Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din data de 18 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021 s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulate de apelantul revizuent A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în majoritate, a reţinut că, prin cererea scrisă depusă în dosarul nr. x/2021, apelantul revizuent A., prin apărător ales, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., întrucât acestea nu conţin şi nu fac referire inclusiv la deciziile Curţii Constituţionale privitoare la conflictele juridice de natură constituţională, prin care s-a statuat că au fost încălcate dispoziţii legale imperative, apreciind că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) din Constituţia României.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a arătat că, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, această cerere îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare, aflarea în vigoare a dispoziţiilor legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior aceste texte de lege prin prisma criticilor expuse.
Cu toate acestea, instanţa a remarcat faptul că argumentele prezentate nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate.
Astfel, s-a reţinut că apelantul revizuent a invocat faptul că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., prin aceea că exclud deciziile pronunţate de Curtea Constituţională prin care sunt soluţionate conflictele juridice de natură constituţională, ca temei pentru exercitarea căii de atac extraordinare a revizuirii, contravin principiului legalităţii, restrâng liberul acces la justiţie şi sunt de natură a afecta dreptul la un proces echitabil.
În argumentarea excepţiei s-a arătat, în esenţă, că prevederea condiţiei ca neconstituţionalitatea să fi fost constatată exclusiv ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională, împiedică exercitarea revizuirii în ipoteza unei decizii de admitere a instanţei de contencios constituţional având altă natură, precizând că, în concret, pronunţarea Deciziei nr. 417 din 3 iulie 2019 a Curţii Constituţionale nu poate produce efecte în cauza a cărei revizuire se cere, ceea ce, în opinia revizuentului, echivalează cu o discriminare în raport de persoanele aflate în curs de judecată la data publicării.
În analizarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a reţinut, în primul rând, că demersul revizuentului urmăreşte modificarea şi/sau completarea C. proc. pen. prin înlăturarea condiţiei legale privind obiectul deciziei instanţei de contencios constituţional ce poate fundamenta o cerere de revizuire sau includerea deciziilor având ca obiect conflictele juridice de natură constituţională în premisa cazului de revizuire, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.
S-a reţinut că, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, revizuentul tinde la extinderea efectelor deciziei amintite la o situaţie pe care însăşi Curtea Constituţională o exclude, în sensul că nu este afectată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost soluţionate definitiv cauzele care intră sub incidenţa Legii nr. 78/2000, până la data publicării respectivei decizii.
Prin urmare, scopul urmărit de revizuent prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate excedează unor critici de constituţionalitate propriu-zise, având în vedere că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, a apreciat că prin excepţia invocată, apelantul revizuent A. nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci, în realitate, doreşte modificarea şi completarea normelor de procedură penală.
În opinia separată, s-a apreciat că, prin examinarea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, sunt îndeplinite cerinţele legale pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de apelantul revizuent A.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a constatat că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ.
Referitor la condiţia privind legătura normelor ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, s-a reţinut că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să poată produce un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză şi implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Legătura dintre norma ce face obiectul excepţiei şi soluţionarea cauzei, ca şi condiţie de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale, presupune ca norma invocată să orienteze soluţia ce se va pronunţa în cauză, cerinţă apreciată că fiind realizată în speţa de faţă.
Împotriva încheierii din data de 18 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021, a formulat recurs, în termen legal, apelantul revizuent A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2021/a1.1. Primul termen a fost fixat, în mod aleatoriu, la data de 21 februarie 2022, termen la care Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi a admis cererea de amânare formulată apărătorul ales al recurentului A. şi a stabilit un nou termen, la data de 21 martie 2022.
La termenul din data de 21 martie 2022 au avut loc dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
În motivarea recursului formulat de recurentul A., prin apărător ales, s-a susţinut că, analizând condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, referitoare la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., instanţa de fond adăugat o nouă condiţie de admisibilitate neprevăzută de lege - respectiv scopul avut în vedere de autorul excepţiei la momentul formulării cererii, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii atacate. S-a arătat că, din analizarea celor patru condiţii expres prevăzute de lege, sunt îndeplinite cumulativ toate cerinţele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Referitor la primele trei condiţii, s-a reţinut că acestea sunt îndeplinite, astfel cum s-a constatat şi prin încheierea din data de 18 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători.
Însă, contrar dispoziţiilor legale stabilite prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de fond a analizat încă o condiţie, respectiv scopul pentru care a fost legiferat mijlocul procedural al sesizării Curţii Constituţionale, raportându-se în realitate la scopul avut în vedere de către autorul excepţiei. Înalta Curte a considerat că se urmăreşte modificarea textului legal prin excepţia de neconstituţionalitate invocată, însă recurentul a avut în vedere interpretarea textului şi nu modificarea acestuia.
S-a susţinut că o interpretare restrictivă a art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. conduce la o aplicare discriminatorie în ceea ce priveşte persoana care a semnalat aceasta nelegalitate, prin excepţia nulităţii absolute a sentinţei fondului invocată în cauza în care a fost judecată şi condamnată, excepţie recalificată ca motiv de apel. Ulterior, prin soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională, prin Decizia nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale, acest aspect al nelegalităţii aplicării unui text de lege imperativ, a fost constatat şi aplicat, dând posibilitatea multor justiţiabili să se prevaleze de îndreptarea unei erori judiciare, prin promovarea căilor extraordinare de atac, cu excepţia celui care a semnalat nelegalitatea şi a sesizat Curtea Constituţională a României.
