Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 124 din data de 02 iunie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 a fost respinsă cererea de executare a mandatelor europene de arestare emise la data de 24.02.2022 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma în dosarul nr. x/2021/2/AG pe numele persoanei solicitate A., arestat în C.R.A.P. Dolj.

În temeiul dispoziţiilor art. 99 alin. (3) şi art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-au recunoscut pe cale incidentală:

- sentinţa penală nr. 11333/2008 RGGIP-2640/2008 SENT din 20.11.2008 pronunţată de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, definitivă la 31.12.2010, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere la un grup infracţional în circumstanţe agravante prin transnaţionalitatea infracţiunii prev. de art. 416 alin. (2) şi (5) din C. pen. italian şi art. 4 din Legea nr. 146/2006, participarea neautorizată la folosirea cardurilor de credit, a mijloacelor de plată şi a documentelor care permit retragerea sumelor de bani cash în formă continuată, în circumstanţe agravante prin transnaţionalitatea infracţiunii prev de art. 110, 81 din C. pen. italian, art. 1 din Legea nr. 197/91 şi art. 4 din Legea nr. 146/2006, care au corespondent în legea penală română în infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., accesul ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 250 alin. (1) şi (2) din C. pen.

- sentinţa penală nr. 4334/2010 RG DIB-10998/2013 SENT din 31.05.2013 pronunţată de Tribunalul din Roma-judecător unic, definitivă la 30.04.2014, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participarea neautorizată la folosirea cardurilor de credit, a mijloacelor de plată şi a documentelor care permit retragerea sumelor de bani cash în formă continuată, prev. de art. 110, 81 din C. pen. italian şi art. 12 din Legea nr. 197/1991, care are corespondent în legea penală română în infracţiunile de accesul ilegal la un sistem informatic prev de art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos prev de art. 250 alin. (1) şi (2) din C. pen.

- sentinţa penală nr. 6737/2010 RG-310/2014 SENT din 16.01.2014 pronunţată de Curtea de Apel din Roma, definitivă la 13.11.2017, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participarea la infracţiunea de tâlhărie în circumstanţe agravante prev. de art. 110, 628 alin. (3) nr. 1, art. 62 bis, art. 99 alin. (2) nr. 1 şi 2 din C. pen. italian, care are corespondent în legea penală română în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 233 din C. pen.

- ordonanţa emisă la data de 28.09.2018 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, prin care au fost cumulate pedepsele, rezultând pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare şi s-a stabilit pedeapsa rămasă de executat de 3 ani, 5 luni şi 1 zi închisoare.

S-a dispus punerea în executare a pedepsei de 5 ani şi 4 luni închisoare într-un penitenciar din România.

S-au dedus din pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare:

- perioada executată în statul de condamnare, de la 16.12.2007 până la 13.11.2009 (1 an, 10 luni şi 29 zile închisoare);

- perioada reţinerii şi arestării preventive în procedura mandatului european de arestare de la 09.03.2022 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că prin adresa nr. x/2022 din data de 09.03.2022 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a înaintat semnalarea Biroului Naţional Sirene nr. x/SIRENE/ADS din data de 04.03.2022 transmisă în baza mandatului european de arestare emis la data de 24.02.2022 de autorităţile judiciare din Italia-Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma în dosarul nr. x/2021/AG pe numele persoanei solicitate A., cu propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate.

În cuprinsul semnalării s-a arătat că pe numele persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare pentru executarea pedepsei rezultante de 3 ani, 5 luni şi 1 zi închisoare stabilită prin ordinul de detenţie emis la data de 28.09.2018 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma, în care este inclusă şi pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa nr. 11333/2008 RGGIP-2640/08 SENT pronunţată la data de 20.11.2008 de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului Roma, definitivă la 31.12.2010.

Prin certificatul transmis s-a solicitat recunoaşterea următoarelor sentinţe de condamnare şi preluarea executării pedepsei rezultante de 3 ani, 5 luni şi 1 zi închisoare stabilite prin SIEP nr. 1443/2018:

- sentinţa penală nr. 6737/2010 RG-310/2014 SENT din 16.01.2014 pronunţată de Curtea de Apel din Roma, definitivă la 13.11.2017, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Curtea, examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, a constatat următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 11333/2008 RGGIP-2640/2008 SENT din 20.11.2008 pronunţată de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, definitivă la 31.12.2010, A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere la un grup infracţional în circumstanţe agravante prin transnaţionalitatea infracţiunii prev. de art. 416 alin. (2) şi (5) din C. pen. italian şi art. 4 din Legea nr. 146/2006, participarea neautorizată la folosirea cardurilor de credit, a mijloacelor de plată şi a documentelor care permit retragerea sumelor de bani cash în formă continuată, în circumstanţe agravante prin transnaţionalitatea infracţiunii prev de art. 110, 81 din C. pen. italian, art. 1 din Legea nr. 197/1991 şi art. 4 din Legea nr. 146/2006.

