Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Hotărârea instanţei disciplinare
1. Prin Hotărârea nr. 25J din 17 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a respins excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară şi, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), a aplică pârâtei A. -judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 10% pentru o perioadă de 3 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din aceeaşi lege.
A. Referitor la excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare
2. Instanţa disciplinară a respins, ca nefondată, excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare prin prisma efectelor Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19, pentru considerentele arătate în continuare.
3. Excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare a fost analizată prin prisma Hotărârii CJUE în ceea ce priveşte răspunsul la a treia întrebare adresată Curţii în cauza C-83/19, în sensul că "Articolul 2 şi articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale adoptate de guvernul unui stat membru care îi permite acestuia din urmă să facă numiri interimare în funcţiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare şi cu exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi a procurorilor fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional atunci când această reglementare este de natură să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activităţii respectivilor judecători şi procurori sau de control politic al acestei activităţi".
4. S-a reţinut că analiza CJUE a vizat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, iar nu regulamentele a căror nulitate este invocată de pârâtă, iar instanţa europeană nu a constatat neconcordanţa ordonanţei de urgenţă cu dreptul Uniunii Europene, ci, în mod generic, a subliniat că normele europene se opun unei reglementări naţionale adoptate de guvernul unui stat membru care îi permite acestuia din urmă să facă numiri interimare în funcţiile de conducere ale organului judiciar însărcinat cu efectuarea cercetărilor disciplinare şi cu exercitarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorilor şi a procurorilor fără respectarea procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional atunci când această reglementare este de natură să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor acestui organ ca instrument de presiune asupra activităţii respectivilor judecători şi procurori sau de control politic al acestei activităţi.
5. Din considerentele de la par. 205-206 ale hotărârii, rezultă că revine instanţei naţionale în faţa căreia se invocă dreptul Uniunii să analizeze dacă, în mod concret, legislaţia naţională în discuţie respectă standardele impuse de normele europene prin prisma elementelor de interpretare oferite de CJUE.
6. În aceste condiţii, s-a reţinut că, în lumina jurisprudenţei CJUE, secţiile în materie disciplinară ale CSM se circumscriu noţiunii de "instanţă", fiind chemate să analizeze în speţa concretă aspectele invocate anterior, în lumina principiilor aplicării directe şi al priorităţii dreptului Uniunii.
7. În prezenta cauză, în raport de ansamblul elementelor de fapt şi de drept invocate, nu se poate reţine că actul normativ în discuţie este de natură să dea naştere la îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiei inspectorului-şef ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi procurorilor sau de control politic al acestei activităţi, întrucât, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 nu a fost efectuată o numire în funcţia de inspector-şef, ci au fost stabilite norme generale pentru asigurarea interimatului funcţiilor de conducere ale Inspecţiei Judiciare, iar soluţia normativă adoptată prevede ca funcţia de conducere să fie exercitată de aceeaşi persoană care ocupase funcţia până la acel moment, în urma numirii sale conform procedurii ordinare prevăzute de dreptul naţional, astfel că nu se poate vorbi despre o numire într-o funcţie de conducere efectuată de puterea executivă, cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de lege, ci de adoptarea unui act normativ, în baza unei abilitări constituţionale, în considerarea unor situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu putea fi amânată, fiind determinată de expirarea mandatului funcţiei de conducere. Pe de altă parte, adoptarea actului normativ a fost justificată de faptul că legea în vigoare la acel moment nu reglementa situaţia în care mandatele funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare expiră înainte de finalizarea concursurilor pentru ocuparea acestor funcţii şi nici posibilitatea exercitării cu titlu interimar a funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct, în situaţia în care acestea devin vacante din alte motive. Soluţia legislativă consacrată prin ordonanţa de urgenţă nu a făcut altceva decât să consacre legislativ o practică administrativă existentă, şi anume aceea a delegării, de către organul competent în ipoteza vacantării unei funcţii de conducere de nivel înalt la o instanţă sau un parchet, până la ocuparea acesteia, tot a persoanei care exercitase anterior mandatul acestei funcţii.
8. În concluzie, ţinând seama de ansamblul elementelor de fapt şi de drept, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 nu a conferit Guvernului o competenţă directă de numire în funcţiile de conducere al Inspecţiei Judiciare şi nici nu a fost de natură a da naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii magistraţilor sau de control politic al acestei activităţi. În contextul în care actul normativ în baza căruia s-a asigurat interimatul conducerii Inspecţiei Judiciare respectă standardele fixate de dreptul UE, aşa cum a fost interpretat de Curte, nu se poate reţine nulitatea mandatului inspectorului-şef şi nici nulitatea actelor adoptate de inspectorul-şef pe perioada interimatului, astfel cum se invocă în notele scrise.
9. În subsidiar, şi dacă s-ar aprecia că Ordonanţa Guvernului nr. 77/2018 nu respectă exigenţele fixate de instanţa de contencios european, în speţă, în procedura disciplinară aflată pe rolul secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, nu s-ar putea analiza pe cale incidentală legalitatea regulamentelor invocate, care sunt acte administrative cu caracter normativ, motiv pentru care nulitatea acestora nu poate fi invocată pe cale de excepţie, controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ exercitându-se de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. De altfel, instanţele de contencios administrativ au şi fost sesizate în acest sens, solicitându-se anularea cel puţin a unora din regulamentele menţionate.
