Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea dată în revizuire
Prin Decizia nr. 1604 din 23 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 289/2021 din 11 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.
2. Recursul declarat împotriva hotărârii date în revizuire
Revizuenta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei menţionate la pct. 1, în temeiul art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
În esenţă, recurenta susţine că instanţa de revizuire a reţinut, în mod greşit, că cererea de revizuire a Deciziei nr. 289 din 11 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018, a fost formulată cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pornind de la premisa că termenul se calculează de la momentul pronunţării deciziei, iar nu de la momentul comunicării acesteia, interpretare care aduce atingere dreptului (efectiv) la un proces echitabil, pentru argumentele arătate în continuare.
Având în vedere că, potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritate de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, în analiza motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de revizuire are în vedere atât dispozitivul, cât şi considerentele hotărârile potrivnice.
Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti se concretizează în două efecte distincte, şi anume efectul pozitiv şi efectul negativ al autorităţii de lucru judecat. Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a primit consacrare legală expresă prin Legea nr. 310/2018, prin care au fost modificate dispoziţiile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.
Efectul pozitiv al lucrului judecat are semnificaţia şi întinderea prevăzută de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.
Recurenta invocă jurisprudenţa CEDO (Golder împotriva Marii Britanii, 21 februarie 1975; Campbell şi Fell împotriva Marii Britanii, 28 iunie 1984) în care s-a reţinut că accesul efectiv la justiţie implică obligaţia pozitivă a statelor de a asigura în mod real posibilitatea oricărei persoane de a-şi susţine cauza în faţa unui judecător, arătând că accesul la justiţie nu poate fi considerat efectiv atunci când este limitat la simpla posibilitate de sesizare a instanţei, câtă vreme părţii nu îi este, în concret, admisă şi posibilitatea de a-şi susţine cererea de sesizare printr-o adecvată motivare, întemeiată pe cunoaşterea cât mai completă a stării de fapt şi/sau de drept deduse judecăţii. În acelaşi sens, se invocă jurisprudenţa CEDO (Dunayev împotriva Rusiei, 2 mai 2007) în care s-a reţinut că atunci când unei persoane nu i s-a permis să depună o cerere ce conţinea motivele de apel, se poate spune că accesul său la justiţie a fost unul formal, iar nu real şi eficace.
În cauză, în condiţiile în care cererea de revizuire a avut în vedere o contradicţie între considerente ale deciziei civile nr. 289 din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti şi alte decizii pronunţate în litigii purtate între aceleaşi părţi, interpretarea instanţei de revizuire în sensul că termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se calculează de la momentul pronunţării deciziei, dreptul părţii de a uza de această cale de atac ar fi lipsit de efect practic, mai ales că, în condiţiile art. 511 alin. (4) din C. proc. civ., cererea de revizuire ar trebui motivată în termenul de exercitare a căii de atac.
Recurenta susţine că jurisprudenţa avută în vedere de instanţa de revizuire cu privire la dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 743/2018) nu produce efecte obligatorii, întrucât soluţia a fost de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate şi a fost pronunţată anterior consacrării exprese a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prin Legea nr. 310/2018, care a modificat dispoziţiile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., astfel că raţionamentul instanţei de contencios constituţional este mai puţin relevant în condiţiile unei reglementări parţial diferite. În acelaşi sens, se susţine că, întrucât interpretarea şi aplicarea art. art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul conferit de instanţa de revizuire, aduce atingere dreptului la un proces echitabil consacrat prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, decizia recurată reprezintă şi o încălcare a prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituţie.
În consecinţă, recurenta argumentează că interpretarea şi aplicarea art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul calculării termenului de exercitare a căii de atac a revizuirii de la data pronunţării ultimei decizii, iar nu de la data comunicării hotărârii, face ca dreptul de exercitare a acestei căi de atac să rămână teoretic şi iluzoriu.
II. Cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile
La termenul din 23 mai 2022, recurenta a solicitat, în temeiul art. 519 din C. proc. civ., sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
"Termenul de o lună instituit de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se calculează de la momentul pronunţării ultimei hotărâri, dintre hotărârile definitive potrivnice, sau de la momentul comunicării acesteia?".
III. Considerentele instanţei de recurs
A. Cu privire la cererea recurentei de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile
Argumentele avute în vedere de instanţă pentru respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt prezentate în continuare.
În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 519 din C. proc. civ., care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au fost reţinute următoarele condiţii de admisibilitate necesar a fi îndeplinite cumulativ: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit să soluţioneze cauza; (iii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; (iv) ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; (vi) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
În cauză sunt îndeplinite primele trei şi a şasea dintre condiţiile de admisibilitate, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este învestită în ultimă instanţă cu soluţionarea unei cereri de recurs, hotărârea ce urmează a fi pronunţată fiind definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
În ceea ce priveşte a patra condiţie de admisibilitate, una dintre componentele sale se referă la cerinţa ca soluţionarea pe fond a cauzei în care este formulată sesizarea să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.
Or, în cauză, chestiunea de drept vizează o problemă de procedură civilă - modul de calcul al termenului procedural prevăzut de ar. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pentru introducerea cererii de revizuire pentru hotărâri potrivnice - rezultând cu evidenţă faptul că lămurirea chestiunii procedurale în discuţie nu are nicio înrâurire asupra fondului cauzei aflate în curs de judecată, motiv pentru care se apreciază că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate analizată.
Subsumat celei de-a patra condiţii de admisibilitate, în ceea ce priveşte cerinţa referitoare la existenţa unei "chestiuni de drept veritabile", în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-au reţinut, în mod constant, următoarele: (i) chestiunea de drept trebuie să prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017, Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, par. 59; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, par. 46; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, par. 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, par. 42); (ii) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, pct. 62 şi 65; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, par. 37; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, par. 61; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, par. 37); (iii) pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare, trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, pct. 42; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, par. 38 - 39, 41; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, pct. 50; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, par. 37; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, par. 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, par. 42).
În ceea ce priveşte a cincea condiţie de admisibilitate, vizând caracterul de noutate al chestiunii de drept cu care urmează a fi sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-au reţinut următoarele: (i) în absenţa unei definiţii legale a noţiunii de "noutate", verificarea acestei condiţii ţine de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluţionarea sesizării (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021); (ii) cerinţa "noutăţii" este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial (deciziile menţionate în paragraful anterior, precum şi Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021); (iii) "noutatea" chestiunii de drept se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor; în condiţiile în care este depăşit stadiul unei practici incipiente şi este conturată o practică - unitară sau neunitară - în legătură cu chestiunea de drept, nu se mai poate recurge la mecanismul hotărârii prealabile, deoarece nu mai poate fi atins scopul preîntâmpinării practicii neunitare, problema de drept neputând fi considerată a fi nouă. (spre exemplu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, par. 112-115; Decizia nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021, par. 84-86; Decizia nr. 33 din 6 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 29 iunie 2022, par. 64-65).
În considerarea reperelor jurisprudenţiale prezentate, se reţine că, în cauză, problema de drept vizând modul de calcul al termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. face obiectul unei jurisprudenţe consolidate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în privinţa căreia nu sunt cunoscute aspecte de divergenţă (având în vedere, spre exemplu, Deciziile Completului de 5 judecători nr. 330/2017, nr. 331/2017, nr. 34/2018, nr. 191/2018, nr. 9/2019, nr. 10/2019, nr. 33/2019, nr. 175/2020, nr. 4/2021, nr. 120/2021, nr. 193/2021), astfel că nu ne aflăm nici în prezenţa unei probleme care să ridice dificultăţi de interpretare din cauza caracterului imperfect, lacunar ori contradictoriu al normei şi nici în prezenţa unei practici judiciare incipiente, motive care conduc la concluzia că nici cerinţele de admisibilitate referitoare la caracterul veritabil şi de noutate al chestiunii de drept nu sunt îndeplinite pentru a justifica angrenarea mecanismului hotărârii prealabile al cărui scop este de a preîntâmpina riscul apariţiei unor divergenţe de jurisprudenţă.
B. Cu privire la recurs
Analizând criticile din recurs, în raport cu dispoziţiile incidente şi circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Contrar criticilor din recurs, în cazul motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Susţinerile recurentei, în sensul că termenul de revizuire prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se calculează de la data comunicării hotărârii, nu pot fi primite având în vedere că dispoziţiile procedurale prevăd expres şi lipsit de orice echivoc momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea respectivei căi de atac
Aserţiunile din recurs în sensul că nu sunt obligatorii şi nu pot primi relevanţă considerentele deciziilor Curţii Constituţionale prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate nu pot fi primite, întrucât, aşa cum s-a reţinut în mod constant în practica instanţei de contencios constituţional, "atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept" (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995; Decizia nr. 1415/2009; Decizia nr. 694/2010; Decizia nr. 49 din 4 februarie 2020).
Criticile referitoare la lipsa de relevanţă a considerentelor Curţii Constituţionale prin raportare la modificarea adusă art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., prin Legea nr. 310/2018, nu pot fi primite, sub acest aspect fiind edificatoare şi obligatorii statuările instanţei de contencios constituţional cu referire la dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. cuprinse la par. 28-30 din Decizia nr. 823 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 martie 2022:
"Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.
Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, după cum a observat Curtea, considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată privind aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.
În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită."
Criticile din recurs întemeiate pe dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, prin prisma jurisprudenţei CEDO, nu pot fi primit în condiţiile în care, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în analiza criticilor prin care se argumenta că termenul de revizuire ar trebui să curgă de la comunicarea hotărârii, iar nu de la pronunţare, s-a reţinut că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora termenul de revizuire se calculează de la data pronunţării în cazul hotărârilor care devin definitive la momentul respectiv, sunt constituţionale prin prisma dreptului la apărare, dreptului de acces liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi normelor referitoare la exercitarea căilor de atac (Deciziile Curţii Constituţionale nr. 8 din 14 ianuarie 2020 şi nr. 536 din 2 iulie 2020).
La pronunţarea prezentei decizii, este avută în vedere jurisprudenţa anterioară a Completului de 5 judecători, reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 330/2017, nr. 331/2017, nr. 34/2018, nr. 191/2018, nr. 9/2019, nr. 10/2019, nr. 33/2019, nr. 175/2020, nr. 4/2021, nr. 120/2021, nr. 193/2021.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1604 din 23 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2022.
Procesat de GGC - LM