Revizuire a unei hotărâri penale pe latură civilă. Invocarea cazului prevăzut de dispoziţiile art. 508 pct. 5 din Codul de procedură civilă. Condiţii de admisibilitate
C.proc.civ., art. 509 alin. (1) pct. 5, art. 513 alin. (3)
C.proc.pen., art. 453 alin. (2)
Chiar dacă prin înscrisul invocat de partea revizuentă se atestă o situație de fapt și de drept anterioară sau contemporană cu pronunțarea deciziei penale a cărei revizuire pe latură civilă o solicită, cerința privitoare la anterioritatea înscrisului nou nu este îndeplinită în condiţiile în care acesta (în sens de instrumentum) nu exista la data judecării cauzei penale, fiind un înscris procurat prin minima diligenţă a revizuentei după pronunțarea deciziei penale.
O atare constatare vine în contradicție cu reglementarea cuprinsă la art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă care permite a se recurge la această cale extraordinară de atac în cazul descoperirii unui înscris nou, formulare din care rezultă că norma are în vedere în mod neechivoc un înscris preexistent pronunțării hotărârii judecătorești.
Totodată, nici cerinţa ca înscrisul să nu fi putut fi exhibat în procesul penal nu este îndeplinită, întrucât, din perspectiva acestei condiţii, imposibilitatea prezentării pretinsului înscris nou trebuie să generată fie prin conduita culpabilă a părții adverse, care a obstaculat prezentarea înscrisului instanței, reținându-l, ori să fie determinată de o împrejurare mai presus de voința părții.
Or, în condițiile în care înscrisul prezentat ca fiind nou a fost eliberat la simpla cerere scrisă adresată de către revizuentă executorului judecătoresc instrumentator, nu poate fi identificată nicio dificultate în obținerea aceluiași înscris înainte de pronunțarea deciziei penale a cărei revizuire o solicită.
Prin procurarea acestui înscris după finalizarea judecății în procesul penal fără justificarea unei veritabile imposibilități a obținerii lui înainte de pronunțarea deciziei penale se vădește o modalitate deghizată de a provoca o nouă judecată asupra laturii civile a unui proces penal definitiv soluționat, fapt ce confirmă inadmisibilitatea cererii de revizuire. În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului din perspectiva dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, instanţa europeană statuând că exigențele acestei norme convenționale sunt înfrânte în cazul în care revizuirea unei hotărâri definitive ar fi considerată admisibilă într-o situație pe care partea interesată putea să o invoce, să o demonstreze în cursul procesului finalizat cu hotărârea definitivă care a dobândit autoritate de lucru judecat.
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 2204 din 3 noiembrie 2020
I. Circumstanţele cauzei.
1.Obiectul cererii de revizuire
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiței, Secția I civilă la data de 21.09.2020, revizuenta A., în temeiul art. 453 alin. (2) din Codul de procedură penală rap. la art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, a formulat cerere de revizuire a deciziei penale nr. 216/A din 14.06.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiție, Secția penală, pe care o consideră netemeinică şi nelegală, în ceea ce priveşte latura civilă.
A arătat că solicită ca, în baza probatoriilor ataşate cererii şi a celor care se vor administra, să se pronunțe o hotărâre de admitere a cererii de revizuire și, în rejudecarea acțiunii civile, să se respingă ca neîntemeiate pretențiile părții civile formulate împotriva sa, pentru următoarele motive:
Prin rechizitoriul nr. 51/P/2012 din 15.04.2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA Structură centrală - Secţia de combatere a corupţiei, revizuenta, fost judecător al Curţii de Apel X., a fost trimisă în judecată pentru motivul că, în data de 22.02.2012 a pronunţat, în complet colegial, decizia penală nr. 381/2012 în dosarul nr. x/2/201, al Curţii de Apel X., Secţia I penală.
Prin sentinţa penală nr. 97/F din 19.05.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2/2014 al Curții de Apel Bucureşti, ca instanţă de fond, în temeiul art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală, rap. la art. 16 alin. (1) lit. b), teza I din același cod, revizuenta a fost achitată pentru toate infracţiunile reţinute prin rechizitoriu.
Împotriva sentinţei menționate, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casați și Justiție - DNA a declarat apel, iar prin decizia penală nr. 216/A din 14.06.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secţia penală, revizuenta a fost condamnată, cu următoarea motivare:
”Ceea ce se impută inculpatelor în prezenta cauză, nu este modalitatea de interpretare şi aplicare a legii ori evaluarea probatoriului, activităţi specifice magistratului ori aspectul achiesării la o opinie izolată sau chiar generarea unei noi şi singulare opinii pe o problemă de drept sau reluarea unei problematici tranşate în căile ordinare de atac.
În sarcina inculpatelor se reţine generarea unui raţionament juridic cu aparenţă de validitate pentru a sprijini o anumită soluţie, altfel imposibil de pronunţat.
