Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. JUDECATA ÎN FOND

Prin Sentinţa penală nr. 633 din data de 07 decembrie 2022, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2020 s-au dispus următoarele:

Conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen.:

- În baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., necunoscut cu antecedente penale, domiciliat în Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen.

- În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru complicitate la infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 258 alin. (1) C. pen.

- În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I. C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B., necunoscut cu antecedente penale, domiciliat în Giurgiu, pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, prevăzută de art. 258 alin. (1) C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen., a fost respinsă acţiunea civilă privind pretenţiile formulate prin constituirea de parte civilă de către C..

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

I. Prin Rechizitoriul nr. x/2018 din data de 26 noiembrie 2020 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012, Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate a constatat că B. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada mandatului de consilier judeţean, 2008 - 2012, întrucât nu a respectat prevederile art. 90 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Prin Adresa nr. x din data de 24 februarie 2017, Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Senatului României să se ia act de încetarea mandatului de senator al lui B., ca urmare a faptului că Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012 a rămas definitiv prin Decizia nr. 949 din data de 4 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi să fie supună votului Plenului Senatului adoptarea unei hotărâri prin care se vacanta locul de senator în cauză.

Agenţia Naţională de Integritate a reiterat solicitarea sus-menţionată prin Adresele nr. x din data de 18 aprilie 2017 şi nr. 6238 din data de 9 mai 2017 către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din cadrul Senatului României.

Conform acuzaţiei din rechizitoriu, întrucât în cauză, Decizia nr. 949 din data de 4 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal era anterioară validării în funcţia de senator a lui B., conform art. 25 alin. (2), teza a III-a din Legea nr. 176/2010, aceasta avea ca efect juridic şi încetarea imediată a mandatului de senator al inculpatului; voinţa legiuitorului fiind ca mandatele reprezentanţilor aleşi să fie supuse regimului juridic prevăzut de Constituţia României [art. 70 alin. (2) şi art. 71] şi Legea nr. 96/2006 şi, deci ca niciun deputat sau senator să exercite mandatul prin încălcarea dispoziţiilor legale. Prin Decizia nr. 418 din data de 3 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma "aceeaşi funcţie" se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege.

Conform acuzaţiei din Rechizitoriu, din mijloacele de probă administrate în cauză (comunicarea nr. XXXV 1728 din data de 10 aprilie 2020 a Senatului României - Secretar General), rezultă că folosirea fără drept de către B. a calităţii oficiale de senator în legislatura 2016 - 2020 a Parlamentului României a fost însoţită şi urmată de îndeplinirea actelor legate de această calitate care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Art. 30 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 ("Sfera şi semnificaţia") prevede că drepturile şi libertăţile ce decurg din mandatul de deputat sau de senator sunt specifice acestei demnităţi publice şi se fundamentează pe drepturile şi libertăţile generale ale cetăţeanului, completate cu ceea ce implică în mod special exercitarea mandatului. De asemenea, conform alin. (2) al aceluiaşi text de lege, drepturile, libertăţile şi obligaţiile deputatului sau senatorului sunt politice şi patrimoniale.

Astfel, B. şi-a exercitat drepturile prevăzute de art. 31 - 34 din Legea nr. 96/2006, iar în temeiul art. 37 - art. 38 din Legea nr. 96/2006 şi-a exercitat mandatul în circumscripţia electorală. Efectiv, activitatea parlamentară a B., de la data validării sale, a constat din următoarele (comunicarea nr. XXXV 1728 din data de 10 aprilie 2020 a Senatului României - Secretar General; procesul-verbal din data de 23 noiembrie 2020): - a primit legitimaţia de membru al Senatului la data de 20 decembrie 2016; - a primit însemnul distinctiv al calităţii de senator la data de 21 decembrie 2016, data la care a fost validat mandatul de senator al acestuia; - a făcut parte din comisii permanente, comisii speciale şi comisii comune ale celor două Camere ale Parlamentului; - a participat la şedinţe ale Senatului şi la şedinţe comune ale celor două Camere ale Parlamentului), la care şi-a exprimat votul electronic; a avut un număr de 106 iniţiative legislative; - a avut un număr de 134 luări de cuvânt în Plenul Senatului; - a formulat un număr de 52 de întrebări şi interpelări (41 întrebări şi 11 interpelări); - a participat la iniţierea a 4 moţiuni simple şi a 3 moţiuni de cenzură.

În exercitarea mandatului de senator, B. a beneficiat, de la data validării în această calitate, de drepturile patrimoniale prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor: diurna de deplasare şi cheltuieli de cazare (art. 41), dreptul la indemnizaţie (art. 42) şi dreptul la transport (art. 45), (comunicarea nr. 1.104 din data de 25 februarie 2020 a Senatului - Secretar General - filele x; 130 - 132; comunicarea nr. XXXV 4302 din data de 6 noiembrie 2020 a Senatului României - Secretar General).

În declaraţia dată în cauză în cursul urmăririi penale, B. a arătat că, în urma pronunţării Deciziei Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal din data de 4 martie 2015, prin care s-a respins recursul pe care îl formulase, Consiliul Judeţean Giurgiu a emis Hotărârile nr. 56 şi 57 din data de 3 aprilie 2015, prin care se constata încetarea de drept a mandatului de consilier judeţean şi vice-preşedinte al lui B.. A precizat că a atacat în contencios administrativ cele două hotărâri ale Consiliului Judeţean Giurgiu, iar prin Sentinţa civilă nr. 88 din data de 26 februarie 2016 a Tribunalului Giurgiu, au fost anulate, fiind în consecinţă anulată sancţiunea disciplinară de încetare de drept a mandatului în exercitarea căruia era la momentul constatării stării de incompatibilitate. Conform acuzaţiei, apărarea lui B. este lipsită de fundament juridic, întrucât starea de incompatibilitate subzista indiferent dacă, după depunerea candidaturii acestuia, se formula sau nu o contestaţie de către Agenţia Naţională de Integritate sau de către o persoană care s-ar fi considerat vătămată în drepturile sale. Nici constatarea (conform dispoziţiilor Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente) de către Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 19 - Giurgiu a rezultatelor alegerilor şi atribuirea mandatului de senator lui B. (Comunicarea nr. 2598 din data de 28 februarie 2020 a Autorităţii Electorale Permanente; certificat doveditor al alegerii senatorului), nici încheierea procesului-verbal aferent de către Biroul Electoral Central şi nici validarea mandatului său de senator prin Hotărârea Senatului nr. 163 din data de 21 decembrie 2016 (comunicarea nr. XXXV 218 din data de 15 ianuarie 2020 a Senatului - Secretar General) nu a reprezentat o înlăturare a interdicţiei de a mai ocupa funcţia de senator/sau a stării de incompatibilitate; niciuna dintre autorităţile sus-menţionate nu a cunoscut la datele respective despre existenţa stării de incompatibilitate în care se afla B..

Prin acuzaţie se reţine că incompatibilitatea era reprezentată de interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică ca urmare a decăderii din acest drept, iar B. avea obligaţia legală să respecte această interdicţie.

Prin Rechizitoriu se reţine şi că B. avea obligaţia să respecte atât Decizia nr. 949 din data de 4 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cât şi prevederile Legii nr. 208/2015, Legii nr. 96/2006, Regulamentului Senatului, ale deciziilor Curţii Constituţionale a României incidente în cauză, printre acestea numărându-se şi Decizia nr. 418 din data de 3 iulie 2014, prin care s-a statuat că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma "aceeaşi funcţie" se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege.

Cu privire la A., acuzarea reţine că, în perioada 21 decembrie 2016 - 2 septembrie 2019, acesta a avut calitatea de preşedinte al Senatului României (Comunicarea nr. XXXV 6041 din data de 28 octombrie 2019 a Senatului - Secretar General).

Prin Adresa nr. x din data de 24 februarie 2017, Agenţia Naţională de Integritate i-a solicitat lui A., în calitatea sa de preşedinte al Senatului, să ia act de încetarea mandatului de senator al lui B., ca urmare a faptului că Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012 a rămas definitiv prin Decizia nr. 949 din data de 4 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal (irevocabilă) şi să supună votului Plenului Senatului adoptarea unei hotărâri prin care se vacanta locul de senator în cauză.

Acuzaţia formulată în rechizitoriu are în vedere că A., în calitate de preşedinte al Senatului României, a luat cunoştinţă direct de solicitarea nr. 2519 din data de 24 februarie 2017 a Agenţiei Naţionale de Integritate (A.N.I.), care a fost înregistrată cu nr. x la data de 2 martie 2017 la Senat, pe înscrisul oficial fiind aplicată ştampila "Senat. Preşedinte" totodată, A. a înscris menţiunea olografă "Către BP" în colţul superior stânga al primei pagini şi a semnat.

Conform situaţie de fapt din rechizitoriu, la data de 06 martie 2017 a avut loc şedinţa Biroului Permanent al Senatului. La finalul şedinţei Biroului Permanent al Senatului, din data de 06 martie 2017, preşedintele acestuia, A., a făcut următoarea declaraţie de presă: "O problemă pe care vreau să o aduc la cunoştinţa opiniei publice este legată de faptul că Biroul Permanent a luat act de scrisoarea Agenţiei Naţionale de Integritate referitoare la un raport de evaluare care arată că s-a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor de către domnul senator B.. Raportul a fost înaintat Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, care a primit termen de două săptămâni să elaboreze un punct de vedere, astfel încât Biroul Permanent să poată decide cum va proceda în continuare."

Situaţia de incompatibilitate a lui B. a fost adusă la cunoştinţă Biroului Permanent al Senatului şi de către Grupul Parlamentar al D. (din Camera Deputaţilor şi Senat), prin Sesizarea nr. x din 06 decembrie 2017, semnată de către martorul E., deputat. Sesizarea a fost înregistrată cu nr. x la data de 6 decembrie 2017 la Biroul Permanent al Senatului.

Prin adresa din 13 decembrie 2017, semnată de către secretarul general al Senatului, sesizarea formulată de către Grupului Parlamentar al D. a fost trimisă Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, "pentru punct de vedere", în urma hotărârii "cu unanimitate" a Biroului Permanent. La acea dată, preşedintele Biroului Permanent al Senatului era conform art. 22 din Regulamentul Senatului, A., iar preşedintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări era martorul F.. În cererea ataşată sesizării erau descrise situaţia de incompatibilitate în care se afla B. şi obligaţiile prevăzute de Legea nr. 96/2006 pe care le avea A.; prin trimiterea înscrisurilor depuse de către Grupul Parlamentar al D. către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări A. a continuat săvârşirea infracţiunilor care au fost reţinute în sarcina sa.

De asemenea, acuzaţia are în vedere că, la acea dată, A. a avut reprezentarea faptului că termenul de două săptămâni pe care îl stabilise la 6 martie 2017 (aşa cum rezultă din stenogramă şedinţei Biroului Permanent al Senatului şi declaraţia de presă aferentă) Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, "pentru prezentarea unui punct de vedere" cu privire la raportul A.N.I., "astfel încât Biroul Permanent să poată decide cum va proceda în continuare", fusese de mult timp depăşit. Conform acuzării, A. a avut aceeaşi reprezentare şi a ştiut că B. continua să îndeplinească, fără drept, calitatea de senator şi la data de 4 februarie 2019, când a luat cunoştinţă de solicitarea organului de urmărire penală.

Prin adresa din 4 februarie 2019 a Secretarului General al Senatului României, solicitarea a fost trimisă Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări.

În declaraţia dată în cauză în cursul urmăririi penale, martorul E. a confirmat că a semnat documentul având antetul Grupului Parlamentar al D. din Camera Deputaţilor, cu nr. x/6 decembrie 2017, înregistrat cu nr. x/6 decembrie 2017 la Biroul Permanent al Senatului, prin care se solicita să se constate starea de incompatibilitate a senatorilor B. şi G.. În acest sens, martorul E. a precizat că sesizarea a fost depusă atât la Secretariatul Camerei Deputaţilor, cât şi la Secretariatul Senatului privind situaţia de incompatibilitate a unui număr de 5 parlamentari despre care aflase de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate. Cu privire la finalitatea depunerii cererii sus-menţionate, martorul E. a declarat că "nu mi s-a solicitat de vreuna dintre comisiile Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului sau în plenul vreuneia dintre Camere Parlamentului să îmi exprim un punct sau să îmi susţin acea sesizare."

Pe parcursul urmăririi penale, A. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor care au fost reţinute în sarcina sa. Prin Rechizitoriu, cu privire la apărările lui A., se constată că, potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de abuz în serviciu, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Conform art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., A., îndeplinind funcţia de preşedinte al Senatului României, a avut calitatea de funcţionar public, în sensul legii penale, exercitând, cu o remuneraţie, în perioada 2 martie 2017 - 2 septembrie 2019, atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative.

Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 405/2016, a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care, prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora, se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii". Conform rechizitoriului, în cauză, încălcarea legii de către A. constă în neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, în care se arată că, în cazul arătat la alin. (2) lit. c), "preşedintele Camerei ia act de situaţia de încetare a mandatului de deputat sau de senator şi supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator". Astfel, această obligaţie care îi revine preşedintelui Camerei este stabilită printr-o dispoziţie legală imperativă, nerespectarea ei şi producerea urmării imediate (vătămarea drepturilor persoanei vătămate C.) conducând la concluzia calităţii acestuia de subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

Conform rechizitoriului, având în vedere efectele juridice obligatorii ale Deciziei nr. 949 din 4 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâre judecătorească irevocabilă, îndeplinirea de către A., în calitate de preşedinte al Senatului, a obligaţiei prevăzute de art. 7 alin. (4) raportat la alin. (1) lit. e) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor "nu era o decizie politică", aşa cum a susţinut acesta în mod neîntemeiat, în apărarea sa.