În concluzie, s-a susţinut că, prin interpretarea restrictivă a art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., prin referire exclusiv la natura deciziei nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale, fără a fi avute în vedere şi efectele produse de această decizie, se ajunge la vătămarea dreptului de a promova calea de atac extraordinară a revizuirii şi implicit restricţionarea accesului la justiţie, precum şi vătămarea dreptului la un proces echitabil.
Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători reţine că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, revine Curţii Constituţionale.
Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate este un mecanism creat cu scopul de a garanta supremaţia Constituţiei în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei exercitându-se controlul de constituţionalitate a posteriori şi asigurându-se accesul părţilor la jurisdicţia constituţională.
În mod evident, instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate, nu realizează un control al constituţionalităţii propriu-zise a prevederilor legale contestate, ci doar apreciază asupra condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că această analiză presupune, în concret, verificarea unor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;
- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă;
- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune în mod formal, controlului instanţei de contencios constituţional o dispoziţie legală, ci de a înlătura pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională.
Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că instanţa judecătorească sau de arbitraj comercial în faţa cărora sunt invocate excepţiile constituie un prim filtru legal în cadrul controlului de constituţionalitate, deoarece sesizarea Curţii Constituţionale se realizează doar în situaţia în care excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte cerinţele referitoare la admisibilitatea sa.
Cauzele de inadmisibilitate reprezintă motive legale ce împiedică declanşarea procedurii de control al constituţionalităţii legii şi care determină limitele legale ale controlului pe cale de excepţie, realizat de Curtea Constituţională conform competenţei sale, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 în prezenta cauză, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că excepţia a fost invocată de către apelantul revizuent A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători (dosarul nr. x/2021 având ca obiect apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei nr. 3 din data de 12 ianuarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei penale nr. 377 din data de 21 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016) şi vizează dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.. De asemenea, se constată că textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real asupra cursului procesului penal şi asupra situaţiei juridice a părţii din proces, aspect reţinut de altfel şi în încheierea atacată.
Examenul legăturii cu cauza se realizează prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în cauză.
Legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, atât a aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
În acest sens, prin decizia nr. 591 din data de 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că "legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului".
În cauză, prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., recurentul A. a arătat că dispoziţia criticată este în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale, întrucât, în modul în care este redactată, oferă posibilitatea instanţelor de judecată să respingă ca inadmisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. chiar în situaţia în care există o decizie a Curţii Constituţionale prin care sunt soluţionate conflictele juridice de natură constituţională, cu efecte directe în ceea ce priveşte elementele de nelegalitate ce au stat la baza soluţionării cauzei penale, ceea ce determină o aplicabilitate discriminatorie a textului de lege criticat.
S-a susţinut că prevederea condiţiei ca neconstituţionalitatea să fi fost constatată exclusiv ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională, împiedică exercitarea revizuirii în ipoteza unei decizii de admitere a instanţei de contencios constituţional având altă natură, astfel încât pronunţarea Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019 a Curţii Constituţionale nu poate produce efecte în cauza a cărei revizuire se cere.
În opinia recurentului, Decizia nr. 417/2019 pronunţată de Curtea Constituţională, din punct de vedere al efectelor, este asimilată unei decizii de neconstituţionalitate a unui text de lege întrucât, în realitate, aceasta a fost aplicată în nenumărate cauze penale, conducând la rejudecarea cauzelor în fond, datorită neaplicării unei norme legale de către instanţă, având o conotaţie absolut similară cu aceea a aplicabilităţii efectelor constatării neconstituţionalităţii unei dispoziţii legale.
Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că susţinerile recurentului referitoare la interpretarea textului de lege vizat, nu constituie critici reale privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., iar prin invocarea excepţiei nu se tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României.
Se reţine astfel, în acord cu prima instanţă, că prin demersul iniţiat, se tinde la modificarea şi/sau completarea dispoziţiei legale pretins neconstituţionale, prin înlăturarea condiţiei legale privind obiectul deciziei instanţei de contencios constituţional ce poate fundamenta o cerere de revizuire sau includerea deciziilor având ca obiect conflictele juridice de natură constituţională, în premisa cazului de revizuire.
Însă, o asemenea situaţie ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).
Totodată, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că, în mod corect, instanţa a reţinut că, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, revizuentul tinde la extinderea efectelor deciziei nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale, la o situaţie pe care însăşi Curtea Constituţională o exclude prin considerentele acestei decizii, în sensul că "... autoritatea de lucru judecat asociată hotărârilor judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost soluţionate definitiv cauzele care intră sub incidenţa Legii nr. 78/2000, până la data publicării prezentei decizii, nu este atinsă".
Prin urmare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază ca nefondate criticile recurentului A., acestea nefiind veritabile critici de neconstituţionalitate şi constată că sesizarea instanţei de contencios constituţional în scopul modificării unei dispoziţii legale, ar ignora limitele competenţei Curţii Constituţionale.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 18 octombrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 18 octombrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2022.
Procesat de GGC - LM