Inculpatele au generat tiparul unui silogism juridic, în care au introdus date străine dosarelor analizate, respectiv au modificat voit baza factuală, definitiv statuată în cauzele privindu-l pe B., pentru a susţine incidenţa principiului Ne bis in idem în hotărârea pronunţată, principiu străin judecăţii în alte condiţii. Baza factuală era intrată în puterea lucrului judecat, fiind stabilită prin hotărâri ce închiseseră definitiv urmărirea penală. Ca urmare, baza factuală nu făcea obiectul evaluării, ci constituia ”un dat” în cauza judecată de inculpate.
În lipsa generării acestei situaţii juridice, diferite de cea reală, soluţia faţă de B., nu ar fi avut suport probator, fiind imposibil de pronunţat în baza legii, ci doar în contra sa.
Evocarea identităţii de bază factuală cu privire la mai multe hotărâri privind aceeaşi persoană, deşi cunoşteau neconformitatea cu realitatea şi lipsa de validitate a acestei afirmaţii şi pronunţarea unei hotărâri ce a valorificat aceste date, au generat urmările prevăzute de lege (un ajutor dat condamnatului care ar fi beneficiat de exonerarea de pedeapsă şi de răspundere civilă, un prejudiciu material părţii civile constând în paralizarea executării silite şi recuperării prejudiciului, o prejudiciere a interesului general vizând punerea în executare a pedepselor definitive aplicate, dar şi un prejudiciu de imagine autorităţii judecătoreşti).
Conduita ilicită se grefează pe activităţile specifice de judecată, inculpatele fiind magistraţi în funcţie.
Acest mod de operare scoate judecata inculpatelor din sfera conceptului de legalitate în emiterea actului procesual ce este hotărârea judecătorească. De asemenea, acest modus operandi, în considerarea obţinerii unui rezultat prefigurat, justifică reţinerea intenţiei, ca formă a vinovăţiei.”
În ceea ce privește latura civilă, în considerentele aceleiași decizii penale, instanța de apel a reținut următoarele:
”Prin decizia nr. 381/2012, inculpatele au admis contestaţia în anulare formulată de condamnatul B., împotriva deciziei penale nr. 741 din 04 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, au desfiinţat, în parte, decizia penală nr. 741 din 04 aprilie 2011, referitor la contestator, cu privire la care exista autoritate de lucru judecat şi sentinţa penală nr. 1240 din 15 iunie 2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, precum şi decizia penală nr. 802 din 16 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. j) Cod de procedură penală, au încetat procesul penal pornit împotriva contestatorului, pentru săvârşirea unei complicităţi la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzute de art. 26 Cod penal din 1969 cu referire la art. 246 combinat cu art. 2481 cu aplic. art. 41 alin. (2) rap. la art. 258 alin. (1) din Codul penal din 1969. S-a anulat mandatul de executare a pedepsei emis pe numele contestatorului şi s-a dispus punerea de îndată în libertate, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
În ceea ce priveşte efectele deciziei acestea au vizat explicit soluţia în latura penală, respectiv exonerarea de executare a pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare.
Soluţia laturii penale se răsfrânge de drept, asupra laturii civile şi generează împiedicarea executării silite sau a urmăririi condamnatului pentru acoperirea prejudiciului (s.n.). Astfel, potrivit dispoziţiei în vigoare la data pronunţării, art. 346 alin. (4) Cod procedură penală de la 1968, instanţa nu soluţionează acţiunea civilă când pronunţă încetarea procesului penal pe cazul prevăzut de art. 10 lit. j) Cod procedură penală 1968.
Anularea condamnării viciază fundamentul angajării răspunderii civile şi echivalează cu anularea titlului executoriu al Y. în raport cu debitorul B. (s.n.) sau generează cel puţin o apărare eficientă în contextul declanşării executării silite.
Lipsirea de titlu executoriu în raport cu acest debitor a generat împiedicări majore în obţinerea dezdăunării, la peste un deceniu de la data săvârşirii faptelor (2000-2001).”
În prezenta cauză, Y. are calitatea de parte civilă şi a precizat prejudiciul final la suma de 18.802.405,24 lei, menţionând că acesta provine prin desfiinţarea titlului de executare faţă de B., prin decizia penală nr. 381/2012, pronunţată de Curtea de Apel București, care a generat împiedicarea executării silite a condamnatului, deşi prin decizia penală nr. 381/2012, judecătorii nu au soluţionat și nici nu s-au pronunţat asupra laturii civile.
Revizuenta subliniază că Y. nu a formulat apel împotriva sentinţei penale nr. 97/F/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, astfel încât latura civilă a fost rejudecată în apel de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, doar în baza apelului formulat de către DNA, care a solicitat doar soluţionarea acţiunii civile fără să precizeze în ce constă şi care este cuantumul pretenţiilor, modul de calcul etc., circumstanţe care vor trebui avute în vedere la soluţionarea prezentei cereri de revizuire.
