Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 25 ianuarie 2021, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2020, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a sintagmelor:
"legea penală" din cuprinsul dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., "fapta nu este prevăzută de legea penală" din cuprinsul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., formulate de apelantul intimat inculpat A. în Dosarul nr. x/2020.
Pentru a dispune astfel, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut, referitor la cererea formulată de apelantul inculpat A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din C. pen. şi a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., că aceasta întruneşte doar trei din cele patru condiţii prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la existenţa legăturii excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei.
În acest sens, s-a constatat că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 498/2016 (publicată în M. Of. nr. 855/27.10.2016) "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului de lege criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi îndeplinite exigenţele impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei în desfăşurarea procesului.
Completul de 5 judecători a reţinut că, în susţinerea excepţiei, autorul a arătat că sintagma "lege penală" din cuprinsul textelor legale antemenţionate este constituţională în măsura în care prin aceasta se înţelege "legea organică" deoarece în caz contrar, s-ar ajunge la configurarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii şi printr-o lege ordinară.
Astfel, s-a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate este invocată in abstracto, deoarece judecătorului îi revine sarcina să stabilească dacă dispoziţiile art. 15 alin. (1) din C. pen., respectiv art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. sunt aplicabile într-o cauză determinată, în raport cu o lege organică sau ordinară.
Analizând şi acuzaţiile aduse autorului excepţiei, instanţa supremă a constatat că toate infracţiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată sunt prevăzute în C. pen., care este o lege organică, în lumina dispoziţiilor art. 73 din Constituţie.
Aşadar, în condiţiile în care criticile de neconstituţionalitate formulate nu au legătură cu textele legale care se circumscriu acuzaţiilor aduse apelantului inculpatul, s-a considerat că ele nu întrunesc cerinţa legăturii cu cauza, astfel cum este reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., Completul de 5 judecători a constatat că nu este îndeplinită cerinţa ca excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Astfel, Înalta Curte a reţinut că prin Decizia nr. 405/2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. (1) din C. pen. şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 29 7 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".
În considerentele deciziei anterior menţionate, instanţa de contencios constituţional a reţinut că sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează "prin încălcarea legii".(paragr. 55).
Înalta Curte, Completul de 5 judecători a constatat că aspectele invocate se înglobează în examenul de neconstituţionalitate făcut prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, aceasta cuprinzând o analiză detaliată a tuturor chestiunilor ridicate în prezenta cauză.
Împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2021, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2020, recurentul apelant inculpat A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători sub nr. x/2020/a1.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 06 decembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorului din oficiu al recurentului, precum şi cele ale recurentului însuşi fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Prin motivele scrise depuse la dosar, recurentul a solicitat să se constate că excepţiile de neconstituţionalitate invocate sunt admisibile şi să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale, apreciind ca fiind îndeplinite în totalitate condiţiile prevăzute de lege în acest sens. Invocând Decizia CCR nr. 650/2018, recurentul arată că toate elementele constitutive ale infracţiunii trebuie să se regăsească în cuprinsul unor legi organice, astfel că sintagma "legea penală" din cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen., respectiv art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. este constituţională în măsura în care prin aceasta se înţelege lege organică, în caz contrar s-ar încălca dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, art. 7 CEDO, precum şi principiul legalităţii.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., recurentul arată că această sintagmă nu distinge expres actele, faptele sau omisiunile care pot atrage răspunderea penală, impunând obligaţia respectării unui număr nedefinit de legi, cu consecinţa aplicării de sancţiuni penale, astfel că în opinia sa este redactat într-o tehnică legislativă deficitară, lipsită de claritate şi previzibilitate şi astfel încalcă principiul legalităţii şi proporţionalităţii. Se arată că stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie infracţiune este lăsată la libera apreciere a organului de urmărire penală, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare constatării şi sancţionării infracţiunilor. În completarea argumentelor sale, recurentul mai arată că dispoziţiile criticate permit configurarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 297 din C. pen. prin acte normative inferioare legii organice şi că sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. în interpretarea dată de CCR prin Decizia nr. 405/2016 prin care s-a statuat că sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" este constituţională în măsura în care se înţelege "îndeplineşte prin încălcare legii" ar fi constituţională doar dacă prin aceasta s-ar înţelege "îndeplineşte prin încălcare legii organice", în caz contrar s-ar încălca dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie.
Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, se realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de către judecătorul în faţa căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale şi eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Totodată, în ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii.
Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituţional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "legea penală" din cuprinsul dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. şi "fapta nu este prevăzută de legea penală" din cuprinsul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. invocată de recurentul A. sub aspectul legăturii cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că această condiţie nu este îndeplinită.
Astfel, în doctrină s-a reţinut că această cerinţă presupune existenţa unei relaţii între situaţia juridică a părţii şi mijlocul procesual la care aceasta a recurs şi respectiv remedierea situaţiei juridice a părţii prin soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Pe baza acestor consideraţii teoretice, în speţă, Înalta Curte, constată, în acord cu prima instanţă, că recurentul A., deşi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate menţionată mai sus, dispoziţiile legale criticate nu au legătură cu situaţia juridică a recurentului. Simpla nemulţumire a recurentului cu privire la sintagma "legea penală" din cuprinsul dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. şi cele ale art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate, câtă vreme aceste chestiuni nu sunt de natură să producă un efect concret asupra situaţiei sale juridice prin raportare şi la acuzaţiile aduse autorului excepţiei. Astfel, critica unui text de lege ca fiind neconstituţional nu poate fi analizată formal, ci trebuie verificată condiţia prealabilă a interesului născut şi actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluţionarea aspectului neconstituţional al textelor conduce la respectarea dreptului părţii în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României.
Analizând în continuare cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., Înalta Curte reţine că, în speţă, nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv aceea ca "prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Astfel, Completul de 5 judecători al instanţei supreme constată că prin Decizia nr. 405 din 28 iunie 2016 Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".
Referitor la critica recurentului că această sintagmă nu distinge expres actele, faptele sau omisiunile care pot atrage răspunderea penală, impunând obligaţia respectării unui număr nedefinit de legi, cu consecinţa aplicării de sancţiuni penale, Completul de 5 judecători constată că aceasta a făcut obiectul analizei instanţei de contencios constituţional prin decizia 405/2016, unde în paragraful 55 al deciziei sus-menţionate, curtea Constituţională a statuat că "Având în vedere ... şi faptul că persoana care are calitatea de funcţionar în sensul legii penale trebuie să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificaţie penală, Curtea constată că sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează "prin încălcarea legii". Aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor penale criticate cu dispoziţiile constituţionale referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în M. Of. nr. 342/19.05.2015, paragraful 48). De altfel, Curtea reţine că art. 19 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York, menţionează expres că, pentru a exista infracţiunea de "abuz de funcţii", agentul public trebuie să îndeplinească ori să se abţină să îndeplinească, în exerciţiul funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii."
Mai mult, Curtea Constituţională a reţinut că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecinţele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanţii împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare şi predictibile este obligatorie. Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie, respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului). Aşadar, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale. Aşadar, instanţa de contencios constituţional, prin decizia sus-menţionată, a supus analizei inclusiv critica că interpretarea dată sintagmei "îndeplineşte în mod defectuos" în interpretarea "îndeplineşte prin încălcare legii" se referă la lege organică, în sensul de act adoptat de Parlament, precum şi la act cu putere de lege emis de Guvern.
Prin urmare, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte, Completul de 5 judecători observă că Decizia nr. 405 din 28 iunie 2016 a Curţii Constituţionale însumează în examenul de constituţionalitate efectuat sintagmei "îndeplineşte în mod defectuos" toate aspectele aduse în discuţie de recurent în prezenta cauză, astfel că aceste critici invocate în susţinerea recursului nu mai pot face obiectul unui examen de constituţionalitate, nefiind îndeplinită una din condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul apelant A. împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul apelant A. împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 decembrie 2021.
GGC - NN