Conform acuzaţiei din rechizitoriu, nici preşedintele Senatului, nici Biroul Permanent al Senatului, nici Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului şi nici Plenul Senatului nu aveau competenţa de a cenzura această hotărâre judecătorească; din acest motiv, trimiterea de către A. a solicitării nr. 2519 din data de 24 februarie 2017 a Agenţiei Naţionale de Integritate la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României pentru "elaborarea unui punct de vedere", este un act nelegal. Conform Rechizitoriului, o "cutumă parlamentară" (chiar în ipoteza existenţei acesteia) nu poate fi contrară legii [inclusiv dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. l) din Regulamentul Senatului], mai ales că existau precedente cu privire la starea de incompatibilitate a unor parlamentari statuate în deciziile obligatorii pronunţate de Curtea Constituţională a României.

Acuzaţia din rechizitoriu susţine că la 14 noiembrie 2014, data la care a încetat calitatea de senator a lui H. - din cauza stării de incompatibilitate, A. a condus lucrările şedinţei Senatului, în calitate de preşedinte al acestei Camere a Parlamentului. Astfel se arată în rechizitoriu, cel puţin cu ocazia dezbaterilor din acea dată, A. a luat cunoştinţă direct şi neechivoc despre incidenţa deciziilor obligatorii ale Curţii Constituţionale a României nr. 460 din data de 13 noiembrie 2013 şi nr. 418 din 3 iulie 2014 într-o cauză ce viza existenţa unei hotărâri irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu consecinţa menţinerii ca legal şi temeinic a raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prin care se constatase starea de incompatibilitate a fostului senator H.-. Conform acuzaţiei din Rechizitoriu, deşi ulterior sesizării nr. 2519 din data de 24 februarie 2017 formulate de către Agenţia Naţională de Integritate, A. a avut reprezentarea faptului că B. continua să exercite fără drept funcţia de senator, în perioada 2 martie 2017 - 2 septembrie 2019, deci timp de 2 ani şi 6 luni, nu a întreprins niciun demers la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări pentru a verifica stadiul soluţionării solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate. Inacţiunea lui A. dovedeşte nu numai săvârşirea infracţiunilor (prin neaplicarea imediată a normelor imperative din Legea nr. 96/2006 şi a deciziilor Curţii Constituţionale incidente în cauză), ci reprezintă, în acelaşi timp, şi o inconsecvenţă faţă de propriile afirmaţii reţinute atât în stenograma şedinţei Biroului Permanent al Senatului din data de 6 martie 2017, cât şi în declaraţia de presă din aceeaşi dată privind acordarea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a "termenului de două săptămâni, să elaboreze un punct de vedere."

Conform acuzaţiei, până la 2 septembrie 2019, când i-a încetat mandatul de preşedinte al Senatului României, A. nu şi-a îndeplinit această obligaţie prevăzută de lege, B. având calitatea de senator. Conform acuzării, infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., comisă de către A. a avut un caracter continuu în perioada 02 martie 2017 - 02 septembrie 2019, deci timp de 2 ani şi 6 luni, aceasta epuizându-se o dată cu încetarea funcţiei acestuia de preşedinte al Senatului.

Prin comiterea infracţiunii de abuz în serviciu A. a cauzat vătămarea drepturilor legale ale persoanei vătămate C.: nefiind vacantat locul de senator al lui B., persoana vătămată a fost lipsită de dreptul de a-şi exercita mandatul de parlamentar (în urma alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016, a ocupat pe buletinul de vot, pentru funcţia de senator din partea J.., în Circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu, poziţia următoare după B.) şi de dreptul de a beneficia de veniturile de senator prevăzute de lege.

De asemenea, din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că, prin inacţiunile sale din perioada 02 martie 2017-02 septembrie 2019, în calitate de preşedinte al Senatului României, constând în neîndeplinirea în exercitarea atribuţiilor de serviciu, contrar art. 7 alin. (4) raportat la alin. (1) lit. e) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor) a actelor vizând constatarea încetării mandatului de senator al lui B. (ca urmare a faptului că Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012 a rămas definitiv prin Decizia nr. 949 din data de 04 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi nesupunerea votului Plenului Senatului a adoptării unei hotărâri de vacantare a locului de senator în cauză, A. l-a ajutat pe B. să folosească fără drept calitatea oficială de senator, care implică exerciţiul autorităţii de stat, urmată de îndeplinirea actelor legate de această calitate (a participat la şedinţele Senatului, a făcut parte din comisii permanente şi speciale ale Senatului, a avut iniţiative legislative, a votat proiecte de acte normative, a adresat întrebări şi interpelări etc.).

Astfel, se reţine în rechizitoriu că, timp de 2 ani şi 6 luni (în care au avut loc mai multe sesiuni ale Senatului), A. a împiedicat producerea efectelor obligatorii ale autorităţii de lucru judecat ale Deciziei nr. 949 din 04 martie 2015 (irevocabilă) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi i-a creat o situaţie favorabilă lui B., care, în conformitate cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 şi art. 195 din Regulamentul Senatului (art. 193 în perioada comiterii infracţiunilor), ar fi avut obligaţia să demită după 45 de zile de la data intrării în exerciţiul mandatului de senator, astfel încât să nu exercite fără drept această calitate oficială pe parcursul unei legislaturi (2016 - 2020), aşa cum este situaţia în cauză. Conform acuzaţiei, prin săvârşirea infracţiunilor, A. a desconsiderat electoratul, care a fost în situaţia de a fi reprezentat în actuala legislatură a Senatului de către B. care încălcase legea şi se afla în stare de incompatibilitate; voinţa legiuitorului a fost ca mandatele reprezentanţilor aleşi să fie supuse regimului juridic prevăzut de Constituţia României [art. 70 alin. (2) şi art. 71 alin. (3)] şi Legea nr. 96/2006 şi, deci ca niciun deputat sau senator să exercite mandatul prin încălcarea dispoziţiilor legale. Parlamentul (fie Camera Deputaţilor, fie Senatul), în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, nu poate modifica, suspenda sau stinge efectele hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Prin urmare, în rechizitoriu se reţine că, având în vedere caracterul general obligatoriu pentru viitor al deciziilor Curţii Constituţionale a României, Senatul avea obligaţia de a lua act de existenţa stării de incompatibilitate a senatorului B., potrivit celor statuate prin Sentinţa civilă nr. 4111 din data de 18 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/2013 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 949 din 4 martie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Corelativ cu obligaţia Senatului de a lua act de existenţa stării de incompatibilitate, exista obligaţia prev. de art. 7 alin. (4) raportat la alin. (1) lit. e) combinat cu alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor pentru A., în calitate de preşedinte al Senatului.

Conform rechizitoriului, prin Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, Curtea Constituţională a tranşat problema efectelor obligatorii ale autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte o hotărâre judecătorească prin care s-a constatat starea de incompatibilitate. Totodată, în Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, Curtea Constituţională a reţinut existenţa unei situaţii similare, cu valoare de precedent în practica parlamentară, cazul de incompatibilitate constatat în privinţa deputatului K.. Prin Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, Curtea Constituţională a statuat că Senatul, în plenul său, şi nu Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări ori Biroul permanent, are atribuţia de a constata încetarea calităţii de senator, ca urmare a constatării stării de incompatibilitate a acestuia de către Agenţia Naţională de Integritate.

Prin Decizia nr. 418 din 03 iulie 2014, Curtea Constituţională a stabilit că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituţionale în măsura în care sintagma "aceeaşi funcţie" se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege.

Conform Deciziei nr. 775 din 22 octombrie 2020 a Curţii Constituţionale, prin efectuarea urmăririi penale în cauză faţă de A. (şi, în consecinţă, şi faţă de B.) nu a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament - Senatul României, pe de o parte, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, pe de altă parte.

Persoana vătămată C. a precizat în cursul urmăririi penale următoarele: "Mă constitui parte civilă în procesul penal cu suma reprezentând contravaloarea veniturilor de senator de care am fost privat în această perioadă, prin validarea mandatului de senator al lui B. şi ulterior, prin nepunerea în executare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a solicitării A.N.I. Urmează să precizez ulterior cuantumul sumei cu care mă constitui parte civilă."

II. Analizând materialul probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, acuzaţia formulată în rechizitoriu şi raţionamentul juridic din rechizitoriu, concluziile formulate în dezbateri, conform art. 67 alin. (2) teza I din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, de către procurorul care a participat la şedinţa de judecată, precum şi concluziile formulate de către părţi, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Hotărârea Senatului nr. 163 din data de 21 decembrie 2016 privind validarea mandatelor senatorilor aleşi la data de 11 decembrie 2016, publicată în M. Of. nr. 1031/21.12.2016 (comunicarea XXXV 218 din data de 15 ianuarie 2020), B. a fost validat în funcţia de senator, pe care a exercitat-o până la finalizarea mandatului (procesul-verbal din data de 23 noiembrie 2020)

Prin Adresa nr. x din data de 24 februarie 2017, trimisă "Domnului A. Preşedinte - Senat şi spre ştiinţă: Domnului L. Preşedinte - Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări", Agenţia Naţională de Integritate a solicitat să se ia act de încetarea mandatului de senator al inculpatului B., ca urmare a faptului că Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012 a rămas definitiv prin Decizia nr. 949 din data de 04 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi să se supună votului Plenului Senatului adoptarea unei hotărâri prin care se vacanta locul de senator în cauză.

Raportul de evaluare a constatat că B. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada mandatului de consilier judeţean, 2008 - 2012, întrucât nu a respectat prevederile art. 90 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Adresa A.N.I. a fost înregistrată cu nr. x la data de 02 martie 2017 la Senatul României, pe înscrisul oficial fiind aplicată ştampila "Senat. Preşedinte", iar A. a înscris menţiunea olografă "Către BP" în colţul superior stânga al primei pagini şi a semnat. La data de 06 martie 2017 a avut loc şedinţa Biroului Permanent al Senatului, din stenograma depusă la dosarul cauzei rezultând că Preşedintele Senatului a prezentat conţinutul adresei, iar în urma discuţiei directe cu preşedintele Comisiei Juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a stabilit un termen de două săptămâni pentru prezentarea unui punct de vedere. În consecinţă, după ce a fost înregistrată la Senat la data de la data 02 martie 2017, adresa A.N.I. a fost prezentată de Preşedintele Senatului în Biroul permanent la data de 06 martie 2017, când a fost trimisă Comisiei Juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări pentru a fi redactat un punct de vedere, unde a fost discutată, începând cu 04 aprilie 2017, în mai multe şedinţe, fără a fi adoptat un punct de vedere.

Aceeaşi adresă a A.N.I., prin sesizarea nr. x din data de 06 decembrie 2017, semnată de către martorul E., deputat, pentru Grupul Parlamentar al D. din Camera Deputaţilor şi Senat, a fost înregistrată cu nr. x la data de 06 decembrie 2017 la Biroul Permanent al Senatului, fiind ataşată o cerere adresată atât Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, cât şi Preşedintelui Comisiei Juridice, de disciplină şi de imunităţi a Camerei Deputaţilor, solicitând să se procedeze potrivit art. 180 - 183 din Regulamentul Senatului, care prevede procedura de încetare a mandatului unui senator care se află în stare de incompatibilitate şi să se transmită această sesizare către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României pentru raport.. Sesizarea formulată de către Grupului Parlamentar al D. a fost trimisă Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, "pentru punct de vedere", în urma hotărârii "cu unanimitate" a Biroului Permanent, prin adresa nr. x din data de 13 decembrie 2017 (semnată de către Secretarul general al Senatului).

Persoana vătămată C., care ocupa pe lista electorală următorul loc după B., a primit, la solicitarea sa, de la Senatul României - Biroul Relaţii Publice comunicarea nr. 1012/A/19 iulie 2018 din care rezulta că, începând cu data de 04 aprilie 2017, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului dezbătuse, în mai multe şedinţe succesive, comunicarea (raportul A.N.I.), însă analiza situaţiei de incompatibilitate a senatorului B. nu se finalizase "în această etapă a dezbaterii".

La data de 02 septembrie 2019 a încetat mandatul de Preşedinte al Senatului României pentru A.. Până la data de 02 septembrie 2019, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului nu a finalizat analiza situaţiei sesizate de A.N.I.

B. şi-a exercitat integral mandatul de senator, până în anul 2020.

Conform acuzaţiei din rechizitoriu, faptele se situează cronologic după constituirea Senatului României, subsecvent alegerilor din anul 2016, iar infracţiunile au ca element material: a) conduita omisivă a Preşedintelui Senatului cu privire la sesizarea transmisă de Agenţia Naţională de Integritate referitoare la exercitarea mandatului de către un senator pentru care, în urma hotărârii unei instanţe de judecată, exista, anterior desfăşurării alegerilor parlamentare, o interdicţie de a candida; b) conduita unui membru ales al Parlamentului, care a desfăşurat integral mandatul pentru care a candidat şi a fost ales, deşi, urmare a hotărârii unei instanţe de judecată exista, anterior desfăşurării alegerilor parlamentare, o interdicţie de a candida.

