Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra apelului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 43 din 21 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi - secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 166 alin. (4), alin. (6) lit. c) raportat la art. 163 alin. (2) şi art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, în forma actuală, a fost respinsă sesizarea formulată de autorităţile judiciare din Ungaria sub nr. x/2021, având ca obiect recunoaşterea Sentinţei penale nr. 20. B.53/2021/38, pronunţată de Tribunalul din Kecskemet, privind pe persoana condamnată A., în vederea executării în România a pedepsei de 7 ani închisoare.

Copia dispozitivului prezentei sentinţe s-a dispus a se comunica persoanei condamnate, conform art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 253 RON (delegaţia nr. x din data de 10.03.2022, emisă de Baroul Iaşi, avocat B.), s-a dispus a fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 272 şi 273 C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de traducătorul autorizat C. şi s-a dispus plata onorariului pentru serviciile de traducere efectuate în cauză, din limba română în limba engleză, în sumă de 179,28 RON (factura seria x /16.03.2022), sens în care s-a emis adresă către Departamentul economico-financiar din cadrul Curţii de Apel Iaşi.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 09.03.2022, sub nr. x/2022, pe rolul Curţii de Apel Iaşi a fost înregistrată sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi având ca obiect cererea formulată de autorităţile judiciare ungare, prin care au solicitat recunoaşterea şi punerea în executare în România a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Kecskemet, prin care s-a dispus condamnarea cetăţeanului român A..

Prin referatul din data de 08.03.2022 din Dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-au reţinut următoarele:

Cu Adresa nr. x/10.02.2022, Ministerul Justiţiei din România a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi lucrarea având ca obiect cererea autorităţilor judiciare din Ungaria privind recunoaşterea şi punerea în executare în România a unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate a cetăţeanului român A., în vederea transferării condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei.

Lucrarea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi la data de 22.02.2022, sub nr. x/2022.

În certificatul emis la data de 11.11.2021, de către autorităţile ungare, s-a menţionat că se solicită recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei pronunţate de Tribunalul Kecskemet la data de 8 mai 2021, în Dosarul nr. x. B.53/2021/38, rămasă definitivă la data de 8 mai 2021, prin care s-a dispus condamnarea cetăţeanului român A. la pedeapsa de 2555 zile închisoare, pentru comiterea unui număr de 5 infracţiuni:

- «tâlhărie» prev. de art. 365 alin. (1) lit. a), calificată conform alin. (3) din Legea C din anul 2012, săvârşită în calitate de complice;

- «tâlhărie» prev. de art. 365 alin. (1) lit. a), calificată conform alin. (4) lit. b) din Legea C din anul 2012, săvârşită în calitate de complice;

- «luarea arbitrară a unui autovehicul», prev. de art. 380 alin. (1), calificată conform alin. (3) din Legea C din anul 2012, săvârşită în calitate de complice;

- «abuz cu marcă de identificare individual», prev. de art. 347 alin. (1) lit. b) din Legea C din anul 2012.

Autorităţile solicitante au transmis sentinţa pronunţată de Tribunalul Kecskemet, la data de 8 mai 2021, în Dosarul nr. x. B.53/2021/38, din care rezultă că i s-a aplicat o pedeapsă de 7 ani închisoare cetăţeanului român A., precum şi interdicţia de şedere pe teritoriul Ungariei pentru 10 ani, pentru:

- comiterea în trei ocazii a actului penal de jaf înfăptuit ca şi complice - punctul a) alin. (1) § 265; cu două ocazii - punctul a) alin. (3); cu o ocazie - punctul b) alin. (4) din Legea C din anul 2012 (C. pen.);

- comiterea actului penal de ridicare răpire arbitrară a autovehiculului, ca şi complice - alin. (1), (3) § 380 din C. pen.

- comiterea actului penal de abuz cu semn unic de identificare (punctul b) alin. (1) § 347 din C. pen.

