Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra apelurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

A. Judecata în faţa instanţei de fond

Prin sentinţa penală nr. 593 din data de 15 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017 s-au dispus următoarele:

I. Cu unanimitate, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. i) combinat cu art. 6 (ne bis in idem) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpaţii A. şi B. pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.

II. Cu majoritate, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. cu referire la art. 1 6 alin. (1) lit. i) combinat cu art. 6 (ne bis in idem) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul C. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.

III. Cu majoritate, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.

IV. Cu majoritate, în conformitate cu art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. acţiunea civilă exercitată de partea civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României a fost lăsată nesoluţionată.

În temeiul art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale.

În temeiul art. 397 alin. (5) teza ultimă din C. proc. pen. a atras atenţia părţii civile Autoritatea pentru Digitalizarea României că măsurile asigurătorii încetează de drept, dacă nu introduce acţiune în faţa instanţei civile, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

V. Cu unanimitate, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

VI. Cu majoritate, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. au fost achitaţi inculpaţii: A. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, B. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, şi D. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

VII. Cu majoritate, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă:

La data de 27 septembrie 2017, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2017, rechizitoriul nr. x/2016 din 27 septembrie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- C., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- B., pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

- A., pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., spălare a banilor prevăzut de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

- D., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. şi de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

În baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, prin rechizitoriu a fost stabilită următoarea încadrare juridică a faptelor:

Fapta inculpatului C. care, în perioada ianuarie - septembrie 2009, în calitate de Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. a), b) şi e) raportat la art. 178 alin. (2) şi art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006 (actual art. 2 alin. (2) lit. a), b) şi e) raportat la art. 172 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice), şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de Guvern nr. 119/1999, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, la instigarea inculpaţilor B. şi A.:

- a aprobat documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare", deşi aceasta conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţia organizată de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22.05.2009) în cadrul căreia a fost favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. S.R.L.;

- prin răspunsurile la solicitările de clarificări formulate în cadrul procedurii de licitaţie, a menţinut condiţiile restrictive prin care să fie favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. S.R.L., modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 51.396.344,76 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Urmarea imediată: o pagubă în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în sumă de 51.396.344,76 euro, un folos patrimonial în cuantum de 51.396.344,76 euro, în favoarea E.

Fapta inculpatului B. care, în calitate de reprezentant în fapt/drept al E., în perioada ianuarie - iunie 2009,

- împreună cu inculpatul D., s-a implicat în întocmirea de către reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a documentaţiei de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22.05.2009), în sensul stabilirii unor condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie de natură să favorizeze E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. S.R.L., prin punerea la dispoziţie, sub formă de proiect, a documentaţiei de atribuire (caiet de sarcini, fişă de date a achiziţiei),

- împreună cu inculpatul A., l-a determinat pe inculpatul C., Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, să aprobe atât documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22.05.2009), deşi aceasta conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie, cât şi să menţină, pe tot parcursul desfăşurării procedurii de licitaţie, condiţiile restrictive prin care să fie favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. S.R.L., modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 51.396.344,76 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Urmarea imediată: o pagubă în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în sumă de 51.396.344,76 euro. - un folos patrimonial în cuantum de 51.396.344,76 euro, în favoarea E.

După cum rezultă din descrierea faptei de instigare la abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului B., aceasta cuprinde atât forma principală de participaţie, respectiv instigarea, cât şi forma de participaţie a complicităţii constând în implicarea împreună cu inculpatul D., în întocmirea de către reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a documentaţiei de atribuire aferentă procedurii de licitaţie, în sensul stabilirii unor condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie de natură să favorizeze E., prin punerea la dispoziţie, sub formă de proiect, a documentaţiei de atribuire (caiet de sarcini, fişă de date a achiziţiei).

Fapta inculpatului B. care, în perioada septembrie - octombrie 2009, a deţinut şi folosit în mod direct/indirect suma de 7.820.872,41 RON, cunoscând că aceasta reprezintă o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către societatea E., în urma câştigării licitaţiei organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22.05.2009), sumă transferată în conturile societăţilor controlate de acesta în mod direct/indirect, respectiv, S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L.,S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., prin subcontractarea în mod fictiv a serviciilor de consultanţă şi suport de către S.C. P. S.R.L., din dispoziţia inculpatului D., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 656/2002.

Fapta inculpatului B. care, în perioada 21.10.2009 - 31.10.2009, împreună cu inculpatul A., în scopul de a disimula originea ilicită a sumei de 18.153.058 euro, reprezentând o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către E. în urma câştigării licitaţiei publice organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale privind licenţele P., a dispus transferul respectivei sume de bani din contul E. (societate controlată de cei doi inculpaţi) în contul Q. (societate controlată de inculpatul A.), prin încheierea în mod fictiv a unui contract de prestări servicii între cele două societăţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Fapta inculpatului A. care, în calitate de reprezentant în fapt/drept al E., în perioada ianuarie - iunie 2009, împreună cu inculpatul B., - l-a determinat pe inculpatul C., Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, să aprobe atât documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22.05.2009), deşi aceasta conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie, cât şi să menţină, pe tot parcursul desfăşurării procedurii de licitaţie, condiţiile restrictive prin care să fie favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. S.R.L., modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 51.396.344,76 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Fapta inculpatului A. care, - în perioada 21.10.2009 - 31.10.2009, împreună cu inculpatul B., în scopul de a disimula originea ilicită a sumei de 18.153.058 euro, reprezentând o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către E. în urma câştigării licitaţiei publice organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale privind licenţele P., a dispus transferul respectivei sume de bani din contul E. (societate controlată de cei doi inculpaţi) în contul Q. (societate controlată de inculpatul A.), prin încheierea în mod fictiv a unui contract de prestări servicii între cele două societăţi, - în perioada 30.10.2009 - 23.02.2010, din suma transferată în contul Q. de către E., a transferat şi deţinut în contul personal deschis la R. din Elveţia suma de 9.620.000 euro, cunoscând faptul că respectiva sumă de bani reprezenta o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către E., în urma câştigării licitaţiei publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002.

Fapta inculpatului D. care, în perioada ianuarie - iunie 2009, în calitate de Director General al P. S.R.L., împreună cu inculpatul B., - s-a implicat partinic şi netransparent în constituirea şi sprijinirea asocierii formată din E. (în calitate de lider al asocierii), E., F., G. şi H. S.R.L., în vederea câştigării licitaţiei organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22.05.2009), prin cooptarea în cadrul asocierii a S.C. H. S.R.L., precum şi prin refuzul de a pune la dispoziţia altor participanţi la licitaţie a unei oferte de preţ şi a unei scrisori de confirmare din partea producătorului privind acordul acestuia pentru livrarea orelor de consultanţă şi suport, - s-a implicat partinic şi netransparent în întocmirea de către reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a documentaţiei de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22.05.2009), în sensul stabilirii unor cerinţe restrictive de participare la licitaţie pentru favorizarea E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. S.R.L., prin punerea la dispoziţie, sub formă de proiect, a documentaţiei de atribuire (caiet de sarcini, fişă de date a achiziţiei), modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 51.396.344,76 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Urmarea imediată: o pagubă în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în sumă de 51.396.344,76 euro; un folos patrimonial în cuantum de 51.396.344,76 euro, în favoarea E.

Fapta inculpatului D. care, în perioada septembrie - octombrie 2009, în calitate de Director General al S.C. P. S.R.L., în scopul de a disimula originea ilicită a sumei de 11.930.096,98 RON reprezentând o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către societatea E., în urma câştigării licitaţiei organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22.05.2009), a dispus transferul respectivei sume de bani, prin subcontractarea în mod fictiv a serviciilor de consultanţă şi suport, de către S.C. P. S.R.L. către societăţile controlate de acesta şi B., după cum urmează:

- în mod direct, către societatea controlată de acesta, respectiv S.C. S. S.R.L., şi indirect către aceeaşi firmă, prin intermediul S.C. T. S.R.L., S.C. M. S.R.L., suma de 4.109.224,57 RON, - către societăţile controlate de inculpatul B. în mod direct/indirect, respectiv, S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., suma de 7.820.872,41 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În cazul infracţiunilor de spălare a banilor reţinute în sarcina inculpaţilor B., A. şi D., s-a menţionat că aceştia au cunoscut faptul că respectivele sume care au fost deţinute sau transferate în scopul disimulării originii ilicite a acestora, reprezintă o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către E. în urma câştigării licitaţiei publice organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale privind licenţele P.

Prin încheierea din data de 30 ianuarie 2018 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au dispus următoarele:

I. S-a constatat competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legalitatea sesizării instanţei şi legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală în cauza privind pe inculpaţii C., D., B. şi A. trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

II. Au fost respinse cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii C. şi D.

III. Au fost admise, în parte, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii B. şi A.

S-a constatat nulitatea ordonanţelor nr. 766/P/2016 din data de 30 martie 2017 şi din data de 20 septembrie 2017 emise de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie sub aspectul preluării ca şi probă în prezenta cauză a unor înscrisuri, în copie conformă cu originalul, din dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi din dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

S-a dispus comunicarea încheierii motivate către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie cu solicitarea ca, în 5 zile de la comunicare, să precizeze dacă se menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau se solicită restituirea cauzei.

Având în vedere menţinerea dispoziţiei de trimitere în judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (3) şi art. 346 alin. (4) din C. proc. pen., Judecătorul de cameră preliminară prin încheierea nr. 165 din 13 martie 2018 a dispus următoarele:

A menţinut dispoziţiile încheierii din data de 30 ianuarie 2018, care se atacă odată cu prezenta hotărâre.

În temeiul deciziei Curţi Constituţionale a României nr. 22 din data de 18 ianuarie 2018 a dispus eliminarea probelor/mijloacelor de probă excluse prin încheierea din data de 30 ianuarie 2018.

A respins cererea de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii rechizitoriului motivată prin aceea că au fost înlăturate unele probe.

A dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii C., B., A. şi D. trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016 din 27 septembrie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 346 alin. (5) din C. proc. pen. şi ale deciziei Curţi Constituţionale a României nr. 22 din data de 18 ianuarie 2018, Judecătorul de cameră preliminară a susţinut că probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei, astfel că a dispus înlăturarea lor din dosarul cauzei.

Încheierea judecătorului de cameră preliminară a rămas definitivă prin încheierea nr. 25 din 18 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017.11 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care au fost respinse ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpaţii C., A., B. şi D. şi de partea responsabilă civilmente E. împotriva încheierii nr. 165 din data de 13 martie 2018 şi a încheierii din data de 30 ianuarie 2018, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2017.

Procedura judecării cauzei în primă instanţă

La termenul de judecată din 22 ianuarie 2019, când inculpaţii şi avocaţii aleşi au menţionat expres că sunt în posesia formatului electronic al dosarului, după prezentarea succintă a actului de sesizare de către magistratul asistent, Înalta Curte, secţia penală, a adus la cunoştinţă inculpaţilor dispoziţiile art. 374 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora au dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-le atenţia că tot ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva acestora. Totodată, a adus la cunoştinţă inculpaţilor dispoziţiile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen. corelate cu cele ale art. 396 alin. (10) din acelaşi cod, potrivit cărora poate solicita ca judecata să se realizeze în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi a înscrisurilor prezentate de părţi, cu condiţia recunoaşterii în totalitate a faptei, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanţei, consecinţa fiind aceea că, în caz de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii vor fi reduse cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Astfel, după ce li s-au pus în vedere prevederile legale sus-menţionate, inculpaţii, pe rând, au precizat că sunt de acord să dea declaraţii în faţa instanţei de fond, însă după audierea tuturor martorilor, şi că nu solicită ca judecata să se desfăşoare potrivit procedurii simplificate, poziţiile procesuale fiind consemnate în cuprinsul declaraţiilor care au fost ataşate la dosarul cauzei, subsecvent citirii şi semnării lor de către inculpaţi şi apărătorii aleşi.

La termenul de judecată din 05 februarie 2019 au fost audiaţi martorii U., V., iar la termenul de judecată din 19 februarie 2019 au fost audiaţi martorii W., X., Y. şi s-a dispus amânarea cauzei la data de 19 martie 2019 în vederea continuării cercetării judecătoreşti.

La termenul din 19 martie 2019 au fost audiaţi martorii Z., AA., BB., cauza fiind amânată la data de 16 aprilie 2019, când au fost audiaţi martorii CC., DD., cauza fiind amânată la data de 28 mai 2019 când au fost audiaţi martorii EE., FF., GG. şi la data de 25 iunie 2019 când au fost audiaţi martorii HH., II., JJ.

Ulterior, cauza a fost amânată la data de 04 septembrie 2019 când au fost audiaţi martorii KK., LL., MM., NN., OO., cauza fiind amânată la data de 11 septembrie 2019, încunoştinţând părţile că următoarele termene vor fi la datele de 18 septembrie 2019 şi 25 septembrie 2019. De asemenea, s-a pus în vedere Ministerului Public să asigure prezenţa la termenul din 11 septembrie 2019 a martorei PP. - martor cu identitate protejată, sens în care s-a efectuat o adresă către Direcţia Naţională Anticorupţie. Totodată, s-a dispus citarea martorilor QQ. şi RR., precum şi martorii SS. şi TT.

La termenul din 28 ianuarie 2020, Înalta Curte, urmare a concluziilor formulate în cauză (atât cea referitoare la incidenţa deciziei nr. 417/2019 a CCR, cât şi cea referitoare la noua componenţă a completului de judecată) a dispus reluarea cercetării judecătoreşti (readministrarea probelor deja administrate), prin reaudierea martorilor anterior audiaţi, respectiv U., V., W., DD., Y., X., AA., BB., Z., EE., CC., HH., GG., NN., FF., II., JJ., KK., LL., OO. şi MM., fiind amânată cauza la data de 17 februarie 2020 în vederea reaudierii martorilor U., V., W., DD., Y., X., AA., Z., EE., CC. şi GG. şi, apoi, la data de 18 februarie 2020, în vederea reaudierii martorilor BB., HH., NN., FF., II., JJ., KK., LL., OO. şi MM.

La termenul de judecată din 17 februarie 2020, au fost reaudiaţi martorii EE., Z., X., Y., W., U., filele x, iar la termenul de judecată din 18 februarie 2020 au fost reaudiaţi martorii V., FF., GG., OO., LL., KK., JJ., II., filele x, iar ulterior, la termenul din 10 martie 2020 au fost reaudiaţi martorii QQ., CC., NN., BB., AA., DD. filele x, cauza fiind amânată la data de 7 aprilie 2020 în vederea continuării cercetării judecătoreşti, când s-a respins cererea de suspendare a judecăţii, atât în temeiul art. 367 din C. proc. pen., cât şi în temeiul art. 43 alin. (2) din Decretul nr. 195 din 16.03.2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, s-a încuviinţat cererea formulată de apărare pentru amânarea judecăţii şi de acordare a unui termen de judecată care să fie stabilit după încetarea stării de urgenţă, s-a acordat termen de judecată la data de 19 mai 2020, pentru când s-a dispus citarea martorilor HH. şi MM., cu menţiunea "citare în vederea reaudierii" şi martora RR., în vederea audierii. Totodată, s-a adus la cunoştinţa apărătorilor că s-a dispus încetarea măsurilor de protecţie a martorului cu identitate protejată "PP." (în urma finalizării procedurii judiciare de verificare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 126 din C. proc. pen. cu referire la decizia nr. 248/2019 pronunţată de Curtea Constituţională) şi s-a menţinut dispoziţia privind prorogarea discutării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate invocată de apărătorul ales al inculpatului C. pentru un termen de judecată ulterior.

La termenul de judecată din 19 mai 2020 au fost audiaţi martorii HH. şi MM., filele x, s-a amânat cauza la data de 2 iunie 2020, dată la care au fost audiaţi martorul TT. filele x şi s-a dispus amânarea cauzei la data de 16 iunie 2020, în vederea audierii ultimului martor propus în vederea audierii, SS. La acelaşi termen de judecată Înalta Curte a adus la cunoştinţa apărării numele real al martorului pentru care s-a dispus încetarea măsurilor de protecţie, precizând faptul că acesta se numeşte SS., ulterior cauza fiind amânată datorită imposibilităţii audierii acestuia la data de 20 octombrie 2020, când s-a dispus amânarea cauzei, succesiv, la datele de 17 noiembrie 2020, 19 ianuarie 2021 şi 02 martie 2021 având în vedere imposibilitatea de participare a unui membru titular al completului.

La termenul de judecată din 30 martie 2021 a fost audiat inculpatul D. şi s-a dispus amânarea judecării cauzei la data de 12 aprilie 2021, în vederea audierii inculpaţilor C., B. şi A. Totodată, s-a respins cererea formulată de persoana interesată UU. S.R.L. privind sechestrul asigurător instituit asupra imobilului situat în localitatea Năvodari, Str. D25, judeţul Constanţa, înscris în CF nr. x a OCPI Constanţa - BCPI Constanţa.

La termenul de judecată din 12 aprilie 2021 au fost audiat inculpatul B., iar la termenul de judecată din 19 aprilie 2021 a fost audiat inculpatul A.

La termenul din 10 mai 2021 au fost în discuţie probele noi solicitate şi având în vedere că, pentru examinarea tuturor chestiunilor puse în discuţie de apărare şi acuzare legate de probele noi solicitate, Înalta Curte a avut nevoie de un timp de deliberare, s-a acordat termen de judecată la data de 25 mai 2021, pentru deliberare şi pronunţare asupra cererilor de probatorii formulate de inculpaţi. Amânarea cauzei a fost necesară şi pentru şi pentru audierea martorului SS., prin videoconferinţă, în baza ordinului european de anchetă cu autorităţile spaniole, precum şi pentru audierea inculpatului C., având în vedere poziţia procesuală exprimată de acesta, de a da declaraţii în prezenta cauză numai după audierea martorului SS.

La termenul din 8 iunie 2021, Înalta Curte a procedat, prin videoconferinţă organizată în colaborare cu autorităţile judiciare din Spania, la audierea martorului SS., declaraţia acestuia fiind consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei şi s-a dispus amânarea judecării cauzei la data de 22 iunie 2021, în vederea audierii inculpatului C., care a fost audiat la termenul din 22 iunie 2021, continuându-se audierea acestuia şi la următorul termen din 5 iulie 2021.

Tot la termenul de judecată din 5 iulie 2021, Înalta Curte s-a pronunţat cu privire la probele noi solicitate şi, în sinteză, a admis probele cu înscrisuri depuse de inculpaţii A. şi B., inclusiv înscrisurile conţinând opinii expertale. A admis pentru inculpatul C. proba cu înscrisuri constând în hotărâri de guvern din perioada 2004-2009 aferente contractului x. RO şi a pus în vedere depunerea acestora la dosar până la data de 1 septembrie 2021. A respins celelalte probe formulate de inculpaţii C. şi D. şi a încuviinţat pentru toţi inculpaţii depunerea la dosar a înscrisurilor apreciate ca fiind utile soluţionării cauzei.

La termenul din 5 iulie 2021, s-a constatat terminată cercetarea judecătorească şi s-a acordat termen pentru dezbateri la data de 13 septembrie 2021, punându-le în vedere inculpaţilor şi reprezentantului Ministerului Public să pregătească concluzii scrise pentru termenul acordat.

La termenul stabilit pentru dezbateri (13 septembrie 2021), având în vedere cererile inculpatului C. şi părţii civile A.D.R. a fost stabilit un nou termen pentru dezbateri, la data de 24 septembrie 2021.

Instanţa, în cursul deliberării, în unanimitate, a apreciat ca neîntemeiată cererea/critica apărării referitoare la nulitatea actelor şi măsurilor fazei urmăririi penale întrucât procurorul care a efectuat urmărirea penală şi a emis rechizitoriul nu ar fi avut vechimea în magistratură necesară pentru numirea ca procuror în cadrul D.N.A., fiind invocată decizia nr. 514/2021 a Curţii Constituţionale a României.

Astfel, sub un prim aspect instanţa de fond a reţinut că aspectele de nelegalitate a actelor şi măsurilor din faza urmăririi penale constituie, printre altele, obiectul verificării cauzei în procedura camerei preliminare (art. 342 din C. proc. pen.).

Pe de altă parte s-a reţinut că actele şi măsurile de urmărire penală se desfăşoară potrivit legii existente la data respectivelor acte şi măsuri, în cazul normelor procesual-penale nefiind incident principiul aplicării legii penale mai favorabile; numai legea poate stabili expres dispoziţii tranzitorii cu referire la normele procesual-penale.

Aceste aspecte implică, inerent, şi dispoziţiile legale din care rezultă competenţa unei anumite structuri a Ministerului Public, în sens larg, atât din perspectiva normelor de competenţă în supravegherea/efectuarea urmăririi penale, cât şi din perspectiva desemnării/promovării/numirii procurorilor în cadrul structurilor Ministerului Public.

De altfel, pe de o parte, decizia pronunţată de Curtea Constituţională, invocată de apărare, este ulterioară finalizării urmăririi penale şi emiterii rechizitoriului, iar pe de altă parte, a fost pronunţată nu într-o cauză penală concretă ori în această cauză penală, ci a fost pronunţată prin parcurgerea procedurii constituţionale a controlului "a priori" a legii, adică controlul de constituţionalitate anterior promulgării unei legi.

În sfârşit, instanţa a reţinut că, la cererea inculpatului C. - cum de altfel a şi menţionat apărătorul său ales - Înalta Curte a sesizat Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate referitoare chiar la textele legii în vigoare care reglementează condiţiile de vechime în magistratură pentru numirea procurorilor în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Instanţa, în cursul deliberării, în unanimitate, a apreciat ca neîntemeiată critica apărării referitoare la lipsa autorizării prealabile a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii cercetaţi şi trimişi în judecată pentru infracţiunea de spălare de bani (condiţie prevăzută de art. 9 alin. (3) din C. pen.).

Instanţa a reţinut că aspectele de nelegalitate a actelor şi măsurilor din faza urmăririi penale constituie, printre altele, obiectul principal în procedura camerei preliminare (art. 342 din C. proc. pen.).

Totodată, s-a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen. cu referire la infracţiunile săvârşite pe teritoriul României. Inculpaţii sunt cetăţeni români, iar din perspectiva art. 8 alin. (1) şi (4) din C. pen., nu prezintă relevanţă faptul că sumele de bani au fost transferate în conturi aflate în bănci din afara teritoriului României ori că, ulterior, au fost efectuate operaţiuni din aceste conturi, în alte conturi, indiferent de sediul băncilor respective.

* * *

Inculpaţii A., B. şi C. au solicitat încetarea procesului penal prin aplicarea principiului "ne bis in idem", prev. de art. 6 din C. proc. pen., cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu (în participaţia penală menţionată în actul de acuzare.

În analiza criticii formulate instanţa de fond a reţinut că potrivit C. proc. pen., principiul ne bis in idem are în prezent o consfinţire legală expresă în dreptul român.

Astfel, art. 6 din C. proc. pen. cu titlul marginal "Ne bis in idem", prevede că "Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică".

Totodată, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori este prevăzut în mod expres de art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, această garanţie mai este prevăzută de art. 54 din Convenţia de Aplicare a Acordului Schengen (CAAS) precum şi de art. 50 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (cele 3 documente juridice europene fiind ratificate de România).

În legătură cu interpretarea şi aplicarea principiului "ne bis in idem", Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată prin procedura reglementată de art. 475 din C. proc. pen. "pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept".

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 8/2016 (dosar nr. x/2016), publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 430 din 08/06/2016, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în Dosarul nr. x/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: dacă sintagma "când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică" folosită de legiuitor în cuprinsul art. 6 din C. proc. pen., care consfinţeşte principiul "ne bis in idem", are în vedere doar hotărârile pronunţate în materie penală faţă de o persoană pentru aceeaşi faptă - indiferent de încadrarea juridică dată faptei - sau noţiunea de "hotărâre penală" este folosită de legiuitor în sens larg, prin ea înţelegându-se orice fel de hotărâre indiferent de materia în care se pronunţă şi de procedura după care s-a judecat cauza, dacă aceasta ar putea fi apreciată, prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 4 al Protocolului nr. 7 al Convenţiei europene a drepturilor omului, că are un caracter penal şi reprezintă o hotărâre prin care s-a produs "condamnarea" penală, civilă, fiscală sau contravenţională a persoanei, trimisă mai apoi în judecată într-un proces penal pentru aceeaşi faptă?.

În sinteză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a constatat, printre altele, că "un alt motiv de respingere ca inadmisibilă a sesizării derivă din practica constantă şi clară a celor două instanţe europene, jurisprudenţă pentru care nu este nevoie de "dezlegarea" ori de "lămurirea" Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".

