Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 69/F din 20 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii formulării plângerilor prealabile invocată de inculpaţii A. şi B.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. sub aspectul infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată inculpata C. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată inculpata E. (fostă F.), sub aspectul complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată inculpata G., sub aspectul complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., au fost lăsate nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sediul în Bucureşti, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 8B, Municipiul Bucureşti Sector 2 - Direcţia Venituri Buget Local Sector 2, cu sediul în Bucureşti, Administraţia Fondului pentru Mediu, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, sector 6 şi Institutul Naţional de Medicină Sportivă, cu sediul în Bucureşti.

S-a luat act că persoana vătămată Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., s-a menţinut măsura asigurătorie a popririi luată prin ordonanţa nr. 950/P/2016 din data de 24.02.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind pe inculpaţii B., A., C., D., G. şi E. (fostă F.), astfel cum a fost modificată prin ordonanţa nr. 950/P/2016 din data de 29.03.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe inculpata C. şi prin ordonanţele nr. 950/P/2016 din data de 29.03.2017 şi nr. 950/P/2016 din data de 16.05.2017 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe inculpata G.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 29.12.2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost trimişi în judecată inculpaţii B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., A., C., D., E. (fostă F.) şi G. sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a reţinut, prin actul de sesizare, că la data de 18.08.2016, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a înregistrat dosarul nr. x/2016, având ca obiect comiterea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., de către avocatul B., în calitate de administrator special al S.C. H., şi a infracţiunilor de bancrută simplă, prevăzute de art. 240 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., şi complicitate la bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., de către A.

S-a reţinut că la data de 12.09.2016, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat plângere prealabilă împotriva numitului B., administrator special al S.C. H., sub aspectul comiterii infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 241 alin. (1) C. pen., precum şi împotriva numitului A., asociat majoritar al S.C. H., sub aspectul comiterii complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 raportat la art. 241 alin. (1) C. pen.

De asemenea, s-a reţinut că la data de 29.09.2016, Primăria Sectorului 2 Bucureşti - Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 a formulat plângere prealabilă împotriva numitului B., administrator special al S.C. H., sub aspectul comiterii infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., precum şi împotriva numitului A., asociat majoritar al S.C. H., sub aspectul comiterii complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a reţinut că la data de 13.05.2014, S.C. H. a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei, fiind astfel înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti dosarul civil nr. x/2014

Prin încheierea din data de 11.06.2014, instanţa a admis cererea debitoarei S.C. H. şi a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei.

În cadrul procedurii de insolvenţă, la data de 22.10.2014, administratorul special al S.C. H., avocat B., a semnat şi a depus la Tribunalul Bucureşti un plan de reorganizare a societăţii care a fost aprobat de Adunarea creditorilor în şedinţa din data de 17.11.2014 şi a fost confirmat de judecătorul sindic în şedinţa din data de 17.12.2014.

Planul de reorganizare a fost întocmit de societatea de insolvenţă F. în baza contractului de consultanţă din data de 10.07.2014, încheiat între F., reprezentată de inculpata C., în calitate de asociat, şi S.C. H., reprezentată de inculpatul B., în calitate de administrator special.

F. a întocmit planul de reorganizare, iar inculpatul B. l-a semnat şi l-a depus la Tribunalul Bucureşti, la dosarul de insolvenţă nr. x/2014.

Din partea societăţii de insolvenţă F., la întocmirea planului de reorganizare, a lucrat în exclusivitate C., în calitate de asociat.

Pentru întocmirea planului de reorganizare, ar fi trebuit să se realizeze o inventariere şi o evaluare a activelor aflate în patrimoniul S.C. H. pentru a se stabili care este valoarea totală a acestora şi, mai apoi, care este cuantumul datoriilor ce pot fi achitate din valoarea activelor existente.

În conformitate cu art. 95 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 85/2006, estimarea valorii activelor existente în patrimoniul debitorului trebuie să se facă în funcţie de data propunerii planului de reorganizare.

În acest context, pentru a frauda bugetul de stat, respectiv pentru a nu plăti creanţele bugetare în cuantum de 24.442.264 RON, administratorul special, avocat B., a ascuns o parte din activele S.C. H., stabilind astfel o valoare mai mică a activelor în comparaţie cu valoarea reală.

Astfel, la pagina 32 din planul de reorganizare a S.C. H., administratorul special a arătat faptul că "activele societăţii constau în bunuri imobiliare, respectiv teren şi clădiri, precum şi din bunuri mobile de natura utilajelor şi echipamentelor specifice şi a mijloacelor de transport", valoarea acestora fiind în cuantum de 3.779.700 RON, însă, în realitate, în patrimoniul S.C. H. existau şi alte active.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 06.09.2016, specialistul antifraudă a concluzionat faptul că valoarea contabilă netă a activelor existente în patrimoniul societăţii H. la data de propunerii planului de reorganizare, respectiv 22.10.2014, era de 22.278.132,05 RON, iar valoarea acestora menţionată în planul de reorganizare este de 3.779.730 RON, ceea ce înseamnă că valoarea activelor prevăzută în planul de reorganizare este cu 18.498.402,05 RON mai mică decât valoarea contabilă a acestora.

Diferenţa de valoare, în cuantum de 18.498.402,05 RON, dintre valoarea contabilă a activelor existente în patrimoniul S.C. H. (22.278.132,05 RON) şi valoarea activelor menţionată în planul de reorganizare (3.779.730 RON) este determinată de omisiunea includerii în planul de reorganizare, la secţiunea "Starea societăţii la data propunerii Planului"(punctele 4.1., 4.2., 4.3. şi 4.4.), a unor active în valoare contabilă netă de 16.863.011,58 RON.

Potrivit art. 101 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, pentru a putea fi confirmat planul de reorganizare, este necesar ca fiecare categorie defavorizată de creanţe, care a respins planul, să fie supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan, iar potrivit art. 101 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 tratamentul corect şi echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) nici una dintre categoriile care resping planul şi nici o creanţa care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului; b) nici o categorie sau nici o creanţă aparţinând unei categorii nu primeşte mai mult decât valoarea totala a creanţei sale; c) în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nici o categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 100 alin. (3), nu primeşte mai mult decât ar primi în cazul falimentului.

În acelaşi timp, potrivit art. 95 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 85/2006, planul de reorganizare trebuie să conţină, printre altele, şi ce despăgubiri urmează a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanţe, în comparaţie cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de faliment.

De asemenea, tot potrivit art. 95 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 85/2006, valoarea estimativă ce ar putea fi primita prin distribuire în caz de faliment se va calcula la data propunerii planului.

Prin urmare, în cadrul planului de reorganizare, a fost întocmită secţiunea "Starea societăţii la data propunerii Planului"(punctele 4.1., 4.2., 4.3. şi 4.4.), unde a fost analizată valoarea estimativă ce ar putea fi primită de fiecare creditor prin distribuire în caz de faliment, plecând de la valoarea activelor existente în acel moment (22.10.2014) în patrimoniul S.C. H.

Această secţiune a planului de reorganizare este partea esenţială a planului, întrucât doar în această secţiune a fost analizată problema sumelor ce ar putea fi distribuite creditorilor în caz de faliment.

O excludere a activelor din secţiunea "Starea societăţii la data propunerii Planului"(punctele 4.1., 4.2., 4.3. şi 4.4.) atrăgea automat o excludere a acelor active de la distribuire către creditori.

Faptul că inculpaţii au arătat în cuprinsul planului de reorganizare care erau activele la finalul anilor 2011, 2012 şi 2013, precum şi la 30 iunie 2014, nu are nicio relevanţă, întrucât nu acele active sunt luate în calcul la stabilirea sumelor ce urmează a fi acordate creditorilor, ci activele existente la data de 22.10.2014, iar activele existente la data de 22.10.2014 au fost menţionate doar la secţiunea "Starea societăţii la data propunerii Planului"(punctele 4.1., 4.2., 4.3. şi 4.4.).

Prin urmare, cunoscând foarte bine acest aspect, în momentul în care a redactat secţiunea "Starea societăţii la data propunerii Planului"(punctele 4.1., 4.2., 4.3. şi 4.4.), inculpata C. nu a inclus anumite active.

La data de 09.02.2017, au fost efectuate percheziţii domiciliare la sediile societăţilor I. şi F., precum şi la domiciliul inculpatei C. La fiecare locaţie percheziţionată a fost identificat câte un exemplar al planului de reorganizare a S.C. H., iar exemplarele identificate sunt identice cu cele depuse la Tribunalul Bucureşti şi la Oficiul Registrului Comerţului de către administratorul special, B., ceea ce înseamnă că planul de reorganizare a fost depus la dosarul de insolvenţă în forma întocmită de către inculpata C., nefiind operate modificări de către B. ori de către vreo altă persoană.

De altfel, în declaraţia dată în data de 13.11.2017, inculpata C. a arătat faptul că nu a identificat neconcordanţe între planul redactat de ea şi cel existent la dosarul de insolvenţă ori la dosarul penal.

De asemenea, la locuinţa inculpatei C., din localitatea Mogoşoaia, str. x, jud. Ilfov, cu ocazia percheziţiei domiciliare, au fost identificate documentele contabile în baza cărora inculpata C. a redactat planul de reorganizare. Pe lângă situaţiile financiare anuale şi balanţele de verificare întocmite de S.C. H., la locuinţa inculpatei C. au fost identificate, printre altele, şi următoarele situaţii contabile: situaţia stocurilor la 30 iunie 2014, balanţa analitică a mijloacelor la 11 august 2014 - vol. 27 dosar de urmărire penală, pag. 187-190 şi situaţia soldurilor clienţilor la data de 30 iunie 2014, adică tocmai situaţiile contabile cu activele omise din planul de reorganizare. Mai mult, la locuinţa inculpatei C. a fost identificată şi o situaţie cu activele existente în patrimoniul S.C. H., în care este menţionată valoarea de intrare a acestora, valoare pe care inculpata C. intenţiona să o includă în planul de reorganizare, precum şi procentul de recuperare a creanţelor.

Identificarea acestor documente la locuinţa inculpatei C. constituie dovada certă că aceasta a avut cunoştinţă de activele omise din planul de reorganizare, le-a analizat şi le-a exclus în mod deliberat din planul de reorganizare în scopul fraudării creditorilor bugetari.

Pentru aprobarea planului de reorganizare de către Adunarea Creditorilor, B. a beneficiat de sprijinul inculpatului A.

În Adunarea creditorilor din data de 17.11.2014, planul de reorganizare a fost aprobat cu sprijinul direct şi indirect al inculpatului A., care era atât acţionar (cu o cotă de 92,93%) al S.C. H., cât şi creditor al acestei societăţii, fie direct - cu o creanţă în cuantum de 13.934.453,06 RON, fie indirect - prin intermediul societăţilor pe care le controla: J. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 7.200.000 RON, K. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 6.955.107 RON, L. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 1.789.884,96 RON, M. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 17.968.359,12 RON, N. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 486.458,38 RON şi O. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 1.346.550 RON.

P. şi Q. sunt părinţii inculpatului A., R. este sora inculpatului A., iar S. este nepotul inculpatului A. (copilul numitei R.).

Societatea T., care figurează ca unic asociat la societatea J. S.R.L., are cont deschis la U., unde beneficiar real este Q. - tatăl inculpatului A., utilizatorul împuternicit al contului este inculpatul A., V. sau W., iar utilizator e-banking este inculpatul A. şi W.

Sediul societăţilor N. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., M. S.R.L. şi L. S.R.L. este în incinta X., din Oraş Otopeni, Calea x, Nr. 255A, jud. Ilfov, administrat de inculpatul A. prin intermediul S.C. N. S.R.L.

Toate aceste aspecte demonstrează faptul că inculpatul A. controla respectivele societăţi, prin persoane interpuse. De altfel, inculpatul A. nu contestă faptul că el controla aceste societăţi. Din contră, în declaraţia sa din data de 13.12.2017, inculpatul A. a arătat faptul că societăţile K. şi N. au creditat S.C. H. cu 10.124.747 RON în baza angajamentului semnat de el la momentul aprobării planului de reorganizare.

Acuzarea a susţinut că din probele administrate a rezultat faptul că inculpatul A. este şi singurul beneficiar de pe urma acestei fraude, întrucât toate activele omise din planul de reorganizare au rămas în patrimoniul S.C. H. şi, implicit, în patrimoniul inculpatului A., care este acţionar cu o cotă de 92,93% din capitalul social.

S-a arătat că inculpatul A. a votat în Adunarea creditorilor pentru aprobarea planului de reorganizare, deşi acest plan prevedea reducerea cu 100% a creanţei pe care acesta o deţinea, în cuantum de 13.934.453,06 RON, precum şi reducerea cu 100% a tuturor creanţelor pe care societăţile controlate de el le deţineau, respectiv J. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 7.200.000 RON, K. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 6.955.107 RON, L. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 1.789.884,96 RON, M. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 17.968.359,12 RON, N. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 486.458,38 RON şi O. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 1.346.550 RON.

A. a votat planul de reorganizare întrucât pierderea suferită de el era doar aparentă şi, deşi a pierdut creanţe deţinute fie personal, fie prin intermediul societăţilor controlate, întrucât acestea au fost reduse cu 100% prin planul de reorganizare, inculpatul A. a rămas cu activele omise din planul de reorganizare.

Acuzarea a susţinut că dacă nu ar fi pus în aplicare această fraudă, inculpatul A. ar fi pierdut atât creanţele, cât şi activele existente în patrimoniul S.C. H., întrucât creanţele deţinute de el erau chirografare, fiind incluse la plată după creanţele bugetare, iar din activele existente abia dacă s-ar fi reuşit achitarea creanţelor bugetare.

S-a susţinut că inculpatul A. ştia ce active sunt în patrimoniul S.C. H. întrucât, în calitate de acţionar majoritar, acesta era informat tot timpul cu privire la activitatea societăţii, inclusiv cu privire la mijloacele financiare disponibile. De altfel, atât din declaraţia dată de inculpatul A., cât şi din declaraţiile date de ceilalţi inculpaţi rezultă faptul că înainte, dar şi după deschiderea procedurii de insolvenţă, inculpatul A. a participat la foarte multe şedinţe organizate pentru analiza procedurii de insolvenţă, fiind direct interesat şi informat cu privire la toate aspectele esenţiale.

În plus, s-a arătat că în calitate de creditor, inculpatul A. era direct interesat să cunoască situaţia elementelor de activ din patrimoniul S.C. H., pentru a şti în ce măsura poate să-şi recupereze creanţele, iar această situaţie era la dispoziţia sa.

Acuzarea a mai arătat că pentru a fi aprobat şi confirmat planul de reorganizare, inculpatul A. a semnat două angajamente prin care s-a obligat să achite, fie personal, fie prin intermediul societăţilor controlate, datoria către Y., precum şi o sumă de 2.760.000 RON pentru achitarea celorlalte datorii prevăzute a fi achitate prin plan. Or, în momentul în care şi-a asumat o astfel de obligaţie, el a analizat situaţia activelor existente în patrimoniul S.C. H. pentru a şti ce valoare au acestea, ce cuantum al datoriilor poate fi achitat din acestea şi care trebuie să fie contribuţia sa la achitarea datoriilor şi implementarea planului de reorganizare.

Cu toate că şi-a asumat aceste angajamente, inculpatul A. nu a mai acordat în cele din urmă niciun împrumut S.C. H. pentru achitarea datoriilor prevăzute în planul de reorganizare, întrucât toate datoriile prevăzute a fi achitate prin plan au fost achitate din sumele încasate din recuperarea creanţelor neincluse în planul de reorganizare. Practic, inculpatul A. şi-a asumat mai mult formal aceste două angajamente, întrucât ştia că nu va fi nevoie să achite personal acele datorii din moment ce în patrimoniul S.C. H. existau şi alte active decât cele menţionate în plan.

Acuzarea a susţinut că pentru confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul sindic, cât şi pentru implementarea acestuia, B. a beneficiat de sprijinul inculpatului D., administrator judiciar al S.C. H.. În opinia procurorului, încă de la depunerea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă, reprezentanţii S.C. H. au urmărit să ascundă situaţia reală a activelor existente în patrimoniul societăţii.

În conformitate cu art. 20 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar era obligat să examineze situaţia economică a S.C. H. şi să verifice documentele anexate de societate la cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă, iar, dacă situaţia o impunea, acesta ar fi trebuit să procedeze la corectarea şi completarea informaţiilor cuprinse în actele respective. Or, deşi era evident că lista cu bunuri nu era completă, administratorul judiciar, inculpatul D., nu a procedat la corectarea şi completarea acesteia.

În continuare, acuzarea a susţinut că dacă lista ar fi fost completată de către administratorul judiciar, creditorii societăţii, inclusiv organele fiscale, ar fi luat cu uşurinţă la cunoştinţă de toate activele societăţii, iar planul de reorganizare nu ar mai fi fost confirmat de către judecătorul sindic, întrucât era mai mult decât evident faptul că acesta era ilegal.

Mai departe, s-a arătat că, deşi în planul de reorganizare nu au fost incluse toate activele şi, deşi cunoştea acest aspect, prin raportul de activitate nr. 4, depus la dosarul de insolvenţă la data de 02.12.2014, administratorul judiciar, inculpatul D., a solicitat judecătorului sindic confirmarea planului de reorganizare propus de administratorul special, B. După ce a făcut o analiză detaliată a gradului de încasare pentru fiecare categorie de creanţe în parte, inclusiv pentru creanţele bugetare, administratorul judiciar, inculpatul D., a menţionat că planul este întocmit în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006 şi că prevede un tratament corect şi echitabil pentru toţi creditorii.