În hotărârea judecătorească de condamnare s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 22.04.2019, persoanele vătămate D., E. şi F. se deplasau pe autostrada M5 din Ungaria cu un autoturism marca x, cu scopul de a ajunge în România. A. şi o altă persoană de sex masculin, care cunoştea părţile vătămate, ştiind despre deplasarea pe care acestea o efectuau din Germania în România, le-au urmărit cu un autoturism marca x cu nr. de înmatriculare x, cei doi purtând îmbrăcăminte asemănătoare forţelor din poliţie (vestă de vizibilitate, mască pentru acoperirea feţei) şi având asupra lor pistoale cu gaz. În jurul orei 00:30, la segmentul de autostradă 59.000 metri, autoturismul marca x (având tăbliţele cu numărul de înmatriculare acoperite cu bandă adezivă) s-a poziţionat în spatele autoturismului marca x, condus de persoana vătămată D. şi, prin emiterea de semnale luminoase asemănătoare celor emise de organele de poliţie, persoana vătămată D. a fost determinată să oprească autoturismul său. A. şi complicele său s-au apropiat de autoturismul părţilor vătămate şi le-au ameninţat cu pistoalele cu gaz (chiar au fost trase câteva focuri de armă), persoanele vătămate fiind convinse că sunt arme de foc reale. Persoanele vătămate D. şi E. au fost scoase cu forţa din autoturism şi lovite, persoana vătămată F., care ocupa un loc pe bancheta din spate a autoturismului reuşind să fugă. A. a urcat la volanul autoturismului marca x şi a plecat de la locul incidentului urmat de complicele său, cu celălalt autoturism, iar persoanele vătămate au fost abandonate pe autostradă. Autoturismul persoanelor vătămate a fost abandonat în jurul orei 00:45 pe segmentul de autostradă 66.700 metri, condamnatul şi complicele său mutând în prealabil în autoturismul lor toate gentile şi bunurile persoanelor vătămate, pe care astfel şi le-au însuşit.

Pagubele suferite de persoanele vătămate au fost reţinute astfel: pentru persoana vătămată D. - 3,400 euro şi bunuri în valoare de 1.370.618 forinţi; pentru persoana vătămată E. - suma de 10.000 euro şi bunuri în valoare de 5.734.300 forinţi; pentru persoana vătămată F. - bunuri în valoare de 110.000 forinţi. Persoanele vătămate D. şi E. au suferit leziuni vindecabile într-un termen mai scurt de 8 zile.

Condamnatul A. a fost prezent la judecată, fiind arestat preventiv din data de 11.11.2019. Acesta a recunoscut comiterea faptelor, hotărârea de condamnare fiind pronunţată în procedura de recunoaştere a vinovăţiei.

Din certificatul emis de autorităţile ungare a rezultat că numitul A. a executat până la data de 11.11.2021 un număr de 730 zile închisoare, urmând ca pedeapsa să fie executată integral la data de 10.11.2026.

S-a mai menţionat în certificat şi faptul că persoana condamnată şi-a dat acordul pentru continuarea executării pedepsei în România, fiind transmis în acest sens şi procesul-verbal nr. x Bv. 3120/2021/4, încheiat la data de 21.10.2021 de un judecător din cadrul Tribunalului Capitalei - Biroul de Executare a Pedepselor.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana condamnată nu este în prezent cercetată penal de autorităţile judiciare din România şi nici nu are de executat pedepse cu închisoarea. Din fişa de cazier a rezultat că persoana condamnată a fost arestată de la data de 18.10.2019 şi până la data de 11.11.2019 pentru punerea în executare a unui mandat european de arestare emis de autorităţile din Ungaria (Sentinţa penală nr. 340/PI din 01.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2019).

Verificându-se dacă sunt îndeplinite condiţiile de recunoaştere şi punere în executare a hotărârilor judecătoreşti străine, prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a rezultat că:

1) hotărârea a cărei recunoaştere se solicită este definitivă şi executorie;

2) condamnatul A. este cetăţean român, cu domiciliul în România şi doreşte să continue executarea pedepsei în statul de origine;

3) faţă de situaţia de fapt expusă în hotărârea Tribunalului Kecskemet şi având în vedere şi textul infracţiunilor de «tâlhărie», «luarea arbitrară a autovehiculului» şi «abuz cu marcă de identificare individuală» inserat în cadrul certificatului, nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări pentru toate cele 5 infracţiuni reţinute în sarcina condamnatului A..

