Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, s-au dispus următoarele:

- respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulate de A. (anterior denumită B.) privind acordarea unui remediu efectiv.

- respingea, ca nefondată, a cererii formulate de apelantul - intimat - inculpat C. privind restrângerea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză faţă de acesta.

- în baza art. 250² C. proc. pen., s-au menţinut:

- măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele nr. 634/P/2015 din 28.01.2016, nr. 634/P/2015 din 01.02.2016, nr. 634/P/2015 din 03.02.2016, nr. 634/P/2015 din 03.03.2016, nr. 634/P/2015 din 09.03.2016, nr. 634/P/2015 din 02.06.2016, nr. 634/P/2015 din 06.06.2016, nr. 634/P/2015 din 15.06.2016 si nr. 634/P/2015 din 16.06.2016 asupra sumelor de bani şi bunurilor indisponibilizate, aparţinând apelanţilor - intimaţi - inculpaţi C., D., E., martorilor F., G., H., I. şi numitei J., astfel cum au fost menţinute prin sentinţa penală nr. 232 din 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017;

- măsura sechestrului asigurător dispusă prin sentinţa penală nr. 232 din 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017 asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale apelanţilor - intimaţi - inculpaţi C., D., E., K., L., M., N., O., P. şi Q..

Procedând conform art. 250² din C. proc. pen., la verificarea subzistenţei temeiurilor care au determinat menţinerea, prin sentinţa apelată, a măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale, cu privire la bunurile mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor D., C. şi E. trimişi în judecată în prezenta cauză, martorilor F., G., I. şi H., precum şi numitei J., respectiv instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor C., D., E., K., L., M., N., O., P. şi Q., până la concurenţa sumelor la care au fost obligaţi faţă de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal, Înalta Curte, secţia penală a constatat că subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii.

Sub acest aspect, instanţa a avut în vedere natura acuzaţiilor pentru care au fost trimişi în judecată cei 10 inculpaţi (infracţiuni de corupţie şi spălare de bani), natura bunurilor sechestrate (bani şi bunuri imobile, ce pot fi uşor sustrase de la urmărire ori înstrăinate, în lipsa indisponibilizării lor), stadiul procesual al cauzei, condiţii în care, pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., s-a constatat că se impune menţinerea, în continuare, a măsurilor asigurătorii a sechestrului şi popririi asiguratorii, ale căror temeiuri subzistă, fiind, de asemenea, proporţionale cu scopul urmărit prin dispunerea lor, fără a exista motive pertinente care să justifice restrângerea şi, cu atât mai puţin, ridicarea acestora.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că aceleaşi argumente referitoare la subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea măsurilor asigurătorii sunt valabile şi în ceea ce îi priveşte pe martorii F., G., I., H. şi numita J., asupra bunurilor cărora au fost instituite sechestrul şi poprirea asiguratorie prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei.

S-a arătat că aceste măsuri asigurătorii a fost dispuse în vederea confiscării speciale prevăzute de art. 112 lit. e) din C. pen., fiind vorba de bunuri dobândite prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală, iar prin raportare la dispoziţiile art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., care permit luarea măsurilor asigurătorii în vederea confiscării speciale asupra bunurilor altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate, în condiţiile concrete din cauză, s-a constatat că menţinerea măsurii asigurătorii asupra bunurilor aflate în proprietatea altor persoane este legală şi proporţională prin raportare la natura şi cuantumul sumei ce a făcut obiectul infracţiunilor de corupţie.

Totodată, în cuprinsul încheierii contestate, s-a arătat că împrejurările invocate de către apărarea persoanei interesate J., respectiv faptul că nu a fost cercetată în prezentul dosar şi nu i-a fost comunicată nicio ordonanţă privind confiscarea extinsă, sunt neîntemeiate, în condiţiile în care, fiind acţionar majoritar al R., prin procesele-verbale nr. x/P/2015 din 01.02.2016 şi nr. 634/P/2015 din 03.03.2016 i-au fost aduse la cunoştinţă şi comunicate măsurile dispuse prin ordonanţele nr. 634/P/2015 din 28.01.2016, respectiv nr. 634/P/2015 din 03.03.2016.

Totodată, s-a reţinut că sunt întrunite cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie care impune existenţa unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi obiectivul urmărit (Phillips împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino).

În ceea ce priveşte criticile formulate de inculpaţii D., N. şi M. referitoare la faptul că instanţa de fond a soluţionat acţiunea civilă prin aplicarea, în paralel, atât a prevederilor art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. referitoare la repunerea părţilor în situaţia anterioară, cât şi prin obligarea autorilor faptului ilicit cauzator de prejudiciu la plata, în solidar, a sumei de bani care a constituit titlu de despăgubire, în condiţiile în care, repunerea părţilor în situaţia anterioară nu va fi posibilă, Înalta Curte, secţia penală a constatat că acestea excedează obiectului analizei de faţă, constituind veritabile critici cu privire la fondul apelului.

În ceea ce priveşte cererea formulată de inculpatul C. de restrângere a măsurii asigurătorii a sechestrului instituit asupra bunurilor sale imobile, Înalta Curte, secţia penală a constatat că aceasta este nefondată.

S-a apreciat că susţinerile inculpatului C., în sensul că valoarea bunurilor imobile indisponibilizate ar fi superioară presupusului prejudiciu reţinut în cauză (aspect ce ar rezulta din raportul de evaluare obţinut în urma unei expertize extrajudiciare), sunt doar o apreciere subiectivă a părţii, valorile indicate neputând fi stabilite cu titlu cert, existând posibilitatea unor fluctuaţii în timp, rezultatul evaluării de la acest moment fiind distinct de cel care va fi stabilit la momentul soluţionării definitive a cauzei.

