Şedinţa publică din data de 16 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 14.09.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a deciziei nr. 16524/27.08.2018, emise de parat şi, pe fond, admiterea cererii de plată formulate de reclamanţi şi înregistrate sub nr. x/03.03.2017, pentru suma de câte 450.000 RON pentru fiecare dintre reclamanţi, precum şi obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 1618 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorilor B. şi C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;
A anulat în parte Decizia nr. 16524/27.08.2018, în sensul că a modificat cuantumul stabilit cu titlu de daune morale, după cum urmează: 150.000 RON pentru A., 150.000 RON pentru B., 150.000 RON pentru C. şi 150.000 RON pentru D.;
A respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 1618 din 24 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, precum şi obligarea intimatilor-reclamanti la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului arată că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (3) şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 50 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. De asemenea, arată că hotărârea recurată conţine o motivare contradictorie, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Precizează că prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/03.03.2017, intimaţii-reclamanţi au solicitat acordarea din disponibilităţile F.G.A. a sumei de 20.000 RON daune materiale şi 100.000 euro daune morale pentru A.; 100.000 euro daune morale pentru B.; 100.000 euro daune morale pentru C.; 100.000 euro daune morale pentru D.; 100.000 euro daune morale pentru E.; 100.000 euro daune morale pentru F., reprezentând prejudiciul moral şi material suferit pentru decesul numitului G., ca urmare a unui accident rutier petrecut la data de 25.08.2016.
La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu numărul de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. H. S.A.
Arată că F.G.A. a soluţionat cererea de plată în raport cu sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii, cu circumstantiere, având în vedere situaţia personală a fiecărui petent, stabilind că se justifică acordarea următoarelor sume: 10.735 RON cu titlu de daune materiale şi 52.510 RON cu titlu de daune morale pentru A.; 43.897 RON cu titlu de daune morale pentru B.; 43.879 RON cu titlu de daune morale pentru C.; 75.097 RON cu titlu de daune morale pentru D.; 29.912 RON cu titlu de daune morale pentru E.; 29.912 RON cu titlu de daune morale pentru F..
Critică modificarea cuatumului daunelor morale de către instanţa de fond, în condiţiile în care, în cauză, vinovat de producerea accidentului este un asigurat al asigurătorului H. S.A., apreciind că recurentul în mod corect s-a raportat la cuantumul daunelor morale din studiul FPVS, care a stabilit valorile medii ale despăgubirilor acordate cu acest titlu, în urma analizării practicii judecătoreşti la nivelul curţilor de apel din ţară, ceea ce complineşte prevederile art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, aplicabile în cauză, ce prevăd că la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane, daunele morale se au în vedere în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
Susţine că, deşi instanţa de fond a confirmat faptul că stabilirea procedurii interne sub forma unui barem pe baza căruia să fie stabilită suma concretă, pornind în mod obiectiv de la situaţii de fapt similare sau asemănătoare, corespunde principiului fundamental al egalităţii, dar, cu toate acestea, a considerat că sumele acordate sunt insuficiente şi le-a majorat, fără a aduce niciun motiv suplimentar pe care recurentul-pârât să nu îl fi avut în vedere, reţinând doar şocul pierderii rudei reclamanţilor şi relaţiile apropiate de familie.
Recurentul-pârât consideră că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 2 alin. (1) şi (3) şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum şi pe cele ale art. 21 din Norma nr. ASF nr. 16/2015. Arată că potrivit art. 2 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/2015, Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5, iar în cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente, creanţele vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resurse financiare.
Mai arată că art. 13 alin. (3) din aceeaşi lege prevede că în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.
Astfel, arată că din aceste dispoziţii rezultă că FGA protejează creditorii de asigurări de consecinţele insolvenţei, nu faptul că Fondul se substituie asigurătorilor, obligaţiile fondului fiind obligaţii proprii, noi, şi nu o continuare/preluare a obligaţiilor asigurătorilor faliţi, aceste obligaţii fiind limitate atât în timp, la falimentul unui asigurător şi ca plafon de garantare.
Susţine că dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 16/2015, ce reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea FGA, nu consacră calitatea acestuia de succesor/continuator/mandatar al asiguratorului H. S.A., instituţia având un caracter independent şi statutul juridic de autoritate distinctă. Mai mult, arată că FGA rămâne un terţ faţă de contractul de asigurare RCA care generează obligaţia de plată în sarcina asiguratorului, art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 stipulând că Fondul nu preia funcţiile unui asigurător şi nu are obligaţia de a opera în baza de date CEDAM şi de a elibera certificat privind daunele înregistrate.
Menţionează că acesta este motivul pentru care sumele plătite de FGA ca urmare a soluţionării cererilor de plată sunt înscrise în tabelul creditorilor împotriva asigurătorului falit, conform art. 267 alin. (2) din Legea 85/2014.
Prin urmare, susţine că singurul scop al constituirii şi funcţionării Fondului de Garantare a Asiguraţilor este acela de garantare a creditorilor de asigurări în cazul falimentului unui asigurător, FGA fiind obligat să procedeze la circumstanţierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituită în dauna efectiv suferită, aceasta fiind raţiunea introducerii în textul de lege a obligativităţii instrumentării distincte, proprii, a dosarelor de daune de către FGA, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 şi art. 21 alin. (2) din Norma nr. 16/2015.