S-a reţinut că începând din luna aprilie 2007, în mod continuu, împreună cu alte persoane care nu au fost încă identificate, s-au asociat între ei, acţionând, atât pe teritoriul Italiei, cât şi pe teritoriul României, constituind o organizaţie criminală stabilă care acţiona în Italia şi România şi în curs de extindere şi în alte ţări europene, cu structură ierarhică la care a participat cu rolul de colaborator cu şefii organizaţiei infracţionale, cu scopul de a săvârşi infracţiuni de acces neautorizat la sistemele informatice ale diferitelor bănci, fraudă informatică în detrimentul deţinătorilor de conturi curente online, utilizarea ilicită a cardurilor de credit, clonarea cardurilor de credit şi a documentelor care permit retragerea sumelor de bani, escrocherii, falsificarea actelor de identitate şi contrafacerea ştampilelor instituţiilor publice, prin asigurarea în acest scop a structurilor logistice care să fie utilizate pentru desfăşurarea activităţilor infracţionale, printre care: închirierea şi folosirea imobilelor destinate, atât şederii asociaţilor, cât şi pentru păstrarea bunurilor dobândite din activităţi infracţionale, a instrumentelor şi mijloacelor de comunicare între asociaţi, precum numeroase telefoane mobile şi calculatoare, organizând totodată şi necesarul economic şi asistenţa juridică în favoarea asociaţilor arestaţi. Infracţiuni comise în circumstanţe agravante, întrucât au fost duse la îndeplinire cu contribuţia unui grup organizat angajat în activităţi infracţionale în mai multe state şi întrucât infractorii s-au asociat între ei într-o grupare formată din mai mult de 10 persoane.

În Roma şi Diamante (Cosenza), din luna octombrie 2007, în participaţie cu alte persoane neidentificate, prin mai multe acţiuni care făceau parte din acelaşi plan criminal, au achiziţionat în mod fraudulos datele personale şi operaţionale a 5 carduri de credit emise de "B." şi "C." deţinute de alte persoane şi pe care le-au pus pe suporturi magnetice falsificate, făcând tranzacţii prin achiziţionări la D. situate în Plaza XI Febbraio în Diamante (Cosenza), infracţiuni comise în circumstanţe agravante, întrucât au fost duse la îndeplinire cu aportul unei grupări infracţionale angajată în activităţi criminale în mai multe ţări, comise în formă continuată.

Condamnatul A. a fost prezent personal la dezbaterea procesului finalizat cu hotărârea pronunţată.

S-a reţinut că infracţiunile au corespondent în legea penală română în infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., accesul ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 250 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 4334/2010 RG DIB-10998/2013 SENT din 31.05.2013 pronunţată de Tribunalul din Roma-judecător unic, definitivă la 30.04.2014, a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participarea neautorizată la folosirea cardurilor de credit, a mijloacelor de plată şi a documentelor care permit retragerea sumelor de bani cash în formă continuată, prev. de art. 110, 81 din C. pen. italian şi art. 12 din Legea nr. 197/1991.

S-a reţinut că la data de 16 decembrie 2007, la Roma, în participaţie cu E., prin nenumărate acţiuni ale aceluiaşi plan infracţional, cu scopul de a obţine un beneficiu ilicit din folosirea necorespunzătoare, a falsificat şi a determinat falsificarea din partea unor terţe persoane, deţinându-le în acelaşi timp, a 8 carduri de credit emise de F. şi G.

Condamnatul A. nu a fost prezent personal la dezbaterea procesului, fiind reprezentat şi apărat de avocatul ales H. din Baroul Roma.