Instanţa, în cursul deliberării, a reţinut următoarele aspecte referitoare la principiul "ne bis in idem" rezultate din jurisprudenţa C.J.U.E. şi C.E.D.O.:

Principiile enunţate de cele 3 instrumente juridice europene au fost examinate, de-a lungul timpului, atât de C.E.D.O., cât şi de C.J.U.E., jurisprudenţa evoluând permanent în sensul celor ce se vor menţiona în continuare.

Având în vedere, pe de o parte, notorietatea juridică a acestor hotărâri, iar pe de altă parte, publicarea oficială a acestora, dar - în unele hotărâri - şi argumentarea deosebit de amplă a soluţiilor dispuse, Înalta Curte, în principal, a făcut trimitere la paragrafele esenţiale, iar în secundar, a redat numai unele dintre aceste paragrafe, argumente şi concluzii menţionate în aceste hotărâri.

Conform jurisprudenţei C.E.D.O. şi C.J.U.E., noţiunea de "hotărâre definitivă" are un sens autonom în structura "ne bis in idem", nefiind limitată numai la sentinţele şi deciziile pronunţate de instanţele de judecată.

C.E.D.O. a statuat că analiza care trebuie efectuată pentru stabilirea incidenţei principiului "ne bis in idem" prin raportare la criteriul fapte identice sau fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi, trebuie să vizeze acele fapte care constituie un set de împrejurări factuale concrete privind acelaşi acuzat şi care sunt indisolubil legate în timp şi spaţiu.

Astfel, s-a statuat că principiul "ne bis in idem" se aplică şi în privinţa soluţiilor de netrimitere în judecată prin care Ministerul Public, pronunţându-se asupra fondului cauzei, pune capăt - chiar fără intervenţia instanţei - procedurii judiciare, astfel că dacă sunt îndeplinite celelalte cerinţe, printre care eadem personae şi idem factum, se consideră că acţiunea penală a fost stinsă în mod definitiv, iar acest caracter definitiv al stingerii nu este afectat de posibilitatea redeschiderii urmăririi penale ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări noi ori de posibilitatea anulării ulterioare a acesteia.

- jurisprudenţa C.E.D.O. (relevante fiind mai ales cauzele Sergey Zolotukhin c. Federaţia Rusă 10 februarie 2009, A şi B. c. Norvegia 15 noiembrie 2016, Mihalache c. România 08 iulie 2019, Tsonyo Tsonev c. Bulgaria 14 ianuarie 2010, Ioan Horhat c. România, 3 martie 2020, Butnaru şi Bejan c. România, 23.06.2015, VV. c. Austria, 29 mai 2001).

Printre cele mai importante hotărâri C.E.D.O. - apreciată ca fiind una de referinţă în această materie, inclusiv prin ampla motivare - pronunţate în cauze contra României, este cea pronunţată în cauza Mihalache c. România, din 8 iulie 2019, cele mai relevante paragrafe fiind III - p. 36 - 37, IV - p. 38 - 39, V - p. 40 - 43, respectiv, paragrafele p. 48 - 50, 53 - 64, 67 - 68, 81 - 116 şi 117 - 139.

De asemenea o hotărâre de referinţă a fost reţinută cea pronunţată în cauza Horhat c. România, din 3 martie 2020, cele mai relevante paragrafe fiind 17 - 26 şi 27 - 44, cu precizarea că în această ultimă hotărâre CEDO face numeroase trimiteri la argumentele şi concluziile hotărârii în cauza Mihalache c. România, din 8 iulie 2019.

Printre cauzele contra României, C.E.D.O. a pronunţat, de asemenea cu relevanţă pentru jurisprudenţa naţională în materia aplicării ne bis in idem hotărârea în cauza Butnaru şi Bejan c. România, din 23 iunie 2015, edificatoare pentru înţelegerea şi aplicarea acestui principiu - paragraf. 31 - 34, 36, 38, 42, 45 - 46 şi 49 - 50.

Într-o altă hotărâre de referinţă, cauza Sergey Zolotukhin c. Rusiei, din 10 februarie 2009, cele mai relevante paragrafe sunt 31 - 38, 52 - 59, 70 - 84, 98 - 100 şi 107 - 122.

Hotărârea pronunţată în cauza A. şi B. c. Norvegia, din 15 noiembrie 2016, este deosebit de importantă deoarece face o trecere în revistă a jurisprudenţei anterioare în materia "ne bis in idem", relevante fiind paragrafele 110 - 154.

În sfârşit, s-a apreciat că prezintă relevanţă pentru înţelegerea modului de interpretare şi aplicare a art. 4 din Protocolul 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, hotărârile în cauzele VV. c. Austria din 29 mai 2001 (paragrafele 22-32) şi Tsonyo c. Bulgaria, nr. 2, din 14 ianuarie 2010 (paragrafele 43 - 56).

- jurisprudenţa C.J.U.E. (în acest sens fiind apreciate ca relevante cauzele C-537/16, 20 martie 2018, C-398/12, 5 iunie 2014, C-367/05, 18 iulie 2007, C-491/07, 22 decembrie 2008).

Înalta Curte a apreciat relevanţa acestor hotărâri sub aspectul înţelegerii modului de interpretare şi aplicare a principiului "ne bis in idem", elocvente sub acest aspect fiind următoarele paragrafe ale cauzelor: C-537/16, 20 martie 2018 (p. 21 - 68), C-398/12, 5 iunie 2014 (p. 26 - 41), C-367/05, 18 iulie 2007 (p. 23 - 38) şi C-491/07, 22 decembrie 2008 (p. 30 - 45).

· Examinarea de către Înalta Curte a incidenţei principiului "ne bis in idem" în prezenta cauză penală, cu privire la inculpaţii A. şi B., cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu, în participaţia penală menţionată în rechizitoriu (SOLUŢIE CU UNANIMITATE):

Din examinarea sentinţei penale nr. 258 din 24 martie 2016, pronunţată de secţia penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 3 Judecători, precum şi din examinarea deciziei penale nr. 162 din 3 octombrie 2016, pronunţată în apel de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat că numiţii A. şi B. au fost "cumpărători de influenţă" în cauza dedusă judecăţii prin rechizitoriul nr. x/2013 din 23 martie 2015 emis de secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind audiaţi în calitate de martori.

Această calitate procesuală a fost atrasă de soluţia dispusă de procurorul din cadrul D.N.A., în sensul "clasării cauzei" cu privire la A. şi B.

Din rechizitoriul nr. x/2013, emis la data de 23 martie 2015 a rezultat că B. şi A., consideraţi "martori-cumpărători de influenţă", au săvârşit faptele expuse anterior, însă nu poate fi atrasă răspunderea lor penală întrucât au formulat denunţuri atât pentru darea de mită, cât şi pentru cumpărarea de influenţă, legea prevede consecinţele juridice ale denunţului (art. 290 alin. (3) şi art. 292 alin. (2) din C. pen.).

Înalta Curte a reţinut că, în legătură cu faptele săvârşite de numiţii B. şi A., apreciate de procuror sub încadrarea juridică ca infracţiuni de corupţie (dare de mită/cumpărare de influenţă), a fost dispusă o "decizie"/soluţie pe fondul acuzaţiilor (după examinarea faptelor, probelor şi răspunderii penale), printr-o dispoziţie de clasare a cauzei penale, soluţie "definitivă" atât din perspectiva dreptului naţional, cât şi din perspectiva jurisprudenţei CEDO şi CJUE (astfel cum rezultă din cauzele anterior menţionate).

Chiar dacă a fost dispusă prin rechizitoriu, soluţia de clasare are valoarea unei "ordonanţe de clasare" a cauzei, aceasta fiind motivată atât prin trimitere la textul de lege incident, cât şi prin argumentare de fapt şi de drept "faptele au fost denunţate de martorii B., A., ...".

Înalta Curte a constatat că această "decizie definitivă" a procurorului constituie "elementul prim" pentru "ne bis in idem", astfel că pronunţarea unei soluţii pe fondul acuzaţiilor din prezenta cauză penală (prin sesizarea Înaltei Curţi cu rechizitoriul nr. x/2017 din 27.09.2017 emis de Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie), nu este posibilă prin efectul principiului "ne bis in idem", indiferent de noua modalitate de expunere a faptelor ori de încadrare juridică a acestora.

Unele dintre soluţiile dispuse în faza urmăririi penale cu privire la persoanele cercetate, mai ales cele dispuse în urma cercetării fondului cauzei penale (examinarea faptelor, probelor şi răspunderii penale), dar şi soluţiile de disjungere a cauzei penale ori de reunire/conexare a unor cauze penale, sunt de natură a atrage consecinţe juridice ulterioare în orice cauză cu care, ulterior, este sesizată instanţa de judecată.

Conform rechizitoriului nr. x, inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată pentru următoarele fapte:

2. Fapta inculpatului B. care, în calitate de reprezentant în fapt/drept al E., în perioada ianuarie - iunie 2009,

- împreună cu inculpatul A., l-a determinat pe inculpatul C., Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, să aprobe atât documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22.05.2009), deşi aceasta conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie, cât şi să menţină, pe tot parcursul desfăşurării procedurii de licitaţie, condiţiile restrictive prin care să fie favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. S.R.L., modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 51.396.344,76 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

3. Fapta inculpatului A. care, în calitate de reprezentant în fapt/drept al E., în perioada ianuarie - iunie 2009, împreună cu inculpatul B.

- l-a determinat pe inculpatul C., Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, să aprobe atât documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22.05.2009), deşi aceasta conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie, cât şi să menţină, pe tot parcursul desfăşurării procedurii de licitaţie, condiţiile restrictive prin care să fie favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. S.R.L., modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 51.396.344,76 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Conform rechizitoriilor x din primul dosar, cât şi din actual dosar - s-a reţinut că schema infracţională ar fi următoarea:

B., persoană interesată de obţinerea contractului de licenţe cu MCSI, a apelat la A., fiind de notorietate că acesta era prieten cu Z. (persoană apropiată mediului politic).

De asemenea, întrucât era de notorietate ascendenţa pe linie politică a lui EE. (persoană din mediul politic) asupra ministrului C., s-a recurs şi la ajutorul acestuia.

Întrucât au formulat denunţuri, procurorul a dispus în cauza anterioară, pe acest motiv, clasarea cauzei cu privire la B. şi A. ("cumpărătorii de influenţă"), fiind trimişi în judecată şi condamnaţi inculpaţii Z. şi EE. (pentru trafic de influenţă) şi, respectiv, inculpatul C. (pentru trafic de influenţă).

Această schemă a rezultat, în sinteză, din examinarea rechizitoriilor şi a sentinţei din cauza anterioară, fiind expusă astfel:

După alegerile din anul 2009, în calitate de preşedinte al organizaţiei WW., inculpatul EE. l-a susţinut pe inculpatul C. pentru obţinerea funcţiei de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, asigurându-şi în acest mod o subordonare a acestuia pe linie politică.

Beneficiind de acest ascendent, la începutul anului 2009, în baza înţelegerii prealabile cu inculpatul Z. şi a discuţiilor cu martorii cumpărători de influenţă B. şi A., inculpatul EE. i-a solicitat inculpatului C. să participe la o întâlnire cu aceştia la XX. din mun. Bucureşti.

În cadrul acestei întâlniri, martorul B. a expus oferta firmelor pe care le controla pentru reînnoirea contractului de licenţiere P.

Au urmat alte întâlniri în cadrul cărora, au stabilit ca profitul de circa 16 milioane de euro, majorat ulterior la 18 milioane de euro, să fie împărţit între iniţiatorii afacerii şi inculpaţi.

Din modul de descriere a săvârşirii faptelor deduse judecăţii, s-a concluzionat că prin faptele de cumpărare de influenţă (convergent cu faptele de trafic de influenţă a celorlalte persoane arătate în sentinţa anterioară), a fost instigat inculpatul C. (funcţionar public, ministrul MCSI), să desfăşoare toate acţiunile/activităţile legate de iniţierea, organizarea şi finalizarea licitaţiei cu scopul precis orientat către câştigarea acesteia de către un anumit participant (de fapt, chiar să fie unicul participant) şi, în final, cu încheierea contractului în condiţiile acestui unic participant.

Această instigare, pe de o parte, precum şi persoanele şi modul de instigare, pe de altă parte, au format obiectul cauzei penale anterioare, finalizată cu condamnarea, printre alţii, şi a inculpatului C., respectiv, prin dispunerea de către procuror a soluţiei de clasare pentru martorii-cumpărători de influenţă A. şi B.

Această modalitate de stabilire a persoanelor implicate, a faptelor/infracţiunilor săvârşite de către acestea, a răspunderii penale a unora dintre persoane etc. - rezultată din rechizitorii şi hotărârile judecătoreşti anterioare - s-a apreciat a fi de natură a produce consecinţe juridice în prezenta cauză penală.

Astfel, jurisprudenţa CEDO şi CJUE, dar şi jurisprudenţa naţională, reţin că pentru stabilirea incidenţei principiului "ne bis in idem", este nerelevantă încadrarea juridică a faptelor, unicul criteriu relevant fiind identitatea faptelor materiale, înţeles ca existenţa unui ansamblu de circumstanţe concrete care sunt indisolubil legate între ele în timp, spaţiu şi prin obiectul lor independent de încadrarea juridică a acestor fapte sau de interesul juridic protejat.

În acest context s-a făcut trimitere la cauza Mihalache c. România potrivit căreia (paragraful 67): 67. În Serghei Zolotukhin (citată mai sus, § 82), Curtea a constatat că articolul 4 din Protocolul nr. 7 trebuie să fie înţeles în sensul că interzice urmărirea penală sau judecata pentru a doua "infracţiune" în măsura în care a luat naştere din fapte identice sau fapte care sunt substanţial aceleaşi. Această abordare materială a fost reiterată în mod explicit de Curte în cauzele ulterioare (vezi, de exemplu, Margus, citată mai sus, § 114;. A şi B v Norvegia, citată mai sus, § 108; şi Ramda împotriva Franţei, nr. 78477/11, § 81, 19 decembrie 2017).

De asemenea, în cauza Sergey Zolotukhin c. Rusiei se arată următoarele:

82. În consecinţă, Curtea consideră că articolul 4 al Protocolului nr. 7 trebuie să fie înţeles în sensul că interzice urmărirea penală sau judecarea a celei de-a doua "infracţiuni" în măsura în care aceasta decurge din fapte identice sau fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi.

83. Garanţia consacrată în articolul 4 al Protocolului nr. 7 devine relevantă la iniţierea unei noi urmări penale, în cazul în care o achitare sau condamnare anterioară au dobândit deja statutul de res judicata. În acest moment, materialele disponibile vor cuprinde în mod necesar decizia prin care prima "procedură penală" a fost încheiată şi lista de acuzaţii formulate împotriva reclamantului în noua procedură. În mod normal, aceste documente ar conţine o descriere a faptelor în ceea ce priveşte atât infracţiunea pentru care reclamantul a fost deja judecat, cât şi infracţiunea de care el sau ea este acuzat. În opinia Curţii, astfel de descrieri ale faptelor sunt, de fapt, un punct de plecare adecvat pentru determinarea chestiunii dacă faptele în ambele proceduri erau identice sau în mod substanţial aceeaşi. Curtea subliniază că este irelevant care părţi ale noilor acuzaţii sunt în cele din urmă admise sau respinse în procedura ulterioară, deoarece articolul 4 al Protocolului nr. 7 conţine mai degrabă o măsură de protecţie împotriva judecării sau riscului de a fi judecat din nou în cadrul unei proceduri noi, decât o interdicţie a celei de-a doua condamnări sau achitări.

84. Prin urmare, cercetarea Curţii ar trebui să se concentreze asupra acelor fapte care constituie un ansamblu de circumstanţe concrete care implică de fapt acelaşi inculpat şi care sunt indisolubil legate între ele în timp şi spaţiu, a căror existentă trebuie să fie demonstrată în scopul de a asigura o condamnare sau de a iniţia proceduri penale.

Aceeaşi abordare, cu referire la unicul criteriu relevant - identitatea faptelor materiale, înţeles ca existenţa unui ansamblu de circumstanţe concrete care sunt indisolubil legate între ele în timp, spaţiu şi prin obiectul lor, independent de încadrarea juridică a acestor fapte sau de interesul juridic protejat - este relevată şi de jurisprudenţa CJUE.

Rezultă că instigarea ministrului C. de către persoanele arătate (în urma căreia acesta a desfăşurat o serie de acţiuni, toate în scopul iniţierii şi finalizării "afacerii P.", denumire folosită de unul dintre inculpaţi, adică de câştigare a licitaţiei de către consorţiul E., cu împărţirea profitului către toţi cei implicaţi), a avut loc atât pentru emiterea actului normativ, cât şi - se arată în actualul rechizitoriu x în principal, pentru a fi favorizaţi în cadrul procedurii de licitaţie ce urma a se organiza ca urmare a adoptării hotărârii de guvern, prin trucarea procedurii de licitaţie.

În concret, potrivit probatoriului administrat, inculpatul C. şi-a exercitat influenţa asupra funcţionarilor din MCSI (care aveau atribuţii de serviciu legate de organizarea şi desfăşurarea licitaţiei) de o manieră care a făcut posibilă existenţa unui singur participant/ofertant, în condiţii de achiziţie stabilite de acest unic participant, cunoscând despre "necesitatea trucării licitaţiei", în modalitatea menţionată de probatoriul administrat.

Titlul V din C. pen. are denumirea "Infracţiuni de corupţie şi de serviciu", şi include infracţiunile de corupţie şi infracţiunile de serviciu. În cazul funcţionarului public, infracţiunile de corupţie reprezintă o formă specială a infracţiunilor de serviciu.

Luarea de mită şi traficul de influenţă reprezintă comportamente abuzive ale funcţionarului public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fiind fapte de natură să afecteze grav buna funcţionare a autorităţii publice ori instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, iar în unele cazuri chiar lezarea gravă a intereselor patrimoniale ale respectivei autorităţii publice ori instituţiei publice.

Faptele de trafic de influenţă săvârşite de inculpatul C., sunt consecinţa unor fapte corelative de cumpărare de influenţă (săvârşite de către cei 2 martori-cumpărători de influenţă B. şi A. - prin rechizitoriul anterior faţă de aceştia fiind dispusă soluţia clasării cauzei ca urmare a denunţurilor formulate) sau altor fapte de trafic de influenţă (pentru care s-au dispus condamnări prin sentinţa arătată), potrivit situaţiei de fapt reţinută de instanţă.

Pentru motivele arătate, cu unanimitate, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. i) combinat cu art. 6 (ne bis in idem) din C. proc. pen. Înalta Curte, secţia penală a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţii A. şi B.

· Examinarea de către Înalta Curte a incidenţei principiului "ne bis in idem" în prezenta cauză penală, cu privire la inculpatul C. cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu, în participaţia penală menţionată în rechizitoriu (SOLUŢIE CU MAJORITATE):

În rechizitoriul nr. x/2013 din 23 martie 2015 emis de secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din Direcţia Naţională Anticorupţie, cauză penală în care au fost pronunţate sentinţa penală nr. 258 din 24 martie 2016, de secţia penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 3 Judecători, respectiv, decizia penală nr. 162 din 3 octombrie 2016, de Completul de 5 Judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu referire la inculpatul C. a reţinut următoarele:

c. La data de 23.01.2014, fiind audiat în prezenta cauză, martorul YY., a denunţat fapte de corupţie în legătură cu încheierea şi derularea a trei contracte:

"Contractul de închiriere de licenţe P. de tip ZZ." încheiat între AAA. şi Guvernul României prin intermediul reprezentantei lor, respectiv BBB. în valoare de 105 milioane de dolari, contract derulat în perioada 2004 - 2009, urmat de "Contractul de închiriere de licenţe P. de tip ZZ." încheiat între Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi consorţiul E., în valoare de 96 milioane euro, contract derulat în perioada 2009 - 2013.

d. Cu privire la fapte de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte a formulat denunţ şi martorul CCC.

g. La data de 25.08.2014, martorul B. a formulat denunţ cu privire la fapte de corupţie săvârşite în legătură cu încheierea şi derularea contractelor de licenţiere P. din anul 2004 şi, respectiv, din anul 2009. (pag. 4 - 5).

Înalta Curte a constatat că, în prezenta cauză, sesizată prin rechizitoriul nr. x/2016 din 27 septembrie 2017, au fost propuse ca probe (înscrisuri) mai multe volume conţinând, în copie, o parte importantă din actele şi lucrările dosarului de urmărire penală finalizat cu rechizitoriul nr. x/2013 din 23 martie 2015 emis de secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi din dosarul de judecare a cauzei în primă instanţă şi în apel (dosar nr. x/2015).

Această opţiune în materia probaţiunii a fost apreciată de instanţa de fond ca fiind de natură a releva importanţa situaţiei de fapt care a constituit obiectul urmăririi penale şi, în final, obiectul judecăţii din cauza anterioară, pentru obiectul judecăţii din prezenta cauză (dosar nr. x/2017).

Acest aspect a fost examinat în camera preliminară, la cererea unora dintre inculpaţi (B. şi A.) prin încheierea din data de 30 ianuarie 2018, pronunţată în procedura camerei preliminare, definitivă prin respingerea contestaţiilor, la data de 18 iunie 2018.

Prin încheierea menţionată s-a constatat nulitatea ordonanţelor nr. 766/P/2016 din data de 30 martie 2017 şi din data de 20 septembrie 2017 emise de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie sub aspectul preluării ca şi probă în prezenta cauză a unor înscrisuri (declaraţii date de unele persoane), în copie conformă cu originalul, din dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi din dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Au fost excluse din mijloacele de probă înscrisurile constând în declaraţiile din dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi din dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, declaraţii menţionate în cele două ordonanţe ale procurorului. În sinteză, s-a apreciat că persoanele respective pot fi chemate în vederea audierii nemijlocite de către instanţă în cursul cercetării judecătoreşti, audiere nemijlocită care a fost efectuată în prezenta cauză penală.

În cursul dezbaterilor, inculpaţii au revenit asupra opiniei iniţiale referitoare la materialul probator existent în volumele acestei cauze penale (înscrisuri preluate din dosarul de urmărire penală nr. 187/P/2013 şi din dosarul instanţei nr. x/2015, menţionând că, întrucât invocă principiul "ne bis in idem", instanţa trebuie să examineze situaţia de fapt şi de drept reţinută în aceste dosare.

Inculpatul C., în cursul dezbaterilor, a susţinut, în sinteză, că faptele din prezenta cauză sunt aceleaşi cu cele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 258 din 24 martie 2016, de secţia penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 3 judecători, definitivă prin decizia penală nr. 162 din 3 octombrie 2016, a completului de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nefiind relevantă, pentru constatarea incidenţei principiului "ne bis in idem", încadrarea juridică diferită a acestora conform rechizitoriului nr. x ("infracţiunea de abuz în serviciu").

Înalta Curte, în soluţionarea acestei cereri a inculpatului, pe lângă menţiunile din rechizitoriul nr. x/2013 (deja expuse anterior), a examinat comparativ şi menţiunile din sentinţa penală nr. 258 din 24 martie 2016, pronunţată de secţia penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 3 judecători, definitivă prin decizia penală nr. 162 din 3 octombrie 2016 a completului de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi menţiunile din rechizitoriul nr. x/2016.

Examinarea sentinţei penale nr. 258 din 24 martie 2016, pronunţată de secţia penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 3 judecători, definitivă prin decizia penală nr. 162 din 3 octombrie 2016 a completului de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

În legătură cu ce-a de-a doua faptă şi care vizează încheierea contractului de licenţiere P. din anul 2009, Înalta Curte constată şi reţine următoarele:

Astfel probatoriul administrat în cauză cu privire la fapta de trafic de influenţă comisă de inculpaţi în cursul anului 2009 reliefează faptul că la începutul anului 2009, martorii cumpărători de influenţă B. şi A. i-au propus inculpatului Z. să intervină la Ministerul Comunicaţiilor, respectiv să le facă conexiunea cu ministrul C. întrucât doresc să vândă acestui minister un nr. de 80.000-90.000 de licenţe, că au experienţă urmare a faptului că s-au ocupat de acest lucru încă din cursul anului 2004, fiind unici distribuitori, iar preţul ofertat de ei este cel mai bun de pe piaţă.

Pe fondul relaţiei de prietenie pe care inculpatul Z. o avea cu martorul cumpărător de influenţă A., acesta a acceptat propunerea celor doi şi întrucât inculpatul Z. nu îl cunoştea pe inculpatul C., însă ştia că acesta din urmă are o relaţie foarte buna cu inculpatul EE., l-a contactat pe acesta din urmă şi a iniţiat o primă întâlnire în acest sens.

Astfel, inculpatul Z. a luat legătura cu inculpatul EE., care locuia de fiecare dată când venea la Bucureşti la hotelul său, respectiv XX. şi în scurt timp au avut o întâlnire în patru, respectiv inculpatul Z., EE., C. şi martorul cumpărător de influenţă B., acesta din urmă prezentându-le detaliile de principiu ale afacerii cu licenţele P., precum şi datele tehnice ale proiectului.

