Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021.1, printre altele, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, precum şi a dispoziţiilor articolului unic din Hotărârea Senatului României nr. 55 din 21.04.2021, formulată de inculpatul A..
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu respectă cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, privind legătura cu soluţionarea cauzei.
Astfel, judecătorul de cameră preliminară a constatat că prin excepţia invocată se tinde la modificarea sau completarea normei legale, atribuţie care nu este conferită Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
O asemenea solicitare nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 378 din 24 septembrie 2013, publicată în M. Of. nr. 723 din data de 25 noiembrie 2013).
În acest sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, din care se reţine Decizia nr. 229 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 8 iunie 2005, prin care Curtea a statuat că "nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite" şi nici "nu-şi poate asuma rolul de a crea, abroga sau de a modifica o normă juridică." În caz contrar, instanţa de contencios constituţional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării".
Circumscrisă rolului său, Curtea Constituţională nu poate emite noi norme juridice, fie ele şi numai cu rol complinitor, şi nici să le modifice pe cele existente într-un sistem normativ (a se vedea în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 110 din 5 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 11 iunie 2013).
În consecinţă, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate arătată nu a fost determinată de o contradicţie concretă a textelor criticate pentru neconstituţionalitate cu prevederile constituţionale, ci este o încercare de a transfera competenţa exclusivă a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţia României, în sarcina instanţei de contencios constituţional.
În acest context, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că, în cauză, inculpatul A. nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în cauza de faţă neexistând o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea prezentei cauze.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, precum şi a dispoziţiilor articolului unic din Hotărârea Senatului României nr. 55 din 21.04.2021 din cuprinsul încheierii din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021.1, în termen procedural a formulat recurs recurentul - inculpat A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 17 decembrie 2021, în cauză fiind stabilit prim termen la data de 31 ianuarie 2022.
La termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2022 au avut loc dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, precum şi cele ale apărătorului ales al recurentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând încheierea atacată, Înalta Curte, Completul de5 Judecători constată următoarele:
Sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992:
a) calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
b) identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
c) existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului, interesul părţii care a cerut sesizarea Curţii Constituţionale;
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, interesului procesual, atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).
d) verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare care nu se circumscrie limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte constată următoarele:
Excepţia a fost ridicată de către una dintre părţile din proces (inculpatul A.), în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea fondului cauzei, respectiv judecarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, în formă continuată, art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 207 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale), fals intelectual, în formă continuată, art. 321 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, art. 322 din C. pen. (trei infracţiuni), cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2019 din data de 27.08.2021, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei.
Excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi dispoziţiile articolului unic din Hotărârea Senatului României nr. 55 din 21.04.2021.
Astfel, art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992:
(1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.
Hotărârea Senatului României nr. 55 din 21.04.2021:
"Senatul cere urmărirea penală a domnului senator A., fost ministru al sănătăţii în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, pentru fapte care fac obiectul Dosarului nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei".
Înalta Curte reţine că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de către recurentul A. îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare, aflarea în vigoare a dispoziţiei legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior acel text de lege.
Cu toate acestea, Înalta Curte constată că lipseşte interesul sesizării Curţii Constituţionale. Astfel, nu este necesară invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, întrucât C. proc. pen. reglementează deja, prin procedura de cameră preliminară, competenţa judecătorului de a analiza legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. (art. 342 C. proc. pen.). Aşadar, Înalta Curte constată că decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret în cauză, atât timp cât este deja reglementată examinarea legalităţii urmăririi penale de către un judecător.
Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, recurentul susţine că, prin sintagma "la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori", i se interzice accesul la jurisdicţia constituţională destinatarului unei hotărâri parlamentare individuale, aspect care, aşa cum s-a arătat, nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.
Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie constatarea că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.
O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci critică modul de interpretare şi aplicare la speţă a dispoziţiilor relevante de către judecătorul care a analizat legalitatea sesizării instanţei.
Astfel, prin demersul efectuat, autorul excepţiei nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiei legale criticate, ci susţine că dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ar trebui modificate, iar Hotărârea Senatului României nr. 55 din 21.04.2021 este contrară dispoziţiilor constituţionale întrucât, anterior, cu privire la aceleaşi fapte, Senatul României şi-a epuizat dreptul de a cere sau de a refuza să ceară începerea urmăririi penale prin Hotărârea Senatului României nr. 41/23.09.2019.
Nu este însă necesară sesizarea Curţii Constituţionale pentru ca o instanţă de judecată să analizeze apărările vizând nulitatea urmăririi penale. Scopul urmărit de recurent, analiza legalităţii sesizării instanţei de judecată, este deja reglementat de lege şi face obiectul procedurii de cameră preliminară, după cum s-a precizat anterior. În consecinţă, instanţa constată că, raportat la Hotărârea Senatului României nr. 55 din 21.04.2021 a cărei neconstituţionalitate o invocă recurentul, lipseşte utilitatea sesizării Curţii Constituţionale.
Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.
Aşadar, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, în sensul că nu există interesul sesizării Curţii Constituţionale, existând deja mecanismul de analiză a legalităţii urmăririi penale.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, precum şi a dispoziţiilor articolului unic din Hotărârea Senatului României nr. 55 din 21.04.2021 din cuprinsul încheierii din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021.1.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 79 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, precum şi a dispoziţiilor articolului unic din Hotărârea Senatului României nr. 55 din 21.04.2021 din cuprinsul încheierii din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2021.1.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 79 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2022.
Procesat de GGC - LM