Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin încheierea din 16 martie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, formulată de petentul A.
2. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunţate în recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, a declarat recurs A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2022.
Prin memoriul de recurs, recurentul susţine că cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru a fost în mod nelegal respinsă. Arată că cererea sa este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, deoarece vizează o încheiere pronunţată într-un litigiu de muncă, pentru care legiuitorul a prevăzut scutirea de la plata acesteia, conform art. 270 din Codul muncii coroborat cu art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013.
3. Apărările părţilor
Intimaţii B. SRL, C. şi D., prin avocat, au depus întâmpinare prin solicită anularea recursului formulat ca netimbrat şi nemotivat, iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului ca inadmisibil şi nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
La data de 16 iunie 2022, recurentul A. a depus cerere prin care solicită scoaterea din cauză a D. şi C. despre care afirmă că nu au calitate procesuală şi nu pot fi pârâţi.
La data de 27 iunie 2022, recurentul A. a depus la dosar completare a cererii de recurs cu "motivul 15", prin care, în esenţă, susţine că prevederile O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru se aplică doar proceselor civile şi nu litigiilor de dreptul muncii.
La data de 7 octombrie 2022, intimaţii B. SRL, C. şi D. au depus concluzii scrise prin care se reiau susţinerile din întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
În temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată întemeiată excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţie de procedură ce face inutilă cercetarea pe fond a cauzei, pentru considerentele arătate în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive: 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin aceasta s-a soluţionat fondul pricinii şi 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate.
Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că: cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă.
În speţă, recurentul A. supune căii extraordinare de atac a recursului o încheiere prin care a fost soluţionată o cerere de reexaminare, hotărâre care, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, este definitivă.
Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.
Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, ar constitui o încălcare a principiului constituţional referitor la folosirea căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţie, conform căruia "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", şi, corelativ, a principiului legalităţii căii de atac, reglementat prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., va fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva încheierii din 16 martie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2022.
GGC - ED