Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
La data de 06 mai 2021 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, sub nr. x/2021, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 7 din 25 septembrie 2020 pronunţate în dosarul nr. x/2020 şi a încheierilor de şedinţă din 21 septembrie 2020 pronunţate în dosarele nr. x/2020, nr. y/2020 şi nr. 6/2020 ale Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, constituită la nivelul Tribunalului Braşov (în continuare, Comisia).
2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov
Prin decizia civilă nr. 283 R din 28 iunie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea contestatorului de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; a respins, ca inadmisibilă, cererea astfel cum a fost formulată de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene; a respins, ca inadmisibile, cererile contestatorului A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate în prezenta cauză referitor la: art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164-173 din Legea nr. 134/2010 şi art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2020; art. 3, art. 8 art. 9, art. 16, art. 24, art. 30, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru; art. 21 ainl 1-3, art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27, art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor; art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992; art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1)-(2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1)-(2), art. 80, art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ. art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2), art. 367 alin. (9) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva încheierilor pronunţate în dosarele nr. x/2020, nr. y/2020 şi nr. 6/2020 privind conexarea la dosarul nr. x/2020 şi a Hotărârii nr. 7/25.09.2020 din dosarul nr. x/2020 ale Comisiei de acordare de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor din cadrul Tribunalului Braşov; a stabilit onorariul avocatului desemnat de Baroul Braşov în prezenta cauză în cuantum de 723 RON, onorariu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului; a respins, ca neîntemeiată, cererea contestatorului de acordare de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 283 R din 28 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a declarat recurs petentul A..
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 28 iulie 2021, sub nr. x/2021, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.
În susţinerea recursului, recurentul-petent a arătat că nu se justifică respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor invocate în cauză, raportat la art. 1, art. 2, art. 4, art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 23, art. 24 alin. (1) şi (2), art. 52 alin. (1), (2) şi (3), art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi (2), art. 129, art. 142 alin. (1), art. 146 lit. d) din Constituţia României, art. 2, art. 7 şi art. 8 din C.E.D.O., atât timp cât sesizarea este obligatorie în situaţia întrunirii condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.
4. Apărările formulate în cauză
La data de 25 august 2021 (data depunerii la oficiul poştal), în termenul legal, intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
În combaterea căii de atac, în raport de criticile formulate de recurentul-petent, a opinat că soluţia instanţei de judecată cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate în cauză are la bază un raţionament în concordanţă cu dispoziţiile legale.
Cu referire la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, intimata a susţinut că excepţia de neconstituţionalitate, ca orice mijloc procedural, nu poate fi utilizată decât în scopul şi pentru finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătura cu soluţionarea cauzei.
Din aceasta perspectivă, prima instanţă a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate nu îndeplineşte condiţia legăturii între textele de lege pretins neconstituţionale şi soluţionarea cauzei, iar interesul recurentului-petent nu a fost dovedit în raport de utilitatea pe care soluţionarea excepţiilor invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu, atâta vreme cât s-a limitat doar la a enumera texte pretins neconstituţionale.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului
Examinând cererea de recurs prin prisma îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, având în vedere modalitatea în care partea a înţeles să declare prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că, în examinarea cererii de recurs, prezintă relevanţă decizia Curţii Constituţionale nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, al cărui dispozitiv prevede că:
"(...) dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti."
Potrivit considerentelor aceleiaşi decizii "21. (...) acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. (…) 24. (…) obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii."
În evaluarea legalităţii recursului de faţă, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 stabilesc cerinţele de admisibilitate a excepţiei de necosntituţionalitate, aceleaşi cu cele de admisibilitate a cererii de sesizare a instanţei constituţionale, cele din urmă revenind în competenţa de verificare a instanţei în faţa căreia excepţia este invocată.
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un incident procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României, iar sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate reglementate de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată sau de arbitraj comercial, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu ori de către procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Dacă evaluarea primelor trei condiţii dintre cele prevăzute de lege implică un examen preponderent formal, cea de-a patra cerinţă cumulativă, fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a circumstanţelor speţei, prin evaluarea atât a aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
Astfel, se observă că în cadrul examenului de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 - art. 173 din Legea nr. 134/2010, respectiv C. proc. civ. şi, art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 262, art. 263, art. 264 din Legea nr. 135/2010, Curtea de Apel Braşov a apreciat în mod corect că un astfel de demers judiciar este inadmisibil, în condiţiile în care prin Hotărârea nr. 7 din 25 septembrie 2020 a Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor (atacate în faţa sa) nu au fost aduse în discuţie aspecte ce ţin de modalitatea de comunicare a actelor de procedură.