În ceea ce priveşte creanţele bugetare, administratorul judiciar, inculpatul D., şi-a exprimat opinia conform căreia procentul de încasare de 5,93% este superior procentului ce ar putea fi încasat în caz de faliment.

În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 85/2006, printre atribuţiile administratorului judiciar este şi sarcina de a încasa creanţele şi de a urmări încasarea creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului.

În exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, administratorul judiciar, inculpatul D., a încasat bani din recuperarea unor creanţe care nu erau incluse în planul de reorganizare. Fiind însărcinat cu încasarea creanţelor care nu au fost incluse în planul de reorganizare, administratorul judiciar, inculpatul D., a avut cunoştinţă de existenţa şi de încasarea acestora şi ar fi trebuit să ia măsuri pentru includerea acestora în planul de reorganizare şi în programul de plăţi, însă nu a făcut acest lucru.

Conform art. 20 alin. (1) lit. h) şi n) din Legea nr. 85/2006, printre atribuţiile administratorului judiciar este şi aceea de a introduce acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi aceea de a sesiza judecătorul sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta.

Acuzarea a susţinut că, deşi planul de reorganizare era un act fraudulos întocmit de societatea debitoare în dauna drepturilor creditorilor şi, deşi avea cunoştinţă de acest aspect, administratorul judiciar, inculpatul D., nu a luat măsuri pentru împiedicarea acestor ilegalităţi, respectiv nu a solicitat judecătorului sindic infirmarea planului de reorganizare, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) lit. h) şi n) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei. Din contră, administratorul judiciar, inculpatul D. a solicitat judecătorului sindic confirmarea planului de reorganizare, asigurându-l că acesta este întocmit în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

S-a arătat de către procuror că cele mai importante sume au fost încasate imediat după întocmirea planului de reorganizare, dar înainte de data de 02.12.2014, când inculpatul D. a depus la dosarul de insolvenţă raportul nr. x, prin care a solicitat confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul sindic.

Singurele documente existente la dosarul de insolvenţă nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti, care fac referire la activele existente în patrimoniul S.C. H. sunt documentele anexate la cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă, iar în aceste documente apar doar activele înregistrate în patrimoniul societăţii până la data de 30.04.2014.

Aşadar, s-a arătat că fapta inculpatului B. care, în calitate de administrator special al S.C. H., în cadrul procedurii de insolvenţă, la data de 22.10.2014, în momentul în care a semnat planul de reorganizare şi a făcut prezentarea şi evaluarea activelor aflate în patrimoniul S.C. H., a omis (a ascuns) o parte din activele acestei societăţii, formate din stocuri, creanţe şi disponibilităţi băneşti existente în casierie şi conturi la bănci, iar mai apoi a făcut demersuri pentru implementarea planului de reorganizare, în scopul de a frauda creditorii societăţii (în special pentru a reduce în mod fraudulos creanţele bugetare), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

Fapta inculpatului A. care, la data de 17.11.2014, în scopul de a frauda bugetul de stat, respectiv pentru a reduce în mod fraudulos creanţele bugetare, a votat atât direct cât şi indirect (prin intermediul societăţilor pe care le controla: J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L. şi O. SRL) pentru aprobarea planului de reorganizare propus de administratorul special, B., cunoscând că în acest plan nu erau cuprinse active, formate din stocuri, creanţe şi disponibilităţi băneşti existente în casierie şi conturi la bănci, iar mai apoi a făcut demersuri pentru implementarea planului de reorganizare, prin intermediul inculpatului B., întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

Fapta inculpatei C. care, în calitate de asociat în cadrul societăţii F., în cursul lunii octombrie 2014, a întocmit în fals planul de reorganizare a S.C. H., prin omisiunea (ascunderea) unor active, formate din stocuri, creanţe şi disponibilităţi băneşti existente în casierie şi conturi la bănci, despre care avea cunoştinţă, în scopul de a frauda creditorii societăţii (în special pentru a reduce în mod fraudulos creanţele bugetare), întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

Fapta societăţii F. care, în cursul lunii octombrie 2014, prin intermediul asociatului C., a întocmit în fals planul de reorganizare a S.C. H., prin omisiunea (ascunderea) unor active, formate din stocuri, creanţe şi disponibilităţi băneşti existente în casierie şi conturi la bănci, în scopul de a frauda creditorii societăţii (în special pentru a reduce în mod fraudulos creanţele bugetare), întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

Fapta inculpatului D. care, în calitate de administrator judiciar al S.C. H., începând cu data deschiderii procedurii de insolvenţă, respectiv 11.06.2014, i-a sprijinit pe reprezentanţii S.C. H., respectiv pe inculpaţii B. şi A., în acţiunea de fraudare a creditorilor, în special a bugetului de stat, prin aceea că: - nu a procedat la corectarea şi completarea listei cu bunurile S.C. H. anexată de reprezentanţii acestei societăţi la cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă, deşi avea cunoştinţă de faptul că aceasta era incompletă, încălcând astfel prevederile art. 20 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 85/2006; - prin raportul de activitate nr. 4, depus la dosarul de insolvenţă la data de 02.12.2014, a solicitat judecătorului sindic confirmarea planului de reorganizare propus de administratorul special, inculpatul B., deşi cunoştea faptul că, în acest plan, nu au fost incluse toate activele din patrimoniul S.C. H., formate din stocuri, creanţe şi disponibilităţi băneşti existente în casierie şi conturi la bănci; - în raportul de activitate nr. 4, depus la dosarul de insolvenţă la data de 02.12.2014, a menţionat în fals faptul că planul de reorganizare este întocmit în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006, că prevede un tratament corect şi echitabil pentru toţi creditorii şi că procentul de încasare a creanţelor bugetare de 5,93% este superior procentului ce ar putea fi încasat în caz de faliment, deşi cunoştea faptul că au fost omise active, formate din stocuri, creanţe şi disponibilităţi băneşti existente în casierie şi conturi la bănci, care, dacă ar fi fost incluse în plan, ar fi condus la majorarea substanţială a procentului de încasare a creanţelor bugetare; - nu a solicitat infirmarea planului de reorganizare sau includerea tuturor activelor în acest plan, deşi avea cunoştinţă de toate activele existente în patrimoniul S.C. H. şi, implicit, de omisiunea includerii în plan a tuturor activelor, încălcând astfel prevederile art. 20 alin. (1) lit. h) şi n) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1)lit. a) C. pen.

Fapta societăţii G. care, în calitate de administrator judiciar al S.C. H., începând cu data deschiderii procedurii de insolvenţă, respectiv 11.06.2014, prin intermediul inculpatului D., i-a sprijinit pe reprezentanţii S.C. H., respectiv pe inculpaţii B. şi A., în acţiunea de fraudare a creditorilor, în special a bugetului de stat, prin aceea că: - nu a procedat la corectarea şi completarea listei cu bunurile S.C. H. anexate de reprezentanţii acestei societăţi la cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă, deşi avea cunoştinţă de faptul că aceasta era incompletă, încălcând astfel prevederile art. 20 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 85/2006; - prin raportul de activitate nr. 4, depus la dosarul de insolvenţă la data de 02.12.2014, a solicitat judecătorului sindic confirmarea planului de reorganizare propus de administratorul special, inculpatul B., deşi cunoştea faptul că, în acest plan, nu au fost incluse toate activele din patrimoniul S.C. H., formate din stocuri, creanţe şi disponibilităţi băneşti existente în casierie şi conturi la bănci; - în raportul de activitate nr. 4, depus la dosarul de insolvenţă la data de 02.12.2014, a menţionat în fals faptul că planul de reorganizare este întocmit în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006, că prevede un tratament corect şi echitabil pentru toţi creditorii şi că procentul de încasare a creanţelor bugetare de 5,93% este superior procentului ce ar putea fi încasat în caz de faliment, deşi cunoştea faptul că au fost omise active, formate din stocuri, creanţe şi disponibilităţi băneşti existente în casierie şi conturi la bănci, care, dacă ar fi fost incluse în plan, ar fi condus la majorarea substanţială a procentului de încasare a creanţelor bugetare; - nu a solicitat infirmarea planului de reorganizare sau includerea tuturor activelor în acest plan, deşi avea cunoştinţă de toate activele existente în patrimoniul S.C. H. şi, implicit, de omisiunea includerii în plan a tuturor activelor, încălcând astfel prevederile art. 20 alin. (1) lit. h) şi n) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

Prin încheierea din data de 22.03.2018 au fost respinse ca neîntemeiate cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii A., B., D., C., G.(fostă F.) şi E. şi partea responsabilă civilmente H.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2016 din data de 29.12.2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii .

Prin încheierea din data de 22.10.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţiile formulate de inculpaţii B., A., C., D., E. (fostă F.) şi G. şi partea responsabilă civilmente S.C. H. împotriva încheierii din data de 22.03.2018, a desfiinţat în parte încheierea contestată şi, rejudecând, a constatat nulitatea ordonanţei din data de 15.03.2017 privind dispunerea efectuării expertizei contabile, precum şi a ordonanţelor din datele de 11.12.2017 şi 14.12.2017, a exclus raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat de expertul contabil Z., precum şi opiniile experţilor recomandaţi de inculpaţi şi a dispus eliminarea mijloacelor de probă excluse.

S-a reţinut că, raportat la obiectul expertizei, la natura şi obiectivele acesteia, se impunea desemnarea unui expert care să aibă cunoştinţe specializate în domeniul procedurii insolvenţei, respectiv care să aibă şi calitatea de practician în insolvenţă, conform art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006.

Prin ordonanţa nr. 950/P/2016 din data de 27.11.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus menţinerea dispoziţiei de trimitere în judecată.

Inculpaţii au arătat că nu înţeleg să fie judecaţi în baza procedurii recunoaşterii vinovăţiei.

Prin încheierea din data de 12.04.2019, instanţa a încuviinţat proba testimonială cu martorii propuşi prin rechizitoriu, fiind audiaţi la termenul de judecată din data de 10.05.2019 martorii AA., BB. şi CC., la termenul de judecată din data de 07.06.2019, martorii DD. şi EE., iar la termenul de judecată din data de 10.10.2019, martorii FF. şi GG.

Prin încheierea din data de 07.06.2019 a fost încuviinţată proba cu expertiză în procedura insolvenţei, precum şi proba testimonială cu martorii HH., II., JJ. şi KK., solicitată de inculpaţii A. şi B., martorii II., JJ. şi KK. fiind audiaţi la termenul de judecată din data de 06.09.2019, iar martora HH., la termenul de judecată din data de 10.10.2019

La termenul de judecată din data de 24.06.2019, a fost audiată inculpata C., iar la termenul de judecată din data de 16.02.2022 a fost audiat inculpatul D., inculpaţii A. şi B., prevalându-se de dreptul la tăcere.

La data de 31.10.2019, a fost depus la dosar raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul LL., expert care a fost audiat la termenul de judecată din data de 11.06.2020.

Prin încheierea din data de 30.07.2020 a fost încuviinţată proba cu o nouă expertiză în procedura insolvenţei, solicitată de procuror, la data de 02.09.2021 fiind depus la dosar raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul MM.

Prin încheierea din data de 22.04.2021, în baza art. 2502 C. proc. pen., s-a menţinut măsura asigurătorie a popririi luată prin ordonanţa nr. 950/P/2016 din data de 24.02.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind pe inculpaţii B., A., C., D., G. şi E. (fostă F.), astfel cum a fost modificată prin ordonanţa nr. 950/P/2016 din data de 29.03.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe inculpata C. şi prin ordonanţele nr. 950/P/2016 din data de 29.03.2017 şi nr. 950/P/2016 din data de 16.05.2017 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe inculpata G.

Prin decizia penală nr. 512/20.05.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii B., A., C., D., E. (fostă F.) şi G. şi partea responsabilă civilmente S.C. H. împotriva încheierii din data de 22.04.2021.

Asupra excepţiei tardivităţii plângerilor prealabile invocate de inculpaţii A. şi B., Curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 241 alin. (2) C. pen., acţiunea penală, în cazul infracţiunii de bancrută frauduloasă, se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

La datele de 09.09.2016, respectiv 16.09.2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a adus la cunoştinţă Direcţiei Venituri Buget Local Sector 2, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti împrejurarea că se efectuează cercetări faţă de B., sub aspectul infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., şi A., sub aspectul complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., solicitându-se să se comunice dacă se formulează plângere prealabilă, precum şi suma cu care se constituie parte civilă.

La data de 15.09.2016, persoana vătămată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat plângere prealabilă împotriva inculpaţilor B., sub aspectul infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., şi A., sub aspectul complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

La data de 04.10.2016, data trimiterii prin poştă şi data trimiterii prin e-mail, persoana vătămată Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 a formulat plângere prealabilă împotriva inculpaţilor B., sub aspectul infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., şi A., sub aspectul complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 297 alin. (2) C. proc. pen., organul de urmărire penală a transmis adrese către persoanele vătămate prin care le-a întrebat dacă formulează sau nu plângere prealabilă, iar, în urma plângerilor prealabile formulate de persoanele vătămate, organul de urmărire penală a continuat cercetarea în cauză.

Art. 296 alin. (1) C. proc. pen. prevede că plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei.

Persoanele vătămate Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 au aflat despre săvârşirea faptelor la datele la care li s-au comunicat adresele mai sus menţionate, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, astfel că plângerile prealabile au fost formulate în termenul de 3 luni, prevăzut de lege.

Curtea de apel a considerat că nu poate fi primită susţinerea inculpaţilor, în sensul că acest termen a început să curgă la data la care planul de reorganizare a fost votat, 17.11.2014, când Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Primăria Sectorului 2 - Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 şi-au exprimat votul în cadrul Adunării creditorilor privind votarea planului de reorganizare, ceea ce conduce la concluzia că ştiau care este conţinutul acestuia şi, implicit, despre pretinsa ascundere a activelor S.C. H., întrucât presupusele aspecte de natură penală au fost relevate de raportul de constatare ataşat adreselor respective.

Astfel, prima instanţă a reţinut că martorul JJ., consilier juridic la Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 din anul 2016, a arătat că plângerea prealabilă s-a formulat ca urmare a primirii adresei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, martora KK., la acel moment, consilier juridic la aceeaşi instituţie, a precizat că, atunci când au formulat plângerea prealabilă, s-au limitat la raportul de constatare, iar martorul II., director al Direcţiei Venituri Buget Local Sector 2, a menţionat că nu a avut cunoştinţă de ascunderea unor active, împrejurare de care a aflat din raportul de constatare .

În consecinţă, Curtea de apel a respins, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii formulării plângerilor prealabile invocată de inculpaţii A. şi B.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de apel a reţinut că la data de 13.05.2014, S.C. H. a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei, fiind astfel înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea din data de 11.06.2014, instanţa a admis cererea debitoarei S.C. H. şi a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei.

În cadrul procedurii de insolvenţă, la data de 22.10.2014, administratorul special al S.C. H., inculpatul B., a semnat şi a depus la Tribunalul Bucureşti un plan de reorganizare a societăţii care a fost aprobat de Adunarea creditorilor în şedinţa din data de 17.11.2014 şi a fost confirmat de judecătorul sindic în şedinţa din data de 17.12.2014.

Planul de reorganizare a fost întocmit de societatea de insolvenţă F. în baza contractului de consultanţă din data de 10.07.2014, încheiat între F., reprezentată de inculpata C., în calitate de asociat, şi S.C. H., reprezentată de inculpatul B., în calitate de administrator special.

F. a întocmit planul de reorganizare, iar inculpatul B. l-a semnat şi l-a depus la Tribunalul Bucureşti, la dosarul nr. x/2014.

Potrivit art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă, fapta persoanei care, în frauda creditorilor, falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia.

Acţiunea care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii reţinute ca acuzaţie în speţă constă în ascunderea, prin planul de reorganizare, a unor active deţinute de debitoarea S.C. H., în frauda creditorilor.

Prima instanţă a reţinut că în actul de sesizare se arată că la pagina 32 din planul de reorganizare nu au fost menţionate toate activele societăţii, ci numai activele societăţii constând în bunuri imobiliare şi bunuri mobile, valoarea de piaţă a acestora fiind de 3.779.700 RON, fiind omise următoarele active: imobilizări necorporale, imobilizări financiare, stocuri, creanţe, disponibilităţi băneşti şi cheltuieli în avans.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 06.09.2016, specialistul antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a concluzionat că valoarea contabilă netă a tuturor activelor existente în patrimoniul S.C. H. la data de 01.10.2014, era în valoare de 24.062.161,42 RON, iar, la data de 31.10.2014, era în valoare de 22.014.583,62 RON, rulajul în luna octombrie 2014 fiind de 2.047.577,80 RON; valoarea contabilă netă la data de 01.10.2014 a activelor menţionate în planul de reorganizare de către administratorul special al S.C. H. S.A. era de 5.354.336,08 RON, iar valoarea reevaluată a acestora stabilită de S.C. NN. S.R.L. şi preluată de administratorul special în planul de reorganizare era în valoare de 3.779.730 RON, cu 1.574.606,08 RON mai puţin; în planul de reorganizare nu au fost cuprinse toate activele societăţii, administratorul special luând în considerare doar activele imobilizate corporale în vederea întocmirii tabelului final al creanţelor asupra averii debitoarei nu şi celelalte categorii de active, respectiv active imobilizate necorporale şi financiare, active circulante şi cheltuieli în avans, valoarea contabilă netă a activelor la data intrării în procedura de insolvenţă, 22.10.2014, care nu au fost cuprinse în planul de reorganizare, fiind de 18.498.402,05 RON.