Având în vedere limitele cronologice şi conţinutul acuzaţiei din rechizitoriu, instanţa de fond a arătat că nu are competenţa legală de a analiza parcursul acceptării candidaturii şi validării mandatului de senator: modul în care s-a ajuns acceptarea dosarului de candidatură ca urmare a concluziei concordanţei cu legea a conţinutului dosarului de candidatură (care cuprindea şi declaraţia de acceptare a candidaturii cu menţiunea declaraţiei pe propria răspundere că sunt întrunite condiţiile pentru a candida) ori modul în care a fost redactată şi actualizată, de către Agenţia Naţională de Integritate, lista persoanelor care au interdicţia de a ocupa o funcţie aleasă anterior alegerilor din anul 2016 sau validarea rezultatului alegerilor parlamentare din anul 2016. În egală măsură, instanţa nu are competenţa legală de a analiza niciun alt act sau conduită a persoanelor trimise în judecată, pentru perioada anterioară datei de 11 decembrie 2016, în ceea ce priveşte uzurparea de calităţi oficiale, ori pentru perioada anterioară datei de 02 martie 2017, în ceea ce priveşte abuzul în serviciu. Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012, rămas definitiv prin Decizia nr. 949 din data de 04 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezintă, conform acuzaţiei din Rechizitoriu, o situaţie preexistentă infracţiunilor, situată în afara conţinutului constitutiv, dar pe care se grefează actele materiale imputate acuzaţilor, în perioadele expres menţionate de acuzaţie.

Totodată, având în vedere limitele care decurg din descrierea în acuzaţie a elementului material al laturii obiective a infracţiunilor (conduita incriminată) instanţa de fond a arătat că are de analizat dacă actele preşedintelui Senatului în legătură cu sesizarea A.N.I. privind mandatului unui senator, au fost, începând cu data de 02 martie 2017, în limitele competenţei sale prevăzute de lege şi dacă, ulterior datei de 11 decembrie 2016, o persoană a folosit fără drept calitatea de senator, dacă anterior a parcurs procesul electoral (în raport de care nu au fost formulate acuzaţii), a fost validată în funcţie şi a depus jurământul ca senator.

Pentru reţinerea vinovăţiei Preşedintelui Senatului, conform acuzaţiei din rechizitoriu, trebuie analizată existenţa unei încălcări a atribuţiei prevăzute de lege în legătură cu sesizarea transmisă de A.N.I., o conduită omisivă, şi nu dacă trimiterea solicitării A.N.I. la comisia de specialitate a avut sau nu efectul de a conduce la amânarea sine die a votului în Senat (aspecte care ţin de conduita membrilor comisiei juridice, deci a unor alte persoane decât cele trimise în judecată şi în raport de care rechizitoriul nu a stabilit nicio legătură subiectivă cu persoanele acuzate).

Cu privire la acuzaţiile descrise în actul de sesizare:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. şi complicitate la comiterea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 258 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

Inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, prevăzută de art. 258 alin. (1) C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în perioada 02 martie 2017 - 02 septembrie 2019, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, Preşedintele Senatului României nu a îndeplinit actele (contrar dispoziţiilor art. 7 alin. (4) rap. la alin. (1) lit. e) şi alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor) vizând constatarea încetării mandatului de senator al inculpatului B. (ca urmare a faptului că Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012 a rămas definitiv prin Decizia nr. 949 din data de 04 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), nu a supus votului Plenului Senatului adoptării unei hotărâri de vacantare a locului de senator în cauză şi, astfel, în opinia rechizitoriului, a cauzat vătămarea drepturilor persoanei vătămate C., care, în urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, a ocupat pe buletinul de vot pentru funcţia de senator din partea J.., în circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu, poziţia următoare după inculpatul B..

De asemenea, în opinia rechizitoriului, s-a reţinut că inculpatul A. în perioada 02 martie 2017 - 02 septembrie 2019, în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de preşedinte al Senatului României, nu a îndeplinit, contrar art. 7 alin. (4) raportat la alin. (1) lit. e) comb. cu alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, actele vizând constatarea încetării mandatului de senator al inculpatului B. (ca urmare a faptului că Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012 a rămas definitiv prin Decizia nr. 949 din data de 4 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi nu a supus votului Plenului Senatului adoptarea unei hotărâri de vacantare a locului de senator în cauză, astfel că l-a ajutat pe inculpatul B. să folosească fără drept calitatea oficială de senator, care implică exerciţiul autorităţii de stat, urmată de îndeplinirea actelor legate de această calitate (a participat la şedinţele Senatului, a făcut parte din comisii permanente şi speciale ale Senatului, a avut iniţiative legislative, a votat proiecte de acte normative, a adresat întrebări şi interpelări etc.).

Totodată acuzarea a reţinut în Rechizitoriu şi că inculpatul B. care, deşi potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 se afla în stare de incompatibilitate cu calitatea de senator (avea interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică timp de 3 ani de la 04 martie 2015 - când a rămas definitivă şi irevocabilă Decizia nr. 949 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal), a folosit fără drept, din data de 11 decembrie 2016, calitatea oficială de senator în actuala legislatură a Parlamentului României, calitate însoţită şi urmată de îndeplinirea actelor legate de această calitate care implică exerciţiul autorităţii de stat (a participat la şedinţele Senatului, a făcut parte din comisii permanente şi speciale ale Senatului, a avut iniţiative legislative şi a votat proiecte de acte normative, a adresat întrebări şi interpelări etc.).

Textele de lege cu relevanţă în materia incriminărilor din cauza de faţă au următorul conţinut:

Art. 297 alin. (1) C. pen. - infracţiune de abuz în serviciu

Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Art. 258 alin. (1) C. pen. - infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale

Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Art. 48 alin. (1) C. pen.

Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Art. 38 alin. (2) C. pen.

Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu

În ceea ce priveşte abuzul în serviciu, acuzaţia depinde în mod esenţial de identificarea legii care a fost încălcată prin conduita subiectului (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din C. pen. din 1969, ale art. 297 alin. (1) din C. pen. şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în M. Of. nr. 517/8.07.2016). Conform rechizitoriului, a fost reţinută încălcarea obligaţiei prevăzute de art. 7 alin. (4) cu referire la art. 7 alin. (1) lit. e) şi art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor. Atunci când în rechizitoriu se reţine o conduită omisivă, desfăşurarea unei proceduri de către acuzat nu exclude în mod automat acuzaţia, ci determină analiza de către instanţă a caracterului impropriu al conduitei, respectiv dacă procedura prevăzută de lege nu a fost desfăşurată deoarece a fost înlocuită de o procedură pe care legea nu o prevedea şi care era contrară scopului pentru care a fost instituită.

În ceea ce priveşte textele de lege identificate ca fiind încălcate, în rechizitoriu sunt avute în vedere art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 cu referire la situaţiile juridice din art. 7 alin. (1) lit. e), art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 şi art. 25 din Legea nr. 176/2010.

Textele indicate în rechizitoriu ca fiind încălcate în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către preşedintele Senatului au următorul conţinut:

Art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

(1) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.

(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.

Art. 7 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor

(1) Calitatea de deputat sau de senator încetează:

(…) e) în caz de incompatibilitate.

(…) (2) Încetarea mandatului de deputat sau de senator datorată incompatibilităţii are loc: (…)

c) la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se respinge contestaţia la raportul Agenţiei Naţionale de Integritate prin care s-a constatat incompatibilitatea;(…)

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), precum şi în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. c) şi d), preşedintele Camerei ia act de situaţia de încetare a mandatului de deputat sau de senator şi supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator. (…)

Constituţia României, art. 70 - Mandatul deputaţilor şi al senatorilor

(1) Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte prin lege organică. (2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.

Constituţiei României, art. 71- Incompatibilităţi:

(1) Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, deputat şi senator.

(2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului.

(3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.

Acuzaţia are în vedere, în privinţa infracţiunii de abuz în serviciu, încălcarea art. 7 alin. (1) lit. e), alin. (2) lit. c) şi alin. (4) din Legea nr. 96/2006 prin:

- încălcarea obligaţiei de a lua act de situaţia de incompatibilitate;

- încălcarea obligaţiei de a supune plenului Senatului, discutarea unei situaţii de incompatibilitate.

În consecinţă, în examinarea acuzaţiilor formulate, instanţa de fond a analizat:

a) Semnificaţia incompatibilităţii la care se referă art. 7 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor şi relaţia cu art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010;

b) Efectele transmiterii adresei A.N.I. privind Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012, definitiv prin Decizia nr. 949 din data de 4 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa elementului material (conduita incriminată) al infracţiunilor de abuz în serviciu şi uzurpare de calităţi oficiale;

c) Efectele deciziilor Curţii Constituţionale în interpretarea obligaţiilor prevăzute de lege pentru Preşedintele Senatului pentru cazul descris de art. 7 alin. (1) lit. e), alin. (2) lit. c) şi alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor;

d) Concordanţa conduitei Preşedintelui Senatului cu dispoziţiile legale.

Martorii audiaţi în cauză au arătat că nu au avut discuţii particulare cu inculpaţii referitoare la tergiversarea procedurii, ci doar corespondenţa scrisă, care nu relevă niciun element de solicitare a încălcării dispoziţiilor legale, astfel încât aspectele ce ţin de acuzaţie presupun dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv interpretarea textelor de lege.

Semnificaţia incompatibilităţii la care se referă art. 7 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor şi relaţia cu art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010

Prevăzând că mandatul de parlamentar încetează la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se respinge contestaţia la raportul A.N.I., incompatibilitatea la care se referă art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor are în vedere: a) un mandat de parlamentar a cărei exercitare a început; b) o hotărâre judecătorească definitivă, în cursul exercitării mandatului. În consecinţă, procedura din art. 7 din Legea nr. 96/2006 nu este aplicabilă situaţiilor în care hotărârea prin care se respinge contestaţia formulată împotriva raportului A.N.I. a rămas definitivă anterior exercitării mandatului de parlamentar. În acest caz ia naştere interdicţia prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, de a ocupa o funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani, a cărei incidenţă trebuie verificată în procesul electoral şi conduce la respingerea sau invalidarea candidaturii celui declarat anterior incompatibil. Dacă autorităţile electorale competente au omis sau au neglijat verificarea candidaturii afectate de o interdicţie decurgând dintr-o incompatibilitate, soluţia nu este transferarea răspunderii către o altă persoană, pentru care legea nu prevede competenţe în materie. Aplicarea unei proceduri de verificare a legalităţii mandatului, prin analogie, în absenţa unui text de lege care să-i stabilească o competenţă în materie, nu poate să conducă, faţă de cel care a dispus începerea procedurii, la stabilirea răspunderii penale pentru abuz în serviciu.

Prin Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012, definitiv prin Decizia nr. 949 din data de 04 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Agenţia Naţională de Integritate a constatat că B. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada mandatului de consilier judeţean, între anii 2008 - 2012, încălcând prevederile art. 90 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Ca urmare a Deciziei nr. 949/04 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a luat naştere, ope legis, interdicţia prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. La data de 21 decembrie 2016 au fost validate mandatele senatorilor aleşi în decembrie 2016, inclusiv cel al lui B. (M.Of. nr. 1031/21.12.2016), iar la data de 02 martie 2017 la Senatul României a fost înregistrată adresa nr. x din data de 24 februarie 2017, prin care Agenţia Naţională de Integritate a solicitat să se ia act de încetarea mandatului de senator al inculpatului B., ca urmare a faptului că Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012 rămăsese definitiv, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Atunci când raportul A.N.I., prin care se constată o incompatibilitate, rămâne definitiv, se produc efecte atât în ceea ce priveşte încetarea funcţiei care a fost izvorul incompatibilităţii, dar şi în ceea ce priveşte naşterea interdicţiei de a candida, prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. Astfel, odată ce situaţia de incompatibilitate a fost stabilită juridic faţă de calitatea de consilier judeţean, în mod definitiv, în anul 2015, iar efectele sale s-au produs, încetând mandatul de consilier judeţean la data de 05 aprilie 2015, aceeaşi incompatibilitate (raport juridic epuizat prin decizia instanţei) nu poate fi constatată, în sensul art. 71 din Constituţia României, şi în ceea ce priveşte mandatul de senator a cărui exercitare a început în decembrie 2016. Raportul juridic anterior de incompatibilitate a încetat (mandatul de consilier judeţean care era sursa incompatibilităţii a încetat de drept la data de 03 aprilie 2015, printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Giurgiu), iar încetarea calităţii care atrăsese starea de incompatibilitate nu poate conduce la menţinerea incompatibilităţii şi faţă de o nouă calitate, cea de senator, care începe ulterior, în decembrie 2016, după trecerea unui interval de 1 an şi 8 luni. Pentru viitor se menţin doar efectele, decurgând din Decizia nr. 949 din data de 04 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte interdicţia de a candida, pe un termen de trei ani, astfel cum sunt prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. Interdicţia de a candida este un efect al stării de incompatibilitate, constată în mod legal.

