Şedinţa publică din data de 14 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 317 din 21 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3037 din data de 01 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut considerentele ce vor fi redate în continuare.
Faţă de dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază", instanţa de revizuire a constatat că Decizia nr. 3037 din data de 01 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost rejudecată şi admisă, în parte, acţiunea reclamantului, poate constitui obiect al cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 C. proc. civ.
Primul caz de revizuire invocat - art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - este o aplicare a principiului disponibilităţii, precum şi a obligaţiei instanţei de a soluţiona şi de a se pronunţa asupra tuturor pretenţiilor deduse judecăţii.
Acest motiv de revizuire cuprinde trei ipoteze: extra petita (instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut), minus petita (instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut) şi plus petita (instanţa a dat mai mult decât s-a cerut).
Din motivarea cererii de revizuire formulate în cauză, instanţa de revizuire a constatat că revizuentul invocă ipoteza minus petita. Motivul de revizuire menţionat se referă însă la obiectul cererii cu care a fost învestită instanţa, deci la pretenţiile concrete formulate prin cererea de chemare în judecată. Astfel, în ceea ce priveşte situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut (minus petita), aceasta este incidentă atunci când instanţa a omis să soluţioneze un capăt de cerere sau o cerere principală, incidentală, accesorie sau adiţională, cu privire la care a fost legal sesizată.
Contrar susţinerilor revizuentului, obiectul acţiunii cu care a învestit instanţa de contencios administrativ a fost reprezentat de acţiunea în anulare a Deciziei F.G.A. nr. 1407/03.08.2016, şi nu analiza caracterului abuziv al clauzelor contractului de asigurare sau al condiţiilor de asigurare. De asemenea, nu se poate reţine o nepronunţare a instanţei asupra tuturor capetelor de cerere, având în vedere soluţia de admitere, în parte, a acţiunii, ca urmare a nedovedirii, prin documente justificative, a tuturor obiectelor acoperite de asigurare sau a neafectării acestora prin producerea riscului asigurat.
Potrivit celui de al doilea motiv invocat - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. -, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile anterior menţionate, este necesar ca hotărârile potrivnice să soluţioneze, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeaşi excepţie procesuală, acelaşi incident procesual sau aceeaşi chestiune litigioasă.
Instanţa de revizuire a reţinut, astfel, că o cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiţii: - existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive potrivnice; - hotărârile să fie pronunţate de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; - cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese; - hotărârile pretins contradictorii să fie pronunţate în dosare diferite, iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă aceasta s-a invocat, să nu se fi analizat.
În cauza pendinte, revizuentul a pretins că hotărârea instanţei de recurs a incălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 160/7.07.2015 pronunţate de Judecătoria Vălenii de Munte, definitivă potrivit Deciziei nr. 771/2015, în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului care se impune a fi acoperit în baza contractului de asigurare.
Prin hotărârea penală invocată, inculpaţii - autori ai furtului au fost obligaţi la plata sumei de 26.736 RON, cu titlu de despăgubiri civile către persoanele vătămate, A. şi B., aceasta fiind şi suma solicitată prin cererea de plată adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor, respinsă, în final, pentru nedepunerea documentelor justificative, în sensul normei A.S.F. nr. 16/2015.
Contrar susţinerilor revizuentului, instanţa de revizuire a constatat că soluţia de admitere, în parte, a cererii de plată nu încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale, în privinţa celor două procese neexistând tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Instanţa de revizuire a reţinut că instanţa de recurs a analizat argumentele referitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat şi a constatat, pe de o parte, că nici asigurătorul, şi nici Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu au fost parte în dosarul penal, hotărârea penală neputând fi opusă părţilor din raportul de drept civil născut în baza contractului de asigurare, iar pe de altă parte, hotărârea penală nu detaliază asupra compunerii despăgubirilor, din perspectiva prejudiciilor suferite prin săvârşirea infracţiunii, despăgubirile nu au fost stabilite numai în favoarea asiguratului şi nu se referă numai la bunurile asigurate.
2. Recursul ce formează obiectul prezentei cauze
Împotriva deciziei menţionate la punctul I.1 de mai sus, a declarat recurs revizuentul A., fără a indica niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea atacată sub aspectul inserării, în cuprinsul considerentelor acesteia, a frazei "nu se poate reţine o nepronunţare a instanţei asupra tutoror capetelor de cerere", arătând că aceasta contravine art. 425 C. proc. civ., fără a preciza în ce constă încălcarea invocată.
Prin restul criticilor formulate prin cererea de recurs, recurentul-revizuent îşi exprimă diverse nemulţumiri cu privire la modalitatea de soluţionare a cauzei de către instanţele de drept penal şi de drept civil, în general, fără a viza, în mod concret, hotărârea atacată.
Intimata nu a depus întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi
În temeiul art. 248 alin. (1) şi art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivării.
În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, Înalta Curte reţine că sunt incidente dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), raportat la art. 489 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:
· "Art. 486 - Cererea de recurs
(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: […]
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
(…)
(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
· Art. 489 - (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).
(2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Înalta Curte constată că susţinerile formulate de recurent prin cererea de recurs nu răspund exigenţelor dispoziţiilor legale citate, întrucât, în motivare, nu se aduce nicio critică hotărârii recurate - sub aspectul soluţionării cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu judecarea căreia a fost învestită instanţa supremă -, care ar putea fi încadrată într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În consecinţă, este incidentă sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2), raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului invocată de instanţă, din oficiu, şi va anula recursul ca nemotivat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 317 din 21 ianuarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2022.