Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, A. prin B. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Valcea şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova anularea Deciziei nr. 160/27.05.2016, prin care s-a respins contestaţia administrativ fiscala, precum şi anularea Deciziilor de impunere nr. x/03.11.2015 şi nr. y/03.11.2015 pentru suma totala de 1.286.290 RON, compusa din: 876.777 RON TVA; 176.416 RON dobânzi/majorări de întârziere, 100.104 RON penalităţi de întârziere, 100.158 RON impozit pe venit; 17.8.10 RON dobânzi/majorări de întârziere; 15.025 RON penalităţi de întârziere.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 104/2017 din 15 februarie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamanta A. prin B., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Valcea şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 104/2017 din 15 februarie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Întreprindere Individuală A. prin B. criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în principal, rejudecarea în sensul admiterii contestaţie, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea recursului s-a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a apreciat ca nu subzistă autoritate/putere de lucru judecat, pe motiv ca instanţa civila nu este legata de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei faptei ilicite (teza a II- a alin. (1) din art. 28 C. proc. civ.).
La fel de greşit, susţine recurentul, instanţa interpretează şi face aplicarea conţinutului alin. (1) teza I din acelaşi articol conf. cărora "hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat in fata instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Susţine recurentul faptul că importurile intracomunitare care au stat la baza calculării obligaţiilor fiscale/prejudiciului sunt inexistente, emise în mod nelegal în fals aşa cum reiese din declaraţiile tuturor transportatorilor audiaţi în cauza, aceste documente fiind unele fabricate pe numele societăţii
Reiterează în acest sens apărările formulate iniţial în contestaţie cu privire la incidenţa autorităţii de lucru judecat.
În fapt, prin contestaţia formulate, A. a contestat Decizia de impunere nr. x/03.11.2015 şi Decizia de impunere nr. x/03.11.2015, emise în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/03.11.2015, pe perioada verificată 2006 - 2010, iar in susţinere am adus următoarele argumente:
Precizează că împotriva actelor fiscale iniţiale, respectiv Decizia de impunere nr. x/14.04.2011 şi a RIF nr. x/14.04.2011 a formulat la data de 30.05.2011 contestaţie, soluţionată prin Decizia nr. 208/15.07.2011, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală. Urmare a soluţionării definitive a laturii penale, a solicitat organului fiscal reluarea procedurii administrativ-fiscale suspendată.
După reluarea procedurii de verificare s-a emis decizia de soluţionare 235/07.04.2015 prin care s-a desfiinţat decizia de Impunere nr. x şi y din 14.11.2015. În ceea ce priveşte suma de 1.353.517 RON cu consecinţa refacerii controlului. Apoi, organul fiscal copiază integral situaţia de fapt si de drept din controlul anterior făcând abstracţie totală de soluţia dată de organele de urmărire penală.
Cum pe latura penală soluţia definitiva dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a fost de clasare a cauzei fata de administratorul A., parata AJFP Vâlcea (fosta DGFP) a formulat plângere împotriva soluţiei de clasare, emisa în dosar nr. x/2014 Soluţia de clasare pentru acte de neevidenţiere in contabilitate a celor 4 operaţiuni intracomunitare in perioada dec. 2008 - ian. 2009 dar si acte materiale presupus a fi efectuate in perioada 2006-2010,0 apreciază ca fiind temeinică şi legală. Conform încheierii nr. 85.din 22.10.2014- judecătorul de camera preliminară dispune definitiv respingerea plângerii formulate depărată împotriva ordonanţelor nr. 546/p/2011 şi 607/11/2/2014, reţinând in motivare ca II A. a achitat integral întregul prejudiciu stabilit de către organele de cercetare penala - in cuantum de 15 405 RON, iar fata de restul sumelor impuse de către pârâţi s-a stabilit ca nu ne facem vinovaţi, noi neefectuând importurile intracomunitare de la C., reţinute de organele fiscale la calcularea prejudiciului.
Aşa cum s-a arătat, organul fiscal se bazează pe controlul fiscal anterior si face abstracţie de soluţia organelor de cercetare penala care au constatat inexistenta prejudiciului si a faptelor de evaziune fiscala. Situaţie in care operează principiul "autorităţii de lucru judecat" sau puterea lucrului judecat principiu încălcat cu rea credinţă de către intimaţii-pârâţi şi de instanţa de fond.