Deopotrivă, o importanţă deosebită în cauză o prezintă împrejurarea că prin decizia penală nr. 381/2012, pronunţată în complet colegial, din care revizuenta a făcut parte, în dosarul nr. x/2/2011, a fost desfiinţată în parte decizia penală nr. 802/2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală, prin care B. a fost obligat în solidar la plata sumei totale de 18.839.684,50 lei, alături de C., D. şi E.
În continuare, revizuenta învederează că la data de 11.06.2012, BEJ F. a dispus încetarea executării silite faţă de B., executarea deciziei penale nr. 802A/2010, continuând faţă de ceilalţi codebitori (proba 4).
La judecata în apel, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu s-au administrat probe în ceea ce priveşte latura civilă, nu s-au solicitat niciun fel de relaţii de la executorul judecătoresc F. care avea în instrumentare dosarul de executare silită nr. x/2011, în care încă se executa suma menţionată în baza titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 802/2010 a Tribunalului Bucureşti.
La data de 25.08.2020, revizuenta a adresat BEJ F. cererea înregistrată sub nr. 120/2020 la care a primit adresa de răspuns nr. 754 din 01.09.2020 în care i s-au comunicat următoarele: ”Prin procesul verbal nr. 754/11.06.2012, executorul judecătoresc a dispus ridicarea popririi instituite asupra conturilor debitorului B., deschise la terţul poprit Z. SA şi încetarea executării silite împotriva conturilor debitorului B. ... în baza deciziei penale nr. 381/22.02.2012 ... prin care s-a dispus desfiinţarea în parte a titlului executoriu, în ceea ce îl priveşte pe debitorul B.”.
Prin acelaşi răspuns, executorul judecătoresc a comunicat că: ”Prin urmare, în perioada 22.02.2012 - 25.10.2016, executarea silită a continuat numai împotriva celorlalţi codebitori solidari.”
În final, prin acelaşi înscris, BEJ F. a informat că ”... de la data procesului verbal nr. 754/11.06.2012 şi până ia data prezentei, în dosarul de executare nr. x/2011 al BEJ F., creditorul nu a solicitat reluarea executării silite împotriva debitorului B..”
Revizuenta învederează că din cele relatate de către executorul judecătoresc prin răspunsul nr. 754/01.09.2020, rezultă că executarea silită a sumei de 18.839.684,50 lei, menţionată în titlul executoriu nr. 802A/2010, nu a încetat în perioada cuprinsă între 22.02.2012 - 25.10.2016, circumstanţe necunoscute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală la soluţionarea apelului, prin decizia penală nr. 216A/2017 a cărei revizuire o cere, cu privire la latura civilă.
De asemenea, la soluţionarea apelului referitor la latura civilă, prin decizia penală nr. 216/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a cunoscut că executarea silită faţă de B. nu a încetat în perioada 22.02.2012 - 11.06.2012, acesta fiind motivul pentru care a obligat în solidar inculpatele la plata dobânzilor aferente sumei de 18.839.684,50 lei, pentru perioada 22.02.2012 - 25.10.2016, deşi ar fi trebuit ca dobânzile să curgă începând cu momentul încetării executării silite, respectiv cu data de 11.06.2012 şi nu cu data de 22.02.2012, când s-a pronunţat decizia penală nr. 381/2012.
În circumstanţele date, revizuenta susține că situaţia de fapt relevată a creat premisele învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Civilă cu prezenta cerere de revizuire a laturii civile, întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (2) din Codul de procedură penală raportate la art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 din noul Codul de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părților.
Rezultă că, pentru a se putea invoca ipoteza prevăzută de această dispoziţie legală şi a se admite cererea de revizuire, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii: (1) partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; (2) înscrisul să nu fi putut fi înfăţişat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii; (3) înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată.
Se mai arată de către revizuentă că fiind vorba despre condiţii cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar şi numai a uneia dintre acestea are drept consecinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
Din conținutul adresei nr. 754/2020 al BEJ F., precum şi circumstanţele judecării apelului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în care s-a pronunţat decizia penală supusă prezentei revizuiri, din perspectiva laturii civile, revizuenta consideră că sunt întrunite cumulativ toate cele trei condiții anterior enunțate.
Prealabil, se precizează că decizia penală nr. 216A/2017, a cărei revizuire, pe latură civilă, se solicită, evocă fondul, întrucât prin această hotărâre a fost soluţionată atât latura penală, cât şi latura civilă a procesului penal.
În ceea ce priveşte prima condiţie - înscrisul nou care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată - acesta este reprezentat de răspunsul nr. 754 din 01.09.2020 al BEJ F., întrucât datele și informațiile menţionate în conţinutul acestuia nu au fost cunoscute Înaltei Curţi la epoca judecării apelului, în care s-a pronunţat decizia penală nr. 216A/2017.