Înalta Curte, notând şi că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal juridicţiei constituţionale orice dispoziţiei legală, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională, astfel că, apreciază că remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de recurent în concordanţă cu finalitatea sa, respectivpentru a se asigura armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală.
În plus, nemulţumirea generică a recurentului-petent legată de comunicarea actelor de procedură nu reprezintă o chestiune care să atragă îndeplinirea condiţiei de admisibilitate, atât timp cât se invocă o pretinsă neconstituţionalitate a unor norme ce aparţin dreptului procesual civil şi dreptului procesual penal, care nu au, însă, incidenţă în pricina ce a fost dedusă judecăţii în faţa Curţii de Apel Braşov.
Pentru aceleaşi considerente, ale neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 8 art. 9, art. 16, art. 24, art. 30, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Cum obiectul prezentei cauze îl reprezintă contestaţia formulată împotriva unor hotărâri ale Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor în raport de care dispoziţiile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu cele ale art. 34 din Legea nr. 211/2004 prevăd scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, o atare împrejurare nu impune sesizarea Curţii Constituţionale în vederea verificării respectării legii fundamentale, nici în ceea ce priveşte prevederile O.U.G. nr. 80/2013.
Cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1) şi alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi alin. (2), art. 80, art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) C. proc. civ., precum şi a prevederilor art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2), art. 367 alin. (9) C. proc. pen., Curtea de Apel Braşov a arătat că şi aceasta este inadmisibilă, întrucât normele contestate nu au legătură cu soluţionarea contestaţiei deduse judecăţii şi, mai mult, motivarea în sine a petentului nu are nicio legătură cu textele criticate, textul de referinţă fiind unul general, fără a se arăta concret în ce constă neconstituţionalitatea fiecărui text în raport cu textul Constituţiei ce se afirmă a fi încălcat.
O astfel de argumentare este corectă în sensul în care, pe de o parte, sub aspectul legăturii dispoziţiilor legale pretins neconstituţionale cu soluţionarea cauzei, decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret în desfăşurarea procesului, cerinţa relevanţei pentru cauză fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi.
Pe de altă parte, partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu se poate limita doar la a indica textele de lege pe care doreşte să le supună controlului de constituţionalitate, ci are obligaţia să argumenteze pertinent cererea prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.
Condiţia inexistenţei legăturii cu cauza se reflectă şi asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionalecu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, reţinându-se, pe de o parte, că dispoziţiile pretins neconstituţionale nu sunt aplicabile cauzei, întrucât instanţa nu a fost învestită cu soluţionarea recursului în baza actului normativ evocat, iar, pe de altă parte, autorul excepţiei tinde, în realitate, la modificarea textului de lege ce reglementează termenul de 48 de ore în care se poate exercita o astfel de cale de atac, chestiune ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, îndrituită a se pronunţa numai asupra constituţionalităţii legilor sau ordonanţelor supuse controlului, modificarea legii fiind atributul exclusiv al legiuitorului.
Şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor în mod corect a fost reţinută ca inadmisibilă, deoarece, astfel cum s-a apreciat, dispoziţiile legale criticate trebuie să producă un efect concret asupra cursului litigiului şi, implicit, asupra situaţiei juridice în proces a părţii titulare a excepţiei de neconstituţionalitate, aspecte a căror examinare presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi petinenţei pentru soluţionarea cauzei.
Or, dispoziţiile pretins neconstituţionale referitoare la procedura de acordare de către stat a compensaţiilor financiare victimelor unor infracţiuni nu îşi găsesc aplicabilitate concretă în cadrul judecării contestaţiei atâta timp cât argumentele care au stat la baza respingerii cererilor contestatorului s-au întemeiat pe inexistenţa calităţii de victimă şi finalizarea dosarelor penale cu privire la care s-a solicitat asistenţa judiciară, context ce nu a justificat reţinerea discriminării reclamate.
Drept urmare, nefiind întrunită una dintre condiţiile de admisibilitate, reglementate de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale, anume legătura cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale pretins neconstituţionale, Înalta Curte reţine legalitatea deciziei atacate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibile a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate formulate în faţa curţii de apel.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 283 R din 28 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2022.