10. Or, a accepta că asupra valabilităţii unor acte administrative cu caracter normativ, chiar şi din prisma conformităţii cu dreptul Uniunii Europene, s-ar putea pronunţa pe cale incidentală oricare dintre instanţele în faţa cărora a fost invocată excepţia, ar conduce în mod inevitabil la pronunţarea unor hotărâri contradictorii, în funcţie de aprecierea fiecărei instanţe. Tocmai de aceea, din perspectiva imperativului asigurării unei jurisprudenţe unitare care să răspundă aşteptărilor legitime ale justiţiabililor angrenaţi în proceduri judiciare legate de aplicarea aceluiaşi act administrativ cu caracter normativ, legea a stabilit că exercitarea controlului judecătoresc al acestor acte nu se poate realiza pe cale incidentală, ci doar pe calea acţiunii în anulare, hotărârea astfel pronunţată fiind opozabilă erga omnes.
B. Referitor la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004
11. Instanţa disciplinară a reţinut că s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004, pentru considerentele arătate în continuare.
12. Pârâta judecător funcţionează în cadrul secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti începând cu 01.09.2019.
13. În procedura disciplinară, judecătorului i se impută nerespectarea, din motive imputabile, a dispoziţiilor art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., care, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, prevede că "hotărârea se redactează şi se semnează în cel mult 30 de zile de la data pronunţării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori", iar, în forma anterioară modificării, dispunea în sensul că "hotărârea se va redacta şi semna în cel mult 30 de zile de la data pronunţării".
14. Sub aspectul laturii obiective, s-a reţinut că: (i) la 28 februarie 2021, data sesizării Inspecţiei Judiciare, judecătorul figura cu un număr total de 231 hotărâri neredactate în termenul legal; (ii) la 2 septembrie 2021, data finalizării cercetării disciplinare, judecătorul înregistra 290 de hotărâri neredactate; (iii) la 16 noiembrie 2021, judecătorul înregistra 240 de hotărâri neredactate în termen, dintre care 10 hotărâri urmau să fie scăzute la 17 noiembrie 2021, iar 25 de hotărâri erau redactate în ciornă.
15. Având în vedere situaţia de fapt, necontestată de judecător, s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat, de către judecător a termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti.
16. Sub aspectul imputabilităţii conduitei ilicite a judecătorului, în lipsa unor criterii prevăzute de lege, în funcţie de care să se stabilească caracterul imputabil al încălcării dispoziţiilor legale referitoare la respectarea termenelor în care se efectuează lucrările, au fost avute în vedere toate aspectele care ţin de activitatea profesională desfăşurată de judecător în perioada de referinţă şi în raport de care să se constate, în concret, dacă această conduită este sau nu imputabilă acestuia.
17. Din perspectiva volumului de muncă, s-au reţinut următoarele: (i) în perioada 01.01.2020 - 30.06.2021, judecătorul a participat la 40 de şedinţe de judecată, media pe judecător fiind de 34,45 de şedinţe; (ii) în perioada 01.01.2020 - 30.06.2021, judecătorul a rulat 1.581 de dosare, peste media de 1.089 de dosare pe judecător, a soluţionat 569 de dosare, sub media de 628 dosare pe judecător şi i-au revenit spre redactare 336 de dosare, peste media de 297 de dosare pe judecător; (iii) în anul 2020, judecătorul a rulat 448 de dosare, peste media de 389 de dosare pe judecător, complexitatea totală a acestora fiind de 6.366,96 puncte, peste media de 4.815,73 puncte pe judecător; (iv) în perioada 01.01.2021 - 31.03.2021, judecătorul a rulat 237 de dosare, peste media de 196,62 de dosare pe judecător, complexitatea totală a acestora fiind de 3.088,85 puncte, peste media de 2.528 de puncte pe judecător.
18. Analizând comparativ volumul de activitate, s-a reţinut că, la 31.03.2021, 21 judecători din media de 32 judecători care au funcţionat în cadrul secţiei în perioada de referinţă, înregistrau depăşiri ale termenului legal de redactare. Cu toate acestea, pârâta judecător figura cu numărul cel mai mare de hotărâri restante faţă de ceilalţi judecători care înregistrau depăşirea termenului legal de redactare în cazul unui număr de 1-154 de hotărâri. Relevant este şi faptul că, la aceeaşi dată, dintre cele 105 hotărâri pronunţate în anul 2019 şi neredactate în termenul legal la nivelul secţiei, în cazul a 65 hotărâri redactor este pârâta judecător.
19. În perioada 01.09.2019 (data transferului la Curtea de Apel Bucureşti) - 19.07.2021, judecătorul a redactat 98 de hotărâri, în condiţiile în care, în acelaşi interval de timp, media redactărilor a fost de 344 de hotărâri/judecător (numărul de hotărâri redactate fiind cuprins între 207 şi 447 de hotărâri).
20. Începând cu 01.09.2019, pârâta judecător nu a fost desemnată să îndeplinească şi alte atribuţii conform Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi nici nu a susţinut examene sau concursuri.
21. Prin urmare, volumul de activitate, astfel cum a fost expus anterior, nu justifică, în mod obiectiv, numărul foarte mare de hotărâri neredactate în termenul legal, relevantă fiind şi durata în timp a acestor întârzieri.