Cu referire la cea de-a doua condiție - înscrisul să nu fi putut fi înfăţişat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii - în raport de conţinutul judecăţii apelului şi apărările formulate de părţi, în condiţiile în care la soluţionarea acţiunii civile nu s-au administrat probe, iar judecata s-a realizat în baza probațiunii administrate la urmărirea penală şi la prima instanță, rezultă cu evidenţă că înscrisul nu a putut fi înfăţişat instanţei de aşa manieră încât să existe o imagine completă şi în deplin acord cu realitatea obiectivă asupra acţiunii civile, a stadiului executării silite, a sumelor recuperate de partea civilă pe parcursul procedurii falimentului şi, implicit, a prejudiciului imputat prin admiterea acţiunii civile.
În ceea ce privește latura civilă, singurele probe administrate în cauza penală sunt reprezentate de cererea de constituire parte civilă a Y. depusă în etapa urmăririi penale şi reiterată ad litteram în faţa primei instanţe, prin care se constituia parte civilă cu suma de 18.839.684,50 lei şi dobânda legală, până la data achitării efective, care, în opinia părţii civile, nu a putut fi executată de la B., din cauza pronunțării deciziei penale nr. 381/2012.
Revizuenta invocă împrejurarea că a aflat despre stadiul şi situaţia juridică a dosarului de executare nr. x/2011 al BEJ F. şi situaţia juridică a executării silite, ulterior finalizării cauzei penale în care s-a pronunţat decizia penală nr. 216A/2017.
Cea din urmă condiţie cerută pentru admisibilitatea revizuirii - înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată - este de asemenea îndeplinită în speță, în opinia revizuentei, aspect care rezultă din conţinutul înscrisului şi al datelor comunicate de către executorul judecătoresc F.
Astfel, o importanţă deosebită o constituie comunicarea executorului judecătoresc din care rezultă următoarele situaţii preexistente pronunţării deciziei penale nr. 216A/2017, dar necunoscute instanţei care a pronunţat hotărârea de condamnare și prin care a fost soluționată și latura civilă:
(i) executarea silită a deciziei penale nr. 802A/2010 a încetat faţă de B. la 11.06.2012 şi nu la data de 22.02.2012, or în această perioadă, dobânzile acordate eronat prin decizia penală supusă revizuirii însumează 754.838,90 lei;
(ii) executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 802A/2010 nu a încetat în perioada 22.02.2011 - 25.10.2016, în această perioadă fiind efectuate acte de executare silită cu privire la creanţa menţionată în titlul executoriu, faţă de codebitorii solidari;
(iii) interesul creditoarei Y. faţă de executarea silită împotriva lui B. lipseşte cu desăvârşire în cauză, cât timp până la data de 01.09.2020, Y. nu a solicitat reluarea executării faţă de acesta.
Cele menţionate de executorul judecătoresc în cuprinsul adresei nr. 754/2020 reprezintă circumstanţe nou descoperite, iar nu circumstanţe noi, adică acestea sunt circumstanţe care au legătură cu cauza, existau în timpul procesului penal, dar nu au fost dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după terminarea procesului (a se vedea cauza Popescu Stanca c. României, hotărârea CEDO din 07.07.2009, care defineşte sintagma ”defect fundamental” ce poate provoca revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive).
Doctrina a statuat unanim că este esenţial ca înscrisul nou să constate o situaţie de fapt anterioară pronunţării hotărârii care să aibă o importanţă deosebită pentru dezlegarea pricinii, situaţie în care se încadrează și particularităţile prezentei cauze.
Revizuenta mai susține că în situaţia în care la dosarul cauzei în care s-a pronunţat decizia penală nr. 216A/2017 s-ar fi depus înscrisuri din care să rezulte situaţia juridică a executării silite, nu s-ar fi ajuns la admiterea acţiunii civile, cât timp unica raţiune pentru care revizuenta a fost obligată la plata dobânzilor în condiţii de solidaritate, a fost aceea că s-a încetat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 802A/2010 de la data de 22.02.2012; or, executorul judecătoresc, prin adresa nr. 754/01.09.2020 infirmă considerentele deciziei penale nr. 216A/2017 care au condus la admiterea acţiunii civile.
Pentru a fi în prezenţa unui prejudiciu rezultat din imposibilitatea executării creanţei stabilite prin decizia penală nr. 802A/2010, ar fi trebuit ca în perioada 22.02.2012 - 25.10.2016, în dosarul de executare silită nr. x/2011 al BEJ F., să nu se fi efectuat acte de executare silită, iar legătura de cauzalitate să fie reprezentată de pronunţarea deciziei penale nr. 381/2012.
