Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 15 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021 au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 70 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen. formulate de petenţii A. şi B. prin mandatar A..
Deliberând asupra cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. şi a dispoziţiilor art. 70 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele în vigoare, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României (în acest sens, şi Decizia nr. 3991/9 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, se realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.
Înalta Curte, secţia penală, a reţinut că analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale de către judecătorul în faţa căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale şi eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor.
Totodată, în ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este s-a apreciat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii.
Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituţional îl va avea în proces.
Cu referire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei de faţă, dat fiind că obiectul acesteia, în sine, îl constituie plângerea formulată de petenţi împotriva soluţiei dispuse prin ordonanţa din data de 27 mai 2020, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei în Dosarul nr. x/2020, normele legale aplicabile cauzei de faţă fiind cele prevăzute de art. 340 C. proc. pen. şi nicidecum cele criticate de petenţi.
Înalta Curte, secţia penală a reţinut că nemulţumirea petenţilor cu privire la dispoziţiile legale care reglementează măsuri sau activităţi vizând desfăşurarea procesului penal (cu referire la soluţionarea unor cauze în cameră de consiliu şi nu în şedinţă publică) nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate, câtă vreme aceste chestiuni nu sunt de natură să producă un efect concret asupra situaţiei juridice a acestora.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte a apreciat că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepţiei să aibă legătură cu cauza.
Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. formulată de petenţii A. şi B. prin mandatar A..
Analizând în continuare cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen. formulată de petenţi, Înalta Curte a reţinut că, din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Înalta Curte a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petenţi nu îndeplineşte una dintre condiţiile de admisibilitate şi anume cea prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, ceea ce atrage respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Astfel, se s-a constatat că, prin Decizia nr. 625/2016 publicată în Monitorul Oficial al României la data de 07.02.2017, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 70 din C. proc. pen., care stabileşte că asupra cererii de recuzare a procurorului formulată în faza de judecată, în faza camerei preliminare sau în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi se pronunţă procurorul ierarhic superior este neconstituţională.
"Curtea a arătat că recuzarea procurorului în faza judecăţii constituie un incident procedural invocat de părţile şi subiecţii procesuali principali ce suspectează procurorul de parţialitate, incident a cărei soluţionare este de natură să aducă modificări cu privire la cadrul litigiului.
Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, procedura de soluţionare a cererilor de recuzare face parte integrantă din procedura de judecată. Astfel, având în vedere că recuzarea procurorului în faza judecăţii este un incident procedural, componentă a procedurii de judecată, a cărui rezolvare este de natură să aducă modificări cu privire la cadrul litigiului, soluţionarea acestuia nu poate intra, nicidecum, în competenţa procurorului ierarhic superior, ci doar în competenţa judecătorului".
Prin urmare s-a reţinut că prevederile legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată de către petenţi au făcut anterior obiectul controlului de constituţionalitate finalizat printr-o soluţie de admitere, aspect care determină neîndeplinirea în cauză a condiţiei negative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
În consecinţă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen. formulată de petenţii A. şi B. prin mandatar A.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 70 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen. din cuprinsul încheierii din 15 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, în termen procedural au formulat recurs petenţii A. şi B. prin mandatar A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, penal 2-2022 sub nr. x/2022, fiind stabilit termen în mod aleatoriu la data de 18 aprilie 2022, dată la care au avut loc dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând încheierea atacată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că, din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege.
Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia, această analiză presupune, concret, verificarea următoarelor cerinţe cumulative:
- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii; sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de mijlocul procedural al excepţiei;
- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014);
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.
În cauză, se constată că, dintre condiţiile de admisibilitate anterior menţionate, sunt îndeplinite parţial, respectiv excepţia a fost invocată de petenţii A. şi B. prin mandatar A., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - nr. 500/1/2021 (având ca obiect plângerea formulată de petenţii A. şi B. prin mandatar A. împotriva soluţiei dispuse prin ordonanţa din data de 27 mai 2020, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei în Dosarul nr. x/2020), are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 345 alin. (1) şi art. 70 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen., iar dispoziţiile art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Totodată, instanţa de control judiciar reţine că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale impune îndeplinirea cumulativă şi a cerinţei ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificaţie cu privire la soluţia ce ar putea fi dată fondului litigiului inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.
Aşadar, scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituţionalitate o dispoziţie legală care reglementează măsuri sau activităţi vizând desfăşurarea procesului penal.
În plus, partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăţi şi a pronunţării unei soluţii în ceea ce o priveşte, care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenta unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză.
În ceea ce priveşte existenţa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa a reţinut că "legătura cu soluţionarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 600/12.08.2014).
Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.
Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Practic, decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi.
În ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine că în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., petenţii au apreciat că dispoziţiile invocate sunt neconstituţionale întrucât prin judecarea cauzei în camera de consiliu, se ocultează actele şi faptele celor certaţi cu legea, aceştia fiind protejaţi de procedura judecării în camera de consiliu.
În aceste coordonate de principiu, ţinând seama de particularităţile cauzei, Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat în mod corect că, prin raportare la condiţiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, invocarea textelor de lege pretins neconstituţionale nu impune sesizarea instanţei de contencios constituţional.
Astfel, cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. are ca obiect plângerea formulată în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen., de petenţii A. şi B. prin mandatar A. împotriva soluţiei dispuse prin ordonanţa din data de 27 mai 2020, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei în Dosarul nr. x/2020.
În cauza dedusă judecăţii, petenţii A. şi B. au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., care fac referire la soluţionarea, în cameră de consiliu, a cererilor şi excepţiilor în etapa procedurii de cameră preliminară. Prin urmare, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei în care excepţia a fost invocată, dat fiind că obiectul acesteia este plângerea formulată în procedura prevăzută de art. 340 din C. proc. pen. împotriva ordonanţei de clasare.
Criticile formulate de recurenţi cu privire la dispoziţiile legale care reglementează măsuri sau activităţi vizând desfăşurarea procesului penal, nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate, câtă vreme aceste chestiuni nu sunt de natură să producă un efect concret în soluţionarea plângerii formulată împotriva soluţiei dispuse prin ordonanţa din data de 27 mai 2020, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei în Dosarul nr. x/2020.
În consecinţă, având în vedere că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, cerinţă obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei de control constituţional.
Totodată, cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen., instanţa de control judiciar constată, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, că în cauză nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."
Această prevedere legală este o expresie a caracterului erga omnes al deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii ce previne, totodată, posibilitatea ca instanţa constituţională să fie sesizată în mod repetitiv cu aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate şi eventual să o şi admită. Astfel, efectele unei decizii prin care Curtea Constituţională declară neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sunt expres prevăzute de art. 147 alin. (4) din Constituţia României, respectiv ele sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial şi au putere numai pentru viitor.
În plus, forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care acesta se sprijină (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în M. Of. nr. 16/26.01.1995, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 256/18.04.2012, Decizia nr. 3/15.01.2014, publicată în M. Of. nr. 71/29.01.2014).
Analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 din C. proc. pen., prin Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016 (publicată în M. Of. nr. 107/7.02.2017), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 70 din C. proc. pen., care stabileşte că asupra cererii de recuzare a procurorului formulată în faza de judecată, în faza camerei preliminare sau în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi se pronunţă procurorul ierarhic superior este neconstituţională.
Prin Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016 Curtea Constituţională constatând neconstituţionalitatea art. 70 din C. proc. pen. a reţinut că procurorul ierarhic superior nu poate, fără a încălca dispoziţiile constituţionale, să soluţioneze nici cererea de recuzare a procurorului formulată în faza camerei preliminare sau în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, această atribuţie revenindu-i judecătorului.
Aşadar, se constată că prevederile legale a căror neconstituţionalitate se invocă de către petenţi au făcut anterior obiectul controlului de constituţionalitate finalizat printr-o soluţie de admitere, aspect care determină neîndeplinirea în cauză a condiţiei negative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, care impune ca excepţia să aibă ca obiect prevederi care nu au fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Ca atare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, motiv pentru care va respinge ca nefondat, recursul formulat de petenţii A. şi B. prin mandatar A. împotriva încheierii din 15 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. recurenţii petenţi A. şi B. vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenţii A. şi B. prin mandatar A. împotriva încheierii din 15 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenţii petenţi A. şi B. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2022.
GGC - NN