Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 105/2022

Şedinţa publică din data de 23 mai 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea contestată

Prin decizia civilă nr. 298 din 20 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021, a fost anulat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1898 din 8 octombrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II - civilă, în dosarul nr. x/2019.

2. Calea de atac formulată

Împotriva deciziei susmenţionate, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021.

În motivarea contestaţiei, contestatorul îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţiile pronunţate în dosar şi reia istoricul cauzei fără a indica temeiul de drept al cererii formulate.

3. Apărările părţilor

La data de 11 mai 2022, intimata Comisia de Contestaţii din Cadrul Serviciului Român de Informaţii a depus întâmpinare prin care invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare şi respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

4. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., anterior analizării oricăror alte chestiuni sau cereri, în condiţiile art. 508 alin. (1) din acelaşi cod, va examina admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în speţă.

În temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pentru considerentele arătate în continuare, este întemeiată excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată prin întâmpinarea depusă la dosar, excepţie de procedură ce face inutilă, în tot, expunerea şi cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar, conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Faţă de dispoziţiile citate, admisibilitatea unei căi de atac şi provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate sunt condiţionate de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În cauză, contestaţia în anulare este exercitată împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători s-a pronunţat asupra unui recurs în procedura de filtrare, care este reglementată de art. 493 din C. proc. civ.

Astfel, decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., conform cărora "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părţilor".

Înalta Curte reţine că, în speţă, prin decizia civilă nr. 298 din 20 septembrie 2021 pronunţată în complet de filtru de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021, a fost anulat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1898 din 8 octombrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II - civilă, în dosarul nr. x/2019.

Potrivit dispoziţiilor legale incidente, hotărârea judecătorească dată în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. este o decizie care nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că nu poate forma nici obiectul unei contestaţii în anulare, întrucât recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele reglementate de lege, constituie o încălcare a dispoziţiilor citate anterior, respectiv ale art. 129 din Constituţia României şi art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., prin raportare la principiul legalităţii căii de atac reglementate de norma procesuală.

Aşadar, în raport cu dispoziţiile legale mai sus citate, cu referire la existenţa unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi extraordinare de atac, contestaţia în anulare formulată de A. nu poate fi primită.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 298 din 20 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2022.

Procesat de GGC - LM