Tot cu acel prilej s-a discutat şi despre valoarea contractului cu licenţe P., valoare pe care ar fi trebuit să o suporte guvernul şi care se ridica la suma de 80 - 85.000.000 de euro şi conform declaraţiei inculpatului Z. şi a martorilor cumpărători de influenţă B. şi A., tot atunci s-a discutat despre faptul ca discountul acordat de firma P. este undeva la 15 - 20 la sută din valoarea contractului, discount pe care inculpaţii urma să îl împartă întrei ei.

În legătură cu această afacere, inculpatul C. a relatat faptul că inculpatul EE. i-a precizat foarte clar că trebuie să aibă o întâlnire cu inculpatul Z. şi că trebuie să rezolve această afacere.

După această primă întâlnire şi acordându-le un răgaz inculpaţilor să se informeze, a avut loc o a doua întâlnire între martorul cumpărător de influenţă B. şi inculpaţii Z., EE. şi C. care s-au reîntâlnit în aceeaşi formulă, iar cu acea ocazie inculpatul C., care între timp se documentase, a confirmat într-adevăr faptul că trebuie reînnoite licenţele P., a arătat că este vorba despre 100.000 de licenţe şi că singurul furnizor este chiar P., iar la acea întâlnire la care au participat toţi inculpaţii, cu excepţia inculpatului CC. care nu a participat la nici una dintre întâlniri, aceştia şi-au dat acordul în vederea facilitării încheierii contractului cu licenţe P. în favoarea martorilor cumpărători de influenţă.

Cu acelaşi prilej B. a venit cu propunerea ca aceştia să primească şi să împartă comisionul de 16.000.000 de euro, ca efect al încheierii contractului, urmând ca flecare dintre cei prezenţi la întâlnire să indice ce persoane desemnează în vederea încasării comisionului, iar în acest scop martorul cumpărător de influenţă A. a înfiinţat firma Q., în contul căreia E., firma câştigătoare aparţinând martorului cumpărător de influenţă B. a virat toate sumele cuvenite cu titlu de folos necuvenit inculpaţilor.

Pe fondul acestor întâlniri, la care practic s-a stabilit cadrul infracţional necesar încheierii contractului cu licenţe P., activitatea fiecărui inculpat s-a derulat după cum urmează:

Astfel, inculpatul C., care a primit de la martorii cumpărători de influenţă B. şi A. suma de 2.196.035 euro, a depus toate demersurile pentru a asigura promovarea hotărârii de guvern ce-i permitea iniţierea procedurii de licenţe, a depus toate diligentele în vederea obţinerii bugetului necesar în scopul de a facilita firmelor susţinute de B. încheierea contractului de închiriere de licenţe P. prin exercitarea influenţei asupra unor persoane din cadrul Guvernului, respectiv asupra unor funcţionari.

În concret inculpatul C. a iniţiat în luna aprilie 2009, proiectul de hotărâre de guvern pentru atribuirea competenţei Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale de a desfăşura procedura de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă sau negociere cu publicare prealabilă a unui anunţ de participare, după caz în vederea încheierii unui acord cadru ce are ca obiect achiziţia dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare şi a semnat în acest sens nota de fundamentare la H.G. nr. 460/2009.(...)

Ulterior, la data de 04.06.2009, inculpatul C. a transmis către Ministerul Finanţelor Publice propunerile privind rectificarea bugetului Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale pentru anul 2009, din care rezultă că a solicitat introducerea în buget a unui nou program privind "achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" conform H.G. nr. 460/2009 în sumă de 405.900 mii RON iar în luna mai 2009 a fost demarată procedura de achiziţie.

Din procesul-verbal de deschidere a ofertelor nr. x/07.07.2009, a rezultat că singura ofertă depusă în vederea atribuirii acordului-cadru de furnizare produse a fost cea depusă de "E. - lider de asociere".

În urma analizării documentelor de calificare şi a ofertei tehnice de către comisia de analiză a ofertelor, numită prin Ordinul ministrului comunicaţiilor şi societăţii informaţionale nr. 517/06.07.2009, comisia a întocmit Raportul procedurii nr. x/13.07.2009, din care rezultă că oferta câştigătoare este cea depusă de asocierea E., E., F., G., H. S.R.L. şi P. S.R.L., în valoare de 90.182.344,76 EUR (fără TVA). .

În urma desfăşurării procedurii de atribuire, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a încheiat cu E. - lider de asociere, acordul-cadru de furnizare nr. x/31.07.2009. (...)

Ca urmare a recomandărilor formulate de observatorii din cadrul Unităţii pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice, referitoare la faptul că acordul-cadru nu conţinea preţurile unitare ale produselor solicitate prin documentaţia de atribuire, precum şi faptul că în conţinutul acestuia a fost consemnată valoarea maximă estimată în cuantum. de 200.000.000 EUR, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi E. - lider asociere, au semnat Acordul nr. 30/07.08.2009 de încetare a acordului-cadru de furnizare nr. x/31.07.2009.

La data de 12.08.2009 a fost semnat un acord cadru înregistrat sub nr. x/12.08.2009, prin care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a achiziţionat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare. Acest acord-cadru a fost încheiat cu E., persoană juridică elveţiană, în calitate de lider al asocierii formate din:

- E. - lider de asociere, cu sediul în Elveţia

- E. - membru asociere, cu sediul în Austria

- F. - membru asociere cu sediul în Elveţia

- G. - membru asociere, cu sediul în Elveţia

- H. S.R.L. - membru asociere, cu sediul în România.

Prin acest acord-cadru s-a stabilit ca atribuirea contractelor subsecvente să fie realizată în baza preţurilor unitare din oferta financiară declarată câştigătoare şi în limita necesităţilor autorităţii contractante. Durata acordului a fost stabilită la maxim 41 luni, respectiv pentru perioada august 2009 (începând cu data semnării de către ambele părţi a acordului) până la 31 decembrie 2012, iar cantitatea previzionată de drepturi de utilizare neexclusive a produselor software, care urmau să fie livrate în baza contractelor subsecvente, a fost de minim 150.000 produse software - maxim 500.000 produse software, cantităţile urmând a fi stabilite în contractele subsecvente pentru fiecare interval rămas.

În baza acestui Acord Cadru a fost încheiat Contractul subsecvent nr. x/09.09.2009, în baza căruia furnizorul se obligă să livreze MCSI, sub forma închirierii pe o durată de 3 ani cu opţiune de cumpărare, drepturile neexclusive de utilizare a produselor software P. menţionate în anexa nr. 1 la contract "pentru instituţiile publice beneficiare, astfel cum acestea au fost definite prin H.G. nr. 460/2009".

În anexa nr. 1 la contract, denumită "Preţuri şi cantităţi', au fost descrise produsele software, menţionate cantităţile şi preţurile, care corespund cu cele prevăzute în acordul-cadru nr. 32/12.08.2009.

Preţul total convenit prin contractul subsecvent de furnizare produse nr. x/09.09.2009 a fost de 90.182.344,76 EUR, plata urmând a se efectua în 9 rate (3 rate/an x 3 ani). La pct. 4.1. din contract s-a menţionat că "preţul este ferm, fiind stabilit de Furnizor pentru un contract de închiriere a licenţelor prevăzute în Anexa nr. 1 pe o durată de 3 ani cu opţiune de cumpărare".

Cu adresa nr. x/2009, DDD. S.A. a comunicat Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale faptul că E. a cesionat către bancă drepturile de încasare ce rezultă din contractul subsecvent de furnizare produse nr. x din 09.09.2009 şi a transmis notificarea nr. 549.539 din 28.09.2009.

Din notificarea menţionată rezultă că în urma încheierii între E. şi DDD. S.A. a contractului de factoring nr. x/28.09.2009, începând cu data semnării acestui contract, toate plăţile aferente facturilor emise de E., în baza contractului de furnizare produse nr. x/09.09.2009, urmau să fie efectuate în contul DDD. S.A.

În perioada 2010-2012, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a plătit către DDD. suma totală de 90.182.344,76 EUR, echivalentul sumei de 385.565.596,79 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. …./28.09.2009, emisă de E. către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, pentru dreptul de utilizare a unui număr total de 163.428 licenţe, plăţi ce au fost efectuate în 3 rate anuale de 30.060.781,59 EUR/an.

Atât inculpatul C., care a recunoscut implicarea sa infracţională, cât şi martorii B., A., CCC. şi EEE. au relatat în faza de urmărire penală implicarea infracţională a inculpatului C. pe care de altfel acesta nici nu a contestat-o.

Pentru contribuţia infracţională avută la încheierea contractului cu licenţe P. inculpatul C. a primit cu titlu de folos necuvenit suma de 2.196.035 euro, modalitatea în care i-au parvenit aceşti bani fiind explicată atât de inculpat în faţa instanţei, unde a uzat de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, cât şi de declaraţia martorului EEE. (…).

Aşadar, toate probele administrate în cauză reliefează neechivoc că în anul 2009, în baza înţelegerii prealabile cu inculpatul EE., şi-a exercitat influenţa asupra inculpatului C., în scopul de a asigura firmelor susţinute de B. adjudecarea contractului de licenţiere P. din anul 2009 şi a primit cu titlu de folos necuvenit de la B., prin intermediul lui A., sumele de bani arătate.

Implicarea inculpatului CC., cu privire la fapta de trafic de influenţă din cursul anului 2009, astfel cum este reţinută în actul de sesizare, constă în aceea că a primit de la martorii cumpărători de influenţă B. şi A. suma de 2.700.000 euro în anul 2009, pentru a-şi exercita influenţa alături de inculpatul Z. - persoană cu influenţă asupra unor membrii ai Guvernului în anul 2009, în scopul de a asigura firmelor susţinute de martorii denunţători încheierea şi derularea contractelor de licenţiere P. şi a obţinut cu titlu de folos necuvenit suma de 1.000.000 euro.

Înalta Curte, completul de 3 judecători, apreciază astfel cum rezultă din actele dosarului că în concret la nivelul anului 2009, inculpatul CC. la solicitarea martorului A. a avansat inculpatului Z. în numerar suma de 1.900.000 euro ca parte a folosului necuvenit din comisionul convenit cu B. pentru ca inculpatul Z. să intervină în vederea obţinerii de către martorii cumpărători de influenţi a contractului cu licenţe P. (…).

Activitatea infracţională a inculpatului EE. aşa cum rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză, constă în aceea că la nivelul anului 2009, în calitate de preşedinte al organizaţiei WW., şi-a exercitat influenţa asupra inculpatului C., în scopul de a asigura firmelor susţinute de B. adjudecarea contractului de licenţiere P. din anul 2009, primind ca preţ al influenţei exercitate un comision de 3 996 000 euro. (…).

Pe fondul acestei situaţii şi beneficiind de un ascendent clar asupra inculpatului C., în momentul în care acestuia i s-a solicitat să intervină pentru reînnoirea contractului cu licenţe P., inculpatul EE. din poziţia politică în care se afla a început sa-şi exercite influenţa asupra celui pe care-1 numise în funcţia de ministru al comunicaţiilor, respectiv asupra inculpatului C. (...).

Apreciind astfel că poziţia din care inculpatul EE. şi-a exercitat influenţă asupra inculpatului C. se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă în analiza situaţiei de fapt şi care vizează latura obiectivă a infracţiunii, înalta Curte, completul de 3 judecători constată că activitatea infracţională a acestuia s-a concretizat după cum urmează:

La solicitarea inculpatului Z., urmare a înţelegerii prealabile cu acesta şi în deplină cunoştinţă de cauză, inculpatul EE. a acceptat să se întâlnească cu martorii cumpărători de influenţă B. şi A. la hotelul inculpatului Z., XX. din Bucureşti, întâlnire la care martorul B. a expus oferta firmelor pe care le controla pentru reînnoirea contractului de licenţiere P. şi le-a avansat propunerea ca, în schimbul influenţei pe care o vor exercita pentru ca acesta să obţină contractul, să le plătească un comision. (...).

Din declaraţia inculpatului Z., rezultă că EE. a ştiut din primul moment care sunt detaliile afacerii la care urmează să participe, iar atitudinea fermă a acestuia, de a-l aduce încă de la prima întâlnire pe inculpatul C., pe care tocmai el îl susţinuse în funcţia de ministru şi cu privire la care toţi participanţii la "afacerea P." ştiau acest lucru, reflectă contrariul şi nu poate fi interpretată decât în sensul unei promisiuni exprese de a-şi exercita influenţa. (...).

Declaraţia martorului cumpărător de influenţă A. reflectă întru totul disponibilitatea inculpatului de a-şi da concursul la încheierea contractului cu licenţe P., explicând că a discutat cu inculpatul Z. despre faptul că inculpatul EE. are o influenţă ridicată asupra inculpatului C., urmare a faptului că pe linie politică l-ar fi ajutat să devină ministru şi putea să intervină la acesta pentru a-1 determina să încheie contractul cu licenţe P. iar prezenţa inculpatului EE. la aceste întâlniri nu poate avea decât valoarea unei promisiuni în sensul arătat.

Acest aspect este reliefat şi de declaraţia martorului cumpărător de influenţă B. care a arătat că au fost mai multe întâlniri cu inculpatul EE. la nivelul anului 2009, în ceea ce priveşte procedura de achiziţie publică a licenţelor P., întâlniri la care au fost prezenţi şi inculpaţii C., Z. şi EE., iar în momentul în care a aflat volumul aproximativ al licenţelor P. respectiv că acesta se circumscria sumei de 90 milioane de euro şi a avansat către cei 3 inculpaţi propunerea ca aceştia să primească suma de 16 - 17 milioane de euro, sumă pe care a considerat-o ca fiind rezonabilă pentru acel proiect şi acea perioadă aceştia au fost de acord. (...).

În raport de toate considerentele de fapt şi drept expuse şi urmare a probelor administrate în cauză, instanţa apreciază că vinovăţia inculpatului EE. a fost pe deplin dovedită sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, rezultă neechivoc că şi-a exercitat cu bună ştiinţă influenţa asupra inculpatului C. care avea calitatea de ministru la data săvârşirii faptelor pentru a a asigura firmelor susţinute de martorul cumpărător de influenţă B. adjudecarea contractului de licenţiere P. din anul 2009, şi a primit ca preţ al influenţei exercitate un comision de 3 996 000 euro. (...).

Astfel în aprecierea criteriilor de individualizare a pedepselor instanţa va avea în vedere rolul pe care fiecare inculpat 1-a purtat în afacerea cu licenţe P., sens în care reţine că liantul afacerii a fost inculpatul Z., care a dat curs propunerii martorilor cumpărători de influenţă B. şi A. - beneficiarii reali ai contractului cu licenţe P. - şi care, cu sprijinul şi concursul inculpatului EE., şi-au exercitat influenţa asupra inculpatului C., ministru în funcţie la data comiterii faptei, să faciliteze întregul şir de ilegalităţi, în vederea obţinerii şi încheierii contractului cu licenţe P. de către martorul comparator de influenţă B. (...).

În concret, inculpatul C. a iniţiat în luna aprilie 2009, proiectul de hotărâre de guvern pentru atribuirea competenţei Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale de a desfăşura procedura de licitaţie ce avea ca obiect achiziţia dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare facilitând încheierea contractului de licenţă P. cu consorţiul FFF. despre care ştia că este al martorului cumpărător de influenţă B. şi a primit cu titlu de folos necuvenit suma de 2.196.035 euro.

Instanţa a constatat că, potrivit atât rechizitoriului, cât şi sentinţei şi deciziei menţionate, trimiterea în judecată şi condamnarea inculpatului C. a avut în vedere, printre altele, şi fapta/faptele/acţiunile referitoare la întreaga activitate având ca obiectiv încheierea contractului în favoarea "grupului" de persoane care l-au denumit "afacerea P.", mai precis în favoarea consorţiului iniţiat de B., toate persoanele implicate stabilind anterior, inclusiv inculpatul C., ministrul MCSI la data respectivă, care urma să fie "cota" de participare la "profitul" care, în total, era previzionat la circa 16 - 18 milioane euro.

Această modalitate de concepere a acuzaţiilor în cauza penală anterioară, finalizată prin condamnarea acestui inculpat potrivit sentinţei şi deciziei menţionate, inclusiv cu referire la inculpatul C., a fost relevată şi de rechizitoriul din prezenta cauză penală (766/P/2016), în care se arată următoarele:

În acest context, inculpaţii A. şi B. l-au determinat pe inculpatul C. să-şi exercite atribuţiile de serviciu într-o modalitate nelegală, care să asigure favorizarea societăţii E. în câştigarea licitaţiei publice care urma a se organiza. În acest scop, inculpaţii B. şi A. i-au plătit inculpatului C. suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte, prin sentinţa nr. 258/24.03.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015, au fost condamnaţi Z. şi C. pentru trafic de influenţă) - pag. 5 (...).

Din probele administrate în cauză, a rezultat că persoana din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, care s-a implicat direct în procedura licitaţiei pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare", a fost chiar inculpatul C., în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, acesta fiind persoana care a pus la dispoziţia inculpatului V. toată documentaţia de atribuire ce conţinea condiţii restrictive- pag. 40 (...).

Persoanele care l-au determinat pe C., Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, să aprobe documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22.05.2009), deşi aceasta conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie, şi în acelaşi timp să menţină respectivele condiţii restrictive pe întreaga procedură a licitaţiei, prin care să fie favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. S.R.L., au fost inculpaţii B. şi A., în calitate de reprezentanţi în fapt/drept ai E. - pag. 50 (...).

În concret, motivul pentru care inculpaţii A. şi B. au plătit suma de 2.196.035 euro inculpatului C., a fost nu doar pentru adoptarea H.G. nr. 460/2009 pentru atribuirea competenţei Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale de a desfăşura procedura de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă sau negociere cu publicare prealabilă a unui anunţ de participare, după caz, în vederea încheierii unui acord-cadru ce are ca obiect achiziţia dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare, ci pentru a fi favorizaţi în cadrul procedurii de licitaţie ce urma a se organiza ca urmare a adoptării hotărârii de guvern. - pag. 54 (...).

Prin urmare, suma de bani pe care a primit-o inculpatul C. de la inculpaţii A. şi B. a fost nu doar pentru adoptarea H.G. nr. 460/2009 ci pentru câştigarea licitaţiei publice care s-a organizat în baza respectivei hotărâri de guvern.

În acest sens este şi declaraţia martorului CC., condamnat şi el prin sentinţa nr. 258/24.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la pedeapsa închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, din care rezultă că banii au fost plătiţi de către B. şi A. inculpaţilor condamnaţi prin sentinţa penală menţionată, după încheierea contractului de furnizare nr. x/09.09.2009, şi banii au fost daţi pentru câştigarea licitaţiei. - pag. 55(...).

În acest context, B. a purtat discuţii cu directorul P., D., insistând ca dl. D. să îi acorde un discount de 65% din preţurile de listă ale P., în eventualitatea în care B., prin intermediul d-lui ministru C. de la MCSI ar fi putut determina organizarea unei noi licitaţii ce avea ca obiect atribuirea dreptului de folosinţă de către P. asupra licenţelor sale, pentru o perioada de încă 3 ani.

I-am comunicat aceste aspecte şefului meu direct, care mă trimisese să port discuţii despre reînnoirea contractului şi stabilirea inventarului de licenţe, iar dl. D. mi-a spus că despre deblocarea situaţiei de la MCSI ştie că dl. B. se va ocupa să îl determine pe dl. ministru C. să organizeze licitaţia, astfel încât aceasta să fie câştigată de B., iar ceea ce ţine de domnia sa, respectiv aprobarea discount-ului, era ca şi rezolvat. - pag. 66 (...)

- cu referire la inculpatul C.

Inculpatul C., în calitate de Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, la instigarea inculpaţilor A. şi B., a aprobat documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare", cunoscând faptul că aceasta conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţia organizată de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22.05.2009) în cadrul căreia a fost favorizată E., societate controlată de către inculpaţii A. şi B. - pag. 78 - 79 (...).

Pe de altă parte, pentru contribuţia infracţională avută la încheierea contractului cu licenţe P. C. a primit cu titlu de folos necuvenit suma de 2.196.035 euro, motiv pentru care a şi fost condamnat prin sentinţa nr. 258/24.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la pedeapsa închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă .

Motivul pentru care inculpaţii A. şi B. au plătit suma de 2.196.035 euro inculpatului C., a fost nu pentru adoptarea H.G. nr. 460/2009 pentru atribuirea competenţei Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale de a desfăşura procedura de licitaţie privind licenţele P., ci pentru a fi favorizaţi în cadrul procedurii de licitaţie ce urma a se organiza ca urmare a adoptării hotărârii de guvern. - pag. 79 - 80 (...).

Prin urmare, dacă inculpatul B. ar fi fost interesat doar de adoptarea H.G. nr. 460/2009, fără a fi interesat în câştigarea licitaţiei publice organizate după adoptarea respectivei hotărâri de guvern, nu s-ar mai fi justificat cele nouă întâlniri ale inculpatului B. cu inculpatul C. la cabinetul acestuia din minister.

Pe de altă parte, suma de 2.196.035 euro a fost plătită inculpatului C., de către inculpaţii B. şi ..., pentru ajutorul dat de acesta în câştigarea licitaţiei publice de către E., şi nu doar pentru adoptarea H.G. nr. 460/2009, respectiva sumă fiind plătită după câştigarea licitaţiei şi încheierea contractului de furnizare nr. x/09.09.2009. - pag. 85 (...).

După cum rezultă din declaraţia martorilor TT., şi SS., din data de 13.09.2017, la una dintre întâlnirile pe care le-a avut inculpatul C. cu reprezentanţii P., la care au fost discutate aspecte referitoare la viitorul contract privind licenţele P., (înainte de publicarea în SEAP a anunţului de participare privind licenţele P. - 22 mai 2009), a participat şi inculpatul B., fapt ce denotă încă o dată că vizitele pe care le-a făcut acesta la cabinetul inculpatului C. în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a avut ca şi scop stabilirea acelor condiţii restrictive pe care să le îndeplinească doar consorţiul de firme controlat de inculpaţii A. şi B.

Inculpatul C., la instigarea inculpaţilor A. şi B., după aprobarea documentaţiei de atribuire, s-a implicat în menţinerea condiţiilor restrictive de participare, prin care să fie favorizată E., prin formularea de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a răspunsurilor la solicitările de clarificări ale unor potenţiali participanţi la licitaţie, răspunsuri prin care s-au menţinut aceleaşi condiţii restrictive şi după publicarea în SEAP a anunţului de participare nr. x/22.05.2009. - pag. 85 - 86 (...).

Activitatea infracţională de instigare a inculpatului C. s-a desfăşurat în perioada ianuarie- iunie 2009, inculpatul însuşindu-şi activitatea de determinare a inculpaţilor A. şi B., prin aprobarea atât a documentaţiei de atribuire, cât şi prin formularea răspunsului la solicitarea de clarificări prin care a menţinut condiţia restrictivă referitoare la contracte similare executate în România, fiind favorizată în acest mod E. care a şi câştigat licitaţia. - pag. 87 (...).

Aşadar inculpatul A. a fost persoana care a avut un rol determinant atât în instigarea cât şi în efectuarea plăţilor sumelor promise inculpatului C. şi pentru trucarea licitaţiei. - pag. 89 (...).

Aşadar, activitatea infracţională de instigare a inculpatului C. s-a desfăşurat în perioada ianuarie- iunie 2009, inculpatul însuşindu-şi activitatea de determinare a inculpaţilor A. şi B., prin aprobarea atât a documentaţiei de atribuire, cât şi prin formularea răspunsului la solicitarea de clarificări prin care a menţinut condiţia restrictivă referitoare la contracte similare executate în România, fiind favorizată în acest mod E. care a şi câştigat licitaţia.

Relevante în acest sens sunt şi declaraţiile martorilor Z., EE., din care rezultă modalitatea în care cei doi inculpaţi au plătit importante sume de bani pentru câştigarea licitaţiei publice. - pag. 94 (...).

Precizez că scopul pentru care au fost plătiţi cei 16 - 17 milioane de euro în contul firmei Q. în Elveţia, era ca ministrul C. să elaboreze caietul de sarcini cu specificaţiile date de B., în aşa fel încât firma lui B., şi anume E. să câştige această licitaţie. - pag. 95 (...).

Aşa cum s-a arătat mai sus, motivul pentru care inculpaţii A. şi B. au plătit suma de 2.196.035 euro inculpatului C., a fost nu numai pentru adoptarea H.G. nr. 460/2009 pentru atribuirea competenţei Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale de a desfăşura procedura de licitaţie privind licenţele P., ci, în principal, pentru a fi favorizaţi în cadrul procedurii de licitaţie ce urma a se organiza ca urmare a adoptării hotărârii de guvern, prin trucarea procedurii de licitaţie. - pag. 96 (...).