Efectele transmiterii adresei ANI privind Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012, definitiv prin Decizia nr. 949 din data de 4 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa elementului material (conduita incriminată) al infracţiunilor de abuz în serviciu

În privinţa conduitei omisive de încălcare a art. 7 alin. (1) lit. e), alin. (2) lit. c) şi alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor sunt incidente două categorii de critici:

- aplicarea procedurii prevăzute de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor doar cazurilor de incompatibilitate constatate ulterior validării mandatului de parlamentar şi nu celor constatate anterior validării rezultatului alegerilor, care reprezintă în realitate o interdicţie de a candida, fiind astfel reglementate în actele normative privind procedura electorală ce precede obţinerea mandatului de parlamentar şi nu în actele normative care reglementează procedura desfăşurării activităţii parlamentare;

- procedura prevăzută de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, chiar în ipoteza în care ar fi considerată incidentă în speţă (în absenţa altui remediu al restabilirii legalităţii, faţă de intervenirea sesizării A.N.I. la 3 luni de la validarea mandatului şi faţă de lipsa unei demisii din Parlament a celui faţă de care operase interdicţia), dă în competenţa Preşedintelui Senatului două categorii de acte: să ia act de situaţia de încetare a mandatului şi să supună votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator. Atunci când un act normativ de o forţă inferioară legii (de exemplu, un Regulament), condiţionează una dintre atribuţiile prevăzute de lege (de exemplu să supună votului Camerei adoptarea unei hotărâri) de o procedură prealabilă (de exemplu, întocmirea unui proiect de ordine de zi de către un Birou permanent ori un punct de vedere/raport al Comisiei Juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări), nu se poate ajunge la concluzia încălcării legii dacă omisiunea îndeplinirii atribuţiei este determinată de omisiunea finalizării procedurii prealabile.

La data de 02 martie 2017, la Preşedintele Senatului a fost depusă şi înregistrată solicitarea de încetare a mandatului de senator a inculpatului B., urmare a stării de incompatibilitate, iar la data de 06 martie 2017, adresa a fost discutată în biroul permanent al Senatului, care a hotărât trimiterea la Comisia juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, pentru ca în două săptămâni să fie emis un punct de vedere care urma să fie prezentat biroului permanent. Conform art. 198 din Regulamentul Senatului, în cazurile de incompatibilitate, sesizările sunt trimise spre examinare Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, care întocmeşte un raport. Sesizarea formulată de către Grupul Parlamentar al U.S.R. a fost de asemenea trimisă Comisiei juridice.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, nu a fost încălcată procedura din art. 7 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, deoarece acesta devine aplicabil doar în situaţia în care faptul juridic la care face referire art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006, respectiv starea de incompatibilitate apare în cursul exercitării mandatului, fie prin naşterea raportului de incompatibilitate, fie prin definitivarea Raportului A.N.I. printr-o hotărâre judecătorească. Pentru situaţiile de incompatibilitate în care Raportul A.N.I. a avut un caracter definitiv anterior mandatului parlamentar sunt incidente dispoziţiile legale referitoare interdicţii ce ţin de validarea alegerilor. Deoarece Decizia nr. 949 din data de 4 martie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a rămas definitiv Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012 este anterioară datei validării mandatului de senator (a intervenit în timpul mandatului de consilier judeţean), adresa Agenţiei Naţionale de Integritate nr. 2519 din data de 24 februarie 2017, nu determina procedura din art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor.

Problema de drept privind candidatura şi obţinerea mandatului nu este o problemă de deţinere în continuare a mandatului după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care a constatat o situaţie de incompatibilitate, ci este o problemă de legală obţinere a mandatului în contra unei hotărâri judecătoreşti preexistente din care decurge, conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, o interdicţie legală de a candida. În ceea ce priveşte valabilitatea alegerii unei persoane în calitate de senator, Preşedintele Senatului nu avea obligaţiile prevăzute de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor. Valabila depunere a candidaturii, validarea candidaturii, validarea rezultatelor alegerilor şi validarea mandatului sunt prevăzute de Legea nr. 208/2015 (Legea alegerilor), nu fac obiectul acuzaţiei, fiind fapte anterioare celei pentru care instanţa este sesizată şi, în consecinţă, exterioare acuzaţiei.

Cu toate acestea, în absenţa oricărui alt remediu al situaţiei de drept din adresa A.N.I., faţă de faptul că senatorul în cauză nu a demisionat, chiar dacă procedura din art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor ar fi incidentă, prin sesizarea comisiilor Senatului este înlăturată încălcarea obligaţiei de a lua act de situaţia juridică sesizată prin adresa Agenţiei Naţională de Integritate nr. 2519 din data de 24 februarie 2017. Sesizarea Biroului Permanent şi a Comisiei Juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări înlătură atitudinea omisivă de care este acuzat inculpatul. De altfel, chiar Adresa nr. x din 24 februarie 2017 este trimisă domnului A. Preşedinte - Senat, Spre ştiinţă: Domnului L. Preşedinte - Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, ceea ce arată că procedura de sesizare a Comisiei juridice de numiri disciplină şi validări a fost considerată, chiar de instituţia care a sesizat, ca având competenţă în rezolvarea problemei de drept.

De asemenea, Grupul Parlamentar al D. din Camera Deputaţilor şi Senat, a înregistrat cu nr. x, la data de 06 decembrie 2017, la Biroul Permanent al Senatului, mai multe acte printre care şi o cerere adresată atât Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, cât şi Preşedintelui Comisiei Juridice, de disciplină şi de imunităţi a Camerei Deputaţilor, solicitând să se procedeze potrivit art. 180 - 183 din Regulamentul Senatului, care prevede procedura de încetare a mandatului unui senator care se află în stare de incompatibilitate şi să se transmită această sesizare către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României pentru raport.. În acelaşi sens, al condiţionării supunerii votului plenului, de un act prealabil, de competenţa Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, este şi faptul că această comisie nu şi-a negat competenţa în procedura asupra problemei cu care a fost sesizată. Dimpotrivă, dezbaterile au purtat asupra efectelor pe care starea de incompatibilitate într-o funcţie anterioară care conducea la o interdicţie de a candida le producea asupra unei funcţii dobândite ulterior.

Obligaţia de supune plenului Senatului discutarea situaţiei juridice din adresa A.N.I. a fost condiţionată de conduita şi actele altor persoane sau comisii, acte care nu au fost realizate în cauză şi care nu au fost influenţate de acuzaţi. Astfel, A.N.I. şi Grupul parlamentar al D. din Camera Deputaţilor şi Senat, au considerat competentă Comisia juridică, prin corespondenţa adresată acesteia, iar Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări nu şi-a declinat competenţa şi nu a considerat chestiunea supusă dezbaterii ca fiind doar în atribuţia Preşedintelui Senatului.

În consecinţă, instanţa a constatat că nu există conduita omisivă legată de obligaţia de a lua act de sesizarea A.N.I. (pentru că sesizarea a fost trimisă atât Biroului permanent, cât şi Comisiei Juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări) şi nici omisiunea sesizării plenul Senatului (pentru că era condiţionată de o procedură prealabilă, care nu a fost realizată în cauză şi care depindea de alte persoane faţă de care nu au fost formulate acuzaţii).

Efectele deciziilor Curţii Constituţionale în interpretarea obligaţiilor prevăzute de lege pentru Preşedintele Senatului

Instanţa de fond a arătat că deciziile Curţii Constituţionale privesc hotărâri judecătoreşti intervenite în cursul exercitării mandatului parlamentar (incompatibilităţi apărute în timpul exercitării mandatului de parlamentar şi incompatibilităţi anterioare exercitării mandatului), însă deciziile converg în ceea ce priveşte interpretarea procedurii prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, care includea în mod obligatoriu un răspuns al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, chiar dacă Plenul putea să adopte o soluţie diferită de cea a Comisiei.

Deciziile Curţii Constituţionale invocate în Rechizitoriu nu conduc la concluzia încălcării art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 de către Preşedintele Senatului prin trimiterea sesizării către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, deoarece confirmă interpretarea în sensul obligaţiei de a fi întocmit un raport cu privire la cazurile de incompatibilitate trimise spre examinare de către Biroul permanent al unei Camere.

- Decizia CCR nr. 972/2012 este determinată de situaţia de incompatibilitate a senatorului M., care a exercitat funcţia de director de teatru concomitent cu funcţia de senator.

Decizia nr. 972 din data de 21 noiembrie 2012, publicată în M. Of. nr. 800/28.11.2012, Curtea Constituţională a României a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, conflict declanşat prin refuzul Senatului României de a lua act de încetarea de drept a calităţii de senator a lui M., prin rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se constata starea de incompatibilitate a acestuia şi are relevanţă în speţa de faţă în ceea ce priveşte constatarea autonomiei regulamentare de care beneficiază cele două Camere ale Parlamentului (autonomia de a-şi reglementa o procedură de lucru internă în materia incompatibilităţilor având astfel o putere de organizare şi funcţionare proprie).

În secţiunea referitoare la Cadrul legal şi regulamentar al procedurii de constatare a stării de incompatibilitate a unui parlamentar, Curtea reţine că (…) 2. Dispoziţiile art. 179 - 184 din Regulamentul Senatului prevăd procedura de încetare a mandatului senatorului care se află în stare de incompatibilitate. Regulamentul distinge între situaţia în care senatorul se află în stare de incompatibilitate la începerea mandatului (art. 179, conform declaraţiei depuse la începutul mandatului) şi situaţia în care starea de incompatibilitate survine în timpul exercitării mandatului (art. 182 şi 183).

Conform secţiunii VII, Autonomia regulamentară de care beneficiază cele două Camere ale Parlamentului, în temeiul dispoziţiilor constituţionale prevăzute de art. 64 alin. (1), le dă dreptul acestora de a dispune cu privire la propria organizare şi procedurile de desfăşurare a lucrărilor parlamentare. Regulamentele parlamentare - Regulamentul Camerei Deputaţilor, Regulamentul Senatului şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului -, sub aspectul naturii lor juridice, sunt hotărâri ale Parlamentului. Ele sunt adoptate de către fiecare Cameră sau de Camerele reunite, nu în virtutea calităţii de putere legiuitoare a Parlamentului, ci în calitate de corpuri autonome, învestite cu o putere de organizare şi funcţionare proprie. Fiecare Cameră adoptă propriul regulament, act cu caracter normativ de sine-stătător, în conformitate cu competenţa atribuită de Constituţie.

Autonomia regulamentară constituie expresia statului de drept, a principiilor democratice şi poate opera exclusiv în cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentală. Autonomia regulamentară nu poate fi exercitată în mod discreţionar, abuziv, cu încălcarea atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului. Normele regulamentare reprezintă instrumentele juridice care permit desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului, autoritate reprezentativă prin care poporul român îşi exercită suveranitatea naţională, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Constituţie (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 188/22.03.2012).

Curtea a reţinut, în secţiunea IX, că Senatul, în virtutea autonomiei parlamentare, poate constata, potrivit procedurii interne, atât starea de incompatibilitate, care este prevăzută de lege şi de regulament, cât şi încetarea de drept a mandatului de senator şi vacanţa locului respectiv. În schimb, potrivit prevederilor Legii nr. 176/2010, Agenţia Naţională de Integritate, prin raportul de evaluare, şi ulterior instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate împotriva acestui act administrativ nu pot constata decât starea de incompatibilitate în care se află senatorul, fără a avea competenţe cu privire la dispunerea încetării calităţii de senator. De aceea, după parcurgerea procedurii prevăzute de lege, devin din nou incidente prevederile Regulamentului Senatului, raportul de evaluare, alături de hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă constituind temeiul adoptării hotărârii Senatului prin care se constată încetarea de drept a mandatului de senator şi vacanţa locului respectiv. Autonomia regulamentară nu poate fi exercitată în mod discreţionar, abuziv, cu încălcarea prevederilor constituţionale, legale şi chiar regulamentare în vigoare. Acesta este argumentul principal care legitimează procedura instituită prin Legea nr. 176/2010, accesul la justiţie constituind o garanţie constituţională în favoarea parlamentarului împotriva abuzului autorităţii administrative (Agenţia Naţională de Integritate), pe de o parte, cât şi împotriva abuzului autorităţii legiuitoare (reprezentată de Senatul României), pe de altă parte, garanţie menită să asigure o protecţie sporită mandatului pe care parlamentarul îl exercită (pct. IX).

- Decizia CCR nr. 460/2013 este determinată de situaţia senatorului H., iar Curtea Constituţională a impus ca plenul Senatului să se pronunţe prin vot asupra raportului Comisiei Juridice întocmit în acest sens. Curtea Constituţională reţine atât la secţiunea VII, 2, cât şi la secţiunea VIII, 1 Concluzii, caracterul obligatoriu al raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări. Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări avea obligaţia de a întocmi un raport cu privire la cazurile de incompatibilitate trimise spre examinare de către Biroul permanent al acestei camere, iar rapoartele şi avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, iar nu şi din perspectiva soluţiilor pe care le propun.

Prin Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, publicată în M. Of. nr. 762/9.12.2013, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, prin omisiunea acestuia din urmă de a finaliza procedura parlamentară cu privire la sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate şi a stabilit că Senatul României urmează să decidă cu privire la încetarea sau nu a calităţii de senator a domnului H., după interpretarea legală a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. Situaţia factuală care a stat la baza acesteia a fost aceea că senatorul în funcţie a fost declarat incompatibil pentru fapte în legătură cu exercitarea mandatului de consilier judeţean, context în care Curtea a statuat asupra caracterului auxiliar al comisiilor parlamentare.

