Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin încheierea din 20 ianuarie 2020, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, ca neîntemeiate, excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru lipsa sesizării (având la bază un autodenunţ) şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe cele două considerente susţinute de pârâtă, a încuviinţat proba cu înscrisuri, atât pentru Inspecţia Judiciară, înscrisurile aflate la dosar, cât şi pentru pârâtă, considerându-le utile şi pertinente soluţionării cauzei, a respins cererea de amânare a judecăţii cauzei formulată de pârâtă, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile art. 222 C. proc. civ. pentru a se dispune amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare în condiţiile în care acţiunea disciplinară a fost primită de pârâtă la data de 27 noiembrie 2020 (proces-verbal dosar), iar primul termen de judecată a fost fixat la data de 20 ianuarie 2021, a apreciat că nu se justifică fixarea unui alt termen pentru dezbaterea fondului în condiţiile art. 244 C. proc. civ., a rămas în pronunţare asupra cauzei, amânând pronunţarea pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise.
Prin Hotărârea nr. 4J din 17 februarie 2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A., judecător în cadrul Tribunalului Neamţ, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cu unanimitate, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat doamnei A., judecător în cadrul Tribunalului Neamţ, sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 3 luni pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi m) din acelaşi act normativ.
Împotriva încheierii din 20 ianuarie 2021 şi a Hotărârii nr. 4J din 17 februarie 2021, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pârâta A. a formulat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, precum şi a art. 483 şi art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 şi 8 din C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 327 din 18 octombrie 2021, în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 20 ianuarie 2021 şi a Hotărârii nr. 4J din 17 februarie 2021, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2020.
II. Cererea de revizuire
Împotriva deciziei menţionate anterior, A. a formulat cerere de revizuire, invocând motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. şi arătând faptul că la două zile după pronunţarea deciziei civile nr. 327 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 672 din 20 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1030 din 28 octombrie 2021, a admis excepţia ce viza neconstituţionalitatea instituirii stării de alertă emisă prin Hotărârea nr. 5/2020 a Parlamentului României şi pusă în aplicare prin Hotărâre de Guvern nr. 394/2020.
Revizuenta precizează că a invocat neconstituţionalitatea instituirii stării de alertă începând din luna mai 2020, în sala de judecată şi în colectivul Tribunalului Neamţ, constituind şi motivul pentru care a acţionat, ca "judecător european", în apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi a şi sesizat CSM - Comisia 1, în procesul de transparenţă decizională.
Decizia CCR se bazează pe jurisprudenţa Curţii, care în Decizia nr. 457/2020 a desfiinţat obligativitatea aprobării de către Parlament a declarării stării de alertă, prin declararea ca neconstituţionale a punctelor 3 şi 4 din art. 4 al Legii nr. 55/2020.
Întrucât Curtea a spus că H.G. nr. 394/2020 continuă să producă efecte în redactarea sa nemodificată prin HP nr. 5/2020, rezultă că prevederea de la anexa 2 referitoare la impunerea măştilor de protecţie în spaţiile închise a fost desfiinţată, neavând niciun temei legal.
Legea nr. 55/2020 a instituit posibilitatea impunerii purtării măştilor în spaţiile închise, însă aplicarea normei respective se face prin Hotărârile de Guvern. în speţă, hotărârea de guvern nr. 394/2020 a fost în forma iniţială fără o prevedere referitoare la purtarea măştilor, această cerinţă fiind introdusă de către HP nr. 5/2020, fiind, după cum am văzut lipsită de fundament legal.
Rezultă că eu a susţinut mereu adevărul despre lipsa de legalitate a impunerii purtării măştilor şi a apărat constituţionalitatea şi legalitatea în faţa publicului, aducând servicii justiţiei române.
III. Apărările părţilor
Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, având în vedere dispoziţiile art. 145 alin. (2) potrivit cu care "Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor", raportat şi la data pronunţării acesteia, respectiv la data publicării în Monitorul Oficial.
Intimata precizează că prin decizia nr. 327 Curtea Constituţională, la sesizarea unui grup de 50 de parlamentari, a constatat că Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020 pentru încuviinţarea stării de alertă şi a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este neconstituţională.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută (...) după ce hotărârea a devenit definitivă Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul excepţiei".
Arată că revizuenta a fost sancţionată disciplinar pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar dispoziţiile ori deciziile cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei şi pe care doamna judecător A. a înţeles să nu le respecte, puteau fi atacate în contenciosul administrativ de către aceasta, însă nu s-a procedat în această manieră.
Mai mult, nici în cadrul dosarului ce a făcut obiectul recursului împotriva Hotărârii nr. 4J/17 februarie 2021 a Consiliului Superior al Magistraturii nu s-a invocat vreo excepţie referitoare la izvorul obligaţiei administrative impuse de conducătorul instanţei.
IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
În cauză, cererea de revizuire este formulată în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., conform cărora:
"Art. 509. - Obiectul şi motivele revizuirii
(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: [...]
11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii."
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privinţa temeiniciei soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii.
Din economia dispoziţiilor citate, rezultă că una dintre cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe acest motiv rezidă în faptul că decizia Curţii Constituţionale la care se referă textul procedural este necesar să fi fost pronunţată asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată în cauza în care a fost pronunţată hotărârea atacată cu revizuire.
Este adevărat că, prin Decizia nr. 672 din 20 octombrie 2021, Curtea Constituţională a admis în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea formulată de 50 de parlamentari - deputaţi neafiliaţi şi membri ai Grupurilor parlamentare ale B. şi C. şi a constatat că este neconstituţională Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020 pentru încuviinţarea stării de alertă şi a măsurilor institute prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind starea de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Pentru pronunţarea acestei decizii, Curtea a avut în vedere jurisprudenţa sa anterioară, respectiv Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, prin care a constatat neconstituţionalitatea art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 întrucât acestea din urmă dispoziţii legale, care au constituit temeiul adoptării hotărârii parlamentare examinate, sunt neconstituţionale, Curtea, aplicând prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, a reţinut că Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020 este ea însăşi neconstituţională, fiind lipsită de fundament constituţional.
Cu toate acestea, Curtea a precizat că Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind starea de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei Covid-19 continuă să producă efecte juridice şi rămâne în vigoare în redactarea sa nemodificată prin dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr. 5/2020. Aceasta deoarece Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 este un act normativ de sine-stătător, asupra căruia Curtea Constituţională nu are competenţa a se pronunţa, fiind adoptată în executarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, iar prezenta decizie a Curţii vizează exclusiv modificările şi completările aduse acesteia prin art. unic al Hotărârii Parlamentului României nr. 5/2020.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire de faţă, Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., faţă de sintagma "excepţie invocată în cauză", revizuirea este admisibilă numai atunci când neconstituţionalitatea a fost invocată de părţi sau chiar din oficiu de instanţă, în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Prin urmare, din perspectiva condiţiilor de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. se constată că, acest motiv de revizuire nu e incident în cauză, deoarece excepţia de neconstituţionalitate nu a fost invocată în cauza pendinte, nici în faţa instanţei disciplinare, nici în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Chiar prin cererea de revizuire, revizuenta precizează că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa Curţii Constituţionale de un grup de 50 de parlamentari.
Aşa fiind, în cauză nu sunt întrunite premisele aplicării textului de lege, ceea ce duce la inadmisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile menţionate anterior.
Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 327 din 18 octombrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2022.
Procesat de GGC - LM