22. Aspectele invocate de pârâta judecător referitoare la problemele personale, fluctuaţia grefierilor pe complet, schimbarea compunerii completului nu înlătură răspunderea disciplinară, ci constituie, eventul, elemente în circumstanţiere ce pot fi avute în vedere la individualizarea sancţiunii disciplinare.
23. În consecinţă, s-a reţinut că pârâta judecător a înregistrat în mod constant şi progresiv întârzieri în redactarea hotărârilor judecătoreşti, intervalele de timp cu care este depăşit termenul de redactare fiind deosebit de mari, cu referire la cele mai multe hotărâri, aspect ce relevă o gestionare necorespunzătoare a activităţii de redactare a hotărârilor pronunţate, motiv pentru care se reţine un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru şi de prioritizare a lucrărilor, aspect cu caracter determinant, care, în condiţiile în care nu i se acordă importanţa cuvenită, poate conduce în timp la imposibilitatea îndeplinirii în termenul legal a activităţii de redactare a hotărârilor pronunţate sau chiar la un blocaj în desfăşurarea acesteia.
24. Sub aspectul laturii subiective, din modul în care pârâta a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte redactarea în termen a hotărârilor pronunţate, rezultă că atitudinea psihică a acesteia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor.
25. Faptele săvârşite de pârâtă au avut consecinţe grave, fiind încălcate drepturile procesuale ale persoanelor care aveau calitatea de părţi în cauzele evidenţiate mai sus, aducându-se atingere şi prestigiului justiţiei prin nerespectarea cadrului legal de soluţionare a acestora.
26. Întrucât în calculul termenului rezonabil se are în vedere durata judecăţii, atât în primă instanţă, cât şi în cursul căilor de atac, prin inactivitatea judecătorului, constând în redactarea cu întârziere sau în neredactarea hotărârilor pronunţate, părţile au fost lipsite de elementul esenţial al aducerii la cunoştinţă a conţinutului hotărârilor judecătoreşti sub aspectul considerentelor, indispensabile în aprecierea de către acestea a argumentelor pro şi contra exercitării unei căi de atac. Această situaţie s-a perpetuat pe o perioadă de mai multe luni de zile, astfel încât a fost prelungit termenul de soluţionare a cauzelor, creându-se premisele încălcării cerinţei derulării procedurilor judiciare într-o perioadă rezonabilă, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
27. La individualizarea sancţiunii, în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, au fost avute în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum şi consecinţele faptei săvârşite de pârâta judecător. Volumul de activitate înregistrat de pârâtă în perioada de referinţă a fost peste media calculată la nivelul instanţei, iar, la data pronunţării hotărârii, pârâta înregistrează 240 de hotărâri pentru care termenul legal de redactare era depăşit. Având în vedere gravitatea concretă a faptelor, în sensul celor reţinute anterior, şi vinovăţia pârâtei, s-a apreciat că este justificată aplicarea unei sancţiuni care să îi atragă atenţia judecătorului cu privire la consecinţele pe care le are abordarea unui mod de lucru necorespunzător. Totodată, în raport cu principiul proporţionalităţii sancţiunii cu gravitatea abaterilor, s-a apreciat că se impune aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 10% pentru o perioadă de 3 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din aceeaşi lege.
II. Recursul declarat împotriva hotărârii instanţei disciplinare
28. Pârâta judecător a declarat recurs împotriva hotărârii menţionate la pct. I, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare.
A. Critici referitoare la soluţia dată excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare
29. Recurenta-pârâtă reiterează faptul că a invocat excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare şi a tuturor actelor efectuate în procedura disciplinară de Inspecţia Judiciară, prin inspector judiciar B., cu aprobarea inspectorului-şef C.
30. În susţinere, se arată că întreaga procedură disciplinară s-a desfăşurat în baza Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/2018, iar inspectorul judiciar B. a fost numită în această funcţie prin Ordinul inspectorului-şef, ambele ordine fiind emise de o persoană care nu avea calitatea cerută de lege - aceea de inspector-şef legal numit în funcţie. De asemenea, se arată că acţiunea disciplinară şi toate actele de cercetare disciplinară sunt afectate de nulitate, ca o consecinţă a nulităţii mandatului interimar de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare din perioada 01.09.2018 - 14.05.2019, exercitat în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, act normativ contrar reglementărilor Uniunii Europene, conform Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, pronunţată în cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 şi C-397/19.
31. Soluţia instanţei disciplinare este criticată pentru faptul că a reţinut, pe de o parte, că analiza CJUE s-a referit numai la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, iar nu şi la Regulamentele a căror nulitate s-a invocat, iar, pe de altă parte, că instanţa europeană nu a constatat neconcordanţa ordonanţei de urgenţă cu dreptul Uniunii Europene, ci revine instanţei de trimitere sarcina de a analiza concordanţa în contextul de drept şi de fapt naţional.