Secţiunea VII, pct. 2 din Decizie se referă la Rolul comisiilor parlamentare, şi arată că Dispoziţiile art. 64 alin. (4) şi (5) din Constituţie pun în evidenţă locul şi rolul comisiilor permanente în cadrul activităţii parlamentare. Astfel, aceste comisii sunt organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 48 din 17 mai 1994, publicată în M. Of. nr. 125/21.05.1994). Comisiile se constituie dintr-un număr restrâns de deputaţi sau senatori, specializaţi pe un anumit domeniu, cu o componenţă şi o structură care respectă configuraţia politică a fiecărei Camere. Dezbaterile specializate care au loc în cadrul şedinţelor acestor comisii se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize care au rolul de a pregăti şi facilita desfăşurarea lucrărilor Camerelor, respectiv a dezbaterilor care vor avea loc în plenul acestora. Necesitatea creării acestor organe de lucru a fost impusă de asigurarea eficienţei activităţii unui corp deliberativ numeros.(...) Dat fiind acest caracter auxiliar al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este aceea a unui act preliminar, cu caracter facultativ, de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau camerelor reunite. Rapoartele şi avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, iar nu şi din perspectiva soluţiilor pe care le propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale.

În concluzii, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 183 alin. (1) din Regulamentul Senatului, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului avea obligaţia de a întocmi un raport cu privire la cazurile de incompatibilitate trimise spre examinare de către Biroul permanent al acestei Camere. Propunerile cuprinse în raportul comisiei urmau a fi luate în dezbatere de Senat, în plenul său.

- Decizia CCR nr. 869 din 10 decembrie 2015 este determinată de situaţia deputatului N. Decizia CCR nr. 869 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi a prevederilor art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 17 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 96/2006 a fost publicată în M.Of. nr. 166/4.03.2016. Curtea se referă la înţelesul situaţie de incompatibilitate la începutul mandatului care drept consecinţă o procedură de informare a Camerei (dacă incompatibilitatea mai subzistă) şi de alegerea între mandatul de parlamentar şi funcţia respectivă. Situaţia din speţa prezentă nu are în vedere o incompatibilitate care subzistă la începutul mandatului, ci o interdicţie de a candida.

Curtea reţine că (paragraful 21, 22) că normele legale criticate se referă la situaţii juridice distincte în timp, ceea ce justifică şi reglementări diferite. Astfel, prevederile art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 vizează situaţia deputatului sau senatorului care la data intrării în vigoare a Legii nr. 161/2003 se află în una dintre incompatibilităţile prevăzute de art. 81 sau art. 82 din lege, urmând să acţioneze conform legii, şi anume să informeze în termen de 15 zile Biroul permanent al Camerei din care face parte, iar în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de 15 zile, să opteze între mandatul de parlamentar şi funcţia care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre funcţii.

22. Prevederile art. 17 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 96/2006 se referă la situaţia deputatului sau senatorului care la data intrării în exerciţiul mandatului se află în una dintre situaţiile de incompatibilitate, urmând să acţioneze conform legii, respectiv să notifice în termen de 15 zile Biroul permanent al Camerei din care face parte cu privire la starea sa de incompatibilitate şi, după expirarea acestui termen, deputatul sau senatorul să opteze, în termen de 30 de zile, între mandatul de deputat sau de senator şi funcţia ori funcţiile incompatibile, demisionând potrivit opţiunii sale. Aşadar, distingând între situaţia în care deputatul/senatorul se află în stare de incompatibilitate la începerea mandatului şi situaţia în care starea de incompatibilitate survine în timpul exercitării mandatului, Curtea constată că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate sunt norme clare, precise, previzibile, fără a putea fi considerate de natură a genera dificultăţi de interpretare.

- Decizia Curţii Constituţionale nr. 775 din 22 octombrie 2020 publicată în M. Of. nr. 1094/17.11.2020 reiterează existenţa unei descrieri a procedurii parlamentare în cazul incompatibilităţilor, prin decizii anterioare, şi subliniază competenţa instanţelor de judecată în interpretarea şi aplicarea legii.

Prin Decizia nr. 775/2020 s-a respins cererea formulată de Preşedintele Senatului şi s-a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament - Senatul României, pe de o parte, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe de altă parte, fiind reţinut în paragraful 54 că: argumentaţia părţilor în cauză tinde să demonstreze: dintr-o perspectivă, că membrul Senatului României/preşedintele în funcţie vizat a procedat legal şi regulamentar şi că Ministerul Public/procurorul de caz a avut/are o conduită abuzivă; din cealaltă perspectivă că, dimpotrivă, membrul Senatului României/preşedintele în funcţie nu a procedat legal şi regulamentar şi că Ministerul Public a avut/are o conduită legală. În acest sens sunt aduse ca argumente inclusiv considerente cuprinse în decizii ale Curţii Constituţionale prin care s-au soluţionat veritabile conflicte juridice de natură constituţională între diverse autorităţi publice - de altfel foarte clare în privinţa conduitei de urmat pentru părţile în conflictele respective şi a problemei juridice tranşate cu acele prilejuri, solicitându-se Curţii să le aplice într-o situaţie concretă litigioasă unde sunt în discuţie diverse aspecte de fapt şi elemente prezentate pentru a demonstra conformarea/neconformarea părţilor în conflict cu norme şi proceduri legale şi regulamentare, după caz (paragraf 54).(...) Prin prisma acestui rol, atribuţia de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională nu poate fi pervertită într-o cale de atac paralelă celei subsumate competenţei instanţelor judecătoreşti, în scopul de a decide asupra unor fapte de respectare/nerespectare a normelor legale, regulamentare sau a altor acte date în baza şi aplicarea legii (paragraful 55).

În consecinţă, instanţa de fond a reţinut că toate cele ce preced infirmă interpretarea art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, în sensul unei omisiuni a Preşedintelui Senatului de a respecta legea. Astfel, sesizarea Plenului Senatului doar după redactarea unui punct de vedere/raport al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări este validată prin deciziile Curţii Constituţionale.

Prevăzând caracterul obligatoriu al unui punct de vedere/raport al Comisiei Juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, anterior exercitării votului plenului Senatului, deciziile Curţii Constituţionale care dezbat procedura de constatare a incompatibilităţilor exclud o conduită omisivă, de încălcare a art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor.

Astfel, având în vedere inexistenţa conduitei omisive ce face obiectul acuzaţiei, instanţa de fond a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi, având în vedere că această soluţie, prin care se constată absenţa faptului ilicit cauzator de prejudicii, influenţează soluţionarea acţiunii civile, în temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1) C. proc. pen., a respins acţiunea civilă privind pretenţiile formulate prin constituirea de parte civilă de către C..

În ceea ce priveşte acuzaţiile privind săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, prevăzută de art. 258 alin. (1) C. pen. în cazul inculpatului B. şi complicitate la comiterea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 258 alin. (1) C. pen., în cazul inculpatului A., s-a reţinut că această infracţiune presupune exercitarea în absenţa unor dispoziţii ori proceduri legale, atât a numirii, cât şi a mandatului însuşi. Deoarece acuzaţia de abuz în serviciu se referea la menţinerea persoanei în funcţia în care fusese validată şi care depusese jurământul în Senat, este exclusă reţinerea unei acuzaţii de uzurpare de calităţii oficiale în legătură cu aceeaşi funcţie.

Efectele trimiterii adresei ANI referitoare la Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012, definitiv prin Decizia nr. 949 din data de 4 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa elementului material (conduita incriminată) al infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale

Referitor la uzurparea de calităţi oficiale, elementul material presupune folosirea unei calităţi pe care subiectul nu o are sau nu o mai are. Infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale se caracterizează prin exercitarea funcţiei în absenţa formalităţilor prevăzute de lege pentru obţinerea acesteia şi nu prin exercitarea funcţiei după ce formalităţile au fost derulate, dar au fost viciate (prin omisiunea prezentării ori prin ignorarea de către cei chemaţi să facă evaluarea unor elemente care ar fi împiedicat exercitarea mandatului). Desfăşurarea unei proceduri legale de care depinde exercitarea funcţiei face să lipsească elementul de uzurpare specific incriminării.

Inculpatul B. a fost validat în funcţia de senator prin Hotărârea Senatului nr. 163 din 21 decembrie 2016 privind validarea mandatelor senatorilor aleşi la 11 decembrie 2016, publicată în M. Of. nr. 1031/21.12.2016 (comunicarea XXXV 218 din data de 15 ianuarie 2020). Acesta a fost declarat incompatibil prin Decizia civilă nr. 949 din 4 martie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2013. Aşadar, anterior candidaturii în funcţia de senator s-a aflat într-o stare de incompatibilitate, în sensul în care deţinea, simultan, două calităţi care se excludeau, în perioada mandatului de consilier judeţean, 2008 - 2012, întrucât nu a respectat prevederile art. 90 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Referitor la acuzaţia de uzurpare de calităţi oficiale, s-a reţinut că inculpatul a dobândit, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 208/2015, calitatea de senator şi a exercitat actele de senator în temeiul acestei calităţi, dobândite în urma unei proceduri care nu a fost contestată în procesul electoral. Nu s-au formulat acuzaţii legate de condiţiile depunerii candidaturii ori legate de declaraţiile prevăzute de lege la depunerea candidaturii cu privire la starea de incompatibilitate, astfel că acestea nu fac obiectul judecăţii, deci nu pot fi analizate de instanţă, care nu se poate pronunţa pe cale incidentală asupra lipsei de valabilitate a procesului electoral finalizat cu validarea mandatului şi depunerea jurământului în calitate de senator.

În consecinţă, instanţa fondului a reţinut că împrejurarea legalităţii candidaturii inculpatului B. pentru mandatul de senator, excede judecării cauzei. Deoarece nu a existat o invalidare a alegerilor şi respectiv a calităţii de senator, funcţia nu a fost deţinută nelegal în înţelesul dat de C. pen., astfel că actele îndeplinite de inculpatul B. în această calitate nu sunt acte de uzurpare a acestei calităţi în sensul art. 258 din C. pen., ceea ce a condus instanţa la achitarea inculpatului B., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., lipsind condiţia de tipicitate, respectiv aceea ca autorul să nu aibă calitatea în care exercită atribuţiile. Având în vedere că această soluţie de achitare se răsfrânge şi asupra inculpatului A., instanţa a dispus şi achitarea acestuia, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru complicitate la aceeaşi infracţiune.

Împotriva Sentinţei penale nr. 633 din 7 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, în termen legal, au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi partea civilă C.

Cauza a fost înregistrată la 21 decembrie 2021 pe rolul Completului de 5 Judecători, sub nr. x/2021, primind, urmare repartizării aleatorii, prim termen de judecată la 17 ianuarie 2022.

La termenul din 17 ianuarie 2022, a fost admisă cererea de amânare a judecării cauzei formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea luării la cunoştinţă de motivele de apel formulate în scris de apelantul parte civilă C..

La termenul din 14 februarie 2022, a fost admisă cererea de amânare a judecării cauzei formulate de către apărătorul ales al intimatului inculpat B., având în vedere imposibilitatea de prezentare din motive medicale.

1. Sinteza motivelor de apel

1.1. Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a criticat sentinţa apelată, sub aspectul laturii penale, pentru greşita achitare a inculpaţilor A. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale.

Astfel, a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea sentinţei apelate şi condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. şi complicitate la infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 258 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., respectiv a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen.

Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut prin motivele de apel netemeinicia sentinţei apelate şi a arătat, în esenţă, următoarele:

- Dispoziţiile art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 erau pe deplin aplicabile şi în situaţia inculpatului B., al cărui mandat de senator, obţinut prin fraudarea legii, trebuia să înceteze conform art. 7 alin. (1) lit. e) din aceeaşi lege, fiind incident cazul special de incompatibilitate reglementat de dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, făcându-se trimitere la considerentele Deciziei CCR nr. 460/2013.

Astfel, având în vedere că incompatibilitatea prevăzută în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 se referă la interdicţia "de a ocupa" o funcţie publică eligibilă, adică de a exercita prerogativele şi atribuţiile specifice unei asemenea funcţii, dispoziţiile art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 trebuie interpretate în sensul ca mandatul de senator încetează atât în situaţia în care hotărârea judecătorească definitivă a intervenit pe parcursul exercitării mandatului, cât şi în cazul în care aceasta era preexistentă (în raport cu data înregistrării candidaturii şi/sau data validării mandatului), dar nu a fost cunoscută de autorităţile competente (biroul electoral de circumscripţie, comisia de validare).

Întrucât dispoziţiile art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 se raportează în mod evident la incompatibilitatea stabilită în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, interpretarea lor trebuie făcută în scopul urmărit de legiuitor prin edictarea celei din urmă norme juridice, respectiv acela de a sancţiona aceasta incompatibilitate, prin încetarea mandatului de senator al persoanei aflată în stare de incompatibilitate dovedită, indiferent dacă aceasta este survenită sau a fost preexistentă.

În acest din urmă caz, suntem în prezenţa obţinerii mandatului de senator prin fraudarea legii, iar cum fraus omnia corrumpit, aceasta se răsfrânge şi asupra "ocupării" şi exercitării acestei funcţii publice elective. Doar prin încetarea mandatului obţinut prin eludarea legii se ajunge la restabilirea ordinii de drept, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia inadmisibilă în care, în ciuda probelor existente, unei persoane i se permite să ocupe în continuare o funcţie la care nu era îndrituită conform legii, ceea ce echivalează cu înfrângerea voinţei legiuitorului şi lipsirea de efecte a unei hotărâri judecătoreşti.