Astfel, precizează ca prin încheierea nr. 85/22.10.2014, pronunţată de Tribunalul Vâlcea in dosarul nr. x/2014 s-a respins plângerea organelor fiscale la soluţia pronunţată in dosarul de urmărire penala nr. x/2014, întrucât s-a stabilit inexistenta faptelor de evaziune fiscală, iar prin Ordonanţa Procurorului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, din data de 28.04.2014, pronunţată în dosarul penal nr. x/2011 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscala, stabilindu-se ca prejudicial creat a fost achitat integral.
Deşi a solicitat organelor fiscale sa aibă în vedere situaţia de fapt reţinută de organele penale având in vedere faptul ca în condiţiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, acestea au făcut abstracţie de aceste soluţii definitive, cu menţiunea ca în dosarul penal nu s-a stabilit ca ar exista un prejudiciu in sarcina sa şi că a efectuat alte importuri intracomunitare care au stat la baza calculării prejudiciului suplimentar. Toate operaţiunile de import intracomunitar efectuate sunt operaţiuni reale şi purtătoare de TVA, acestea se regăsesc in contabilitate pentru a căror lămurire se impune o expertiză fiscală.
Depune în copie documentele emise in fals de societatea din Austria care au stat la baza calculării prejudiciului, si de care instanţa de fond nu a ţinut cont respingând expertiza solicitata, care ar fi demonstrat ca marfa nu a ajuns la societatea reclamantă, firma din Austria emiţând în fals CMR-urile în cauza, nefiind semnate sau stampilate la rubrica primire, iar transportatorii specificaţi au declarat ca nu au livrat marfa la societate.
De asemenea, recurentul arată că, în accepţiunea sa, raţiunea avută de organele fiscale în reverificarea recurentului nu se circumscriu înţelesului noţiunii de "date suplimentare" în sensul art. 128 Codul fiscal.
Prin urmare, apreciază ca reverificarea efectuata de organele fiscale nu a aplicat corect legislaţia fiscala, reverificarea fiind dispusa prin depăşirea limitelor prevăzute de lege.
Faţă de aceasta situaţie creata artificial de către organele fiscale, solicită încuviinţarea unei expertize contabile fiscale menita sa stabilească cu exactitate daca societatea noastră datorează sume la bugetul de stat si daca da care sunt acestea in raport cu legea fiscala si in acord cu cercetările efectuate si soluţia data in cauza penala. Mai mult decât atât, ca expertiza fiscala poate lamuri aspecte cu privire la faptul ca II A. ar fi vândut marfa/bunuri la preturi derizorii, organul fiscal dar şi înstărită de fond a înţeles prin "orice probă/mijloc de proba" doar metoda 1.4. şi preţul practicat de comercianţi care aprovizionau marfa de la societate pe care o revindeau, evident la un preţ mai mare (anexă factura de vânzare către una din societăţile cumpărătoare care a fost reţinută de organul fiscal ca şi criteriu la stabilirea preţului de piaţa si a metodei de estimare) astfel fiind încălcate dispoziţiile .art. 67 din O.G..92/2003, întrucât estimarea s-a făcut într-un mod ce nu este cel mai apropiat de starea de fapt fiscala.
Cu privire la argumentul instanţei de fond, prin care se apreciază că nu deţine documente justificative (facturi care să evidenţieze plata de TVA la achiziţionare) acest lucru nu poate fi primit câtă vreme organele fiscale au avut la dispoziţie documentele contabile aferente importurilor intracomunitare purtătoare de TVA.
De aceea instanţa de fond greşit înlătura incidenţa/aplicarea hotărârii/deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza C- 183/2014, Salomie şi Oltean, cu privire la dreptul de deducere TVA, neţinând cont de documentele contabile justificative aferente importurilor intracomunitare efectuate de II A. si care se regăsesc in contabilitatea societăţii si care evidenţiază plata de TVA la achiziţionare (depune spre exemplificare documente justificative de import intracomunitar purtătoare de TVA la achiziţionare).