S-a apreciat că infracţiunea are corespondent în legea penală română în infracţiunile de accesul ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 250 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 6737/2010 RG-310/2014 SENT din 16.01.2014 pronunţată de Curtea de Apel din Roma, definitivă la 13.11.2017, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participarea la infracţiunea de tâlhărie în circumstanţe agravante prev. de art. 110, 628 alin. (3) nr. 1, art. 62 bis, art. 99 alin. (2) nr. 1 şi 2 din C. pen. italian.

S-a reţinut că la Roma, la data de 3 iulie 2006, în participaţie cu o persoană neidentificată, prin acte de violenţă asupra persoanei vătămate, şi-a însuşit o geantă în interiorul căreia se aflau: suma de 530 euro provenită din activitatea de prostituţie practicată de I. şi J. (270 euro prima şi 260 euro cea de-a doua), şerveţele de hârtie şi prezervative, bunuri sustrase şi deţinute de I.

Condamnatul A. nu a fost prezent personal la dezbaterea procesului, fiind reprezentat şi apărat de avocatul ales K. din Baroul Roma.

S-a arătat că infracţiunea are corespondent în legea penală română în infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 233 din C. pen.

Prin ordonanţa emisă la data de 28.09.2018 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, s-a procedat la efectuarea cumulului aritmetic al pedepselor stabilite prin cele 3 sentinţe de condamnare, respectiv 5 ani închisoare şi 4 luni închisoare, din care s-a scăzut perioada executată de 1 an, 10 luni şi 29 zile închisoare, cuprinsă între 16.12.2007 - 13.11.2009, rezultând pedeapsa de executat de 3 ani, 5 luni şi 1 zi închisoare.

În continuare, instanţa a arătat că la termenul din data de 24.03.2022, cu ocazia audierii de către instanţă, persoana solicitată A. a precizat că nu este de acord să fie predată autorităţilor judiciare italiene şi solicită recunoaşterea hotărârilor de condamnare şi executarea pedepsei în România.

În acest context, Curtea de Apel Craiova a reţinut că, potrivit dispoziţiilor legale care reglementează executarea de către autorităţile române a unui mandat european de arestare, refuzarea executării unui mandat european de arestare are loc, în mod obligatoriu, atunci când există unul dintre cazurile prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi poate avea loc atunci când există unul dintre cazurile facultative de refuz prevăzute de alin. (2) al aceluiaşi articol.

S-a reţinut, totodată că, în procedura mandatului european de arestare, care vizează executarea pedepsei aplicate în statul emitent al mandatului persoana solicitată a invocat motivul opţional de refuz al executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, respectiv faptul că este cetăţean român, locuieşte cu familia pe teritoriul statului de cetăţenie şi a solicitat expres ca executarea pedepsei aplicate de autorităţile judiciare din statul de condamnare să aibă loc într-un penitenciar din România.

Examinând împrejurările de fapt învederate de persoana solicitată, curtea a reţinut că motivul de refuz de predare invocat în procedura mandatului european de arestare este întemeiat, având în vedere că posibilitatea de reinserţie socială după executarea pedepsei este mai bună în statul de cetăţenie, unde persoana solicitată are şanse mai mari de reintegrare, întrucât beneficiază de sprijinul familiei şi există perspectiva obţinerii de venituri prin muncă în cadrul comunităţii unde locuieşte.

Ţinând cont de dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 rep., potrivit cărora recunoaşterea hotărârii penale străine se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura mandatului european de arestare este pendinte, curtea a constatat că hotărârile de condamnare sunt definitive şi executorii, faptele pentru care s-au aplicat pedepse constituie infracţiuni potrivit legii penale române, având corespondent în legea română în dispoziţiile art. 367 alin. (1), art. 360 alin. (1) şi (2), art. 250 alin. (1) şi (2) şi art. 233 din C. pen.

S-a reţinut totodată, că nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

În acest sens instanţa a constatat că art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 reglementează drept motiv opţional de refuz de executare a mandatului european situaţia când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, iar potrivit art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România şi anume când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei.

Prin avocat ales, cu ocazia dezbaterilor, s-a invocat, prescripţia executării pedepselor aplicate persoanei solicitate.

Contrar susţinerilor avocatului ales, curtea a constatat că executarea pedepselor aplicate persoanei solicitate, nu s-a prescris.