Precizează că dreptul de apreciere de care dispune recurentul nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz ori exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigura respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere, suma acordată fiind în conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor.
Recurentul-pârât subliniază faptul că, deşi art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 stabileşte că daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, instanţa de fond nu a făcut nicio referire la jurisprudenţa relevantă şi nici nu a avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile şi evitarea îmbogăţirii fără justă cauză, precum şi pe cel al proporţionalităţii dintre prejudiciul suferit şi suma acordată cu titlu de despăgubire, astfel cum a stabilit jurisprudenţa ICCJ în ce priveşte soluţionarea cererilor privind despăgubirile morale.
4. Apărările formulate
Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Demersul judiciar al reclamanţilor vizează anularea în parte a Deciziei nr. 16524/27.08.2018, emise de pârât şi, pe fond, admiterea cererii de plată formulate de reclamanţi şi înregistrate sub nr. x/03.03.2017, pentru suma de câte 450.000 RON pentru fiecare dintre reclamanţi.
Soluţionând cauza, prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a anulat în parte Decizia nr. 16524/27.08.2018, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul că a modificat cuantumul stabilit cu titlu de daune morale, după cum urmează: 150.000 RON pentru A., 150.000 RON pentru B., 150.000 RON pentru C. şi 150.000 RON pentru D..
În esenţă, instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că în cuprinsul deciziei atacate nu există o motivare în raport de situaţia concretă a reclamanţilor pentru a stabili nivelul acestor daune, iar pe de altă parte, a reţinut că în speţă cuantumul daunelor morale acordate este neîndestulător în privinţa reclamanţilor A., B., C. şi D., pe care le-a majorat la un cuantum de 150.000 RON pentru fiecare dintre aceştia.
Împotriva hotărârii primei instanţe a exercitat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, criticând-o pentru nelegalitate, cererea de recurs fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat existenţa unor motive contradictorii, întrucât, deşi instanţa de fond a confirmat faptul că stabilirea procedurii interne sub forma unui barem pe baza căruia să fie stabilită suma concretă, pornind în mod obiectiv de la situaţii de fapt similare sau asemănătoare, corespunde principiului fundamental al egalităţii, cu toate acestea, a considerat că sumele acordate sunt insuficiente şi le-a majorat, fără a aduce niciun motiv suplimentar în acest sens.
Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondat, în considerarea celor ce vor fi arătate în continuare:
Astfel, se reţine că instanţa de fond avea de verificat dacă suma stabilită de către pârât cu titlu de despăgubiri reflectă situaţia de fapt reţinută în urma administrării probatoriului, şi, dacă în demersul pârâtului de cuantificare a acestor despăgubiri au fost respectate normele incidente, urmând să analizeze susţinerile şi apărările părţilor şi să dispună în concret cu privire la nivelul despăgubirilor, în urma trecerii prin filtrul propriei sale aprecieri.
Considerând, în esenţă, că pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a acordat semnificaţia propriu-zisă prevederilor Legii nr. 213/2015 şi a Legii nr. 503/2004, precum şi normelor A.S.F. incidente, în sensul de a acoperi toate criteriile legale de stabilire a cuantumului despăgubirilor, prima instanţă a anulat în parte Decizia nr. 16524/27.08.2018 şi a majorat cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor A., B., C. şi D..
Înalta Curte constată că sentinţa atacată nu este motivată decât formal, în condiţiile în care din considerentele sentinţei nu rezultă raţionamentul care a întemeiat soluţia de majorare a daunelor morale în cazul reclamanţilor menţionaţi.
Referirea la Anexa nr. 1 a Deciziei nr. 142/26.05.2016 nu este suficientă, atâta timp cât vinovat de producerea accidentului este un asigurat al asiguratorului H. S.A., iar nu I. S.A.; anexa menţionată stabileşte valoarea medie a despăgubirilor morale prin raportare la cele plătite de acest asigurator.
Astfel, instanţa de control judiciar reţine că, pentru o corectă soluţionare a cauzei, chestiunea litigioasă ce se impunea a fi analizată în speţă de către prima instanţă se referă la corecta stabilire a cuantumului despăgubirilor solicitate de intimaţii-reclamanţi pentru daunele suferite ca urmare a producerii accidentului de circulaţie din speţă, împrejurare de natură a clarifica aspectele de legalitate a actului administrativ atacat, din perspectiva cuantumului prejudiciilor provocate.
Aplicând dispoziţiile art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, care prevăd că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, instanţa de fond trebuia să verifice cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor, prin raportare la criteriile jurisprudenţiale stabilite în cuantificarea daunelor morale.
În atare condiţii, Înalta Curte reţine legalitatea criticilor recurentului-pârât referitoare la cuantumul daunelor morale acordate intimaţilor-reclamanţi, apreciind că se impune casarea hotărârii recurate, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa de fond va rejudeca pricina ţinând seama de dezlegarea instanţei de recurs.
În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent, circumscrise motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.
Faţă de soluţia dată recursului, cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de recurent şi de intimaţi urmează a fi avute în vedere de către instanţa de fond, care va soluţiona cauza în rejudecare.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1618 din 24 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1618 din 24 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 16 februarie 2022.