Curtea de apel nu a avut în vedere raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, acesta necoroborându-se cu alte probe şi nefiind întocmit de un practician în insolvenţă, cu atât mai mult cu cât, în cauză, au fost întocmite două expertize în procedura insolvenţei, în condiţii de contradictorialitate şi obiectivitate, fiind desemnat, prin tragere la sorţi, de către instanţă, un expert imparţial, practician în insolvenţă, aşa cum impune art. 39 din O.U.G. nr. 86/2006, obiectivele expertizelor fiind propuse de părţi şi puse în discuţie, părţilor fiindu-le încuviinţaţi experţi recomandaţi de acestea.

Prima instanţă a constatat că raportul de expertiză întocmit de expertul MM. a prezentat o listă cu toate activele existente în patrimoniul S.C. H. la data întocmirii planului de reorganizare, listă care a avut la bază balanţa de verificare la 22.10.2014, aceasta fiind compusă din active imobilizate necorporale în valoare netă contabilă de 853.984,85 RON, active imobilizate corporale în valoare netă contabilă de 5.415.119,97 RON, active imobilizate financiare în valoare netă contabilă de 482.390,18 RON, stocuri în valoare netă contabilă de 504.161,63 RON, creanţe în valoare netă contabilă de 12.952.615,90 RON, disponibilităţi băneşti şi alte elemente de trezorerie în valoare netă contabilă de 273.811,75 RON şi cheltuieli în avans de 1.639.390,88 RON, totalul activului fiind în valoare netă contabilă de 22.121.475,16 RON, iar valoarea de piaţă estimată de 8.679.687,56 RON.

De asemenea, s-a constatat că expertul MM. a stabilit că, în ipoteza falimentului, raportat la valoarea activelor existente şi la cheltuielile de procedură, urma să fie distribuită creditorilor suma de 1.513.165 RON (creditorului garantat şi salariaţilor) şi nicio sumă creditorilor chirografari, subordonaţi şi bugetari, iar, dacă se estimează costuri aferente procedurii de lichidare mai mari decât cele prevăzute în planul de reorganizare, diferenţa în sumă de 100.293 RON, s-ar fi distribuit creditorului garantat Y., fără influenţe asupra distribuirii celorlalţi creditori bugetari, chirografari, subordonaţi şi salariaţi. În ipoteza reorganizării, raportat la valoarea activului societăţii la data planului de reorganizare, respectiv încasările şi cheltuielile previzionate în planul de reorganizare, sumele ce urmau a fi distribuite creditorilor ca urmare a reorganizării S.C. H. au fost expuse în două variante: varianta 1, în care nu s-a luat în calcul disponibilitatea acţionarului de a împrumuta societatea cu suma de 2.760.000 RON, pentru acoperirea deficitului de resurse necesare desfăşurării activităţii curente şi plăţii parţiale a unor creanţe, s-ar fi distribuit parţial din creanţa înscrisă la masa credală a creditorului garantat Y., respectiv 722.116 RON din 1.042.506 RON, iar pentru toţi ceilalţi creditori nu s-ar mai fi distribuit nicio sumă şi varianta 2, cu luarea în calcul a disponibilităţii acţionarului de a împrumuta societatea cu suma de 2.760.000 RON, pentru acoperirea deficitului de resurse necesare desfăşurării activităţii curente şi plăţii parţiale a unor creanţe, caz în care s-ar fi distribuit integral creanţa înscrisă la masa credală a creditorului garantat Y., integral creanţa salarială şi parţial pentru creditorii bugetari şi nu s-ar mai fi distribuit nicio sumă pentru creditorii chirografari şi subordonaţi, suma posibilă de repartizat fiind de 3.482.116 RON.

Totodată, prima instanţă a constatat că raportul de expertiză întocmit de expertul LL. a stabilit aceeaşi valoare netă contabilă şi aceeaşi valoare de piaţă a activelor, precum şi faptul că, în ipoteza falimentului, prin valorificarea tuturor activelor existente în patrimoniul S.C. H. la data de 22.10.2014, creditorilor garantaţi şi salariaţilor li s-ar fi distribuit suma totală de 1.535.124 RON, iar creditorilor bugetari, chirografari şi subordonaţi nu li s-ar fi distribuit nicio sumă, aşa cum a arătat şi expertul MM.

Martorul CC., director executiv juridic la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice la momentul formulării plângerii prealabile, a arătat că a făcut parte din comisia care a analizat planul de reorganizare, votul comisiei fiind negativ, însă comisia s-a împotrivit planului de reorganizare deoarece în acest plan creanţa ANAF era diminuată în proporţie foarte mare. Martorul a precizat că planul era legal, dar nu avantajos pentru ANAF, fiind înaintată o listă de către ANAF cu acele dosare în care creanţele erau diminuate (dosarul instanţei).

Martorul II., director al Direcţiei Venituri Buget Local Sector 2, a arătat că singurul motiv pentru care s-a opus pe parcursul procedurii a fost cuantumul redus al procentului de îndestulare.

Martorul EE. a declarat că la momentul respectiv, cabinetul său de avocatură avea un contract de colaborare cu SCA I., care, la rândul ei, acorda asistenţă juridică şi reprezentare în baza unor contracte de asistenţă juridică punctuale către F., iar SCA I. a acordat asistenţă juridică S.C. H. în procedura de insolvenţă încă de la început. Martorul a menţionat că au avut loc mai multe întâlniri cu reprezentanţii S.C. H. şi anume, A. şi alţi angajaţi, cu privire la ce presupune procedura insolvenţei, dorindu-se reorganizarea societăţii pentru a încerca sa fie salvat H.. A mai arătat că planul de reorganizare i-a fost trimis în plic sigilat, la recepţia biroului său şi a verificat doar condiţiile minimale strict din punct de vedere juridic şi nu din punct de vedere al oportunităţii, plan care îndeplinea condiţiile din punct de vedere juridic, respectiv conţinea programul de plată al creanţelor şi prevedea despăgubirile ce urmau a fi acordate creditorilor în reorganizare comparativ cu valorile pe care aceştia le-ar fi primit în caz de faliment. A precizat că nu a discutat niciodată cu inculpatul D. despre planul de reorganizare, iar menţionarea în plan a ansamblului activelor societăţii supuse reorganizării nu este obligatorie. A arătat că, în planul de reorganizare, se face o simulare în sensul stabilirii despăgubirilor ce trebuie acordate creditorilor atât în cazul falimentului cât şi în caz de reorganizare, niciun creditor nu trebuie să primească mai puţin în procedura de reorganizare decât în procedura falimentului, fraudarea creditorilor realizându-se în cazul în care aceştia ar obţine despăgubiri mai mici ca urmare a reorganizării în comparaţie cu falimentul.

Martorul DD. a declarat că a acordat asistenţă juridică S.C. H., nu i s-a solicitat niciodată să folosească metode de fraudare a vreunui creditor, a asistat şi a reprezentat în instanţă societatea. A declarat că, despre planul de reorganizare, a luat la cunoştinţă în momentul în care s-a formulat o contestaţie la planul de reorganizare, a avut reprezentarea că este un plan de reorganizare onest, opinie pe care şi-o menţine în continuare. A precizat că nu a discutat niciodată cu inculpatul D. sau cu reprezentanţii S.C. H. S.A. cu privire la planul de reorganizare, judecătorul sindic avea posibilitatea de a numi un practician în insolvenţă pentru a verifica viabilitatea planului, dar nu a făcut-o. A mai arătat că ANAF nu a contestat legalitatea planului, iar inculpaţii A. şi B. s-au implicat în întocmirea planului de reorganizare la nivel principial, arătând că vor obţine finanţare. A precizat că nu au fost fraudaţi creditorii cu creanţe curente, iar documentele găsite la percheziţia efectuată la domiciliul inculpatei C. au fost avute în vedere la întocmirea planului de reorganizare, fiind trimise de el inculpatei pentru a le selecta anterior trimiterii acestora la procuror, inculpata C. aflându-se în concediu medical ca urmare a unei intervenţii chirurgicale. A mai arătat că F. avea rolul unui consultant al celui care şi-a propus să depună un plan de organizare, fiind încheiat, în acest sens un contract de consultanţă. A mai declarat că menţiunile obligatorii în planul de reorganizare sunt cele referitoare la programul de plăţi şi la tratamentul echitabil, iar una din cauzele succesul planului de reorganizare al S.C. H. era finanţarea în perioada reorganizării.

Martora AA. a declarat că este angajată la S.C. H. începând din luna iunie 2013, în funcţia de contabil şef. A arătat că a trimis listele cu activele S.C. H. către administratorul judiciar, iar inculpatul A. nu i-a cerut listele cu activele. A menţionat că nu cunoaşte despre existenţa unor active care să nu fi fost înregistrate în actele contabile predate în cursul procedurii, actele pretins a fi fost ascunse, aflate pe lista prezentată de procuror, au fost incluse în balanţa de verificare şi depuse o dată cu cererea de deschidere a procedurii.

Martorul BB., consilier juridic la S.C. H. din data de 01.06.2013 şi până în prezent, a arătat că a predat către F. mai multe documente contabile pentru întocmirea planului de reorganizare, nu s-a implicat în planul de reorganizare şi a fost împreună cu inculpatul B. să ridice planul de reorganizare de la inculpata C. când acesta a fost finalizat, planul fiind deja listat, inculpatul B. semnându-l şi ştampilându-l.

Inculpata C. a declarat, în faţa instanţei, că F. a încheiat un contract de consultanţă cu S.C. H., urmând să elaboreze proiectul planului de reorganizare în baza documentelor furnizate de S.C. H., neputând să depună planul pentru că nu avea calitate şi nici să îl semneze. A arătat că s-a pornit de la ultima balanţă finalizată înainte de întocmirea planului de reorganizare, respectiv balanţa din septembrie 2014, avându-se în vedere activele cuprinse în această balanţă. A menţionat că nu a ascuns documentele găsite la percheziţie, acestea fiind aduse de colegul său cu o zi înainte pentru a le sorta în vederea predării procurorului întrucât nu se putea deplasa, suferind o intervenţie chirurgicală. A mai arătat că nu a ascuns niciun activ, ele fiind înscrise în planul de reorganizare, cele din tabelul din data de 30.06.2014 fiind menţionate, nu a defavorizat creditorii bugetari, ci putea să nu le dea nimic, conform estimării din faliment.

Inculpatul D., audiat fiind de către instanţă, a arătat că a identificat toate activele societăţii, iar în privinţa întocmirii planului de reorganizare, nu a avut nicio implicare, acesta fiind depus de societatea debitoare prin administrator special, în această situaţie, rolul administratorului judiciar fiind limitat la activitatea de secretariat. A specificat că planul de reorganizare este un act de procedură depus la instanţă iar instanţa, când analizează confirmarea sau respingerea unui astfel de plan, are în vedere toate actele dosarului, menţionarea activelor societăţii în planul de reorganizare nefiind obligatorie. A mai arătat că, în cazul în care lista cu active ar fi fost incompletă, ar fi condus la respingerea cererii, dar la cererea de deschidere a procedurii erau ataşate toate documentele. A declarat că a recuperat toate creanţele care se puteau recupera, iar acuzaţia că nu a solicitat anularea planului de reorganizare este şi ea nefondată, planul de reorganizare fiind un act întocmit în cursul procedurii insolvenţei, nu este un act translativ de proprietate, o eventuală acţiune în anulare a acestuia fiind inadmisibilă.

Curtea de apel, coroborând cele două rapoarte de expertiză cu declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor, a constatat că planul de reorganizare a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond impuse de Legea nr. 85/2006, că, în ipoteza falimentului, operează valoarea de lichidare sau de vânzare forţată, iar, prin planul de reorganizare, nu s-a realizat fraudarea creditorilor bugetari întrucât, în varianta cea mai favorabilă lor, valoarea despăgubirilor care le-au fost oferite prin planul de reorganizare a fost mai mare în comparaţie cu valoarea estimativă pe care ar fi putut să o primească prin distribuire în caz de faliment. În plus, planul de reorganizare a fost confirmat de judecătorul sindic, care a verificat condiţiile de legalitate ale acestuia.

De asemenea, prima instanţă a constatat că toate activele societăţii, menţionate de ambii experţi, au fost prezentate de către S.C. H. în cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă şi în anexele acesteia, anexa 2 şi 3, situaţia activelor reieşind din ultima balanţă de verificare încheiată pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii, respectiv balanţa încheiată la data de 30.04.2014.

Curtea de apel a constatat că prezentarea activelor societăţii nu face parte din menţiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă planul de reorganizare, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 95 alin. (5) din Legea nr. 85/2006. Deşi la fila x din planul de reorganizare, secţiunea 4 "Starea societăţii la data propunerii planului" la punctul 4.1, Evaluarea activului companiei", se arată că activele societăţii constau în bunuri imobiliare, respectiv teren şi clădiri, precum şi în bunuri mobile de natura utilajelor şi echipamentelor specifice şi a mijloacelor de transport, în valoare totală de piaţă de 3.779.700 RON, la pagina 16 din planul de reorganizare, la punctul 3.6 "Analiza evoluţiei patrimoniului societăţii şi a principalilor indicatori financiari|" se menţionează, în bilanţul simplificat, că activele societăţii cuprind active imobilizate şi active circulante din care stocuri, creanţe, disponibilităţi băneşti şi cheltuieli în avans, în valoare totală de 28.502.144 RON, în luna iunie 2014 .

De asemenea, prima instanţă a constatat că la fila x din planul de reorganizare, la punctul 1.1, Analiza ratelor de structură ale activului" este prezentată structura activului ca fiind compusă din imobilizări necorporale, imobilizări corporale, imobilizări financiare, active imobilizate, stocuri, creanţe, disponibilităţi băneşti, active circulante şi cheltuieli în avans, în luna iunie 2014, iar, la fila x, la secţiunea 3 "Analiza echilibrului financiar", este menţionat activul net contabil la data de 30.06.2014 ca fiind compus din active imobilizate şi active circulante.

Totodată, la analiza ratelor de gestiune s-a avut în vedere activul total în valoare de 28.502.144 RON, aferent lunii iunie 2014, iar la analiza riscului de faliment, acelaşi activ.

Prin urmare, în opinia Curţii de apel, nu se poate vorbi de o "ascundere", în sensul cerut de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

Prima instanţă a arătat că din dispoziţiile art. 95 alin. (5) şi art. 101 alin. (1) lit. c) raportat la art. 102 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 rezultă că stabilirea atât a despăgubirilor acordate titularilor tuturor categoriilor de creanţe, cât şi a tratamentului corect şi echitabil presupune expres raportarea la starea de faliment, ceea ce, în procedura reorganizării judiciare, impune simularea acestuia în planul de organizare iar constatarea existenţei tratamentului corect şi echitabil presupune realizarea unui raport comparativ între valoarea despăgubirilor oferite prin planul de reorganizare şi, pe de altă parte, valoarea estimativă ce ar putea fi primită în caz de faliment. Tratamentul aplicat titularilor categoriilor de creanţe, stabilit prin raportul comparativ mai sus arătat, dacă este corect şi echitabil, nu fraudează creditorii şi, prin urmare, nu există prejudiciu. Una dintre condiţiile esenţiale ale tratamentului corect şi echitabil, în cazul categoriilor de creanţe care resping planul, este concretizată în primirea de către aceste categorii, prin planul de reorganizare, a unor despăgubiri mai mari în raport cu ceea ce ar fi primit prin distribuire în caz de faliment, indiferent cât de mare ar fi valoarea creanţei avute asupra averii debitorului insolvent.

Prima instanţă a reţinut că martorii CC., director executiv juridic la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice, şi II., director al Direcţiei Venituri Buget Local Sector 2, au arătat că planul era legal, dar nu avantajos pentru cele două instituţii, motivul pentru care s-au opus pe parcursul procedurii fiind diminuarea creanţelor lor.

De asemenea, s-a reţinut că martorul DD. a subliniat că planul de reorganizare era un plan onest, îndeplinea condiţiile din punct de vedere juridic, respectiv conţinea programul de plată al creanţelor şi prevedea despăgubirile ce urmau a fi acordate creditorilor în reorganizare comparativ cu valorile pe care aceştia le-ar fi primit în caz de faliment, nefiind fraudaţi creditorii cu creanţe curente, că nu a discutat niciodată cu inculpatul D. despre planul de organizare, aspecte relevate şi de martorul EE.

Curtea de apel a arătat că din declaraţia martorului DD. coroborată cu declaraţia inculpatei C. rezultă că toate documentele găsite la percheziţia efectuată la domiciliul inculpatei C. au fost avute în vedere la întocmirea planului de reorganizare, fiind trimise de martor inculpatei pentru a le selecta anterior trimiterii acestora la procuror, inculpata C. aflându-se în concediu medical ca urmare a unei intervenţii chirurgicale, astfel că nu se poate vorbi că s-ar fi găsit înscrisuri care cuprind activele reţinute prin actul de sesizare ca fiind ascunse.

