Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin Decizia penală nr. 113 din data de 19 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a membrilor completului de judecată şi a reprezentantului Ministerului Public.
A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Totodată, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 09 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.
Pentru a dispune respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme a reţinut, în esenţă, următoarele:
La termenul din data de 19 aprilie 2021, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Înaltei Curţi - Completul de 5 Judecători, recurentul A. a precizat că invocă excepţiile de neconstituţionalitate aferente textelor de lege în baza cărora a fost respinsă cerere de desemnare a unui apărător din oficiu şi cererea de constatare a lipsei de procedură cu intimaţii din cauza respectivă.
Recurentul a precizat că excepţiile de neconstituţionalitate invocate au legătură cu soluţionarea recursului, fiind îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu aceste excepţii, respectiv dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992.
Verificând solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul A., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că cererea de sesizare întruneşte doar două dintre condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, în sensul că excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea unei căi de atac (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, învestită cu soluţionarea recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 09 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020), de către o persoană care are, în speţă, calitatea de recurent (A.).
Din examinarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme a constatat că autorul nu a indicat dispoziţiile pretins neconstituţionale, limitându-se a preciza că excepţia de neconstituţionalitate vizează textele de lege în baza cărora instanţa a respins cererile recurentului, de desemnare a unui apărător din oficiu, respectiv de citare şi comunicare a actelor de procedură Ministerului Public, astfel încât nu se poate determina norma legală vizată, iar instanţa nu se poate substitui părţii în invocarea dispoziţiilor legale pretins a fi contrare legii fundamentale.
S-a constatat că simpla invocare a neconstituţionalităţii unor dispoziţii din C. proc. pen. nu este adecvată atâta timp cât recurentul nu a argumentat în ce constă legătura textului în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa dintre ele şi textul legii fundamentale.
Totodată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că formularea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost determinată de nemulţumirea recurentului faţă de soluţia dispusă de instanţă, de respingere a cererilor prealabile formulate de recurent.
În speţă, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor vizate şi soluţionarea cauzei, motiv pentru care instanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
II. Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate, din cuprinsul Deciziei penale nr. 113 din data de 19 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2021, recurentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2022, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 07 februarie 2022, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Analizând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor stipulate expres de textul legislativ, respectiv:
a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;
b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;
c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, fiind necesar ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În speţă, prin raportare la condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că excepţia a fost invocată de recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (recurs formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 09 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020).
Prioritar examinării în concret a celorlalte condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Prin Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Prin urmare, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că, din examinarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de către recurentul A., rezultă că acesta nu a indicat dispoziţiile pretins neconstituţionale. Recurentul a arătat, în mod generic, că excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile legale în baza cărora instanţa a respins cererile sale de desemnare unui apărător din oficiu, respectiv de citare şi comunicare a actelor de procedură Ministerului Public.
În aceste condiţii, nu se pot determina, în mod concret, normele legale vizate, iar autorul excepţiei nu a prezentat alte elemente care să susţină eventuala neconstituţionalitate invocată.
Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în M. Of. nr. 646/9.09.2011, Curtea Constituţională a stabilit că "simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi." (în acelaşi sens, decizia Curţii Constituţionale nr. 373 din 28 mai 2019, publicată în M. Of. nr. 833/14.10.2019).
Referitor la competenţa instanţelor judecătoreşti de a se pronunţa cu privire la admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a arătat că neindicarea de către autorul excepţiei a normei constituţionale pentru a cărei încălcare consideră că textul legal atacat este neconstituţional sau trimiterea generică la încălcarea Constituţiei, constituie un motiv de respingere ca inadmisibilă a excepţiei, întrucât aceasta nu constituie o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate.
Această consecinţă este determinată de faptul că jurisdicţia constituţională nu se poate substitui părţii în privinţa invocării motivului de neconstituţionalitate, pentru că un control din oficiu este inadmisibil, având în vedere că acest control nu se poate exercita decât prin sesizare.
Prin urmare, în această situaţie, soluţia care se impune este aceea a respingerii de către instanţele judecătoreşti a excepţiilor de neconstituţionalitate ca inadmisibile, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea în acest sens, decizia Curţii Constituţionale nr. 888 din 6 iulie 2010, publicată în M. Of. nr. 576/13.08.2010, Decizia nr. 1603 din 9 decembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 66/26.01.2011, Decizia nr. 1313 din 4 octombrie 2011, publicată în M. Of. nr. 12/6.01.2012).
Totodată, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Din perspectiva analizării concrete a legăturii normelor cu cauza, respectiv, a înrâuririi pe care dispoziţiile legale considerate neconstituţionale le au asupra cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că recurentul A. nu a relevat o contradicţie concretă a textelor criticate pentru neconstituţionalitate, cu prevederile legii fundamentale. Astfel cum s-a constatat şi prin hotărârea recurată, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost determinată de nemulţumirea recurentului faţă de soluţia dispusă de instanţă, de respingere a cererilor prealabile pe care acesta le-a formulat, în Dosarul nr. x/2021.
În mod concret, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi constată că nu poate fi identificată legătura între necesitatea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a normelor legale vizând condiţiile de desemnare a unui apărător din oficiu, respectiv, modul de citare a părţilor şi soluţionarea cauzei ce are ca obiect examinarea recursului formulat împotriva unei dispoziţii de respingere a sesizării Curţii Constituţionale cu alte excepţii de neconstituţionalitate.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate, din cuprinsul Deciziei penale nr. 113 din data de 19 aprilie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate, din cuprinsul Deciziei penale nr. 113 din data de 19 aprilie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 februarie 2022.
GGC - NN