III. ÎN DREPT

Toate aspectele anterior arătate cu privire la interpretarea şi aplicarea principiului "ne bis in idem", astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa C.E.D.O. şi C.J.U.E., cu referire la inculpaţii B. şi A., se regăsesc şi cu privire la inculpatul C., nefiind necesară reluarea acestora.

Instigarea ministrului C. de către persoanele arătate (în urma căreia acesta a desfăşurat o serie de acţiuni, toate în scopul iniţierii şi finalizării "afacerii P.", denumire folosită de unii dintre inculpaţi, adică de câştigare a licitaţiei de către consorţiul E., cu împărţirea profitului către toţi cei implicaţi), a avut loc atât pentru emiterea actului normativ, cât şi - astfel cum se arată în actualul rechizitoriu x în principal, pentru a fi favorizaţi în cadrul procedurii de licitaţie ce urma a se organiza ca urmare a adoptării hotărârii de guvern, prin trucarea procedurii de licitaţie.

În concret, potrivit probatoriului administrat, instanţa de fond a reţinut că inculpatul C. şi-a exercitat influenţa asupra funcţionarilor din MCSI (care aveau atribuţii de serviciu legate de organizarea şi desfăşurarea licitaţiei) de o manieră care a făcut posibilă existenţa unui singur participant/ofertant, în condiţii de achiziţie stabilite de acest unic participant, cunoscând încă de la început despre "necesitatea trucării licitaţiei", în modalitatea menţionată de probatoriul administrat.

Inculpatul C., în calitatea sa de ministru al MCSI, a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 258 din 24 martie 2016 pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen. cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 (doi) ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) din C. pen. anterior pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Faptele de trafic de influenţă săvârşite de inculpatul C. s-a apreciat a fi consecinţa unor fapte corelative de cumpărare de influenţă (săvârşite de către cei 2 martori-cumpărători de influenţă - prin rechizitoriul anterior faţă de aceştia fiind dispusă soluţia clasării cauzei ca urmare a denunţurilor formulate) sau altor fapte de trafic de influenţă (pentru care s-au dispus condamnări prin sentinţa arătată), potrivit situaţiei de fapt reţinută de instanţă.

Din modul de săvârşire a faptelor deduse judecăţii, s-a concluzionat că prin faptele de cumpărare de influenţă (convergent cu faptele de trafic de influenţă a celorlalte persoane arătate în sentinţa anterioară), a fost "instigat" inculpatul C. (funcţionar public, ministrul MCSI), să desfăşoare toate acţiunile/activităţile legate de iniţierea, organizarea şi finalizarea licitaţiei cu scopul precis orientat către câştigarea acesteia de către un anumit participant (de fapt, chiar să fie unicul participant) şi, în final, cu încheierea contractului în condiţiile acestui unic participant, rezoluţia infracţională fiind luată anterior, de comun acord cu toţi "beneficiarii" implicaţi, evident, după stabilirea "cuantumului profitului" şi, mai ales, după stabilirea "cotelor din profit" pe care fiecare urma să o primească.

Această "instigare", pe de o parte, precum şi persoanele şi modul de instigare, pe de altă parte, au format obiectul cauzei penale anterioare, finalizată cu condamnarea, printre alţii, şi a inculpatului C., respectiv, prin dispunerea de către procuror a soluţiei de clasare pentru martorii-cumpărători de influenţă A. şi B.

Această modalitate de stabilire a persoanelor implicate, a faptelor/infracţiunilor săvârşite de către acestea, a răspunderii penale a unora dintre persoane etc. - rezultată din rechizitoriul şi hotărârile judecătoreşti anterioare - s-a apreciat că este de natură să producă consecinţe juridice în prezenta cauză penală.

Aşa cum relevă jurisprudenţa CEDO şi CJUE, dar şi jurisprudenţa naţională, pentru stabilirea incidenţei principiului "ne bis in idem", este nerelevantă încadrarea juridică a faptelor, unicul criteriu relevant fiind identitatea faptelor materiale, înţeles ca existenţa unui ansamblu de circumstanţe concrete care sunt indisolubil legate între ele în timp, spaţiu şi prin obiectul lor, independent de încadrarea juridică a acestor fapte sau de interesul juridic protejat.

În acest context instanţa a reluat argumentele expuse în cauza Mihalache c. România (paragraful 67) şi cauza Sergey Zolotukhin c. Rusiei (anterior citată)

Or, din perspectiva jurisprudenţei CEDO şi CJUE, s-a constatat că există identitatea faptelor materiale în cele două cauze penale cu privire la inculpatul C., astfel cum reiese din prezentarea comparativă a faptelor în documentele menţionate (rechizitorii, sentinţa şi decizia pronunţate în cauza penală anterioară).

Pentru motivele arătate, cu majoritate, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. i) combinat cu art. 6 (ne bis in idem) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul C.

· Înalta Curte a apreciat că nu poate examina apărările inculpaţilor pentru care s-a dispus încetarea procesului penale pe temeiul art. 6 din C. proc. pen. ne bis in idem prin care se solicită soluţii de achitare pentru următoarele motive:

Astfel, instanţa a reţinut că spre deosebire de alte temeiuri de încetare a procesului penal, cel prevăzut de art. 6 C. proc. pen. are o natură specială, incidenţa acestuia fiind una "de drept", imediată, fără posibilitatea examinării unor aspecte care ar atrage o soluţie de achitare.

Cazurile în care inculpatul poate cere continuarea procesului penal, atunci când intervin situaţii ce ar atrage încetarea procesului penal, sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 18 C. proc. pen., printre acestea nefiind şi cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. i) combinat cu art. 6 C. proc. pen.

De altfel, în jurisprudenţa CEDO şi CJUE (cele mai relevante cauze fiind menţionate în prezenta sentinţă), s-au menţionat constant următoarele principii:

- art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie trebuie să fie înţeles ca interzicând punerea în mişcare a acţiunii penale sau judecarea unei persoane pentru o a doua "infracţiune" în măsura în care aceasta are la bază fapte identice sau fapte care sunt în esenţă aceleaşi (Serguei Zolotoukhine, pct. 82)

- garanţia consacrată la art. 4 sus-menţionată se activează la momentul punerii în mişcare a unei noi acţiuni penale şi când decizia anterioară de achitare sau de condamnare dobândeşte deja autoritate de lucru judecat. În acest stadiu, elementele dosarului includ obligatoriu decizia prin care prima procedură "penală" în sensul Convenţiei s-a terminat şi lista acuzaţiilor formulate împotriva persoanei vizate de noua procedură.

În mod normal, aceste elemente vor include o expunere a faptelor referitoare la infracţiunea pentru care respectiva persoană a fost deja judecată şi o altă expunere referitoare la a doua infracţiune de care este acuzată. Aceste expuneri constituie un util punct de pornire pentru examinarea şi clarificarea aspectului dacă faptele celor două proceduri sunt identice sau sunt în esenţă aceleaşi (Grande Stevens şi alţii împotriva Italiei, nr. 18640/10, 18647/10, 18663/10, 18668/10 şi 18698/10, pct. 220, 4 martie 2014).

- prezintă o importanţă redusă care părţi ale noilor acuzaţii sunt în cele din urmă reţinute sau respinse în procedura ulterioară deoarece art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie enunţă o garanţie împotriva noii acţiuni penale sau riscului unei noi acţiuni penale, iar nu interdicţia unei a doua condamnări sau a unei a doua achitări (Serguei Zolotoukhine, pct. 83).

- art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie are ca obiect să interzică repetarea procedurilor penale definitiv închise (VV., pct. 22, şi GGG., pct. 53). Rezultă aşadar o interdicţie privind procedurile penale consecutive.

· Soluţia instanţei cu privire la inculpatul D. trimis în judecată, printre altele, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. (SOLUŢIE CU majoritate):

Înalta Curte - cu privire la acuzaţiile menţionate în rechizitoriu x a reţinut următoarele:

În prezenta cauză, inculpatul care a avut calitatea de funcţionar public în sensul legii penale, şi care avea calitatea cerută de lege pentru subiectul activ al infracţiunii de abuz în serviciu (autor), a fost ministrul C., ceilalţi inculpaţi fiind persoane care îşi desfăşurau activitatea în mediul privat.

Inculpatul D. nu era funcţionar public în sensul legii penale la data faptelor care constituie obiectul judecăţii (art. 175 din C. pen.), fiind director general al P. S.R.L., eventualele conduite neconforme în exercitarea atribuţiilor sale de director general al P. S.R.L. fiind supuse evaluării de către factorii de decizie din mediul privat în care acesta şi-a desfăşurat activitatea profesională şi managerială.

Pentru complicele autorului infracţiunii (un funcţionar public în sensul legii penale) care săvârşeşte infracţiunea de abuz în serviciu (inclusiv în modalitatea specială prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000) nu se cere o calitate specială, acesta putând fi orice persoană.

Astfel, potrivit art. 48 alin. (1) din C. pen. "Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală".

În sinteză, acuzaţiile aduse inculpatului D., sunt următoarele:

- implicarea în constituirea şi sprijinirea asocierii formată din E. în vederea câştigării licitaţiei organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale;

- cooptarea în cadrul asocierii a S.C. H. S.R.L.;

- refuzul de a pune la dispoziţia altor participanţi la licitaţie a unei oferte de preţ şi a unei scrisori de confirmare din partea producătorului privind acordul acestuia pentru livrarea orelor de consultanţă şi suport;

- implicarea în întocmirea de către reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a documentaţiei de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, în sensul stabilirii unor cerinţe restrictive de participare la licitaţie pentru favorizarea E., prin punerea la dispoziţie, sub formă de proiect, a documentaţiei de atribuire (caiet de sarcini, fişă de date a achiziţiei).

Cu privire la aceste acuzaţii instanţa de fond a reţinut ca fiind relevante declaraţiile martorilor TT., BB., V., SS. .

În rechizitoriu, cu referire la vinovăţia inculpatului D. pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, se menţionează că "Înţelegerea dintre inculpatul D. şi inculpatul B. în vederea sprijinirii E. în ceea ce priveşte câştigarea licitaţiei, rezultă şi din faptul că, pentru sprijinul acordat, ... o parte din serviciile de consultanţă şi suport au fost subcontractate şi către firmele controlate de acesta, precum şi în firmele în care inculpatul B. avea un interes direct/indirect" (pag. 109).

Toate aceste aspectele s-a constatat că sunt de natură să releve că inculpatul D. - în sensul definiţiei complicelui prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. (adică persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, în prezenta cauză infracţiunea de abuz în serviciu) - a avut o înţelegere cu inculpatul B. (care nu era funcţionar public în sensul legii penale la data faptelor care constituie obiectul judecăţii - art. 175 din C. pen.), şi i-a înlesnit acestuia activitatea/l-a ajutat pe acesta în activitatea sa conform unei înţelegeri anterioare (inculpatul B. fiind persoana interesată să câştige licitaţia şi să încheie contractul cu MCSI, prin folosirea tuturor modalităţilor care, în final, să conducă la existenţa unui singur ofertant - E.).

Această activitate de înlesnire/de ajutare acordată inculpatului B. de către inculpatul D. s-a reţinut a fi relevată de declaraţiile martorilor: HHH. ("Ştiu despre existenţa unui stick care a circulat între Ministerul Comunicaţiilor şi P. pe care se menţionau specificaţii tehnice. Cu certitudine au avut acces la stick-ul respectiv următoarele persoane: dl III., U. Nu ştiu dacă ministrul C. a fost şi el implicat cu privire la stick. De la P. dl. Y.").

Această constatare a rezultat, pe de o parte, din faptul că persoanele direct interesate de încheierea "afacerii P." (şi care au declanşat întregul mecanism de cumpărare a influenţei care a făcut obiectul judecăţii în cauza anterioară) au fost numiţii B. şi, partenerul de afaceri al acestuia, A., iar pe de altă parte, din faptul că, aşa cum se menţionează şi în rechizitoriu, ulterior încheierii "afacerii P.", o parte din profit a fost distribuit către firme controlate de acesta, precum şi către firme în care inculpatul B. avea interese directe/indirecte, ca "plată" pentru "înlesnirea sau ajutorul" acordat inculpatului B.

S-a mai constatat, pe de o parte, că inculpatul B. - care a recunoscut că îl cunoştea pe inculpatul D. de foarte multă vreme, fiind colegi în firma JJJ. - s-a întâlnit cu inculpatul C. de 21 de ori, acesta susţinând însă că unele întâlniri au fost de scurtă durată, în actul de sesizare reţinându-se că după "...întocmirea documentaţiei sub formă de proiect, aceasta a fost transmisă apoi, prin intermediul inculpatului B., reprezentanţilor Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, respectiv inculpatului C. pentru a fi publicată în S.E.A.P., iar pe de altă parte, că inculpatul D. s-a întâlnit cu inculpatul C. de 2 ori, în următoarele condiţii:

"Pe domnul C. îl cunosc numai din perioada 2009, care se suprapune cu data presupuselor fapte şi m-am întâlnit cu dânsul de 2 ori. Prima întâlnire a fost la o terţă locaţie, adică un restaurant vizavi de sediul P. La această întâlnire al fost numai eu şi C. şi am luat hotărârea de a face licitaţia.

Cu privire la a doua întâlnire cu domnul C., a fost la minister, în prezenţa şefului meu direct, domnul KKK., a avut loc pe data de 25 sau 26 februarie 2009, înainte de licitaţie, încă nu se publicase anunţul de licitaţie. Era o practică care dovedea dorinţa amândurora de a colabora, fiind o cutumă".

Cu privire acuzaţiile aduse inculpatului D., în rechizitoriu s-au menţionat următoarele aspecte ale situaţiei de fapt:

În favorizarea E. în câştigarea licitaţiei, s-a implicat şi inculpatul D., Directorul General P. la acel moment, prin cooptarea în cadrul asociaţiei de firme care urma să participe şi să câştige licitaţia publică a S.C. H. S.R.L.

De altfel, inculpatul D., împreună cu inculpatul B. a avut o contribuţie şi la întocmirea documentaţiei de atribuire (caiet de sarcini, fişă de date a achiziţiei) care să conţină condiţii restrictive pe care să le îndeplinească doar firma cooptată de el în cadrul asocierii. După întocmirea documentaţiei sub formă de proiect, aceasta a fost transmisă apoi, prin intermediul inculpatului B., reprezentanţilor Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, respectiv inculpatului C. pentru a fi publicată în S.E.A.P.

Sprijinul acordat de către inculpatul D. asocierii formată din E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. S.R.L., a rezultat şi din faptul că acesta a refuzat să transmită către un alt potenţial participant la licitaţie a unei oferte de preţ şi a unei scrisori de confirmare din partea producătorului privind acordul acestuia pentru livrarea orelor de consultanţă şi suport (aceasta fiind de altfel şi una dintre cerinţele restrictive impuse în documentaţia de atribuire).

Pentru implicarea în favorizarea E. în vederea câştigării licitaţiei publice, inculpatul D. a primit suma de 4.109.224,57 RON, reprezentând valoarea serviciilor de consultanţă şi suport, subcontractate în mod fictiv, din dispoziţia sa, de către P. direct către societatea controlată de acesta, respectiv S.C. S. S.R.L., şi indirect către aceeaşi firmă, prin intermediul S.C. T. S.R.L., S.C. M. S.R.L., cunoscând faptul că respectiva sumă de bani reprezenta o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către E., în urma câştigării licitaţiei publice (pag. 7 - 8).

Faptul că inculpatul D. a căutat să favorizeze E., societate controlată de inculpatul B., prin refuzul de a da o ofertă de preţ şi o scrisoare de confirmare pentru orele de consultanţă şi a altor potenţiali participanţi la licitaţie, rezultă şi din declaraţia martorului TT., care a arătat că " (...) Dl. director general D., care avea o relaţie foarte apropiată cu dl. B., a hotărât să transmită o singură ofertă firmei indicate de către acesta şi anume H., care făcea parte din consorţiul de firme E. (pag. 31).

Cu privire la implicarea lui D. în favorizarea E., şi înţelegerea pe care acesta a avut-o cu inculpatul B., a fost audiat şi martorul denunţător PP., care a arătat . . . . . . . . . .(pag. 32).

Implicarea inculpatului D. în constituirea şi sprijinirea asociaţiei care a şi câştigat licitaţia din 2009, rezultă şi din declaraţia martorului BB., care a arătat următoarele . . . . . . . . . .(pag. 61).

Implicarea inculpatului D. în favorizarea E. pentru câştigarea licitaţiei, rezultă şi din tergiversarea de a comunica către LLL., a unei scrisori de confirmare din partea P. S.R.L., pentru livrarea a 50.000 de ore de consultanţă şi suport, solicitate prin caietul de sarcini în cadrul proiectului de licitaţie menţionat, pentru ca această societate să poată participa la licitaţia organizată de către MCSI, o asemenea scrisoare fiind eliberată doar către E. (pag. 64).

În ceea ce priveşte implicarea inculpatului D. în constituirea şi sprijinirea asocierii formată din E., în vederea câştigării licitaţiei organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, prin cooptarea în cadrul asocierii a S.C. H. S.R.L., precum şi prin refuzul de a pune la dispoziţia altor participanţi la licitaţie a unei oferte de preţ şi a unei scrisori de confirmare din partea producătorului privind acordul acestuia pentru livrarea orelor de consultanţă şi suport, aceasta rezultă fără niciun dubiu din probele administrate în cauză (pag. 107).

În raport de aceste acuzaţii aduse inculpatului D., s-a constatat că pentru inculpaţii B. şi A. (persoane care au activat în mediul privat şi cumpărătorii de influenţă care, potrivit cauzei anterioare, au declanşat mecanismul de cumpărare a influenţei în vederea câştigării licitaţiei şi încheierii contractului în urma căruia urmau să obţină un "beneficiu" care, ulterior, să fie "distribuit" conform unei înţelegeri bazată pe importanţa fiecărei contribuţii a celor implicaţi) şi pentru inculpatul C. (autorul infracţiunii de abuz în serviciu, conform rechizitoriului) s-a dispus - în unanimitate, respectiv, în majoritate - soluţia încetării procesului penal prin aplicarea principiului "ne bis in idem" cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu (în participaţia penală menţionată în rechizitoriu).

În acest context, instanţa a apreciat, în opinia majoritară, că nu se pot examina acuzaţiile de complicitate ("înlesneşte sau ajută") aduse inculpatului D. sub o altă încadrare juridică care ar fi de natură să atragă schimbarea naturii şi cauzei acestor acuzaţii şi care, în acelaşi timp, ar impune o reevaluare/reexaminare corelată a faptelor pentru care inculpatul D. a fost trimis în judecată în prezenta cauză (inclusiv sub aspectul încadrării juridice), cu faptele şi încadrarea juridică a acestora pentru care există soluţii definitive dispuse în cauza anterioară faţă de cei 3 inculpaţi - B., A. şi C., prin soluţia de clasare definitivă, respectiv, prin sentinţă definitivă), reexaminare care nu este permisă de art. 6 din C. proc. pen., astfel cum principiul ne bis in idem a fost interpretat în jurisprudenţa CEDO în cauzele menţionate anterior (cu titlu de exemplu, cauza Butnaru şi Bejan c. România, paragrafele 31 şi 33).

În consecinţă, cu majoritate, pentru motivele arătate, cu referire la inculpatul D. s-a dispus soluţia achitării în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

· Examinarea acţiunii civile şi soluţia Înaltei Curţi cu privire la aceasta (soluţia în majoritate):

În cauză, MCSI s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea, în solidar a inculpaţilor, la plata sumei de 51.396.344,76 euro.

În temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi art. 12 din O.U.G. nr. 68/2019, O.U.G. nr. 4/2020 şi a art. 14 din H.G. nr. 89/2020, a intervenit o subrogare de drept ("ope legis") a A.D.R. atât în drepturile şi obligaţiile MCSI, cât şi în litigiile MCSI aflate pe rolul instanţelor în curs de soluţionare (în acest sens, fiind depuse la dosar documentele interne încheiate ulterior).

Având în vedere soluţia de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de abuz în serviciu pentru inculpaţii A., B. şi C. (sub forma participaţiei penale arătată în rechizitoriu), respectiv, soluţia de achitare a inculpatului D., în conformitate cu art. 25 alin. (5) şi art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, cu menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale pentru repararea prejudiciului.

· Soluţia cu privire la infracţiunile de spălarea banilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A., B. şi D.:

Potrivit rechizitoriului, acuzaţiile de spălarea banilor sunt următoarele:

Fapta inculpatului A. care,

- în perioada 21 octombrie 2009 - 31 octombrie 2009, împreună cu inculpatul B., în scopul de a disimula originea ilicită a sumei de 18.153.058 euro, reprezentând o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către E. în urma câştigării licitaţiei publice organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale privind licenţele P., a dispus transferul respectivei sume de bani din contul E. (societate controlată de cei doi inculpaţi) în contul Q. (societate controlată de inculpatul A.), prin încheierea în mod fictiv a unui contract de prestări servicii între cele două societăţi,

- în perioada 30.10.2009 - 23.02.2010, din suma transferată în contul Q. de către E., a transferat şi deţinut în contul personal deschis la R. din Elveţia suma de 9.620.000 euro, cunoscând faptul că respectiva sumă de bani reprezenta o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către E., în urma câştigării licitaţiei publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002.

Fapta inculpatului B. care, în perioada 21.10.2009 - 31.10.2009, împreună cu inculpatul A., în scopul de a disimula originea ilicită a sumei de 18.153.058 euro, reprezentând o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către E. în urma câştigării licitaţiei publice organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale privind licenţele P., a dispus transferul respectivei sume de bani din contul E. (societate controlată de cei doi inculpaţi) în contul Q. (societate controlată de inculpatul A.), prin încheierea în mod fictiv a unui contract de prestări servicii între cele două societăţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

- în mod direct, către societatea controlată de acesta, respectiv S.C. S. S.R.L., şi indirect către aceeaşi firmă, prin intermediul S.C. T. S.R.L., S.C. M. S.R.L., suma de 4.109.224,57 RON,

- către societăţile controlate de inculpatul B. în mod direct/indirect, respectiv, S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., suma de 7.820.872,41 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Probatoriul cu referire la aceste infracţiuni, ca o consecinţă a naturii acestora, constă, în principal, din înscrisurile din volumele dosarului de urmărire penală.

Prealabil examinării acuzaţiilor de spălarea banilor, instanţa a reţinut următoarele aspecte cu privire la sumele de bani:

Aşa cum s-a arătat cu referire la acuzaţiile de abuz în serviciu, în esenţă, prin faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, "s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 51.396.344,76 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea E.".

Sub acest aspect, modalitatea faptică relevată în actul de acuzare cu privire la sumele de bani este, în sinteză, cea referitoare la diferenţa de discount (de la 17% la 63%):

Aspectul referitor la obţinerea "discount-ului" - în care s-a implicat, conform rechizitoriului, inculpatul D. în calitatea sa de director al P. (obţinerea acestei diferenţe de "discount" între cel minim uzual - 17% şi cel aprobat de către factorii de decizie P. din străinătate - 63%) - a reprezentat, în concret, modalitatea de obţinere a sumelor de bani, iar cu privire la acest aspect se reţin următoarele menţiuni ale rechizitoriului:

"Preţurile Standard de Vânzare Estimate" se referă la preţurile standard recomandate de P. la nivelul beneficiarilor finali, iar acestea sunt diseminate în mod public, pe când "Preţul Net Actual" se referă la preţurile standard aplicate de P. la nivelul partenerilor MMM., iar acestea au natură confidenţială între P. şi partenerii MMM.

Diferenţa dintre "Preţurile Standard de Vânzare Estimate" şi "Preţul Net Actual", este de aproximativ 17%, în sensul că preţurile recomandate beneficiarilor finali, care sunt publice, adică "Preţurile Standard de Vânzare Estimate" sunt cu aproximativ 17% mai mari decât preţurile facturate de AAA. către societăţile care aveau statutul de MMM., adică "Preţul Net Actual", care este confidenţial, respectiva diferenţă constituind marja de profit maximă pe care o poate obţine un MMM. în urma revânzării produselor P.

În cauză, suma totală facturată de AAA. către S.C. H. S.R.L. de 8.981.814 euro, reprezintă "Preţul Net Actual", iar în urma refacturării către beneficiarii finali, în opinia acuzării, se mai putea adăuga un adaos de maxim 17% pentru a nu depăşi "Preţurile Standard de Vânzare Estimate", preţuri publice, fiind îndeplinită cerinţa privind încheierea pe teritoriul României a unor contracte similare de licenţiere de volum (ZZ. sau ZZ.) cu o valoare cumulată de minim 10.000.000 Euro.

