Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 111 din 19 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2021, printre altele, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secţia penală a reţinut, în esenţă, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate întrucât întruneşte doar două din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, în sensul că excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea unei căi de atac (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, învestită cu soluţionarea recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de din data de 10 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020), de către o persoană care are, în speţă, calitatea de recurent (A.).
În ceea ce priveşte celelalte condiţii necesare pentru admisibilitatea cererii, s-a reţinut că autorul nu a indicat dispoziţiile pretins neconstituţionale, limitându-se a preciza, în mod generic, că excepţia de neconstituţionalitate vizează textele de lege în baza cărora instanţa a respins cererile recurentului, de desemnare a unui apărător din oficiu, respectiv de citare şi comunicare a actelor de procedură Ministerului Public (care, în opinia recurentului are calitatea de pârât în cauza de faţă) şi că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor ce vizează condiţiile de desemnare a unui apărător din oficiu, respectiv, modul de citare a părţilor şi soluţionarea cauzei ce are ca obiect examinarea recursului formulat împotriva unei dispoziţii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale cu alte excepţii de neconstituţionalitate.
Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României din cuprinsul deciziei penale nr. 111 din 19 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2021 recurentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători sub nr. x/2022, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 21 februarie 2022, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători constată că este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia", adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Aplicând consideraţiile anterior prezentate la speţă de faţă, se constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul A. nu întruneşte, în mod cumulativ, cele patru condiţii prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia.
În acest sens, se reţine că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de din data de 10 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, de către o persoană care are, în speţă, calitatea de recurent.
Însă recurentul s-a limitat la a invoca excepţiile de neconstituţionalitate aferente textelor de lege în baza cărora a fost respinsă cerere de desemnare a unui apărător din oficiu şi cererea de constatare a lipsei de procedură cu intimaţii din cauză, fără a arăta şi care sunt dispoziţiile din Constituţia României cu care acestea vin în conflict astfel încât, atâta timp cât recurentul nu a susţinut şi care este neconcordanţa dintre dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se solicită şi textul legii fundamentale, acest aspect nu reprezintă altceva decât nerespectarea condiţiilor privind admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate privind "legătura cu soluţionarea cauzei", se reţine că pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia criticată pentru neconstituţionalitate trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
În acest sens, se reţine că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 498/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 27 octombrie 2016) "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului de lege criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi îndeplinite exigenţele impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei în desfăşurarea procesului.
Examenul legăturii cu cauza a textului criticat pentru neconstituţionalitate se realizează în mod concret, în funcţie de interesul efectiv al celui ce invocă excepţia şi de înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă.
Or, în cauză, excepţiile de neconstituţionalitate formulate de petentul A. vizează dispoziţii legale care nu sunt aplicabile în cauza în care au fost invocate (ce are ca obiect recursul formulat împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale), astfel că o eventuală decizie a Curţii Constituţionale, prin care s-ar stabili neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale menţionate, nu ar avea niciun efect asupra parcursului acestei cauze.
Totodată, se constată că, în susţinerea excepţiilor se invocă formal neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale menţionate, prin argumentele prezentate nefiind formulate veritabile critici de neconstituţionalitate.
În consecinţă, având în vedere că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, se apreciază că excepţiile invocate nu respectă condiţiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României din cuprinsul deciziei penale nr. 111 din 19 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României din cuprinsul deciziei penale nr. 111 din 19 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2022.
Procesat de GGC - LM