În consecinţă, s-a apreciat că omisiunea menţionării în secţiunea privind evaluarea activului societăţii a tuturor activelor nu reprezintă o "ascundere", potrivit art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., acestea regăsindu-se în alte secţiuni ale planului de reorganizare şi în actele contabile care emană de la societatea debitoare, ceea ce conduce la concluzia că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor prin actul de sesizare nu sunt prevăzute de legea penală.

Sub aspectul laturii civile, Curtea de apel a constatat că prin adresa nr. x/12.09.2016, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 22.006.490 RON, prin adresa nr. x/16.09.2016, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 515.870,01 RON, prin adresa nr. x/29.09.2016, Municipiul Bucureşti Sector 2 - Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.774.750 RON, plus accesoriile fiscale calculate conform legislaţiei fiscale, prin adresa nr. x/26.09.2017, Administraţia Fondului pentru Mediu şi-a menţinut constituirea de parte civilă în procesul penal cu suma de 52 RON, Institutul Naţional de Medicină Sportivă s-a constituit parte civilă cu suma de 658 RON (dosar de urmărire penală) iar Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Împotriva sentinţei penale nr. 69/F din 20 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017 au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, intimaţii inculpaţi D., C., A., B., G. S.P.R.L. şi E. (fostă F.) şi de părţile civile Institutul Naţional de Medicină Sportivă şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a depus în scris motivele de apel, pe care le-a completat, în dezbaterea căii de atac, cu motive orale de apel.

În ceea ce priveşte motivele scrise de apel s-au susţinut următoarele critici:

Parchetul a arătat că judecătorul fondului a dispus soluţia de achitare întrucât omisiunea menţionării în secţiunea privind evaluarea activului societăţii a tuturor activelor nu reprezintă o "ascundere", potrivit art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., acestea regăsindu-se în alte secţiuni ale planului de reorganizare şi în actele contabile care emană de la societatea debitoare, ceea ce conduce la concluzia că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor prin actul de sesizare nu sunt prevăzute de legea penală.

În legătură cu situaţia premisă, Parchetul a susţinut că, în ipoteza în care o persoană nu are fonduri băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, la cererea sa sau a creditorilor se deschide procedura insolvenţei. În această procedură există două posibilităţi: falimentul sau reorganizarea. S-a arătat că în cazul insolvenţei se inventariază, se evaluează toate bunurile şi se valorifică. În cazul reorganizării se inventariază bunurile, se evaluează şi estimează cheltuielile efectuate în cazul falimentului (cheltuielile ocazionate de conservare, cheltuielile de procedură) şi sumele pe care le-ar primi creditorii precum şi veniturile estimate în cazul continuării activităţii, cheltuielile aferente derulării activităţii şi despăgubirile acordate creditorilor.

Parchetul a arătat că planul de reorganizare trebuie să prevadă în mod obligatoriu, conform art. 951 alin. (5) lit. d) Legea 85/2006 ce despăgubiri urmează a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanţă, în comparaţie cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de faliment, valoarea estimativă fiind calculată la data propunerii planului.

Prin urmare, s-a susţinut că la data propunerii planului de reorganizare trebuie să fie evaluate toate elementele de activ din averea debitoarei, iar despăgubirile oferite creditorilor trebuie să fie mai mari decât sumele ce le-ar primi în cazul falimentului.

În ceea ce priveşte elementul material al acuzaţiei penale, art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., potrivit căruia constituie infracţiune fapta persoanei care, în frauda creditorilor: a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia, Parchetul a arătat că la data de 13.05.2014, S.C. H. a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei, fiind astfel înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti dosarul civil nr. x/2014

Prin încheierea din data de 11.06.2014, instanţa a admis cererea debitoarei S.C. H. şi a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei.

Parchetul a arătat că în cadrul procedurii de insolvenţă, la data de 22.10.2014, administratorul special al S.C. H., avocat B., a semnat şi a depus la Tribunalul Bucureşti un plan de reorganizare a societăţii care a fost aprobat de Adunarea creditorilor în şedinţa din data de 17.11.2014 şi a fost confirmat de judecătorul sindic în şedinţa din data de 17.12.2014.

Planul de reorganizare a fost întocmit de societatea de insolvenţă F. în baza contractului de consultanţă din data de 10.07.2014, încheiat între F. reprezentată de inculpata C., în calitate de asociat, şi S.C. H., reprezentată de inculpatul B., în calitate de administrator special. F. a întocmit planul de reorganizare, iar inculpatul B. 1-a semnat şi 1-a depus la Tribunalul Bucureşti, la dosarul de insolvenţă nr. x/2014. Din partea societăţii de insolvenţă F., la întocmirea planului de reorganizare, a lucrat în exclusivitate C., în calitate de asociat.

Parchetul a susţinut că pentru întocmirea planului de reorganizare, ar fi trebuit să se realizeze o inventariere şi o evaluare a activelor aflate în patrimoniul S.C. H. pentru a se stabili care este valoarea totală a acestora şi, mai apoi, care este cuantumul datoriilor ce pot fi achitate din valoarea activelor existente.

În conformitate cu art. 95 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 85/2006, estimarea valorii activelor existente în patrimoniul debitorului trebuie să se facă în funcţie de data propunerii planului de reorganizare. În acest context, s-a susţinut de către acuzare că, pentru a frauda bugetul de stat, respectiv pentru a nu plăti creanţele bugetare în cuantum de 24.442.264 RON, administratorul special, avocat B., a ascuns o parte din activele S.C. H., stabilind astfel o valoare mai mică a activelor în comparaţie cu valoarea reală.

Astfel, s-a arătat că la pagina 32 din planul de reorganizare a S.C. H., administratorul special a arătat faptul că "activele societăţii constau în bunuri imobiliare, respectiv teren şi clădiri, precum şi din bunuri mobile de natura utilajelor şi echipamentelor specifice şi a mijloacelor de transport", valoarea acestora fiind în cuantum de 3.779.700 RON, însă, în realitate, în patrimoniul S.C. H. existau şi alte active.

Parchetul a arătat că în planul de reorganizare, în secţiunea esenţială, referitoare la activele societăţii, au fost evidenţiate doar bunurile imobiliare şi bunurile mobile corporale din baza sportivă de la Săftica, fiind omise activele imobilizate necorporale, activele imobilizate financiare, stocuri, creanţe, disponibilităţi băneşti, etc. S-a precizat că în cuprinsul planului de reorganizare sunt indicate toate elementele de activ din patrimoniul societăţii la data depunerii cererii de deschidere a procedurii, iar în secţiunea referitoare la redresarea acesteia se menţionează ca sursă de finanţare o parte din activele necorporale, însă, Parchetul a susţinut că este de netăgăduit că la momentul depunerii planului nu erau menţionate ca fiind existente şi evaluat

Referitor la ascunderea unei părţi din avere care înseamnă o inducere în eroare a creditorilor, Parchetul a susţinut că inducerea subiectului în eroare, în sensul dreptului penal, nu se analizează din perspectiva modalităţii de realizare ci din prisma rezultatului. Dacă cel indus în eroare şi căruia i s-a pricinuit astfel o pagubă nu a fost o persoană diligentă, nu înseamnă că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii.

Angajaţii persoanelor vătămate din cauză ar fi putut şi ar fi trebuit sa observe că sunt omise bunuri în planul de reorganizare la momentul depunerii acestuia însă nu au făcut-o, dovada fiind că DGFP Bucureşti a formulat apel împotrivă sentinţei civile 10904/17.12.2014 a Tribunalului Bucureşti prin care a fost confirmat planul de reorganizare însă nu au contestat aspectele care vizează această cauză motiv pentru care se apreciază că omisiunea inserării tuturor elementelor de activ existente în patrimoniul S.C. H. S.A. la momentul depunerii planului a reprezentat o ascundere în sensul art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În continuare, Parchetul a susţinut că infracţiunea de bancrută frauduloasă este una de prejudiciu, în funcţie de natura şi specificul unei infracţiuni de prejudiciu este sau nu necesară o expertiză de specialitate. S-a arătat că în procedura de cameră preliminară Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat raportul de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale în baza dispoziţiilor art. 39 alin. (2) O.U.G. nr. 86/2006. Din motivarea încheierii Judecătorului de Cameră Preliminară din 22.10.2018 a rezultat că în acest dosar expertiza dispusă în cadrul urmăririi penale presupune analiza modalităţii de desfăşurare a procedurii de insolvenţă motiv pentru care trebuie să fie realizată de către un practician în insolvenţă.

Într-adevăr obiectivele stabilite de către procurorul de caz vizau legalitatea întregii proceduri, dar trebuie subliniat că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru bancrută frauduloasă nu pentru abuz în serviciu, nu au fost acuzaţi că au încălcat dispoziţiile exprese ale Legii nr. 85/2006, că au maximalizat cheltuielile sau au subdimensionat veniturile preconizate. În opinia Parchetului, judecătorul fondului în mod corect nu a avut în vedere la pronunţarea soluţiei raportul de constatare efectuat în cursul urmăririi penale, pentru că în procedura insolvenţei valoarea activelor ce trebuie avută în vedere nu este cea contabilă, ci cea care poate fi obţinută, respectiv valoarea de piaţă diminuată, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, cu 20 - 50%, dat fiind termenele în care trebuie realizată.

Pentru evaluarea activelor unei societăţi comerciale aflate în procedura insolvenţei sunt necesare cunoştinţele de specialitate ale unui practician în insolvenţă, motiv pentru care, în cursul judecăţii, au fost efectuate două expertize. Ambii experţi au arătat că la momentul depunerii planului de reorganizare, în patrimoniul S.C H., existau mai multe active, iar valoarea lor însumată era de 8.679.687,56 RON (faţă de 3.779.700 RON cât era în plan), însă, ajung la concluzia că persoanele vătămate nu au fost prejudiciate. Pentru a ajunge la această concluzie au rescris, în esenţă, planul de reorganizare, majorând cheltuielile estimate în cazul continuării activităţii şi diminuând/eliminând veniturile estimate în cazul continuării activităţii.

Parchetul a considerat că persoanelor vătămate din cauză li s-a produs un prejudiciu ce se impune a fi acoperit conform punctului de vedere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, concretizat în raportul întocmit de un specialist, întrucât: inculpaţii sunt profesionişti în domeniul insolvenţei, iar un principiu este cel al prudenţei, în sensul că la întocmirea unui plan de reorganizare veniturile nu trebuie supraevaluate, iar cheltuielile nu trebuie subevaluate, că inculpaţii nu sunt acuzaţi de abuz în serviciu, că cei doi experţi, practicieni în insolvenţă, au arătat că la momentul depunerii planului erau mai multe categorii de elemente de activitate decât cele evidenţiate în plan şi valoarea totală a averii S.C H. era dublă. Raportul întocmit în cursul urmăririi penale nu reprezintă un mijloc de probă, ci un simplu calcul aritmetic care are ca premisă suma stabilită de către cei doi experţi ca fiind valoarea averii debitoarei şi cheltuielile/veniturile preconizate în plan.

Parchetul a mai susţinut că legătura de cauzalitate derivă clar din desfăşurarea activităţii infracţionale, în sensul că dacă nu ar fi ascuns bunuri din patrimoniul societăţii comerciale, creditorii ar fi obţinut parte din suma de 8.679.687,56 RON, nu din suma de 3.779.700 RON. Relativ la concluziile experţilor, conform cărora nu s-a produs niciun prejudiciu, s-a arătat că, potrivit logicii elementare, dacă la o avere de 5 RON (potrivit unui plan) se distribuie 2 RON, atunci la o avere de 10 RON creditorii ar trebui să primească 4 RON.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, Parchetul a arătat că la data de 09.02.2017, au fost efectuate percheziţii domiciliare la sediile societăţilor I. şi F., precum şi la domiciliul inculpatei C. S-a arătat că la fiecare locaţie percheziţionată a fost identificat câte un exemplar al planului de reorganizare a societăţii H., iar exemplarele identificate sunt identice cu cele depuse a Tribunalul Bucureşti şi la Oficiul Registrului Comerţului de către administratorul special, avocat B.. Având în vedere acest fapt, Parchetul a susţinut că planul de reorganizare a fost depus la dosarul de insolvenţă în forma întocmită de către inculpata C., nefiind operate modificări de către av. B. ori de către vreo altă persoană. De altfel, în declaraţia dată în data de 13.11.2017, inculpata C. a arătat faptul că nu a identificat neconcordanţe între planul redactat de ea şi cel existent la dosarul de insolvenţă ori la dosarul penal. De asemenea, s-a arătat că la locuinţa inculpatei C., din localitatea Mogoşoaia, str. x, jud. Ilfov, cu ocazia percheziţiei domiciliare, au fost identificate documentele contabile pe baza cărora inculpata C. a redactat planul de reorganizare.

De asemenea, Pachetul a precizat că, pe lângă situaţiile financiare anuale şi balanţele de verificare întocmite de S.C. H., la locuinţa inculpatei C. au fost identificate, printre altele, şi mai multe situaţii contabile: situaţia stocurilor la 30 iunie 2014 - vol. 27 DUP - pag. 185 - 186, 192; balanţa analitică a mijloacelor la 11 august 2014 - vol. 27 DUP - pag. 187 - 190; situaţia soldurilor clienţilor la data de 30 iunie 2014 - vol. 27 DUP - pag. 191.

Practic, în opinia procurorului, la locuinţa inculpatei C. au fost identificate tocmai situaţiile contabile cu activele omise din planul de reorganizare. Mai mult, la locuinţa inculpatei C. a fost identificată şi o situaţie cu activele existente în patrimoniul societăţii H., în care este menţionată valoarea de intrare a acestora, valoarea pe care inculpata C. intenţiona să o includă în planul de reorganizare, precum şi procentul de recuperare a creanţelor. În aceste situaţii sunt prezentate toate activele omise din planul de reorganizare, respectiv imobilizările necorporale, stocurile, creanţele, etc.

În opinia Parchetului, identificarea acestor documente la locuinţa inculpatei C. constituie dovada certă că aceasta a avut cunoştinţă de activele omise din planul de reorganizare, le-a analizat şi le-a exclus în mod deliberat din planul de reorganizare în scopul fraudării creditorilor bugetari.

Parchetul a susţinut că pentru aprobarea planului de reorganizare de către Adunarea Creditorilor, avocatul B. a beneficiat de sprijinul inculpatului A.

S-a arătat că în Adunarea Creditorilor din data de 17.11.2014, planul de reorganizare a fost aprobat cu sprijinul direct şi indirect al inculpatului A., care era atât acţionar (cu o cotă de 92,93%) al societăţii H., cât şi creditor al acestei societăţii, fie direct - cu o creanţă în cuantum de 13.934.453,06 RON, fie indirect - prin intermediul societăţilor pe care le controla: J. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 7.200.000 RON, K. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 6.955.107 RON, L. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 1.789.884,96 RON, M. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 17.968.359,12 RON, N. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 486.458,38 RON şi O. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 1.346.550 RON.

Parchetul a arătat în motivele scrise care sunt asociaţii şi administratorii societăţilor mai sus menţionate, astfel cum au rezultat din verificările efectuate la Registrul Comerţului: P. şi Q. sunt părinţii inculpatului A., R. este sora inculpatului A., iar S. este nepotul inculpatului A. (copilul numitei R.).

Societatea T., care figurează ca unic asociat la societatea J. S.R.L. are cont deschis la U., unde beneficiar real este Q. - tatăl inculpatului A., utilizatorul împuternicit al contului este inculpatul A., V. sau W., iar utilizator e-banking este inculpatul A. şi W.

Sediul societăţilor N. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., M. S.R.L. şi L. S.R.L. este în incinta X., din Oraş Otopeni, Calea x, Nr. 255A, jud. Ilfov, administrat de inculpatul A. prin intermediul societăţii N. S.R.L.

Parchetul a susţinut că toate aceste aspecte demonstrează faptul că inculpatul A. controla respectivele societăţi, prin persoane interpuse. De altfel, s-a arătat că inculpatul A. nu contestă faptul că el controla aceste societăţi. Din contră, în declaraţia sa din data de 13.12.2017, inculpatul A. a arătat faptul că societăţile K. şi N. au creditat societatea H. cu 10.124.747 RON în baza angajamentului semnat de el Ia momentul aprobării planului de reorganizare.

De asemenea, Parchetul a susţinut că din probele administrate rezultă faptul că inculpatul A. este şi singurul beneficiar de pe urma acestei fraude, întrucât toate activele omise din planul de reorganizare au rămas în patrimoniul societăţii H. şi, implicit, în patrimoniul inculpatului A., care este acţionar cu o cotă de 92,93% din capitalul social.

Parchetul a solicitat a se remarca faptul că inculpatul A. a votat în Adunarea Creditorilor pentru aprobarea planului de reorganizare deşi acest plan prevedea reducerea cu 100% a creanţei pe care acesta o deţinea, în cuantum de 13.934.453.06 RON, precum şi reducerea cu 100% a tuturor creanţelor pe care societăţile controlate de el le deţineau, respectiv J. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 7.200.000 RON, K. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 6.955.107 RON, L. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 1.789.884,96 iei, M. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 17.968.359,12 RON, N. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 486.458,38 RON şi O. S.R.L. - cu o creanţă în cuantum de 1.346.550 RON.

S-a mai arătat că A. a votat planul de reorganizare întrucât pierderea suferită de el era doar aparentă. Deşi a pierdut creanţe în valoare de 49,680,812.52 RON (deţinute fie personal, fie prin intermediul societăţilor controlate), întrucât acestea au fost reduse cu 100°/c prin planul de reorganizare, inculpatul A. a rămas cu activele omise din planul de reorganizare, cu o valoare contabilă netă de 16,863,011.58 RON.

