Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia civilă nr. 672 din 8 februarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia perimării, invocată din oficiu şi a constatat perimat recursul formulat A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 38 din 22 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la punctul 1, a formulat recurs lichidatorul judiciar al societăţii A. S.A., B.. înregistrat sub nr. x/2022.
Prin memoriul de recurs, recurenta precizează că a aflat întâmplător de existenţa Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care avea ca obiect recursul declarat de către societatea A. S.A., nu a fost citată în acest dosar deşi, aşa cum a arătat, după deschiderea procedurii de faliment reprezentarea societăţii în instanţă se realizează numai prin lichidatorul judiciar.
Arată că, în cauză, nelegala citare nu poate fi imputată lichidatorului judiciar şi nu poate avea drept consecinţă perimarea cererii de recurs din Dosarul nr. x/2017.
Prin urmare, consideră că soluţia de admitere a excepţiei perimării dispusă prin Decizia nr. 672 din 08 februarie 2022 este nelegală motiv pentru care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate şi rejudecând respingerea excepţiei perimării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2017, invocată din oficiu, ca neîntemeiată.
3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
În primul rând, în ceea ce priveşte criticile suplimentare aduse prin cererea de recurs depusă la data de 10 martie 2022 (conform datei menţionate pe plicul aflat la dosarul de recurs) şi faţă de prevederile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 487 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea au fost formulate cu depăşirea termenului legal pentru motivarea recursului.
De aceea, constatând că partea a formulat aceste motive cu depăşirea unui termen legal peremptoriu, nu le va lua în examinare, în condiţiile art. 185 din C. proc. civ., operând decăderea părţii din dreptul de a le fi formulat.
În al doilea rând, analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
În privinţa motivului de recurs formulat de recurent, respectiv incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări sau interpretări greşite a normelor de drept material iar soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Înalta Curte apreciază că argumentele expuse de recurente pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Acest motiv de recurs vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Or, recurenta - lichidator judiciar susţine că nu a fost citată la termenul de judecată la care s-a dispus suspendarea judecăţii în dosar faţă de calitatea sa de reprezentant legal al unei societăţi aflate în faliment.
Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.
În cauză, prin încheierea de şedinţă din 27 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea judecării recursului împotriva împotriva sentinţei nr. 38 din 22 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere lipsa nejustificată a părţilor.
Prin Decizia nr. 672 din 8 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost constatat perimat recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva încheierii din 27 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte reţine că este legală măsura instanţei de a constata perimarea căii de atac a recursului, câtă vreme suspendarea cauzei s-a dispus în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv pentru lipsa nejustificată a părţilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.
Odată îndeplinite condiţiile stabilite de textul legal anterior menţionat, instanţa de judecată este obligată să dispună suspendarea judecăţii. Măsura de suspendare a judecăţii se întemeiază pe voinţa prezumată a părţilor de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumţie este dedusă din faptul neprezentării părţilor la termenul de judecată la care au fost legal citate şi din inexistenţa la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.
În cuprinsul dispoziţiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părţi doreşte continuarea judecăţii. Astfel, judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor.
Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanţa care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 416 C. proc. civ.
Totodată, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii.
Aceasta este şi situaţia în speţa dedusă judecăţii, părţile lăsând să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii apelului, de la data suspendării acestuia în data 27 octombrie 2020, acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit în speţă.
Înalta Curte constată că termenul de perimare prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. s-a împlinit la data de 27 aprilie 2021. Or, cererea de repunere pe rol a cauzei a fost formulată de recurentă după împlinirea acestui termen, respectiv la 2 noiembrie 2021 (conform ştampilei poştale de pe plicul de la fila 39-verso din Dosarul nr. x/2017). În cauză, lichidatorul judiciar nu a depus niciun înscris la dosar, care să dovedească faptul că stăruie în judecată, formularea cererii de repunere pe rol, la un interval de 6 luni după împlinirea termenului de perimare, neavând efectul întreruperii cursului perimării, în sensul art. 417 C. proc. civ., întrucât, prin ipoteză, un termen, chiar de perimare, poate fi întrerupt doar atât timp cât nu a fost epuizat.
Recurenta susţine că la termenul din 8 februarie 2022, instanţa nu trebuia să constate perimarea cauzei, arătând în memoriul de recurs că nu a fost legal citată în proces în calitate de reprezentant al societăţii A. S.A. care se afla în faliment.
Verificând procedura de citare cu recurenta de la termenul de judecată din data de 27 octombrie 2020, Înalta Curte constată că aceasta a fost legal îndeplinită, raportat la înscrisurile existente la dosar la acel moment procesual, societatea A. S.A. fiind citată la adresa punctului său de lucru din Târgovişte, b-dul x, nr. 6, judeţ Dâmboviţa, astfel cum aceasta a solicitat prin cererea de recurs. Se constată, de asemenea că, în conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar avea obligaţia de a se informa cu privire la dosarele introduse pe rolul instanţelor de judecată şi de a transmite instanţelor toate informaţiile referitoare la societatea pe care o reprezintă. Or, la data suspendării cauzei nu se găseau la dosar informaţii cu privire la noua situaţie juridică a societăţii A. S.A.
Prin urmare, critica vizând nelegala citare a recurentei pentru termenul din 27 octombrie 2020, termen la care instanţa a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părţilor, nu poate fi primită.
Faţă de considerentele expuse, apreciind că nu subzistă niciuna dintre criticile de nelegalitate a deciziei, invocate de recurente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva Deciziei nr. 672 din 08 februarie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2022.
GGC - NN