32. Se afirmă că, în fapt, prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 s-a stabilit o procedură de reglementare a situaţiei de interimat a funcţiei de conducere când mandatul expiră mai înainte de finalizarea concursului de ocupare a acestuia sau se vacantează din alte motive, iar art. II din ordonanţa de urgenţă a avut drept scop numirea interimară la conducerea Inspecţie Judiciare a fostei echipe de conducere a instituţiei a cărui mandat încetase anterior intrării în vigoare a legii, fără ca anterior să fi fost făcute demersurile necesare pentru ocuparea posturilor şi evitarea expirării mandatului. Această dispoziţie din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, precum şi măsura realizată în baza acesteia, sunt contrare normelor şi cerinţelor TUE, Deciziei nr. 2006/928, aşa cum au fost interpretate prin Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, a căror aplicabilitate este obligatorie potrivit art. 148 din Constituţie.
33. În consecinţă, se susţine că este îndeplinită condiţia prevăzută în hotărâre referitoare la contrarietatea cu normele europene a reglementării naţionale care permite Guvernului să efectueze numiri în conducerea organului de cercetare disciplinare a magistraţilor.
34. În ceea ce priveşte celelalte cerinţe din Hotărârea CJUE, se arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 a dat naştere unor îndoieli legitime privind utilizarea Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune şi control politic. Astfel, având în vedere ansamblul contextului legal şi faptic al adoptării ordonanţei de urgenţă, rezultă îndoieli legitime legat de impunerea prin dispoziţii legale a interimatului fostei conduceri cu încălcarea procedurii de numire obişnuite, cât şi a prerogativei Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune asupra delegării în funcţiile de conducere a Inspecţiei Judiciare în cazul vacantării acestora, iar, pe de altă parte, îndoieli legitime privind utilizarea prerogativelor şi funcţiilor Inspecţiei Judiciare pentru realizarea unor interese de natură politică (în sensul considerentelor de la par. 205 din hotărârea CJUE), ambele aspecte fiind în contradicţie cu art. 2 şi art. 19 din TUE şi cu Decizia 2006/928 a Comisiei Europene, aşa cum sunt interpretate de Hotărârea CJUE din 18 mai 2021.
35. În aceste condiţii, în raport cu art. 148 alin. (2) din Constituţie, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 este inaplicabilă, ceea ce conduce la concluzia că numirea interimară în funcţia de inspector-şef a Inspecţiei Judiciare pe perioada 01.09.2018 - 14.05.2019, având ca temei art. II din ordonanţa de urgenţă, este nelegală.
36. Ca urmare a nelegalităţii numirii inspectorului-şef pe perioada de interimat, toate actele administrative emise de acesta, printre care se numără Ordinul inspectorului-şef nr. 136/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, Ordinul inspectorului-şef nr. 131/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a concursului pentru numirea în funcţie a inspectorilor judiciari, Ordinul inspectorului-şef nr. 134/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, precum şi Ordinul inspectorului-şef de numire în funcţie a inspectorului judiciar B., sunt lovite de nulitate, ceea ce atrage nulitatea absolută a întregii proceduri de cercetare, precum şi a acţiunii disciplinare.
B. Critici formulate cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004
37. În susţinerea caracterului neimputabil al faptei imputate, recurenta-pârâtă formulează criticile arătate în continuare.
38. În speţă, a existat un complex de împrejurări care au contribuit determinant la reducerea timpului alocat redactării hotărârilor, şi anume: (i) stocul de dosare al completului preluat în urma transferului la Curtea de Apel Bucureşti, la care s-au adăugat dosarele nou-intrate. Se afirmă că numai în perioada septembrie- decembrie 2019 a rulat 314 dosare, cifră comparabilă cu numărul total de dosare rulate în perioada aprilie- decembrie de alţi judecători (spre exemplu, 360, 314, 364 de dosare). În aceeaşi perioadă, se artă că a soluţionat 187 dosare şi primit în redactare 80 dosare, valori care depăşesc media pe judecător din perioada respectivă; (ii) schimbarea repetată a compunerii completului, care a generat dificultăţi obiective în stabilirea convergenţei opiniilor judecătorilor cu consecinţa unor opinii separate, ambele necesitând alocarea de timp suplimentar şi energie; (iii) schimbarea a 4 grefieri ai completului în perioada septembrie 2019 - martie 2021, fapt de natură a influenţa desfăşurarea normală a activităţii; (iv) complexitatea cauzelor: în anul 2020, din cei 33 judecători ai secţiei, a figurat cu 6.366,96 puncte complexitate a dosarelor, în timp ce, dintre ceilalţi judecători, doar 8 aveau peste 5.000 de puncte, iar restul aveau între 3.000 - 5.000 de puncte, media pe secţie fiind de 4.815,73 pe judecător. În perioada 01.01 - 01.03.2021, complexitatea dosarelor în cazul său a fost 3.088 de puncte, în timp ce media pe judecător era de 2.528 puncte; (v) volumul de activitate: din acest punct de vedere, pentru perioada 01.01.2020 - 31.03.2021, figurează cu următoarele valori statistice 1.216 dosare rulate, peste media de 859 dosare/judecător la nivelul secţiei; 496 de dosare soluţionate, peste media de 455 dosare/judecător la nivelul secţiei; 264 de dosare în redactare, peste media de 222 de dosare/judecător la nivelul secţiei.
39. Se susţine că aceste împrejurări au avut drept efect cumulativ necesitatea suplimentării cu prioritate a timpului, mijloacelor şi energiei pentru pregătirea şi desfăşurarea activităţii de judecată şi soluţionarea cauzelor, ceea ce a determinat în mod corespunzător o reducere a timpului acordat motivării hotărârilor.