În ceea ce priveşte cererea formulată de A. (anterior denumită B.) privind acordarea unui remediu efectiv, Înalta Curte, secţia penală a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, s-a constatat că A. nu are calitatea de inculpată în cauză, interesul său în promovarea acestei cereri fiind generat de faptul că, prin acordarea unui credit persoanei juridice R. (societate înfiinţată de soţii C. şi J.) în scopul achiziţionării unui imobil situat în Franţa, întabulat sub nr. x, în valoare de 3.200.000 euro (garantat printr-un privilegiu al creditorului constituit printr-o ipotecă convenţională, asupra unui alt imobil aflat în proprietatea persoanei juridice R., situat pe teritoriul francez) ale cărui rate nu au mai fost achitate, urmăreşte constatarea dreptului său de a continua executarea silită independent de existenţa unui sechestru penal implementat de către autorităţile judiciare franceze, măsură asigurătorie ce a determinat suspendarea executării silite începută de bancă.

Analizând motivele invocate de A. în susţinerea cererii formulate, instanţa de apel a apreciat că toate aspectele menţionate se circumscriu sferei unei acţiuni în constatare, ce poate fi invocată doar dacă partea nu poate solicita realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. Or, în speţă, continuarea executării silite nu se poate face decât după ridicarea sechestrului instituit asupra celor două bunuri imobile aparţinând R., finalitatea urmărită prin formularea cererii, depăşind sfera unei acţiuni în constatare.

Totodată, s-a reţinut că Decizia nr. 2 din 19 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii - invocată de către A. - nu este aplicabilă în speţă deoarece vizează situaţia existenţei unei executări silite începute şi care nu a fost suspendată ca urmare a implementării sechestrului penal de către autorităţile judiciare din statul în care se află imobilul ce face obiectul măsurii asigurătorii.

Împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, au formulat contestaţie apelantul inculpat C., apelanta persoană interesată R., persoanele interesate J. şi A.., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2 - 2022, sub nr. x/2022, primul termen de judecată fiind fixat, în mod aleatoriu, la data de 21 martie 2022, termen la care au avut loc dezbaterile, susţinerile părţilor, respectiv ale reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere ce face parte integrată din prezenta decizie, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunţarea la data de 31 martie 2022.

Prin contestaţia formulată de către apelantul inculpat C., în temeiul dispoziţiilor art. 250² din C. proc. pen., s-a solicitat restrângerea măsurilor asigurătorii, în principal, menţinând în fiinţă doar sechestrul asigurător asupra celor două imobile din Franţa, iar în subsidiar, menţinând doar măsurile care se aflau în fiinţă la debutul fazei de judecată.

În susţinerea contestaţiei formulate, s-a arătat că organele de urmărire penală au reţinut că prin faptele cercetate s-ar fi produs un prejudiciu părţii civile - statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor - în cuantum total de 7.715.000 euro, echivalentul a 32.838.126 RON, iar corelativ s-ar fi obţinut foloase patrimoniale necuvenite în cuantum total de 32.209.990,76 RON de către inculpatul C., prin intermediul societăţii S. şi de către martorii T., G., F., U., H. şi I.. În concret, inculpatul C. a valorificat 75% din drepturile litigioase, în timp ce martorii indicaţi au valorificat restul de 25%.

Prin criticile formulate, s-a arătat că, în cauză, nu se poate reţine existenţa unei proporţionalităţi a măsurilor asigurătorii, apreciind că organele de urmărire penală au reţinut un prejudiciu de 7.715.000 Euro, în timp ce doar măsurile asigurătorii referitoare la inculpatul C., aflate în fiinţă pe parcursul judecăţii în fond, acopereau o valoare de peste 9.650.000 Euro, iar ulterior, măsurile asigurătorii au fost extinse la toate bunurile sale mobile şi imobile, ceea ce reprezintă o sarcină vădit excesivă, lipsită orice element de proporţionalitate.

În egală măsură, s-a susţinut că garantarea recuperării celor 7.715.000 Euro nu este necesară exclusiv de la inculpatul C., în condiţiile în care acesta a beneficiat doar de 75% din valoarea despăgubirilor, în timp ce de restul de 25% au beneficiat alte persoane, în privinţa cărora au fost instituite măsuri asigurătorii apte să garanteze recuperarea pretinsului prejudiciul.

Prin raportare la cuantumul de 75% din prejudiciu, această sumă este garantată integral de măsurile asigurătorii care vizează cele două imobile din Franţa, nemaifiind necesare alte măsuri asigurătorii.

S-a arătat că este criticabilă susţinerea instanţei referitoare la caracterul subiectiv al evaluării imobilului din str. x, realizată prin raportul de evaluare obţinut în urma unei expertize extrajudiciare, deoarece valoarea acestui imobil a fost apreciată de un evaluator independent, iar nu de către parte sau de un nespecialist, iar valoarea este credibilă, propunându-se o valoare de referinţă de 2.900.000 euro la data de 25.10.2021. Concluzii similare vizează imobilele din Franţa, a căror valoare este chiar mai stabilă.

Prin contestaţia formulată de persoana interesată J., s-a solicitat, în baza art. 250²din C. proc. pen., ridicarea măsurilor asigurătorii.

S-a arătat că, prin raportare la temeiul de drept reţinut de instanţa de fond, respectiv art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., în prezenta cauză, confiscarea vreunei sume de bani de la C. sau J. este exclusă ab initio, dat fiind că atât timp cât acţiunea civilă priveşte o sumă de bani superioară celei ipotetic confiscabile, nu pot rămâne sume care să nu servească la despăgubirea părţii civile.

S-a susţinut că persoanei interesate J. nu i se impută comiterea vreunei fapte prevăzute de legea penală, astfel încât acesteia nu îi pot fi aplicate sancţiuni de drept penal, apreciindu-se chiar şi în literatura de specialitate că măsura de siguranţă a confiscării speciale este o sancţiune de drept penal.

