Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 303/2021

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2021

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 77 din data de 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia privind durata procesului penal formulată de contestatorul A. vizând Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Suceava, secţia penală.

Împotriva încheierii nr. 77 din data de 22 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, contestatorul A. a formulat, prin e-mail, "plângere (...) împotriva tuturor soluţiilor pronunţate în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2021", pentru motivele expuse pe larg, în scris, la dosarul cauzei.

Prin încheierea nr. 358 din data de 13 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 77 din data de 22 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.

Pentru a dispune astfel, secţia penală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţia României, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". În aplicarea acestor dispoziţii constituţionale, legiuitorul a stabilit regulile aplicabile procesului penal, inclusiv regimul exercitării căilor de atac, dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Totodată, s-a reţinut că, din reglementarea principiului legalităţii căilor de atac, atât în cuprinsul art. 129 din Constituţie ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii"), cât şi al art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ("Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale") reiese că o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi exercitată decât în condiţiile prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii. Prin urmare, declararea unei căi de atac care nu este prevăzută de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o cerere inadmisibilă.

În acest context, instanţa supremă a constatat că încheierea nr. 77 din data de 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ce face obiectul prezentei căi de atac, este pronunţată într-o cauză având ca obiect contestaţia declarată de contestatorul A. privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Suceava, secţia penală, întemeiată pe dispoziţiile art. 4881 şi următoarele din C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că în procedura specială a contestaţiei privind durata procesului penal, reglementată de dispoziţiile art. 4881 - 4886 din C. proc. pen., legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea obţinerii unei hotărâri definitive prin care să se dispună accelerarea procedurii judiciare atât pentru cauzele aflate în faza de urmărire penală, cât şi pentru cauzele aflate în faza judecăţii, hotărârile pronunţate în materie fiind definitive, conform dispoziţiilor art. 4886 alin. (7) din C. proc. pen. care prevăd că:

"Încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa soluţionează contestaţia nu este supusă niciunei căi de atac.".

Prin urmare, s-a apreciat că A. a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac îndreptate împotriva unei hotărâri care nu este susceptibilă de reformare, context în care demersul său judiciar nu este admisibil.

Împotriva încheierii nr. 358 din data de 13 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 20 septembrie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de A., constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestaţiei sau apelului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

Cum în prezenta cauză contestatorul A. a formulat recurs împotriva încheierii nr. 358 din data de 13 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, hotărâre definitivă prin care a fost soluţionată calea de atac formulată de acelaşi petent împotriva încheierii nr. 77 din data de 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care, în procedura prevăzută de art. 4881 C. proc. pen., fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia privind durata procesului penal cu referire la Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Suceava, secţia penală, Completul de 5 Judecători constată că hotărârea atacată nu are natura şi aptitudinea de a fi atacată cu o cale de atac ordinară sau extraordinară. Decizia atacată este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunţată, recurentul exercitând o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei alte căi de atac ordinare sau extraordinare.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 358 din data de 13 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 358 din data de 13 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2021.

GGC - ED