Dacă s-a depăşit plafonul de impunere si sumele stabilite de organul fiscal si contestate sunt legale, atunci contribuabilul II A. are dreptul sa deducă TVA, urmând sa fie dispusă o expertiză în acest scop, care va avea spre analiza întreaga activitate comerciala reflectată în perioada verificata raportat la actele contabile pentru 2006-2010, sa stabilească data la care s-a depăşit plafonul de scutire a veniturilor realizate conform metodelor de punere in aplicare a Legea nr. 571/2003 cu aplic. H.G. nr. 44 din 2004, expertiza care sa aibă baza de calcul atât TVA-ul colectat cât şi TVA-ul deductibil in raport de vânzările/cumpărările efectuate-aceasta fiind soluţia corecta impusa de Codul fiscal care garantează neutralitatea TVA-ului.
Mai mult, şi art. 147 din Codul fiscal, statuează ca ... "în cazul persoanelor care nu s-au înregistrat in scopuri de TVA la momentul când aveau aceasta obligaţie, organul fiscal trebuie sa facă aplicarea hotărârii CJUE citată, respectiv sa determine diferenţa dintre TVA pe care avea obligaţia să o colecteze persoana impozabila şi TVA pe care o avea de dedus, fără a amâna exercitarea dreptului de deducere.
În cauza societatea contribuabila a efectuat operaţiuni de aprovizionare/cumpărare de bunuri caracteristice operaţiunii de deducere TVA, aşa încât obligaţiile reţinute de parate sunt constatate greşit Pe cale de consecinţa, expertiza va constata valoarea TVA ce urmează a fi plătită - daca reclamantul s-ar fi declarat plătitor de TVA stabilindu-se data, si apoi TVA datorat. Perioada verificata fiind 24.05.2006 - 31.12.2010.
Referitor la constatarea potrivit căreia a realizat la data de 31.12.2008 venituri in suma de 150.338 RON depăşind plafonul de scutire existent in acea perioada, se susţine ca in ceea ce priveşte veniturile estimate in suma de 33.098 RON acestea nu sunt reale întrucât organele fiscale au stabilit aceste diferenţe având în vedere faptul ca vânzările la persoane fizice s-au înregistrat la preturi subevaluate, mai mici faţa de preturile practicate in aceleaşi condiţii de piaţa - aspect neprobat de pârâţi şi fără să ţină cont de prevederile art. 4 din Legea concurentei nr. 21/1996 care stabileşte ca preturile produselor se determina în mod liber prin concurenta, si de considerentele instanţei penale.
O altă critică a recurentului-reclamant vizează modul în care instanţa de fond a apreciat cu privire la metoda de estimare avuta in vedere de organul fiscala ignorând criticile noastre cu privire la estimarea obligaţiilor, cată vreme organele fiscale nu au făcut dovada ca au respectat criteriile prevăzute de lege si nu au ţinut cont de dispoziţiile art. 7 pct. 26 raportat la art. 67 din Codul fiscal, parata invocând preturi practicate de către agenţii economici care aprovizionau marfa de la societatea recurentă în scopul revânzării şi nu de către agenţii economici concurenţiali, în speţa de S.C. D. care practică preturi cu amănuntul şi nu "en gros".
Menţionează în acest sens împrejurarea potrivit căreia contribuabilul nu are obligaţia legala sa practice aceleaşi preturi pentru fiecare din clienţi si nici sa practice aceleaşi preturi pentru vânzările cu amănuntul sau/si cu ridicata, iar organele fiscale nu au precizat cadrul legal care sa impună practicarea anumitor preturi.
În situaţia în care preturile sunt diferite in funcţie de o serie de factori obiectivi - calitate, prospeţime, modalitatea de păstrare, mărfurile fiind perisabile, preturile în reţeaua cu amănuntul sunt mai mici decât cele pentru vânzările en-gross, cum este cazul fructelor şi legumelor.
