Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 25 ianuarie 2021, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) şi art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, formulată de apelantul intimat inculpat A. în Dosarul nr. x/2020.
Pentru a dispune astfel, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de apelantul intimat inculpat A. întruneşte doar trei din cele patru condiţii prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia, respectiv invocarea de către o parte din proces, în faţa unei instanţe de judecată, a neconstituţionalităţii unui text de lege aflat în vigoare, care nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la existenţa legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei.
Completul de 5 judecători din cadru Înaltei Curţi a notat că pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.
Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională. Or, în cauză, o asemenea contradicţie nu a fost invocată, a apreciat prima instanţă întrucât dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004 nu au legătură cu soluţionarea căii de atac a apelului de Completul de 5 judecători, în condiţiile în care acestea vizează înfiinţarea de complete specializate în cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atribuţiile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi completele de judecată din cadrul secţiei penale a instanţei supreme.
Or, excepţia de neconstituţionalitate este o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă (potrivit Deciziei nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în M. Of. nr. 525/2.08.2007).
Astfel, în condiţiile în care prevederile considerate neconforme cu legea fundamentală nu sunt apte să influenţeze o eventuală soluţie ce ar putea fi dată în speţă, s-a reţinut că ele nu întrunesc cerinţa legăturii cu cauza, astfel cum este reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, prima instanţă a constatat că nici acestea nu au legătură cu cauza care presupune, atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.
Înalta Curte, Completul de 5 judecători a constatat că nu este îndeplinită legătura între dispoziţiile invocate şi modul în care acestea s-ar reflecta în soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în raport de actualul stadiu procesual.
Împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2021, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2020, recurentul apelant inculpat A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători sub nr. x/2020/a2.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 06 decembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorului din oficiu al recurentului, precum şi cele ale recurentului însuşi fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Prin motivele scrise depuse la dosar, recurentul a arătat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea nr. 304/2004 are legătură cu cauza întrucât este vorba de fundamentul legal în baza căruia a fost emis Regulamentul de organizare şi funcţionare a Înaltei Curţi, care prevede modul de compunere a completurilor din cadrul secţiei penale a acesteia, inclusiv completurile de 3 judecători care judecă în primă instanţă cauzele date în competenţa instanţei supreme. Acesta critică faptul că organizarea şi funcţionarea administrativă a instanţei supreme este delegată Colegiului de conducere al acesteia, care, printr-un act inferior legii, aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare, ceea ce contravine art. 126 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.
Cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, recurentul consideră că şi aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei deoarece aceste prevederi fac trimitere la constituirea completurilor de 3 judecători care judecă în materie penală cauzele date în primă instanţă în competenţa Înaltei Curţi, fără a preciza care este procedura şi modalitatea de constituire a lor. Recurentul apreciază că neclaritatea textului de lege are drept consecinţă ca în cadrul instanţei supreme compunerea completurilor de judecată de 3 judecători să fie făcută la nivel infralegal, prin regulament, în mod unilateral şi arbitrar de preşedinţii de secţii şi de Colegiul de conducere. În opinia sa, deşi legiuitorul a dorit să stabilească modalitatea de compunere a completurilor de 3 judecători, prin art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 nu a făcut altceva decât să legifereze situaţiile în care judecă completurile de 3 judecători, rămânând neclar cum urmează a fi ele compuse şi procedura de urmat. Or, reglementarea într-o manieră clară şi precisă, se arată de către recurent, are o importanţă de rang constituţional şi vizează un drept fundamental, acela de a fi judecat de o instanţă stabilită prin lege, care să fie imparţială.
Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, se realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de către judecătorul în faţa căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale şi eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Totodată, în ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii.
Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituţional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi f) şi art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară invocată de recurentul A. sub aspectul legăturii cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că această condiţie nu este îndeplinită.
Astfel, în doctrină s-a reţinut că această cerinţă presupune existenţa unei relaţii între situaţia juridică a părţii şi mijlocul procesual la care aceasta a recurs şi respectiv remedierea situaţiei juridice a părţii prin soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Pe baza acestor consideraţii teoretice, în speţă, Înalta Curte, constată, în acord cu prima instanţă, că recurentul A., deşi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate menţionată mai sus, dispoziţiile legale criticate nu au legătură cu situaţia juridică a recurentului şi nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate, câtă vreme aceste chestiuni nu sunt de natură să producă un efect concret asupra situaţiei sale juridice, având în vedere că textele legale a căror neconstituţionalitate o invocă recurentul se referă la completurile de judecată din cadrul secţiei penale a Înaltei Curţi şi la atribuţiile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, critica unui text de lege ca fiind neconstituţional nu poate fi analizată formal, ci trebuie verificată condiţia prealabilă a interesului născut şi actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluţionarea aspectului neconstituţional al textelor conduce la respectarea dreptului părţii în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României.
Mai mult, instanţa supremă notează că prin Decizia nr. 71 din data de 09 februarie 2021 Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 şi a statuat în paragraful 27 "Cu privire la competenţa Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca, printr-un regulament, să stabilească atât organul administrativ competent să aprobe compunerea completurilor de 3 judecători în materie penală, cât şi modalitatea de desemnare a membrilor acestora, Curtea reţine că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 27 din 22 ianuarie 2020, publicată în M. Of. nr. 166/28.02.2020, a statuat că ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege [paragraful 48]. Faptul că Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători, în condiţiile în care legea nu reglementează în mod expres modalitatea de desemnare a acestora, nu poate fi considerat contrar legii, în sensul încălcării autorităţii legii cu eventuala consecinţă a creării unei paradigme juridice neconstituţionale."
Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi observă că prin aceeaşi decizie Curtea Constituţională a reţinut şi că modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigenţele constituţionale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii [Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, par. 142]. Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este un aspect al compunerii acestora, astfel că aceasta trebuie realizată în baza şi în temeiul legii, ceea ce s-a şi întâmplat.
Mai mult, instanţa de contencios constituţional a stabilit că dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă într-un anumit fel, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziţii legale restrictive, o anumită modalitate, înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza şi în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege. Prin urmare, a considerat că soluţia aleasă prin actul administrativ normativ cu privire la desemnarea membrilor completurilor de 3 judecători la propunerea preşedintelui de secţie şi cu aprobarea Colegiului de conducere, nu este de natură să afecteze cerinţa independenţei şi imparţialităţii obiective a acestora.
În concluzie, Înalta Curte, Completul de 5 judecători reţine că în speţă nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de lege pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată de către recurentul A., respectiv cea a legăturii cu soluţionarea cauzei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul apelant A. împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul apelant A. împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 decembrie 2021.
GGC - NN