Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 august 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.08.2017, sub număr dosar x/2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei - Ministrul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Hunedoara:
- anularea parţială a Ordinelor Ministerului Justiţiei nr. MJ nr. 219/C/2017 şi nr. 1486/C/2017, sub aspectul perioadei de aplicabilitate şi a cuantumului VRS anterior datei de 1.10.2016;
- obligarea pârâţilor 1 şi 2 la emiterea ordinelor de salarizare cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON cu aplicabilitate de la 9 aprilie 2015 prin utilizarea unei VRS de 405 RON şi de la 1 decembrie 2015 a unei VRS de 445,50 RON;
- obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului produs în perioada 9.04.2015 - 31.12.2016, respectiv plata diferenţei de indemnizaţie lunară calculată cu aplicarea valorii sectoriale de referinţă menţionată în petitul 2 şi indemnizaţia efectiv plătită;
- actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data plăţii integrale;
- obligarea pârâţilor la dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1337 din 21 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti:
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia şi, în consecinţă, a respins cererea împotriva acesteia ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă;
- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Tribunalul Hunedoara;
- a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la modificarea în parte a Ordinelor MJ nr. 219/C/2017 şi nr. 1486/C/2017, prin emiterea unor ordine producătoare de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv producătoare de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%, până la data de 30.09.2016;
- a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de anulare parţială a actului administrative;
- a obligat pârâtul Tribunalul Hunedoara la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală, respingând acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei anterior referite au declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei şi pârâtul Tribunalul Hunedoara.
3.1. Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect.
A arătat că, la data de 24.05.2018, ministrul justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, în baza dispoziţiilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale şi de Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care rezultă că judecătorii, magistraţii-asistenţi, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţei supreme sunt salarizaţi, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin acordarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 421,36 RON, respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 privind creşterile salariate aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008 şi, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 RON, respectiv VRS 405 RON la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 şi 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.
Faţă de cele arătate, dat fiind că prin OMJ nr. 2066/2018, intimaţilor-reclamanţi le-au fost acordate drepturile salariale solicitate şi chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 463,5 RON, consideră recurentul-pârât că nu se mai justifică un interes în susţinerea pretenţiilor formulate prin acţiunea introductivă de instanţă şi, prin urmare, se impune admiterea recursului şi pe fond, respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.
Prin note scrise, înregistrate la dosarul instanţei de recurs la data de 9 februarie 2021, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, în raport de OMJ nr. 35/C/4.01.2019, emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018.
Astfel, prin OMJ nr. 2066/C/2018 s-a stabilit că indemnizaţiile judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi asistenţilor judiciari se calculează începând cu data de 9.04.2015 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar de la 1.12.2015, în funcţie de valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, valori mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată şi acordate prin hotărârea recurată, iar ulterior, prin OMJ nr. 35/C/2019, emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018, s-au stabilit indemnizaţiile individuale ale intimaţilor-reclamanţi, plăţile începând a se efectua deja de către instanţa angajatoare conform eşalonării stabilite prin O.U.G. nr. 3/2019.
3.2. Prin recursul său, pârâtul Tribunalul Hunedoara a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea pretenţiilor formulate de reclamanţi în contradictoriu cu Tribunalul Hunedoara.
Astfel, având în vedere că a fost emis Ordinul MJ care se referă la valoarea sectorială solicitată de reclamanţi, aferent perioadei 09.04.2015-la zi, rezultă că pretenţiile acestora vizând anularea ordinelor MJ şi plata diferenţelor salariale au fost stinse.
A mai arătat recurentul-pârât şi că, potrivit competenţelor legale ce îi revin în calitate de ordonator terţiar de credite, urmează a calcula şi a plăti efectiv intimaţilor-reclamanţi drepturile salariale cuvenite conform Ordinulului MJ, în condiţiile legii şi în limita fondurilor bugetare alocate, cu menţiunea că, stabilirea drepturilor salariale ale reclamanţilor, trecute, actuale sau viitoare, este o atribuţie a Ministerului Justiţiei, motiv pentru care a apreciat că tribunalul nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Totodată, în considerarea calităţii sale de ordonator terţiar de credite, ce poate face plăţi numai în limita fondurilor alocate şi a bugetului aprobat, cu respectarea destinaţiei sumelor pe capitolele respective, dată fiind obligativitatea respectării normelor legale, apreciază că nu se poate reţine o culpă a sa cu privire la neplata diferenţelor de salariu solicitate.
Faţă de cele expuse, a solicitat recurentul-pârât a se constata că cererea reclamanţilor pentru anularea ordinelor MJ şi plata diferenţelor salariale pretinse a rămas fără obiect, iar cu privire la capetele de cerere pentru actualizarea cu indicii de inflaţie a sumelor cuvenite şi plata dobânzilor, tribunalul nu are calitate procesuală pasivă şi nu dispune de sumele necesare nefiind alocate fonduri cu această destinaţie.
4. Apărările formulate în cauză
În cauză, nu s-au formulat întâmpinări de către părţile intimate.
II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtul Ministerul Justiţiei şi de pârâtul Tribunalul Hunedoara sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că recurentul-pârât Tribunalul Hunedoara nu a încadrat recursul într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, în raport de criticile de nelegalitate invocate, constată că acestea se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
a) Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurenţilor-pârâţi, care susţin lipsa de obiect a acţiunii prin raportare la emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 de către Ministrul Justiţiei la data de 24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul reclamanţilor la calcularea indemnizaţiei lunare brute prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015-31.12.2017.
Se reţine că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost emis la 24.05.2018, ulterior demersului reclamanţilor iniţiat la data de 7 august 2017, iar în aplicarea acestuia a fost emis Ordinul nr. 35/C/2019 din data de 4 ianuarie 2019, ulterior pronunţării sentinţei atacate.
Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a recunoscut astfel pretenţiile reclamanţilor, însă emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, pentru că reclamanţii au solicitat prin acţiune şi repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, iar prin acest ordin s-a stabilit doar acordarea drepturilor salariale, nu şi actualizarea acestor drepturi şi aplicarea dobânzii legale.
Având în vedere că pârâtul nu a emis la timp ordinul cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută, prima instanţă a reţinut în mod corect că s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamanţilor.
Din aceasă perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.
Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:
"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".
În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".
Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).
În consecinţă, Înalta Curte constată că este neîntemeiat argumentul recurenţilor-pârâţi referitor la rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată.
b) În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa calităţii recurentului-pârât Tribunalul Hunedoara de persoană obligată la acordarea/plata diferenţelor salariale cuvenite reclamanţilor, Înalta Curte o apreciază a fi nefondată, constatând că o astfel de obligaţie nu poate fi identificată, în actualul cadru legislativ, în sarcina autorităţii ministeriale (Ministerul Justiţiei), ci în sarcina instanţei angajatoare.
Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmărind modul de utilizare a acestora.
Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terţiari de credite revine, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, curţilor de apel, parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunalelor şi parchetelor de pe lângă tribunale, care au în structură câte un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic.
În raport de obligaţiile ce revin pârâtului Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constată că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite magistraţilor care activează în cadrul instanţelor de judecată nu poate să atragă obligarea Ministerului Justiţiei în acest sens, numai prin prisma calităţii de ordonator principal de credite. Raportul obligaţional, care are ca obiect plata salariului, se desfăşoară între intimaţii-reclamanţi şi Tribunalul Hunedoara, unde activează reclamanţii, în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanţelor judecătoreşti, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terţiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale.
Chestiunea vizând existenţa unei obligaţii legale a Ministerului Justiţiei, privind plata diferenţelor salariale solicitate de reclamanţii magistraţi prin acţiunile adresate instanţelor judecătoreşti, a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunţarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială.
Deşi sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut următoarele aspecte, cu relevanţă pentru soluţia pronunţată în prezenta cauză:
"55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecinţă a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, următoarele: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".
56. În motivarea acestei decizii s-a menţionat, între altele, că "În măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze" (paragraful 49).
57. Mutatis mutandis, pentru identitate de raţiune, dezlegarea dată în recursul în interesul legii sus-menţionat poate fi avută în vedere, în mod corespunzător, şi în alte cauze similare."
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în sarcina pârâtului Ministerul Justiţiei nu subzistă obligaţia de acordare a diferenţelor salariale solicitate de reclamanţi, în sensul plăţii efective a pretenţiilor băneşti formulate de reclamanţi, Ministerului Justiţiei revenindu-i doar obligaţia asigurării resurselor bugetare necesare plăţilor salariale, iar plata efectivă a drepturilor salariale revine Tribunalului Hunedoara.
În concluzie, sunt nefondate criticile formulate de pârâtul Tribunalul Hunedoara în acest sens.
Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Hunedoara, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 1337 din 21 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.