În cazul confiscării speciale care are şi caracterul unei sancţiuni de drept penal, nu operează regula solidarităţii care funcţionează în cadrul acţiunii civile, astfel că persoana interesată J. nu poate fi chemată să răspundă pecuniar pentru chestiunile care ţin de confiscarea specială.

Prin contestaţia formulată de apelanta persoana interesată R., s-a solicitat, în principal, ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra celor două imobile din Franţa, aparţinând R., iar, în subsidiar, restrângerea măsurii sechestrului asigurător dispus până la concurenţa sumei de 1,7 milioane euro, cuantumul supraevaluării terenului aferent deciziei de despăgubire nr. x/26.05.2011.

S-a susţinut, în esenţă, că în cadrul încheierii din data de 20 ianuarie 2022, instanţa nu a făcut referire în mod individual la situaţia acestei societăţii şi nu s-a pronunţat asupra măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor imobile aparţinând persoanei juridice R., din dispozitivul încheierii lipsind această persoana interesată.

S-a apreciat că R. este privată de dreptul de a participa în nume propriu în cadrul procesului penal, cu drepturi şi obligaţii personale şi nu are parte de o cale de atac efectivă şi dreptul la un proces echitabil, deşi se recunoaşte faptul că este o persoană juridică afectată de măsurile asigurătorii.

S-a apreciat că nu este întrunită condiţia unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate (ingerinţa asupra dreptului de proprietate) şi obiectivul urmărit, iar în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii aferente unor bunuri imobile aparţinând direct sau indirect apelantului inculpat C. evaluate la valoarea totală de 9,6 milioane euro.

Prin contestaţia formulată de persoana interesată A.., s-a solicitat admiterea contestaţiei şi desfiinţarea încheierii din 20 ianuarie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017 şi, în consecinţă, admiterea cererii de acordare a unui remediu efectiv.

Prin criticile formulate, s-a arătat că instanţa de fond a ignorat faptul că băncii îi este garantat dreptul la un remediu efectiv potrivit art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât raportat la garanţiile oferite de Convenţie, cererea este admisibilă.

În susţinerea contestaţiei, au fost invocate argumente în sensul că banca are un drept făcut opozabil înaintea dispunerii sechestrului de către autorităţile penale române, iar sechestrul astfel dispus vatămă interesele contestatoarei întrucât a fost recunoscut şi implementat de autorităţile judiciare franceze, împiedicând desfăşurarea executării silite începute în Franţa, în temeiul dreptului de ipotecă, iar procedurile puse la dispoziţie de dreptul francez au fost epuizate, iar instanţele franceze au decis definitiv că instanţele române sunt cele cărora le revine competenţa de a se pronunţa asupra întinderii efectelor sechestrului.

S-a susţinut că instanţa nu a instituit un cadru jurisdicţional potrivit exigenţelor CEDO, limitându-se la respingerea cererii ca inadmisibilă, deşi în cazul de faţă în care există un element de extraneitate constând în faptul că bunurile sechestrate se află în afara României, instanţa era obligată să îşi manifeste rolul activ şi să confere băncii un remediu care să echivaleze cu situaţia unui creditor român în aceeaşi poziţie, care nu are nevoie de mijlocirea instanţei.

Examinând contestaţia formulată de apelantul inculpat C., prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în majoritate, în temeiul art. 425¹ alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., apreciază contestaţia fondată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 250² din C. proc. pen., "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 250¹ aplicându-se în mod corespunzător."

Potrivit art. 249 din C. proc. pen.:

(1) "Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora."

Potrivit dispoziţiilor legale, legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea respectivelor măsuri, putându-se dispune, în raport de particularităţile fiecărei cauze, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse.

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului, părţii responsabile civilmente sau a altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune ori a confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Totodată, aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Curtea Constituţională a arătat că "sechestrul este o măsură asiguratorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă." (Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015).

Prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016), Curtea Constituţională a reţinut că "instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu şi preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau posesorului acestora, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă".

Din perspectiva dispoziţiilor art. 249 din C. proc. pen., se constată că, în general, luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Însă, există situaţii în care dispunerea măsurilor asigurătorii are caracter obligatoriu, în considerarea naturii faptelor comise sau consecinţelor acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi, sens în care sunt, cu titlu de exemplu, prevederile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Totodată, din perspectiva principiilor rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii, s-a statuat că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei.

Verificând actele şi lucrările dosarului, din prisma criticilor formulate, dar şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză, se constată următoarele:

Prin ordonanţa nr. 634/P/2015 din 28.01.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în temeiul art. 249 C. proc. pen., art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., art. 32 şi 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunului imobil - tip casă, aflat în proprietatea inculpatului C., prin intermediul R., companie deţinută împreună cu soţia sa, J., situat în Franţa, înregistrat cu numărul cadastral x, până la concurenţa sumei de 5.066.300 euro.

S-a reţinut că, în cauză, sunt indicii temeinice în sensul comiterii faptelor penale pentru care inculpatul C. este cercetat şi că, pentru a evita înstrăinarea şi sustragerea de la urmărire a imobilului anterior menţionat, în vederea confiscării speciale, se impune instituirea măsurii sechestrului asigurător.

Prin Ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar din data de 22 aprilie 2016, în dosarul nr. x înregistrat la Tribunalul de Mare Instanţă din Draguignan - Franţa, prin aplicarea prevederilor Deciziei - cadru nr. 2003/577/JAI a Consiliului din 22.07.2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, s-a pus în aplicare dispoziţia de instituire a sechestrului asigurator asupra imobilului anterior identificat.

