Şedinţa publică din data de 14 octombrie 2021
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 24 iulie 2020, sub numărul de dosar x/2020, reclamantele A., B., C., D., E. şi F. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, cu citarea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună următoarele:
- recunoaşterea stării de discriminare în care se află reclamanţii, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţilor de Apel Bacău, Bucureşti şi Ploieşti, care depăşesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022;
- emiterea unor noi decizii de încadrare şi salarizare a reclamanţilor cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi a dispoziţiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizaţie cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procentul legal (în total de 45 %) respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % şi a următoarelor sporuri: sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizaţia de încadrare; sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în procent de 5% din indemnizaţia de încadrare;
- uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, în baza Legii nr. 153/2017;
- repararea prejudiciului produs, prin acţiunea pârâtului, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care li s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curţile de Apel Bacău, Bucureşti şi Ploieşti;
- obligarea pârâţilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 la zi şi pentru viitor;
- actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul National de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plătii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.
Tribunalul Mureş, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 891 din 27.10.2020, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, dispunând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că "în materia competenţei teritoriale de soluţionare a cauzelor având ca obiect conflicte individuale de muncă, inclusiv salariale, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. prezintă un obiect de reglementare mai restrâns (limitat la cauzele în care reclamanţi sau pârâţi sunt, ca persoane încadrate în muncă, judecătorii, asistenţii judiciari, procurorii sau grefierii; respectiv la cauzele în care reclamanţi sau pârâţi sunt instanţele de judecată aflate în raporturi de muncă) faţă de prevederile de drept comun al muncii cuprinse în art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Prin urmare, prevederile de drept comun al muncii cuprinse în art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011devin aplicabile ori de câte ori nu sunt întrunite ipotezele reglementate de dispoziţiile speciale şi derogatorii ale art. 127 C. proc. civ.
În cauza dedusă judecăţii nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., deoarece reclamanţii, având calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, nu îşi desfăşoară activitatea la Tribunalul Neamţ (competent teritorial, potrivit dreptului comun al muncii) sau la o instanţă inferioară acesteia.
De asemenea, în speţă nu pot primi aplicare nici dispoziţiile speciale ale art. 127 alin. (2)1 coroborate cu cele ale alin. (2) C. proc. civ., întrucât pârâţii nu sunt instanţe de judecată competente să soluţioneze cauza.
Ca atare, în temeiul dispoziţiilor imperative ale art. 1, art. 278 alin. (2) şi art. 269 alin. (1) din Codul muncii, raportate la cele ale art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, care instituie o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică (potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.)
În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, în a cărui circumscripţie se află atât domiciliile reclamanţilor (aflate în municipiul Roman), cât şi locul lor de muncă (situat în acelaşi municipiu)".
Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr. 773 din 21 mai 2021 a admis excepţia necompetentei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În argumentarea acestei hotărâri, instanţa, după redarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. şi a argumentelor prezentate în decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a reţinut, în esenţă, că faţă de dispoziţiile alin. (3) ale art. 127 coroborate cu alin. (1) din acelaşi text de lege, Tribunalul Neamţ nu este instanţa competentă în soluţionarea cauzei.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Mureş, secţia civilă şi Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Prezentul litigiu are natura juridică a unui litigiu de muncă, întrucât reclamantele solicită în contradictoriu cu pârâţii obligarea acestora din urmă la plata unor drepturi băneşti despre care afirmă că le-ar fi datorate cu titlu de drepturi salariale.
Dreptul comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă este reglementat de dispoziţiile art. 248-253 din Codul muncii şi Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.
Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează că:"Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care îşi acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."
Conform art. 127 alin. (21) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi grefierilor.
Se reţine că Legea nr. 310/2018 a modificat dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competenţa facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, ci şi atunci când cererea este de competenţa unei instanţe inferioare celei la care magistratul îşi desfăşoară activitatea, dispoziţiile aplicându-se în mod corespunzător şi grefierilor.
În speţă, reclamantele fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, iar competenţa aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă.
Prin urmare, având în vedere că reclamantele nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la o instanţă inferioară acesteia, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
În aceeaşi ordine de idei, în speţă nu este aplicabilă nici teza prevăzută de art. 127 alin. (2)^1 C. proc. civ., întrucât aceasta are în vedere numai ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, iar în această pricină pârâţii sunt parchete de pe lângă instanţe.
Dispoziţia legală mai sus amintită nu se aplică prin asemănare şi parchetelor de pe lângă instanţe, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.
Este de subliniat faptul că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., privind competenţa facultativă, sunt norme juridice de excepţie, motiv pentru care sunt de strictă interpretare şi bineînţeles nu pot fi extinse prin analogie (operaţiune interzisă de art. 10 C. civ.).
O interpretare aşa-zis extensivă a textului de lege aflat în discuţie echivalează cu adăugarea la lege, operaţiune prohibită de art. 5 alin. (4) din C. proc. civ.
Raportat la toate aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 octombrie 2021.