Şedinţa publică din data de 28 februarie 2022
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea recurată
Prin Decizia nr. 1629 din 22 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2681 din 15 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.
În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că, prin cererea de revizuire formulată de A. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat anularea Deciziei nr. 2681 din 15 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.
În aplicarea dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 185 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a reţinut că ultima hotărâre judecătorească dintre cele pretins potrivnice, Decizia nr. 2681 din 15 octombrie 2019, este pronunţată în apel într-un conflict de asigurări sociale şi are caracter definitiv de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Aşadar, termenul imperativ de o lună prevăzut la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a început să curgă la 15 octombrie 2019 şi s-a împlinit vineri, 15 noiembrie 2019, iar cererea de revizuire a fost formulată la 10 decembrie 2019, fiind depusă direct la registratura Curţii de Apel Craiova, conform datei certe înscrise pe ştampila de primire.
Ca urmare a exercitării revizuirii cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, instanţa de revizuire a constatat că a intervenit decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac, cu consecinţa pierderii de către revizuent a dreptului de a-i fi examinat, pe fond, motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Totodată, s-a reţinut că, în cauză, nu pot fi acceptate susţinerile revizuentului, în sensul că, atât prin motivele de apel, cât şi pe tot parcursul apelului, a invocat nerespectarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale invocate, prin care urmărea să dovedească că nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 262/2010 şi ale Deciziei nr. 11/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, sub aspectul procedural al verificării tardivităţii cererii de revizuire, nu numai că nu prezintă relevanţă acest aspect, cu atât mai mult cu cât, până la pronunţarea unei decizii definitive, nici nu se putea afirma cu certitudine o eventuală contrarietate cu Decizia nr. 11/2015 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuentul A. a declarat recurs.
Recurentul invocă dispoziţiile art. 97, art. 483 alin. (3), art. 488 alin. (1) pct. 7, pct. 7 şi pct. 8 şi art. 513 alin. (5) şi alin. (6) C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, casarea Deciziei nr. 1629 din 11 septembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, respingerea excepţiei tardivităţii cererii de revizuire şi, pe fond, admiterea acţiunii.
Recurentul expune critici care vizează nerespectarea de către Curtea de Apel Craiova a obligaţiei de redactare şi comunicare a hotărârii judecătoreşti în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ., afirmând că, în acest fel, i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art. 15, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), art. 24 alin. (1) şi art. 52 din Constituţia României, art. 7 şi art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 41 şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Recurentul susţine faptul că, în contextul în care Curtea de Apel Craiova nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ. pentru comunicarea hotărârii motivate împotriva căreia a formulat calea extraordinară de atac, nu poate fi imputată revizuentului depunerea cererii de revizuire cu depăşirea termenului legal de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, cererea acestuia trebuind a fi socotită ca depusă în interiorul termenului.
Sunt invocate, deopotrivă, statuările Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 366 din 30 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din C. proc. pen., recurentul afirmând că raţionamentul logico-juridic expus de Curtea Constituţională în cadrul deciziei sus-menţionate ar trebui aplicat şi în prezenta speţă, chiar dacă este vorba despre un litigiu în materie civilă; necomunicarea, în termen de 30 de zile de la pronunţare, a hotărârii supuse revizuirii fiind în măsură să atragă aplicarea sancţiunii nulităţii hotărârii judecătoreşti.
De asemenea, recurentul solicită, în temeiul art. 519 C. proc. civ. şi art. 126 din Constituţia României, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât instanţa supremă să constate şi să dispună dacă dispoziţiile Deciziei nr. 4/2011 şi nr. 11/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt obligatorii pentru toate instanţele în recalcularea pensiilor şi pentru cei care au lucrat mai puţin de 20 de ani în grupa I de muncă, să admită recursul, să caseze Decizia nr. 1629 din 22 septembrie 2020 şi, pe fond, să admită acţiunea.
3. Procedura de filtrare
În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la 21.12.2018 - a fost abrogat art. 493 C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul dosar a fost început la 3 octombrie 2018, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, începând cu 21 decembrie 2018.
4. Apărările părţilor
Intimatele au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1629 din 22 septembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, şi menţinerea deciziei mai sus-menţionate, aceasta fiind legală şi temeinică.
Recurentul a depus răspuns la întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că recurentul şi-a întemeiat criticile formulate pe art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că analiza acestora urmează a fi făcută din prima art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât este criticată calcularea termenului de declarare al revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, aşadar criticile au în vedere norme de procedură civilă şi nu norme de drept material sau încălcarea autorităţii de lucru judecat.
În esenţă, recurentul a criticat soluţia instanţei, prin care cererea sa de revizuire a fost apreciată ca tardivă, susţinând că nu poate fi sancţionat pentru depăşirea termenului de declarare al căii de atac, câtă vreme nici instanţa nu a motivat hotărârea în termenul impus de lege, de 30 de zile, având în vedere că a formulat cererea în termen de 13 zile de la comunicarea hotărârii.
Aceste susţineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În cauză, prin cererea de revizuire, recurentul a susţinut că Decizia nr. 2681 din 15 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018 este contrară Deciziei nr. 11/2015 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte.
Ultima hotărâre judecătorească, a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire, este Decizia nr. 2681 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, care, fiind pronunţată în apel într-un conflict de asigurări sociale, are caracter definitiv de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
În consecinţă, data pronunţării Deciziei nr. 2681 din 15 octombrie 2019 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.
În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 15 octombrie 2019 şi s-a împlinit la 15 noiembrie 2019, care a fost o zi lucrătoare.
Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 10 decembrie 2019, conform ştampilei aplicată pe prima pagină a memoriului, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentei din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa va înlătura şi critica referitoare la motivarea cu întârziere a hotărârii pe care a atacat-o în calea extraordinară de atac, reţinând că termenul de formulare al cererii de revizuire nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, cum greşit susţine recurentul, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la textele de procedură civilă invocate, care nu fac nicio distincţie referitoare la considerentele hotărârilor.
De altfel, Înalta Curte arată că sancţiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reţine că recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască şi considerentele hotărârii, invocând art. 426 alin. (5) C. proc. civ.
Având în vedere cele arătate mai sus, faţă de soluţia recurată în cauză, Înalta Curte nu va mai analiza susţinerile recurentului, care se referă la fondul cererii de revizuire, prin care sunt aduse argumente pentru admiterea căii extraordinare de atac.
Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (de exemplu, prin Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 şi nr. 655/2014), s-a constatat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5, C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1629 din 22 septembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2022.