Ulterior, prin ordonanţa nr. 634/P/2015 din 03.03.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în temeiul art. 32 şi 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 249 din C. proc. pen., în vederea confiscării speciale, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunului imobil - casă de locuit şi teren, situat în Franţa, înregistrat cu numărul cadastral x, achiziţionat la data de 05.06.2014, cu suma de 3.200.000 euro, până la concurenţa sumei de 5.066.300 euro.

Prin Ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar din data de 22 aprilie 2016, din dosarul nr. x înregistrat la Tribunalul de Mare Instanţă din Draguignan - Franţa, prin aplicarea prevederilor Deciziei-cadru nr. 2003/577/JAI a Consiliului din 22.07.2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, s-a pus în aplicare dispoziţia de instituire a sechestrului asigurator asupra acestui imobil.

De asemenea, prin ordonanţa nr. 634/P/2015 din 09.03.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, reţinându-se că există indicii cu privire la săvârşirea faptelor pentru care este cercetat inculpatul C., iar valoarea prejudiciului cauzat prin infracţiunile comise este mare, în vederea garantării recuperării acestuia, în temeiul art. 249 din C. proc. pen. şi art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 7.875.000 euro, asupra următoarelor bunuri imobile:

- imobilul situat în Bucureşti, strada x nr. 1, nr. cadastral x, intabulat în Cartea funciară nr. x, compus din teren în suprafaţă de 612 mp (609 mp din măsurătorile cadastrale) şi construcţia edificată pe acesta, înscrisă provizoriu în cartea funciară, având o suprafaţă construită la sol de 403 mp şi o suprafaţă construită desfăşurată de 1.376,50 mp, cod unitate individuală x

- imobilul situat în Bucureşti, strada x nr. 17A, nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x, compus din teren în suprafaţă de 358,24 mp, din care 240,73 mp teren ocupat de construcţii şi construcţiile edificate pe acesta, respectiv locuinţă cu o suprafaţă construită la sol 220,72 mp, magazie cu o suprafaţă construită la sol de 2,66 mp, magazie cu o suprafaţă construită la sol de 6,26 mp, magazie cu o suprafaţă construită la sol de 3,00 mp, wc cu o suprafaţă construită la sol de 2,51 mp şi magazie cu o suprafaţă construită la sol de 5,58 mp, ambele în valoare de 2.300.000 euro.

Ulterior, prin sentinţa penală nr. 232 din 27.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017, instanţa de fond a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi, în temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a anulat decizia nr. x/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P. de emitere a titlurilor de despăgubire în favoarea societăţii S., în cotă de 75%, a lui U., în cotă de 15% şi a lui H., în cotă de 10%, în cuantum total de 37.243.500 RON, dar şi titlurile de conversie nr. 1926/16.06.2011 emis în favoarea societăţii S., nr. 1927/16.06.2011 emis în favoarea martorului U. şi nr. 1928/16.06.2011 emis în favoarea martorului H..

A repus părţile în situaţia anterioară şi a dispus restituirea sumei de 37.243.500 RON către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor, de către inculpatul C., beneficiar real al societăţii S. - 27.932.625 RON, martorul H. - 931.087,50 RON, martorul T. - 1.117.305 RON, martorul F. - 1.675.957,50 RON, martorul U. - 174.299,58 RON, martorul G. - 2.706.112,71 RON şi martorul I. - 2.706.112,71 RON.

În baza art. 25 din C. proc. pen., au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii D., K., L., M., N., O., P., Q., C. şi E., la plata către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor a sumei de 7.715.000 euro echivalent RON la data plăţii, în măsura în care pretenţiile părţii civile nu sunt acoperite prin repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea sumei aferente deciziei nr. x/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P., anulată conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele nr. 634/P/2015 din 28.01.2016, nr. 634/P/2015 din 01.02.2016, nr. 634/P/2015 din 03.02.2016, nr. 634/P/2015 din 03.03.2016, nr. 634/P/2015 din 09.03.2016, nr. 634/P/2015 din 02.06.2016, nr. 634/P/2015 din 06.06.2016, nr. 634/P/2015 din 15.06.2016 şi nr. 634/P/2015 din 16.06.2016 asupra sumelor de bani şi bunurilor indisponibilizate, aparţinând inculpaţilor C., D., E., martorilor H., F., I. şi G. şi numitei J., până la concurenţa sumelor la care au fost obligaţi faţă de partea civilă, la care a fost adăugat cuantumul sumelor confiscate şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal.

S-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor C., D., E., K., L., M., N., O., P. şi Q., până la concurenţa obligaţiilor faţă de partea civilă, la care au fost adăugate şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal.

Prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii este facultativă însă, aşa cum s-a arătat anterior, prin excepţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze şi situaţii derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

O astfel de situaţie derogatorie de la regula anterior menţionată, se regăseşte în cuprinsul legilor penale speciale care, în cazul unor infracţiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativităţii dispunerii măsurilor asigurătorii.

Potrivit art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului (art. 50 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative) şi art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în aceste legi, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Prin raportare la dispoziţii legale anterior menţionate, se constată că acestea sunt incidente în prezenta cauză, întrucât inculpatul C. a fost trimis în judecată pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000 şi Legea nr. 656/2002.

În condiţiile în care dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 656/2002 şi ale art. 20 din Legea nr. 78/2000 au caracter special şi derogă în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., se constată că instanţa nu poate aprecia asupra condiţiei referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, ci aceasta decurge din lege.

În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 548 din 26 septembrie 2019 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 62 din 29 ianuarie 2020, Curtea Constituţională a stabilit că:

"reglementarea acestor excepţii a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate."

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată din perspectiva dispoziţiilor art. 250² din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate.

În acest sens, prin Decizia nr. 19/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă."