Prin urmare, contrar concluziei la care a ajuns instanţa de fond, a susţinut că dispoziţiile art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 erau pe deplin aplicabile şi în situaţia inculpatului B., al cărui mandat de senator, obţinut prin fraudarea legii, trebuia să înceteze conform art. 7 alin. (1) lit. e) din aceeaşi lege, fiind incident cazul special de incompatibilitate reglementat de dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în condiţiile în care inculpatul avea interdicţia de a ocupa o funcţie publică eligibilă pe o perioada de 3 ani, calculată de la data de 4 martie 2015, când Decizia nr. 949 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a rămas irevocabilă.

- Instanţa de fond, în mod greşit, a constatat lipsa conduitei omisive imputată prin rechizitoriu inculpatului A. în legătură cu încetarea mandatului de senator al inculpatului B., ca efect a incidenţei cazului special de incompatibilitate reglementat de dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Astfel, odată stabilită aplicabilitatea dispoziţiilor art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 în situaţia inculpatului B., procedura de urmat era cea prevăzută în art. 7 alin. (4) din aceeaşi lege, care instituie anumite obligaţii în sarcina Preşedintelui Senatului ("Preşedintele Camerei ia act de situaţia de încetare a mandatului de deputat sau de senator şi supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator").

Termenii folosiţi de legiuitor "ia act", "supune votului plenului Camerei" sunt unii imperativi şi exclud orice altă procedură suplimentară, cum ar fi trimiterea sesizării Agenţiei Naţionale de Integritate referitoare la incompatibilitatea inculpatului B. la Comisia juridică, de numiri, disciplina şi validări, pentru un punct de vedere.

În consecinţă, dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 stabilesc anumite obligaţii exclusiv în sarcina Preşedintelui Senatului, pe care acesta trebuie să le îndeplinească fără alte demersuri suplimentare, dar şi fără întârziere, încetarea mandatului de senator în acest caz de incompatibilitate nefiind condiţionată de vreo hotărâre a plenului Senatului, ci aceasta este necesară doar pentru a constata vacantarea postului, astfel încât, cu atât mai mult, nu se impune parcurgerea unei proceduri suplimentare desfăşurată de vreo comisie a acestei Camere cu privire la starea de incompatibilitate a persoanei în cauză.

- Starea de incompatibilitate a inculpatului B. nu a intervenit în timpul exercitării mandatului, ci era preexistentă, prin raportare la Decizia irevocabilă nr. 949 din data de 4 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, inculpatul aflându-se în stare de incompatibilitate încă de la începerea mandatului, astfel încât, având în vedere şi considerentele Deciziei CCR nr. 460/2013, în speţă putea fi aplicabilă doar acea dispoziţie regulamentară care prevedea obligaţia persoanei aflată în stare de incompatibilitate de a informa în scris Biroul Permanent despre aceasta, în termen de 15 zile.

A susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a stabilit că în speţă nu a existat o conduită omisivă a inculpatului A. în legătură cu obligaţia sa de a lua act de sesizarea A.N.I. şi de a sesiza plenul Senatului, întrucât această constatare se bazează pe o interpretare eronată nu doar a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, ci şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 460/2013, care nu condiţionau, în speţă, sesizarea plenului Senatului de parcurgerea vreunei proceduri prealabile ori de redactarea unui punct de vedere/raport al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări.

Astfel, inculpatul A. nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, atât prin trimiterea solicitării A.N.I. la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, deşi nu avea niciun temei legal sau regulamentar pentru aceasta, cât şi prin acceptarea tergiversării timp de 2 ani şi 6 luni a întocmirii de către respectiva comisie a unui punct de vedere cu privire la această solicitare.

În consecinţă, s-a ajuns la situaţia în care inculpatul B. a exercitat întregul mandat de senator în perioada 21 decembrie 2016 - 20 decembrie 2020, deşi acesta nici măcar nu avea dreptul de a candida pentru funcţia publică de senator, iar situaţia sa a fost adusă la cunoştinţa inculpatului A. de către Agenţia Naţională de Integritate încă de la începutul mandatului (februarie 2017), însă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile care-i reveneau în calitate de preşedinte al Senatului, cu consecinţa vătămării drepturilor persoanei vătămate C. (constituită parte civilă în cauză), care, în urma alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016, a ocupat pe buletinul de vot pentru funcţia de senator din partea J.., în circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu, poziţia următoare după inculpatul B., funcţie pe care nu a putut să o exercite în lipsa unei hotărâri a plenului Senatului, de vacantare a locului ocupat în mod fraudulos de către acesta din urmă, care trebuia adoptată conform art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006.

În aceste condiţii, nu doar că a existat o conduită omisivă a inculpatului A., ci sunt întrunite toate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu pentru care acesta a fost trimis în judecată, astfel încât soluţia de achitare pronunţată de instanţa de fond este netemeinică şi nelegală.

- În ceea ce priveşte achitarea inculpaţilor B. şi A. pentru săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale prevăzută de art. 258 alin. (1) din C. pen., în forma autoratului, respectiv a complicităţii, a susţinut că, din actele dosarului, rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpatul B. a dobândit calitatea de senator în mod fraudulos, în condiţiile în care potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 acesta nu mai putea ocupa o funcţie publică electivă pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 4 martie 2015.

Astfel, deşi cunoştea că se află în acest caz de incompatibilitate, inculpatul B. nu i-a adus la cunoştinţă nici biroului electoral de circumscripţie, cu ocazia participării la alegerile pentru Senat din toamna anului 2016, şi nici comisiei de validare, constituită după alegeri în vederea validării mandatelor de senator.

Pentru a stabili dacă inculpatul B. a folosit calitatea de senator fără drept, este lipsită de relevanţă împrejurarea că alegerile şi mandatul de senator nu au fost invalidate, întrucât obiectul cauzei nu îl constituie conduita autorităţilor care puteau/trebuiau să procedeze astfel (cu atât mai mult cu cât nici nu s-a putut proba că, în afară de propriile susţineri ale inculpatului B. menţionate în declaraţia dată cu ocazia acceptării candidaturii, aceste autorităţi au avut la dispoziţie date şi/sau mijloace prin care să cenzureze afirmaţiile frauduloase ale inculpatului), ci comportamentul acestuia, care a acţionat cu intenţia de a obţine şi ocupa funcţia electivă de senator contrar interdicţiei legale.

Prin urmare, conduita frauduloasă a inculpatului B. a afectat atât alegerea sa în funcţia de senator, cât şi validarea mandatului, care a stat ulterior la baza folosirii acestei calităţi ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi a îndeplinirii actelor specifice, menţionate în actul de sesizare.

Din această perspectivă, împrejurarea ca au fost îndeplinite formalităţile prevăzute de lege, în principal, validarea mandatului de senator al inculpatului B., nu poate conduce la concluzia că ulterior acesta a folosit calitatea oficială de senator în mod legitim, "cu drept", în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, acesta a dobândit şi ocupat funcţia publică electivă de senator prin fraudarea legii, conduită infracţională care s-a epuizat la expirarea celor 4 ani de mandat, respectiv la data de 20 decembrie 2020.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., acesta a luat cunoştinţă de situaţia inculpatului B. la data de 2 martie 2017, când a primit adresa nr. x din data de 24 februarie 2017, prin care Agenţia Naţională de Integritate îi solicita să ia act de încetarea mandatului de senator al inculpatului B., ca urmare a faptului că Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012 a rămas definitiv prin Decizia irevocabilă nr. 949 din data de 4 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi să supună votului Plenului Senatului adoptarea unei hotărâri prin care se vacanta locul de senator în cauză.

Deşi, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 avea obligaţia de a lua act de încetarea mandatului de senator al inculpatului B. şi de a supune plenului Senatului hotărârea de vacantare a funcţiei ocupată în mod fraudulos de acesta din urmă, inculpatul A. a avut o conduită omisivă în care a persistat până la demisia sa din funcţia de preşedinte al Senatului, înlesnind astfel folosirea fără drept a calităţii oficiale de senator şi îndeplinirea de către inculpatul B. a actelor specifice acesteia, în mod continuu şi nestingherit, în perioada 2 martie 2017 - 2 septembrie 2019. Astfel, conduita omisivă imputată inculpatului A. realizează atât conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, cât şi pe cel al complicităţii la infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale, comisă de către inculpatul B., fiind un concurs formal de infracţiuni, prevăzut de art. 38 alin. (2) din C. pen.

1.2. Apelantul parte civilă C., prin apărător ales, a criticat sentinţa apelată sub aspectul achitării inculpatului A. solicitând condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi admiterea acţiunii civile.

A susţinut prin motivele de apel nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei apelate făcând trimiteri la considerentele Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 972/21.11.2012, nr. 418/03.07.2014, nr. 460/13.10.2013 şi la motivele de apel depuse de Ministerul Public.

2. Analiza criticilor formulate

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată nefondate apelurile formulate, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că din probele administrate rezultă următoarea situaţie de fapt, necontestată de către părţi:

În urma alegerilor parlamentare din data 11 decembrie 2016, inculpatul B. a fost ales senator din partea J.., în circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu. Acesta a fost validat în funcţie prin Hotărârea Senatului nr. 163 din data de 21 decembrie 2016 privind validarea mandatelor senatorilor aleşi, exercitând funcţia până la finalizarea mandatului.

La data de 24 februarie 2017, Agenţia Naţională de Integritate a transmis către Preşedintele Senatului A. (dar şi spre ştiinţă: Domnului L. Preşedinte - Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări) Adresa nr. x prin care a solicitat a se lua act de încetarea mandatului de senator al inculpatului B. şi de a supune votului Plenului Senatului adoptarea unei hotărâri prin care se vacanta locul de senator în cauză întrucât, prin Decizia nr. 949 din data de 04 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rămas definitiv Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012.

Prin Raportul de evaluare nr. x iunie 2012 s-a constatat că inculpatul B. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada mandatului de consilier judeţean, exercitat în perioada 2008 - 2012, deoarece nu a respectat prevederile art. 90 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Adresa nr. x transmisă de către A.N.I. a fost înregistrată la Senatul României, sub nr. x la data de 02 martie 2017, pe înscrisul oficial fiind aplicată ştampila "Senat. Preşedinte". În colţul superior stânga al primei pagini, inculpatul A. a înscris menţiunea olografă "Către BP" şi a semnat. La data de 06 martie 2017 a avut loc şedinţa Biroului Permanent al Senatului la care Preşedintele Senatului a prezentat conţinutul adresei anterior menţionate după care, în urma discuţiei directe cu preşedintele Comisiei Juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, a dispus trimiterea acesteia către Comisia Juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări pentru a fi redactat un punct de vedere, unde a fost discutată, începând cu 04 aprilie 2017, în mai multe şedinţe, fără a fi adoptat un punct de vedere.

La data de 06 decembrie 2017, martorul E., deputat, pentru Grupul Parlamentar al D. din Camera Deputaţilor şi Senat a transmis, prin sesizarea nr. x, aceeaşi adresă a A.N.I. care a fost înregistrată sub nr. x din 06 decembrie 2017 la Biroul Permanent al Senatului. Totodată, această sesizare avea ataşată o cerere adresată atât Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, cât şi Preşedintelui Comisiei Juridice, de disciplină şi de imunităţi a Camerei Deputaţilor, prin care se solicita să se procedeze potrivit art. 180 - 183 din Regulamentul Senatului, care prevede procedura de încetare a mandatului unui senator care se află în stare de incompatibilitate şi să se transmită această sesizare către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României pentru raport.

Biroul Permanent a hotărât "cu unanimitate" ca sesizarea formulată de către Grupului Parlamentar al D. să fie trimisă Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, "pentru punct de vedere" (potrivit adresei nr. x din data de 13 decembrie 2017, semnată de către Secretarul general al Senatului).

Prin Comunicarea nr. 1012/A/19 iulie 2018 transmisă de Senatul României - Biroul Relaţii Publice persoanei vătămate C., care ocupa pe lista electorală următorul loc după B. (în urma solicitării acesteia) s-a arătat că, începând cu data de 04 aprilie 2017, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului a dezbătut, în mai multe şedinţe succesive, raportul A.N.I., însă analiza situaţiei de incompatibilitate a senatorului B. nu se finalizase "în această etapă a dezbaterii".

Mandatul de Preşedinte al Senatului României al inculpatului A. a încetat la data de 02 septembrie 2019, dată până la care Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului nu a finalizat analiza situaţiei sesizate de A.N.I. astfel încât inculpatul B. şi-a exercitat integral mandatul de senator, până în anul 2020.

Având în vedere această situaţie de fapt, care nu a fost contestată de părţi, i se impută inculpatului A. faptul că, în calitate de Preşedinte al Senatului României, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a încălcat dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. e), alin. (2) lit. c) şi alin. (4) din Legea nr. 96/2006 întrucât nu a luat act de situaţia de incompatibilitate şi nu a supus plenului Senatului, discutarea situaţiei de incompatibilitate în care s-ar fi regăsit inculpatul B., cauzând o vătămare a drepturilor persoanei vătămate C. (care a ocupat pe buletinul de vot pentru funcţia de senator din partea J.., în circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu, poziţia următoare după inculpatul B.) şi, de asemenea, prin aceasta l-a ajutat pe inculpatul B. să folosească fără drept calitatea oficială de senator, care implică exerciţiul autorităţii de stat, urmată de îndeplinirea actelor legate de această calitate.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., acestuia i se impută că, deşi potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, se afla în stare de incompatibilitate cu calitatea de senator (avea interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică timp de 3 ani de la 04 martie 2015 când a rămas definitivă şi irevocabilă Decizia nr. 949 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal), a folosit fără drept, din data de 11 decembrie 2016, calitatea oficială de senator în legislatura Parlamentului României 2016 - 2020, calitate însoţită şi urmată de îndeplinirea actelor legate de această calitate care implică exerciţiul autorităţii de stat.

A. Cu privire la criticile formulate sub aspectul acuzaţiei de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen. reţinută în sarcina inculpatului A.:

Atât criticile parchetului, cât şi cele ale părţii civile privesc conduita inculpatului A. care, în opinia apelanţilor, la momentul la care a luat la cunoştinţă de solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate, avea obligaţia de a lua act de încetarea mandatului şi de a supune votului plenului Senatului adoptarea unei hotărâri de vacantare a locului de senator al numitului B., excluzând orice altă procedură suplimentară, respectiv trimiterea sesizării Agenţiei Naţionale de Integritate referitoare la incompatibilitatea inculpatului B. la Comisia juridică, de numiri, disciplină şi validări, pentru un punct de vedere, deci fără a efectua alte demersuri suplimentare, dar şi fără întârziere.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/15.06.2016, publicată în M. Of. nr. 517/08.07.2016, conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969), art. 248 C. pen. (1969) şi art. 297 alin. (1) C. pen., a fost reconfigurat sub aspectul elementului material al laturii obiective, statuându-se că prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

În esenţă, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. folosesc o exprimare generală, fără a arăta în mod limitativ acţiunile sau omisiunile prin care se săvârşeşte infracţiunea (par. 60), că acestea încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), întrucât sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" nu prevede în mod expres elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată (par. 57) şi a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului (parag. 57 şi 60). Curtea a reţinut că "raportarea organelor judiciare la o sferă normativă largă care cuprinde, pe lângă legi şi ordonanţe ale Guvernului, şi acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine, coduri etice şi deontologice, regulamente de organizare internă, fişa postului, are influenţă asupra laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin extinderea acesteia la acţiuni sau inacţiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infracţiunii, dar care nu sunt prevăzute în acte normative de reglementare primară", ajungându-se, astfel, ca latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu să fie configurată atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât şi de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat (în cazul fişei postului), lucru inacceptabil în sistemul juridic de drept penal (parag. 64).

Ca atare, instanţa constituţională a concluzionat că, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar (respectiv Parlamentul, prin adoptarea legii, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, sau Guvernul, prin emiterea ordonanţelor sau ordonanţelor de urgenţă, în baza delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie) să poată stabili conduita pe care destinatarii legii sunt obligaţi să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale, astfel încât sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuţiei de serviciu se realizează "prin încălcarea legii" (par. 65).

Această decizie a instanţei de contencios constituţional a avut ca efect restrângerea sferei de incidenţă infracţiunilor prev. de art. . 246 C. pen. (1969), art. 248 C. pen. (1969), art. 297 alin. (1) C. pen., prin reconfigurarea elementelor de tipicitate obiectivă astfel că, orice acuzaţie având ca obiect o faptă, prin care se pretinde că au fost nesocotite îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă atribuţia de serviciu în exercitarea căreia se afla făptuitorul şi pe care acesta o încalcă sau nu o îndeplineşte este prevăzută expres de lege, noţiune înţeleasă ca act adoptat de Parlamentul României sau ordonanţă (simplă sau de urgenţă) emisă de Guvernul României.

Într-adevăr, dată fiind imposibilitatea obiectivă, din punct de vedere al tehnicii legislative, de a configura în mod amănunţit prin legislaţia primară obligaţiile/îndatoririle de serviciu ce revin diverselor categorii de funcţionari publici care îşi desfăşoară activitatea în anumite domenii specifice ale autorităţilor/instituţiilor publice, precum şi consecinţele nerespectării acestora, legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în considerentele Deciziei nr. 405/15.06.2016 (parag. 60 şi 64), aceste acte normative date în executarea legilor şi ordonanţelor Guvernului se emit doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă, conform prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. De altfel, este frecvent utilizată în elaborarea legislaţiei prevederea în chiar cuprinsul legii, a ordonanţei sau, după caz, a ordonanţei de urgenţă a Guvernului a unui text care instituie obligaţia adoptării, subsecvente, a unui act normativ de reglementare secundară [de regulă, a unei hotărâri de Guvern, care, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituţie, este emisă pentru organizarea executării legilor], prin care să se detalieze/explice dispoziţiile din legislaţia primară, inclusiv sub aspectul conduitei pe care destinatarul legii este obligat să o respecte şi a consecinţelor ce intervin în situaţia neadoptării ei.

Aşadar, în aprecierea îndeplinirii cerinţei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată prin decizia Curţii Constituţionale, analiza efectuată poate viza dispoziţii din legislaţia secundară numai în măsura în care acestea preiau, detaliază sau explicitează obligaţii prevăzute expres şi neechivoc în legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, nefiind permisă raportarea la atribuţii sau îndatoriri de serviciu stipulate în sarcina funcţionarilor publici doar în acte de reglementare secundară (inclusiv în hotărâri de Guvern) sau prevăzute în detaliu în cuprinsul unor asemenea acte, deşi norma de drept primar este neclară, ambiguă sau are o aplicabilitate extrem de generală.

În prezenta cauză, parchetul a precizat prin actul de sesizare dispoziţiile legale încălcate de către inculpatul A., făcând trimitere la dispoziţiile din legislaţia primară în exercitarea cărora se afla inculpatul la momentul săvârşirii faptelor ce fac obiectul acuzaţiei, respectiv art. 7 alin. (4) cu referire la art. 7 alin. (1) lit. e) şi art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, va verifica acuzaţia prin prisma acestor dispoziţii pentru a stabili dacă inculpatul avea obligaţia de a acţiona în sensul precizat de acuzare şi dacă respectiva conduită omisivă a acestuia a condus la încălcarea dispoziţiilor legale reţinute prin actul de inculpare.

Astfel cum a statuat Curtea Constituţională în Decizia nr. 405/2016 şi cum s-a arătat anterior, pentru verificarea condiţiei de tipicitate a elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu constând în nerespectarea unei îndatoriri de serviciu prin încălcarea legii, trebuie identificată dispoziţia legală care prevede conduita corespunzătoare ce trebuia urmată şi în raport de care comportamentul este considerat a fi o îndeplinire nelegală a atribuţiei de serviciu.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în acord cu instanţa fondului, constată că inculpatului A. nu îi reveneau obligaţiile de a căror neîndeplinire este acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Dispoziţiile art. 7 alin. (4), respectiv art. 7 alin. (1) lit. e) şi art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 privesc încetarea mandatului unui senator sau deputat în caz de incompatibilitate. [articolul 7: (1) Calitatea de deputat sau de senator încetează: e) în caz de incompatibilitate; (2) Încetarea mandatului de deputat sau de senator datorată incompatibilităţii are loc: c) la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se respinge contestaţia la raportul Agenţiei Naţionale de Integritate prin care s-a constatat incompatibilitatea; (4) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), precum şi în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. c) şi d), preşedintele Camerei ia act de situaţia de încetare a mandatului de deputat sau de senator şi supune votului plenului Camerei din care face parte adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de deputat sau de senator].

Aceste dispoziţii reglementează procedura de urmat în cazul unei incompatibilităţi a unui senator aflat în funcţie, cu alte cuvinte, când un senator ocupă o altă funcţie sau desfăşoară o altă activitate, pe care legea le-a stabilit ca fiind incompatibile cu funcţia de senator.

Or, aşa cum a reţinut atât instanţa de fond, cât şi parchetul prin actul de acuzare, starea de incompatibilitate a inculpatului B. nu a intervenit în timpul exercitării mandatului, ci fusese anterioară, prin raportare la Decizia irevocabilă nr. 949 din data de 4 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi la mandatul acestuia de consilier judeţean.

Astfel, prin Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012, definitiv prin Decizia nr. 949 din data de 04 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Agenţia Naţională de Integritate a constatat că B. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada mandatului de consilier judeţean, între anii 2008 - 2012, încălcând prevederile art. 90 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Ca urmare a Deciziei nr. 949/04 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a luat naştere, ope legis, interdicţia prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Ulterior pronunţării deciziei instanţei supreme menţionate anterior, inculpatul B. a candidat pentru funcţia de senator, fiind ales în această funcţie în urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, în circumscripţia electorală nr. 19 Giurgiu, iar mandatul de senator al inculpatului B. a fost validat la data de 21 decembrie 2016 (M.Of. nr. 1031/21.12.2016).

După dobândirea funcţiei de senator, Agenţia Naţională de Integritate a trimis la Senatul României Adresa nr. x din data de 24 februarie 2017 (înregistrată la data de 02 martie 2017) prin care a solicitat să se ia act de încetarea mandatului de senator al inculpatului B., ca urmare a faptului că Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012 rămăsese definitiv, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În acest context, rezultă fără nicio îndoială că starea de incompatibilitate a inculpatului B. (constatată cu titlu definitiv prin Decizia nr. 949 din data de 04 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) era preexistentă dobândirii calităţii de senator.

Or, prin motivele de apel ale parchetului, cât ale părţii civile se susţine incidenţa dispoziţiilor art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 în situaţia inculpatului B., al cărui mandat de senator trebuia să înceteze [pentru cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. e) din aceeaşi lege], apelanţii opinând că prevederile art. 7 alin. (2) lit. c) impun încetarea mandatului de senator al persoanei aflată în stare de incompatibilitate dovedită, indiferent dacă aceasta intervine pe parcursul exercitării mandatului sau dacă era preexistentă.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată ca nefondate aceste critici, dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. e) raportat la art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006 privind încetarea mandatului de senator nefiind incidente în speţă de faţă, întrucât aceste prevederi sunt aplicabile în cazul survenirii unor incompatibilităţi în timpul mandatului de senator, însă inculpatul B. nu s-a aflat într-o astfel de stare de incompatibilitate în exercitarea funcţiei de senator.

Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 prevede că "Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate."

Dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 176/2010 (care prevăd interdicţia de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pentru o perioadă de 3 ani) trebuie interpretate prin coroborare cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 96/2006.

Rămânerea definitivă a raportului A.N.I. prin care se constatase incompatibilitatea (în calitate de consilier judeţean), dă naştere interdicţiei prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. Însă, starea de incompatibilitate astfel constatată de A.N.I. nu poate fi considerată că se prelungeşte şi cu privire la mandatul de senator (a cărui exercitare a început în decembrie 2016) întrucât efectele incompatibilităţii stabilite prin raportul A.N.I. s-au produs prin încetarea mandatului de consilier judeţean.

Dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 96/2006 instituie cazurile de încetare ale mandatului, iar dispoziţiile art. 7 alin. (4) din acelaşi act normativ prevăd că Preşedintele Camerei ia act de situaţia de încetare şi o supune votului Camerei. Art. 7 alin. (2) din Legea nr. 96/2006, care detaliază cazurile de încetare prin incompatibilitate, prevede la lit. c) incidenţa unei incompatibilităţi la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti privind un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate, deci data la care raportul Agenţiei Naţionale de Integritate nu mai poate fi contestat este considerată data la care intervine incompatibilitatea şi care generează obligaţia prevăzută de alin. (4) pentru preşedintele Camerei de a lua act de incompatibilitate şi de a supune votului Camerei situaţia de incompatibilitate care conduce la încetarea mandatului.

De asemenea, ipoteza prevăzută de art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 96/2006, aceea care generează obligaţiile din alin. (4) care se impută inculpatului A. că nu au fost îndeplinite, se referă la situaţia în care, pe parcursul mandatului de senator, deci după dobândirea acestei calităţi, s-ar pronunţa o hotărâre cu caracter definitiv prin care s-ar consfinţi o stare de incompatibilitate.

Aşadar, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 96/2006 nu sunt aplicabile în speţa de faţă, în care constatările raportului Agenţiei Naţionale de Integritate au devenit definitive anterior obţinerii mandatului de senator (Raportul de evaluare nr. x/15 iunie 2012 a devenit definitiv prin Decizia nr. 949 din data de 04 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), şi nu pe parcursul desfăşurării acestuia (mandatul de senator al inculpatului B. a fost validat la data de 21 decembrie 2016).

Aşa cum reţine şi instanţa fondului, raportul juridic anterior de incompatibilitate a încetat (mandatul de consilier judeţean care era sursa incompatibilităţii a încetat de drept la data de 03 aprilie 2015, printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Giurgiu), iar încetarea calităţii care atrăsese starea de incompatibilitate nu poate conduce la menţinerea incompatibilităţii şi faţă de noua calitate de senator, dobândită în decembrie 2016.

În ceea ce priveşte valabila depunere a candidaturii, validarea candidaturii, validarea rezultatelor alegerilor şi validarea mandatului, se constată că sunt exterioare acuzaţiei şi nu fac obiectul acesteia, fiind fapte anterioare celei pentru care instanţa este sesizată.

În aceste condiţii, atâta timp cât alegerea în calitate de senator a inculpatului B. a fost validată, fiind parcurse filtrele impuse de Legea nr. 208/2015 (Legea privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor prevede condiţiile privind depunerea candidaturii, validarea acesteia, validarea rezultatelor alegerilor şi validarea mandatului de senator obţinut), prin raportare la obiectul judecăţii (vizând actele Preşedintelui Senatului în legătură cu sesizarea A.N.I. privind mandatul unui senator începând cu data de 02 martie 2017 - limite care decurg din descrierea acuzaţiei) se constată că inculpatului A. nu îi reveneau obligaţiile prevăzute de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006.

Chiar şi în situaţia în care s-ar considera că inculpatului A. i-ar reveni obligaţiile prevăzute de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, faptul că acesta a sesizat Comisia juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări pentru a fi emis un punct de vedere care să fie prezentat biroului permanent s-a datorat respectării dispoziţiilor din Regulamentul Senatului care prevedeau o procedură prealabilă ce era obligatorie pentru Preşedintele Senatului.

Conform art. 198 din Regulamentul Senatului, în cazurile de incompatibilitate, sesizările sunt trimise spre examinare Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, care întocmeşte un raport.

Inculpatul A. a procedat conform dispoziţiilor anterior menţionate întrucât, după ce a prezentat în biroul permanent al Senatului adresa A.N.I., a dispus trimiterea acesteia la Comisia juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, pentru ca în termen de două săptămâni să fie emis un punct de vedere care urma să fie prezentat biroului permanent. În acelaşi mod a procedat şi cu privire la sesizarea formulată de către Grupul Parlamentar al U.S.R.

Chiar şi Agenţia Naţională de Integritate, cât şi Grupul Parlamentar al D. din Camera Deputaţilor şi Senat (prin adresele de sesizare cu privire la starea de incompatibilitate) au considerat că se impune trimiterea sesizării la Comisia juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, cu competenţă în rezolvarea problemei de drept (Adresa nr. x din 24 februarie 2017 este dresată atât domnului A. Preşedinte - Senat, cât şi Spre ştiinţă: Domnului L. Preşedinte - Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări).

De asemenea, actele înregistrate de Grupul Parlamentar al D. din Camera Deputaţilor şi Senat la Biroul Permanent al Senatului includ şi o cerere către Comisia juridică de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, cât şi Preşedintelui Comisiei Juridice, de disciplină şi de imunităţi a Camerei Deputaţilor, solicitând să se procedeze potrivit art. 180 - 183 din Regulamentul Senatului, care prevede procedura de încetare a mandatului unui senator care se află în stare de incompatibilitate şi să se transmită această sesizare către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României pentru raport).

De altfel, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări nu şi-a declinat competenţa de soluţionare, considerând că se impune analiza acesteia şi purtând dezbateri în acest sens.

Cu privire la condiţiile şi împrejurările candidaturii inculpatului B., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că modalitatea în care s-a ajuns la acceptarea candidaturii şi validarea mandatului de senator al inculpatului B., în contra existenţei unei interdicţii ce decurgea dintr-o decizie judecătorească definitivă ce constata o stare de incompatibilitate excedează analizei instanţei în acest cadru procesual, nefiind formulate acuzaţii în acest sens.

Prin urmare, se constată că soluţia de achitare dispusă de prima instanţă în baza art. 16 lit. a) din C. proc. pen. (fapta nu există) e legală şi temeinică întrucât, din probele administrate în cauză, nu rezultă o conduită omisivă a intimatului inculpat A. legată de obligaţia de a lua act de sesizarea A.N.I. care a fost trimisă atât Biroului Permanent, cât şi Comisiei Juridice a Senatului, şi nici omisiunea sesizării plenului Senatului care era condiţionată de o procedură prealabilă ce nu a fost definitivată în cauză şi care depindea de exercitarea atribuţiilor de către alte persoane.

În ceea ce priveşte deciziile Curţii Constituţionale invocate atât de parchet în susţinerea actului de acuzare, cât şi prin motivele de apel formulate de către apelantul parte civilă C. şi de către parchet, analizate în mod detaliat şi temeinic de către instanţa de fond, instanţa de control judiciar constată că niciuna dintre situaţiile examinate de instanţa de control constituţional nu este similară celei din prezenta cauză în care situaţia de incompatibilitate a fost constatată, cu titlu definitiv, anterior dobândirii calităţii de senator.

Astfel:

Decizia CCR nr. 972/2012 a fost determinată de o situaţie de incompatibilitate în care s-a exercitat în acelaşi timp cu funcţia de senator şi funcţia de director de teatru (situaţia e diferită de cea a inculpatului B. având în vedere că era vorba de o incompatibilitate în exercitarea mandatului de senator cu o altă funcţie).

De asemenea, în această decizie, Curtea Constituţională face trimitere la existenţa unei situaţii similare, cu valoare de precedent în practica parlamentară, (Titlul X), însă şi această situaţie este diferită fiind vorba de o incompatibilitate a unui deputat ce a luat naştere ca urmare a exercitării, în timpul mandatului de senator al acestuia, a funcţiei de avocat într-un proces de corupţie, iar raportul Agenţiei Naţionale de Integritate a rămas definitiv în timpul exercitării mandatului de deputat.

Decizia CCR nr. 460/2013 a fost determinată de situaţia de incompatibilitate a unui senator ce fusese constatată în timpul mandatului de consilier judeţean, însă raportul Agenţiei Naţionale de Integritate a rămas definitiv în timpul exercitării mandatului de senator.

Decizia CCR nr. 869/2015 a fost determinată de situaţia de incompatibilitate a unui deputat care era acuzat de o incompatibilitate în exerciţiul funcţiei de deputat, întrucât a deţinut şi calitatea de comerciant persoană fizică.

În consecinţă, Deciziile Curţii Constituţionale invocate în rechizitoriu nu sunt de natură a susţine acuzaţia în sensul încălcării dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 de către Preşedintele Senatului prin transmiterea sesizării către Comisia Juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, pentru a fi redactat un punct de vedere/raport.

Astfel, inculpatul A. nu a avea obligaţia de a acţiona "exclusiv" în sensul de a lua act de situaţia de incompatibilitate şi de a supune plenului Senatului discutarea situaţiei de incompatibilitate în care se regăsea inculpatul B., pentru argumentele prezentate pe larg în cele ce preced.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că inculpatului A. nu îi reveneau obligaţiile de a căror neîndeplinire este acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu astfel încât va menţine, ca legală şi temeinică, soluţia de achitare dispusă de prima instanţă în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Având în vedere soluţia de achitare, prin care se constată absenţa faptului ilicit cauzator de prejudicii, în mod corect a fost respinsă acţiunea civilă formulată în cauză astfel încât apelul formulat de partea civilă C. va fi respins.

B. Cu privire la infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale, prevăzută de art. 258 alin. (1) din C. pen., presupus comisă de inculpatul B., în calitate de autor, şi de inculpatul A., în calitate de complice:

Acuzaţia reţinută în sarcina inculpatului B. constă în faptul că acesta a folosit fără drept calitatea de senator şi a exercitat acte în această calitate, iar inculpatul A. l-ar fi ajutat pe acesta să folosească fără drept calitatea oficială de senator ca urmare a faptului că nu a constatat încetat mandatul de senator al inculpatului B. şi nu a supus votului plenului Senatului adoptarea unei hotărâri de vacantare a locului de senator în cauză.

Potrivit art. 258 alin. (1) din C. pen., folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Elementul material al acestei infracţiuni constă în acţiunea de folosire a unei calităţi oficiale care nu este întrunită în persoana autorului. Nu poate avea calitate de subiect activ al acestei infracţiuni o persoană care deţinea în mod legal calitatea oficială pe care a folosit-o.

În cauză, se constată fără putinţă de tăgadă că inculpatul B. deţinea în mod legal calitatea de senator, mandatul acestuia fiind validat prin Hotărârea Senatului nr. 163 din 21 decembrie 2016 privind validarea mandatelor senatorilor aleşi la 11 decembrie 2016, publicată în M. Of. nr. 1031/21.12.2016.

Astfel, în condiţiile în care inculpatul a dobândit calitatea de senator şi a exercitat actele de senator în temeiul acestei calităţi legal dobândite, se constată că nu sunt întrunite elementele de tipicitate cu privire la infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale.

Prin motivele de apel, parchetul critică soluţia de achitare dispusă pentru infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale susţinând că inculpatul B. a dobândit calitatea de senator în mod fraudulos, în condiţiile în care potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 acesta nu mai putea ocupa o funcţie publică electivă pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 4 martie 2015 (data rămânerii definitive a hotărârii instanţei supreme) şi, deşi cunoştea că se află în acest caz de incompatibilitate, inculpatul B. nu a adus la cunoştinţă acest aspect nici biroului electoral de circumscripţie, cu ocazia participării la alegerile pentru Senat din toamna anului 2016 şi nici comisiei de validare, constituită după alegeri în vederea validării mandatelor de senator.

Or, aşa cum s-a arătat mai sus, alegerea în calitate de senator a inculpatului B. a fost validată, fiind parcurse filtrele impuse de Legea nr. 208/2015, iar parcursul acceptării candidaturii şi validării mandatului de senator reprezintă elemente exterioare acuzaţiei ce nu pot fi analizate în actualul cadru procesual în condiţiile în care nu au fost formulate acuzaţii în acest sens, astfel încât, neexistând o invalidare a alegerilor, respectiv a calităţii de senator, funcţia nu a fost deţinută nelegal şi folosită fără drept, iar actele îndeplinite de inculpatul B. în această calitate nu reprezintă acte de uzurpare a acestei calităţi, aşa cum prevede art. 258 din C. pen.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată ca legală şi temeinică soluţia de achitare a inculpatului B., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., lipsind condiţia de tipicitate ca autorul să nu aibă calitatea în care exercită atribuţiile.

Având în vedere această soluţie, se impune şi achitarea inculpatului A. pentru complicitate la aceeaşi infracţiune astfel încât vor fi respinse apelurile formulate în cauză şi cu privire la aceste acuzaţii.

C. În ceea ce priveşte solicitarea apărătorului ales al inculpatului A., avocat O., de obligare a părţii civile C. la plata cheltuielilor judiciare:

Prin concluziile orale formulate în şedinţa din data de 14 martie 2022 (şi, ulterior, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la data de 02.05.2022), apărătorul ales al inculpatului A., avocat O., a solicitat, ca urmare a respingerii apelurilor formulate în cauză, să se dispună şi obligarea apelantului-parte civilă C. la plata cheltuielilor judiciare către intimatul A., în temeiul art. 276 alin. (5) din C. proc. pen., constând în onorariul avocaţial în cuantum de 35.700 RON, fiind depuse la dosarul cauzei acte doveditoare cu privire la onorariu avocaţial (Factura CAAL nr. 1878/01.02.2021 - 11.900 RON; Factura CAAL nr. 2097/11.02.2022 -11.900 RON; Factura CAAL nr. 2069/22.12.2021 - 11.900 RON; dosar apel)

Potrivit art. 276 alin. (5) din C. proc. pen., în caz de achitare, persoana vătămată sau partea civilă este obligată să plătească inculpatului şi, după caz, părţii responsabile civilmente cheltuielile judiciare făcute de aceştia, în măsura în care au fost provocate de persoana vătămată sau de partea civilă.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, având în vedere soluţia de respingere a apelurilor ce urmează a fi pronunţată, constată că partea civilă C. se află în culpă procesuală, fiind aplicabile dispoziţiile art. 276 alin. (5) din C. proc. pen.

Art. 2 alin. (2) din C. civ. prevede că "prezentul cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale".

Potrivit art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

Referitor la dispoziţiile legale mai sus evocate, prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 181/05.03.2020, s-a statuat că este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice (par. 36).

În cauza de faţă, se constată că dovedirea plăţii onorariului de avocat, în sumă de 35.700 RON, s-a făcut prin Factura CAAL nr. 1878/01.02.2021 -11.900 RON; Factura CAAL nr. 2097/11.02.2022 -11.900 RON; Factura CAAL nr. 2069/22.12.2021 -11.900 RON, cheltuieli care urmează a fi reduse, în aplicarea art. art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că suma de bani solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată este excesivă în raport de obiectul cauzei, numărul părţilor şi al acuzaţiilor aduse acestora, probatoriul administrat şi termenele de judecată acordate în apel.

De asemenea, se are în vedere şi faptul că, în cauză, a fost formulat apel (atât cu privire la latura penală, cât şi la latura civilă) şi de către Ministerul Public, nu doar de către partea civilă, astfel încât cheltuielile judiciare nu au fost generate exclusiv de calea de atac formulată de partea civilă C..

Prin raportare atât la criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., cât şi la circumstanţele concrete ale cauzei expuse mai sus, instanţa de control judiciar va stabili valoarea cheltuielilor judiciare efectuate de parte ce urmează a fi plătită de partea civilă inculpatului A. la suma de 5.950 RON.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, apelurile formulate Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apelantul parte civilă C. împotriva Sentinţei penale nr. 633 din 7 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020

În baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va obliga apelantul parte civilă C. să-i plătească inculpatului A. suma de 5.950 RON cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cauză, reprezentând onorariul parţial al apărătorului ales.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile formulate Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apelantul parte civilă C. împotriva Sentinţei penale nr. 633 din 7 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020

Obligă apelantul parte civilă C. să-i plătească inculpatului A. suma de 5.950 RON cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cauză, reprezentând onorariul parţial al apărătorului ales.

Cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rămân în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2022.

GGC - NN