Cu privire la achiziţiile intracomunitare ce au fost stabilite pe baza contractelor de transport şi a facturilor emise de societatea furnizoare din Austria si care nu au fost înregistrate, susţine recurenta-reclamantă ca nu exista dovezi care sa ateste far a niciun dubiu ca marfa a fost livrata efectiv către A., obligaţiile suplimentare fiind stabilite doar în baza unor afirmaţii neprobate de organele de inspecţie fiscal punct de vedere îmbrăţişat greşit de instanţa de fond, şi care nu ţin cont de rezultatele cercetărilor efectuate de organele de cercetare penala care au stabilit fara tăgada ca "CMR-urile întocmite de societatea din Austria, chitanţele de plata si contractele de transport nu sunt semnate de beneficiar, marfa nefiind recepţionată de acesta".
În ceea ce priveşte considerentul reţinut de instanţa de fond, cu privire la faptul ca A. a efectuat plăţi din contul personal in mod repetat către faina din Austria, instanţa de fond a reţinut greşit ca aceste plăţi sunt ai titlu de achitare marfa achiziţionată, ori aceste plăţi au fost făcute de A., ca şi garanţie in vederea achiziţionării ulterioare de mafia la un preţ prestabilit şi îngheţat la data plăţii urmând sa fie achiziţionată ulterior, societatea noastră neavând posibilitate de depozitare si prin aceste plăţi (garanţie) ale persoanei fizice menţinând un preţ fix ţinând cont de fluctuaţia acestora pe parcursul unui an calendaristic la produsele legume/fructe.
Referitor la stabilirea bazei impozabile prin estimare, precizează ca aceasta măsura poate fi folosita de organele de inspecţie fiscala potrivit art. 67 (2) din Codul de procedură fiscală şi nu se afla în situaţia prevăzuta de aceasta prevedere întrucât a pus la dispoziţia organelor de inspecţiei fiscala toate documentele iar potrivit OMFP nr. 3389/2011 estimarea se face în baza unor elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscala, insa în situaţia data estimările au fost efectuate pe baza unor preturi stabilite arbitrar.
Prin urmare, fata de cele invocate, apreciază ca instanţa de fond în considerentele privitoare la temeinicia actelor administrative contestate, s-a pronunţat fără a analiza toate susţinerile noastre si fara a intra in cercetarea fondului. în acest context, dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., consacră principiul potrivit căruia "hotărârile trebuie să fie motivate m fapt si in drept, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ., rolul acestui text fiind acela de a se asigura o buna administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare, în cauza dedusa judecăţii, la pronunţarea hotărârii instanţa de fond, nu a procedat la o analiza a motivelor invocate, ori aşa cum, rezultă din conţinutul disp.art. 425.alin. (1) lit. b) N. C. proc. civ., în considerente trebuia arătate obiectul cererii susţinerea părţilor pe scurt, expunerea situaţiei de fapt pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cat si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, in cauza de fata nefăcându-se vorbire despre temeinicia/netemeinicia acestora. Pentru a se putea vorbi de o examinare efectiva a fondului, instanţa avea obligaţia să examineze toate motivele contestaţiei pe baza de probe şi sa facă o aplicare corectă a legii, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
4. Apărările formulate de intimat/ă
În cauză nu a fost depusă întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Recurentul/reclamant a criticat soluţia instanţei de fond din perspectiva greşitei aprecieri cu privire la autoritatea de lucru judecat şi, de asemenea, cu privire la modalitatea de interpretare a normelor dreptului Uniunii şi a normelor de drept material care referă la documentele justificative.
Reţine Înalta Curte din actele aflate la dosar că, prin prezentul demers judiciar, recurentul-reclamant a solicitat în contradictoriu cu intimatele DGFFP Craiova şi AJFP Vâlcea, anularea în totalitate a Deciziei nr. 160/27.05.2016 emisă de DGFFP Craiova în soluţionarea contestaţiei, precum şi a Deciziilor de impunere nr. x/03.11.2015, respectiv nr. y/03.11.2015, emise în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/03.11.2015, pe perioada verificată 2006 - 2010.
Prin actele fiscale contestate s-au stabilit în sarcina recurentului-reclamant obligaţii fiscal în cuantum total de 1286290 RON, reprezentând: TVA-876777 RON, dobânzi/majorări de întârziere-176.416 RON, penalităţi de întârziere-100.104 RON, impozit pe venit -100.158 RON, dobânzi/majorări de întârziere -17.810 RON, penalităţi de întârziere - 15.025 RON.
Recurentul-reclamant a formulat la data de 30.05.2011 contestaţie împotriva actelor fiscale iniţiale, respectiv Decizia de impunere nr. x/14.04.2011 şi a RIF nr. x/14.04.2011, aceasta fiind soluţionată prin Decizia nr. 208/15.07.2011, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală. Urmare a soluţionării definitive a laturii penale, a solicitat organului fiscal reluarea procedurii administrativ-fiscale suspendată.
După reluarea procedurii de verificare s-a emis Decizia de soluţionare 235/07.04.2015 prin care s-a desfiinţat decizia de Impunere nr. x şi y din 14.11.2015 în ceea ce priveşte suma de 1.353.517 RON cu consecinţa refacerii controlului.
Cum pe latura penală soluţia definitiva dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a fost de clasare a cauzei fata de administratorul A., parata AJFP Vâlcea (fosta DGFP) a formulat plângere împotriva soluţiei de clasare, emisa în dosarul nr. x/2014.
Conform încheierii nr. 85 din 22.10.2014 - judecătorul de camera preliminară a dispus definitiv respingerea plângerii formulate de intimate-pârâtă împotriva Ordonanţelor nr. 546/P/2011 şi 607/11/2/2014, reţinând in motivare ca recurentul-reclamant A. a achitat integral întregul prejudiciu stabilit de către organele de cercetare penala - în cuantum de 15 405 RON, iar fata de restul sumelor impuse de către pârâţi s-a stabilit ca nu se face vinovat, neefectuând importurile intracomunitare de la C., reţinute de organele fiscale la calcularea prejudiciului.
Astfel, prin încheierea nr. 85/22.10.2014, pronunţată de Tribunalul Vâlcea in dosarul nr. x/2014 s-a respins plângerea organelor fiscale la soluţia pronunţată în dosarul de urmărire penală nr. x/2014, întrucât s-a stabilit inexistenta faptelor de evaziune fiscala, iar prin Ordonanţa Procurorului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, din data de 28.04.2014, pronunţată în dosarul penal nr. x/2011 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscala, stabilindu-se ca prejudicial creat a fost achitat integral.
În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte, în acord cu cele învederate de către recurentul-reclamant, apreciază că instanţa de fond a statuat în mod eronat cu privire la incidenţa acesteia în speţa dedusă judecăţii.
Reţine aşadar, Înalta Curte că, în cuprinsul Ordonanţei din 17.06.2014 a prim-procurorului de pe lângă Tribunalul Vâlcea se arată că, deşi există neconcordanţe între livrarile declarate de agenţii economici din Comunitatea Europeana şi declaraţiile fiscale întocmite, nu s-a putut face dovada existenţei infracţiunii de evaziune fiscală.
S-a concluzionat în sensul că nu s-a putut stabili cu certitudine, în privinţa operaţiunilor mai sus amintite, existenţa infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea neînregistrării în evidenţa contabilă a tuturor veniturilor încasate.
Apare astfel ca nelegală soluţia instanţei de fond care, în aprecierea asupra existenţei autorităţii de lucru judecat a celor constatate prin soluţia de clasare arată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 28 C. proc. pen.
Potrivit textului legal mai sus amintit, "Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o".
În speţa de faţă, s-a reţinut de către organele fiscale faptul că recurentul-reclamant ar fi efectuat în perioada 2006-2010 achiziţii intracomunitare de fructe şi legume pe care nu le-a înregistrat în evidenţa contabilă şi pe care le-a vândut ulterior către diverse persoane fizice şi juridice.
Or, exact împrejurarea că nu s-a întâmplat acest fapt atestă ordonanţa prim-procurorului de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi ulterior, instanţa de judecată care a confirmat această soluţie.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 496 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul şi va casa sentinţa, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Având în vedere soluţia data cu privire la acest motiv de recurs invocat, respectiv faptul că hotărârea a fost în totalitate desfiinţată, Înalta Curte nu va mai analiza şi celelalte motive arătate în memorial de recurs, însă acestea vor fi avute în vedere de către instanţa de trimitere.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va statua şi cu privire la necesitatea efectuării unei expertize tehnice în cauză, expertiză, de altfel, solicitată de către recurentul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Întreprindere Individuală A. prin B. împotriva sentinţei nr. 104/2017 din 15 februarie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2022.