Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 127/2022

Şedinţa publică din data de 23 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

1. Hotărârea atacată cu recurs

Prin Decizia nr. 2321 din 4 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a constatat perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 1753 din 25 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

2. Recursul

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, recurentul A. a declarat recurs, prin care formulează critici pe fondul cauzei cu privire la drepturile de pensie pe care le pretinde în raport cu dispoziţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

3. Considerentele Înaltei Curţi

La termenul de judecată de astăzi, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, excepţie de procedură care, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., face inutilă, în tot, expunerea şi cercetarea în fond a cauzei.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din C. proc. civ.:

"Art. 486. - Cererea de recurs

(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: [...]

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; [...]

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Susţinerile invocate de recurent în cererea de recurs nu răspund cerinţelor prevăzute de dispoziţiile citate, deoarece criticile nu vizează soluţia dată prin hotărârea atacată, respectiv soluţia de perimare a cererii, ci vizează aspecte referitoare la fondul litigiului dedus judecăţii, ceea ce echivalează, în sensul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu lipsa motivelor de nelegalitate.

În consecinţă, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din C. proc. civ., este incidentă sancţiunea nulităţii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2321 din 4 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2022.

GGC - ED