Şedinţa publică din data de 18 februarie 2021
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub numărul x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat in contradictoriu cu FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, anularea articolului 2 al Deciziei nr. 6021 emisa de Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 23.05.2017, obligarea paratei la plata sumei de 4.266,99 RON şi obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 5098 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;
- a anulat art. 2 al Deciziei nr. 6021/23.05.2017 a pârâtului F.G.A;
- a obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 4266,99 RON;
- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 5098 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât susţine încălcarea, prin sentinţa recurată, a prevederilor art. 2 alin. (1), art. 11 şi art. 13 alin. (3) art. 14 din Legea nr. 213/2015, art. 9 alin. (2) şi art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, art. 51 alin. (1), (3) şi (6) din Norma ASF nr. 23/2014, arătând, în esenţă, că documentele anexate cererii de plată dovedesc o supraevaluare a pagubei, prin stabilirea manoperei la un tarif superior celui practicat de alte unităţi service.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat în esenţă următoarele aspecte:
FGA-ul nu preia OPE LEGIS obligaţiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător si FGA, tocmai ca funcţionează in baza unor dispoziţii legale, invocate si de reclamanta, prin avocat, a analiza cererea si a aplica întocmai dispoziţiile legale.
FGA nu este succesorul in drepturile si obligaţiile a vreunui asigurător, in acest caz, B. S.A. si nu datorează despăgubiri prin "efectul legii", aşa cum a înţeles reclamantul. FGA nu plăteşte pentru asigurătorul in faliment, după cum nici asigurătorul in faliment nu plăteşte prin FGA
Se creează o mare confuzie, întrucât FGA nu este un asigurător sau reasigurator şi FGA este obligat nefiind o posibilitate sa analizeze cererile adresate de petenti
Instanţa de fond a apreciat ca, existând solicitarea de reconstatare şi acordul inspectorului de daune înainte de transmiterea dosarului la pârât, acesta nu poate invoca faptul că aceste repere ar fi neconstatate.
O simpla solicitare si un acord al unui inspector de daune înainte de preluarea dosarului de către FGA, ca o obligaţie legala, nu înseamnă si nu poate conduce la concluzia certa ca acel/e reper/e ar fi fost avariate si necesita înlocuirea acestuia.
Este binecunoscut faptul ca in caz de dauna majoritatea persoanelor încearcă sa "înlocuiască" si repere care nu au fost avariate in acel eveniment, cu atât mai mult in urma declarării falimentului asigurătorului
Instanţa de fond a apreciat ca o simpla solicitare de reconstatare echivalează cu existenta unei daune a respectivelor repere dar o analiza a FGA, prin departamentul tehnic de specialitate, unde tot inspectorii de daune analizează cererile, echivalează cu nimic.
Este vorba despre proba reclamantei care consta in înlocuirea reperului, fără o reconstatare din partea asigurătorului, mizându-se pe faptul ca aceasta reconstatare nu mai poate fi efectuata drept pentru care se pot efectua si reparaţii care nu au legătura cu evenimentul asigurat si proba FGA, analizarea si constatarea de data aceasta, de un specialist a lipsei necesitaţii de înlocuire a reperului respectiv.
Dacă iniţial, art. 51 alin. (5) din Norma ASF nr. 23/2014 prevedea ca preţ maxim preţurile practicate de unităţile de specialitate autorizate de producătorii de vehicule, respectiv reprezentanţii din România ai acestora, acest alineat a fost abrogat Ia data de 19 ianuarie 2015.
Rezultă aşadar intenţia clară a legiuitorului ca astfel de preţuri să nu mai reprezinte o limită scopul fiind despăgubirea conform documentelor justificative prezentate.
Scopul despăgubirii indemnizaţiei de asigurare trebuie sa fie acoperirea prejudiciului si nu o îmbogăţire fără justa cauza, onorata instanţa de recurs si mai ales a unităţilor reparatoare cum este si cazul dedus judecaţii.
FGA în baza dispoziţiilor legale nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare.
In cazul dedus judecaţii reclamantul este beneficiarul asigurării de tip RCA a asiguratului, vinovat de producere a evenimentului, raportul contractual de asigurare fiind intre vinovatul de producere a evenimentului rutier si asigurătorul B. S.A.
In cazul dedus judecaţii beneficiarul asigurării de tip RCA a suferit un prejudiciu constând in avariile produse la autoturism, acesta s-a prezentat la unitatea service, aceasta unitate a acceptat efectuarea reparaţiilor si a acceptat ca plata sa o efectueze asigurătorul, dovada fiind si faptul ca pe factura la rubrica cumpărător se menţionează numărul dosarului de dauna, aceasta unitate eliberând autoturismul, ulterior devenise cesionara creanţei de asigurare.
Astfel, in acest moment beneficiarul asigurării - reclamanta din prezenta cauza (cesionara si nu creditoare de asigurare), are acoperit prejudiciul, scopul unei asigurări nefiind îmbogăţirea fara justa cauza si aducerea autoturismului la starea iniţiala ceea ce s-a si întâmplat si prejudiciul exista dar acesta este Ia unitatea reparatoare si nu la beneficiarul asigurării.
Daca beneficiarul asigurării efectua plata către unitatea reparatoare sau daca aceasta îl obliga la plata printr-o sentinţa judecătoreasca atunci prejudiciul s-ar fi creat într-adevăr in patrimoniul beneficiarului asigurării de tip RCA si acesta era îndreptăţit la restituirea întregii sume.
Dar in cazul dedus judecaţii reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului. Având în vedere că principalul scop al Fondului este acela de garantare a creditorilor de asigurări FGA este obligat sa acţioneze ca un profesionist, fiind în cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte "riscurile diminuării nejustificate a resurselor FGA, prin acordarea fără analiza a cererilor depuse de petenţi la FGA, aceasta fiind si raţiunea introducerii in textul de lege a obligativităţii instrumentării distincte a dosarelor de dauna de către FGA.
Raportat la cele expuse mai sus, fata de faptul ca FGA nu este un asigurător si FGA-ul nu preia ope legis obligaţiile vreunui asigurător în faliment ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător, a faptului ca reclamantul nu a fost prejudiciat acesta nefăcând dovada prejudiciului ci fiind despăgubit in cuantumul egal cu cuantumul pagubei suferite care are caracter reparator si nu de îmbogăţire fără justa cauza, a faptului ca FGA este obligat sa se comporte ca un profesionist in ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare din care este constituit si a faptului ca, legiuitorul a obligat FGA sa analizeze si instrumenteze dosarele de dauna, pe cale de consecinţa apreciem ca, FGA a procedat in baza legii la analizarea si instrumentarea dosarului de dauna in cauza si acordat despăgubiri in baza unei atente analize astfel ca, între valoarea prestaţiei executate şi preţul plătit să existe un echilibru, pe cazuri similare şl având în vedere preţurile agreate de reprezentanţele mărcilor autovehiculelor, solicită in baza dispoziţiilor art. 488, alin. (1), pct. 6) şi 8) C. proc. civ. prin raportare la art. 497 si art. 20, alin. (3) prima teza din L 554/2004, casarea sentinţei recurate si trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond care a pronunţat hotărârea casată.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârât, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 06.02.2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 18.02.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat in contradictoriu cu Fondul De Garantare A Asiguraţilor, anularea articolului 2 al Deciziei nr. 6021 emisa de Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 23.05.2017, obligarea paratei la plata sumei de 4.266,99 RON.
Prin sentinţa recurată, a fost anulat art. 2 al Deciziei nr. 6021/23.05.2017 emisă de pârâtul F.G.A şi a fost obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 4266,99 RON.
Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative aplicabile, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.
