Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I.1. Prin încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2), art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, invocată de contestatorul A..
În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, invocată de acelaşi contestator.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen., cuprinse în încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Braşov, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 18 august 2020, sub nr. x/2020.
La data de 22 septembrie 2020, recurentul A. a transmis la dosar cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu mai multe excepţii de neconstituţionalitate, iar la termenul din data de 29 septembrie 2020, a indicat oral excepţiile de neconstituţionalitate cu privire la care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, precizând că sunt îndeplinite condiţiile de prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
I.2. Prin încheierea din data de 23 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurentul A. în cauza având ca obiect recursul declarat de acelaşi recurent împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91 şi art. 93 din C. proc. pen., cuprinse în încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de de Apel Braşov, secţia penală.
Împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, a formulat recurs, în termen legal, recurentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2020.
I.3. Prin decizia penală nr. 251 din 14 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020.
Împotriva deciziei penale nr. 251 din 14 decembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a formulat contestaţie, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, cu termen la data de 8 noiembrie 2021.
În această cauză, anterior începerii şedinţei de judecată recurentul a depus la dosar, prin e-mail, cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., cerere care a fost înregistrată sub nr. x/2021/a1.
Prin cererea formulată în scris, recurentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (4) din C. proc. pen., ("neprezentarea părţilor nu împiedică soluţionarea cererii"), art. 72 alin. (8) din C. proc. pen., ("introducerea unei cereri de strămutare nu suspendă judecarea cauzei") şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. ("sentinţa prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac "), raportat la art. 1, art. 2, art. 4, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 22, art. 24, art. 52, art. 59, art. 129, art. 142, art. 146, art. 148 din Constituţia României.
I.4. Prin încheierea din data de 8 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurentul A.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu întruneşte toate condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia.
Astfel, s-a constatat că excepţiile au fost invocate în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea unei căi de atac, de către o persoană care are, în speţă, calitatea de contestator (A.) şi vizează neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a reţinut că partea care invocă o excepţie de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.
În acest context, s-a constatat că recurentul nu a arătat în ce constă legătura textului în discuţie cu prevederile constituţionale şi care este neconcordanţa dintre ele şi textul legii fundamentale.
În speţă, s-a apreciat că A. a făcut trimitere generică la dispoziţiile constituţionale, respectiv art. 1, art. 2, art. 4, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 22, art. 24, art. 52, art. 59, art. 129, art. 142, art. 146, art. 148 din Constituţia României, fără a expune neconcordanţele dintre dispoziţiile art. 73 alin. (4), art. 72 alin. (8) şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. şi prevederile constituţionale indicate.
În examinarea îndeplinirii legăturii normei ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate de recurent, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că formularea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu a fost determinată, în fapt, de o contradicţie concretă a textelor criticate pentru neconstituţionalitate cu prevederile legii fundamentale, autorul excepţiei invocând formal neconstituţionalitatea textelor de lege menţionate.
II. Împotriva încheierii din data de 8 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021, a formulat recurs, în termen legal, recurentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2021/a1.1, primul termen fiind fixat, în mod aleatoriu, la data de 21 martie 2022, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor stipulate expres de dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv: starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Prin urmare, cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite.
Prin cererea formulată, contestatorul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (4) din C. proc. pen. ("neprezentarea părţilor nu împiedică soluţionarea cererii"), art. 72 alin. (8) din C. proc. pen., ("introducerea unei cereri de strămutare nu suspendă judecarea cauzei") şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. ("sentinţa prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac "), raportat la art. 1, art. 2, art. 4, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 22, art. 24, art. 52, art. 59, art. 129, art. 142, art. 146, art. 148 din Constituţia României.
Totodată, se constată că excepţiile au fost invocate în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea unei căi de atac (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate de A. împotriva deciziei penale nr. 251 din 14 decembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020), de către o persoană care are, în speţă, calitatea de contestator (A.) şi vizează neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti s-a reţinut că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.
Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că partea care ridică o excepţie de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală, să prezinte argumentele în susţinerea cererii şi să releve, în mod concret, legătura cu soluţionarea cauzei.
În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători reţine că excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurentul A., ce privesc dispoziţiile art. 73 alin. (4) din C. proc. pen. ("neprezentarea părţilor nu împiedică soluţionarea cererii"), art. 72 alin. (8) din C. proc. pen., ("introducerea unei cereri de strămutare nu suspendă judecarea cauzei") şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. ("sentinţa prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac ") au fost ridicate în calea de atac a contestaţiei formulate împotriva deciziei penale nr. 251 din 14 decembrie 2020, hotărâre prin care a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 23 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă o altă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1) şi (2), art. 80 alin. (1) şi art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. civ. privind dreptul la un proces echitabil, egalitatea, dreptul la apărare, asistenţa judiciară şi reprezentarea părţilor la judecată; art. 29 alin. (5) şi art. 29, în integralitatea sa, din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, în ceea ce priveşte neprevederea persoanei vătămate de a beneficia de dreptul de a formula recurs la instanţa imediat superioară împotriva respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă sau din alte motive, după comunicarea acestei, şi nu în termen de 48 de ore de la pronunţare; art. 367 alin. (9) din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010) privind neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate; art. 341, art. 347, art. 408, art. 425 şi art. 351 alin. (2) din C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010) în ceea ce priveşte neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.
Or, se constată că aspectele invocate de recurent în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale fac referire la neconstituţionalitatea unor dispoziţii privind instituţia strămutării, astfel cum aceasta este reglementată de C. proc. pen., dispoziţii care nu au aplicabilitate în ceea ce priveşte soluţia ce poate fi pronunţată în calea de atac a contestaţiei exercitate împotriva deciziei penale nr. 251 din 14 decembrie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.
Aşadar, având în vedere că dispoziţiile legale pretins neconstituţionale nu au aplicabilitate şi nu prezintă relevanţă în soluţionarea respectivei căi de atac, nefiind de natură a produce un efect concret în judecarea contestaţiei formulate, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional.
Totodată, referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (4) din C. proc. pen., art. 72 alin. (8) din C. proc. pen. şi art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că obiecţiunile formulate nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României, constatând că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei.
De altfel, se reţine că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate.
În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa, că "Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi." (decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011).
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători apreciază că aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 8 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 8 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 martie 2022.
Procesat de GGC - LM