Suma totală facturată de AAA. către S.C. NNN., de 6.695.236 euro, reprezintă "Preţul Net Actual", iar în urma refacturării către beneficiarii finali se mai putea adăuga adaosul maxim de 17% (6.695.236 euro + 17% (1.138.190 euro) = 7.833.426 euro) pentru a nu depăşi "Preţurile Standard de Vânzare Estimate", preţuri publice, nefiind îndeplinită cerinţa privind încheierea pe teritoriul României a unor contracte similare de licenţiere de volum (ZZ. sau ZZ.) cu o valoare cumulată de minim 10.000.000 Euro".

În rechizitoriu se arată că, "potrivit adresei P. nr. 2246/27.02.2017, discount-ul acordat pentru reînnoirea contractului de tip "ZZ." ("EAS") din anul 2009 a fost de aproximativ 63%. Preţul total de vânzare de la AAA. către S.C. H. S.R.L. pentru licenţele menţionate a fost de aproximativ 38.786.000 euro.

Aşadar, AAA. a facturat către S.C. H. S.R.L., membră a asociaţiei care a câştigat licitaţia, suma de 38.786.000 euro (în opinia acuzării, preţul licenţelor în considerarea Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - după cum rezultă din menţiunile de pe facturile invoice emise de AAA. către S.C. H. S.R.L. din datele de 28.10.2009, 25.09.2010, 26.09.2011), iar E. (căreia i-a refacturat S.C. H. S.R.L. la un preţ foarte apropiat de cel facturat de către AAA.) a refacturat către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale suma de 90.182.344,76 euro".

Se menţionează în rechizitoriu că "... prejudiciul care urmează a fi reţinut în cadrul Contractului de furnizare produse nr. 35/09.09.2009, subsecvent Acordului-cadru de furnizare nr. x/12.08.2009, este în sumă de 51.396.344,76 euro, şi reprezintă diferenţa dintre suma plătită de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (90.182.344,76 euro) şi suma care a fost facturată de către AAA. către S.C. H. S.R.L. (38.786.000 euro)".

Revenind la acuzaţiile de spălarea banilor, examinând dispozitivul rechizitoriului (pag. 300 - 301), s-au reţinut:

- inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea, în concurs (art. 38 din C. pen.), a două infracţiuni de spălarea banilor: o infracţiune prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi o infracţiune prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002;

- inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru o singură infracţiune de spălarea banilor, cu menţionarea a două modalităţi de săvârşire, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002;

- inculpatul D. a fost trimis în judecată pentru o singură infracţiune de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Prin decizia nr. 16/2016, a Înaltei Curţi - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, printre altele că "1. Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea sunt modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii unice de spălare a banilor".

Cu privire la faptele de spălarea banilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, s-a reţinut incidenţa deciziei nr. 418/2018, pronunţată de Curtea Constituţională, prin care a fost declarat neconstituţional art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, în sinteză, constatându-se că autorul infracţiunii-predicat nu poate fi şi subiect al infracţiunii de spălarea banilor în sensul art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

Aplicarea deciziei nr. 418/2018, pronunţată de Curtea Constituţională, pentru acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, astfel cum acestea sunt expuse în acuzaţiile aduse inculpaţilor B. şi A., are caracter prioritar faţă de orice alte considerente juridice ale instanţei.

În consecinţă, Înalta Curte, cu unanimitate, cu referire la acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, astfel cum au fost menţionate în rechizitoriu ca acuzaţii de spălarea banilor, a dispus achitarea inculpatului B. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Prealabil examinării celorlalte acuzaţii de spălarea banilor, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, instanţa, cu majoritate, a constatat următoarele:

Conform rechizitoriului, Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale i s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 51.396.344,76 euro care reprezintă diferenţa dintre suma plătită de MCSI (90.182.344,76 euro) şi suma care a fost facturată de către AAA. către S.C. H. S.R.L. (38.786.000 euro).

Obţinerea "discount-ului" - activitate în care s-a implicat, conform rechizitoriului, inculpatul D. în calitatea sa de director al P. (obţinerea acestei diferenţe de "discount" între cel minim uzual - 17 % şi cel aprobat de către factorii de decizie P. din străinătate - 63%) - a reprezentat, în concret, modalitatea de obţinere a sumelor de bani.

În cursul urmăririi penale, MCSI s-a constituit parte civilă în prezenta cauză solicitând obligarea, în solidar, a inculpaţilor şi a părţii responsabile civilmente la plata sumei de 51.396.344,76 euro.

Din examinarea sentinţei nr. 258/24.03.2016, pronunţată în cauza anterioară de secţia penală a Înaltei Curţi, sentinţă rămasă definitivă, a rezultat că o parte din profitul obţinut din "afacerea P." a fost destinat "cumpărării influenţei", fiind astfel distribuit către inculpaţii condamnaţi pentru infracţiunea de trafic de influenţă, dispunându-se confiscarea următoarelor sume: 2.196.035 euro de la inculpatul C.; 3.700.000 euro de la inculpatul Z.; 3.996.360 euro de la inculpatul EE. (adică în total suma de 9.892.395 euro).

O altă parte din profit, conform actualului rechizitoriu, a făcut obiectul operaţiunilor financiare din prezenta cauză: suma de 18.153.058 euro, sumele de 7.820.872,41 RON şi 4.109.224,57 RON, nefiind stabilită până în prezent situaţia sumei ca diferenţă până la totalul de 51.396.344,76 euro, sumă totală pentru care MCSI s-a constituit parte civilă.

În principiu, nu este posibilă o "dublare" ori "un cumul" între sancţiunea civilă (obligarea la plata integrală a prejudiciului în condiţiile răspunderii civile delictuale - suma de 51.396.344,76 euro cu care MCSI s-a constituit parte civilă) şi sancţiunea confiscării speciale, prevăzută de Legea nr. 656/2002, în această cauză ambele "sancţiuni" vizând beneficiul obţinut din "afacerea P.".

Conform art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002, "(1) În cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a actelor de terorism se aplică dispoziţiile art. 118 din C. pen. privind confiscarea bunurilor. (2) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.

Cu menţiunea că, potrivit actualului C. pen., măsura de siguranţă a confiscării speciale este reglementată prin art. 112, Înalta Curte a constatat că potrivit acestui text de lege:

ART. 112 Confiscarea specială

(1) Sunt supuse confiscării speciale:

a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;

b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

c) bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;

e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.

(5) Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b) - e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.

(6) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea, cu excepţia bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c).

Aşa cum s-a menţionat, în cauză acţiunea civilă referitoare la suma de 51.396.344,76 euro, sumă totală pentru care MCSI s-a constituit parte civilă, a fost lăsată nesoluţionată, aceasta urmând să fie soluţionată unitar, având în vedere că, potrivit art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., se va introduce acţiune în faţa instanţei civile, măsurile asigurătorii fiind menţinute pe o durată de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Revenind la celelalte acuzaţii de spălarea banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, instanţa, cu majoritate, a constatat următoarele:

Conform rechizitoriului, suma de 51.396.344,76 euro reprezintă "folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către E. în urma câştigării licitaţiei publice organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale privind licenţele P." iar sumele de 18.153.058 euro, 7.820.872,41 RON şi 4.109.224,57 RON, care au fost supuse operaţiunilor de spălarea banilor, sunt o parte din acest folos patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu (în participaţia penală menţionată în rechizitoriu).

Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani: a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

Conform deciziei nr. 16/2016 a Înaltei Curţi - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că "3. Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile".

În toate situaţiile, chiar în condiţiile caracterului autonom al infracţiunii de spălarea banilor, pentru situaţia în care nu există o soluţie de condamnare pentru "infracţiunea predicat din care provin bunurile", în decizia nr. 16/20216 se arată următoarele:

"Este evident însă că în situaţia în care nu există o condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei privind infracţiunea de spălare de bani nu trebuie doar să suspecteze că bunurile provin din activitate infracţională, ci şi să aibă certitudini în acest sens".

În prezenta cauză, lipsa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea predicat (infracţiunea de abuz în serviciu prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., săvârşită în participaţie penală, infracţiune de rezultat din care au fost obţinute sumele de bani care au fost supuse operaţiunii de spălarea banilor), este consecinţa încetării procesului penal pe temeiul art. 6 din C. proc. pen. pentru infracţiunea predicat menţionată în rechizitoriu, nefiind posibilă examinarea pe fond a caracterului de "activitate infracţională" (în sensul deciziei nr. 16/20216) a faptelor care, potrivit acuzării, au generat sumele de bani care au intrat în circuitul financiar menţionat în rechizitoriu.

Natura şi cauza acuzaţiilor de spălarea banilor în modalitatea normativă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în prezenta cauză penală, este raportată conform actului de acuzare la o infracţiune predicat - abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.- infracţiune-predicat ca infracţiune de rezultat - pentru care s-a dispus încetarea procesului penal conform art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. - "ne bis in idem".

În raport cu soluţia de încetare a procesului penal cu referire la acuzaţiile de abuz în serviciu (în participaţia penală expusă în rechizitoriu) ca o consecinţă a incidenţei art. 6 din C. proc. pen., după caz, fie conform opiniei unanime (pentru inculpaţii A. şi B.), fie opiniei majoritare (pentru inculpatul C.) şi, respectiv, cu soluţia de achitare, cu majoritate, pentru inculpatul D., s-a constatat, pentru infracţiunile de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Aşa cum s-a arătat anterior, cu privire la faptele de spălarea banilor s-a reţinut incidenţa deciziei nr. 418/2018, pronunţată de Curtea Constituţională, prin care a fost declarat neconstituţional art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, în sinteză, constatându-se că autorul infracţiunii-predicat nu poate fi şi subiect al infracţiunii de spălarea banilor în sensul art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

Aplicarea deciziei nr. .418/2018, pronunţată de Curtea Constituţională, pentru acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, astfel cum acestea sunt expuse în acuzaţiile aduse inculpatului A., are caracter prioritar faţă de orice alte considerente juridice ale instanţei.

Astfel, cu privire la inculpatul A., întrucât acesta a fost trimis în judecată pentru o singură infracţiune de spălarea banilor, în două modalităţi ale elementului material (art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002), modalitatea prevăzută de lit. c) intră sub incidenţa art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. ca soluţie dispusă pentru infracţiunea de spălarea banilor menţionată în rechizitoriu.

În consecinţă, pentru motivele arătate, cu majoritate, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., s-a dispus soluţia de achitare a inculpaţilor: A. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, B. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, şi D. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

* * *

Având în vedere că pentru infracţiunea de abuz în serviciu (în coparticiparea penală menţionată în rechizitoriu) - infracţiune de rezultat din care, potrivit acuzaţiilor, au rezultat sumele de bani supuse spălării banilor - s-a dispus soluţia încetării procesului penal pe temeiul art. 6 din C. proc. pen., instanţa de fond (în opinia majoritară) a apreciat că nu se mai impune examinarea altor aspecte invocate în apărare, cum ar fi: în ce măsură inculpatului D. i se poate reţine o vinovăţie cu relevanţă penală pentru faptul că a solicitat factorilor de decizie P. externi acordarea acestui discount de 63 %, iar aceştia i-au aprobat solicitarea (o diferenţă în raport cu discount-ul uzual de 17 %), că nu a informat transparent beneficiarul final MCSI despre acest discount de 63 % ori că nu a transferat o parte din acest discount primit de la P. către beneficiarul final MCSI.

În opinia separată, în dezacord cu opinia majoritară, s-a susţinut că nu este incident cazul care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen., respectiv nu există autoritate de lucru judecat în privinţa acuzaţiei aduse inculpatului C., motiv pentru care s-a apreciat că s-ar fi impus soluţionarea acţiunii penale pe fond, iar nu încetarea procesului penal faţă de acesta.

Analizând acuzaţia adusă inculpatului C., în opinia separată s-a reţinut că acesta a fost condamnat în precedent pentru o faptă de corupţie în legătură cu aceeaşi licitaţie publică, însă faptele ce au constituit obiectul judecăţii anterioare nu sunt identice cu acuzaţia ce face obiectul dosarului de faţă şi nici nu sunt în mod substanţial aceleaşi, situaţie care ar fi impus şi analizarea probatoriului cu consecinţa statuării în fapt asupra acuzaţiei de complicitate la abuz în serviciu imputată inculpatului D., precum şi în sensul condamnării inculpaţilor D., B. şi A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 republicată.

Deosebirea de încadrare juridică a faptelor pentru care inculpatul C. a fost condamnat definitiv de aceea a faptelor ce fac obiectul cauzei pendinte se fundamentează pe existenţa unei pluralităţi de infracţiuni având natura unui concurs real, nefiind o calificare juridică a unei fapte unice care să reflecte existenţa unui concurs ideal de infracţiuni, situaţie în care, judecarea succesivă a acuzaţiilor ar fi fost discutabilă prin prisma principiului ne bis in idem, astfel cum a fost conturat în jurisprudenţa instanţelor de contencios european.

Pe de altă parte, faptele cu privire la care inculpatul C. a promis intervenţia sa la nivelul membrilor guvernului şi a altor funcţionari, în calitate de ministru -intervenţie care a şi fost realizată efectiv prin promovarea unei hotărâri de guvern în scopul demarării licitaţiei şi prin efectuarea demersurilor pentru obţinerea resurselor bugetare necesare îndeplinirii obligaţiilor băneşti aferente acordului-cadru încheiat- şi faptele ce îi sunt imputate în prezenta cauză, respectiv, nerespectarea obligaţiilor legale ce îi reveneau în legătură cu licitaţia prin aprobarea caietului de sarcini conţinând condiţii restrictive constituie acţiuni ce converg spre un scop unic în atingerea căruia, inculpatul a fost cointeresat de inculpaţii B. şi A.: favorizarea E.

Conexiunea în plan subiectiv între acuzaţiile succesive nu este suficientă pentru a concluziona că faptele sunt indisolubil legate între ele, astfel încât, faptul că mobilul care a fundamentat rezoluţia infracţională de a favoriza societatea respectivă, a fost acela de a obţine pentru sine un folos material, nu face ca faptele de care este acuzat să fie substanţial aceleaşi, atât timp cât rezoluţia favorizării s-a concretizat în acţiuni distincte, realizate succesiv în diferite etape ale licitaţiei, chiar dacă acestea au fost îndreptate în realizarea unui obiectiv final unic.

Dacă, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B. şi A., fapta imputată în cauza pendinte, este identică celei pentru care s-a dispus clasarea prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv oferirea unei sume de bani din profitul obţinut în mod fraudulos de E., inculpatului C., în cazul acestuia din urmă faptele în materialitatea lor sunt total distincte.

Astfel, inculpatul a fost condamnat definitiv pentru aceea că a pretins şi primit o sumă de bani pentru a interveni la membrii guvernului şi la alţi funcţionari în procedura de declanşare a licitaţiei şi bugetarea achiziţiei, cu alte cuvinte pentru a-şi exercita influenţa pe care, în calitate de ministru, o avea pe lângă persoanele cu rol decizional specific acestor demersuri. Atât demararea procedurii, cât şi obţinerea fondurilor necesare apar ca fiind demersuri legale şi justificate, natură penală a faptei fiind dată de pretinderea şi obţinerea unor foloase materiale de către inculpat, ministru la acea vreme. Astfel, traficul de influenţa promis şi realizat de inculpatul C. a vizat activitatea prin care acesta a susţinut la nivel guvernamental şi ministerial, oportunitatea încheierii unui contract cadru de o valoare considerabilă şi asigurarea finanţării acestuia într-o perioada de criză financiară care a impus prioritizarea cheltuielilor bugetare -împrejurare notorie-, în schimbul unei recompense financiare consistente.

Or, în cauza de faţă, s-a constatat că inculpatul este acuzat de încălcarea obligaţiilor legale ce îi reveneau în calitate de ministru, reprezentant al autorităţii contractante, în legătură cu achiziţia publică privind utilizarea cât mai eficientă a fondurilor publice şi garantarea liberei concurenţe, încălcare ce a presupus acţiuni distincte de cele de exercitare a influenţei pe lângă factorii decizionali implicaţi în declanşarea şi finanţarea achiziţiei publice.

Dincolo de faptul că acţiunile imputate inculpatului C. sunt distincte în materialitatea lor, acestea nu se constituie nici într-un ansamblu de împrejurări de fapt indisolubil legate, activităţile infracţionale nefiind interdependente, obiectul probaţiunii purtând asupra unor împrejurări diferite, astfel că faptele nu pot fi considerate nici "în esenţă identice" în considerarea criteriilor armonizate stabilite de CEDO în cauza Serghei Zolotukhin împotriva Rusiei.

Ca atare, infracţiunea de trafic de influenţă pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv îşi păstrează autonomia în raport de faptele imputate în prezenta cauză, obligaţia unui ministru de a nu folosi influenţa pe care o are în virtutea funcţiei ocupate în scopul obţinerii unor foloase necuvenite este o obligaţie în sine şi nu presupune în mod necesar ca acesta să şi acţioneze nelegal, cu consecinţa prejudicierii autorităţii centrale pe care o conduce.

În acest sens, s-a apreciat ca fiind relevantă jurisprudenţa CEDO în cauzele privind persoane care au făcut obiectul unor proceduri penale distincte având ca obiect infracţiuni de fraudă fiscală şi de fals în contabilitate. (cauzele Shibendra DEV împotriva Suediei (Cererea nr. 7362/10, paragr. 51 - 52), OOO. împotriva Suediei (Cererea nr. 41265/98, 8 aprilie 2003, paragr. 22 - 23)şi Carlberg împotriva Suediei (Cererea,nr. 9631/04, paragr. 69 - 70).

Astfel, cele două acuzaţii vizează fapte distincte prin raportare la elementele obiective care le definesc şi nu pot fi circumscrise unei unităţi naturale complexe, lipsind omogenitatea materială a actelor comise, care nici nu pot fi subsumate unui proces execuţional unic, legătura dintre fapte nefiind suficient de particularizată, întrucât chiar dacă se poate identifica un liant -angrenarea într-un plan privind achiziţia publică îndreptat spre obţinerea unor foloase ilicite- acesta este prea general pentru a caracteriza acuzaţiile ca fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi. Astfel, chiar dacă la momentul stabilirii folosului pe care inculpatul C. urma să-l obţină, s-a convenit atât asupra declanşării achiziţiei publice, cât şi asupra fraudării acesteia, actele materiale îşi păstrează autonomia, favorizarea E. prin aprobarea condiţiilor restrictive fiind concretizată în activităţi realizate la momente diferite, în împrejurări diferite şi obiectivate distinct.

Ca atare, cointeresarea inculpatului C. în "afacerea P." nu face ca traficarea influenţei în vederea declanşării legale a achiziţiei să se confunde cu actele ulterioare de trucare a licitaţiei, atât timp cât înţelegerea s-a concretizat prin acţiuni independente obiectiv, motiv pentru care în ceea ce priveşte acuzaţia adusă acestuia, opinez că nu este operează autoritatea de lucru judecat şi nu este incident cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen.

- Opinia separată asupra acestei chestiuni prejudiciale se răsfrânge şi asupra soluţiei pronunţate în privinţa acuzaţiei privind infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu adusă inculpatului D., în sensul că soluţionarea acţiunii penale pusă în mişcare pentru infracţiunea de abuz în serviciu faţă de inculpatul C. ar fi impus şi statuarea pe fond asupra faptelor imputate acestuia aflate în corelaţie cu faptele pentru care s-a constatat incidenţa principiului ne bis in idem.

În ce priveşte acuzaţiile privind săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor imputate inculpaţilor D., B. şi A., contrar opiniei majoritare s-a apreciat că încetarea procesului penal pentru infracţiunea predicat nu atrage de plano concluzia privind inexistenţa situaţiei premisă, infracţiunea având caracter autonom.

Având în vedere că asupra infracţiunii de spălarea banilor, s-a apreciat în opinia majoritară că nu este realizat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 întrucât lipseşte infracţiunea predicat, fiind astfel pronunţată o soluţie pe fondul acuzaţiei, motivarea opiniei separate nu a fost limitată de impedimentul expus la punctele I şi II.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că acuzaţia referitoare la infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, a avut ca obiect "albirea" folosului infracţional - sume de bani reprezentând o parte din prejudiciul cauzat părţii civile urmare a săvârşirii infracţiunii de corupţie prin care a fost fraudată licitaţia publică privind licenţele P.- realizată în următoarele modalităţi faptice:

- suma de 18.153.058 euro, a fost transferată de inculpaţii B. şi A. din contul E. în contul Q. - controlată de inculpatul A.- prin încheierea unui contract fictiv de prestări servicii între cele două societăţi, din care suma de 9.620.000 euro a fost transferată subsecvent în contul personal al inculpatului A. deţinut la R.

- din suma de 11.930.096,98 RON, încasată de S.C. P. S.R.L. pentru serviciile de consultanţă şi suport, inculpatul D. în calitate de director general a transferat suma de 4.109.224,57 RON către societăţi comerciale controlate de acesta - SC S. S.R.L. fie direct, fie prin interpunerea S.C. T. S.R.L. şi S.C. M. - şi suma de 7.820.872,41 RON către societăţi controlate de inculpatul B. - I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L. şi S.C. O. S.R.L., prin subcontractarea fictivă a acestora.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosar, a rezultat că după câştigarea licitaţiei publice şi încheierea contractului de furnizare de produse nr. x/09.09.2009 (subsecvent Acordului cadru de furnizare nr. x/12.08.2009) între E. şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în baza contractului de factoring nr. x/28.09.2009 încheiat cu DDD. S.A., E. a valorificat creanţa, certă, lichidă şi exigibilă prin încasarea sumei 90.182.344,76 euro (echivalentul a 385.565.596,79 RON), sumă din care a fost plătit apoi preţul licenţelor către AAA., de 38.786.000 euro, iar din diferenţa de 51.396.344,76 euro, au fost plătite orele de consultanţă şi suport către P. S.R.L., în cuantum de 4.026.712 euro (la data de 14.10.2009), iar suma de 18.153.058 euro a fost transferată în contul firmei offshore Q. (în perioada 21.10.2009 - 31.10.2009), în baza uni contract de suport tehnic şi help-desk, încheiat la data de 19.10.2009 între E., în calitate de client, şi Q., în calitate de consultant.

După transferul sumei de 18.153.058 euro din contul E. în contul Q., în perioada 30.10.2009 - 23.02.2010, inculpatul A. a transferat în contul personal deschis la R. din Elveţia suma de 9.620.000 euro.

De asemenea, din înscrisuri reiese că cea mai mare parte a orelor de consultanţă şi suport care trebuiau prestate de P., prin subcontractare de la E., au fost subcontractate către alte societăţi.

S-a apreciat că, infracţiunile aşa cum a fost descrise în actul de sesizare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare (art. 23 alin. (1) lit. a) şi b) la data comiterii activităţii imputate celor trei inculpaţi), motiv pentru care se impunea schimbarea încadrării juridice.

Pentru a exista infracţiunea de spălare de bani este obligatoriu ca activităţile de transfer de bunuri ori cele de disimulare să fie precedate de comiterea unei infracţiuni din care să provină bunurile supuse spălării, aceste modalităţi alternative ale elementului material fiind, prin urmare, întotdeauna acţiuni distincte şi situate în timp la un moment ulterior de cele ce formează latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii premisă, dar care însă pot fi săvârşite şi de acelaşi subiect activ.

De asemenea, tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalţi participanţi la săvârşirea actelor de albire a bunurilor poate avea loc chiar dacă, anterior sau concomitent nu s-a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru infracţiunea generatoare de fonduri ilicite, având în vedere caracterul autonom al infracţiunii de spălare de bani, aspect ce rezultă atât din modalitatea de reglementare a incriminării pentru această faptă, cât şi din standardele şi recomandările internaţionale, legislaţia europeană, jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg şi practica judiciară naţională recentă.

În această situaţie, organele judiciare sunt chemate să dovedească dincolo de orice dubiu că bunurile sau banii au rezultat dintr-o activitate infracţională, fiind lipsit de relevanţă faptul că ansamblul probator nu conturează toate elementele de conţinut ale infracţiunii predicat, întrucât este îndeajuns să existe suspiciuni rezonabile de săvârşire a acesteia. Altfel spus, infracţiunea de spălare de bani poate subzista în lipsa sancţionării penale a autorului şi participanţilor la comiterea infracţiunii din care derivă, dacă se exclude cu certitudine provenienţa legală a bunurilor.

Sub aspect subiectiv infracţiunea de spălare de bani este condiţionată de reprezentarea mentală a subiectului activ cu privire la faptul că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, în lipsa cunoaşterii acestui aspect neputându-se angaja răspunderea penală a acestuia

În prealabil, s-a reţinut că, transferarea sumelor menţionate din banii încasaţi de E. urmare a încheierii contractului de furnizare de produse nr. x/09.09.2009 cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în modalitatea indicată în rechizitoriu este probată cu înscrisuri, chestiunile ce rămân în discuţie fiind următoarele:

- situaţia premisă, aceea ca banii încasaţi de E. şi care au făcut obiectul transferurilor să fi provenit din comiterea unei infracţiuni, iar inculpaţii să fi cunoscut această împrejurare,

- caracterul fictiv al contractelor de prestări servicii şi identitatea persoanelor care deţineau controlul asupra societăţilor implicate.