40. Totodată, recurenta-pârâtă invocă existenţa unor împrejurări deosebite de natură personală, prezentate în cererile depuse la dosar şi dovedite prin actele depuse.
41. Din punct de vedere probator, recurenta-pârâtă critică faptul că în hotărâre se motivează că nu este utilă cauzei cererea sa de audiere a unui martor, formulată la termenul din 17 noiembrie 2021, admisibilă conform art. 255 alin. (1) şi art. 309 alin. (1) din C. proc. civ. cu referire la art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, fără a fi expuse aspectele concrete în raport de care s-a apreciat în acest sens.
42. În hotărâre, instanţa disciplinară a avut în vedere numai datele statistice care vizau volumul de activitate, cu accent pe aspectele vizând situaţia restanţelor comparativ cu ceilalţi judecători ai secţiei, în timp ce apărările formulate de pârâtă au fost luat în considerare ca simple circumstanţe invocate în justificarea întârzierilor. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă susţine că întârzierile în redactare au fost generate de un complex de împrejurări în perioada septembrie 2019- iunie 2021, care a determinat o orientare preponderentă, dar justificată de context, spre activitatea de judecată, problemele personale fiind ultimele indicate.
43. Fără a ţine seama de apărările formulate, instanţa disciplinară a reţinut un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru şi de prioritizare a lucrărilor drept cauză exclusivă a neredactării în termen a hotărârilor.
44. În ceea ce priveşte gravitatea faptei imputate, cu privire la care instanţa disciplinară a reţinut că neredactarea în termen a hotărârilor a avut consecinţe grave, recurenta-pârâtă arată următoarele: (i) activitatea sa vizează în mod exclusiv judecata în apel în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, în care apelul este cale de atac unică; (ii) din punctul de vedere strict al legii de procedură civilă, soluţionarea cauzei constă în pronunţarea hotărârii şi reprezintă punctul final al procesului civil, iar redactarea hotărârii judecătoreşti este o etapă procedurală care completează, desăvârşeşte procesul civil, astfel că redactarea cu întârziere a hotărârii judecătoreşti nu poate fi apreciată drept o prelungire a termenului de soluţionare a cauzelor, necesitând o abordare distinctă; (iii) din această perspectivă, preocuparea deosebită pentru activitatea de judecată a vizat tocmai soluţionarea în timp optim a dosarelor, deziderat pe care recurenta susţine că l-a realizat, fiind atestat de numărul dosarelor pronunţate.
III. Apărările formulate de intimata-reclamantă Inspecţia Judiciară
45. Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de recurenta-pârâtă, susţinând, în esenţă, că, în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei nulităţii acţiunii disciplinare, este obligatorie Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 15/2022, iar, pe fondul cauzei, criticile din recurs sunt nefondate.
IV. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
46. Aşa cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa Completului de 5 judecători, în sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 381/2018 şi în acord cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunţate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos şi Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 şi 78077/13) şi Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 şi 74041/13), în cadrul recursului declarat în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 împotriva hotărârilor pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii în materie disciplinară, analiza Înaltei Curţi vizează atât temeinicia, cât şi legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa disciplinară (Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 129/2017, nr. 139/2017, nr. 164/2017, nr. 5/2018 - pct. 70, nr. 173/2018 - pct. 78, nr. 92/2019 - pct. 48).
A. Referitor la criticile vizând soluţia de respingere a excepţiei excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare invocate de pârâtă
47. Aşa cum rezultă din expunerea lucrărilor cauzei şi din criticile formulate în recurs, pârâta judecător arată că, având în vedere nelegalitatea numirii inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare cu caracter interimar, în raport cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, act normativ contrar reglementărilor Uniunii Europene, conform Hotărârii CJUE din 18 mai 2021, toate actele emise de inspectorul-şef în perioada interimatului, printre care se numără Ordinul nr. 136/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, Ordinul nr. 131/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a concursului pentru numirea în funcţie a inspectorilor judiciari, Ordinul nr. 134/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, precum şi Ordinul de numire în funcţie a inspectorului judiciar B. sunt lovite de nulitate, ceea ce atrage nulitatea absolută a întregii proceduri de cercetare, precum şi a acţiunii disciplinare.
48. Contrar susţinerilor din recurs, se constată că, prin Decizia nr. 15 din 14 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că "Dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi".
49. Conform art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 15/2002, pronunţată în mecanismul hotărârii prealabile, "este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I".
50. Considerentele deciziei menţionate, confirmă validitatea raţionamentului logico-juridic al instanţei disciplinare, în sensul că: (i) "fără a constata neconcordanţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 cu dreptul Uniunii Europene, CJUE a decis că, în cele din urmă, «revine instanţei de trimitere sarcina de a verifica, ţinând seama de ansamblul elementelor pertinente ale contextului de fapt şi de drept naţional, dacă reglementarea naţională în discuţie în litigiul principal a avut ca efect să confere guvernului naţional o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi dacă a putut da naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi» (paragraful 206 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021)" (par. 48 din decizie); (ii) "contextul situaţiilor de fapt şi de drept care au condus la adoptarea ordonanţei de urgenţă relevă, pe de o parte, existenţa unui vid legislativ în privinţa interimatului funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare, iar, pe de altă parte, o ipoteză particulară fără corespondent legal, în care vacantarea celor două funcţii de conducere la 1 septembrie 2018, generată de imposibilitatea de finalizare a concursului pentru ocuparea funcţiilor în termenul legal din cauza unor proceduri judiciare referitoare la regulamentul de concurs, nu îşi găsea rezolvare normativă." (par. 58 din decizie); (iii) "ipoteza «încălcării procedurii ordinare de numire prevăzute de dreptul naţional», la care a făcut trimitere CJUE atunci când a furnizat elementele de interpretare a dreptului Uniunii Europene în raport cu care să fie evaluate efectele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, nu se regăseşte în contextul legislativ existent la momentul adoptării acestui act normativ" (par. 61 din decizie); (iv) "atât în Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, cât şi în jurisprudenţa sa din cauze similare [Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. şi alţii (Independenţa Camerei Disciplinare a Curţii Supreme), C-585/18, C-624/18 şi C-625/18, EU:C:2019:982], CJUE acceptă, de principiu, că interimatul, în situaţii de felul celei în cauză, nu este de natură să genereze, per se, îndoieli precum cele la care se raportează instanţa europeană (paragraful 203 din hotărâre), fiind necesară verificarea condiţiilor de fond şi de procedură în care se realizează numirile respective. Însă, chiar şi în aceste condiţii, se impune a fi subliniat faptul că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, Guvernul nu a procedat la numirea directă a persoanelor care au exercitat cu caracter interimar funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare. Acest act normativ nu conţine dispoziţii propriu-zise de numire a unor persoane determinate în funcţiile de conducere respective, neavând, prin urmare, caracter intuitu personae", fiind "este evident că legiuitorul delegat a urmărit completarea cadrului normativ existent cu norme cu aplicabilitate generală şi permanentă, iar nu doar la acel moment. Drept urmare, soluţia normativă introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 se regăseşte în prezent în fondul activ al legislaţiei, constituind forma actuală a art. 67 din Legea nr. 317/2004." (par. 66 - 67 şi 69 din decizie); (v) "dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 nu produc un alt efect decât cel pe care l-ar fi produs, în absenţa lor, dispoziţiile art. I din ordonanţa de urgenţă, context în care este superfluu a se discuta despre potenţialul risc de a conferi Guvernului competenţa de numire directă în funcţiile de conducere vacante la data intrării lor în vigoare" (par. 74 din decizie); (vi) "nu pot fi identificate elemente care să conducă la concluzia că dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 ar conferi sau ar fi conferit la momentul respectiv Guvernului competenţa directă de numire în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare" (par. 75 din decizie); (vii) "În privinţa celui de-al doilea standard probatoriu instituit de CJUE referitor la îndoiala legitimă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că împrejurările în care au fost adoptate prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 reprezintă situaţii obiective excepţionale, ce nu pot fi privite ca elemente care să poată reliefa conduita sau intenţia Guvernului de a-şi aroga, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă, competenţa de numire directă în funcţiile de inspector-şef şi inspector-şef adjunct din cadrul Inspecţiei Judiciare de o manieră care «să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi" (paragraful 200 din Hotărârea CJUE din 18 mai 2021)» (par. 76 din decizie); (viii) "un asemenea potenţial risc nu poate fi luat în discuţie în condiţiile în care aceeaşi persoană, numită iniţial de CSM, a exercitat funcţia de conducere până la momentul vacantării (1 septembrie 2018) şi a fost numită ulterior în funcţie de CSM în urma concursului organizat şi desfăşurat în temeiul art. 67 alin. (1) - (3) din Legea nr. 317/2004. Aşadar, soluţia normativă adoptată a urmărit ca interimatul să fie asigurat de către persoane care au dat dovada competenţei profesionale şi manageriale, exercitând deja funcţiile respective, având o cunoaştere aprofundată a activităţii Inspecţiei Judiciare şi susţinând un concurs, atât la momentul numirii iniţiale, cât şi la momentul reînvestirii pentru un nou mandat, în condiţiile legii" (par. 83 din decizie); (ix) "se cuvine a fi luat în considerare şi faptul că, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare nu poate fi numit decât un judecător, a cărui întreagă carieră profesională este girată de CSM, garantul independenţei justiţiei, conform art. 133 alin. (1) din Constituţie, şi singura instituţie cu competenţe în numirea, promovarea, transferul şi sancţionarea judecătorilor, potrivit art. 125 alin. (2) din Constituţie, ceea ce înseamnă că persoana respectivă răspunde exigenţelor specifice corpului magistraţilor, prezentând garanţiile de imparţialitate şi independenţă în exercitarea funcţiei. Astfel, deşi este necontestat faptul că interimatul celor două funcţii de conducere a fost exercitat în temeiul dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, Executivul nu a avut nicio implicare în selectarea sau numirea persoanelor care au asigurat interimatul, motiv pentru care nu se poate reţine incidenţa ipotezei avute în vedere de CJUE la paragraful 202 din Hotărârea din 18 mai 2021. Ca urmare, nu se poate vorbi despre o numire într-o funcţie de conducere efectuată direct de puterea executivă, cu încălcarea procedurii ordinare de numire prevăzute de lege, ci de adoptarea unui act normativ, în baza unei abilitări constituţionale, în considerarea unor situaţii extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată" (par. 87 - 89 din decizie).