Parchetul a susţinut că dacă nu ar fi pus în aplicare această fraudă, inculpatul A. ar fi pierdut atât creanţele, cât şi activele existente în patrimoniul societăţii H., întrucât creanţele deţinute de el erau chirografare, fiind incluse la plată după creanţele bugetare, iar din activele existente abia dacă s-ar fi reuşit achitarea creanţelor bugetare.

De asemenea, procurorul a susţinut că inculpatul A. ştia ce active sunt în patrimoniul societăţii H. întrucât, în calitate de acţionar majoritar, acesta era informat tot timpul cu privire la activitatea societăţii, inclusiv cu privire la mijloacele financiare disponibile. De altfel, atât din declaraţia dată de inculpatul A., cât şi din declaraţiile date de ceilalţi inculpaţi, respectiv B., D., C. şi DD., rezultă faptul că înaintate, dar şi după deschiderea procedurii de insolvenţă inculpatul A. a participat la foarte multe şedinţe organizate pentru analiza procedurii de insolvenţă, fiind direct interesat şi informat cu privire la toate aspectele esenţiale. În plus, în calitate de creditor, având de recuperat creanţe în valoare de 49,680,812.52 RON (deţinute fie personal, fie prin intermediul societăţilor controlate), A. era direct interesat să cunoască situaţia elementelor de activ din patrimoniul societăţii H., pentru a şti în ce măsura poate să-şi recupereze creanţele, iar această situaţie era la dispoziţia sa.

Mai mult, s-a arătat că, pentru a fi aprobat şi confirmat planul de reorganizare, inculpatul A. a semnat două angajamente prin care s-a obligat să achite, fie personal, fie prin intermediul societăţilor controlate, datoria către Y. precum şi o sumă de 2.760.000 RON pentru achitarea celorlalte datorii prevăzute a fi achitate prin plan. Or, în momentul în care şi-a asumat o astfel de obligaţie, el a analizat situaţia activelor existente în patrimoniul societăţii H. pentru a şti ce valoare au acestea, ce cuantum al datoriilor poate fi achitat din acestea şi care trebuie să fie contribuţia sa la achitarea datoriilor şi implementarea planului de reorganizare. Cu toate că şi-a asumat aceste angajamente, inculpatul A. nu a mai acordat în cele din urmă niciun împrumut societăţii H. pentru achitarea datoriilor prevăzute în planul de reorganizare, întrucât toate datoriile prevăzute a fi achitate prin plan au fost achitate din sumele încasate din recuperarea creanţelor neincluse Practic, inculpatul A. şi-a asumat mai mult formal aceste două angajamente, întrucât ştia că nu va fi nevoie să achite personal acele datorii din moment ce în patrimoniul societăţii H. existau şi alte active decât cele menţionate în plan. cu o valoare contabilă netă de 16,863,011.58 RON.

Parchetul a arătat că din situaţia privind încasările şi plăţile realizate de societatea H. în perioada de insolvenţă, prezentată organelor de urmărire penală de administratorul judiciar, inc. D., rezultă faptul că plăţile prevăzute în plan au fost realizate în perioada 18-26 februarie 2015. Tot din situaţia privind încasările şi plăţile realizate de societatea H. S.A. în perioada de insolvenţă, prezentată organelor de urmărire penală de administratorul judiciar, inc. D., mai rezultă faptul că societatea H. a încasat prima sumă cu titlu de împrumut de la societatea N. S.R.L., controlată de inculpatul A., abia Ia data de 27.02.2015, iar celelalte sume mult mai târziu, cu mult după efectuarea plăţilor prevăzute în planul de reorganizare. Astfel fiind, Parchetul a susţinut că este evident faptul că datoriile prevăzute în planul de reorganizare au fost achitate din sumele rezultate din încasarea creanţelor neincluse în planul de reorganizare şi nu din împrumuturile acordate de inculpatul A. sau societăţile controlate de acesta.

În concluzie, pentru că sunt întrunite toate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii şi a fost săvârşită fapta cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, s-a considerat de către Parchet că se impune condamnarea inculpaţilor B., A., C., S.C E. (fosta F.) pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen. (în forma de participaţie descrisă în rechizitoriu) cu aplicarea dispoziţiilor art. 91 şi următoarele din C. pen., respectiv amenda penală.

În privinţa inculpatului D. şi G., în calitate de administrator judiciar au fost implicaţi în aprobarea, confirmarea, implementarea planului de reorganizare. Inculpatul D. ar fi trebuit şi ar fi putut să observe că în planul de reorganizare au fost omise elementele de activ, întrucât o societate comercială ca 1948 S.A., care îşi desfăşura în continuare activitatea comercială, avea sume de bani în creanţe de încasat, stocuri, etc.

Parchetul a susţinut, însă, că fapta prevăzută de art. 241 C. pen. constituie infracţiune numai în situaţia în care este săvârşită cu intenţie, or din toate probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fi participat în vreun fel la elaborarea, redactarea acestui plan. Conform declaraţiilor coinculpaţilor şi a martorilor inculpatului D. a participat la o întâlnire, a trimis absolut toate documentele contabile inculpatei C., dar nu rezultă implicarea sa în ascunderea activelor. Prin urmare, întrucât nu este dovedit fără dubiu că inculpatul D. a avut cunoştinţă de activitatea infracţională a celorlalţi inculpaţi sau i-ar fi sprijinit cu intenţie se apreciază că se impune achitarea inculpatului D. şi G. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., cu consecinţa obligării în solidar la acoperirea prejudiciului.

În ceea ce priveşte motivele susţinute oral în dezbaterile din apel, s-au susţinut următoarele critici:

Se susţine că hotărârea atacată este nelegală, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea art. 241 alin. (2), art. 157 din C. pen. şi art. 296 din C. proc. pen., deoarece s-a procedat la soluţionarea acţiunii penale cu privire la o infracţiune pentru care legea prevede condiţia de procedibilitate a plângerii prealabile, cu depăşirea termenului în care aceasta a fost formulată.

Termenul de introducere a plângerii prealabile este de 3 luni de la data la care subiectul pasiv, respectiv persoana îndreptăţită (care în speţa de faţă este în egală măsură subiect pasiv al infracţiunii) a luat la cunoştinţă de săvârşirea faptei. Instanţa de fond reţine că data la care subiecţii pasivi, respectiv persoanele vătămate, au aflat de data săvârşirii faptei este cea care, după sesizarea parchetului, au fost informaţi cu privire la săvârşirea infracţiunii, şi anume anul 2016, când dosar a fost înregistrat pe rolul Parchetului şi au fost citate persoanele vătămate aducându-li-se la cunoştinţă că au posibilitatea de a formula plângere prealabilă. La această dată însă părţile au luat la cunoştinţă despre împrejurarea că fapta ar putea avea conotaţie penală nu şi despre săvârşirea faptei care face obiectul acuzaţiei, respectiv modul de întocmire a planului de reorganizare. Toate aceste persoane au luat cunoştinţă de fapta propriu zisă în procedura insolvenţei în care planul a fost depus şi, totodată, comunicat părţilor, astfel că cel mai târziu părţile au luat cunoştinţă de planul de reorganizare la data la care acesta a fost votat, când unele persoane au votat chiar împotrivă, dovedindu-se astfel că părţile au cunoscut planul de reorganizare. O ultimă dată despre care se poate considera ca fiind cea a comiterii faptei şi cea la care părţile au luat cunoştinţă de aceasta este data la care planul de reorganizare a fost confirmat de către judecător, respectiv în anul 2014, perioadă în care nu s-a formulat plângere prealabilă, cu respectarea termenului de 3 luni de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea faptei.

În consecinţă s-a solicitat să se constate că în cauză lipseşte plângerea prealabilă prevăzută de textul normativ care incriminează infracţiunea de bancrută frauduloasă, urmărirea penală şi judecata desfăşurându-se în absenţa acestei condiţii de procedibilitate. Lipsa acestei condiţii face imposibilă analiza fondului, atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpaţilor, neexistând în cazul acestui impediment procedural posibilitatea continuării procesului penal în lipsa plângerii prealabile. Astfel, se solicită admiterea apelului declarat de Parchet, desfiinţarea hotărârii atacate şi, pe fond, faţă de lipsa plângerii prealabile, încetarea procesului penal, cu lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile, apreciindu-se că acest caz se aplică cu prioritate faţă de oricare altul dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) din C. proc. pen., lipsa voinţei persoanei vătămate de a deduce conflictul de drept penal judecăţii primând faţă de orice alt caz prevăzut de legislaţia procesual penală.

În subsidiar, se precizează că acuzaţia subsumată infracţiunii de bancrută frauduloasă constă în aceea că în planul de reorganizare nu au fost avute în vedere toate activele debitorului aflat în procedura insolvenţei şi că s-a propus şi s-a aprobat un model de comportament economic, un plan de reorganizare greşit, inadecvat, ineficient economic şi nu suficient de avantajos pentru toţi creditorii. Acţiunea penală s-a exercitat în cauză pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă în modalitatea alternativă a ascunderii averii debitorului, care poate avea loc fie prin operaţiuni materiale de îndepărtare a unor bunuri din contextul fizic în care să poată fi percepute de creditor, fie prin manipularea actelor societăţii, astfel încât cu privire la o parte din bunuri să fie disimulată natura lor de activ patrimonial sau să nu fie identificată această natură a lor. Cel mai adesea această faptă se săvârşeşte prin infracţiuni de fals, dar nu în mod obligatoriu, manipularea documentelor contabile a evidenţelor patrimoniale putând duce la ascunderea unor bunuri în actele contabile, chiar şi fără comiterea vreunor infracţiuni de fals.

Planul de reorganizare nu este un document care să aibă aptitudinea de a face dovada bunurilor şi respectiv a drepturilor asupra bunurilor, deci a activului patrimonial, a averii debitorului. Planul de reorganizare este un proiect economic, un plan de redresare, care se întocmeşte pe baza actelor, inclusiv a celor de evidenţă patrimonială, depuse odată cu deschiderea cererii de insolvenţă şi completate apoi în paşii următori ai procedurii de insolvenţă, prin inventarierea bunurilor şi prin raportul asupra averii debitorului. Aşadar, planul de reorganizare este doar un proiect economic asupra modului de valorificare a activului, astfel încât să fie stins o parte cât mai mare din pasiv, neputând face dovada patrimoniului, ci doar a unui comportament economic supus aprobării creditorilor şi, respectiv, al judecătorului care, finalmente, îl confirmă sau respinge.

Consideră că, de plano, nu se poate pretinde ca în cadrul planului de reorganizare, care nu are natura nici a unui act contabil şi nici a unui act fiscal până la aprobarea lui, să se regăsească fidel toate drepturile, toate bunurile şi drepturile asupra acestora, care compun activul patrimonial.

Prin urmare, acuzaţia potrivit căreia prin modelul economic propus au fost ascunse o parte dintre active, adică nu i-au fost propuse spre valorificare toate activele, este de plano incompatibilă cu infracţiunea de bancrută frauduloasă. Cu toate acestea, din expertizele efectuate în cauză, respectiv prin compararea evidenţelor debitorului, acelea care se aflau la dosarul de insolvenţă, cu planul de reorganizare, s-a constatat în mod întemeiat că acestea se regăsesc şi în plan, fiind prezentate în cuprinsul acestuia. De fapt, acuzaţia constă, în esenţă, în aceea că s-ar fi comis în speţă un alt tip de infracţiune pentru care nu s-a exercitat acţiunea penală. În realitate, acuzaţia este aceea că activele nu au fost toate corespunzător valorificate, astfel încât, o parte mai mare din creanţele bugetare să fie acoperite. Acuzaţia finalmente din rechizitoriu nu este una de ascundere în mod propriu-zis, în sensul dispoziţiilor art. 241 din C. pen., ci, una de gestiune frauduloasă, în sensul că bunurile nu s-au folosit la nivelul cel mai eficient din perspectiva acoperirii creanţelor tuturor creditorilor.

În continuare, susţine în criticile din şedinţa de dezbateri, că. din probele administrate în cauză rezultă că bunurile se regăsesc inclusiv în planul de reorganizare, însă nu în secţiunile privind modul de valorificare a acestora, având în vedere că nu s-a propus ca model economic valorificarea tuturor bunurilor din averea debitorului.

Pe cale de consecinţă, se consideră că pornind de la premisa de fapt pe care o reţine instanţa şi pe care o consideră ca fiind cea corectă, hotărârea atacată este greşită sub aspectul temeiului de drept reţinut în cauză. Astfel, atunci când în realitate instanţa constată că bunurile nu au fost ascunse, lipsa unei astfel de acţiuni materiale are semnificaţia prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi nu cea de la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., acest din urmă temei putând fi reţinut numai în măsura în care s-ar fi constatat că există o acţiune de ascundere, însă din alte motive fapta nu întruneşte celelalte elemente constitutive ale infracţiunii. Ca atare, reţinându-se că nu există elementul material al infracţiunii, consideră că temeiul de achitare reţinut de judecătorul fondului este greşit şi, din această perspectivă, în subsidiar, consideră că hotărârea trebuie reformată.

Într-un ultim subsidiar, dacă instanţa va aprecia că sunt întemeiate motivele formulate în scris de către Parchet, susţine că trebuie să se dea eficienţă dispoziţiilor privind prescripţia răspunderii penale, având în vedere că în speţă nu poate fi angajată răspunderea penală faţă de împrejurarea că, în lumina deciziilor instanţei de contencios constituţional în materie, dar şi a hotărârii prealabile pronunţate recent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu a operat nicio cauză valabilă, constituţională, de întrerupere a cursului prescripţiei.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea apelului şi, în principal, să se dispună încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile, cu lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile.

Din cele ce preced, rezultă că prin motivele orale de apel, formulate de Ministerul Public conform art. 67 alin. (2) teza I din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (Procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză), s-a solicitat în principal încetarea procesului penal pentru lipsa plângerii prealabile, apoi achitarea inculpaţilor pentru motivul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi, doar dacă se ajunge la concluzia că motivele de apel formulate de Ministerul Public în scris sunt întemeiate, încetarea procesului penal, dată fiind intervenirea prescripţiei răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă. Concluziile au în vedere analiza a trei soluţii în procesul penal, dintre care, după cum se va vedea în cele ce urmează, instanţa a găsit întemeiat motivul de apel referitor la achitarea inculpaţilor conform art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Apelanta intimată inculpată C. în cererea scrisă a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei nr. 69/F din 20.04.2022 şi achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod. De asemenea, a solicitat respingerea acţiunii civile ca nefondată şi ridicarea măsurilor asigurătorii instituite prin ordonanţa nr. 950/P/2016 din 24.02.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin ordonanţa cu acelaşi număr din 29.03.2017.

Apelanta intimată inculpată a apreciat că sentinţa penală atacată este nefondată în privinţa temeiului soluţiei de achitare, arătând că prima instanţa, în baza probatoriului administrat, a reţinut că, în cauză, nu există nici acţiunea care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii, nici urmarea imediată şi, implicit, nici legătura de cauzalitate, deci că nu există tocmai latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii, adică totalitatea condiţiilor privitoare la actul de conduită cerut de lege pentru existenta infracţiunii. Or, aceste aspecte fundamentează concluzia că în cauză, lipsind latura obiectivă a infracţiunii reglementate de art. 241 alin. (1) lit. a) din C. pen., fapta nu există, impunându-se clasarea prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, a susţinut că prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) din C. pen., se impune soluţionarea acţiunii civile prin respingerea ca nefondată, precum şi ridicarea măsurilor asigurătorii instituite prin ordonanţa nr. 950/P/2016 din data de 24.02.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin ordonanţa cu acelaşi număr din 29.03.2017.

Apelantul intimat inculpat B. (motive de apel depuse prin avocat ales, OO. din cadrul Casei de avocatură OO. şi Asociaţii, dosar apel, vol. I) a solicitat ca, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la dispoziţiile art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 69/F din 20.04.2022 şi în rejudecare, achitarea inculpatului B., cu privire la infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.

De asemenea, a solicitat, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la dispoziţiile art. 25 alin. (1) C. proc. pen., respingerea acţiunii civile exercitate în procesul penal.

În argumentarea necesităţii reţinerii cazului de achitare prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apărarea a indicat acuzaţia, astfel cum acesta a fost redată în cuprinsul actului de sesizare.

Apărarea a subliniat mai multe fragmente din cuprinsul sentinţei:

"Curtea, coroborând cele două rapoarte de expertiză cu declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor, constată că planul de reorganizare a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond impuse de Legea nr. 85/2006, că, în ipoteza falimentului, operează valoarea de lichidare sau de vânzare forţată, iar, prin planul de reorganizare, nu s-a realizat fraudarea creditorilor bugetari întrucât, în varianta cea mai favorabilă lor, valoarea despăgubirilor care le-au fost oferite prin planul de reorganizare a fost mai mare în comparaţie cu valoarea estimativă pe care ar fi putut să o primească prin distribuire în caz de faliment." (p. 15, sentinţă)

Conform apărării, toate activele societăţii, menţionate de ambii experţi, au fost prezentate de către S.C. H. în cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă şi în anexele acesteia, anexa 2 şi 3, situaţia activelor reieşind din ultima balanţă de verificare încheiată pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii, respectiv balanţa încheiată la data de 30.04.2014." (p. 15, sentinţă)

Apărarea a arătat că în conţinutul actului de sesizare, în sarcina inculpatului B. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă în modalitatea alternativă a ascunderii unei părţi din activul averii debitorului, în frauda creditorilor. S-a susţinut că procurorul de caz a pus semnul egalităţii între noţiunea de ascundere şi cea de omisiune, astfel încât actul de sesizare configurează o presupusă infracţiune comisivă, dar care a fost săvârşită prin omisiune. Apărarea mai arară că, acceptând că infracţiunea de bancrută frauduloasă ar putea fi săvârşită şi prin omisiune, cu toate că actuala incriminare şi doctrina de specialitate arată că ascunderea activului societăţii nu se poate realiza numai printr-o omitere din acte a unei părţi din activ, ci constă în fapte comisive de tăinuire, de sustragere de la vedere a bunurilor, ar fi trebuit indicată acţiunea/inacţiunea din cuprinsul art. 17 C. pen. care conduce la ascunderea părţii din activul averii debitoarei. Apărarea mai arată că, analizând mijloacele de probă aflate la dosar, rezultă că nu există presupusa acţiune/inacţiune care a avut drept consecinţă ascunderea părţii din activul averii debitoarei, proprie inculpatului B.

Apărarea a mai arătat că, dincolo caracterul neviciat al planului de reorganizare, acţiunea de semnare nu corespunde conţinutului concret al art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., în condiţiile în care prin ascundere se înţelege acţiunea de a ascunde, de a disimula, adică de a sustrage vederii, de a pune la adăpost ceva pentru a nu putea fi văzut şi găsit. De asemenea, "omisiunea menţionării în secţiunea privind evaluarea activului societăţii a tuturor activelor nu reprezintă o "ascundere", potrivit art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., acestea regăsindu-se în alte secţiuni ale planului de reorganizare şi în actele contabile care emană de la societatea debitoare)", astfel cum s-a reţinut în sentinţa atacată (p. 17).

Apărarea a susţinut că, deşi achiesează la aspectele faptice extrase de către instanţa de fond în urma analizei probaţiunii din prezenta cauză, nu este de acord cu temeiul de stingere a acţiunii penale pentru care s-a optat, respectiv dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. S-a reţinut că fapta nu este prevăzută de lege în toate situaţiile în care lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, altul decât vinovăţia. S-a mai precizat că în această categorie intră, de pildă, faptele de natură civilă, disciplinară sau contravenţională ori faptele care au fost între timp, dezincriminate sau cele care nu au fost niciodată prevăzute de legea penală.

Apărarea a susţinut că, deşi a procedat la efectuarea unei analize exhaustive a probaţiunii administrate în cauză, instanţa de fond, în mod greşit, a optat pentru temeiul de achitare prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C. proc. pen., în detrimentul celui prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apreciind că "faptele reţinute în sarcina inculpaţilor prin actul de sesizare nu sunt prevăzute de legea penală".

În opinia apărării, singura concluzie care rezultă în urma analizei probaţiunii din cauză este că nu a existat vreo acţiune de ascundere în sens material (întrucât nu s-a produs vreo modificare în realitatea obiectivă) şi cu atât mai puţin în sens juridic, motiv pentru care se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În continuare, apărarea a susţinut că incidenţa cazului prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există, determinată de incidenţa dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. proc. pen., în interpretarea conferită din Decizia CCR nr. 102/2021.

Cu titlu preliminar, apărarea a apreciat că incidenţa Deciziei CCR nr. 102/2021 în cauza dedusă judecăţii are efect dirimant şi are aptitudinea de stinge acţiunea penală de îndată, fără a fi necesară efectuarea unei veritabile analize pe fond a cauzei.

Apărarea a precizat că acuzarea a pornit de la o serie de afirmaţii cuprinse în actul de sesizare emis de către organul de urmărire penală, potrivit căruia "practic, la întocmirea planului de reorganizare au fost omise (ascunse) active în valoare contabilă netă de 16,863,011.58 RON" (pag. 4, rechizitoriu). "O excludere a activelor din secţiunea "Starea societăţii la data propunerii Planului" (punctele 4.1., 4.2., 4.3., 4.4.) atrăgea automat o excludere a acelor active de la distribuire către creditori." (pag. 36, rechizitoriu) . Reducerea creanţelor s-a realizat în mod definitiv la data de 17.12.2014, când, în dosarul de insolvenţă nr. x/2014, al Tribunalului Bucureşti, judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare propus de inculpatul B." (pag. 35, rechizitoriu)

Apărarea a susţinut că aspectele de natură penală au fost tranşate în mod definitiv de către instanţa civilă (judecătorul sindic), prin sentinţa civilă 10904/17.12.2014 a Tribunalului Bucureşti (prin care s-a dispus confirmarea Planului de reorganizare al H.) şi prin decizia civilă nr. 1214A/11.09.2015 a Curţii de Apel Bucureşti (prin care s-a dispus respingerea apelurilor exercitate de DGRFPB şi DVBL Sector 2 Bucureşti).

De asemenea, apărarea a solicitat a se avea în vedere şi declaraţia inculpatului D., dată în faţa instanţei de fond la data de 20.01.2022.

Apărarea a subliniat că prin hotărâri judecătoreşti menţionate au fost verificate toate aspectele de legalitate ale Planului de reorganizare al H., ţi, în măsura în care vreuna dintre acţiunile sau inacţiunile indicate de către reprezentantul Ministerului Public în cuprinsul actului de sesizare nu ar fi fost conforme reglementărilor în materia procedurii insolvenţei, judecătorul sindic nu ar fi avut posibilitatea pronunţării soluţiei de confirmare a Planului de reorganizare.

Apărarea a susţinut că, în realitate, prin rechizitoriu se urmăreşte reluarea aspectelor tranşate în mod definitiv de către instanţa civilă, şi obţinerea unei noi interpretări care constă în faptul că planul de reorganizare a urmărit ascunderea acestor creanţe, ascundere asumată de către toţi inculpaţii din prezenta cauză în condiţiile în care în partea introductivă a planului aceste creanţe apar, iar la Capitolul 4 privind starea societăţii la data propunerii planului, sunt excluse, . Or, această modalitate de operare este prohibită de chiar dispoziţiile art. 52 alin. (3) C. proc. pen., în interpretarea conferită din Decizia CCR nr. 102/2021 (parag. 34 şi parag. 48).

Din perspectiva apărării, o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. proc. pen., în lumina Deciziei CCR nr. 102/2021, nu ar mai permite instanţei penale să procedeze la o veritabilă analiză a celorlalte apărări exprimate în cauză, în condiţiile în care o atare conduită, indiferent dacă dosarul va fi soluţionat prin achitarea sau condamnarea inculpaţilor din prezenta cauză, ar echivala cu o veritabilă încălcare a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor civile expuse anterior. Aceasta întrucât, prin confirmarea Planului de reorganizare al H., judecătorul sindic invalidează, printre altele, existenţa unor presupuse acţiuni de ascundere a unei părţi din activul debitoarei, aspect care se transpune în procesul penal prin constatarea inexistenţei elementului material al infracţiunii de bancrută frauduloasă, şi care reclamă aplicarea în cauza penală a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă, în măsura în care instanţa de judecată va stinge acţiunea penală în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., apărarea a susţinut că şi acţiunea civilă rămâne fără temei trebuie respinsă.

Apelanţii intimaţi inculpaţi B. şi A. au depus motive de apel prin acelaşi avocat ales, PP. din cadrul Casei de avocatură S.C. PP. şi Asociaţii, dosar apel, vol. I şi dosar apel, vol. I), prin care au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi în ceea ce priveşte acţiunea penală, în temeiul art. 17 alin. (2) din C. proc. pen., art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - fapta nu există, achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă, s-a solicitat în principal respingerea, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Apărarea a arătat că pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, în sensul art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., legea cere ca activitatea făptuitorului să se comită în frauda creditorilor, să existe un prejudiciu şi o legătură de cauzalitate. Or, în speţă nu există un prejudiciu ca element constitutiv al infracţiunii de bancrută frauduloasă, în sensul art. 241 alin. (1) lit. a) din C. pen.

Apărarea a arătat că sentinţa civilă nr. 10904 din 17 decembrie 2014 şi, implicit, decizia civilă nr. 1214/A din 11 noiembrie 2015, prin care a fost confirmat planul de reorganizare al Societăţii H., precum şi sentinţa civilă nr. 7211 din data de 23 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, prin care a fost închisă procedura insolvenţei faţă de societatea H., au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, în temeiul art. 52 alin. (3) din C. proc. pen. şi în temeiul considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 102/17.02.2021.

Astfel, s-a arătat că prin încheierea din data de 11 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2014, instanţa a admis cererea debitoarei H. şi, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă faţă de societatea H.

Planul de reorganizare propus de debitoarea H. a fost votat de creditori în cadrul şedinţei din data de 17 noiembrie 2014 (Hotărârea Adunării Creditorilor din data de 17 noiembrie 2014 nu a fost atacată") şi confirmat de judecătorul sindic prin sentinţa civilă nr. 10904 din data de 17 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1214A din data de 11 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care au fost respinse apelurile formulate de Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

S-a mai arătat că procedura insolvenţei faţă de H. a fost închisă, în temeiul art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, prin sentinţa civilă nr. 7211 din data de 23 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Apărarea a susţinut că, odată ce Planul de reorganizare a trecut printr-un dublu filtru judiciar (instanţa de fond şi instanţa de control judiciar), legalitatea procedurilor fiind constatată definitiv de instanţele de judecată competente şi specializate, o altă cercetare asupra legalităţii acestora este inadmisibilă, respectiv interzisă, intrând de plano în conflict cu principiul securităţii raporturilor juridice.

Autoritatea de lucru judecat constituie un efect important al hotărârilor judecătoreşti, ca acte jurisdicţionale ce emană de la o putere publică a statului, trăsătură ce deosebeşte hotărârea judecătorească de alte acte juridice. Cu privire la acest principiu, Curtea Constituţională a reţinut că funcţia jurisdicţională a statului, având ca finalitate stabilitatea raporturilor juridice şi ordinea socială face ca litigiului să i se pună capăt de o manieră care să nu mai permită readucerea lui în faţa instanţei, indiferent că aceasta s-ar realiza pe calea principală sau în mod incidental, într-un proces ulterior care ar avea legătură cu ceea ce s-a tranşat jurisdicţional anterior. Din acest punct de vedere, corectarea unor vicii ale hotărârii judecătoreşti definitive reprezintă o justă preocupare care se poate realiza numai prin exercitarea căilor de atac, principiu statuat la art. 16 din Legea nr. 304/2004, articol ce reprezintă, de altfel, o aplicaţie a dispoziţiilor art. 129 din Constituţie.

Aşadar, apărarea a susţinut că autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea astfel pronunţată este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, această regulă având ca scop administrarea uniformă a justiţiei. Prin urmare, principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai rejudecarea unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contradicţiile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă nu pot fi contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces. Aşa fiind, instituţia autorităţii de lucru judecat are o dublă valenţă: una materială (prezumţie legală irefragabilă de adevăr judiciar în sensul judecăţii irevocabile) şi una procesuală (excepţie procesuală de fond, care împiedică desfăşurarea unui nou proces cu privire la acelaşi drept), respectarea sa impunând a se da eficienţă ambelor componente anterior menţionate.

Referitor la principiul autorităţii de lucru judecat al hotărârilor civile definitive, apărarea a susţinut că acesta este reglementat la art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede că "hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, dispoziţie care se completează cu alin. (2) al aceluiaşi articol, conform căruia "autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

De asemenea, apărarea a solicitat a se reţine faptul că efectele autorităţii de lucru judecat sunt cele prevăzute la art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia:

"Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect" şi că, potrivit art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora".

Apărarea a menţionat că prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea Constituţională a statuat că principiul autorităţii de lucru judecat este de o importanţă fundamentală, atât în ordinea juridică naţională, cât şi în ordinea juridică europeană, precum şi la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar atingerea adusă acestuia prin legislaţia naţională trebuie să fie limitată, fiind necesar a se deroga de la acest principiu doar dacă derogarea este impusă de motive substanţiale şi imperioase. În acest sens, Curtea a făcut trimitere la Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 iulie 2009 şi 24 iulie 2003, pronunţate în Cauzele Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52.

Respectarea principiului autorităţii de lucru judecat are ca finalitate asigurarea securităţii raporturilor juridice, componentă a principiului securităţii juridice, ca standard al dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 6 din Convenţie. Acest principiu exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi "contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze".

Aşadar, prin raportare la standardele convenţionale anterior menţionate, este interzisă reexaminarea de către instanţa penală a unor aspecte ale cauzei care au fost soluţionate, printr-o hotărâre definitivă, de către o instanţă competentă să judece într-o altă materie - materia insolvenţei.

În speţă, apărarea a arătat că instanţele de judecată au analizat şi s-au pronunţat cu caracter definitiv atât (i) asupra legalităţii tuturor calculelor/analizelor, simulărilor elementelor de activ ale debitoarei H. aferente planului de reorganizare, cât şi (ii) referitor la legalitatea implementării planului de reorganizare până la momentul închiderii procedurii insolvenţei. Prin urmare, o nouă reapreciere judiciară a procedurilor menţionate este prohibită, reprezentând o nesocotire a principiului securităţii juridice, fapt sancţionat în mod constant de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Ştergerea creanţelor prin planul de reorganizare este, pe de o parte, un efect al legii, iar, pe de aha parte, un efect al hotărârilor judecătoreşti anterior menţionate.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 (legea aplicabilă procedurii de insolvenţă a societăţii H.), cu respectarea condiţiilor impuse de art. 101, planul de reorganizare poate să modifice creanţele cuprinse în tabelul definitiv prin micşorarea cuantumului acestora sau chiar ştergerea totală a acestora. Temeiul de drept al acestei operaţiuni juridice este dat de art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia:

"Când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan."

În acest context, s-a susţinut că prezintă relevanţă şi dispoziţiile art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora:

"La data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan."

Efectul confirmării şi realizării planului de reorganizare cu succes este unul definitiv şi constă în ştergerea ireversibilă a creanţelor identificate prin programul de plăţi din plan, cu consecinţa că nu mai există nici creanţa ANAF, nici creanţele celorlalţi creditori. Apărarea a susţinut că a decide altfel ar însemna încălcarea flagrantă a principiului autorităţii de lucru judecat şi a caracterului de titlu executoriu al planului de reorganizare, care este opozabil tuturor creditorilor, inclusiv ANAF.

Având de stabilit limitele şi conţinutul dreptului la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mai multe rânduri (e.g. cauzele Driha versus România, Păduraru versus România, Beian versus România, Statos Pintio versus Portugalia, Baranowski versus Polonia, Sovtransanto Holding versus Ucraina) că principiul securităţii juridice constituie unul dintre elementele fundamentale ale societăţii, iar incertitudinea jurisprudenţială este de natură să reducă încrederea justiţiabililor în sistemul judiciar şi contravine acestuia. Mai mult, în cauza Amurăriţei c. României, CEDO a stabilit că "dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 trebuie interpretat prin prisma preeminenţei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenţiei, principiu enunţat în preambulul Convenţiei, iar unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, că soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi contestate."

Pentru respectarea acestui principiu, statele trebuie să depună diligente pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe şi să interzică redeschiderea unor proceduri judiciare referitoare la aceeaşi problemă. Aşadar, instanţele sesizate ulterior pronunţării unor hotărâri definitive nu mai pot repune în discuţie constatările jurisdicţiilor anterioare.

În continuare, apărarea a arătat că raportul de expertiză judiciară în procedura insolvenţei întocmit de expert contabil, respectiv practician în insolvenţă LL. şi Raportul de expertiză judiciară în procedura insolvenţei întocmit de expert contabil, respectiv practician în insolvenţă MM., au concluzionat că (i) toate activele au fost incluse în balanţa de verificare la data de 30 aprilie 2014, în balanţa analitică a mijloacelor fixe la data de 30 aprilie 2014, în balanţa de verificare la data de 22 octombrie 2014 sau în oricare alte înscrisuri ataşate cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, în raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au condus la apariţia stării de insolvenţă şi în planul de reorganizare; (ii) nu există active neincluse, nu au fost afectate creanţele niciunui creditor; (iii) în ipoteza falimentului, pentru creanţele bugetare nu s-ar fi distribuit nicio sumă.

Apărarea a arătat că, în urma analizării coroborate a probelor administrate (cele două rapoarte de expertiză cu declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor), prima instanţă a ajuns la concluzia că planul de reorganizare a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond impuse de Legea nr. 85/2006, că, în ipoteza falimentului, operează valoarea de lichidare sau de vânzare forţată, iar, prin planul de reorganizare, nu s-a realizat fraudarea creditorilor bugetari întrucât, în varianta cea mai favorabilă lor, valoarea despăgubirilor care le-au fost oferite prin planul de reorganizare a fost mai mare în comparaţie cu valoarea estimativă pe care ar fi putut să o primească prin distribuire în caz de faliment. În plus, planul de reorganizare a fost confirmat de judecătorul sindic, care a verificat condiţiile de legalitate ale acestuia.