Faptul că banii ce au făcut obiectul infracţiunii au provenit din comiterea de infracţiuni de corupţie prin care E. a fost favorizată să câştige licitaţia prin fraudarea procedurii achiziţiei publice reiese din documentaţia de atribuire aferentă conţinând condiţii restrictive nejustificate de participare, dintre care cea mai relevantă fiind aceea cu privire la contracte similare executate în România în ultimii trei ani, care erau îndeplinite de o singură societate din lume, respectiv H. S.R.L., membră a asocierii.

Astfel, din fişa de date a achiziţiei, privind capacitatea tehnică şi/sau profesională, rezultă că prin cerinţa de la paragraful V.4) pct. 1 se solicita ca ofertantul să fi încheiat în România, în ultimii 3 ani, contracte similare de licenţiere de volum (ZZ. sau ZZ.) a căror valoare cumulată să fie de minim 10.000.000 Euro.

Prin adresa înregistrată la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale sub nr. x/26.06.2009, în răspunsul transmis la întrebarea formulate de S.C. J. S.R.L., s-a menţionat că cerinţa cuprinsă în paragraful V.4) pct. 1 se referă la contracte similare executate în România.

În ciuda faptului că ANRMAP stabilise că solicitarea unei experienţe similare în România este cerinţă restrictivă, potrivit art. 2 alin. (2) lit. a) şi b), art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, fiind refuzate la publicare în SEAP anunţurile de participare nr. 77991, respectiv nr. 78069, dar şi a faptului că pentru a fi publicată cerinţa a fost reformulată fiind eliminată condiţia ca ofertantul să fi încheiat contracte similare de licenţiere de volum, lămuririle transmise de autoritatea contractantă au reintrodus cerinţa apreciată restrictivă.

Din informaţiile furnizate de P. S.R.L., dintr-un total de 161 societăţi comerciale cărora AAA. le-a facturat produse P., în baza unor contracte de licenţiere de volum (ZZ. sau ZZ.), suma cea mai mare a fost facturată către S.C. H. S.R.L., fiind singura societate din lume, la momentul organizării licitaţiei, care îndeplinea această cerinţă din fişa de date a achiziţiei.

Aceste împrejurări rezultând din înscrisuri se constituie în probe certe care atestă faptul că a avut loc o licitaţie frauduloasă, fiind încălcate dispoziţiile legale ce instituie pentru autoritatea contractantă obligaţii în procedura achiziţiilor publice - art. 2 alin. (2) lit. a), b) şi e) raportat la art. 178 alin. (2) şi art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006.

Facturile invoice atestă faptul că AAA. a facturat către S.C. H. S.R.L., membră a asociaţiei care a câştigat licitaţia, suma de 38.786.000 euro (preţul licenţelor în considerarea Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale), iar E. (căreia S.C. H. S.R.L. i-a refacturat la un preţ foarte apropiat) a refacturat către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale suma de 90.182.344,76 euro.

Având în vedere caracterul fraudulos al licitaţiei, diferenţa dintre suma plătită de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi suma care a fost facturată de către AAA. către S.C. H. S.R.L. reprezintă prejudiciul cauzat părţii civile şi, corelativ, folosul infracţional rezultat al infracţiunii de corupţie comise.

Faptul că inculpaţii B. şi A. au cunoscut provenienţa ilicită a sumei de 18.153.058 euro reiese din aceea că au fost implicaţi activ în demersurile efectuate pe lângă autoritatea contractantă, în acest sens fiind relevantă situaţia de fapt reţinută cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa nr. 258/24.03.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015.

În ce-l priveşte pe inculpatul D., faptul că a cunoscut provenienţa banilor rezultă din chiar faptul că în calitate de director al P. cunoştea că S.C. H. S.R.L. era singura societate care îndeplinea cerinţa restrictivă menţionată.

Mai mult, faptul că inculpaţii au împărţit o parte din folosul infracţional obţinut, activitate ce a fost disimulată prin încheierea unor contracte fictive, dovedeşte că au cunoscut provenienţa sumelor de bani şi au plănuit în detaliu modalitatea în care urmau a intra în posesia produsului infracţional.

În ce priveşte transferul sumei de bani de 18.153.058 euro reprezentând o parte din produsul infracţional obţinut de societatea E. în contul Q., transfer realizat în perioada 21.10.2009 - 31.10.2009, din adresa Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor nr. C/XIV/3694/09.02.2015, rezultă că persoana împuternicită pe conturile bancare ale E. şi care a efectuat operaţiunile de transfer a fost B.

Pentru a crea aparenţa de legalitate a transferului respectiv, la data de 19.10.2009 între E., în calitate de client, şi Q., în calitate de consultant, a fost încheiat în mod fictiv un contract de suport tehnic şi help-desk, în valoare de 18.153.058 euro, prin care consultantul era dispus să presteze servicii IT şi suport tehnic în conformitate cu prevederile contractului nr. x/09.09.2009 semnat de E. cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Caracterul fictiv al contractului reiese pe de o parte, din mijloacele de probă care atestă că doar P. S.R.L. a prestat efectiv consultanţă şi suport în favoarea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi care vor fi analizate în cele ce succed, iar, pe de altă parte, din declaraţiile martorilor Z. şi EE. care afirmă că societatea din Elveţia a fost înfiinţată de inculpatul A. cu unicul scop de a transfera produsul infracţional pentru a fi împărţit între cei implicaţi în obţinerea banilor proveniţi din infracţiunea de corupţie.

Susţinerile martorilor sunt confirmate şi de faptul că din suma de 18.153.058 euro transferată în contul Q. de către E., inculpatul A., în perioada 24.11 - 31.12.2009 a transferat, în mod indirect, prin intermediul firmei PPP., către inculpatul C. suma de 2.196.035 euro, reprezentând plata făcută pentru sprijinul acordat în câştigarea licitaţiei.

Caracterul fictiv al celorlalte contracte de prestări servicii reiese din adresa nr. x/20.09.2017 emisă de P. S.R.L. care atestă numărul de ore de consultanţă şi suport prestate efectiv şi pentru care există documente justificative, coroborat cu declaraţiile martorilor -reprezentanţi sau angajaţi în cadrul societăţilor subcontractante, precum şi cu raportul de inspecţie fiscală.

Faptul că subcontractarea serviciilor de consultanţă şi suport a avut ca unic scop disimularea unei sume de bani reprezentând o parte a folosului infracţional reiese şi din aceea că inculpatul D., în calitate de director general al P. S.R.L. a refuzat să transmită o scrisoare de confirmare din partea producătorului privind acordul acestuia pentru livrarea orelor de consultanţă şi suport către potenţialii participanţi la licitaţie. Această împrejurare reiese din faptul că singura societate căreia i-a fost emisă o astfel de scrisoare a fost S.C. H. S.R.L., parte a consorţiului de firme al cărui lider era firma E., coroborată cu declaraţiile angajaţilor P. şi ale reprezentanţilor LLL., audiaţi în calitate de martori.

Referitor la contractele încheiate de P. având ca obiect subcontractarea orelor de consultanţă şi suport către MCSI, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a desfăşurat o activitate de control privind modul de deducere a TVA, fiind întocmit raportul de inspecţie fiscală nr. x/19.09.2013, care a constatat caracterul fictiv al tranzacţiilor, cheltuielile făcute de P. fiind considerate nedeductibile fiscal.

Potrivit raportului de inspecţie fiscală, în perioada verificată, între P. S.R.L., în calitate de prestator şi societatea din Elveţia E., în calitate de beneficiar, s-a încheiat ordinul de lucru (contract) nr. x/07.09.2009 al cărui obiect l-a constituit prestarea de servicii de consultanţă pentru produsele infrastructurii P.: x, pentru Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).

SC E., potrivit contractului, trebuia să pună la dispoziţie un manager de proiect care să lucreze împreună cu echipa P. pentru livrarea proiectului conform programului, să stabilească ordinea de prioritate şi a planurilor de management al riscurilor, să adopte deciziile cheie zilnice, să revizuiască şi să accepte rapoartele de activitate lunare, să asigure accesul prin licenţe corespunzătoare la toate software-urile, hardware-urile, instrumentele şi produsele terţe necesare P. pentru finalizarea sarcinilor ce-i revin.

Deşi la pct. 2 "Onorarii" din Ordinul de lucru menţionat se prevede "Pentru a asigura desfăşurarea întregii activităţi estimate, P. va implica parteneri certificaţi (subcontractanţi) (H. S.R.L. şi NNN. SRL)", S.C. P. S.R.L. a subcontractat prestarea de servicii către alte societăţi, şi anume: S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. QQQ. S.R.L., S.C. S. S.R.L., S.C. RRR. S.A., S.C. T. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L.

De asemenea, tot la pct. 2 este prevăzut că "...Microsoft va furniza lunar rapoarte de activitate aferente lunii anterioare. Raportul va conţine funcţia resursei şi activitatea desfăşurată în fiecare zi calendaristică dacă este necesar".

În vederea justificării acestor prestaţii, controlul ANAF a solicitat documentele justificative, respectiv rapoartele de activitate lunare sau orice alte materiale corespunzătoare. Faţă de această solicitare, societatea a prezentat "acorduri de livrare" sau "acceptanţe" din analiza cărora, controlul a constatat că acestea cuprind doar o enumerare a denumirilor de lucrări fără a exista şi conţinutul acestora.

Având în vedere că S.C. P. S.R.L. nu a prezentat documente justificative aferente fiecărui ordin de lucru pentru care furnizorii au emis facturi, s-a procedat la efectuarea de controale încrucişate la aceştia din urmă.

Din analiza proceselor-verbale de control încrucişat efectuate la furnizorii de servicii, s-a constatat că documentele justificative puse la dispoziţie de S.C. P. S.R.L. (ordine de lucru, contracte şi acceptanţe în care sunt înscrise doar diverse activităţi) în ce priveşte relaţia cu S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. QQQ. S.R.L., S.C. S. S.R.L., S.C. RRR. S.A., S.C. T. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., nu pot fi considerate documente justificative, motiv pentru care controlul a constatat că aceste servicii nu sunt destinate operaţiunilor taxabile şi ca urmare societatea nu are drept de deducere.

Referitor la persoanele care controlau în drept/fapt societăţile cărora P. S.R.L. a subcontractat serviciile de consultanţă şi suport, respectiv S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. QQQ. S.R.L., S.C. S. S.R.L., S.C. RRR. S.A., S.C. T. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., a rezultat:

- S.C. I. S.R.L., (în prezent radiată), la momentul subcontractării serviciilor de consultanţă şi suport, a avut sediul social în Bucureşti, str. x, având ca asociat unic şi administrator pe inculpatul B.

- S.C. S. S.R.L., are sediul social în Bucureşti, str. x, Corp A, iar la momentul subcontractării serviciilor de consultanţă şi suport avea ca asociat unic pe martora GG., iar ca administrator pe martorul QQ., însă în fapt societatea era controlată de inculpatul D., relevante fiind declaraţiile celor doi date în calitate de martori.

În legătură cu subcontractarea orelor de consultanţă şi suport către S.C. T. S.R.L., S.C. M. S.R.L. şi S.C. O. S.R.L., caracterul fictiv al contractelor reiese şi din declaraţiile martorilor LL., FF., RR.

În legătură cu subcontractarea de către P. S.R.L. a orelor de consultanţă şi suport, către S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. N. S.R.L., fictivitatea şi faptul că inculpatul B. controla societăţile respective sau avea un alt interes direct reiese din declaraţiile martorilor NN. (J. SRL), OO. (K. SRL), II. (L. SRL) (societate care a subcontractat, din dispoziţia inculpatului B., către S.C. SSS., KK. (N. SRL), ultima societate subcontractând, din dispoziţia inculpatului B., către S.C. SSS. S.R.L., societate controlată de JJ.

De asemenea, martorii SS. şi HH. atestă prin prezentarea împrejurărilor în care S.C. P. S.R.L. a subcontractat serviciile de consultanţă şi suport către S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. QQQ. S.R.L., S.C. S. S.R.L., S.C. RRR. S.A., S.C. T. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., fictivitatea contractelor şi persoana interesată în încheierea acestora.

Ca atare, fără a intra într-o analiză detaliată care s-ar impune în cazul unei hotărâri propriu-zise de condamnare, în opinia separată s-a susţinut că probatoriul amintit are aptitudinea de a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că suma de 18.153.058 euro, despre care inculpaţii D., B. şi A. cunoşteau că provine din săvârşirea unei infracţiuni de corupţie în legătură cu licitaţia organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale privind licenţele P., a fost transferată succesiv din contul E. în baza unor contracte fictive în conturile unor societăţi deţinute sau controlate de aceştia.

Faţă de cele expuse, în opinie separată s-a susţinut că în cauză s-ar fi impus soluţionarea acţiunii penale pe fond, iar nu încetarea procesului penal faţă de inculpatul C., situaţie care ar fi impus şi analizarea probatoriului cu consecinţa statuării în fapt asupra acuzaţiei de complicitate la abuz în serviciu imputată inculpatului D. şi condamnarea inculpaţilor D., B. şi A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, republicată.

B. JUDECATA ÎN APEL

Împotriva sentinţei penale nr. 593 din data de 15 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017 au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi partea civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României, privind pe intimaţii inculpaţi B., A., C. şi D. şi pe intimata parte responsabilă civilmente E.

Cauza a fost înregistrată la data de 08 decembrie 2021 pe rolul Completului de 5 Judecători, Penal 2-2021 sub nr. x/2021, primind, urmare repartizării aleatorii, prim termen de judecată la 28 februarie 2022.

La termenul din 28 februarie 2022, a fost admisă cererea de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui apărător ales, formulată de inculpatul-intimat C.

Prin rezoluţia din cameră de consiliu din data de 7 martie 2022, în baza art. 353 alin. (10) din C. proc. pen., având în vedere că din motive obiective instanţa s-a aflat în imposibilitatea constituirii legale la termenul de judecată fixat în data de 28 martie 2022, pentru respectarea principiului continuităţii a fost preschimbat din oficiu termenul de judecată din data de 28 martie 2022, în data de 4 aprilie 2022.

La termenul din 4 aprilie 2022 a fost admisă cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al intimaţilor inculpaţi B. şi A., avocat TTT.

Prin rezoluţia din cameră de consiliu din data de 6 aprilie 2022, în baza art. 353 alin. (10) din C. proc. pen., având în vedere că din motive obiective instanţa s-a aflat în imposibilitatea constituirii legale la termenul de judecată fixat în data de 16 mai 2022, pentru respectarea principiului continuităţii a fost preschimbat din oficiu termenul de judecată din 16 mai 2022, în data de 23 mai 2022.

La termenul din data de 23 mai 2022 nemaifiind cereri prealabile sau excepţii de formulat în temeiul art. 420 alin. (6) şi (11) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a acordat cuvântul în dezbateri.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public, ale reprezentantului părţii civile, ale apărătorilor aleşi ai intimaţilor-inculpaţi B., A., C. şi D. şi a intimatei-parte responsabilă civilmente E. au fost detaliate, în încheierea din data de 23 mai 2022, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Instanţa având nevoie de timp pentru a delibera a stabilit pronunţarea la data de 27 iunie 2022 şi ulterior a amânat pronunţarea la data de 13 iulie 2022, 19 august 2022 şi 12 septembrie 2022.

După închiderea dezbaterilor asupra apelurilor formulate împotriva sentinţei penale nr. 593 din data de 15 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017, la data de 23 iunie 2022, intimatul inculpat C. a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru a se lămuri, în condiţii de contradictorialitate, chestiunea intervenirii prescripţiei răspunderii penale ca urmare a incidenţei deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022.

1. Sinteza motivelor de apel

1.1. Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în esenţă, a criticat sentinţa apelată pentru:

- greşita soluţie de încetare a procesului penal în privinţa inculpaţilor inculpaţi C., B. şi A. pentru infracţiunile de abuz în serviciu, respectiv instigare la abuz în serviciu;

- greşita achitare a inculpatului D. pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu;

- greşita achitare a inculpaţilor B., A. şi D. pentru infracţiunea de spălare a banilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de apel şi a concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei, reprezentantul Ministerului public a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi pe cale de consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, cu menţinerea tuturor actelor de procedură îndeplinite până la momentul dezbaterilor asupra fondului.

1.2. Apelanta parte civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României a criticat sentinţa apelată pentru netemeinicie solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi pe cale de consecinţă pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale cu consecinţa obligării inculpaţilor la plata către partea civilă a sumei de 51. 396. 344,76 euro despăgubiri civile.

Analiza motivelor de apel

Procedând, cu prioritate, la analiza cererii de repunere pe rol a cauzei, formulată de intimatul inculpat C., instanţa de control judiciar constată că este nefondată.

Astfel, prin cererea din data de 23 iunie 2022, depusă la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor asupra apelurilor formulate împotriva sentinţei penale nr. 593 din data de 15 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017, intimatul inculpat C. a solicitat repunerea cauzei pe rol pentru a se lămuri, în condiţii de contradictorialitate, chestiunea intervenirii prescripţiei răspunderii penale ca urmare a incidenţei deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022, decizie prin care s-a reţinut:"73. În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale."

Faţă de această situaţie intimatul inculpat C. a solicitat instanţei de apel să constate că legea mai favorabilă aplicabilă în prezenta cauză nu prevede o prescripţie specială a răspunderii penale pentru faptele reţinute în sarcina sa, motiv pentru care a apreciat că singurele termene de prescripţie incidente în speţă sunt cele prevăzute de art. 154 din C. pen.

Prin urmare, faţă de acuzaţiile aduse prin rechizitoriul nr. x/2016, de momentul săvârşirii presupuselor fapte, în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză şi deciziile Curţii Constituţionale anterior amintite, intimatul inculpat a arătat că, în ceea ce-l priveşte, termenul de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a împlinit.

Deliberând asupra cererii de repunere pe rol, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 395 din C. proc. pen.: " (1) Dacă în cursul deliberării instanţa apreciază că o anumită împrejurare trebuie lămurită şi este necesară reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor, repune cauza pe rol. (...)".

Rezultă, aşadar, că sesizarea unei părţi, după dezbateri, prin care se solicită reluarea cercetării judecătoreşti, este supusă unui proces de evaluare, aprecierea instanţei în cauza de faţă fiind în sensul că nu este necesară reluarea dezbaterilor .

În aprecierea caracterului nefondat al cererii de repunere pe rol, instanţa de apel constată că, în contextul în care instanţa de fond, prin sentinţa penală apelată, nu s-a pronunţat asupra existenţei faptelor şi a vinovăţiei inculpaţilor în raport de faptele deduse judecăţii în cauza de faţă, acţiunea civilă fiind lăsată nesoluţionată, nu s-ar putea pronunţa direct în calea ordinară de atac a apelului asupra aspectelor vizând intervenirea termenului de prescripţie a răspunderii penale (fapt ce presupune prin ipoteză existenţa răspunderii penale) întrucât acest fapt ar contraveni dreptului la un proces echitabil şi celui la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, garantate de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la aceasta.

În acest sens se reţine că potrivit dispoziţiile art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. în soluţionarea acţiunii penale, instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, prin "învinuire" înţelegându-se totalitatea faptelor, a acuzaţiilor formulate prin actul de sesizare împotriva persoanei deferite judecăţii şi care au format obiectul acţiunii penale exercitate de procuror pe parcursul procedurii judiciare.

Rezultă, aşadar, că instanţa trebuie să dea o rezolvare integrală fondului cauzei, sens în care organul judiciar legal învestit are obligaţia să se pronunţe asupra acţiunii penale, dar şi a celei civile, cu referire la toate faptele şi persoanele indicate în actul de sesizare a instanţei, orice omisiune sub acest aspect afectând realizarea scopului procesului penal, respectiv soluţionarea în întregime a conflictului juridic de drept penal dedus judecăţii, cu consecinţa stingerii acestuia în privinţa ambelor laturi ale sale (penală şi civilă).

Totodată, se reţine că potrivit art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, în cazul în care dispune încetarea procesului penal, cu excepţia cazului în care aceasta a intervenit ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, situaţie în care instanţa are obligaţia de a soluţiona latura civilă.

Ca atare, instanţa de apel are obligaţia de a se pronunţa asupra temeiniciei acţiunii civile, în cazul, în care, pe latură penală, dispune o soluţie de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Soluţionarea acţiunii civile presupune o analiză a îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, deci a existenţei faptei ilicite şi a vinovăţiei în comiterea acesteia.

Or, instanţa de control judiciar nu poate analiza direct în calea de atac a apelului aspecte ce vizează fondul acuzaţiilor, şi, de asemenea, nu o poate face fără administrarea nemijlocită a probelor.

Această obligaţie ce incumbă instanţei reprezintă o garanţie a respectării exigenţelor unui proces echitabil, întrucât potrivit art. 6 paragraful 1 şi 2 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil ( . . . . . . . . . .) de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa"şi "orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită".

În sensul aceleiaşi concluzii pledează şi considerentele hotărârii pronunţată de Curtea Europeană în cauza Ion Didu contra României, Curtea statuând că "prezumţia de nevinovăţie este încălcată dacă, fără stabilirea legală în prealabil a vinovăţiei unui învinuit şi, în special, fără ca acesta să fi avut ocazia să exercite drepturile apărării, o hotărâre judecătorească dată în privinţa sa reflectă sentimentul că el este vinovat. La fel se poate întâmpla şi în lipsa unei constatări formale; este suficientă o motivaţie care să dea de gândit că judecătorul consideră că partea interesată este vinovată".

Ca atare, pentru asigurarea respectării de către organul judiciar a garanţiilor procesuale conferite părţilor pe parcursul procedurii judiciare, inclusiv a dreptului la un proces echitabil, dar şi al celui la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că aspectele vizând incidenţa în cauză a efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022 nu pot fi puse în discuţia părţilor la acest moment procedural, şi, prin urmare, apreciază că repunerea cauzei pe rolul instanţei pentru acest considerent nu este justificată.

Analiza criticilor formulate

1. Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma motivelor de apel invocate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de partea civilă Autoritatea Pentru Digitalizarea României, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, în prezenta cauză, apelurile declarate sunt parţial fondate, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Apelantul Ministerul Public, prin motivele de apel formulate, a apreciat că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut incidenţa autorităţii de lucru judecat şi a principiului ne bis in idem, în privinţa inculpaţilor C., B. şi A., cu referire la infracţiunile de abuz în serviciu, respectiv instigare la abuz în serviciu, infracţiuni pentru care au fost trimişi în judecată în cauza de faţă.

Astfel, s-a susţinut că statuarea asupra identităţii faptelor nu se putea face concret decât după o analiză pe fond asupra acuzaţiilor aduse inculpaţilor în cele două cauze; numai o asemenea analiză este de natură să conducă la concluzia că faptele cercetate sunt identice sau, în mod substanţial, aceleaşi, în sensul jurisprudenţei Curţii europene a drepturilor omului şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Un alt motiv de apel a vizat greşita achitare a inculpatului D., pentru complicitate la infracţiunea de la abuz în serviciu.

Sentinţa penală a fost criticată şi sub aspectul soluţiei de achitare a inculpaţilor B., A. şi D. în lipsa analizei faptelor de spălare a banilor şi complicitate la abuz în serviciu pentru care au fost trimişi în judecată.

Partea civilă, Autoritatea pentru digitalizarea României, criticând soluţia dispusă de instanţa de fond, prin motivele de apel formulate, a susţinut că, conexiunea în plan subiectiv între acuzaţiile succesive aduse inculpatului C. nu este suficientă pentru a concluziona că faptele sunt indisolubil legate între ele, iar faptul că, mobilul care a fundamentat rezoluţia infracţională de a favoriza societatea respectivă, a fost acela de a obţine pentru sine un folos material, nu face ca faptele de care este acuzat inculpatul să fie substanţial aceleaşi, atât timp cât rezoluţia favorizării s-a concretizat în acţiuni distincte, realizate succesiv, în diferite etape ale licitaţiei, chiar dacă acestea au fost îndreptate în realizarea unui obiectiv final unic.

Totodată, partea civilă a arătat că infracţiunea de trafic de influenţă, pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv, îşi păstrează autonomia în raport de faptele imputate în prezenta cauză, obligaţia unui ministru de a nu folosi influenţa pe care o are în virtutea funcţiei ocupate în scopul obţinerii unor foloase necuvenite fiind o obligaţie în sine şi nu presupune, în mod necesar, şi ca acesta să acţioneze nelegal, cu consecinţa prejudicierii autorităţii centrale pe care o conduce.