Astfel, cu privire la pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin hotărârea din 20.11.2008 pronunţată de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, definitivă la 31.12.2010 şi de 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 4334/2010 RG DIB-10998/2013 SENT din 31.05.2013 pronunţată de Tribunalul din Roma-judecător unic, definitivă la 30.04.2014 din ordonanţa de cumul emisă la data de 28.09.2018 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma instanţa a reţinut că aceste pedepse au fost iniţial unificate prin ordonanţa de cumul emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Roma în data de 01.06.2015 (SIEP 2458/2014), pedeapsa totală stabilită fiind aceea de 3 ani şi 4 luni închisoare din care s-a dedus perioada executată de 1 an, 10 luni şi 29 de zile de închisoare.

Ulterior datei de 13.11.2017, când a rămas definitivă sentinţa penală nr. 6737/2010 RG-310/2014 SENT din 16.01.2014 pronunţată de Curtea de Apel din Roma, prin ordonanţa de cumul emisă la data de 28.09.2018 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma s-au unificat toate pedepsele, inclusiv pedeapsa aplicată prin ultima hotărâre de condamnare şi s-a stabilit pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare din care s-a scăzut perioada deja executată de 1 an, 10 luni şi 29 de zile de închisoare.

S-a reţinut că, potrivit art. 162 alin. (2) din C. pen., durata termenelor de prescripţie a executării se calculează de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În caz de concurs de infracţiuni, pluralitate intermediară ori recidivă postcondamnatorie, termenul de prescripţie se calculează însă în funcţie de pedeapsa rezultantă aplicată, în acest sens fiind dispoziţiile art. 162 alin. (7) din C. pen. care prevăd că "prin pedeapsa ce se execută se înţelege pedeapsa stabilită de instanţă, ţinând cont de cauzele ulterioare de modificare a acesteia". Astfel, dacă după stabilirea pedepsei de către instanţă intervine o graţiere parţială, termenul de prescripţie a executării se va calcula în funcţie de pedeapsa redusă, iar nu în funcţie de pedeapsa stabilită de instanţă.

În cauză, s-a apreciat că pentru pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, termenul de prescripţie, potrivit legii române este de 7 ani şi 6 luni şi ar fi trebuit să se împlinească în iunie 2018.

Pentru pedeapsa de 10 luni închisoare, termenul de prescripţie, potrivit legii române este de 5 ani şi 10 luni închisoare şi ar fi trebuit să se împlinească în aprilie 2020, iar pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, termenul de prescripţie, de 7 ani închisoare ar trebui să se împlinească în noiembrie 2024.

Cum prima ordonanţă de unificare a pedepselor a intervenit în anul 2015, înainte de împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, iar cea de-a doua ordonanţă de cumul a intervenit în anul 2018, înainte de împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei de 10 luni închisoare, termenul de prescripţie calculat pentru pedepsele aplicate prin cele trei hotărâri de condamnare de la data ultimei ordonanţe de unificare a pedepselor, respectiv din data de 28.09.2018, nu s-a împlinit.

Curtea a mai apreciat că, în examinarea termenului de prescripţie a executării pedepsei, nu pot fi omise ordonanţele de unificare pronunţate de autorităţile statului de condamnare întrucât, pe de-o parte, pedeapsa finală de executat a fost stabilită de autoritatea judiciară competentă din statul de condamnare, iar pe de altă parte, potrivit legii române, termenul de prescripţie, în situaţia dată se calculează, în raport cu dispoziţiile art. 162 alin. (7) din C. pen., în funcţie de pedeapsa rezultantă, pedeapsa finală de executat.

Concluzionând, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea şi executarea unei hotărâri judecătoreşti străine prev. de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, motiv pentru care a respins cererea de executare a mandatelor europene de arestare emise la data de 24.02.2022 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma în dosarul nr. x/2021/2/AG pe numele persoanei solicitate A.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat contestaţie persoana condamnată A., prin avocat ales, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 09.06.2022, când s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 16.06.2022.

În esenţă, prin motivele de contestaţie depuse la termenul acordat, apărarea persoanei solicitate A. a susţinut, în esenţă, că nu a existat o hotărâre judecătorească prin care să se stabilească în concret care este cuantumul pedepsei ce o are de executat. În acest sens a învederat că au fost emise două ordonanţe de unificare a pedepselor de către parchetele competente din ţara emitentă a MAE, însă, în ceea ce priveşte procedura de executare a mandatului de arestare şi recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârilor judecătoreşti prin care a fost aplicată o pedeapsă privativă de libertate, în conformitate cu art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, aceste două ordonanţe nu pot produce efecte în sensul reţinut de către prima instanţă, instanţa penală română putând recunoaşte pe cale incidentală doar o hotărâre penală străină de condamnare.