Este important de reţinut că Y. nu a fost în imposibilitate de a executa silit creanţa din titlul executoriu reprezentat de decizia penală nr. 802A/2010 în perioada 22.02.2012 - 25.10.2016 pentru ca executarea silită viza mai mulţi debitori ţinuţi în solidar, aşa încât argumentul reţinut eronat de instanţă - încetarea executării silite în perioada menţionată - nu poate fi generator al dobânzilor pe care revizuenta a fost obligată să le achite, cât timp executarea silită a continuat în perioada arătată.
Cu alte cuvinte, este lipsit de importanţă dacă la data de 11.06.2012, BEJ F. a încetat executarea silită faţă de B., cât timp executarea silită a creanţei din decizia penală nr. 802A/2010 nu a încetat, iar în dosarul nr. x/2011 s-au făcut acte de executare silită a titlului executoriu amintit, în perioada 22.02.2012 - 25.10.2016.
În opinia revizuentei, în mod cert Înalta Curte ar fi pronunţat o altă soluţie în ceea ce priveşte acţiunea civilă, dacă ar fi cunoscut, anterior pronunţării deciziei penale nr. 216A/2017, că, în dosarul de executare nr. X/2011 al BEJ F. nu s-a încetat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 802A/2010.
Pronunţarea în completul colegial din care a făcut parte revizuenta a deciziei penale nr. 381/2012 nu a avut niciun impact asupra executării silite de către Y. a sumei de bani menţionate în dispozitivul deciziei penale nr. 802A/2010 şi nu a condus la încetarea executării silite a acestuia, astfel încât nu se poate afirma, urmând logica simplă, că în perioada 22.02.2012 - 25.10.2016, Y. a fost prejudiciată pentru că s-a aflat în imposibilitate de a valorifica suma de 18.838.804,50 lei de vreme ce executarea silită nu a fost întreruptă în perioada menţionată.
Revizuenta consideră că pentru judecarea laturii civile instanţa care a soluţionat cauza prin decizia penală nr. 216A/2017, avea obligaţia să solicite Y. să precizeze dacă mai susţine acţiunea civilă, care este cuantumul pretenţiilor şi modul de calcul al acestora. De asemenea, trebuia să administreze probe cu privire la stadiul executării silite a titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 802A/2010, pentru a stabili dacă s-a încetat executarea silită a creanţei în sumă de 18.838.804,50 lei şi perioada de referinţă.
Fără a critica modul de soluţionare a laturii civile prin decizia penală nr. 216A/2017, revizuenta susține că înscrisul reprezentat de răspunsul nr. 754 din 01.09.2020 al BEJ F. se circumscrie tuturor imperativelor art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, iar conţinutul acestuia este în măsură să genereze rejudecarea acțiunii civile, cu consecinţa respingerii acesteia faţă de revizuentă, întrucât prejudiciul pretins nu există, nu a fost generat şi nu este o consecinţă a faptelor pentru care aceasta fost condamnată.
Conchizând, revizuenta susţine că nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii sale civile delictuale, întrucât nu există prejudiciul pretins de Y. pentru imposibilitatea de executare a titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 802A/2010, de vreme ce executarea silită a acestui titlu nu a fost încetată, întreruptă ori suspendată, ca urmare a pronunţării deciziei penale nr. 381/2012; mai mult, s-au efectuat acte de executare în mod continuu în dosarul de executare nr. 754/2011 de către BEJ F., de la momentul învestirii cu executarea silită a sumei de 18.838.804,50 lei.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cerere de revizuire în condițiile art. 513 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac de retractare, având în vedere cele ce succed.
Revizuirea de față este formulată împotriva dispozițiilor privitoare la soluționarea laturii civile din cuprinsul deciziei penale nr. 216/A din 14.06.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiție, Secția penală, dispoziții prin care revizuenta A. (în solidar cu numita G.) a fost obligată la plata dobânzii legale aferente sumei de 18.838.804,50 lei, calculate de la data de 22.02.2012 (data pronunţării deciziei nr. 381/2012) până la data de 25.10.2016 (data anulării deciziei nr. 381/2012), către partea civilă SC Y. SA, prin lichidator judiciar SCP W. SPRL.
Temeiul juridic al prezentei căi extraordinare de atac este reprezentat de prevederile art. 453 alin. (2) din Codul de procedură penală rap. la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Astfel, art. 453 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede:
”(2) Revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă.”
Pe de altă parte, art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă stabilește:
”(1) Revizuirea asupra unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate de o împrejurare mai presus de voința părților.”
Astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a pus în dezbaterea părților admisibilitatea cererii de revizuire, prin raportare la fapte pe care se întemeiază, potrivit celor prevăzute de art. 513 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Din punct de vedere formal, se constată că cererea de revizuire are ca obiect latura civilă a unei hotărâri judecătorești penale definitive, potrivit legislației procesuale penale (art. 552 alin. 1 din Codul de procedură penală), iar, pe de altă parte, din perspectiva cerinţelor legislaţiei procesuale civile (premisa normei de la art. 509 din Codul de procedură civilă), această hotărâre judecătorească evocă fondul raportului juridic obligațional de natură civilă, având în vedere că aceasta cuprinde dispoziția de obligare a revizuentei A. (în solidar cu numita G.) la plata către partea civilă Y. a dobânzii legale aferente sumei de 18.838.804,50 lei, pentru perioada 22.02.2012 - 25.10.2016, în angajarea răspunderii civile delictuale a acesteia, fundamentul juridic al acțiunii civile alăturate acțiunii penale, în cadrul procesului penal.
Din perspectiva ipotezei normative pe care revizuenta și-a fundamentat această cale extraordinară de atac – art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă - , Înalta Curte reține că este necesară verificarea următoarele condiții de admisibilitate:
- a) partea interesată (revizuenta) să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul penal;
- b) înscrisul trebuie să aibă forță probantă prin el însuși;
- c) înscrisul să fi existat la data la care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită;
- d) înscrisul să nu fi putut fi exhibat în procesul penal fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurarea mai presus de voința părții;
- e) înscrisul să fie determinant;
- f) înscrisul nou trebuie să fie prezentat de partea care formulează revizuirea, iar nu să se pretindă instanței administrarea din oficiu.
Înalta Curte constată că pretinsul înscris nou invocat de către revizuentă constă în adresa nr. nr. 754 din 01.09.2010 eliberată de BEJ F., urmare a cererii pe care revizuenta însăși, la data de 25.08.2020, a adresat-o executorului judecătoresc ce are în intrumentare dosarul de executare nr. x/2011 privind executarea silită a titlului executoriu constând în decizia penală nr. 802A din 16.12.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală, prin care B. a fost obligat în solidar la plata sumei totale de 18.839.684,50 lei, alături de C., D. şi E.
Prin adresa de răspuns nr. 754 din 01.09.2010, BEJ F. a comunicat revizuentei următoarele:
”Prin procesul verbal nr. 754/11.06.2012, executorul judecătoresc a dispus ridicarea popririi instituite asupra conturilor debitorului B., deschise la terţul poprit Z. SA şi încetarea executării silite împotriva conturilor debitorului B. ... în baza deciziei penale nr. 381/22.02.2012 ... prin care s-a dispus desfiinţarea în parte a titlului executoriu, în ceea ce îl priveşte pe debitorul B.”.
Prin acelaşi răspuns, executorul judecătoresc a comunicat că: ”Prin urmare, în perioada 22.02.2012 - 25.10.2016, executarea silită a continuat numai împotriva celorlalţi codebitori solidari.”
Prin acelaşi înscris, BEJ F. a informat că ”... de la data procesului verbal nr. 754/11.06.2012 şi până ia data prezentei, în dosarul de executare nr. x/2011 al BEJ F., creditorul nu a solicitat reluarea executării silite împotriva debitorului B.”
În acest context, revizuenta a învederat că, din cele relatate de către executorul judecătoresc în cuprinsul înscrisului anterior reprodus, rezultă că executarea silită a sumei de 18.839.684,50 lei menţionată în titlul executoriu nr. 802A din 16.12.2010, nu a încetat în perioada cuprinsă între 22.02.2012 - 25.10.2016, circumstanţe necunoscute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală la soluţionarea apelului prin decizia penală nr. 216A din 14.06.2017 a cărei revizuire o cere, în ceea ce priveşte latura civilă.
De asemenea, a mai susținut revizuenta, la soluţionarea apelului referitor la latura civilă, prin decizia penală nr. 216A din 14.06.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a cunoscut că executarea silită faţă de B. nu a încetat în perioada 22.02.2012 - 11.06.2012, acesta fiind motivul pentru care a dispus obligarea în solidar a inculpatelor la plata dobânzilor aferente sumei de 18.839.684,50 lei, pentru perioada 22.02.2012 - 25.10.2016, deşi ar fi trebuit ca dobânzile să curgă începând cu momentul încetării executării silite, respectiv după data de 11.06.2012 şi nu din data de 22.02.2012, când s-a pronunţat decizia penală nr. 381/2012 de către completul colegial din care și revizuenta a făcut parte.
a) Referitor la prima condiție de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă – existența unui înscris nou care nu a fost folosit în procesul penal - Înalta Curte constată că aceasta este îndeplinită.