De asemenea, toate activele societăţii, menţionate de ambii experţi, au fost prezentate de către S.C. H. în cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă şi în anexele acesteia, anexa 2 şi 3, situaţia activelor reieşind din ultima balanţă de verificare încheiată pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii, respectiv balanţa încheiată la data de 30.04.2014. (...) Prin urmare, nu se poate vorbi de o " ascundere", în sensul cerut de art. 241 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În raport de considerentele instanţei de fond, apelanţii intimaţi inculpaţi B. şi A. au apreciat că singura soluţie ce se poate pronunţa în cauză este de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele reţinute în sarcina acestora nu există.

Cu privire la acţiunea civilă, apelanţii intimaţi inculpaţi B. şi A. au apreciat că este inadmisibilă faţă de existenţa hotărârilor judecătoreşti care beneficiază de autoritate de lucru judecat.

În subsidiar, în raport cu temeiurile pentru care s-a solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, respectiv pentru complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă, apelanţii intimaţi inculpaţi B. şi A. au apreciat că acţiunile civile formulate de părţile civile (i) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, (ii) Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, (iii) Municipiul Bucureşti Sector 2 - Direcţia Venituri Buget Local Sector 2, (iv) Administraţia Fondului pentru Mediu, (v) Institutul Naţional de Medicină Sportivă. sunt neîntemeiate

Referitor la măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanţa de poprire din data de 24.02.2017, emisă în dosarul penal nr. x/2016 şi menţinute prin sentinţa apelată, apelanţii intimaţi inculpaţi B. şi A. au apreciat că, în raport cu dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen., precum şi cu faptul că a trecut mai mult de un an de la momentul verificării de către prima instanţă dacă mai subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, instanţa de apel, anterior pronunţării unei soluţii asupra căii de atac, trebuie să verifice dacă mai subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii.

În ceea ce priveşte temeiurile care au "justificat" instituirea măsurii asigurătorii, apelantul inculpat B. a apreciat că acestea nu mai există.

Astfel, s-a arătat că prin Ordonanţa din data de 24.02.2017, procurorul a dispus poprirea, până la concurenţa sumei de 16.863.011,58 RON, a sumelor de bani existente în conturile bancare deschise, inter alia, pe numele inculpatului B.. Măsura asigurătorie a fost instituită în vederea garantării recuperării sumei de 16.863.011,58 RON, "reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat", reţinându-se că "bugetul de stat a fost prejudiciat prin ascunderea unor active în valoare de 16.863.011,58 RON" (pagina 25 din ordonanţa din 24.02.2017).

Apărarea a arătat că în Rechizitoriul din 29.12.2017 se menţionează că "În cazul inculpatului B., elementul material constă în aceea că, în calitate de administrator special al societăţii H., în cadrul procedurii de insolventă, la data de 22.10.2014, în momentul în care a semnat planul de reorganizare şi a făcut inventarierea şi evaluarea activelor aflate în patrimoniul societăţii H., a omis (a ascuns) o parte din activele societăţii, cu o valoarea contabilă netă de 16.863.011,58 RON şi o valoare reală de 5.179.032,74 RON (...)" (pagina 51, paragraf final din rechizitoriu).

Legătura de cauzalitate între pretinsa faptă săvârşită de inculpatul B. şi pretinsul prejudiciu "rezultă din raportul de expertiză contabilă" (pag. 68 din rechizitoriu).

Or, prin încheierea pronunţată în data de 22.10.2018 de completul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus constatarea nulităţii ordonanţei procurorului din data de 15.03.2017, emisă în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind dispunerea efectuării expertizei contabile, excluderea raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat de expertul contabil Z., depus la data de 19.07.2017, constatându-se că natura expertizei nu este una exclusiv contabilă, întrucât vizează şi aspecte din activitatea procedurii de insolventă, iar expertul Z. nu deţinea cunoştinţe specializate în domeniul procedurii insolvenţei, respectiv nu avea calitatea de practician în insolventă şi eliminarea mijloacelor de probă excluse.

Totodată, s-a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti să comunice completului judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată, având în vedere că a fost exclus raportul de expertiză care ar fi constatat legătura de cauzalitate, ori solicită restituirea cauzei. Prin Ordonanţa din data de 27.11.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus menţinerea dispoziţiei de trimitere în judecată, reţinându-se că "opinia expertului contabil desemnat Z. nu a fost însuşită în totalitate de organul de urmărire penală (...) raportul de expertiză contabilă nu are o valoare probatorie determinantă (...) în lipsa raportului de expertiză contabilă, valoarea contabilă a activelor omise din planul de reorganizare rezultă din documentele transmise de societatea H. şi din raportul de constatare întocmit de specialistul antifraudă" (pagina 7 din Ordonanţa din 27.11.2018).

Cu toate acestea, în cursul judecăţii Ministerul Public a solicitat efectuarea unei expertize în procedura insolvenţei. Mai mult, constatând că raportul de expertiză în procedura insolvenţei a concluzionat că nu există niciun prejudiciu, Ministerul Public a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză.

Apărarea a considerat că motivul pentru care s-a solicitat un nou raport de expertiză este evident: nu există nicio probă nici în dosarul de urmărire penală, nici până la acest moment procesual, care să facă dovada existenţei unui prejudiciu produs ca urmare a pretinselor fapte săvârşite de inculpaţi.

Infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B., respectiv bancruta frauduloasă, este una de rezultat, ceea ce presupune existenţa unui prejudiciu.

În cauză, la acest moment procesual, nu doar că nu există niciun mijloc de probă legal administrat care să reţină existenţa unui prejudiciu, ci există două rapoarte de expertiză întocmite în faza judecăţii, care întrunesc cerinţele legale şi care reţin că nu există niciun prejudiciu, fapt ce a determina prima instanţă să dispună soluţia de achitare.

Constatând că aspectele care au constituit temeiuri, în opinia procurorului, pentru luarea măsurilor asigurătorii (pretinsul prejudiciu şi legătura de cauzalitate dovedită de raportul de expertiză), nu mai există, soluţia logică şi legală este aceea de ridicare a măsurilor asigurătorii.

Aşadar, apărarea a susţinut că durata măsurii asigurătorii este una excesivă coroborat cu faptul că (i) nu există niciun mijloc de probă care să releve existenţa vreunui prejudiciu, (ii) există o soluţie de achitare.

Apelantul intimat inculpat A. (motive de apel depuse prin avocat ales, OO. şi Asociaţii, dosar apel, vol. I) a solicitat, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la dispoziţiile art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 69/F din 20.04.2022 şi, în rejudecare, achitarea inculpatului A., cu privire la infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată. În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la dispoziţiile art. 25 alin. (1) C. proc. pen., respingerea acţiunii civile exercitate în procesul penal.

S-a susţinut că, în ceea ce priveşte fondul acuzaţiei, apărările formulate pentru inculpatul A. (complice la săvârşirea presupusei infracţiuni de bancrută frauduloasă) sunt concordante cu apărările formulate pentru inculpatul B. (autor al presupusei infracţiuni de bancrută frauduloasă). Apărarea a arătat că nu există complicitate ulterior momentului consumării, respectiv epuizării infracţiunii. În acest context, urmând linia trasată de acuzare, apelantul a constatat că momentul consumării presupusei infracţiuni de bancrută frauduloasă - infracţiune simplă instantanee, nesusceptibilă de moment al epuizării - (reţinută în modalitatea alternativă a ascunderii unei părţi din activul debitorului) îl reprezintă cel al depunerii planului de reorganizare a societăţii S.C. H., în cadrul procedurii de insolvenţă, la data de 22.10.2014 (întrucât, acesta ar fi cel mai înaintat moment - raportat la modalitatea de descriere a infracţiunii în cuprinsul actului de sesizare - în care autorul putea ascunde/omite o parte din activele societăţii).

Apelantul intimat inculpat A. (motive de apel depuse prin avocat ales, Cabinet avocat QQ., dosar apel, vol. I) a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi în principal, achitarea sa pentru săvârşirea în calitate de complice a infracţiunii de bancrută frauduloasă, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există (autoritatea de lucru judecat a hotărârilor civile ale instanţelor civile - judecător sindic Tribunalul Bucureşti, instanţa de control judiciar - Curtea de Apel Bucureşti asupra elementelor prealabile), în raport de considerentele Deciziei nr. 102/2021 a Curţii Constituţionale, coroborate cu dispoziţiile art. 52 alin. (3) C. proc. pen. şi raportat la dispoziţiile art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În subsidiar, apelantul intimat inculpat a solicitat achitarea pentru săvârşirea în calitate de complice a infracţiunii de bancrută frauduloasă, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există în materialitatea sa, în raport de materialul probatoriu administrat în faţa instanţei de fond, acesta demonstrând nesusţinerea pretinselor fapte specifice infracţiunii deduse judecăţii.

Prin motivele de apel apelantul intimat inculpat a mai a solicitat respingerea acţiunii civile în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. De asemenea, a solicitat ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii anterior dispuse de organele de urmărire penală în faza de urmărire penală şi menţinute de către instanţa de judecată pe parcursul soluţionării prezentei cauze şi prin intermediul sentinţei apelate.

Criticile inculpatului se raportează pe de o parte, la autoritatea de lucru judecat reţinută cu titlu definitiv de instanţele civile specializate, cu privire la elementele premisă ale infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, iar pe de altă parte, la lipsa faptei în materialitatea sa, întrucât toate aspectele vizând întocmirea, aprobarea şi implementarea Planului de reorganizare H. au respectat prevederile legale aplicabile - dispoziţiile legii speciale, fără ca prin probatoriul administrat să se fi făcut dovada pretinsei fapte de bancrută dedusă judecăţii, în ipoteza art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

Astfel, cu privire la dispoziţiile 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există, doctrina relevantă în materie a atestat următoarele, "Inexistenţa conduitei descrise de verbum regens. Textul are în vedere inexistenţa unei fapte în materialitatea ei, dar norma nu presupune inexistenţa niciunui element de fapt, respectiv cazul nu este incident doar atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, ci se referă la inexistenţa faptei pe care, în norma de incriminare, o descrie prin verbum regens. Apărarea a susţinut că acest caz de împiedicare rămâne incident şi când există o anume conduită, dar ea nu este cea prevăzută ca element material al infracţiunii. În practica judiciară, cu precădere a organelor de urmărire penală, se confundă adesea această situaţie cu lipsa unui element constitutiv al infracţiunii, reţinându-se în mod greşit temeiul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. din 1968 (corespunzător celui actualmente prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în situaţiile în care "lipseşte elementul material.

Lipsa/absenţa elementului material determină inexistenţa faptei încriminate. Astfel, apelantul a apreciat că, în raport şi de menţiunile doctrinare expuse, se impune aplicarea prevederilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. de vreme ce pretinsa faptă (ajutorul acordat în ascunderea de active, printr-un plan de reorganizare, în fraudarea creditorilor) nu există în materialitatea ei, ceea ce determină şi inexistenţa infracţiunii, aspect atestat mai presus de orice urmă de dubiu şi de hotărârile definitive pronunţate anterior de instanţele civile specializate.

Apărarea a arătat că motivarea sentinţei apelate şi achitarea dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. nu au în vedere, în principal, efectele deciziei nr. 102/2021 a Curţii Constituţionale coroborate cu dispoziţiile art. 52 alin. (3) C. proc. pen. şi, în subsidiar, materialul probatoriu administrat, ambele de natură a impune o soluţie de achitare, în temeiul art. 16 alin, (1) lit. a) C. proc. pen. cu consecinţa directă a respingerii acţiunii civile în principial, ca inadmisibile, iar în subsidiar, ca neîntemeiate.

Apărarea a susţinut că infracţiunea pretins anchetată de organele de urmărire penală - bancruta frauduloasă - art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., este o infracţiune de rezultat/prejudiciu, existenţa acesteia fiind indisolubil legată de existenţa în mod real a unui prejudiciu, condiţionată de fraudarea creditorilor, fraudare care are semnificaţia unei pagube efective în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent. Or, în cazul de faţă pretinsul prejudiciu în mod absolut evident nu există, astfel cum a rezultat anterior în cadrul acţiunilor civile aferente procedurii de insolvenţă a H., dar şi prin intermediul întregului material probatoriu administrat în faţa instanţei de fond.

Astfel, apelantul inculpat a susţinut că întreaga argumentaţie a instanţei de fond este corespunzătoare unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., astfel că soluţia dispusă este contrară motivării din cadrul sentinţei apelate, formând obiectul criticilor conform prezentului apel.

În mod suplimentar, apărarea a apreciat că în cadrul sentinţei apelate a fost nu au fost avute în vedere efectele Deciziei nr. 102/2021 a Curţii Constituţionale coroborate cu dispoziţiile art. 52 alin. (3) C. proc. pen. din perspectiva hotărârilor civile definitive anterior pronunţate în legătură cu procedura de insolvenţă a H., a legalităţii Planului de reorganizare şi a întregii proceduri astfel parcurse, dar şi a legalităţii modalităţii de acoperire a pasivului înregistrat în raport de dispoziţiile (speciale) Legii nr. 85/2006, chiar dacă acestea au fost invocate prin Notele de şedinţă depuse la termenul de judecată din data de 20.01.2022 şi pe calea Concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei.

În opinia apărării, inexistenţa oricărui prejudiciu - chestiune prealabilă esenţială a fost constatată anterior cu autoritate de lucru judecat de către instanţele civile. consecinţele juridice ale deciziei nr. 102/2021 achitarea inculpatului A. în măsura inexistenţei infracţiunii de bancrută frauduloasă, implicit sub forma participaţiei penale în calitate de complice.

Cu privire la consecinţele juridice ale sentinţei civile 10904/17.12.2014 - Tribunalul Bucureşti - Sentinţa judecătorului sindic de confirmare a Planului de reorganizare al H. şi ale deciziei civile nr. 1214A/11.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - hotărâre prin intermediul căreia a fost respins apelul exercitat de DGRFPB şi DVBL sector 2 împotriva sentinţei civile nr. 10904/17.12.2014 (măsura confirmării Planului de reorganizare de către judecătorul sindic a trecut inclusiv prin filtrul instanţei de control judiciar a Curţii de Apel Bucureşti), din perspectiva şi implicaţiile Deciziei nr. 102/2021 a Curţii Constituţionale, s-a apreciat că acestea conduc la o soluţie de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Apărarea a susţinut că, odată ce Planul de reorganizare a trecut printr-un dublu filtru judiciar (instanţă de fond şi instanţă de control ierarhic superior), legalitatea procedurilor fiind certificată de instanţele de judecată civile competente şi specializate, o altă cercetare asupra legalităţii acestora intră de plano în conflict cu principiul securităţii juridice. Or, actele de procedură şi obiectul prezentului dosar vizează legalitatea adoptării Planului de reorganizare şi efectele acestuia, în condiţiile în care instanţele de judecată au analizat şi s-au pronunţat cu caracter definitiv atât asupra legalităţii procedurilor de adoptare/aprobare a Planului de reorganizare, cât şi referitor la legalitatea implementării sale la momentul ieşirii din insolvenţă, o nouă cercetare a procedurilor ante-menţionate încălcând principiul securităţii juridice (CEDO, Lungu c. România).

În concluzie, toate aceste elemente anterioare, specifice procedurii de insolventă H. şi în concret, aferente etapei de reorganizare a societăţii, se constituie în chestiuni prealabile analizate anterior definitiv în instanţele civile şi care au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale în raport de Decizia nr. 121/2021 a CCR.

Aşa fiind, examinând autoritatea de lucru judecat prin mijlocirea mecanismului procedural pus la dispoziţie de art. 52 alin. (3) C. proc. pen. (astfel cum a fost subliniat de Curtea Constituţională), apelantul a solicitat instanţei de control judiciar să constate că pretinsele, dar nedoveditele modalităţi de săvârşire a infracţiunii în prezenta cauză au fost examinate contencios cu caracter definitiv de o altă instanţă (civilă şi deopotrivă specializată în cauzele având ca obiect procedura de insolvenţă), astfel încât, urmând soluţia judiciară impusă de efectele sentinţei civile definitive nr. 10904/17.12.2014 Tribunalul Bucureşti şi să se dispună achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen. şi nicidecum în virtutea art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fiind mai mult decât evident că fapta nu există (în realitate, nu se poate reţine nicio faptă ilicită în legătură cu procedura de insolvenţă H.).

Apărarea apelantului intimat inculpat a făcut referire şi la practica recentă a instanţelor de judecată, ulterioară Deciziei CCR nr. 102/2021.

Cu privire la inexistenţa faptei de bancrută frauduloasă, apelantul intimat inculpat A. a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în măsura inexistenţei infracţiunii de bancrută frauduloasă, implicit sub forma participaţiei penale în calitate de complice.

Apărarea a arătat că prin Ordonanţa nr. 950/P/2016 din data de 23.02.2017 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la bancrută frauduloasă prevăzută de art. 48 raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în aceea că, în scopul de a frauda bugetul de stat, respectiv pentru a reduce în mod fraudulos creanţele bugetare (în fapt creanţele bugetare nu au fost reduse, ci achitate parţial conform programului de plăţi parte a Planului de reorganizare propus în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006) cu suma de 22.992.264,00 RON (la momentul respectiv), a votat atât direct, cât şi indirect prin intermediul societăţilor, J. S.R.L., K. S.R.L, L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L. şi O. S.R.L., pe care le controla, pentru aprobarea planului de reorganizare astfel cum a fost întocmit, cunoscând că în acest plan nu ar fi fost cuprinse active în valoare de 16.863.011,58 RON, iar mai apoi ar fi făcut demersuri (fără ca acestea să fie expuse în orice variantă de către organul de urmărire penală) pentru implementarea planului de reorganizare. Prin Ordonanţa nr. 950/P/2017 din data de 23.02.2017 ora 14:35 s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la bancrută frauduloasă prevăzută de art. 48 raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen. Ulterior, la data de 29.12.2017 a fost emis Rechizitoriul care a condus la trimiterea sa în judecată.