Concluzia asupra acestei chestiuni se răsfrânge şi asupra soluţiei pronunţate în privinţa acuzaţiei de complicitate la abuz în serviciu adusă inculpatului D., în sensul că, soluţionarea acţiunii penale pusă în mişcare pentru infracţiunea de abuz în serviciu faţă de inculpatul C. impune şi statuarea pe fond asupra faptelor imputate inculpatului D.

În ceea ce priveşte acuzaţiile privind săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor imputate inculpaţilor D., B. şi A. s-a susţinut că, încetarea procesului penal pentru infracţiunea predicat nu atrage de plano concluzia privind inexistenţa situaţiei premisă, infracţiunea având caracter autonom.

Analizând criticile formulate, ce vizează, în esenţă, greşita statuare a instanţei de fond cu privire la incidenţa cazului care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, respectiv a principiului ne bis in idem, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine următoarele:

Transpunând reglementările internaţionale (Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) legiuitorul român a stabilit în actuala reglementare (art. 6 din C. proc. pen.) că nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub o altă încadrare juridică.

În considerentele Deciziei nr. 365 din 25 iunie 2014 (par. 38 - 40), Curtea Constituţională a reţinut că:

"rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii şi poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunţării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ, în sensul că împiedică o nouă urmărire şi judecată pentru faptele şi pretenţiile astfel soluţionate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat."

Literatura de specialitate a reţinut în mod constant că autoritatea de lucru judecat reprezintă "puterea sau forţa acordată de lege hotărârii judecătoreşti definitive, de a fi executată şi de a împiedica o nouă urmărire pentru aceeaşi faptă", concretizând principiul fundamental al procesului penal ne bis in idem, consacrat de art. 6 din C. proc. pen. şi art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, raportat la art. 20 din Constituţie şi art. 50 din Carta Europeană a Drepturilor Omului.

Scopul principiului ne bis in idem este de a "interzice reluarea procesului penal ce a fost închis printr-o hotărâre definitivă, pentru ca persoana cu privire la care s-a pronunţat o hotărâre definitivă să nu fie nevoită să trăiască cu temerea că un nou proces penal va putea fi pornit împotriva sa pentru aceleaşi fapte (...) aplicabil ori de câte ori autorităţile competente formulează împotriva unei persoane o acuzaţie în materie penală, în sensul art. 6 paragraful 1 CEDO, cu privire la fapta pentru care s-a pronunţat deja o hotărâre definitivă".

Astfel, la nivel naţional, principiul ne bis in idem este constituit pe baza unei duble identităţi: de persoană şi de faptă, în sens material, în materie penală identitatea de cauză (de temei juridic) fiind înlăturată prin efectul dispoziţiilor art. 6 din C. proc. pen. care menţionează expres că această regulă funcţionează chiar dacă faptei i s-ar da o altă încadrare juridică.

În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin "idem" înţelegem acele fapte care constituie un ansamblu de circumstanţe concrete care implică de fapt acelaşi inculpat şi care sunt indisolubil legate între ele în timp şi spaţiu, a căror existenţă trebuie să fie demonstrată în scopul de a asigura o condamnare sau de a iniţia proceduri penale.

"Bis", în sensul jurisprudenţei CEDO, se referă la interzicerea repetării unei proceduri penale care a fost încheiată printr-o decizie definitivă, iar o hotărâre este definitivă în cazul în care, în conformitate cu expresia tradiţională, ea a dobândit forţa de res iudicata, întrucât părţile au epuizat căile de atac disponibile sau nu mai sunt permise căi de atac ordinare suplimentare ori părţile au permis ca termenul de atac să expire.

După ce a examinat sfera de aplicare a dreptului de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi infracţiune, astfel cum este enunţat în diferite instrumente internaţionale (Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Convenţia americană a drepturilor omului) şi a subliniat că abordarea care pune accent pe încadrarea juridică a celor două infracţiuni este prea restrictivă în ceea ce priveşte drepturile unei persoane, Curtea (cauza Sergey Zolotukhin împotriva Rusiei) a considerat că art. 4 din Protocolul nr. 7 trebuie interpretat ca interzicând urmărirea penală sau judecarea unei persoane pentru o a doua "infracţiune", în măsura în care aceasta are la bază fapte identice sau fapte care sunt "în esenţă" similare celor care sunt la originea primei infracţiuni [pct. 79 - 82, a se vedea şi A şi B împotriva Norvegiei (MC), pct. 108].

Curtea a precizat că punctul de pornire pentru examinarea aspectului dacă faptele din cele două proceduri sunt identice sau sunt în esenţă aceleaşi ar trebui să fie compararea expunerii faptelor care fac obiectul infracţiunii pentru care reclamantul a fost deja judecat cu expunerea faptelor legate de a doua infracţiune de care a fost acuzat acesta [Sergey Zolotukhin împotriva Rusiei (MC), pct. 83].

A statuat că trebuie, aşadar, să se examineze faptele care constituie un ansamblu de circumstanţe factuale concrete, care implică acelaşi făptuitor şi sunt indisolubil legate între ele în timp şi în spaţiu, existenţa acestor circumstanţe trebuind să fie demonstrată pentru a putea fi pronunţată condamnarea sau pentru ca noi acţiuni penale să poată fi puse în mişcare (pct. 83 - 84).

Raportând consideraţiile anterior menţionate la criticile formulate de apelanţi, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători observă că, o particularitate a acestei cauze penale o reprezintă, fără îndoială, şi în acord cu acuzarea şi apărarea, împrejurarea că reprezintă o disjungere dintr-un dosar anterior, soluţionat definitiv de Înalta Curte (dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în care au fost pronunţate sentinţa penală nr. 258 din 24 martie 2016 şi decizia penală nr. 162 din 3 octombrie 2016).

În consecinţă, unele legături între cele două cauze (cea anterior soluţionată definitiv şi cea aflată în prezent în cursul soluţionării căii ordinare de atac a apelului) sunt inerente şi imposibil de contestat.

Prin urmare, pentru a stabili că acţiunile ilicite imputate în cele două cauze sunt distincte sau nu, în materialitatea lor, se impune "compararea" acuzaţiilor aduse prin rechizitoriul anterior şi prin actualul rechizitoriu.

În acest context prezintă relevanţă Hotărârea din 23 iunie 2015 în cauza Butnaru şi Bejan-Piser împotriva României are a subliniat că, "în raport cu principiile enunţate în cauza Sergey Zolotukhin împotriva Rusiei, aspectul care trebuie clarificat nu este acela dacă elementele constitutive ale infracţiunilor (...) erau sau nu identice, ci acela de a determina dacă faptele imputate (...) în cele două proceduri penale se refereau la acelaşi comportament (Grande Stevens şi alţii, citată anterior, pct. 224). De aceea, Curtea trebuie să cerceteze dacă în cauză era vorba de acelaşi comportament din partea aceloraşi persoane cu aceeaşi ocazie (Maresti împotriva Croaţiei, nr. 55759/07, pct. 63, 25 iunie 2009, şi Muslija împotriva Bosniei şi Herţegovinei, nr. 32042/11, pct. 34, 14 ianuarie 2014)"

Aşadar, pentru reţinerea incidenţei principiului ne bis in idem este necesar ca faptele materiale şi inculpatul să fie aceleaşi în ambele proceduri desfăşurate în faţa ambelor instanţe, coincidenţa faptelor presupunând un ansamblu nediferenţiat de circumstanţe.

În analiza criticilor formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că infracţiunea de trafic de influenţă pentru care inculpatul C. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 (sentinţa penală nr. 258/24 martie 2016 pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi, definitivă prin decizia penală nr. 162 din 3 octombrie 2016 a Completului de 5 Judecători al instanţei supreme) şi infracţiunea de abuz în serviciu pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016 din 27 septembrie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, cauză aflată pe rolul Completului de 5 judecători, prezintă elemente suficient de diferite pentru a se putea concluziona că acesta nu va fi pedepsit de două ori pentru aceeaşi infracţiune.

Astfel, se constată că inculpatul C. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi condamnat prin sentinţa penală nr. 258 din 24 martie 2016 pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (definitivă prin decizia penală nr. 162 din 3 octombrie 2016 pronunţată de Completul de 5 Judecători), în temeiul art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen. cu aplicarea art. 3201 din C. proc. pen. anterior şi art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 (doi) ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) din C. pen. anterior pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, constând în aceea că în anul 2009, în calitate de ministru al MCSI, a pretins şi primit de la B. şi A. suma de 2.196.035 euro pentru a asigura promovarea hotărârii de guvern, pentru a face demersuri în vederea obţinerii bugetului necesar, pentru a facilita firmelor susţinute de B. încheierea contractului de închiriere de licenţe P. prin exercitarea influenţei asupra unor persoane din cadrul Guvernului, respectiv asupra unor funcţionari şi a primit cu titlu de folos necuvenit suma de 2.196.035 euro ce a fost transferată la solicitarea sa în contul firmei PPP. pe care o controla prin intermediul lui UUU., în baza unor contracte de consultanţă ce atestă operaţiuni comerciale fictive.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea unor fapte de abuz în serviciu şi spălare de bani în legătură cu încheierea şi derularea contractului de închiriere de licenţe P. de tip ZZ., încheiat între Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi consorţiul E., derulat în perioada 2009 - 2013.

Totodată, prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus:

"3. Clasarea cauzei pentru comiterea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât faptele au fost denunţate de martorii B., A., VVV."

Din denunţul formulat de B. a reieşit că, în primăvara anului 2009, urmare a discuţiilor purtate cu A. s-a deplasat la biroul lui Z. pentru a discuta cu acesta posibilitatea reînnoirii contractului de licenţiere şi a constat că aici îl aşteptau Z., EE. şi ministrul comunicaţiilor, C. Martorul susţine că în perioada următoare a avut mai multe întrevederi cu aceştia în cadrul cărora au fost formulate anumite pretenţii băneşti pe care trebuia să le onoreze în situaţia în care dorea să obţină încheierea contractului pentru obţinerea de licenţe.

Cu privire la acţiunile întreprinse de inculpatul C. pentru a crea cadrul necesar încheierii contractului de licenţiere P., prin sentinţa penală nr. 258 din 24 martie 2016 pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie s-au reţinut următoarele:

În luna aprilie 2009, inculpatul C. a iniţiat proiectul de hotărâre de guvern pentru atribuirea competenţei Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale de a desfăşura procedura de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă sau negociere cu publicare prealabilă a unui anunţ de participare, după caz în vederea încheierii unui acord cadru ce are ca obiect achiziţia dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare şi a semnat nota de fundamentare la H.G. nr. 460/2009.

În cuprinsul acestei Note de fundamentare se arată că s-a optat pentru achiziţionarea de drepturi de utilizare de produse software necesare instituţiilor publice prin intermediul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în vederea asigurării continuităţii de utilizare a produselor software existente, urmând ca după încheierea acordului cadru şi în baza acestuia să fie încheiat un contract ce are ca obiect achiziţionarea dreptului de utilizare a unui număr de 163.427 de licenţe. Valoarea estimată a acordului cadru ce avea ca obiect achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software pe perioada 2009 - 2012 a fost de circa 200.000.000 de euro şi urma a fi suportată din bugetul de stat.

Din analiza dispoziţiilor H.G. nr. 460/2009 pentru atribuirea competenţei Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale de a desfăşura procedura de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă sau negociere cu publicare prealabilă a unui anunţ de participare, după caz, în vederea încheierii unui acord-cadru ce are ca obiect achiziţia dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare rezultă următoarele:

- Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale i-a fost atribuită competenţa de a desfăşura procedura de atribuire în vederea încheierii unui acord-cadru multianual, valabil în perioada 2009 - 2012, pentru achiziţia dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare, prevăzute în Anexa nr. 1 la hotărâre, necesare instituţiilor publice beneficiare. În Anexa nr. 1 la hotărâre (parte integrantă din actul normativ şi, implicit, cu aceeaşi forţă juridică) s-a prevăzut că produsele software ce urmau a fi achiziţionate erau următoarele: x. Numărul de licenţe de tip x a fost stabilit în raport cu numărul de "calculatoare eligibile".

- Potrivit dispoziţiilor din art. 1 alin. (2), instituţiile publice beneficiare sunt instituţiile publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz, care fac parte din administraţia centrală şi ai căror conducători sunt ordonatori de credite, precum şi instituţiile aflate în subordonarea, în coordonarea sau sub autoritatea acestora.

- La art. 2 alin. (2) s-a prevăzut că "după încheierea acordului-cadru, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale va semna în numele Guvernului României un contract prin care va achiziţiona dreptul de utilizare a produselor software prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. înainte de semnarea contractului, instituţiile publice beneficiare prevăzute în anexa nr. 2 vor confirma cantitatea de produse software solicitată, comanda urmând a se face pe baza centralizării acestor rezultate."

- În anexa nr. 2 la hotărâre au fost prevăzute cantităţile şi instituţiile publice beneficiare. La rubrica "Denumirea instituţiei" au fost menţionate 29 de instituţii şi autorităţi publice beneficiare, respectiv ministere, oficii naţionale, agenţii etc, iar în dreptul fiecăreia a fost prevăzut tipul şi numărul de licenţe necesare.

- La art. 4 alin. (1) din hotărâre s-a dispus că "în vederea încheierii contractelor subsecvente, fiecare instituţie publică beneficiară, prin intermediul ministerului în a cărui subordonare, coordonare sau autoritate se află ori în nume propriu, va face o solicitare Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, prin care va preciza numărul şi tipul produselor software cu privire la care urmează să exercite dreptul de utilizare.

La data de 04 iunie 2009, inculpatul C. a transmis către Ministerul Finanţelor Publice propunerile privind rectificarea bugetului Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale pentru anul 2009, din care rezultă că a solicitat introducerea în buget a unui nou program privind "achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" conform H.G. nr. 460/2009 în sumă de 405.900 mii RON.

În luna mai 2009 a fost demarată procedura de achiziţie.

Din procesul-verbal de deschidere a ofertelor nr. x din 07 iulie 2009, a rezultat că singura ofertă depusă în vederea atribuirii acordului-cadru de furnizare produse a fost cea depusă de "E. - lider de asociere".

Înalta Curte notează că faptele de trafic de influenţă reţinute în sarcina inculpatului C. prin sentinţa penală anterior menţionată sunt consecinţa unor fapte corelative de cumpărare de influenţă (săvârşite de către cei 2 martori-cumpărători de influenţă B. şi A. - prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie faţă de aceştia, prin Rechizitoriu fiind dispusă soluţia clasării cauzei ca urmare a denunţurilor formulate) .

Totodată, se constată că inculpatul C. a fost condamnat definitiv pentru aceea că, a pretins şi primit o sumă de bani pentru a-şi exercita influenţa pe care, în calitate de ministru, o avea pe lângă persoanele cu rol decizional specific acestor demersuri.

Astfel, se constată că infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului C. prin sentinţa penală nr. 258 din 24 martie 2016 pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a vizat activitatea de a pretinde şi primi o sumă de bani pentru a interveni pe lângă membrii guvernului şi la alţi funcţionari în procedura de declanşare a licitaţiei şi bugetarea achiziţiei aşadar, pentru a-şi exercita influenţa pe care, în calitate de ministru, o avea pe lângă persoanele cu rol decizional specific acestor demersuri.

În concret, în prezenta cauză, inculpatul C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., constând în aceea că:

- în perioada ianuarie - septembrie 2009, în calitate de Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, cu încălcarea obligaţiilor legale ce îi reveneau în calitate de ministru (dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. a), b) şi e) raportat la art. 178 alin. (2) şi art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006 (actual art. 2 alin. (2) lit. a), b) şi e) raportat la art. 172 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice), şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Ordonanţa de Guvern nr. 119/1999, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv), la instigarea inculpaţilor B. şi A., a aprobat documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare", cunoscând faptul că aceasta conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţia organizată de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22.05.2009) în cadrul căreia a fost favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. S.R.L.,

După aprobarea documentaţiei de atribuire, prin răspunsurile la solicitările de clarificări formulate în cadrul procedurii de licitaţie, inculpatul s-a implicat în menţinerea condiţiilor restrictive de participare, prin care să fie favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. S.R.L.

Prin aceasta s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 51.396.344,76 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea E.

În analizarea criticilor formulate Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a examinat activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului C. în cele două proceduri desfăşurate, concluzionând că faptele cu privire la care inculpatul C. a promis intervenţia sa la nivelul membrilor guvernului şi a altor funcţionari, în calitate de ministru -intervenţie care a şi fost realizată efectiv prin promovarea unei hotărâri de guvern în scopul demarării licitaţiei şi prin efectuarea demersurilor pentru obţinerea resurselor bugetare necesare îndeplinirii obligaţiilor băneşti aferente acordului-cadru încheiat- şi faptele ce îi sunt imputate în prezenta cauză, respectiv, nerespectarea obligaţiilor legale ce îi reveneau în legătură cu licitaţia prin aprobarea caietului de sarcini conţinând condiţii restrictive constituie acţiuni ce converg spre un scop unic în atingerea căruia, inculpatul a fost cointeresat de inculpaţii B. şi A.: favorizarea E.

Împrejurarea că inculpatul a acţionat în realizarea aceluiaşi scop nu este însă suficientă pentru a indica că există un set de circumstanţe concrete care sunt indisolubil legate între ele.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că, acuzaţiile aduse inculpatului C. de trafic de influenţă şi abuz în serviciu, în cele două cauze, vizează fapte distincte prin raportare la elementele obiective pe care le definesc şi se constituie în conduite diferite ce exclud ipoteza unui proces execuţional unic.

În acest sens, se reţine că, vânzarea influenţei asupra unor funcţionari, de către o persoană care are ea însăşi calitatea de funcţionar în cadrul aceleiaşi autorităţi, nu poate exclude cercetarea funcţionarului respectiv pentru încălcarea propriilor atribuţii de serviciu.

Se constată, aşadar, că în cauza de faţă, inculpatul este acuzat de încălcarea obligaţiilor legale ce îi reveneau în calitate de ministru, reprezentant al autorităţii contractante, în legătură cu achiziţia publică privind utilizarea cât mai eficientă a fondurilor publice şi garantarea liberei concurenţe, încălcare ce a presupus acţiuni distincte de cele de exercitare a influenţei pe lângă factorii decizionali implicaţi în declanşarea şi finanţarea achiziţiei publice.

Totodată, se constată că inculpatul a fost condamnat în precedent pentru o faptă de corupţie în legătură cu aceeaşi licitaţie publică, însă faptele ce au constituit obiectul judecăţii anterioare nu sunt identice cu acuzaţia ce face obiectul dosarului de faţă şi nici nu sunt, în mod substanţial, aceleaşi.

Contrar aspectelor reţinute de către prima instanţă şi în acord cu motivele de apel invocate de către apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelanta parte civilă, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acuzaţia de abuz în serviciu adusă inculpatului în prezenta cauză nu este indisolubil legată de acuzaţia de trafic de influenţă pentru care a fost condamnat definitiv, obiectul probaţiunii fiind distinct, infracţiunea de trafic de influenţă pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv creând cadrul necesar încheierii contractului de licenţiere P., iar infracţiunea de abuz în serviciu înlesnind obţinerea unui folos material de către societăţile controlate de inculpaţii B. şi A.

Chiar dacă, la momentul stabilirii folosului pe care inculpatul C. urma să-l obţină, s-a convenit atât asupra declanşării achiziţiei publice, cât şi asupra fraudării acesteia, actele materiale îşi păstrează autonomia, favorizarea E. prin aprobarea condiţiilor restrictive fiind concretizată în activităţi realizate la momente diferite, în împrejurări diferite şi obiectivate distinct.

În speţă, se constată că faptele reţinute în sarcina inculpatului C., în cele două proceduri, sunt fapte concurente, aflate într-un raport de conexitate etiologică, ele intervenind la diferite intervale de timp, iar acţiunea mijloc facilitând conjunctural comiterea infracţiunii scop.

Prin urmare, Înalta Curte- Completul de 5 Judecători, contrar celor reţinute de instanţa de fond, constată că, în cauză, nu se poate vorbi de o identitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului C. în cadrul celor două proceduri, de vreme ce faptele materiale nu formează un astfel de ansamblu inseparabil.

În aceste condiţii, problema care se ridică ţine de examinarea temeiniciei acuzaţiilor formulate împotriva inculpatului prin rechizitoriu, situaţie în care, instanţa investită cu judecarea în apel a cauzei este chemată să constate în ce măsură cele reţinute de procuror îşi găsesc corespondent în probatoriul administrat în cauză.

Faţă de considerentele dezvoltate anterior şi de împrejurarea că, în cauză, prima instanţă nu a făcut aprecieri asupra tipicităţii obiective şi subiective a infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, în condiţiile în care a reţinut incidenţa în cauză a principiului ne bis in idem, dispunând în consecinţă încetarea procesului penal/achitarea, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că nu poate substitui integral faza de judecată, care ar fi trebuit să aibă loc în primă instanţă, motiv pentru care, constată că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea respectării dreptului la un proces echitabil şi a dublului grad de jurisdicţie şi, nu în ultimul rând, al respectării dreptului la apărare a inculpatului.

Astfel, în acord cu principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de Convenţie, transpus şi în legislaţia naţională şi prin raportare la motivele de apel formulate de Ministerul Public şi de partea civilă care, prin criticile formulate, solicită pronunţarea unei soluţii de condamnare, cu atât mai mult cu cât instanţa de control judiciar nu a administrat nicio probă, este obligatorie trimiterea spre rejudecare a cauzei pentru a fi clarificate aspectele cu caracter esenţialmente faptic invocate de apelanţi, dar şi pentru a fi oferită inculpaţilor posibilitatea de a se apăra, respectându-se, astfel, drepturile procesuale, în contextul unor condamnări date României de Curtea Europeană în Cauzele Spânu, Mircea şi WWW., pentru violarea art. 6 paragrafelor 1 şi 3 din Convenţie.

Pe de altă parte, pronunţarea unei soluţii pe fondul acuzaţiei penale, pentru prima dată direct în apel ar face ca inculpaţii să nu aibă acces la exercitarea controlului judiciar asupra unei asemenea decizii, întrucât este definitivă, fapt ce ar conduce la încălcarea dreptului său la apărare şi a dreptului la dublul grad de jurisdicţie, consacrate de art. 8 din C. proc. pen. şi de art. 6 din Convenţie, drepturi care reprezintă componente ale unei proceduri echitabile.

În considerarea jurisprudenţei Curţii Europene şi a Înaltei Curţii, având în vedere că, judecătorii fondului nu au analizat chestiunile de fapt şi de drept relativ la infracţiunile deduse judecăţii prin rechizitoriul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţional Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor asimilate Infracţiunilor de Corupţie, se constată că pronunţarea pentru prima dată în apel a unei soluţii asupra temeiniciei acuzaţiilor ar determina eliminarea artificială a unui grad de jurisdicţie în defavoarea intereselor procesuale ale inculpaţilor, în condiţiile în care legea procesual penală prevede parcurgerea a două grade de jurisdicţie [art. 421 pct. 2 lit. a) raportat la art. 349 şi următoarele din C. proc. pen.], motiv pentru care, se impune desfiinţarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă care urmează ca, în urma cercetării judecătoreşti, după administrarea probatoriilor, să analizeze cauza pe fond şi să procedeze, potrivit dispoziţiilor art. 396 din C. proc. pen.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în raport cu soluţia ce urmează a fi adoptată în cauză cu referire la inculpatul C., prin raportare la argumentele de fapt şi drept expuse, constată că soluţionarea acţiunii penale pusă în mişcare pentru infracţiunea de abuz în serviciu faţă de inculpatul C. impune şi statuarea pe fond asupra faptei imputate inculpatului D. (complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.), faptă aflată în corelaţie cu cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.

Astfel, se constată că, în sinteză, acuzaţiile aduse inculpatului D., trimis în judecată, printre altele, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzut de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. sunt următoarele:

- implicarea în constituirea şi sprijinirea asocierii formată din E. în vederea câştigării licitaţiei organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale;

- cooptarea în cadrul asocierii a S.C. H. S.R.L.;

În speţă, instanţa de fond, prin sentinţa penală apelată, cu referire la inculpatul D. a dispus soluţia achitării în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. pen. reţinând că "nu se pot examina acuzaţiile de complicitate ("înlesneşte sau ajută") aduse inculpatului D. sub o altă încadrare juridică care ar fi de natură să atragă schimbarea naturii şi cauzei acestor acuzaţii şi care, în acelaşi timp, ar impune o reevaluare/reexaminare corelată a faptelor pentru care inculpatul D. a fost trimis în judecată în prezenta cauză (inclusiv sub aspectul încadrării juridice), cu faptele şi încadrarea juridică a acestora pentru care există soluţii definitive dispuse în cauza anterioară faţă de cei 3 inculpaţi - B., A. şi C., prin soluţia de clasare definitivă, respectiv, prin sentinţă definitivă), reexaminare care nu este permisă de art. 6 din C. proc. pen., astfel cum principiul ne bis in idem a fost interpretat în jurisprudenţa CEDO în cauzele menţionate anterior (cu titlu de exemplu, cauza Butnaru şi Bejan c. România, paragrafele 31 şi 33)."

