Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24.03.2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, au contestat rezoluţia de clasare emisă de către pârâtă în dosarul nr. 20-277. Prin rezoluţia contestată s-a reţinut impedimentul procedural prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privitor la prescripţia răspunderii disciplinare, respectiv aceea de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită.
În acest context, reclamanţii au arătat că au fost trimişi în judecată pe nedrept în baza art. 193 alin. (1) C. pen., iar prin sentinţa penală nr. 273/14.08.2019 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul penal nr. x/2018, au fost condamnaţi cu amendă contravenţională, hotărârea fiind menţinută prin decizia penală nr. 1120/A/14.10.2019 pronunţată în acelaşi dosar.
Au susţinut că s-au adresat Inspecţiei Judiciare pentru modul defectuos în care această cauză a fost judecată, în sensul că au fost pe nedrept condamnaţi la amendă penală deşi din nicio probă nu rezultă ca ar fi comis fapta de lovire reţinută. Totodată, au solicitat să se constate ca de la data judecării defectuoase a acestei cauze nu au trecut 2 ani, iar ultimul termen de la Curtea de Apel Timişoara a fost în toamna anului 2019, astfel încât de la data începerii urmăririi penale din anul 2017 şi până la judecarea cauzei în ultima instanţă au trecut mai mult de 2 ani.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 817 din data de 16 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei de fond au promovat recurs reclamanţii A., B. şi C., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.. Au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată primei instanţe.
În dezvoltarea recursului au susţinut, în contextul expunerii situaţiei de fapt ce a stat la baza prezentului demers judiciar şi a reiterării susţinerilor formulate prin intermediul sesizării adresate Inspecţiei Judiciare, respectiv prin cererea de chemare în judecată, că este necesară reanalizarea întregului probatoriu administrat în cauză, respectiv declaraţiile martorilor D., E. .
În acest sens recurenţii au apreciat că, în realitate, persoanele audiate ca martori sunt autorii faptelor de lovire a părţii vătămate, iar numiţii F., G., H., I., J., K., L. nu au văzut că ar fi existat vreun incident între părţi, astfel că în mod inexplicabil au fost condamnaţi cu amendă penală, iar în temeiul art. 85 alin. (1) din C. pen. şi a art. 85 alin. (2) lit. e) din acelaşi Cod li s-a interzis să comunice cu intimatul şi să se apropie la mai puţin de 20 m, situaţie încălcată chiar de către acesta.
Au mai arătat recurenţii că numiţii G. şi I., care au susţinut că la data de 15.04.2016 s-ar fi aflat pe raza comunei Luncaviţa, la sălaşul intimatului M., în realitate se aflau în altă localitate, unde lucrau la o fermă viticolă de pe raza oraşului Recaş. De asemenea, au susţinut că numitul M. este cunoscut la nivel local ca fiind o persoană cu un comportament necorespunzător, având litigii de natură penală cu numeroase persoane din localitate, chiar şi cu familia sa. Prin urmare, pe lângă faptul că nu au comis fapte infracţionale faţă de numitul M., au fost în mod nelegal obligaţi să-i achite acestuia suma de 6.000 euro daune morale, deşi această persoană este cunoscută ca o persoană care are numeroase litigii cu alţi localnici, inclusiv cu familia sa.
În final, recurenţii au afirmat că, deşi în toate fazele procesuale au declarat că sunt nevinovaţi, dreptul lor la apărare a fost încălcat, întrucât nu au beneficiat de o apărare calificată, respectiv să fie îndrumaţi să-şi angajeze un apărător sau să li se numească un apărător din oficiu, astfel încât hotărârile penale pronunţate în cauză sunt total nedrepte.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatei-pârâte Inspecţia Judiciară i-a fost comunicată cererea de recurs a reclamanţilor, însă aceasta nu a depus întâmpinare.
La termenul de dezbateri din data de 13 ianuarie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. şi a reţinut cauza în pronunţare pe această excepţie.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului reclamanţilor, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:
"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.
Aşadar, recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.
Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, sancţiunea nulităţii recursului.
Astfel fiind, condiţia legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum şi a dezvoltării motivelor, implică determinarea greşelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.
Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Prin urmare, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege şi să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului şi nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.
Ca urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.
Prealabil, deoarece din dezvoltarea recursului se observă că recurenţii sunt nemulţumiţi şi de modalitatea în care instanţa de fond a analizat probatoriile administrate, cu referire punctuală la proba testimonială, se impune a se preciza, pe de o parte faptul că probatoriul respectiv a fost administrat în cadrul procesului penal, iar pe de altă parte că modul în care instanţa de fond a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare.
Aşa fiind, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
În atare situaţie, criticile referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.
În speţă este de observat faptul că, deşi au precizat că recursul se întemeiază pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 7 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi nu au formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate de prima instanţă, subsumate motivelor de casare invocate, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinţei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.
În atare situaţie, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurenţilor-reclamanţi, în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte reţine că aceştia nu au formulat critici care să vizeze nelegalitatea sentinţei atacate, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând indicarea în concret a greşelilor imputate instanţei de fond şi încadrarea lor în motivele de casare invocate, astfel cum sunt acestea prevăzute în art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 din C. proc. civ.
Or, simpla nemulţumire a părţilor cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă prin sentinţa de fond atacată, nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege şi invocate, de altfel în mod formal de recurenţi prin cererea de recurs, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având deja la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.
Din această perspectivă este important a se mai reţine şi faptul că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată de instanţa de fond, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală. Astfel, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză şi la reiterarea situaţiei de fapt reţinute, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează.
Aşadar, de vreme ce recurenţii-reclamanţi nu au arătat care sunt, în concret, regulile de procedură, principiile sau normele legale pretins a fi fost încălcate de către prima instanţă şi care este maniera în care aceste norme au fost încălcate ori greşit aplicate la pronunţarea soluţiei contestate, respectiv care sunt motivele contradictorii sau străine de natura cauzei reţinute de către instanţa de fond, simpla indicare formală a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 7 din C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestora, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.
În aceste condiţii, reţinând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurenţii-reclamanţi au procedat la reluarea situaţiei de fapt şi a probatoriilor administrate, neinvocând veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., şi constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac promovate.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, întrucât recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat exigenţelor impuse de lege şi nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului formulat de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei nr. 817 din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.