Astfel, Înalta Curte constată că deşi recurentul-pârât a invocat şi temeiul de drept prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., totuşi în dezvoltarea motivelor de recurs a formulat critici care privesc doar dezacordul cu privire la modul în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate se subsumează celui de-al doilea motiv invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recursul declarat de pârât vizează soluţia pronunţată pe primul capăt al cererii de chemare în judecată, prin care instanţa de fond a obligat FGA şi la plata sumei de 4.266,99 RON, respinsă prin Decizia nr. 6021/23 mai 2017.
Înalta Curte va respinge criticile de nelegalitate formulate de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondate.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014:
"(1) Despăgubirile pentru vehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA. (...)
(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53. (...)
(6) Prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părţi componente, piese înlocuitoare şi de materiale pentru acestea, cu excepţia celor în regim de consignaţie, şi/sau executarea de lucrări de întreţinere şi de reparaţie la vehicule.
(7) Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate".
Din interpretarea logică şi sistematică a dispoziţiilor 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi a dispoziţiilor art. 51 alin. (1), (3), (6) şi (7) din Norma ASF nr. 23/2014, rezultă concluzia potrivit căreia autoritatea pârâtă garantează cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparaţiile necesare, iar nu prin raportare la preţurile practicate de reprezentanţele producătorului auto al vehiculului avariat. Prin urmare, demersul FGA de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care îl apreciază serios şi rezonabil, în virtutea principiului echităţii, nu poate fi validat, chiar dacă s-ar avea în vedere un criteriu obiectiv, şi anume preţurile practicate de unităţile service de reprezentanţă, întrucât nu există un temei legal pentru acest demers.
Chiar dacă, anterior, a existat o prevedere referitoare la limitarea despăgubirii la preţurile practicate de unităţile de reprezentanţă ("preţurile practicate de unităţile de specialitate utilizate în stabilirea cuantumului pagubei nu pot fi mai mari decât preţurile practicate de către unităţile de specialitate autorizate de către producătorii de vehicule, respectiv reprezentanţii din România ai acestora"), Înalta Curte reţine că art. 51 alin. (5) din Norma ASF nr. 23/2014 a fost abrogat înaintea formulării cererii de plată de către reclamantă (prin Norma ASF nr. 2/2015), nefiind incident speţei.
Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014, potrivit cărora:
"La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de persoanele păgubite, ţinându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăşi valoarea acestora din momentul producerii accidentului şi nici limitele de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA".
Prin urmare, despăgubirea se stabileşte în funcţie de valoarea pagubelor de la momentul producerii accidentului şi de limitele de despăgubire stabilite prin poliţă, iar nu în funcţie de preţurile practicate de unităţile de reprezentanţă.
Înalta Curte reţine că deşi în sarcina FGA există o obligaţie de diligenţă şi un drept de analiză proprie a cererilor de plată şi dosarelor de daună, din perspectiva existenţei şi cuantumului despăgubirii solicitate, reducerea contravalorii manoperei unităţii reparatoare prin raportare la un criteriu neprevăzut de lege este contrară prevederilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 şi depăşeşte marja de apreciere a autorităţii pârâte şi limitele obligaţiei de diligenţă.
Totodată, Înalta Curte reţine că stabilirea valorii despăgubirii prin raportare la preţurile practicate de unităţile service în fiecare din cazurile concrete şi prin raportare la documentele justificative eliberate de unităţile reparatoare, reprezintă o aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului şi nu o îmbogăţire fără justă cauză, astfel cum afirmă eronat recurentul-pârât. Prin urmare, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa fondului, că decizia contestată este nelegală, sub aspectul refuzului pârâtului FGA de a achita întreaga despăgubire solicitată şi a plafonării despăgubirii în raport de un criteriu neprevăzut de lege - preţurile practicate de unităţile de reprezentanţă ale producătorului auto, verificarea cuantumului despăgubirii în raport de aceste preţuri excedând obligaţiilor legale ce-i revin Fondului în raport de dispoziţiile Legii nr. 215/2013 şi art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014.
Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 5098 din 20 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 18 februarie 2021