51. În raport cu decizia şi considerentele citate, susţinerile din recurs vizând excepţia nulităţii acţiunii disciplinare nu pot fi primite, soluţia şi motivarea din hotărârea atacată fiind, din perspectiva propusă de recurenta-pârâtă, la adăpost de orice critică.
B. În ceea ce priveşte criticile referitoare la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004
52. Prin hotărârea atacată, s-a reţinut în privinţa pârâtei judecător îndeplinirea condiţiilor cumulative ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, constând în "neredactarea [...] hotărârilor judecătoreşti [...], din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege".
53. Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, prin criticile din recurs nu sunt combătute aspectele reţinute de instanţa disciplinară în privinţa situaţiei de fapt, expuse la pct. 14 din prezenta decizie, care reflectă, în esenţă, următoarea realitate faptică: (i) la 28 februarie 2021, judecătorul înregistra 231 de hotărâri neredactate în termenul legal; (ii) la 2 septembrie 2021, judecătorul înregistra 290 de hotărâri neredactate în termenul legal; (iii) la 16 noiembrie 2021, judecătorul înregistra 240 de hotărâri neredactate în termenul legal.
54. Situaţia de fapt reliefează încălcarea de către judecător, în mod repetat şi pentru intervale de timp lungi, a termenului de redactare prevăzut de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. - atât termenul de 30 de zile, în forma anterioară modificării textului prin Legea nr. 310/2018, cât şi eventualul termen prelungit la 90 de zile, în forma ulterioară modificării textului prin Legea nr. 310/2018.
55. În esenţă, prin criticile din recurs, subsumat laturii subiective a abaterii disciplinare, recurenta tinde să demonstreze existenţa unei culpe scuzabile justificată de "un complex de împrejurări" obiective - stocul de dosare al completului preluat la data transferului la Curtea de Apel Bucureşti; schimbarea compunerii completului; schimbarea greierilor alocaţi completului; complexitatea cauzelor; volumul de activitate - ori "împrejurări deosebite de natură personală". Apărările recurentelor nu demonstrează, însă, contrariul aspectelor reţinute de instanţa de disciplină în privinţa caracterului imputabil al deficienţelor constatate în activitatea de redactare a hotărârilor judecătoreşti.
56. În raport cu situaţia de fapt, instanţa de disciplină întemeiat a apreciat că amploarea restanţelor în redactarea hotărârilor şi durata întârzierilor în redactare este de natură a produce grave consecinţe în privinţa drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor litigante, cu consecinţa încălcării duratei rezonabile a procedurilor judiciare, componentă a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţie, iar faptele analizate, săvârşite cu intenţie indirectă, sunt imputabile pârâtei, în contextul în care modul defectuos de desfăşurare a activităţii de redactare a hotărârilor s-a perpetuat în timp pe perioade foarte îndelungate.
57. În cauză, îşi menţin valabilitatea aprecierile anterioare din jurisprudenţa Completului de 5 judecători, în sensul că îndatorirea ce incumbă judecătorului de a asigura supremaţia legii, inclusiv sub aspectul respectării termenelor legale ori, finalmente, a termenului rezonabil, presupune asigurarea unui just echilibru între calitatea actului de justiţie şi gradul de încărcare a activităţii apt să garanteze satisfacerea interesului public preeminent de înfăptuire a justiţiei, ca element definitoriu al statului de drept (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, Decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2021, par. 42).
58. Or, în cauza dedusă judecăţii, acest just echilibru a fost perturbat semnificativ prin conduita imputabilă pârâtei constând în nerespectarea termenului legal de redactare a hotărârilor judecătoreşti în privinţa unui număr mare de hotărâri şi pentru perioade îndelungate de timp, cu consecinţele negative amintite anterior.
59. În analiza răspunderii disciplinare, susţinerile recurentei vizând existenţa unor cauze obiective şi subiective care ar înlătura caracterul imputabil al întârzierile în redactare nu pot primi relevanţa exclusivă pe care le-o acordă recurenta, fiind necesar ca acestea să fie examinate prin raportare la scopul actului de justiţie şi din perspectiva respectării drepturilor legitime ale părţilor oricărui litigiu, şi anume de a cunoaşte în termenul legal sau, în ultimă instanţă, într-un termen rezonabil considerentele care fundamentează soluţia pronunţată în cauză pentru a fi în măsură să decidă cu privire la exercitarea căilor de atac, precum şi din perspectiva interesului legitim prezumat de soluţionare cu celeritate a litigiului dedus instanţei spre soluţionare. Contrar susţinerilor din recurs, intervalul de timp necesar redactării hotărârii face parte din durata de soluţionare a cauzei, dovadă în acest sens fiind faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 522 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., nerespectarea termenului de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre cazurile în care poate fi formulată contestaţia privind tergiversarea procesului.