Se reține că această cerință are în vedere noțiunea de înscris în accepțiunea restrânsă a acestuia, iar adresa nr. 754/2020 emisă de BEJ F. – înscris de care revizuenta nu s-a folosit în procesul penal finalizat cu decizia a cărei revizuire pe latură civilă o solicită - se încadrează în noțiunea definită de art. 265 din Codul de procedură civilă potrivit căreia: ”Înscrisul este orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare ori stocare.”
b) Și cea de-a doua condiție de admisibilitate este întrunită în speță, întrucât înscrisul menționat are forță probantă prin el însuși cu privire la stadiului şi situaţia executării silite a titlului executoriu reprezentat de decizia penală 802A din 16.12.2010 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, în raport cu momentele de referință ce interesează situația revizuentei (22.02.2012 şi 25.10.2016), întrucât acesta emană de la executorul judecătoresc învestit, în temeiul prevederilor art. 2 din Legea nr. 188/2000, cu autoritate publică, în scopul aducerii la îndeplinire a unui titlu executoriu pronunțat sau, după caz, întocmit în condițiile legii; ca atare, nu este nevoie ca acest înscris să fie confirmat prin alte mijloace de probă, astfel încât, din punct de vedere al acestei condiţii de formă, acesta îndeplineşte condiţia de admisibilitate analizată.
c) Cu toate că prin adresa 754 din 01.09.2010 a BEJ F. se atestă o situație de fapt și de drept anterioară sau contemporană cu pronunțarea deciziei penale a cărei revizuire pe latură civilă se solicită, Înalta Curte constată că acesta (în sens de instrumentum) nu exista la data judecării cauzei penale prin decizia penală nr. 216/A din 14.06.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiție, Secția penală, fiind un înscris eliberat la simpla cerere scrisă adresată de către revizuentă executorului judecătoresc instrumentator.
Prin urmare, această cerință privitoare la anterioritatea înscrisului nou - în raport cu data judecății finalizate cu hotărârea a cărei revizuire se cere - nu este îndeplinită în cauză, întrucât acesta este un înscris procurat, printr-o diligenţă minimă a revizuentei, după pronunțarea deciziei penale la cărei revizuire se tinde.
Or, o atare constatare vine în contradicție cu reglementarea cuprinsă la art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă care permite a se recurge la această cale extraordinară de atac în cazul descoperirii unui înscris nou, formulare din care rezultă că norma are în vedere în mod neechivoc un înscris preexistent pronunțării hotărârii judecătorești.
d) Nici cerința ca înscrisul să nu fi putut fi prezentat în procesul penal de către revizuentă nu este îndeplinită în speță.
Din perspectiva cerinței aici analizate, trebuie precizat că imposibilitatea prezentării pretinsului înscris nou instanței care a pronunțat decizia atacată cu revizuire, trebuie să generată fie prin conduita culpabilă a părții adverse, care a obstaculat prezentarea înscrisului instanței, reținându-l, fie să fie determinată de o împrejurare mai presus de voința părții.
Înalta Curte constată că revizuenta nu a pretins că acest înscris prezentat ca fiind nou ar fi fost reținut de partea potrivnică, respectiv de creditoarea Banca Internațională a Religiilor, partea civilă fiind partea potrivnică în cadrul raportului juridic obligațional, pe latură civilă.
Pe de altă parte, din analiza documentelor atașate în susținerea cererii de revizuire, se constată că adresa menționată a fost eliberată de către BEJ F. la data de 01.09.2020, urmare a cererii formulate de către revizuentă la data de 25.08.2020.
În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că nu prezenta nicio dificultate obținerea aceluiași înscris de către revizuentă înainte de pronunțarea deciziei penale nr. 216/A din 14.06.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiție, Secția penală, în cauză neputând fi identificată vreo dificultate în acest sens.
Dimpotrivă, revizuenta susține elemente care sunt de natură a releva fie o strategie procesuală incompletă de apărare în cadrul procesului penal, anume cu ignorarea apărărilor pe care le putea face pe latură civilă în cadrul procesului penal (ceea ce echivalează cu invocarea propriei culpe), fie aspecte de natură a susține o pretinsă lipsă de rol activ a instanței penale, ceea ce excedează cadrul procesual permis de revizuirea reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, întrucât revizuirea nu este o cale de atac prin care se exercită controlul judiciar al hotărârii atacate.
În consecință, Înalta Curte apreciază că prin procurarea acestui înscris după finalizarea judecății în procesul penal fără justificarea unei veritabile imposibilități a obținerii lui înainte de pronunțarea deciziei penale nu vădește decât o modalitate deghizată de a provoca o nouă judecată asupra laturii civile a unui proces penal definitiv soluționat, ceea ce confirmă, şi din acest punct de vedere, inadmisibilitatea cererii de revizuire.
În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului din perspectiva dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, instanţa europeană statuând că exigențele acestei norme convenționale sunt înfrânte în cazul în care revizuirea unei hotărâri definitive ar fi considerată admisibilă într-o situație pe care partea interesată putea să o invoce, să o demonstreze în cursul procesului finalizat cu hotărârea definitivă care a dobândit autoritate de lucru judecat.
Relevante în acest sens sunt par. 105-106 din Hotărârea pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7.10.2009 (invocată de revizuenta însăși), în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 par. 1 – dreptul la un proces echitabil - într-o situație în care a fost admisă de instanțele naționale o cerere de revizuire, în absența unei ”împrejurări substanțiale și imperioase de natură să justifice redeschiderea procedurii”:
”105. (...) Curtea apreciază că revizuirea nu a constituit, în circumstanțele speciale ale cauzei de față, decât o modalitate deghizată de a provoca redeschiderea unei proceduri soluționate în mod definitiv, și aceasta cu privire la aspecte pe care vecinii reclamantei avuseseră posibilitatea să le aducă în discuție în cadrul acestei proceduri. Curtea reamintește în acest sens că simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra aceluiași subiect nu reprezintă un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze (Riabykh, menționată mai sus, § 52). (...).
106. Prin urmare, Curtea nu distinge în speță nicio împrejurare substanțială și imperioasă de natură să justifice redeschiderea procedurii (a se vedea, a contrario, Protsenko împotriva Rusiei, nr. 13.151/04, §§ 30-34, 31 iulie 2008; Podrugina și Yedinov împotriva Rusiei (dec.), nr. 39.654/07, 17 februarie 2009).”
e) Deși pentru a se conchide în sensul inadmisibilității prezentei cereri de revizuire, în aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) din Codul de procedură civilă, este suficientă constatarea neîndeplinirii chiar a unei singure cerințe dintre cele deja enunțate, Înalta Curte apreciază că adresa nr. 754 din 01.09.2020 a BEJ F. sau elementele atestate în cuprinsul acesteia nu erau de natură a să fi condus la pronunțarea unei alte soluții de către instanţa penală, pe latură civilă.
În esență, este lipsit de relevanță, în cadrul unei proceduri execuționale, momentul efectiv în care executorul judecătoresc a dat curs sau a luat cunoștință despre desființarea unui titlu executoriu pentru a cărui realizare efectua acte de executare, câtă vreme nicio executare silită nu poate avea loc în absența unui titlu executoriu, sens în care art. 632 din Codul de procedură civilă prevede: ”Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.” În acelaşi sens erau şi prevederile art. 372 din Codul de procedură civilă din 1865, având în vedere că executarea silită în discuţie a fost declanşată sub imperiul Codului de procedură civilă anterior, fiind guvernată de dispoziţiile acestuia, astfel cum stabileşte art. 25 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă.
Cum în cauza penală instanța penală a constatat că titlul executoriu împotriva numitului B. constând în decizia penală nr. 802/2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală a fost desființat în parte, ca urmare a pronunțării deciziei penale nr. 381/2012 a Curții de Apel București, Secția I penală, în complet colegial, din care revizuenta a făcut parte, nu prezintă relevanță împrejurarea că executorul judecătoresc a procedat, în temeiul art. 3715 lit. d) din Codul de procedură civilă din 1865, la încetarea executării silite a titlului executoriu împotriva debitorului solidar B. la o dată ulterioară desfiinţării de drept a titlului, anume la 11.06.2012, în loc de 22.02.2012.
De asemenea, este lipsită de efectul preconizat de către revizuentă şi împrejurarea invocată de aceasta, în sensul că în dosarul de executare au continuat procedurile execuționale față de ceilalți codebitori solidari, de vreme ce, încetarea procedurii de executare silită şi scoaterea debitorului B. din raportul de răspundere solidară stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia penală nr. 802A/2010 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penală a fost efectul direct al desfiinţării în parte a acesteia, prin decizia pronunţată în complet colegial de către revizuentă în soluţionarea unei contestaţii în anulare.
Aceleaşi concluzii se impun şi în ceea ce priveşte faptul că Y., având calitatea de creditor, nu a solicitat reluarea procedurii de executare față de debitorul B. după data de 11.06.2012, în condițiie în care aceasta a avut calitatea de parte în dosarul în care titlul executoriu împotriva acestuia a fost desființat, cunoscând, prin urmare, că nu mai exista temei legal pentru continuarea executării împotriva acestuia.
Nici aspectele referitoare la conduita creditorului după data de 25.10.2016 nu interesează situaţia revizuentei, întrucât, astfel cum deja s-a arătat, aceasta a fost obligată la plata dobânzii legale pentru intervalul 22.02.2012 (data pronunţării deciziei penale nr. 381/2012) - 25.10.2016 (când decizia menţionată a fost anulată).
Ca atare, rezultă că înscrisul pretins nou nu era determinant, întrucât nu avea aptitudinea de a conduce instanţa penală la pronunţarea unei alte soluţii în ceea ce priveşte latura civilă, referitor la situaţia procesuală a revizuentei.
f) În considerarea celor ce preced, îndeplinirea ultimei condiții de admisibilitate a cererii de revizuire – prezentarea pretinsului înscris nou de către titularul cererii de revizuire - nu poate avea niciun efect cu privire la soluția ce se va pronunța asupra cererii, astfel încât, în temeiul art. 513 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.