Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia atacată
Prin Decizia nr. 386 din 13 decembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 3767 din 17 iunie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2021.
În motivare, s-a reţinut că recurentul a exercitat recurs împotriva unei hotărâri judecătoreşti de dezînvestire a instanţei, care este o hotărâre definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., pronunţate conform art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. şi nu este supusă niciunei căi de atac.
2. Contestaţia în anulare
Împotriva deciziei anterior menţionate, A. a formulat contestaţie în anulare, solicitând desfiinţarea deciziei atacate.
Recurentul face o amplă prezentare a situaţie de fapt şi susţine că dosarul nr. x/2018 a fost fabricat nelegal de instanţa de judecată, fiind greşit soluţionat atât la fond, de Tribunalul Bucureşti, în apel, de Curtea de Apel Bucureşti, cât şi în recurs, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De altfel, instanţa supremă a modificat obiectul acţiunii cu care reclamantul a învestit instanţa; aceasta era o cerere de chemare în judecată şi nu un recurs, cum greşit a reţinut instanţa, pronunţând o decizie nelegală. Această greşeală s-a perpetuat şi a dus la soluţia nelegală de respingere a recursului, ca inadmisibil. În realitate, aceste greşeli au fost făcute cu intenţia de a -i fi blocate căile de atac.
Instanţele de judecată au aplicat greşit prevederile art. 433 pct. 2 şi art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., pentru că nu au soluţionat acţiunea cu care erau învestite, ci au luat în considerare doar excepţia materială a Înaltei Curţi.
Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi a analizat doar excepţia inadmisibilităţii, fără a cerceta fondul cauzei şi a se pronunţa pe cererea de modificare a cererii de chemare în judecată depusă de recurent, cerere calificată în mod nelegal ca note scrise.
A invocat şi încălcarea art. 426 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât hotărârea este semnată doar de magistratul asistent şi nu de grefierul de şedinţă.
3. Apărările părţilor
Intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, apreciind că susţinerile contestatorului nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi - Completul de 5 judecători
Analizând contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 503 din C. proc. civ.:
"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză."
Prin cererea supusă analizei, contestatorul a susţinut că procesul său nu a fost legal soluţionat, că obiectul cu care a învestit instanţa a fost modificat în mod nelegal, că a fost încălcat art. 426 alin. (3) din C. proc. civ. şi că instanţa de recurs nu a analizat fondul cauzei.
Înalta Curte reţine că aceste critici pot fi analizate din perspectiva art. 503 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
Acest text de lege, anterior citat, vizează greşeli materiale cu caracter procedural, esenţiale, determinante pentru soluţia pronunţată, greşeli care să fi dus la pronunţarea unei soluţii eronate. În această categorie intră greşeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei.
Din conţinutul deciziei contestate nu rezultă existenţa unor greşeli materiale, în sensul textului de lege invocat, care să ducă la anularea acesteia. Când instanţa de judecată, cunoscând actele şi lucrările dosarului, realizează o apreciere, o interpretare a normelor legale incidente în speţă, nu poate fi vorba de o greşeală materială în sensul textului legal, ci eventual o greşeală de judecată.
În speţă, contestatorul a formulat critici vizând eventuale greşeli de judecată, susţinând că este greşită soluţia de respingere a recursului, ca inadmisibil, fără a fi cercetat fondul cauzei sau că instanţa a modificat obiectul cauzei.
În înţelesul normei prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., greşeala materială care deschide calea contestaţiei în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deşi distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condiţiile art. 442 din C. proc. civ., nu poate fi iniţiată pentru remedierea unor greşeli decurgând din aprecierea probelor sau a interpretării unor dispoziţii legale cu incidenţă în speţă ori din stabilirea eronată a situaţiei de fapt.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs. Or, împrejurările reclamate de contestator nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. pentru promovarea căii extraordinare de atac, ci reprezintă, de fapt, adevărate critici pe fondul cauzei, care însă au fost deja supuse analizei unei instanţe de recurs.
În plus, Înalta Curte reţine că este legală soluţia instanţei de recurs care, analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac şi constatând-o întemeiată, nu a mai analizat excepţiile invocate de recurent sau chestiunile legate de fondul litigiului, cu respectarea art. 248 C. proc. civ., care prevede că "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc".
Nici critica privind lipsa semnăturii grefierului de pe hotărârea atacată nu poate fi circumscrisă art. 503 din C. proc. civ., nefiind invocate aspecte care să se refere la necompetenţa absolută a instanţei sau încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei.
Totodată, Înalta Curte constată şi că decizia recurată respectă condiţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. referitoare la motivarea hotărârii, câtă vreme instanţa a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, în considerentele sale regăsindu-se motivele în fapt şi drept pentru care a fost admisă excepţia respectivă.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constatând că, în cauză, criticile deduse judecăţi nu se circumscriu motivelor contestaţie în anulare reglementate de dispoziţiile art. 503 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., va fi respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 386 din 13 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 martie 2022.
GGC - OB