60. În ceea ce priveşte volumul de activitate, comparativ cu ceilalţi judecători ai secţiei, se constată, în acord cu cele reţinute în hotărârea atacată (aspecte expuse la par. 17 - 19 din prezenta decizie), că volumul de activitate al pârâtei, deşi se situează în privinţa anumitor indicatori, peste media secţiei, diferenţele nu sunt semnificative de o manieră care să justifice numărul mare de hotărâri neredactate şi durata întârzierilor. Chiar în prezenţa acestor diferenţe care reflectă un volum mai mare în privinţa recurentei este de reţinut că media statistică nu reflectă încărcătura reală, ci reprezintă un reper relativ, întrucât valoarea sa diminuată este determinată de fluctuaţia de personal în cursul anului, dovadă în acest sens fiind faptul că, aşa cum sa reţinut în hotărârea atacată, numai 21 dintre cei 32 de judecători ai secţiei şi-au desfăşurat activitatea pe întreaga perioadă de referinţă. Pe de altă parte, în privinţa caracterul imputabil este de observat că dintre cei 21 de judecători, pârâta înregistra cel mai mare număr de hotărâri restante, iar, la 31 martie 2021, dintre cele 105 hotărâri pronunţate în anul 2019 şi neredactate în termenul legal la nivelul secţiei, 65 de hotărâri se aflau în redactarea pârâtei. Or, în condiţiile în care 20 de judecători înregistrau împreună un număr total de 50 de hotărâri neredactate din anul 2019, pârâta înregistra 65 de restanţe în redactare din aceeaşi perioadă, ceea ce reflectă o deficienţă particulară în privinţa pârâtei comparativ cu ceilalţi judecători din cadrul secţiei care şi-au desfăşurat activitatea pe întreaga perioadă de referinţă.
61. Tot din perspectivă comparativă cu ceilalţi judecători ai secţiei, întemeiat s-a observat că, spre exemplu, în perioada 01.09.2019 - 19.07.2021, judecătorul a redactat 98 de hotărâri, în timp ce media redactărilor la nivelul secţiei a fost de 344 de hotărâri/judecător (numărul de hotărâri redactate de ceilalţi judecători fiind cuprins între 207 şi 447).
62. Volumul mare de activitate corelat cu celelalte împrejurări obiective invocate de recurenta-pârâtă, şi anume stocul de dosare, schimbarea compunerii completului, schimbarea grefierilor alocaţi completului, complexitatea cauzelor, pot constitui cauze care să determine întârzieri în soluţionarea şi redactarea hotărârilor, însă, în circumstanţele cauzei, nu înlătură caracterul imputabil având în vedere volumul restanţelor şi durata întârzierilor în redactare, în condiţiile în care, în aceleaşi condiţii de muncă, ceilalţi judecători înregistrează un volum de restanţe şi o întârziere în redactare mult inferioare celor constatate în privinţa pârâtei - aşa cum rezultă din datele menţionate la pct. 18 din prezenta decizie. Aspectele menţionate pot reprezenta elemente de circumstanţiere şi nu reprezintă ipso facto cauze de înlăturare a răspunderii disciplinare.
63. Din perspectiva caracterului imputabil al abaterii disciplinare analizate, relevant este şi faptul că, în intervalul de timp dintre data sesizări Inspecţiei Judiciare - 28 februarie 2021 şi 16 noiembrie 2021 - judecătorul nu a dat demonstrat faptul că a conştientizat consecinţele produse de deficienţele din activitatea de redactare şi şi-ar fi adaptat modul de lucru de o manieră care să conducă la remedierea aspectelor imputate, dovadă în acest sens fiind faptul că numărul hotărârilor neredactate cu depăşirea termenului legal a crescut de la 231 la 240.
64. În consecinţă, în acord cu instanţa disciplinară, se reţine că, sub aspectul laturii subiective, din modul în care a înţeles să gestioneze activitatea de redactare a hotărârilor rezultă că atitudinea psihică a recurentei-pârâte a fost de prevedere a rezultatelor conduitei sale profesionale şi, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat producerea acestor rezultate, ceea ce fundamentează caracterul imputabil al faptei analizate.
65. Criticile formulate cu privire la considerarea, ca neutilă cauzei, a cererii de audiere a unui martor, Înalta Curte apreciază că soluţia şi motivarea instanţei disciplinare sunt juste, având în vedere faptul că, în speţă, întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare se evaluează în raport cu date statistice concrete şi oficiale, iar nu cu aspecte ce pot face obiectul unei declaraţii testimoniale.
66. Pentru considerentele arătate, se reţine că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât, iar, prin hotărârea atacată s-a constatat întemeiat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. r) teza întâi din Legea nr. 303/2004.
67. La individualizarea sancţiunii disciplinare, realizând o corectă aplicare a principiului proporţionalităţii sancţiunii cu gravitatea abaterii analizate, instanţa de disciplină a apreciat întemeiat, în raport cu gravitatea faptei - conturată de volumul restanţelor în redactare şi durata depăşirii termenului legal - şi conduita pasivă a judecătorului - care nu şi-a remediat deficienţele din activitatea de redactare - că este justificată aplicarea celei de-a doua sancţiuni ca severitate, în ordinea reglementată de art. 100 din Legea nr. 303/2004, considerată a avea potenţialul adecvat de sancţionare a deficienţelor reţinute şi de a o determina pe recurenta-pârâtă să conştientizeze conduita culpabilă şi să îşi remedieze conduita profesională, în ceea ce priveşte activitatea de redactare a hotărârilor judecătoreşti.
*******
Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, va respins, ca nefondat, recursul declarat de A., nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva legalităţii ori temeiniciei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 25J din 17 noiembrie 2021, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2022.
Procesat de GGC - LM