Analiza existenţei justului echilibru între cerinţele interesului general şi cerinţa de a proteja drepturile fundamentale ale persoanei, se realizează şi din perspectiva criteriilor stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia protecţiei proprietăţii şi a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la durata procedurii, complexitatea cauzei, la conduita acuzaţilor şi a autorităţilor judiciare, dar şi a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum şi a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.

Din această perspectivă, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine natura acuzaţiei pentru care inculpatul C. a fost trimis în judecată, respectiv infracţiunile de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cuantumul semnificativ al eventualului prejudiciu, complexitatea cauzei, etapa procesuală în care se află cauza, respectiv faza apelului.

Pentru a menţine măsurile asigurătorii, instanţa de fond a avut în vedere, pe de o parte, dispoziţia de condamnare a inculpatului C. pentru comiterea infracţiunilor anterior indicate, iar pe de altă parte, a avut în vedere soluţia de admitere a acţiunii civile formulate de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor, având drept consecinţă repunerea părţilor în situaţia anterioară şi dispunerea restituirii sumei de 37.243.500 RON către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor, din care suma de 27.932.625 RON de către inculpatul C., beneficiar real al societăţii S.. Totodată, inculpatul C. a fost obligat în solidar cu ceilalţi inculpaţi, la plata către partea civilă a sumei de 7.715.000 euro echivalent RON la data plăţii, în măsura în care pretenţiile părţii civile nu sunt acoperite prin repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea sumei.

Soluţia instanţei de fond, deşi nu este definitivă, nu poate fi ignorată în analiza efectuată din perspectiva dispoziţiilor art. 250² din C. proc. pen., în condiţiile în care a fost pronunţată în urma administrării unui probatoriu amplu şi a stat la baza menţinerii măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale, astfel cum au fost indicate anterior.

În ceea ce priveşte durata măsurilor asigurătorii, de aproximativ 6 ani, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că aceasta nu aduce atingere exigenţelor CEDO, având în vedere gradul ridicat de complexitate a cauzei care a determinat administrarea unui probatoriu semnificativ.

Se constată că, prin încheierea din data de 20 ianuarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, s-a reţinut contextul circumstanţial al luării măsurilor asigurătorii în cursul urmăririi penale, inculpatul C. şi soţia sa, J., fiind acţionari ai companiei franceze R., înregistrată cu numărul x înfiinţată la data de 20.06.2011, cu sediul social în Ramatuelle, C. deţinând 5 acţiuni, iar J., 495 acţiuni.

Conform acuzaţiei penale privind infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002, bunul asupra căruia a fost instituită măsura sechestrului asigurător, se află doar formal în proprietatea unei terţe persoane, respectiv R., existând indicii temeinice că acesta provine din săvârşirea de infracţiuni şi, în realitate, aparţine inculpatului C..

Faţă de aceste aspecte, se poate aprecia rezonabil că, în privinţa măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale şi menţinute ulterior faţă de apelantul inculpat C., se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului şi interesul personal al inculpatului.

Însă, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, apreciază că în ceea ce priveşte luarea, prin sentinţa penală nr. 232 din 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale apelantului - inculpat C., reprezintă o sarcină excesivă pentru acesta şi nu creează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general şi protecţia dreptului inculpatului de a se folosi de bunurilor sale.

Se constată că, prin hotărârea instanţei de fond, măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C., s-a dispus în vederea acoperii pagubei şi a cheltuielilor judiciare stabilite în procesul penal.

Din perspectiva proporţionalităţii cu scopul urmărit, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, reţine că, în cauză, luarea acestei măsuri asigurătorii nu este susţinută de argumente care să conducă la concluzia necesităţii acesteia, tocmai prin raportare la valoarea bunurilor imobile asupra cărora s-a instituit, încă din cursul urmăririi penale, măsura asigurătorie a sechestrului.

Având în vedere finalitatea măsurilor asigurătorii, caracterul provizoriu al acestora, precum şi interesele protejate, acestea fiind instituite de organul judiciar până la concurenţa valorii probabile a prejudiciului, se apreciază că, în cauză, nu se poate identifica o insuficienţă valorică a măsurilor iniţial instituite, astfel încât, prin luarea ulterior a măsurii asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C., este afectat echilibrul între interesul general al societăţii şi interesul inculpatului, întrucât aceasta din urmă ar fi obligat să suporte o sarcină excesivă.

Examinând contestaţiile promovate de persoanele interesate J. şi A., precum şi de apelanta persoană interesată R., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în baza art. 425¹ alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., le apreciază ca fiind nefondate şi vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:

În continuarea argumentelor anterior prezentate în contextul analizării menţinerii măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale, care sunt aplicabile şi în cazul contestaţiilor formulate de persoanele interesate J. şi R., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prin criticile formulate de contestatoarea persoană interesată J., aceasta a invocat neaplicarea, în situaţia sa, a sancţiunilor de drept penal, în concret a măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că dispoziţia legală din cuprinsul art. 249 alin. (4) din C. proc. pen. permite luarea unei măsuri asigurătorii în vederea dispunerii confiscării asupra bunurilor aflate în proprietatea sau posesia unei alte persoane decât suspectul sau inculpatul.

Măsurile asigurătorii a fost dispuse în vederea confiscării speciale prevăzute de art. 112 lit. e) din C. pen., fiind vorba de bunuri dobândite prin săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală, iar prin raportare la dispoziţiile art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., în condiţiile concrete din cauză, se constată că menţinerea măsurii asigurătorii asupra bunurilor aflate în proprietatea altor persoane este legală şi proporţională, prin raportare la cuantumul sumei ce a făcut obiectul infracţiunilor de corupţie.

Scopul imediat al instituirii acestei măsuri asigurătorii cu caracter temporar, constă în maximizarea eficacităţii unei eventuale măsurii definitive ce ar putea fi dispusă la finalizarea procesului penal, prin evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor.

În acest context, scopul măsurilor este relevat şi prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a reţinut, în cauza Gogitidze şi alţii împotriva Georgiei, pct. 105, că se poate spune că există standarde juridice europene şi chiar universale care încurajează, în primul rând, confiscarea bunurilor legate de infracţiuni penale grave, cum ar fi corupţia, spălarea de bani, infracţiunile legate de droguri etc., fără existenţa prealabilă a unei condamnări penale. Totodată, s-a constatat că se pot aplica măsuri de confiscare nu numai în cazul persoanelor direct suspectate de infracţiuni, ci şi al terţilor cu drepturi de proprietate, fără a fi necesară bona fide, în vederea mascării rolului lor ilicit în acumularea averii în cauză.

De exemplu, în cazul în care confiscarea a fost impusă independent de o acuzaţie în materie penală împotriva unor terţi, Curtea a oferit autorităţilor posibilitatea de a aplica măsuri de confiscare nu numai în cazul persoanelor acuzate direct de infracţiuni, ci şi al membrilor familiilor acestora şi al altor rude apropiate despre care se presupunea că deţineau şi administrau bunurile dobândite fără just temei, în mod informal, în numele autorilor prezumtivi, sau care, din alte motive, nu beneficiau de statutul de bună-credinţă (Raimondo împotriva Italiei, pct. 30; Arcuri şi alţii împotriva Italiei).

Totodată, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că măsurile asigurătorii sunt o consecinţă a săvârşirii unei fapte penale, iar până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, "indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă şi cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 387 din 03 iunie 2015).

Prin contestaţia formulată de R. s-a susţinut că acesta este privată, pe de o parte de dreptul de a participa în nume propriu în cadrul procesului penal, cu drepturi şi obligaţii personale, iar pe de altă parte, nu are parte de o cale de atac efectivă şi de dreptul la un proces echitabil, deşi se recunoaşte faptul că este o persoană juridică afectată de măsurile asigurătorii.

Se constată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a arătat că accesul liber la justiţie este asigurat atunci când persoana interesată are dreptul de a se adresa cel puţin unei instanţe naţionale independente, în vederea valorificării drepturilor sau intereselor sale legitime (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragraful 78), iar dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor garanţii precum egalitatea armelor între acuzare şi apărare, dreptul de a formula apărările necesare şi dreptul de a beneficia de soluţionarea cauzelor în cadrul unor proceduri caracterizate prin contradictorialitate (a se vedea Decizia nr. 307 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 3 mai 2010).

Astfel cum s-a arătat anterior, cu privire la cele două imobile situate în Franţa, au fost instituite măsuri asigurătorii ale sechestrului, prin ordonanţele nr. 634/P/2015 din 28.01.2016 şi nr. 634/P/2015 din 03.03.2016 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei.

Inculpatul C. şi soţia sa, J., sunt acţionari ai companiei franceze R., înregistrată cu numărul x înfiinţată la data de 20.06.2011, cu sediul social în Ramatuelle.

Totodată, se reţine că au fost comunicate actele referitoare la instituirea măsurilor asigurătorii:

Măsura dispusă prin ordonanţa nr. 634/P/2015 din 28.01.2016 s-a adus la cunoştinţa şi i s-a comunicat inculpatului C., prin procesul-verbal nr. x/P/2015 din 28.01.2016, iar numitei J., soţia inculpatului C., prin procesul-verbal nr. x/P/2015 din 01.02.2016.

Prin procesul-verbal nr. x/P/2015 din 07.06.2016 s-a adus la cunoştinţa inculpatului C. şi i s-a comunicat, în copie, ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar.

Prin procesul-verbal nr. x/P/2015 din 07.06.2016, prin intermediul avocatului ales, s-a adus la cunoştinţa numitei J. şi i s-a comunicat în copie, ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar.

Prin procesul-verbal nr. x/P/2015 din 03.03.2016 s-a adus la cunoştinţa şi i s-a comunicat inculpatului C. măsura dispusă prin ordonanţa nr. 634/P/2015 din 03.03.2016.

Prin procesul-verbal nr. x/P/2015 din 03.03.2016 s-a adus la cunoştinţa şi i s-a comunicat numitei J., soţia inculpatului C., măsura dispusă prin ordonanţa nr. 634/P/2015 din 03.03.2016.

Prin procesul-verbal nr. x/P/2015 din 07.06.2016 s-a adus la cunoştinţa inculpatului C. şi i s-a comunicat, în copie, ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar.

În consecinţă, contestatoarea R. a avut posibilitatea rezonabilă şi suficientă de a-şi proteja interesele în mod corespunzător, prin invocarea caracterului eventual nelegal sau arbitrar al măsurilor asigurătorii dispuse, prin susţinerea cauzei în faţa unui judecător. Astfel, C. proc. pen. consacră posibilitatea persoanelor interesate de a interveni în cadrul procedurilor, prin intermediul dispoziţiilor art. 250 din C. proc. pen., potrivit cărora împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia.

În continuare, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că R. a formulat apel împotriva sentinţei penale nr. 232 din data de 27 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, concretizând astfel posibilitatea de a interveni şi a participa la procedură, în faţa instanţei de apel, respectiv Înalta Curte, secţia penală.

Totodată, la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2022, când instanţa de apel a pus în discuţie subzistenţa temeiurilor care au determinat menţinerea măsurilor asigurătorii instituite în cauză, apelanta R. a fost reprezentată de apărător ales care a susţinut concluzii argumentate pe aspectele de drept dezbătute.

În continuare, împotriva încheierii de şedinţă de la acea dată, prin care instanţa a analizat şi a dispus, din perspectiva dispoziţiilor art. 250²din C. proc. pen., asupra măsurile asiguratorii instituite şi ulterior menţinute, inclusiv asupra bunurilor imobile situate în Franţa, apelanta persoană interesată a exercitat calea de atac a contestaţiei, ce face obiectul prezentei cauze.

În consecinţă, instanţa apreciază că, în cauză, contestatoarea R. are posibilităţi rezonabile şi suficiente de a-şi proteja interesele în mod adecvat, în acord cu dispoziţiile art. 6 paragraf 1 din Convenţie.

Totodată, astfel cum s-a arătat anterior, prin raportare la criteriile legale şi la aspectele concrete al cauzei, care nu vor fi reluate, se poate aprecia rezonabil că, în privinţa măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale şi menţinute ulterior, inclusiv asupra celor două imobile din Franţa, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului şi protecţia dreptului persoanei de a se folosi de bunurilor sale.

Pentru argumentele anterior prezentate, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că, în cauză, nu se justifică ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra celor două imobile din Franţa şi nici restrângerea acestor măsuri până la concurenţa sumei de 1,7 milioane euro, cuantumul supraevaluării terenului aferent deciziei de despăgubire x/26.05.2011.

În ceea ce priveşte contestaţia formulată de A., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se reţine că în privinţa imobilelor din Franţa, anterior identificate, au fost instituite măsuri asigurătorii ale sechestrului, prin ordonanţele nr. 634/P/2015 din 28.01.2016 şi nr. 634/P/2015 din 03.03.2016 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei.

Prin Ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar din data de 22 aprilie 2016, în dosarul nr. x înregistrat la Tribunalul de Mare Instanţă din Draguignan - Franţa, şi prin Ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar din data de 22 aprilie 2016 din dosarul nr. x înregistrat la Tribunalul de Mare Instanţă din Draguignan - Franţa, prin aplicarea prevederilor Deciziei - cadru nr. 2003/577/JAI a Consiliului din 22.07.2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, s-au pus în aplicare dispoziţiile de instituire a sechestrului asigurator asupra imobilelor anterior menţionate.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că, din perspectiva Deciziei - cadru nr. 2003/577/JAI a Consiliului din 22.07.2003, ordinele de indisponibilizare emise de către autorităţile judiciare române au fost puse în executare de către autorităţile judiciare ale statului francez, pentru a se împiedica orice operaţiune de distrugere, transformare, deplasare, transfer sau înstrăinare a acestora, autorităţile statului în care sunt situate imobilele fiind competente să stabilească măsurile aferente procedurilor de executare a acestor ordine.

Prin ambele ordine de aplicare a sechestrului imobiliar, s-a constatat că nicio persoană nu poate dispune în mod valabil de bunurile sechestrate în cadrul unei proceduri penale şi, de la publicarea acestui sechestru asigurător penal la biroul de credite ipotecare competent, sechestrul asigurător este opozabil terţilor şi suspendă sau interzice orice procedură civilă de executare silită asupra bunului.

În prezent cauză, contestatoarea A. nu are calitatea de inculpată, ci este creditor al persoanei juridice R., pentru achiziţionarea unui imobil situat în Franţa, localitatea Ramantuelle în valoare de 3.200.000 euro (garantat printr-un privilegiu al creditorului constituit printr-o ipotecă convenţională, asupra unui alt imobil aflat în proprietatea persoanei juridice R., situat pe teritoriul francez), credit ale cărui rate nu au mai fost achitate.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că interesele creditoarei sunt urmărite în cadrul unei proceduri separate de executare silită desfăşurate pe teritoriului statului francez şi, în această privinţă, întregul raport juridic privind executarea silită implică elemente de extraneitate.

Astfel cum rezultă din conţinutul contestaţiei formulate împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestatoarea A. a solicitat constatarea dreptului său de a continua executarea silită, independent de existenţa măsurii asigurătorii a sechestrului instituit asupra imobilelor identificate anterior.

Se reţine că o continuare a executării silite nu se poate realiza decât după ridicarea sechestrului instituit asupra celor două bunuri imobile aparţinând R. şi, în consecinţă, finalitatea urmărită de contestatoare prin formularea cererii depăşeşte sfera unei acţiuni în constatare, aspect subliniat şi de către instanţa de apel care a respins, ca inadmisibilă, cererea privind acordarea unui remediu efectiv.

Contrar susţinerilor contestatoarei A. care invocă incidenţa Deciziei nr. 2 din 19 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, se constată că, în mod corect, instanţa a reţinut că această decizie nu este aplicabilă în demersul judiciar promovat de bancă, deoarece decizia vizează o executarea silită începută, dar care nu a fost suspendată ca urmare a implementării sechestrului penal de către autorităţile judiciare din statul în care se află imobilul ce face obiectul măsurii asigurătorii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în baza art. 425¹ alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de apelanta persoană interesată R., persoanele interesate J. şi A.. împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorii R., J. şi A.. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în majoritate, va admite, în baza art. 425¹ alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., contestaţia formulată de apelantul inculpat C. împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017, va desfiinţa în parte încheierea atacată şi în rejudecare, va ridica măsura sechestrului asigurător dispusă prin sentinţa penală nr. 232 din 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017 asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale apelantului inculpat C. şi va menţine măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanţele procurorului, în cursul urmăririi penale, în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra bunurilor indisponibilizate aparţinând apelantului inculpat C..

Va menţine celelalte dispoziţii cuprinse în încheierea contestată în măsura în care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de apelantul inculpat C. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de apelanta persoană interesată R., persoanele interesate J. şi A.. împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorii R., J. şi A.. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu majoritate,

Admite contestaţia formulată de apelantul inculpat C. împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.

