Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 213 din 19 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a constatat perimată contestaţia în anulare formulată de A. împotriva încheierii din 29 mai 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva Deciziei nr. 213 din 19 ianuarie 2022, A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2022.
În dosarul nr. x/2022, la termenul de astăzi, 20 iunie 2022, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de netimbrare a cererii, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ., excepţie de procedură, care face inutilă, în tot, expunerea şi cercetarea în fond a cauzei şi care este întemeiată pentru considerentele arătate în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi art. 32 şi art. 33 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, pentru declararea recursului se datorează taxa judiciară de timbru de 100 RON, dovada achitării acesteia ataşându-se cererii, conform art. 486 alin. (2) C. proc. civ.
Contrar dispoziţiilor legale menţionate, recurentul nu a ataşat la cererea de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru şi nu şi-a îndeplinit nici ulterior această obligaţie legală - deşi a fost citat cu menţiune în acest sens - astfel că este incidentă sancţiunea nulităţii cererii prevăzută de art. 197 raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 213 din 19 ianuarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2022.
Procesat de GGC - LM