A mai învederat că în mod greşit instanţa de fond a recunoscut pe cale incidentală ordonanţa de cumul emisă la data de 28.09.2018 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel Roma.

A arătat, de asemenea, că ordonanţa de cumul din 28.09.2018 nu poate echivala cu o hotărâre judecătorească, iar pentru identitate de raţiune, nu se poate da eficienţă executorie nici ordonanţei de cumul emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Roma în data de 01.06.2015, ordonanţă pe care, deşi instanţa de fond nu a recunoscut-o pe cale incidentală, i-a dat eficienţă executorie prin aceea că a considerat-o implicit ca producând efecte în condiţiile în care prima ordonanţă menţionată a avut în vedere primul cumul.

Analizând contestaţia declarată de persoana solicitată A., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În cauză, prima instanţă a fost sesizată cu semnalarea Biroului Naţional Sirene nr. x/SIRENE/ADS din data de 04.03.2022 transmisă în baza mandatului european de arestare emis la data de 24.02.2022 de autorităţile judiciare din Italia-Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma în dosarul nr. x/2021/AG pe numele persoanei solicitate A., în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 104 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată, care reglementează cu privire la executarea mandatului european de arestare.

La termenul de judecată din data de 24.03.2022, Curtea de Apel Craiova a solicitat autorităţilor italiene transmiterea de copii certificate ale celor trei hotărâri de condamnare, ordonanţa de cumulare a pedepselor prin care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de executat de 3 ani, 5 luni şi 1 zi închisoare, certificatul emis conform Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI, măsurile la care a fost supusă persoana condamnată, precum şi orice alte date privind situaţia juridică a acesteia, întrucât persoana solicitată a invocat un motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, învederând faptul că doreşte să execute pedeapsa în România, cu precizarea că înscrisurile solicitate sunt necesare pentru a proceda la recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârilor de condamnare, potrivit dispoziţiilor art. 4 pct. 6 din Decizia- cadru 2002/584/JAI.

Autorităţile judiciare din Italia au comunicat Curţii de Apel Craiova certificatul emis conform Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI prin care au solicitat recunoaşterea şi punerea în executare a celor trei hotărâri de condamnare. Totodată, au solicitat arestarea preventivă a inculpatului sau aplicarea altei măsuri care să poată garanta că acesta rămâne pe teritoriul României în aşteptarea unei decizii referitoare la recunoaşterea executării pedepsei.

O atare procedură judiciară de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România este reglementată în cuprinsul dispoziţiilor art. 171 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată.

Pe de altă parte, după măsurile dispuse, din oficiu, de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cererea autorităţilor italiene s-a soluţionat în procedura judiciară a executării mandatului european de arestare.

Înalta Curte reţine că potrivit Legii nr. 302/2004, procedura privind executarea mandatului european de arestare şi respectiv, cea privind recunoaşterea şi executarea în România a hotărârii pronunţate în străinătate sunt două proceduri distincte, cu obiect, finalitate şi garanţii procesuale distincte, astfel încât acestea se exclud reciproc.

În concret, dacă procedura mandatului european de arestare are ca obiect predarea efectivă a persoanei solicitate în vederea efectuării urmăririi penale sau a executării unei sancţiuni privative de libertate, având corelativ posibilitatea persoanei de a formula apărări, cereri sau căi de atac în faţa autorităţilor judiciare străine, procedura recunoaşterii hotărârii străine are ca finalitate executarea sancţiunii în România, cu excluderea posibilităţii de a mai contesta hotărârea ce se execută. Prin urmare, având în vedere finalitatea diferită a celor două instrumente de cooperare judiciară internaţională, o persoană nu poate fi subiect, simultan, al ambelor proceduri, atât de predare în baza unui mandat european de arestare, cât şi de recunoaştere a hotărârii străine, vizând aceeaşi sancţiune privativă de libertate.

Înalta Curte reţine şi că diferenţele dintre cele două instrumente de cooperare judiciară internaţională sunt evidenţiate de una dintre raţiunile care au stat la baza adoptării Deciziei-cadru 2008/909/JAI privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, respectiv cel ca executarea condamnării în statul de executare să sporească şansele de reabilitare socială ale persoanei condamnate, reţinându-se că "ar trebui să ţină cont de elemente precum ataşamentul persoanei la statul de executare, faptul dacă persoana în cauză consideră sau nu statul de executare ca un loc faţă de care are legături familiale, lingvistice, culturale, sociale sau economice sau de alt tip"(parag. 9 din Preambul). Transpunerea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană s-a realizat în cadrul Titlului VI al Legii nr. 302/2004, din care face parte şi Cap. II -Secţiunea a 3-a, Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România.

Chiar dacă în cauza de faţă, urmare a cererii persoanei solicitate, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. c) şi ale art. 99 alin. (3) şi art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în ceea ce priveşte condiţiile de recunoaştere a hotărârilor pronunţate în străinătate sunt diferenţe notabile. Astfel, în procedura mandatului european de arestare, legiuitorul a prevăzut, la art. 99 din Legea nr. 302//2004 republicată, motivele de refuz a executării mandatului european de arestare, printre motivele facultative fiind menţionat şi cel de la alin. (2) lit. g) "când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române".

În cadrul procedurii de recunoaştere şi punere în executare în România a hotărârii pronunţate în străinătate, instituţia prescripţiei executării pedepsei este prevăzută ca motiv obligatoriu de nerecunoaştere şi neexecutare potrivit art. 163 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 302/2004 republicată - "atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei".

Înalta Curte constată că, pe parcursul soluţionării cauzei, instanţa de fond a fost sesizată şi cu certificatul înaintat de autorităţile italiene conform Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI iar, prin sentinţa nr. 124 din 02.06.2022, a respins cererea de executare a mandatelor europene de arestare emise la data de 24.02.2022 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma, în temeiul art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată şi a dispus recunoaşterea pe cale incidentală a celor trei sentinţe cuprinse în certificatul înaintat de autorităţile italiene conform Deciziei-cadru nr. 2008/909/JAI.

Cu privire la critica apărării referitoare la faptul că pentru două din cele trei pedepse aplicate contestatorului a intervenit termenul de prescripţie a executării pedepsei, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 162 din C. pen. prescripţia înlătură executarea pedepsei principale după împlinirea termenului, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Conform alin. (1) al art. 162 din C. pen. "Termenele de prescripţie a executării pedepsei pentru persoana fizică sunt:a) 20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 15 ani; b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea; c) 3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda."

Raportând consideraţiile teoretice anterior enunţate la speţa dedusă judecăţii, se constată, pe de o parte, că din certificatul menţionat în art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, tradus în limba română, rezultă că autorităţile italiene solicită recunoaşterea următoarelor sentinţe de condamnare şi preluarea executării pedepsei rezultante de 3 ani, 5 luni şi 1 zi închisoare stabilite prin SIEP nr. 1443/2018:

- sentinţa penală nr. 11333/2008 RGGIP-2640/2008 din 20.11.2008 pronunţată de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, modificată prin sentinţa Curţii de Apel din Roma din 10.11.2009, definitivă la 31.12.2010, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare;

- sentinţa penală nr. 4334/2010 RG DIB-10998/2013 din 31.05.2013 pronunţată de Tribunalul din Roma-judecător unic, definitivă la 30.04.2014, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare;

- sentinţa penală din 4 septembrie 2009 a Tribunalului din Roma, modificată prin sentinţa nr. 6737/2010 RG-310/2014 din 16.01.2014 pronunţată de Curtea de Apel din Roma, definitivă la 13.11.2017, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Din examinarea sentinţei penale nr. 11333/2008 RGGIP-2640/2008 din 20.11.2008 pronunţată de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, modificată prin sentinţa Curţii de Apel din Roma din 10.11.2009, definitivă la 31.12.2010, rezultă că A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere la un grup infracţional în circumstanţe agravante prin transnaţionalitatea infracţiunii prev. de art. 416 alin. (2) şi (5) din C. pen. italian şi art. 4 din Legea nr. 146/2006, participarea neautorizată la folosirea cardurilor de credit, a mijloacelor de plată şi a documentelor care permit retragerea sumelor de bani cash în formă continuată, în circumstanţe agravante prin transnaţionalitatea infracţiunii prev de art. 110, 81 din C. pen. italian, art. 1 din Legea nr. 197/91 şi art. 4 din Legea nr. 146/2006, infracţiuni ce au corespondent în legea penală română în infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., accesul ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 250 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Potrivit dreptului penal român, prescripţia executării acestei pedepse se calculează în baza art. 126 alin. (1) lit. b) din C. pen., termenul de prescripţie fiind de 7 ani şi 6 luni, termen care s-a împlinit la data de 30 iunie 2018.

Prin sentinţa penală nr. 4334/2010 RG DIB-10998/2013 din 31.05.2013 pronunţată de Tribunalul din Roma-judecător unic, definitivă la 30.04.2014, a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participarea neautorizată la folosirea cardurilor de credit, a mijloacelor de plată şi a documentelor care permit retragerea sumelor de bani cash în formă continuată, prev. de art. 110, 81 din C. pen. italian şi art. 12 din Legea nr. 197/1991, având corespondent în legea penală română în infracţiunile de accesul ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos prev. de art. 250 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Potrivit dreptului penal român, prescripţia executării acestei pedepse se calculează în baza art. 126 alin. (1) lit. b) din C. pen., termenul de prescripţie fiind de 5 ani şi 10 luni, termen care s-a împlinit la data de 28 februarie 2020.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 modificată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei pentru faptele care ar fi fost de competenţa autorităţilor române, conform legislaţiei române, constituie un motiv facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare respectiv şi un motiv obligatoriu, în ceea ce priveşte recunoaşterea şi executarea în România a hotărârii pronunţate în străinătate

În cauză nu a operat întreruperea cursului prescripţiei executării pedepsei, conform art. 163 din C. pen. român, care statuează următoarele: " (1) Cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei se întrerupe prin începerea executării pedepsei. Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii; (2) Cursul termenului de prescripţie a executării se întrerupe şi prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni; (3) Cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei amenzii se întrerupe şi prin înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii."

Din examinarea hotărârilor pronunţate de autorităţile italiene rezultă că toate infracţiunile pentru care persoana solicitată a fost judecat şi condamnat prin cele trei hotărâri au fost săvârşite în perioada iulie 2006- decembrie2007, iar în cauză nu există date că acesta ar fi început executarea pedepsei, prin urmare termenul de prescripţie se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În speţa dedusă judecăţii, Curtea de Apel Craiova a apreciat că ordonanţa de cumul emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Roma în data de 01.06.2015 (SIEP 2458/2014), prin care au fost unificate iniţial pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin hotărârea din 20.11.2008 pronunţată de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Roma, definitivă la 31.12.2010 şi de 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 4334/2010 RG DIB-10998/2013 SENT din 31.05.2013 pronunţată de Tribunalul din Roma-judecător unic, definitivă la 30.04.2014, este actul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, invocând dispoziţiile art. 162 alin. (7) din C. pen.

Potrivit acestui text de lege, prin pedeapsa ce se execută se înţelege pedeapsa stabilită de instanţă, ţinându-se cont de cauzele ulterioare de modificare a acesteia.

Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, termenele de prescripţie se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.

În aceste coordonate, se impune a se determina dacă ordonanţa de cumul a Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Tribunalul din Roma, care nu reprezintă o hotărâre de condamnare în sensul alin. (2) al art. 167 din C. pen., poate constitui o cauză ulterioară de modificare a pedepselor aplicate prin cele trei hotărâri definitive.

Contrar instanţei de fond, Înalta Curte consideră că prin această ordonanţă nu s-a realizat o modificare a pedepsei în sensul dispoziţiilor art. 162 alin. (7) din C. pen., întrucât potrivit legii române aceasta nu poate fi dispusă decât printr-o hotărâre judecătorească. De asemenea, se constată că autorităţile judiciare italiene au emis trei mandate europene de arestare vizând fiecare pedeapsă aplicată prin hotărârile de condamnare iar obiectul procedurii de recunoaştere, fie pe cale directă, fie pe cale incidentală, vizează hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene, iar nu ordonanţa prin care au fost cumulate cele trei pedepse rezultante aplicate prin sentinţa penală nr. 11333/2008 RGGIP-2640/2008 din 20.11.2008, sentinţa penală nr. 4334/2010 RG DIB-10998/2013 din 31.05.2013 şi sentinţa penală nr. 6737/2010 RG-310/2014 din 16.01.2014.

Or, având în vedere aceste considerente, ordonanţa de cumul emisă de procuror nu reprezintă o cauză ulterioară de modificare a pedepsei, de natură să determine data curgerii termenului de prescripţie.

Ca atare, având în vedere considerentele anterior şi faptul că executarea pedepselor aplicate prin două dintre cele două hotărâri de condamnare este prescrisă potrivit legii penale române, este necesar a instanţa de fond va clarifica dacă autorităţile judiciare ale statului emitent urmăresc ca sancţiunile privative de libertate aplicate să fie executate pe teritoriul acestuia, corespunzător procedurii de executare a mandatului european de arestare sau pe teritoriul statului al cărui cetăţean este persoana condamnată, corespunzător procedurii de recunoaştere a hotărârii străine, situaţie în care cu privire la pedepsele de 2 ani şi 6 luni şi respectiv de 10 luni închisoare, executarea pedepselor este prescrisă potrivit legii române.

Desigur, recurgerea la una dintre cele două proceduri la care s-a făcut referire este lăsată la latitudinea statului solicitant, iar în considerarea principiului încrederii şi recunoaşterii reciproce, statul de executare va aduce la îndeplinire obligaţiile prevăzute de lege, însă este imperios necesar ca într-un asemenea caz, să fie clarificate natura şi obiectul solicitării de învestire a autorităţii judiciare a statului de executare.

În consecinţă, dacă raţiunile care au stat la baza emiterii mandatului european de arestare au dispărut sau s-au modificat, iar statul emitent apreciază că predarea nu mai este necesară, cum este şi situaţia în care se solicită ca persoana să execute sancţiunea privativă de libertate pe teritoriul statului al cărui cetăţean sau resortisant este condamnatul, autorităţile judiciare din statul străin vor retrage mandatul european emis şi vor învesti autorităţile statului de executare cu solicitarea de recunoaştere a hotărârii străine.

Prin urmare, în raport cu cele anterior reţinute în cauză se impunea ca instanţa fondului să solicite relaţii cu privire la împrejurarea dacă autorităţile judiciare din Italia care au solicitat recunoaşterea hotărârii de condamnare ce formează obiectul prezentei cauze îşi mai menţin sau nu mandatul european de arestare emis pe numele persoanei condamnate A., în acord cu dispoziţiile art. 105 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi, în considerarea procedurilor distincte ce au format obiectul învestirilor succesive a autorităţilor judiciare române, cu referire la pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală din 4 septembrie 2009 a Tribunalului din Roma, modificată prin sentinţa nr. 6737/2010 RG-310/2014 din 16.01.2014 pronunţată de Curtea de Apel din Roma, definitivă la 13.11.2017 să precizeze dacă este de acord doar cu recunoaşterea acesteia, distinct de ordonanţa de cumul a pedepselor emisă la data de 28.09.2018 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi, în raport, cu obiectul pricinii, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a verifica care este situaţia juridică reală a persoanei condamnate A.

Totodată, Înalta Curte consideră că, într-o astfel de procedură specială, cu caracter de urgenţă, dezideratul lămuririi cauzei sub toate aspectele constituie o componentă obligatorie a dreptului la un proces echitabil al părţii, garantat prin prevederile art. 6 din CEDO, a cărei încălcare impune cu necesitate reluarea judecăţii, în condiţii de echitabilitate, în faţa aceleiaşi instanţe, din perspectiva asigurării respectării dreptului la un recurs efectiv, în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut în această procedură calea de atac a apelului.

Aceasta întrucât faza punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, indiferent că aparţine instanţelor naţionale sau celor străine, face parte din procesul penal, astfel încât dispoziţiile legislaţiei europene privind dreptul la un proces echitabil şi garantarea caracterului efectiv al exercitării unei căi de atac îi sunt pe deplin aplicabile.

Nu în cele din urmă, instanţa de rejudecare va avea în vedere şi dispoziţiile art. 4251 alin. (4) raportat la art. 418 din C. proc. pen., persoana solicitată fiind singura care a declarat contestaţie în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, prin raportare la garanţiile oferite de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite contestaţia declarată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 124 din data de 02 iunie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va desfiinţa în integralitate hotărârea apelată şi rejudecând şi va a trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2022 din data de 2 iunie 2022 emis de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile de judecată vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia declarată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 124 din data de 02 iunie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează în integralitate hotărârea apelată şi rejudecând:

Trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 133/2022 din data de 2 iunie 2022 emis de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe contestatorul persoană solicitată A.

Dispune punerea în libertate, de îndată, a contestatorului dacă nu este arestat în altă cauză.

Cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 iunie 2022.

GGC - ED

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj