Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia civilă nr. 4403 din 16 septembrie 2020 pronunţată, în Dosarul nr. x/2019, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 2294 din 17 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei mai sus menţionate, au declarat recurs recurenţii A. şi B..
Prin cererea de recurs, recurenţii îţi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia instanţei de revizuire despre care afirmă că nu a verificat argumentul recurenţilor referitoare la excepţia autorităţii de lucru judecat. Apreciază că această excepţie nu a fost analizată de către instanţa de fond. Astfel fiind, instanţa de revizuire a încălcat unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv, dreptul la un proces echitabil şi totodată art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea de revizuire este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Solicită admiterea recursului, admiterea cererii de revizuire anularea Deciziei nr. 2294/2019 a Curţii de Apel Craiova şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Prin memoriul de recurs, recurenţii susţin incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ. "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
Obligaţia instanţei de a motiva hotărârea pronunţată, reglementată de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii, în mod clar şi precis, a situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate, a dispoziţiilor legale, prezentarea motivelor pentru care instanţa a admis sau a respins cererile părţilor, analiza argumentelor relevante invocate de părţi şi expunerea concretă a motivelor de fapt şi de drept.
Din examinarea sentinţei recurate rezultă că instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt şi a examinat cererea de revizuire prin prisma admisibilităţii şi a faptelor pe care se întemeiază, potrivit art. 513 alin. (3) din C. proc. civ.
Obligaţia de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere a părţilor, ci expunerea raţionamentului juridic care a determinat aprecierea şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată. Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument şi fiecărei susţineri invocate de părţi, acestea putând fi grupate şi analizate raportat la obiectul cererii formulate.
Astfel cum s-a reţinut, motivarea din sentinţa recurată cuprinde argumentele de fapt şi de drept pentru care instanţa de fond a respins cererea de revizuire.
Contrar celor susţinute de către autorii recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal este conformă dispoziţiilor procedurale incidente.
Astfel, cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a judecat potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018.
Potrivit acestor dispoziţii, revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, ea putându-se exercita în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Articolul 513 alin. (3) din C. proc. civ., statuează că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Totodată, conform art. 513 alin. (4) teza întâi C. proc. civ., forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre".
Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:
"există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Acest motiv de revizuire este incident în situaţia în care acelaşi proces este judecat de două ori, pronunţându-se hotărâri potrivnice.
În mod corect a constatat instanţa anterioară că, pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba despre hotărâri definitive potrivnice; hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect, cauză; hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepţia; să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Raţiunea instituirii acestui motiv de revizuire a fost aceea de a se asigura respectarea principiului puterii de lucru judecat, prin înlăturarea posibilităţii coexistenţei a două hotărâri potrivnice în una şi aceeaşi cauză.
În acest scop, posibilitatea exercitării revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea că în cadrul celui de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat, sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.
Or, Înalta Curte constată că în cadrul recursului soluţionat prin Decizia nr. 2294 din 17 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, atacată cu revizuire, a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu Sentinţa nr. 211 din 16 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova indicată în cererea de revizuire, curtea de apel a examinat excepţia şi a respins-o motivat, reţinând că "Prin această sentinţă s-a examinat conformitatea unei norme legale cu actul normativ superior în aplicarea căruia a fost adoptată, astfel, s-a reţinut că pct. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1/2016 nu contravine art. 453 lit. f) din C. fisc. " şi că "interpretarea considerentelor făcută de recurenţi este ruptă din contextul ansamblului, rolul considerentelor fiind acela de a explica, în ansamblul său, dispozitivul."
În realitate, prin criticile formulate, recurenţii tind la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, ceea ce ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea revizuirii să nu presupună o nouă judecată a cauzei.
Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, §23-24, publicată în M. Of. nr. 855/21.12.2010)".
În consecinţă, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. şi B. împotriva Deciziei nr. 4403 din 16 septembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2019, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2022.
GGC - NN