Este indiscutabil că, în absenţa unei fapte prevăzute de legea penală, nu sunt îndeplinite condiţiile, din punct de vedere al dreptului material, cu referire la existenţa complicităţii şi, în acest mod, presupusul complice nu poate fi tras la răspundere penală. Aşadar, indiferent dacă există un act material comis de către presupusul participant, care a fost circumstanţiat juridic sub forma unui ajutor, dacă ajutorul nu s-a acordat cu privire la o faptă prevăzută de legea penală, complicele nu va putea răspunde, din punct de vedere penal, dacă actul de complicitate nu este incriminat, de sine stătător, sau nu este inclus chiar în tipicitatea infracţiunii.

În mod simetric, analiza existenţei împrejurărilor faptice relevate de acuzare, stabilite în privinţa autorului, implică şi examinarea acţiunilor de ajutor/înlesnire, date de presupusul complice la acţiunea tipică şi, pe cale de consecinţă, justifică un raţionament juridic similar.

În consecinţă, în raport cu argumentaţia ce precede, cu referire la inculpatul C., instanţa de apel constată că soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă vizează şi activitatea infracţională reţinută în sarcina complicelui, inculpatul D., instanţa, ulterior cercetării judecătoreşti, urmând să analizeze cauza pe fond şi să procedeze potrivit dispoziţiilor art. 396 din C. proc. pen.

· În ceea ce priveşte acuzaţia adusă inculpaţilor A. şi B., vizând infracţiunea de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., prin motivele de apel formulate s-a susţinut că faptele imputate inculpaţilor nu sunt substanţial aceleaşi cu cele din cauza anterioară.

Totodată, s-a susţinut că o soluţie de clasare dispusă de procuror intră în autoritatea de lucru judecat numai în măsura în care rămâne definitivă printr-o hotărâre judecătorească, fie în procedura plângerii împotriva soluţiilor de clasare, fie în procedura redeschiderii urmăririi penale, proceduri care nu au fost urmate în cazul inculpaţilor B. şi A.

În analiza criticilor formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, contrar celor susţinute de apelanţi, reţine că, în cauză, nu se identifică motive de desfiinţare a sentinţei penale apelate şi care să conducă la admiterea apelului pe acest considerent.

Astfel, în examinarea criticilor formulate de Ministerul Public, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că, pentru a fi aplicabilă garanţia instituită de principiul "ne bis in idem", ambele proceduri trebuie să fie desfăşurate în urma formulării unei "acuzaţii în materie penală".

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că termenul "procedură penală" folosit în cadrul art. 4 din Protocolul nr. 7 trebuie să fie interpretat în lumina principiilor generale aplicabile expresiilor "acuzaţie în materie penală" şi "pedeapsă" care sunt prevăzute de art. 6 şi 7 din Convenţie.

Conţinutul concret al acestui principiu este şi trebuie înţeles în lumina interpretărilor celor două instanţe europene, astfel că acesta este de fapt mai larg decât apare consacrat la nivel naţional.

Reluând considerentele Raportului explicativ privind Protocolul nr. 7 al Convenţiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în jurisprudenţa sa că art. 4 din Protocolul nr. 7 are drept scop împiedicarea repetării procedurilor penale închise în mod definitiv. Instanţa europeană consideră că o decizie este definitivă atunci când este irevocabilă, adică nu este susceptibilă de a fi atacată printr-o cale ordinară de atac sau părţile au epuizat aceste căi sau au lăsat să se împlinească termenul necesar pentru exercitarea lor.

Pe de altă parte, fiind chemată să se pronunţe asupra semnificaţiei "hotărâre definitivă" din art. 54 Convenţia de aplicare a Acordului Schengen, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că decizia trebuie să fie definitivă şi obligatorie în sensul dreptului naţional al statului contractant ale cărui autorităţi au adoptat-o şi să se asigure că decizia respectivă conferă în acest stat protecţia acordată în temeiul principiului "ne bis in idem".

Niciunul dintre cele două texte nu face referire la o hotărâre pronunţată de către o autoritate judiciară. Ambele instanţe europene au analizat caracterul definitiv al deciziei, şi nu tipul autorităţii care a pronunţat decizia, recunoscând caracter definitiv chiar deciziilor pronunţate de către autorităţi administrative.

Prin urmare, contrar celor susţinute în acuzare şi în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, în analiza elementului "idem" al principiului în discuţie, începerea unui nou proces penal cu privire la persoanele şi faptele ce au făcut obiectul unui proces finalizat anterior reprezintă o dublare a procedurii, incompatibilă cu principiul ne bis in idem, în situaţiile în care, dispoziţia prin care se finalizează primul proces penal are ca efect stingerea definitivă a acţiunii penale, indiferent dacă aceasta se dispune de către Ministerul Public ori de către o instanţă de judecată, şi realizează o apreciere asupra fondului cauzei (respectiv organele judiciare să fi administrat probele necesare pentru a stabili dacă fapta sesizată există, este infracţiune şi a fost săvârşită de subiectul procesual cu privire la care s-au efectuat investigaţiile, cu vinovăţia prevăzută de lege).

Analizând criticile formulate, se reţine că, în cauza penală în care a fost pronunţată sentinţa nr. 258 din 24 martie 2016, definitivă prin decizia nr. 162 din 3 octombrie 2016, ambele menţionate anterior, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, numiţii A. şi B. au fost audiaţi în calitate de martori, calitate procesuală atrasă de soluţia dispusă de procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în sensul "clasării cauzei" cu privire la aceştia.

Astfel, din rechizitoriul nr. x/2013, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, la data de 23 martie 2015, rezultă următoarele:

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul Z. a primit de la martorii denunţători . . . . . . . . . .(pag. 30).

1. Fapte de corupţie în legătură cu încheierea contractului de licenţiere P. din anul 2009

În cadrul acestei întâlniri, martorul B. a expus oferta firmelor pe care le controla pentru reînnoirea contractului de licenţiere P.

Din probatoriul testimonial rezultă că inculpatului EE. i-a revenit sarcina de a asigura sprijinul inculpatului C., inculpatul Z. a asigurat relaţionarea dintre B. şi A., pe de o parte, şi inculpaţii C. şi EE., pe de altă parte, iar ulterior prin mijloacele de influenţare pe care le avea a asigurat sprijinul Guvernului pentru încheierea şi derularea acestui contract.

Inculpatul EE. recunoaşte că a înlesnit întrevederea dintre inculpatul Z., martorii A. şi B., însă susţine că inculpatul Z. a negociat pentru el un comision de circa 4 milioane de euro şi că a acceptat acest comision pentru a finanţa partidul (pg. 18 - 19).

În concluzie, din probatoriul testimonial rezultă că inculpatul C. a primit de la B. şi A. suma de 2.196.035 euro de euro pentru a asigura promovarea hotărârii de guvern, pentru a face demersuri în vederea obţinerii bugetului necesar, pentru a facilita firmelor susţinute de B. încheierea contractului de închiriere de licenţe P. prin exercitarea influenţei asupra unor persoane din cadrul Guvernului, respectiv asupra unor funcţionari. (pag. 43 - 44)

2. Faptele inculpatului Z. (aşa cum au fost descrise la cap. II, punctul 2), constând în aceea că, în anul 2009, în baza înţelegerii prealabile cu inc. EE. şi inculpatul C., a pretins de la martorii cumpărători de influenţă B. şi A. suma de 9.000.000 de euro pentru el, suma de 3.996.360 euro pentru EE., suma de 2.700.000 de euro pentru ministrul C., toate acestea pentru a-şi exercita influenţa asupra inculpatului C., precum şi asupra altor persoane din Guvern - ministrul XXX., YYY., în scopul de a asigura firmelor susţinute de B. adjudecarea contractului de licenţiere P. din anul 2009. Inculpatul a primit de la B. prin intermediul lui A. suma de 9.000.000 USD întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 6 din Legea 78/2000 raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. (pag. 51).

3. Faptele inculpatului C. (aşa cum au fost descrise la cap. II, punctul 2), constând în aceea că, în anul 2009, în calitate de ministru al MCSI, a pretins şi primit de la B. şi A. suma de 2.196.035 euro pentru a asigura promovarea hotărârii de guvern, pentru a face demersuri în vederea obţinerii bugetului necesar, pentru a facilita firmelor susţinute de B. încheierea contractului de închiriere de licenţe P. prin exercitarea influenţei asupra unor persoane din cadrul Guvernului, respectiv asupra unor funcţionari întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă. Suma de 2.196.035 euro a fost transferată la solicitarea sa în contul firmei PPP. pe care o controla prin intermediul lui UUU., în baza unor contracte de consultanţă ce atestă operaţiuni comerciale fictive. (pag. 51-52)

În temeiul art. 327 lit. b) şi art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza 2 şi lit. h) din C. proc. pen., art. 46 alin. (1) din C. proc. pen.

D I S P U N E M: (pag. 133)

3. Clasarea cauzei pentru comiterea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât faptele au fost denunţate de martorii B., A., VVV. (pag. 135).

Totodată, conform rechizitoriul nr. x/2016 din 27 septembrie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, inculpaţii A. şi B. au fost trimişi în judecată pentru următoarele fapte:

2. Fapta inculpatului B. care, în calitate de reprezentant în fapt/drept al E., în perioada ianuarie - iunie 2009,

- împreună cu inculpatul A., l-a determinat pe inculpatul C., Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, să aprobe atât documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22 mai 2009), deşi aceasta conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie, cât şi să menţină, pe tot parcursul desfăşurării procedurii de licitaţie, condiţiile restrictive prin care să fie favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. S.R.L., modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 51.396.344,76 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

3. Fapta inculpatului A. care, în calitate de reprezentant în fapt/drept al E., în perioada ianuarie - iunie 2009, împreună cu inculpatul B.,

- l-a determinat pe inculpatul C., Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, să aprobe atât documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22.05.2009), deşi aceasta conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţie, cât şi să menţină, pe tot parcursul desfăşurării procedurii de licitaţie, condiţiile restrictive prin care să fie favorizată E., în calitate de lider al asocierii formate din E., F., G. şi H. S.R.L., modalitate în care s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 51.396.344,76 euro repercutat în patrimoniul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Efectuând propria analiză a particularităţilor cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, apreciază ca fiind temeinice statuările primei instanţe, în legătură cu faptele vizând infracţiunea de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., reţinute în sarcina inculpaţilor B. şi A. şi constată că fapta imputată celor doi inculpaţi în cauza pendinte, este identică celei pentru care s-a dispus clasarea prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv oferirea unei sume de bani din profitul obţinut în mod fraudulos de E., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.

Totodată, se constată că, prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, a fost dispusă o soluţie pe fondul acuzaţiilor (după examinarea faptelor, probelor şi răspunderii penale, respectiv s-a dispus clasarea cauzei pentru comiterea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., întrucât faptele au fost denunţate de martorii B., A., soluţie "definitivă" atât din perspectiva dreptului naţional, cât şi din perspectiva jurisprudenţei CEDO şi CJUE (astfel cum rezultă din cauzele anterior menţionate).

Această primă decizie definitivă constituie elementul prim, astfel că, pronunţarea unei soluţii pe fondul acuzaţiilor din prezenta cauză nu este posibilă prin efectul principiului ne bis in idem, indiferent de noua modalitate de expunere a faptelor sau de încadrarea juridică a acestora.

Prin urmare, sub acest aspect, instanţa de control judiciar constată că, în circumstanţele relevante, acest episod al activităţii infracţionale dedusă judecăţii a fost corect reţinut de către prima instanţă, urmând a fi menţinută soluţia dispusă în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. i) combinat cu art. 6 (ne bis in idem) din C. proc. pen. de încetare a procesului penal faţă de inculpaţii A. şi B. pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., soluţie ce va intra în puterea lucrului judecat, dispoziţiile menţionate fiind definitive.

· Cu referire la infracţiunile de spălarea banilor, pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A., B. şi D., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că, potrivit rechizitoriului, acuzaţiile sunt următoarele:

1. Inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru o singură infracţiune de spălarea banilor, cu menţionarea a două modalităţi de săvârşire, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 constând în aceea că:

1.1.- în perioada 21 octombrie 2009 - 31 octombrie 2009, împreună cu inculpatul B., în scopul de a disimula originea ilicită a sumei de 18.153.058 euro, reprezentând o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către E. în urma câştigării licitaţiei publice organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale privind licenţele P., a dispus transferul respectivei sume de bani din contul E. (societate controlată de cei doi inculpaţi) în contul Q. (societate controlată de inculpatul A.), prin încheierea în mod fictiv a unui contract de prestări servicii între cele două societăţi.

1.2. - în perioada 30 octombrie 2009 - 23 februarie 2010, din suma transferată în contul Q. de către E., a transferat şi deţinut în contul personal deschis la R. din Elveţia suma de 9.620.000 euro, cunoscând faptul că respectiva sumă de bani reprezenta o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către E., în urma câştigării licitaţiei publice.

2. Inculpatul B. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea, în concurs (art. 38 din C. pen.), a două infracţiuni de spălarea banilor:

2.1. - o infracţiune prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 constând în aceea că:- în perioada 21 octombrie 2009 - 31 octombrie 2009, împreună cu inculpatul A., în scopul de a disimula originea ilicită a sumei de 18.153.058 euro, reprezentând o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către E. în urma câştigării licitaţiei publice organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale privind licenţele P., a dispus transferul respectivei sume de bani din contul E. (societate controlată de cei doi inculpaţi) în contul Q. (societate controlată de inculpatul A.), prin încheierea în mod fictiv a unui contract de prestări servicii între cele două societăţi.

2.2. - o infracţiune prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 constând în aceea că: - în perioada septembrie - octombrie 2009, a deţinut şi folosit în mod direct/indirect suma de 7.820.872,41 RON, cunoscând că aceasta reprezintă o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către societatea E., în urma câştigării licitaţiei organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22.05.2009), sumă transferată în conturile societăţilor controlate de acesta în mod direct/indirect, respectiv, S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L.,S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., prin subcontractarea în mod fictiv a serviciilor de consultanţă şi suport de către S.C. P. S.R.L., din dispoziţia inculpatului D.

3. Inculpatul D. a fost trimis în judecată pentru o singură infracţiune de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 constând în aceea că:

3.1.- în perioada septembrie - octombrie 2009, în calitate de Director General al S.C. P. S.R.L., în scopul de a disimula originea ilicită a sumei de 11.930.096,98 RON reprezentând o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către societatea E., în urma câştigării licitaţiei organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale pentru "Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare" (anunţul de participare înregistrat în S.E.A.P. cu numărul x/22.05.2009), a dispus transferul respectivei sume de bani, prin subcontractarea în mod fictiv a serviciilor de consultanţă şi suport, de către S.C. P. S.R.L. către societăţile controlate de acesta şi B., după cum urmează:

a) - în mod direct, către societatea controlată de acesta, respectiv S.C. S. S.R.L., şi indirect către aceeaşi firmă, prin intermediul S.C. T. S.R.L., S.C. M. S.R.L., suma de 4.109.224,57 RON,

b) - către societăţile controlate de inculpatul B. în mod direct/indirect, respectiv, S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., suma de 7.820.872,41 RON.

Prin sentinţa penală apelată, instanţa de fond, cu majoritate, a constatat că natura şi cauza acuzaţiilor de spălarea banilor în modalitatea normativă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 reţinută în sarcina inculpaţilor B. şi D. şi respectiv art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, reţinută în sarcina inculpatului ZZZ. în prezenta cauză penală, este raportată, conform actului de acuzare, la o infracţiune predicat - abuz în serviciu prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., săvârşită în participaţie penală, infracţiune de rezultat din care au fost obţinute sumele de bani care au fost supuse operaţiunii de spălarea banilor - pentru care s-a dispus încetarea procesului penal conform art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. - "ne bis in idem".

În raport cu soluţia de încetare a procesului penal cu referire la acuzaţiile de abuz în serviciu (infracţiunea predicat, infracţiune de rezultat din care au fost obţinute sumele de bani care au fost supuse operaţiunii de spălarea banilor), ca o consecinţă a reţinerii incidenţei art. 6 din C. proc. pen., instanţa de fond a constatat, pentru infracţiunile de spălarea banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, respectiv art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

În motivare, s-a reţinut că, pentru situaţia în care nu există o soluţie de condamnare pentru "infracţiunea predicat din care provin bunurile", în decizia nr. 16/2016 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se arată:

Totodată, cu referire la infracţiunea de spălarea banilor în modalitatea normativă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, reţinută în sarcina inculpatului B. (soluţie dispusă cu unanimitate) şi a inculpatului A. (soluţie dispusă cu majoritate), instanţa de fond a constatat incidenţa deciziei nr. 418/2018 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care a fost declarat neconstituţional art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, în sinteză, constatându-se că autorul infracţiunii-predicat nu poate fi şi subiect al infracţiunii de spălarea banilor în sensul art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată ca fiind corecte statuările instanţei de fond doar cu privire la infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 reţinută în sarcina inculpatului B., faţă de care a fost dispusă soluţia de achitare în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. ca urmare a constatării incidenţei deciziei nr. 418/2018 pronunţată de Curtea Constituţională.

Astfel, prin decizia menţionată, au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16 din 8 iunie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, în ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii.

Curtea Constituţională a reţinut că: dobândirea sau deţinerea, ce constituie două dintre modalităţile alternative ale elementului material al infracţiunii de spălare a banilor, reglementată la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, sunt, în realitate, situaţii de fapt rezultate, în mod inevitabil, din comiterea infracţiunii din care provin bunurile dobândite sau deţinute, şi nu acţiuni separate, de sine stătătoare, care să poată fi săvârşite de autorul infracţiunii predicat la un moment ulterior consumării acesteia, pe baza unei rezoluţii infracţionale distincte. Aşa fiind, prin natura lor, dobândirea şi deţinerea bunurilor provenite din săvârşirea unor infracţiuni, de către subiectul activ al infracţiunilor în cauză, nu pot fi disociate de infracţiunile predicat şi, prin urmare, nu pot fi analizate ca infracţiuni separate.

Configurarea elementului material al infracţiunii antereferite, în modalitatea descrisă, este de natură a determina angajarea, în mod disproporţionat, a răspunderii penale a inculpatului pentru comiterea aceleiaşi fapte.

Ulterior acestei decizii, dispoziţiile legale au fost modificate prin Legea nr. 129/2019, texul art. 49 lit. c) prevăzând că, constituie infracţiune de spălare de bani: "dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri de către o altă persoană decât subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni."

În consecinţă, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, cu referire la acuzaţiile de spălarea banilor, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, reţinute în sarcina inculpatului B., astfel cum au fost menţionate în rechizitoriu, va menţine dispoziţia instanţei de fond, de achitare a inculpatului B., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Cu referire la acuzaţiile de spălare a banilor, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată, reţinute în sarcina inculpaţilor D. [art. 29 alin. (1) lit. a)], B. [art. 29 alin. (1) lit. a)] şi A. [art. 29 alin. (1) lit. a) şi c)], având în vedere soluţia ce urmează a fi adoptată în cauză privind infracţiunea predicat faţă de care instanţa de control judiciar a constatat că faptele ce au constituit obiectul judecăţii anterioare nu sunt identice cu acuzaţia ce face obiectul dosarului pe rolul instanţei de apel şi nici nu sunt în mod substanţial aceleaşi, Înalta Curte, completul de 5 judecători urmează a dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea analizării existenţei faptelor şi a vinovăţiei inculpaţilor, în mod evident şi raţionamentul instanţei de fond care a determinat adoptarea soluţiei cu privire la acuzaţia de spălare a banilor prevăzută de art. 29 Legea nr. 656/2002, republicată se impune a fi revizuit.

Potrivit dispoziţiilor art. 424 alin. (4) C. proc. pen., "când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să îşi reia cursul, în caz contrar toate actele procedurale fiind desfiinţate de drept".

Deşi motivele care au condus la desfiinţarea hotărârii nu ar atrage reluarea de către instanţa de fond a întregii cercetări judecătoreşti totuşi, în cauză se constată că se impune această măsură, în condiţiile în care doi dintre membrii completului de judecată nu mai funcţionează în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind eliberaţi din funcţie prin pensionare. În aceste circumstanţe, având în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (c. Beraru împotriva României, c. Cutean împotriva României), pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, se impune ca administrarea nemijlocită a probelor să se facă în faţa completului care se va pronunţa pe fondul acuzaţiilor, ceea ce presupune reluarea întregii cercetări judecătoreşti.

În ceea ce priveşte procedura de cameră preliminară, această etapă a fost epuizată prin rămânerea definitivă a încheierii penale nr. 165 din data de 13 martie 2018 şi a încheierii din data de 30 ianuarie 2018, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin încheierea nr. 25/C din 18 iunie 2018 pronunţată în Dosar nr. x/2017.11.

Totodată, instanţa de fond va avea în vedere împrejurarea că, prin prezenta decizie vor fi menţinute soluţiile dispuse prin sentinţa penală nr. 593 din 15 noiembrie 2021 cu privire la inculpaţii A. şi B. pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. şi cu privire la inculpatul B. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.

Aşadar, soluţiile de încetare a procesului penal cu privire la inculpaţii A. şi B. pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. şi de achitare dispusă cu privire la inculpatul B. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 vor intra în puterea lucrului judecat, dispoziţiile menţionate fiind definitive.

Prin urmare, faţă de argumentaţia ce precede şi în limitele anterior menţionate Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, va dispune desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei în vederea rejudecării la aceeaşi instanţă, conform prevederilor art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., întrucât, în cauza de faţă instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt întrunite condiţiile referitoare la incidenţa principiului ne bis in idem şi a dispus încetarea procesului penal/achitarea inculpaţilor, fără să facă o analiză proprie a vinovăţiei acestora prin prisma probatoriului administrat în cauză, iar prin examinarea vinovăţiei inculpaţilor direct în apel, urmată de pronunţarea unei hotărâri definitive, s-ar încălca dispoziţiile art. 2 paragraful 1 din protocolul 7 al Convenţiei potrivit căruia persoana declarată vinovată de o infracţiune are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau condamnării de către o jurisdicţie superioară, întrucât lipsa unei judecăţi efective în faţa primei instanţe face iluzoriu dreptul privind dublul grad de jurisdicţie în materie penală.

Totodată, în condiţiile în care legea procesual penală prevede două grade de jurisdicţie, este necesar ca judecata să parcurgă toate etapele procesuale, pentru a nu priva inculpaţii de un grad de jurisdicţie, prin soluţionarea cauzei direct de instanţa de apel, după readministrarea probelor în apel.

Instanţa de apel nu ar putea substitui integral faza de judecată care ar fi trebuit să aibă loc în primă instanţă, deoarece o astfel de soluţie ar determina eliminarea artificială a unui grad de jurisdicţie, în defavoarea intereselor procesuale ale inculpaţilor, pentru care legislaţia procesuală prevede parcurgerea a două grade de jurisdicţie.

Judecarea cauzei în fond va privi exclusiv faptele reţinute în sarcina inculpaţilor C. (infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.); D. (complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. şi infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002); A. (infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002) şi B. (infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002) astfel cum au fost descrise prin Rechizitoriul nr. x din 27 septembrie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor asimilate Infracţiunilor de Corupţie.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă urmează ca, după efectuarea cercetării judecătoreşti, prin administrarea probelor pe care le consideră relevante pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a acţiunii penale, să analizeze cauza pe fond atât în ceea ce priveşte latura penală (sens în care va avea în vedere criticile de formulate în prezenta cale de atac de către reprezentantul Ministerului Public şi de către partea civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României precum şi susţinerile intimaţilor inculpaţi cu referire la incidenţa deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) cât şi în ceea ce priveşte latura civilă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de partea civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României împotriva sentinţei penale nr. 593 din data de 15 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017, privind şi pe intimaţii-inculpaţi B., A., C. şi D. şi pe intimata-parte responsabilă civilmente E.

Va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată şi va trimite cauza spre rejudecare la secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie numai în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii:

1 C. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.

2. D. pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. şi pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

3. A. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002,

4. B. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru intimaţii-inculpaţi B., A., C. şi D., în cuantum de câte 220 RON se vor avansa din fondul statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de partea civilă Autoritatea pentru Digitalizarea României împotriva sentinţei penale nr. 593 din data de 15 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2017, privind şi pe intimaţii-inculpaţi B., A., C. şi D. şi pe intimata-parte responsabilă civilmente E.

Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi trimite cauza spre rejudecare la secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii:

1. C., pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.

2. D., pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. şi pentru infracţiunea de spălarea banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002;

3. A., pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 şi

4. B., pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2022.

Procesat de GGC - LM

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj