Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia recurată
Prin Decizia nr. 1412 din 9 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 317 din 11 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2020.
În decizia pronunţată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că revizuentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de lege, nu a pretins şi nici nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, pentru a putea fi incidente prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât, în raport cu dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, recurentul A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2021.
În motivarea căii de atac formulate, recurentul susţine că, în mod greşit a fost respinsă cererea sa de revizuire ca tardivă deoarece în cauză sunt incidente prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ. fiindcă a existat un impediment legal, temporar, respectiv "starea de urgenţă instituită pe teritoriul României prin Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 urmat de Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 potrivit cărora termenele de lege pentru efectuarea actelor de procedură….aflate în curs la data prelungirii stării de urgenţă, se întrerup, urmând a curge noi termene de aceeaşi durată, de la data stării de urgenţă".
A ataşat cererii de recurs practică judiciară, respectiv încheierea din 24 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul x/2019
3. Procedura de filtrare a recursului
Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din acelaşi cod, întrucât procesul a fost început la 31 august 2017, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 (în vigoare de la 21 decembrie 2018), prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil, criticile formulate putând fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 17 ianuarie 2022, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către toate părţile.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 februarie 2022, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1412 din 9 iunie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2021.
4. Poziţia părţilor
La data de 15 octombrie 2021, cererea de recurs a fost comunicată intimatei B. .
La data de 18 noiembrie 2021, intimata B. a depus prin poşta electronică întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat. Arată că cererea de revizuire a fost formulată la 21 aprilie 2021, fiind depăşit termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. care a început să curgă de la rămânerea definitivă a Deciziei nr. 3107 din 11 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020. Precizează că motivele învederate în cererea de recurs privind aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. sunt neîntemeiate şi că în mod corect instanţa de revizuire a respins cererea de revizuire ca tardivă.
Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care învederează că recursul formulat este întemeiat deoarece în cauză sunt incidente prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ. Consideră că întârzierea în promovarea căii de atac este justificată de pandemia de Covid-19.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Analizând recursul dedus judecăţii, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele, lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Decizia care face obiectul prezentului recurs este pronunţată în soluţionarea unei revizuiri întemeiate în drept pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi este supusă căii de atac a recursului, astfel cum prevede art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.
Recurentul a criticat soluţia instanţei de revizuire, prin care cererea sa de revizuire a fost apreciată ca tardivă, susţinând că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 186 alin. (1) din C. proc. civ. justificat de faptul că termenul de declarare a căii de atac a fost prorogat de drept ca urmare a Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 care ulterior a fost prelungit.
Aceste susţineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a reţinut că, prin cererea de revizuire formulată, A. a solicitat anularea Deciziei nr. 317 din 11 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, arătând că decizia a cărei revizuire se solicită, respectiv decizia nr. 317 din 11 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a avut ca obiect contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 914 din 2 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în recurs, în dosarul nr. x/2017.
Invocând în drept dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a susţinut, în esenţă, că decizia nr. 2055 din 24 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, este potrivnică deciziei nr. 914 din 2 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurenta revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
Cererea dedusă judecăţii de faţă are ca obiect revizuirea deciziei nr. 317 din 11 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri, fiind invocate în acest sens decizia nr. 914 din 2 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, şi decizia nr. 2055 din 24 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.
În consecinţă, data pronunţării Deciziei nr. 317 din 11 februarie 2021 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.
În speţă, se reţine că cererea de revizuire a fost formulată la 21 aprilie 2021, fiind astfel depăşit termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a început să curgă de la rămânerea definitivă a deciziei nr. 317 din 11 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, respectiv de la data de 11 februarie 2021.
Aşadar cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 21 aprilie 2021, conform ştampilei poştei aplicată pe plicul aflat la dosarul de revizuire, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa va înlătura susţinerea recurentului referitoare la incidenţa în cauză a prevederilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. arătând că a existat un impediment legal, temporar, respectiv starea de urgenţă instituită pe teritoriul României prin Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 urmat de Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 potrivit cărora termenele de lege pentru efectuarea actelor de procedură….aflate în curs la data prelungirii stării de urgenţă, se întrerup, urmând a curge noi termene de aceeaşi durată, de la data stării de urgenţă".
Se reţine că Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020 a instituit starea de urgenţă pe teritoriul României pe o durată de 30 de zile (art. 1) iar prin Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României publicat în Monitorul Oficial nr. 311 din 14 aprilie 2020 se arată la art. 1 că începând cu data de 15 aprilie 2020, se prelungeşte cu 30 de zile starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/2020. Se constată că actele legislative au produs efecte asupra termenelor procedurale aferente litigiilor aflate în curs la data instituirii/prelungirii stării de urgenţă şi nicidecum pentru termenele de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate ulterior încetării stării de urgenţă.
Or, în speţă, aşa cum s-a reţinut, cererea de revizuire a fost formulată la data de 21 aprilie 2021 deci după încetarea efectelor celor două acte normative invocate de recurent.
În acest context, se remarcă faptul că Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României au produs efecte asupra termenelor procedurale aplicabile litigiilor aflate în curs de soluţionare în intervalul prevăzut de normele de drept menţionate anterior, nefiind de natură să afecteze cursul termenelor de exercitare a căilor de atac, după epuizarea perioadei prescrise de lege.
În consecinţă, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1412 din 9 iunie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2022.
Procesat de GGC - LM