Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Litigiul dedus judecăţii
A. SA (A.) a solicitat Curţii de Apel Bucureşti (Dosar nr. x/2016) să dispună anularea Deciziei nr. 17 din 10 decembrie 2015 a Departamentului II din cadrul Curţii de Conturi, respectiv a Încheierii nr. 2 din 29 februarie 2016 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor, emise ca urmare a verificărilor cu tema "Controlul utilizării subvenţiilor bugetare la A. SA", desfăşurate în perioada 20.07.2015 - 26.10.2015.
Prin Sentinţa civilă nr. 699 din 1 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în parte, acţiunea reclamantei, în sensul anulării parţiale a Deciziei nr. 17 din 10 decembrie 2015, emisă de Curtea de Conturi - Departamentul II, respectiv a Încheierii nr. 2 din 29 februarie 2016, emisă de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, în privinţa abaterilor de la pct. 2, 3, 5, 6 şi 7, aferente măsurilor de la pct. 11.2, 11.3, 11.5, 11.6, 11.7 şi măsurilor de la pct. 1.1 şi 1.2 din aceeaşi decizie, şi a respins în rest pretenţiile reclamantei.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, ambele părţi au formulat recurs.
Prin Decizia civilă nr. 3541 din 21 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus admiterea recursurilor, casarea Sentinţei civile nr. 699 din 1 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti şi, în rejudecare, admiterea în parte a acţiunii A. cu consecinţa anulării atât a abaterilor de la pct. 7 şi pct. 8 şi a măsurilor aferente, prevăzute la pct. 11.7 şi 11.8 din Decizia nr. 17 din 10 decembrie 2015 a Curţii de Conturi, cât şi anularea în mod corespunzător a Încheierii nr. 2 din 29 februarie 2016 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor, respingând restul pretenţiilor reclamantei.
Împotriva acestei decizii civile, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de revizuire (Dosar nr. x/2019), întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, ale art. 148 din Constituţie şi pe cele ale art. 512 din C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că Decizia civilă nr. 3541/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost pronunţată cu încălcarea principiului încrederii legitime consacrat la nivelul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi, automat, cu nesocotirea priorităţii dreptului Uniunii Europene.
La termenul de judecată din 8 iulie 2020, stabilit de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea Dosarului nr. x/2019, A. a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a răspunde la cinci întrebări preliminare cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a principiului protecţiei încrederii legitime.
Prin încheierea de şedinţă din 2 decembrie 2020 (Dosar nr. x/2019), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus respingerea cererii privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a acordat un nou termen de judecată, la 20 ianuarie 2021.
În şedinţa publică din 3 februarie 2021 (Dosar nr. x/2019), reprezentanţii A. au formulat, oral, cerere de recuzare a întregului complet de judecată, care a pronunţat încheierea de şedinţă din data de 2 decembrie 2020.
Prin încheierea de şedinţă din 11 februarie 2021, cererea de recuzare a fost respinsă, ca neîntemeiată.
La data de 12 februarie 2021, A. a formulat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 2 decembrie 2020 (Dosar nr. x/2019), fiind înregistrat sub nr. x/2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători.
Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, prin Decizia civilă nr. 249 din 14 iunie 2021, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 2 decembrie 2020(Dosar nr. x/2019).
La termenul de judecată din 12 mai 2021, stabilit în Dosarul nr. x/2019, A. a depus cerere de recurs împotriva încheierii de şedinţă din 11 februarie 2021.
În cadrul Dosarului nr. x/2021, recurenta A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în raport de prevederile art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24 alin. (1), art. 129 şi ale art. 148 alin. (2) din Constituţia României, Dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2021/a1 la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, prin încheierea de şedinţă din 14 iunie 2021 (Dosar nr. x/2021), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a dispus admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 340/2009.
De asemenea, la termenul de judecată din data de 7 iunie 2021, instanţa de judecată a rămas în pronunţare şi asupra celorlalte cereri formulate de către A., amânând pronunţarea la data de 14 iunie 2021.
La data de 11 iunie 2021, adică după momentul închiderii dezbaterilor, A. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea discutării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 340/2009, a art. 513 alin. (1) coroborat cu art. 494 şi art. 466 alin. (1) din C. proc. civ.
În acest context, prin încheierea de şedinţă din 14 iunie 2021 (Dosar nr. x/1/202l/a1), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a judecării Dosarului nr. x/2021 şi respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 340/2009, a dispoziţiilor art. 513 alin. (1) coroborat cu art. 494 şi art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., ca tardiv formulate.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva încheierii din data de 14 iunie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2021, A. SA a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2021.
Încheierea recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii pentru următoarele motive:
Cererea de repunere pe rol a cauzei a fost justificată prin necesitatea discutării în contradictoriu a unei noi cereri în dosar, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 340/2009 şi a dispoziţiilor art. 513 alin. (1) coroborat cu art. 494 şi art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., invocate de către A. în etapa deliberărilor.
Prin cererea de recurs, recurenta arată că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procesual ce nu se încadrează în noţiunea de înscris nou prevăzută de art. 394 din C. proc. civ. ce are în vedere strict un document nou cu valenţă probatorie.
Apreciază că instanţa de judecată a considerat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ca fiind tardivă, în raport exclusiv de invocarea sa după închiderea dezbaterilor. Însă, faţă de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, consideră că instanţa nu putea respinge ca tardivă cererea formulată de către recurentă, o astfel de soluţie implicând în sine obligativitatea punerii în discuţia contradictorie a părţilor a excepţiei procesuale, cum nu putea analiza nici admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale decât în aceleaşi condiţii a unei dezbateri contradictorii în faţa instanţei de judecată, cu prealabila citare a părţilor, deci cu repunerea pe rol a cauzei.
Totodată, faţă de condiţiile de admisibilitate reglementate restrictiv prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, arată că excepţia de neconstituţionalitate respectă toate aceste condiţii, este pe deplin admisibilă şi a fost invocată în termen.
De asemenea, menţionează că potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1997, excepţia de neconstituţionalitate poate fi invocată în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Astfel că, din perspectiva art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aplicabilă cu prioritate faţă de prevederile art. 394 din C. proc. civ., şi, în general, faţă de prevederile cu caracter procesual special din structura Legii nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în timpul soluţionării litigiului, în ultima sa etapă, respectiv a deliberărilor, anterior închiderii fazei judecaţii. Drept urmare, soluţia instanţei, potrivit căreia invocarea excepţiei de neconstituţionalitate ar fi fost tardivă, este nelegală şi se impune a fi anulată.
Considerând soluţia instanţei ca fiind nelegală, recurenta solicită instanţei de recurs casarea în parte a încheierii recurate, respectiv, în partea vizând respingerea ca neîntemeiată a cererii de repunere pe rol şi a respingerii ca tardive a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate în discuţie, şi, în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 340/2009, în ansamblu, respectiv, suplimentarea aspectelor de neconstituţionalitate ale acestei legi, cu argumente noi faţă de motivele invocate deja prin excepţia de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. x/2021, precum şi a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 513 alin. (1), art. 466 alin. (4) şi art. 494 din C. proc. civ.
4. Apărările părţilor
Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Referitor la cererea de repunere pe rol a Dosarului nr. x/2021, intimata susţine, contrar criticilor recurentei, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pornind de la împrejurarea că manifestarea de voinţă a recurentei, de repunere pe rol a cauzei a fost exprimată după închiderea dezbaterilor, a reţinut, în mod corect, că toate cererile trebuiau depuse la dosar înainte de închiderea dezbaterilor asupra chestiunilor litigioase.
Mai mult, în condiţiile art. 400 din C. proc. civ., repunerea pe rol a cauzei este atributul instanţei de judecată, care poate opera o asemenea măsură în cazul în care considera că se impune lămurirea unor aspecte deja dezbătute până la închiderea cercetării judecătoreşti, iar nu un mecanism prin intermediul căruia partea să invoce cereri noi ulterior închiderii dezbaterilor în proces.
Or, în cazul de faţă, la termenul de judecată din data de 7 iunie 2021, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a considerat pe deplin edificat asupra chestiunilor litigioase, sens în care a dispus închiderea dezbaterilor, în Dosarul nr. x/2021.
Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu noi excepţii de neconstituţionalitate (a Legii nr. 340/2009 şi a dispoziţiilor art. 513 alin. (1) coroborat cu art. 494 şi art. 466 alin. (4) din C. proc. civ.), contrar susţinerilor A., consideră că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în mod corect, a făcut referire la art. 394 alin. (3) din C. proc. civ. şi a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca tardivă, fiind depusă după închiderea dezbaterilor, în sensul că a fost formulată după momentul procesual până la care părţile mai puteau formula cereri şi invoca excepţii.
Intimata consideră că recurenta A., în mod greşit, susţine că excepţiile de neconstituţionalitate ar fi fost depuse în termenul procesual defipt de Legea nr. 47/1992 şi că instanţa trebuia să dispună repunerea pe rol a cauzei.
Or, intervalul de timp în care A. putea să depună cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu noile excepţii invocate a fost depăşit, însă recurenta a înţeles să depună cereri noi deşi încetase posibilitatea de a mai efectua asemenea operaţiuni.
Aşadar, arată că, în mod firesc, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut atât faptul că s-a considerat a fi lămurită în privinţa împrejurărilor de fapt şi a temeiurilor de drept ale cauzei, cât şi că după momentul închiderii dezbaterilor, nu mai era posibilă depunerea la dosar a vreunui înscris, sub sancţiunea de a nu mai fi luat în seamă.
Apreciază, aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, că prin cererile depuse după momentul închiderii dezbaterilor, recurenta A. a urmărit să creeze un cadru procesual pentru a pune în discuţie o nouă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, deşi excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 340/2009 şi a dispoziţiilor C. proc. civ. evocate ar fi putut fi invocate în acelaşi timp cu prima cerere de sesizare a Curţii Constituţionale (excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 din Legea nr. 340/2009), care a fost admisă în Dosarul nr. x/2021.
Având în vedere aceste considerente, solicită respingerea recursului, ca nefondat, şi, pe cale de consecinţă, menţinerea încheierii de şedinţă din data de 14 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, ca legală şi temeinică.
Recurenta A. a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea criticilor expuse de intimată prin întâmpinare şi constatarea temeiniciei recursului.
Reiterează că excepţia de neconstituţionalitate poate fi invocată în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, respectiv şi în faza deliberării înaintea pronunţării hotărârii, care constituie ultima etapă a fazei judecăţii din cadrul procesului civil.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători:
Analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Prin cererea de recurs, se invocă incidenţa motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Recurenta susţine că încheierea recurată a fost dată, în parte, cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept procesual ce impuneau obligativitatea citării părţilor în şedinţă publică în vederea discutării aspectelor privind tardivitatea sau inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, precum şi în partea privind respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei şi respingerea ca tardivă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 340/2009 şi a dispoziţiilor art. 513 alin. (1) coroborat cu art. 494 şi art. 466 alin. (4) din C. proc. civ.
În cererea de recurs, recurenta A. arată că, anterior închiderii deliberărilor, a revenit la instanţa de judecată cu o cerere de repunere pe rol a cauzei, însoţită cu noi excepţii de neconstituţionalitate, pentru a fi evitat riscul reţinerii de către instanţă a inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate invocate în cadrul procedurii cu referire la inadmisibilitatea căii de atac formulate (recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a CJUE).
Înalta Curte reţine că recurenta a depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei, în susţinerea căreia a invocat necesitatea de a pune în discuţia părţilor cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 340/2009, în ansamblu, a dispoziţiilor art. 513 alin. (1) coroborat cu art. 494 şi art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., menţionând că aceasta ar fi rezultat din dezbaterile de la termenul din 7 iunie 2021.
Înalta Curte reţine, de asemenea, că instanţa a respins cererea de repunere pe rol a cauzei şi a respins ca tardivă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale arătând că aceste cereri nu mai puteau fi luate în analiză, întrucât toate cererile trebuie depuse la dosar înainte de închiderea dezbaterilor.
Repunerea cauzei pe rol reprezintă măsura pe care o poate dispune organul de jurisdicţie, după închiderea dezbaterilor şi înainte de pronunţarea hotărârii, atunci când constată, cu prilejul deliberării că este necesară efectuarea unor dovezi suplimentare ori punerea în discuţia parţilor a unor probleme noi, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor privind rezolvarea justă a cauzei. Or, se constată că recurenta a depus la dosar o cerere privind repunerea cauzei pe rol pentru discutarea unei excepţii de neconstituţionalitate invocate după închiderea dezbaterilor, în termenul de amânare a pronunţării pentru depunerea de concluzii scrise, aspect nou care nu a format obiectul dezbaterilor. Prin cererea de recurs, însăşi recurenta precizează că este vorba de o cerere prin care invocă o excepţie nouă şi care nu a mai fost dezbătută până la închiderea cercetării judecătoreşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 400 din C. proc. civ.:
"Dacă, în timpul deliberării, instanţa găseşte că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părţilor."
Se reţine că repunerea pe rol, ca instituţie procedurală, este facultativă, instanţa nefiind obligată, potrivit art. 400 din C. proc. civ. să reia judecata, putând să aprecieze asupra necesităţii acestei măsuri.
Interpretarea dispoziţiilor citate anterior trebuie corelată cu dispoziţiile art. 394 din C. proc. civ., care prevăd închiderea dezbaterilor în fond atunci când instanţa se socoteşte lămurită în privinţa împrejurărilor de fapt şi a temeiurilor de drept ale cauzei.
În condiţiile art. 400 din C. proc. civ., repunerea pe rol este opţiunea exclusivă a instanţei de judecată, care poate opera o asemenea măsură în cazul în care consideră că se impune lămurirea unor aspecte deja dezbătute până la închiderea cercetării judecătoreşti, iar nu un mecanism prin intermediul căruia partea să invoce cereri noi ulterior închiderii dezbaterilor în proces.
Se reţine că textul mai sus evocat răspunde cerinţelor principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare care presupun ca părţile să participe în mod egal la prezentarea, argumentarea şi dovedirea drepturilor lor în cursul desfăşurării procesului, să discute şi să combată susţinerile făcute de fiecare dintre ele şi să-şi exprime opinia asupra iniţiativelor instanţei, în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
Înalta Curte constată că, în cauză nu se poate vorbi despre invocarea de către instanţă, din oficiu, a tardivităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum susţine recurenta. Exprimarea instanţei ca fiind cerere tardiv formulate, reprezintă doar modalitatea de a arăta că a fost depăşit momentul ultim prevăzut de lege pentru a formula cereri noi şi de a depune înscrisuri în cauză. Caracterul imperativ al regulii de a depune înscrisuri noi doar până la închiderea dezbaterilor rezultă din sancţiunea prevăzută de lege pentru nerespectarea ei, prevăzută de art. 394 alin. (3) din C. proc. civ.. Astfel, sancţiunea care intervine este cea a neluării în seamă a oricăror înscrisuri noi, inclusiv a celor prin care se formulează cereri noi de către părţi.
Se constată că cererea de repunere pe rol pentru discutarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost depusă după închiderea dezbaterilor, sub sancţiunea neluării în seamă, ceea ce implică nediscutarea oricărui aspect legat de aceasta sau invocat prin respectivul document. Rezultă că distincţia făcută de recurentă prin memoriul de recurs, potrivit căreia art. 394 din C. proc. civ. se referă numai la noţiunea de înscris nou, document nou cu valenţă probatorie nu are suport legal.
Înalta Curte a statuat că o astfel de cerere nu poate fi luată în considerare (a se vedea Decizia civilă nr. 2459 din 26 noiembrie 2015 pronunţată de secţia a II-a a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), nefiind aplicabile dispoziţiile art. 400 din C. proc. civ., întrucât de aceste dispoziţii se poate prevala instanţa de judecată atunci când constată că sunt necesare noi lămuriri, această instituţie procedurală vizând deliberarea şi fiind pusă, în principal, la dispoziţia instanţei învestită cu soluţionarea recursului.
În speţă, s-a reţinut că instanţa s-a considerat pe deplin edificată asupra chestiunilor litigioase, sens în care a şi dispus închiderea dezbaterilor în dosar.
Prin cererea de recurs, recurenta susţine că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procesual ce nu se încadrează în noţiunea de înscris nou referit prin art. 394 din C. proc. civ. şi că fiind vorba de o excepţie de neconstituţionalitate poate fi invocată oricând în faza judecăţii, anterior pronunţării hotărârii.
În ceea ce priveşte acest ultim argument, Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate constituie o garanţie constituţională a drepturilor şi libertăţilor conferite cetăţenilor pentru apărarea lor împotriva unor eventuale abateri ale legiuitorului prin instituirea unor norme contrare Constituţiei. Totodată, reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit că excepţia de neconstituţionalitate este un mijloc de apărare în procesul pendinte dar care nu poate forma obiectul unei acţiuni principale nici în faţa instanţei de judecată […], unde constituie întotdeauna un mijloc de apărare într-un litigiu în curs de soluţionare, şi nici direct în faţa Curţii Constituţionale.
De asemenea, în adevăr, excepţia de neconstituţionalitate este o excepţie de ordine publică, aşa încât poate fi invocată în orice fază procesuală şi poate fi ridicată de către oricare parte, sau de instanţă din oficiu, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 247 alin. (1) din C. proc. civ.. Totuşi, în conformitate cu prevederile legale arătate anterior, se constată că invocarea unei excepţii se poate face doar în limitele legale, respectiv "dacă prin lege nu se prevede altfel". Or, în speţă, Înalta Curte constată, pe de o parte, că instanţa a considerat că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, a închis dezbaterile, a rămas în pronunţare şi nu a mai apreciat necesar să repună cauza pe rol, în raport de prevederile art. 400 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că faţă de sancţiunea prevăzută de art. 394 din C. proc. civ., înscrisurile depuse după închiderea dezbaterilor nu vor mai fi luate în seamă.
Astfel, în acord cu considerentele încheierii recurate, Înalta Curte constată că manifestarea de voinţă a recurentei, exprimată prin cererea privind repunerea cauzei pe rol, nu poate fi luată în considerare, fiind o cerere depusă după închiderea dezbaterilor şi terminarea şedinţei, în termenul de amânare a pronunţării, prin care se invocă aspecte noi care nu au făcut obiectul dezbaterilor.
De altfel, calea de atac a recursului a fost deschisă părţii, în litigiul de faţă, numai în raport de soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel că nu orice pretinse neregularităţi procedurale puteau fi invocate prin intermediul prezentei căi de atac.
Aşadar, analiza a fost limitată doar la existenţa uneia dintre condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate, anume ca aceea să fi fost invocată de una dintre părţi în cursul unui litigiu pendinte, în orice fază a acestuia, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare. Or, din această perspectivă, nu poate fi subsumată noţiunii de "litigiu în curs de soluţionare", etapa deliberării şi pronunţării hotărârii, operaţia în cadrul căreia judecătorii stabilesc soluţia ce urmează să fie pronunţată cu privire la litigiul dintre părţi. Această etapă a procesului civil are loc după administrarea probelor şi soluţionarea excepţiilor, precum şi a oricăror alte incidente ivite în cursul judecăţii, cum ar fi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale. Cu alte cuvinte, în mod corect, s-a reţinut că nu a fost îndeplinită condiţia existenţei cadrului procesual de invocare a acestui mijloc de apărare, anume existenţa unui litigiu în curs de soluţionare.
Având în vedere cele expuse mai sus, care relevă legalitatea hotărârii atacate şi întrucât susţinerile recurentei formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. SA împotriva încheierii din 14 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2022.
GGC - OB