Desfiinţează în parte încheierea atacată şi, rejudecând:

Ridică măsura sechestrului asigurător dispusă prin sentinţa penală nr. 232 din 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017 asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale apelantului inculpat C.. Menţine măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanţele procurorului, în cursul urmăririi penale, în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, asupra bunurilor indisponibilizate aparţinând apelantului inculpat C..

Menţine celelalte dispoziţii cuprinse în încheierea contestată în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de apelantul inculpat C. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2022.

OPINIE SEPARATA

Cu opinia separată, doar în sensul respingerii, ca nefondate, a contestaţiei formulate de apelantul inculpat C. împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.

În cauza de faţă, cu privire la contestatorul inculpat C., au fost instituite în cursul urmăririi penale, următoarele măsuri asigurătorii:

- Prin ordonanţa nr. 634/P/2015 din 28.01.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în temeiul art. 249 C. proc. pen., art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., art. 32 şi 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunului imobil - tip casă, aflat în proprietatea inculpatului C., prin intermediul R., companie deţinută împreună cu soţia sa, J., situat în Franţa, până la concurenţa sumei de 5.066.300 euro.

Prin Ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar din data de 22 aprilie 2016 în dosarul nr. x înregistrat la Tribunalul de Mare Instanţă din Draguignan - Franţa, prin aplicarea prevederilor Deciziei - cadru nr. 2003/577/JAI a Consiliului din 22.07.2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, s-a pus în aplicare dispoziţia de instituire a sechestrului asigurator asupra acestui imobil.

- Prin ordonanţa nr. 634/P/2015 din 03.03.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în temeiul art. 32 şi 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. şi art. 249 C. proc. pen., în vederea confiscării speciale, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunul imobil - casă de locuit şi teren, situat în Franţa, lotul x, achiziţionat la data de 05.06.2014, cu suma de 3.200.000 euro, până la concurenţa sumei de 5.066.300 euro.

Prin Ordinul de aplicare a sechestrului penal imobiliar din data de 22 aprilie 2016 din dosarul nr. x înregistrat la Tribunalul de Mare Instanţă din Draguignan - Franţa, prin aplicarea prevederilor Deciziei-cadru nr. 2003/577/JAI a Consiliului din 22.07.2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor, s-a pus în aplicare dispoziţia de instituire a sechestrului asigurator asupra imobilului indicat.

- Prin ordonanţa nr. 634/P/2015 din 09.03.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, reţinându-se că există indicii cu privire la săvârşirea faptelor pentru care este cercetat inculpatul C., iar valoarea prejudiciului cauzat prin infracţiunile comise este mare, în vederea garantării recuperării acestuia, în temeiul art. 249 C. proc. pen. şi art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 7.875.000 euro, asupra următoarelor bunuri imobile:

Ulterior, prin sentinţa penală nr. 232 din 27.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017:

- au fost menţinute măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele nr. 634/P/2015 din 28.01.2016, nr. 634/P/2015 din 01.02.2016, nr. 634/P/2015 din 03.02.2016, nr. 634/P/2015 din 03.03.2016, nr. 634/P/2015 din 09.03.2016, nr. 634/P/2015 din 02.06.2016, nr. 634/P/2015 din 06.06.2016, nr. 634/P/2015 din 15.06.2016 şi nr. 634/P/2015 din 16.06.2016 asupra sumelor de bani şi bunurilor indisponibilizate, aparţinând inculpaţilor C., D., E., martorilor H., F., I. şi G. şi numitei J., până la concurenţa sumelor la care au fost obligaţi faţă de partea civilă, la care a fost adăugat cuantumul sumelor confiscate şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal.

- s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor C., D., E., K., L., M., N., O., P. şi Q., până la concurenţa obligaţiilor faţă de partea civilă, la care au fost adăugate şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal.

Se constată, sub aspectul laturii civile, că instanţa de fond a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor, a repus părţile în situaţia anterioară şi a dispus restituirea către partea civilă, a sumei de 27.932.625 RON de către inculpatul C., beneficiar real al societăţii S.. Totodată, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii D., K., L., M., N., O., P., Q., C. şi E., la plata către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor, a sumei de 7.715.000 euro echivalent RON la data plăţii, în măsura în care pretenţiile părţii civile nu sunt acoperite prin repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea sumei aferente deciziei nr. x/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P., anulată conform art. 25 alin. (3) din C. proc. pen.

În opinie separată, se reţine că subzistă temeiurile care au determinat menţinerea, prin sentinţa penală nr. 232 din 27.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017, a măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale cu privire la bunurile imobile aparţinând inculpatului C., cât şi instituirea, prin aceeaşi hotărâre, a sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C., până la concurenţa sumelor la care inculpaţii au fost obligaţi faţă de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal.

Având în vedere finalitatea măsurilor asigurătorii (acoperirea prejudiciului, a cheltuielilor judiciare, etc.), măsura sechestrului ar fi trebui menţinută.

Valoarea bunurilor sechestrate depăşeşte doar aparent valoarea prejudiciului. Datele dosarului arată că unele dintre bunurile sechestrate prin măsurile contestate de inculpatul C. sunt grevate de sarcini provenind din alte raporturi juridice (de exemplu ipoteci) ceea ce va conduce la repartizarea valorii respectivelor bunuri între mai mulţi creditori care vor solicita acoperirea unor creanţe proprii şi anterioare celei din prezentul dosar.

În ipoteza admiterii contestaţiei şi ridicării sechestrului este incertă acoperirea întregului prejudiciu crea statului român. Bunurile iniţial supuse sechestrului vor fi valorificate de alţi creditori, mult anteriori soluţionării cauzei de faţă, reducând posibilitatea ca statul român să primească valoarea întregului prejudiciu suferit.

În consecinţă, se consideră, în opinie separată, ca fiind nefondată contestaţia formulată de contestatorul inculpat C. împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj