Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 23 noiembrie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., formulată de recurentul inculpat A..
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, neîndeplinirea uneia dintre condiţiile cerute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv condiţia privind existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă.
În acest sens, instanţa a reţinut că decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză, iar toate criticile prezentate în argumentarea sesizării instanţei de contencios constituţional antamează chestiuni ce au făcut obiectul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., iar în legătură cu acestea s-a statuat, prin încheierea definitivă şi interlocutorie din data de 12 octombrie 2021, că excedează cazului de casare invocat. În esenţă, prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, recurentul urmăreşte să obţină o interpretare extensivă a cazului de casare invocat, ulterior etapei procesuale în care s-a statuat asupra limitelor efectului devolutiv.
Or, condiţia privind existenţa unei legături între norma a cărei constituţionalitate se doreşte a fi verificată şi soluţionarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatarea a neconstituţionalităţii să fie de natură a produce un efect concret în situaţia juridică a părţii, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Ca atare, s-a constatat că, în raport de momentul ridicării excepţiei, aceasta nu are aptitudinea de a produce un efect util, nici chiar în eventualitatea admiterii excepţiei, fiind depăşită etapa procesuală a admisibilităţii în principiu, în contextul în care limitele stabilite prin încheierea pronunţată şi caracterul definitiv al acesteia exclud orice potenţial efect.
Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale, iar o astfel de premisă nu este realizată atunci când, aşa cum s-a constatat în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci critică modul de interpretare şi aplicare la speţă a dispoziţiilor relevante ulterior tranşării definitive a acestei chestiuni de drept de judecătorul competent.
Împotriva încheierii din 23 noiembrie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015, în termen procedural a formulat recurs recurentul - inculpat A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 09 decembrie 2021, în cauză fiind stabilit prim termen la data de 31 ianuarie 2022.
La termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2022 au avut loc dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, precum şi cele ale apărătorului ales al recurentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând încheierea atacată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată următoarele:
Din economia prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe stipulate expres de textul de lege menţionat:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
- activitatea legii, în sensul că excepţia trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Se constată, aşadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.
În dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, a fost reglementată o condiţie a relevanţei şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, implicând constatarea dacă aceasta are sau nu legătură cu soluţionarea cauzei.
Analiza pertinenţei excepţiei nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, deci să justifice un interes.
În acelaşi sens, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în rezolvarea cauzei, nu trebuie analizată în abstract şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci impune o analiză riguroasă. Cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Este lipsită de relevanţă o excepţie de neconstituţionalitate care nu are legătură cu acţiunea penală în care a fost invocată, aşadar nu este pertinentă pentru soluţionarea litigiului.
Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte influenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii, întrucât textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea dosarului aflat pe rolul instanţei de judecată.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, prin raportare la speţa dedusă controlului, se constată că excepţia a fost invocată de recurentul inculpat A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, respectiv dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, cu privire la solicitarea de a fi sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale antemenţionate, constată că instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia a procedat în mod corect atunci când, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, printr-o încheiere motivată, a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând că nu au fost îndeplinite cumulativ cerinţele alin. (1), (2) şi (3) din acelaşi text de lege.
Raţiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate ţine de împiedicarea declanşării controlului de constituţionalitate în acele situaţii ce exced chiar competenţei de a se pronunţa, inclusiv pentru Curtea Constituţională.
Sub aceste aspecte, se constată că deşi prezenta excepţie, a fost invocată de către recurentul inculpat, în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin raportare la o serie de texte constituţionale, iar textul criticat este în vigoare şi nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, faţă de soluţia adoptată cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului în casaţie formulat în cauză, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în mod justificat, a fost respinsă ca inadmisibilă.
În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că depăşirea fazei admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie conduce la analiza recursului în casaţie din perspectiva cazului de recurs în casaţie invocat şi în limitele în care s-a admis cererea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a pronunţat prin încheierea din data de 12 octombrie 2021 asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. astfel încât, atâta timp cât a fost depăşită procedura admisibilităţii de principiu a cererii de recurs în casaţie, instanţa nu mai poate relua argumentele privind admisibilitatea acestuia, urmând să analizeze criticile formulate din perspectiva cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., aşa cum s-a stabilit deja prin încheierea de admitere în principiu a recursului în casaţie.
În aceste condiţii, în mod corect a reţinut instanţa fondului că, în raport de momentul ridicării excepţiei, aceasta nu are aptitudinea de a produce un efect util, nici chiar în eventualitatea admiterii, fiind deja depăşită etapa procesuală a admisibilităţii în principiu.
Faţă de soluţia de admitere în principiu a căii de atac, excepţia invocată reprezintă o apărare de fond care urmează să fie analizată de instanţă şi nu mai reprezintă o chestiune care ţine de neconstituţionalitatea unui text de lege de natură să împiedice examinarea caracterului fondat al căii de atac.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului privind dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte arată că fiecare cale extraordinară de atac are specificul ei, iar examinarea procedurii echitabile reprezintă o problemă de drept supusă interpretării instanţelor de judecată, în limitele căii extraordinare de atac aleasă de respectivul petent.
Astfel, cu titlu de exemplu, în calea extraordinară de atac a revizuirii se analizează concordanţa între situaţia de fapt şi probele ce au stat la baza hotărârii pronunţate în vederea înlăturării erorilor judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a rezolvat fondul cauzei.
Atunci când a reglementat calea de atac a contestaţiei în anulare, legiuitorul a avut în vedere remedierea unor erori de judecată care afectează procedura echitabilă (dreptul la apărare, dreptul de a fi audiat etc).
În ceea ce priveşte recursul în casaţie, această cale extraordinară de atac presupune verificarea legalităţii hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată de Înalta Curte sau curtea de apel sub aspectul concordanţei soluţiei definitive pronunţate cu dispoziţiile legii substanţiale şi procesuale, prin raportare la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel, asigurându-se respectarea principiului legalităţii prevăzut de art. 2 din C. proc. pen.
Prin urmare, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă doar în măsura în care, prin excepţia invocată, se solicită constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi dintr-o lege, nu şi atunci când se critică modul de interpretare şi aplicare în speţă a dispoziţiilor relevante.
Aşadar, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu are legătură cu speţa dedusă judecăţii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - inculpat A. împotriva încheierii din 23 noiembrie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-inculpat A. împotriva încheierii din 23 noiembrie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2022.
GGC - NN