Astfel:

- în cazul infracţiunilor de «tâlhărie» prevăzute de art. 365 din Legea C din anul 2012, constând în deposedarea celor trei victime prin violenţă de bunurile pe care acestea le deţineau, există o infracţiune corespondentă în C. pen. român, respectiv infracţiunea de «tâlhărie calificată» prev. de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a), b), c) şi d), pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani;

- de asemenea, în cazul infracţiunii de «luarea arbitrară a autovehiculului» prevăzută de art. 380 din Legea C din anul 2012, constând în furtul autovehiculului persoanelor vătămate, în vederea folosirii fără drept, infracţiunea corespondentă este «furtul în scop de folosinţă» prev. de art. 230 alin. (1) din C. pen. român, deşi, având în vedere circumstanţele concrete în care a fost luat autovehiculul, această faptă intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de «tâlhărie» comisă împotriva persoanei vătămate D. (care avea posesia bunului în momentul săvârşirii faptei), nefiind necesară o încadrare juridică separată;

- în cazul infracţiunii de «abuz cu marcă de identificare individuală» prev. de art. 347 din Legea C din anul 2012, constând în aceea că, în scopul de a nu fi identificată, persoana condamnată a acoperit cu bandă adezivă plăcuţele cu numărul de înmatriculare aplicate pe autoturismul marca x, condiţia dublei incriminări nu este îndeplinită, în legislaţia noastră această faptă constituind contravenţie, conform art. 99 alin. (1) pct. 17 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

Ca urmare a acestei constatări, s-a apreciat că se impune recunoaşterea parţială a hotărârii de condamnare transmisă de autorităţile ungare, urmând ca instanţa să procedeze în conformitate cu dispoziţiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 rep., respectiv să solicite statului emitent să precizeze dacă este de acord cu recunoaşterea parţială, recunoaşterea parţială implicând şi o reducere a pedepsei de 7 ani închisoare (aplicată în mod global prin hotărârea de condamnare). De asemenea, s-a reţinut că este necesar a fi dedusă din pedeapsa cu închisoarea şi măsura arestării preventive dispusă de Curtea de Apel Timişoara cu ocazia derulării procedurii de executare a mandatului european de arestare emis pe numele condamnatului de autorităţile ungare (conform art. 72 alin. (1) din C. pen. şi art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004).

Faţă de cele expuse, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 doar pentru patru dintre cele cinci infracţiuni pentru care a fost condamnat cetăţeanul român, astfel că a solicitat instanţei să dispună:

1. Admiterea parţială a cererii de recunoaştere şi punere în executare în România a sentinţei pronunţate de Tribunalul Kecskemet la data de 8 mai 2021, în Dosarul nr. x. B.53/2021/38, prin care s-a dispus condamnarea la o pedeapsă de 7 ani închisoare a cetăţeanului român A., doar cu privire la infracţiunile de:

- tâlhărie, prev. de art. 365 alin. (1) lit. a), calificată conform alin. (3) din Legea C din anul 2012;

- tâlhărie, prev. de art. 365 alin. (1) lit. a), calificată conform alin. (4) lit. b) din Legea C din anul 2012;

- luarea arbitrară a unui autovehicul, prev. de art. 380 alin. (1), calificată conform alin. (3) din Legea C din anul 2012;

2. Respingerea cererii de recunoaştere şi punere în executare în România a sentinţei pronunţate de Tribunalul Kecskemet la data de 8 mai 2021, în Dosarul nr. x. B.53/2021/38, cu privire la infracţiunea de abuz cu marcă de identificare individuală, prev. de art. 347 alin. (1) lit. b) din Legea C din anul 2012.

Analizând cererea autorităţilor judiciare maghiare, Curtea de Apel Iaşi a constatat următoarele:

Potrivit art. 165 din Legea nr. 302/2004, hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român.

Legea nr. 302/2004 reglementează în Secţiunea nr. 2 a Capitolului II inclusiv posibilitatea transferării persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar din România.

Ministerul Justiţiei din România, la cererea autorităţilor judiciare din Ungaria, ca stat de condamnare, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi documentele şi informaţiile prevăzute de art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, respectiv: hotărârea de condamnare, certificatul emis de statul emitent, prevăzut în Anexa nr. 5, în baza prevederilor art. 4 din Decizia-Cadru 2008/909/JAI, însoţite de traducerea în limba română, fişa de evidenţă privind pe persoana condamnată, fişa de cazier, declaraţia condamnatului conţinând consimţământul la transfer.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a efectuat verificările prevăzute de art. 165 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, din care rezultă datele de stare civilă şi identificare a persoanei condamnate, durata totală a pedepsei, reţinând că hotărârile penale solicitate a fi recunoscute sunt definitive, iar verificările efectuate cu privire la regula specialităţii au relevat faptul că persoana condamnată nu este în prezent cercetată penal de organele judiciare din România.

Instanţa de fond a reţinut că, pentru a se dispune recunoaşterea hotărârilor, trebuie îndeplinite următoarele condiţii speciale de recunoaştere prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte.

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia (în cauza de faţă, persoana condamnată este de acord să fie transferată în România, pentru a continua executarea pedepsei, consimţământul său rezultând din declaraţia de la dosar parchet).

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

De asemenea, s-a reţinut că motivele de nerecunoaştere prevăzute de art. 163 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 302/2004 sunt următoarele:,,(1) O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când:

a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;

b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României;

c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală;

d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;

e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate;

f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei;

g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată (…).

(2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri prevăzute de lege.

(3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanţele specifice ale cauzei şi după consultarea autorităţii competente a statului emitent, instanţa poate refuza recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent, dacă:

a) persoana este cercetată în România pentru aceeaşi faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;

b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 170 alin. (1)."

A fost avut în vedere că art. 160 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională, modificată şi republicată, prevede că, în cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiilor se face pentru fiecare în parte.

Curtea de Apel Iaşi a constatat, în acord cu aprecierea Ministerului Public, că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de recunoaştere (respectiv condiţia dublei incriminări) în privinţa uneia dintre infracţiunile pentru care A. a fost condamnat, respectiv în cazul infracţiunii de «abuz cu marcă de identificare individuală» prev. de art. 347 din Legea C din anul 2012, constând în aceea că, în scopul de a nu fi identificată, persoana condamnată a acoperit cu bandă adezivă plăcuţele cu numărul de înmatriculare aplicate pe autoturismul marca x.

În legislaţia română această faptă constituie contravenţie, conform art. 99 alin. (1) pct. 17 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată:

"constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni (...) 17. conducerea unui vehicul pe ale cărui plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numărului de înmatriculare ori plăcuţele nu corespund standardelor în vigoare". Potrivit art. 334 C. pen., fapta constituie infracţiune doar atunci când s-a pus în circulaţie un autovehicul neînmatriculat sau cu număr fals de înmatriculare, nu şi atunci când numărul de înmatriculare real a fost acoperit pentru a nu se permite citirea sa.

În acord cu dispoziţiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, instanţa a interpelat autoritatea solicitantă, în scopul precizării dacă este de acord cu recunoaşterea parţială, din interpretarea acestui text de lege rezultând că o recunoaştere parţială a unei astfel de hotărâri nu este posibilă decât cu acordul autorităţii de condamnare.

Prin adresa din data de 24.03.2022, autoritatea din statul de condamnare a precizat că îşi menţine cererea de recunoaştere şi punere în executare, solicitând acordarea unui termen în vederea parcurgerii unei proceduri speciale pentru stabilirea noii pedepse care ar rezulta din excluderea condamnării pentru infracţiunea în privinţa căreia nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări.

Ulterior, prin adresa din data de 06.04.2022, autoritatea din statul de condamnare a precizat că legea ungară nu permite descontopirea unei pedepse prin care s-a aplicat o pedeapsă globală pentru mai multe infracţiuni, motiv pentru care nu poate fi emis un nou certificat cu o nouă pedeapsă pentru condamnările pentru care subzistă dubla incriminare. Totodată, autoritatea ungară a solicitat instanţei recunoaşterea sentinţei, urmând ca, în funcţie de rezultatul acestei recunoaşteri sub aspectul cuantumului pedepsei, autoritatea ungară să consimtă sau nu la transferarea persoanei condamnate.

Curtea de Apel Iaşi a apreciat că un acord efectiv, iar nu formal al autorităţii de condamnare la o recunoaştere parţială a unei sentinţe presupune furnizarea acelor date/informaţii necesare adaptării pedepsei ce va fi impusă de statul de recunoaştere pentru infracţiunile în privinţa cărora sunt îndeplinite condiţiile de recunoaştere. În cazul de faţă, s-a constatat că pedeapsa de 7 ani închisoare a fost aplicată în mod global pentru comiterea a cinci infracţiuni, fără a se fi stabilit în prealabil un cuantum sau vreo proporţie pentru vreuna dintre aceste infracţiuni sau un alt criteriu obiectiv ori mecanism care să permită instanţei române să refacă pedeapsa rezultantă cu excluderea pedepsei nerecunoscute. Totodată, autoritatea ungară a precizat că nu este posibilă nici stabilirea unei noi pedepse globale pentru celelalte patru infracţiuni rămase după excluderea infracţiunii în privinţa căreia nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări.

În lipsa acestor date, s-a reţinut că instanţa română de recunoaştere se află, practic, în imposibilitatea de a adapta pedeapsa aplicată de instanţa ungară pentru aceste patru infracţiuni, nefiind posibilă, aşa cum solicită autoritatea ungară, o adaptare printr-o apreciere exclusiv arbitrară urmată de decizia autorităţii ungare, funcţie de rezultatul acestei adaptări, asupra unui eventual transfer. De asemenea, s-a apreciat că instanţa română nu poate păstra cuantumul de 7 ani al pedepsei globale, chiar în condiţiile în care, potrivit susţinerilor apărătorului ales al persoanei condamnate, aceasta ar fi de acord, o astfel de adaptare ignorând practic neîndeplinirea condiţiilor de recunoaştere pentru una dintre infracţiuni.

În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că, în realitate, nu există un acord efectiv al autorităţii solicitante la o recunoaştere parţială a sentinţei de condamnare, condiţii în care sesizarea a fost respinsă.

Împotriva Sentinţei penale nr. 43 din 21 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi - secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, a declarat apel persoana condamnată A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 6 mai 2022, sub numărul x/2022, primul termen fiind stabilit, aleatoriu, la data de 12 mai 2022, termen la care au avut loc dezbaterile.

Prin motivele scrise şi în susţinerea orală a apelului, s-a solicitat admiterea căii de atac, desfiinţarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, admiterea sesizării formulate în cauză, în sensul recunoaşterii şi punerii în executare, în România, a hotărârii penale de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare maghiare, respectiv transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

S-a apreciat că este îndeplinită condiţia ce vizează dubla incriminare pentru toate faptele reţinute în sarcina apelantului persoană condamnată, inclusiv cu privire la infracţiunea de abuz cu marcă de identificare individuală, prevăzută de legislaţia statului maghiar, în opinia apărării aceasta având drept corespondent, în legislaţia română, infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

În subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că infracţiunea de abuz cu marcă de identificare individuală are drept corespondent, în legislaţia română, o contravenţie, s-a solicitat recunoaşterea parţială a hotărârii de condamnare, doar cu privire la cele patru infracţiuni de tâlhărie şi furt, susţinându-se că acordul autorităţilor judiciare maghiare cu privire la o astfel de recunoaştere nu este unul formal, nefurnizarea datelor necesare adaptării pedepsei neputând constitui un motiv de nerecunoaştere şi neexecutare, în sensul dispoziţiilor art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Examinând apelul declarat de persoana condamnată A., atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Apelantul A., cetăţean român, în prezent deţinut într-un penitenciar din Ungaria, a fost condamnat definitiv de statul maghiar, prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Kecskemet la data de 8 mai 2021, în Dosarul nr. x. B.53/2021/38, la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea, pe teritoriul Ungariei, a unui număr de 5 infracţiuni, respectiv:

- «tâlhărie» prev. de art. 365 alin. (1) lit. a), calificată conform alin. (3) din Legea C din anul 2012, săvârşită în calitate de complice;

- «tâlhărie» prev. de art. 365 alin. (1) lit. a), calificată conform alin. (4) lit. b) din Legea C din anul 2012, săvârşită în calitate de complice;

- «luarea arbitrară a unui autovehicul», prev. de art. 380 alin. (1), calificată conform alin. (3) din Legea C din anul 2012, săvârşită în calitate de complice;

- «abuz cu marcă de identificare individual», prev. de art. 347 alin. (1) lit. b) din Legea C din anul 2012.

Prin Referatul nr. x/2022 din data de 8 martie 2022, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a solicitat Curţii de Apel Iaşi admiterea parţială a cererii de recunoaştere şi punere în executare în România a hotărârii anterior menţionate, doar cu privire la primele patru infracţiuni, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz cu marcă de identificare individuală, prev. de art. 347 alin. (1) lit. b) din Legea C din anul 2012, solicitând respingerea cererii.

Sesizarea parchetului a avut la bază Adresa Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară nr. x/10.02.2022, prin care a fost transmisă lucrarea având ca obiect cererea formulată de autorităţile judiciare din Ungaria privind recunoaşterea şi punerea în executare în România a hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a dispus condamnarea, la o pedeapsă privativă de libertate, a cetăţeanului român A., în vederea transferării sale în România pentru continuarea executării pedepsei, cererea formulată de autorităţile judiciare străine fiind însoţită de documentaţia aferentă.

S-a precizat că pedeapsa aplicată de către Tribunalul Kecskemet din Ungaria, pentru care se solicită transferul condamnatului, în vederea executării în continuare în România, este de 2555 zile (7 ani închisoare) şi, de asemenea, că din certificatul emis de autorităţile judiciare maghiare rezultă că acesta a executat până la data de 11.11.2021 un număr de 730 zile închisoare, urmând ca pedeapsa să fie executată integral la data de 10.11.2026. S-a mai menţionat în certificat şi faptul că persoana condamnată şi-a dat acordul pentru continuarea executării pedepsei în România.

Potrivit dispoziţiilor art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163.

În cauză, instanţa de fond a procedat la verificarea condiţiilor prevăzute de lege pentru transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei, constatând în mod corect că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de recunoaştere (cea vizând dubla incriminare) cu privire la una dintre infracţiunile pentru care cetăţeanul român A. a fost condamnat de către autorităţile judiciare maghiare (printr-o hotărâre definitivă şi executorie - sentinţa pronunţată de Tribunalul Kecskemet la data de 8 mai 2021, în Dosarul nr. x. B.53/2021/38), respectiv infracţiunea de «abuz cu marcă de identificare individuală» prev. de art. 347 din Legea C din anul 2012 (constând în aceea că, în scopul de a nu fi identificată, persoana condamnată a acoperit cu bandă adezivă plăcuţele cu numărul de înmatriculare aplicate pe autoturismul marca x), în legislaţia română această faptă constituind contravenţie, conform art. 99 alin. (1) pct. 17 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Ca atare, s-a procedat conform dispoziţiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, solicitându-se autorităţilor din statul emitent să precizeze dacă sunt de acord cu recunoaşterea parţială a hotărârii de condamnare, prin adresa din data de 6 aprilie 2022, transmisă Curţii de Apel Iaşi, acestea arătând că legea maghiară nu permite descontopirea unei pedepse aplicate global, pentru mai multe infracţiuni, neputând fi emis un nou certificat, cu o nouă pedeapsă, pentru condamnările pentru care subzistă dubla incriminare. Autorităţile maghiare au solicitat în continuare recunoaşterea sentinţei de condamnare, urmând ca, ulterior, în funcţie de rezultatul acestei recunoaşteri sub aspectul cuantumului pedepsei, să consimtă sau nu la transferarea persoanei condamnate.

Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, apreciază că cererea formulată de autorităţile judiciare din Ungaria, având ca obiect recunoaşterea Sentinţei penale nr. 20. B.53/2021/38, pronunţată de Tribunalul din Kecskemet, privind pe persoana condamnată A., în vederea executării în România a pedepsei de 7 ani închisoare, se impune a fi respinsă, neputându-se reţine acordul efectiv al autorităţii solicitante cu privire la recunoaşterea parţială a sentinţei de condamnare, în absenţa furnizării datelor necesare adaptării pedepsei ce ar fi stabilită de statul român pentru infracţiunile în privinţa cărora s-au constatat îndeplinite condiţiile de recunoaştere, neexistând un criteriu obiectiv care să permită instanţei române să refacă pedeapsa rezultantă, cu excluderea pedepsei nerecunoscute.

De asemenea, nu trebuie ignorată nici împrejurarea că autorităţile din statul emitent au subliniat că nu se poate stabili o nouă pedeapsă globală, pentru celelalte patru infracţiuni rămase după excluderea infracţiunii în privinţa căreia nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări.

Astfel fiind, critica apărării, invocată în susţinerea căii de atac promovate, în sensul că în mod greşit nu s-a procedat la recunoaşterea parţială a hotărârii penale de condamnare, doar cu privire la infracţiunile de tâlhărie şi furt, nu poate fi primită de Înalta Curte, instanţa română aflându-se în imposibilitatea de a adapta pedeapsa aplicată de instanţa maghiară pentru aceste infracţiuni.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 43 din 21 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi - secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul persoană condamnată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 43 din 21 aprilie 2022 a Curţii de Apel Iaşi - secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2022.

GGC - NN

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj