Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Decizia pronunţată în revizuire
1. Prin Decizia nr. 5629 din 17 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 912 din 16 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Decizia nr. 912/2020").
II. Cererea de recurs
2. Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recurs revizuenta A., în temeiul art. 488 şi art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.
3. În cadrul unei prime critici, recurenta susţine că în mod greşit instanţa de revizuire a reţinut că nu există hotărâri judecătoreşti potrivnice în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 728 din 13 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2016 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Decizia nr. 728/2017").
4. În acest sens, recurenta-revizuentă argumentează că, raportat la dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca, în judecata ulterioară, să nu fie adusă în discuţie o chestiune deja tranşată de o altă instanţă.
5. Din această perspectivă este criticat faptul că, în considerentele hotărârii atacate cu recurs, este avut în vedere numai dispozitivul Deciziei nr. 728/2017, iar nu şi considerentele acestei decizii, deşi cererea de revizuire are în vedere tocmai considerentele potrivnice ale celor două hotărâri.
6. În acest context, recurenta-revizuentă invocă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor Deciziei nr. 728/2017, din care rezultă că reclamanţii care au beneficiat de dispoziţii în aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, printre care se regăseşte şi revizuenta, aveau de încasat diferenţe salariale restante, iar dintre funcţionarii publici care au beneficiat de dispoziţie în baza deciziei Curţii Constituţionale şi au avut calitatea de reclamanţi în dosarul soluţionat prin Decizia nr. 728/2017, revizuenta este singura care nu a beneficiat de drepturile salariale restante.
7. Totodată, susţine recurenta-revizuentă că şi considerentele Deciziei nr. 728/2017, în care s-a reţinut că "Emiterea dispoziţiilor din 30.12.2016 emise în aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016 constituie dovada că, beneficiarii acestor dispoziţii, au avut un nivel salarial inferior în perioada 09.04.2015 - 01.08.2016, de aceea această categorie de funcţionari publici, reclamanţi în dosarul civil soluţionat prin Decizia nr. 728/2017, sunt beneficiari ai diferenţelor salariale nefiindu-le aplicabilă sintagma "eventuale diferenţe salariale" au fost nesocotite prin considerentele Deciziei nr. 912/2020, în care s-a reţinut că "Având în vedere faptul că, în perioada 09.04.2015 - 01.08.2016 nu s-a făcut dovada faptului că reclamanta A. - şef serviciu gestionare a beneficiat de un nivel de salarizare mai mic decât cel aflat în plată în cadrul instituţiei pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă/gradaţie şi în aceleaşi condiţii de activitate, cererea de punere în executare a Dispoziţiei nr. 4198/11.12.2018, emisă de Primarul Municipiului Brăila, nu este fondată".
8. În susţinere, recurenta critică faptul că instanţa nu a avut în vedere Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză şi argumentează că, în baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, pentru toţi funcţionarii publici care nu beneficiau de sporul de dispozitiv de 25%, au fost emise, la 30.12.2016, dispoziţii de aplicare a acestui spor, rezultând că, anterior acestei date, beneficiarii acestor dispoziţii aveau salarii inferioare în comparaţie cu ceilalţi funcţionari publici care îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii.
9. Prin urmare, recurenta-revizuentă argumentează că hotărârile sunt potrivnice deoarece considerentele Deciziei nr. 912/2020 încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat stabilit prin Decizia nr. 728/2017.
10. În cadrul unei a doua critici, recurenta-revizuentă contestă faptul că instanţa de revizuire a reţinut că, prin Decizia nr. 728/2017, nu a fost analizată în concret situaţia sa, argumentând că existenţa acestei analize rezultă din faptul că, în considerentele şi în dispozitivul deciziei a fost utilizată sintagma "eventuale diferenţe", care se referă numai la reclamanţii care la acea dată beneficiau de sporul de dispozitiv de 25%, întrucât instanţa a avut de analizat situaţia a două categorii distincte de funcţionari publici, respectiv prima categorie care beneficia de un spor de 25% şi pentru care se presupune că nu aveau de încasat diferenţe salariale şi a doua categorie în care se regăseşte şi recurenta-revizuentă, care avea un salariu diminuat cu 25% faţă de prima categorie.
11. În concluzie, recurenta-revizuentă susţine că efectul pozitiv cu putere de lucru judecat încălcat îl reprezintă considerentele potrivit cărora reclamanţii cărora li s-au emis decizii în aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2017 au de încasat diferenţe salariale restante, din care rezultă că, prin Decizia nr. 728/2017, a fost analizată situaţia sa, în timp ce, prin Decizia nr. 912/2020, a fost stabilită o altă situaţie de fapt, tranşată deja printr-o hotărâre definitivă.
12. Se mai arată că, în cazul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de revizuire, chiar dacă nu exercită un veritabil control judiciar, are obligaţia de a analiza considerentele potrivnice, întrucât principiul autorităţii de lucru judecat asigură respectarea securităţii raporturilor juridice, care nu poate fi restrâns la excepţia autorităţii de lucru judecat (tripla identitate de elemente prevăzute de lege), în acest sens fiind şi jurisprudenţa CEDO în care s-a reţinut că "unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice" care impune, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv unui litigiu să nu fie repusă în discuţie (Brumărescu împotriva României, par. 61) şi ca instanţele să ţină cont de constatările făcute anterior, fără să rejudece constatările instanţelor precedente (Amurăriţei împotriva României, par. 32).
II. Considerentele Înaltei Curţi
13. Analizând criticile din recurs, conform art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
14. În esenţă, atât prin cererea de revizuire, cât şi prin criticile din prezentul recurs, recurenta-revizuentă susţine că cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este fondată, deoarece Decizia nr. 912/2020 încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 728/2017, în reglementarea art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.
15. Raportat la temeiurile de drept şi criticile formulate de recurenta-revizuentă, prezintă relevanţă faptul că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 417 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1035 din 29 octombrie 2021, paragrafele 17 - 19. În acelaşi sens, Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, paragrafele 17 şi 18; Decizia nr. 346 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 19 noiembrie 2020, paragrafele 16 şi 17), s-au reţinut următoarele:
"(...) revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, conform art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.
(...) art. 461 alin. (2) din acelaşi cod reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea, ceea ce justifică, de altfel, soluţia pronunţată de instanţă în cazul încuviinţării cererii de revizuire pentru cazul hotărârilor potrivnice, constând în anularea celei din urmă hotărâri şi, după caz, trimiterea cauzei spre rejudecare.
În ceea ce priveşte considerentele prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă (aşa-numitele considerente decizorii), Curtea a observat că nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. Se valorifică astfel efectul pozitiv al lucrului judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."
16. Prin considerentele citate, Curtea Constituţională a statuat în sensul că nu pot constitui motiv de revizuire pentru hotărâri potrivnice "aşa-numitele considerente decizorii", prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioase, în condiţiile în care, pentru valorificarea efectul pozitiv al lucrului judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., partea are la dispoziţie, în condiţii de diligenţă procesuală, posibilitatea de invocare a autorităţii de lucru judecat în cadrul celui de-al doilea proces pentru a preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii.
17. În cauză, prin Deciziei nr. 912 din 16 noiembrie 2020, Curtea de Apel Galaţi a decis următoarele: (i) Admite recursul formulat de recurentul Municipiul Brăila împotriva sentinţei civile nr. 243/07.07.2020 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2019. (ii) Casează în parte sentinţa recurată şi în rejudecare, respinge cererea reclamantei de punerea în executare a Dispoziţiei nr. 4198/11.12.2018 emisă de primarul Municipiului Brăila şi cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată; (iii) Admite cererea conexă formulată de pârâtul reclamant Municipiul Brăila în contradictoriu cu reclamanta pârâtă A. şi dispune anularea Dispoziţiei nr. 4198/11.12.2018 emisă de primarul Municipiului Brăila. (iv) Menţine dispoziţiile sentinţei civile nr. 243/07.07.2020 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2019 cu privire la respingerea, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere privind obligarea la comunicarea către reclamantă a Dispoziţiei nr. 4198/11.12.2018 emisă de primarul Municipiului Brăila şi cu privire la cererea expertului B. de majorare a onorariului.
18. Aşa cum s-a arătat anterior, recurenta-revizuentă invocă atât în revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cât şi pe calea prezentului recurs, faptul că Decizia nr. 912/2020 nesocoteşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor decizorii ale deciziei civile nr. 728/2017.
19. Sub acest aspect, examinând hotărârile potenţial potrivnice, prin hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs, întemeiat s-a reţinut că, prin Decizia nr. 728/2017, pârâtul Municipiul Brăila, prin primar, a fost obligat să achite reclamanţilor, printre care şi recurenta-revizuentă A., eventualele diferenţe salariale rezultate din aplicarea dispoziţiilor art. (1) alin. (51) din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, urmând a se analiza situaţia fiecărui reclamant, întrucât situaţiile lor juridice sunt diferite, în timp ce, prin Decizia nr. 912/2020, pronunţată în recursul declarat împotriva sentinţei nr. 243/2020 a Tribunalului Brăila, a fost respinsă cererea reclamantei A. de punere în executare a Dispoziţiei nr. 4198/11.12.2018 a primarului Municipiului Brăila, fiind analizată în concret situaţia juridică a reclamantei.
20. Simpla lectură a Deciziei nr. 912/2020 reflectă cu evidenţă faptul că ambele părţi litigante (reclamanta A. şi pârâtul Municipiul Brăila, prin primar) s-au raportat în cadrul cererilor şi, după caz, al apărărilor formulate, iar instanţa de fond (Tribunalul Brăila, care a pronunţat sentinţa nr. 243/07.07.2020), precum şi instanţa de recurs (Curtea de Apel Galaţi) au analizat situaţia juridică particulară a recurentei-revizuente A. prin raportare la soluţia şi considerentele Deciziei nr. 728/2017, a cărei nesocotire sub aspectul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat este invocată în prezenta cauză în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
21. În acest context, având în vedere şi cele statuate de Curtea Constituţională prin considerentele citate în precedent, se constată că instanţa care a pronunţat Decizia nr. 912/2020 a analizat raportul juridic litigios având în vedere soluţia şi considerentele Deciziei nr. 728/2017.
22. Or, aşa cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa Completului de 5 judecători (cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 329/2017, nr. 120/2019, nr. 44/2020, nr. 114/2021, nr. 118/2021 şi nr. 286/2021), în ipoteza cererii de revizuire pentru hotărâri definitive potrivnice, este necesar ca, în litigiul în care a fost pronunţată ultima hotărâre (în speţă, Decizia nr. 912/2020), să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat decurgând dintr-o hotărâre anterioară ori, deşi a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra acestei excepţii.
23. Această cerinţă derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata, specific hotărârilor judecătoreşti definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aşa cum rezultă, de altfel, din jurisprudenţa menţionată a Curţii Constituţionale.
24. Astfel, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de revizuire nu are competenţa de a efectua o examinare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor potenţial potrivnice în opinia revizuentului pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greşeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorităţii de lucru judecat, aspect analizat, aşa cum rezultă cu evidenţă, în considerentele hotărârii atacate cu revizuire.
25. În concluzie, instanţei de revizuire nu îi este permis să se transforme în instanţă de recurs şi nu îi este permis să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face numai într-o cale de atac de reformare, iar nu pe calea revizuirii - cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă - formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cadrul căreia instanţa de revizuire nu este chemată să cenzureze o judecată anterioară, astfel cum se solicită, în fapt, în prezenta în cauză.
26. În acelaşi sens, contrar susţinerilor din recurs, se reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).
27. În consecinţă, se reţine că atât pe calea revizuirii soluţionate prin Decizia nr. 5629 din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, cât şi pe calea prezentului recurs, recurenta-revizuentă tinde să transforme calea extraordinară de atac a revizuirii, subsumată rigorilor expuse anterior, într-un recurs deghizat prin care tinde să repună în discuţie o hotărâre judecătorească definitivă (Decizia civilă nr. 912/2020) prin care instanţa de recurs a soluţionat cauza inclusiv prin raportare la soluţia şi considerentele Deciziei nr. 728/2017, în privinţa căreia se invocă nesocotirea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
28. A accepta susţinerile recurentei-revizuente echivalează cu transformarea instanţei de revizuire şi a instanţei învestite cu recursul exercitat în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ. într-o instanţă de control judiciar de reformare, opţiune incongruentă cu specificul căii de atac de retractare a revizuirii pentru hotărâri potrivnice. În acest sens, se observă că, prin criticile din recurs, recurenta-revizuentă tinde să o obţină o reevaluare a situaţiei sale juridice - prin prisma probatoriului administrat şi situaţia altor angajaţi - prin repunerea în discuţie a modului în care instanţa a judecat definitiv pricina, aspecte care nu pot forma obiectul analizei nici în cadrul revizuirii şi nici în cadrul prezentului recurs.
29. Pentru toate considerentele arătate, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de A.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 5629 din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2022.
Procesat de GGC - LM