Apărarea arată că cele două modalităţi prin care inculpatul A. ar fi acţionat în calitate de complice la săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă sunt reprezentate de: (i)Votarea Planului de reorganizare, atât direct, cât şi indirect prin intermediul societăţilor afiliate; (ii) Pretinsele demersuri (neindicate şi cu atât mai puţin dovedite, în lipsa certă a unei calităţi procedurale care să permită acest lucru) pentru implementarea Planului de reorganizare.

Apelantul intimat inculpat A. a arătat că cele indicate în actele de urmărire penală ce îl vizează şi în cadrul Rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată rezultă că este judecat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la bancrută frauduloasă, în forma reglementată la lit. a) alin. (1) art. 241 C. pen. "ascunde o parte din activul averii acestuia (societăţii H., în sensul că a votat planul de reorganizare al societăţii, cunoscând că prin Planul de reorganizare s-ar fi procedat la o pretinsă ascundere a unor active.

Prin urmare, apărarea a susţinut planul de reorganizare a fost întocmit/redactat de specialiştii angajaţi/ulterior votând acest Plan în Adunarea creditorilor conform consultărilor avute cu specialiştii în domeniu şi respectând întru-totul dispoziţiile legale. S-a arătat că Planul de reorganizare a fost întocmit de specialiştii F. - în speţă C., în conformitate cu prevederile contractului de consultanţă semnat cu aceasta societate de practicieni în insolvenţă - contribuţia inculpatului A. din această perspectivă neexistând, iar ulterior acesta a fost semnat doar de Administratorul special B. şi depus la Tribunalul Bucureşti şi la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind convocată Adunarea creditorilor pentru exprimarea unui punct de vedere/vot asupra acestuia. Acest aspect a fost reliefat de către procurorul de la etapa urmăririi penale în cadrul procesului-verbal de percheziţie din care reies următoarele:

"copii ale planului au fost găsite la F. identice cu cele depuse în Instanţă". În aceste condiţii, este evident că fapta de a vota în calitate de creditor Planul de reorganizare nu se poate circumscrie în elementul material al infracţiunii de complicitate la bancrută frauduloasă/atât timp cât în calitate de creditor (legal înregistrat cu o creanţă în tabelul definitiv de creanţe al societăţii - aspect de necontestat de către organele de urmărire penală) avea dreptul legal de a exprima un punct de vedere/mod de vot în Adunarea creditorilor în conformitate cu dispoziţiile legale.

Apărarea a arătat că planul de reorganizare a fost votat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006. Acest vot a fost supus certificării judecătorului sindic, cât şi instanţei Curţii de Apel Bucureşti. Instanţele de judecată nu au sesizat existenţa vreunui eventual viciu faţă de modalitatea reţinută în Planul de reorganizare. În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006, ulterior depunerii la grefa instanţei de judecată a Planului de reorganizare Administratorul judiciar a convocat creditorii pentru supunerea la vot a Planului de reorganizare. Astfel, Adunarea creditorilor pentru votarea Planului de reorganizare a fost convocată pentru data de 17.11.2014, ora 11:00. Pentru Adunarea creditorilor din data de 17.11.2014, inculpatul a exprimat atât un vot scris (pozitiv, de votare a Planului de reorganizare) fiind totodată reprezentat de un reprezentant convenţional care a atestat confirmativ votul transmis în scris. Societăţile persoane juridice care pot fi apreciate ca având legătură cu inculpatul A. au transmis puncte de vedere în scris, prin care au aprobat Planul de reorganizare. De asemenea, acestea au fost reprezentate în cadrul Adunării creditorilor de reprezentanţii acestora, care au confirmat voturile formulate în scris, astfel cum rezultă şi din Procesul-verbal al AC din 17.11.2017.

Apărarea a mai susţinut că, anterior votării Planului de reorganizare a purtat mai multe discuţii cu avocaţii şi consultanţii de specialitate care au subliniat că în oricare ipostază - fie reorganizare, fie faliment creditorii chirografari nu pot să îşi îndestuleze creanţele raportat la datele concrete ale procedurii de insolvenţă a societăţii H.. Totodată, a fost informat de specialiştii în procedura de insolvenţă despre art. 100 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 care acordă posibilitatea deplină a votării planului de reorganizare de către creditorii care nu primesc mai mult decât în faliment, neexistând nicio dispoziţie legală care să restrângă votul asupra planului din această perspectivă (şi deci inclusiv în ceea ce priveşte votul subsemnatului). Modalitatea de vot asupra Planului de reorganizare nu a fost contestată în faţa Adunării creditorilor din data de 17.11.2017, în sensul art. 100 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Ulterior, s-a arătat că Planul de reorganizare votat de adunarea creditorilor a trecut prin filtrul judecătorului sindic care a dispus confirmarea, prin sentinţa civilă nr. 10904/17.12.2014. Ca urmare a apelului exercitat de DGRFPB şi DVBL sector 2 împotriva sentinţei civile nr. 10904/17.12.2014 măsura confirmării Planului de reorganizare de către judecătorul sindic a trecut inclusiv prin filtrul instanţei de control judiciar a Curţii de Apel Bucureşti.

Instanţele anterior menţionate nu au semnalat şi nici nu au reţinut o eventuală modalitate nelegală pretins inserată în cadrul planului de reorganizare, confirmând măsurile dispuse. Mai mult decât atât, Curtea de Apel Bucureşti prin decizia civilă nr. 1214A/11.09.2015 a reţinut " că această creditoare, deşi s-a opus confirmării planului, nu a contestat în niciun fel evaluările şi calculele făcute prin plan [...]".

Totodată, apărarea a susţinut că, odată ce Planul de reorganizare a trecut printr-un dublu filtru judiciar (instanţă de fond şi instanţă de control ierarhic), legalitatea procedurilor fiind certificată de instanţele de judecată competente şi specializate, o altă cercetare asupra legalităţii acestora intră de plano în conflict cu principiul securităţii juridice. Or, actele de procedură din acest dosar vizează legalitatea adoptării planului de reorganizare şi efectele acestuia, în condiţiile în care instanţele de judecată au analizat şi s-au pronunţat cu caracter definitiv atât asupra legalităţii procedurilor de a adopta reaprobarea planului de reorganizare, cât şi referitor la legalitatea implementării sale la momentul ieşirii din insolvenţă, o nouă cercetare a procedurilor antemenţionate fiind posibilă doar cu nesocotirea principiului securităţii juridice, după cum ne spune CEDO în hotărârea anterior menţionată.

Apărarea a susţinut că Planul de reorganizare al unei societăţi în insolvenţă este implementat (prin măsuri efective), ulterior confirmării acestuia de către judecătorul sindic, de către Administratorul judiciar, sub supravegherea judecătorului sindic. Toate măsurile implementate sunt relevate obiectiv în Rapoartele de activitate lunare. Creditorul/acţionarul A. nu a ocupat niciodată o poziţie în cadrul procedurii de insolvenţă prin care să poată să implementeze o măsură. Nu s-a precizat/identificat niciodată anterior punctat de către organele de urmărire penală modalitatea în care acesta ar fi făcut demersuri pentru implementarea Planului de reorganizare (în acest sens, atribuţiile participanţilor la procedura de insolvenţă sunt stabilite în concret şi în mod clar de Legea nr. 85/2006).

În conformitate cu art. 5 din Legea nr. 85/2006 participanţii la procedura insolvenţei care aplică procedura sunt organele acesteia şi anume:

"(5) Organele care aplică procedura sunt: instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul. (2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de prezenta lege, precum şi realizarea în condiţiile legii a drepturilor şi obligaţiilor celorlalţi participanţi la aceste acte şi operaţiuni."

Apărarea a susţinut că inculpatul A. nu a deţinut niciodată o calitate în cadrul procedurii de insolvenţă care să îi permită în mod obiectiv implementarea planului de reorganizare, plan de reorganizare care oricum a fost implementat în mod legal, astfel cum au atestat anterior cu caracter definitiv instanţele specializate civile.

În continuare, apărarea a susţinut că rapoartele de expertiză administrate legal în prezenta cauză au atestat că nu a existat un prejudiciu, niciun activ care să nu fi fost prezentat, luat în calcul, sau care să fi fost ascuns, etc. Absolut toate ipotezele au fost analizate de către specialiştii desemnaţi conform hotărârii obligatorii a ICCJ din faza de cameră preliminară. Toate pretinsele ipoteze ale organului de urmărire penală au fost invalidate integral.

Raportul de expertiză judiciară în procedura insolvenţei întocmit de expert contabil, respectiv practician în insolvenţă LL. şi Raportul de expertiză judiciară în procedura insolvenţei întocmit de expert contabil, respectiv practician în insolvenţă MM., cuprind următoarele concluzii: toate activele au fost incluse în balanţa de verificare la data de 30.04.2014, în balanţa analitică a mijloacelor fixe la data de 30.04.2014, în balanţa de verificare la data de 22.10.2014 sau în oricare alte înscrisuri ataşate cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, în raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au condus la apariţia stării de insolvenţă şi în planul de reorganizare; nu există active neincluse, nu au fost afectate creanţele niciunui creditor; în ipoteza falimentului, pentru creanţele bugetare nu s-ar fi distribuit nicio sumă, astfel că orice fel de prejudiciu este exclus per se.

În raport de aceste concluzii clare, venite din partea specialiştilor, rezultă că orice fel de acuzaţie a organelor de urmărire penală este cât se poate de nefondată.

În cauză, apărarea a susţinut că sentinţa apelată a avut la bază elemente probatorii decisive, complexe şi complete, în măsură să reflecte realitatea obiectivă şi specifică etapei de reorganizare H. şi a căror corectă interpretare demonstrează că fapta supusă judecăţii nu a existat, singurul element care se impune a fi remediat pe cale de atac.

Aşadar, apărarea a considerat că Ministerul Public nu a probat existenţa faptei, probatoriile administrate coroborându-se conform concluziilor anterioare ale instanţelor civile specializate.

Pe cale de consecinţă apelantul a apreciat că se impune aplicarea prevederilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Nu în ultimul rând, s-a arătat de către apărare că inculpatul A. nu a fost beneficiarul (singurul) procedurii de reorganizare a societăţii H. Statul (inclusiv ANAF - DGRFPB1, suporterii, mediul de business - comercial, activitatea sportivă/activitatea fotbalistică din România, etc., au fost beneficiarii direcţi ai parcurgerii procedurii de reorganizare judiciară cu reintegrarea deplină a societăţii debitoare în circuitul economic.

Apelantul intimat inculpat a apreciat că o astfel de construcţie este vădit eronată şi în contradicţie directă cu realitatea economică, socială, culturală, sportivă din România, în măsura în care, urmare a implementării procedurii de reorganizare au rezultat următoarele date certe:Statul român reprezentat de ANAF - DGRFPB a încasat ulterior parcurgerii procedurii de reorganizare judiciară şi doar până la data de 12.12.2017 (distinct de sumele achitate prin programul de plătii suma de 30.867.065 RON (cu titlu de taxe şi impozite) sumă certă care nu ar mai fi fost încasată în ipoteza în care societatea intra în faliment şi, implicit îşi înceta toată activitatea. În continuare, fiind deplin reintegrată în circuitul juridic, economic şi social societatea H., a achitat şi ulterior datei de 12.12.2017 taxe, impozite, contribuţii către Statul român. Acest aspect este omis a fi observat în construcţia pretinsei fapte de care sunt acuzat nefiind prezentat în Rechizitoriu.

Totodată, întregul business operaţional-curent pe care îl genera activitatea fotbalistică a echipei H. de la acel moment, dar şi în prezent, ar fi fost anihilat, respectiv: drepturi TV (ar fi scăzut în mod cert în eventualitatea în care al doilea club din România nu ar mai fi activat sau ar activa în Liga a V-a), numărul de spectatori curenţi ai fenomenului, numărul de sponsori implicaţi în fenomenul fotbalistic din România s-ar fi diminuat, cota pe ţară în analiza FIFA/EUFA s-ar fi diminuat, cotele jucătorilor şi posibilitatea vânzării în spaţiul întra/extra comunitar s-ar fi diminuat (taxe şi impozite diminuate la bugetul consolidat), exemplele putând continua.

Contabilitatea societăţii H. a fost ţinută cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale în materie. Rezultă astfel că toate bunurile societăţii au fost evidenţiate în actele depuse odată cu cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă astfel că nu s-a putut susţine ipoteza ascunderii unor active/bunuri.

Potrivit înscrisurilor existente la dosarul de insolvenţă transmis către organul de urmărire penală s-a putut observa că odată cu depunerea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă au fost depuse la dosarul cauzei, înregistrat sub nr. x/2014, actele contabile prin care erau indicate toate activele despre care s-a făcut vorbire în actele de urmărire penală finalizate cu Rechizitoriul emis şi criticat în prezenta procedură.

Fapta, de care este acuzat inculpatul că ar fi participat în calitate de complice, nu există întrucât persoanele care au formulat şi depus cererea de deschidere a procedurii insolvenţei au depus la dosarul de instanţă actele care conţineau toate activele societăţii H. la data de 30.04.2014.

Apărarea a susţinut că infracţiunea de bancrută frauduloasă în varianta pretins săvârşită (art. 241 alin. (1) lit. a) - presupune intrinsec o acţiune directă de "falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia" ascundere a activelor sau bunurilor. Or, toate aceste active/bunuri au fost prezentate în mod corect în actele contabile depuse împreună cu cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă.

În continuare, apărarea a arătat că în cuprinsul Rechizitoriului, sunt enumerate 5 categorii de active, astfel cum erau ele evidenţiate în contabilitatea H. la data de 22.10.2017 despre a căror ascundere este acuzat că ar fi ştiut:

- "1. Imobilizări necorporale - valoare contabilă netă de 853.984,85 RON"

Nr. de inventar pentru această categorie de bunuri este 205. Această categorie de bunuri a fost evidenţiată în înscrisul intitulat "Balanţă analitică a mijloacelor fixe la 30 aprilie 2014" ce a fost depusă odată cu cererea de deschidere a procedurii insolvenţei. în plus, această clasă de bunuri "brevete şi licenţe" cod 205 a fost prinsă inclusiv în înscrisul intitulat "balanţă de verificare la data de 30.04.2014" ce a fost depusă, de asemenea, tot odată cu cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, la poziţia 14.

În egală măsură clasa 208 care figurează sub acelaşi punct 1 în ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost indicată în "balanţă de verificare la data de 30.04.2014", la poziţia 15, respectiv în "Balanţă analitică a mijloacelor fixe la 30 aprilie 2014".

- "2. Stocuri - în valoare contabilă de 504.158,05".

Numărul de inventar pentru această categorie de bunuri este 302 "materiale consumabile". Această categorie a fost indicată în înscrisul reprezentat de "balanţă de verificare la data de 30.04.2014" ce a fost depus odată cu cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, la poziţia 32.

Numărul de inventar 327 "Mărfuri în curs de aprovizionare" este de asemenea indicat în înscrisul întitulat "balanţă de verificare la data de 30.04.2014" ce a fost depus odată cu cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, la poziţia 34. Acelaşi lucru este valabil şi pentru numărul de inventar 371 "mărfuri" indicat în înscrisul "balanţă de verificare la data de 30.04.2014" ce a fost depus odată cu cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, la poziţia 35.

- "3. Creanţe în valoare contabilă de 13.349.221,83".

În contradicţie directă cu cele reţinute de organul de urmărire penală, aceste creanţe au fost evidenţiate în înscrisul intitulat balanţă de verificare la data de 30.04.2014 ce a fost depus odată cu cererea de deschidere a procedurii insolvenţei:creanţele din contul contabil 267 sunt evidenţiate în înscrisul intitulat "balanţă de verificare la data de 30.04.2014"la poziţiile 24-26; creanţele din contul contabil 409 sunt evidenţiate în înscrisul intitulat "balanţă de verificare la data de 30.04.2014"la poziţia 42;creanţele din contul contabil 4092 sunt evidenţiate în înscrisul intitulat "balanţă de verificare la data de 30.04.2014"la poziţia 44;creanţele din contul contabil 425 sunt evidenţiate în înscrisul intitulat "balanţă de verificare la data de 30.04.2014"la poziţia 51;creanţele din contul contabil 418 sunt evidenţiate în înscrisul intitulat "balanţă de verificare la data de 30.04.2014"la poziţia 48;creanţe/e din contul contabil 461 sunt evidenţiate în înscrisul intitulat "balanţă de verificare la data de 30.04.2014"la poziţia 93;creanţe/e din contul contabil 4111 sunt evidenţiate în înscrisul intitulat "balanţă de verificare la data de 30.04.2014"la poziţia 45;creanţele din contul contabil 4112 sunt evidenţiate în înscrisul intitulat balanţă de verificare la data de 30.04.2014"la poziţia 46; creanţele din contul contabil 4113 sunt evidenţiate în înscrisul intitulat "balanţă de verificare la data de 30.04.2014"la poziţia 47;creanţele din contul contabil 4428.02 sunt evidenţiate în înscrisul intitulat "balanţă de verificare la data de 30.04.2014"la poziţia 75;creanţele din contul contabil 4428.03 sunt evidenţiate în înscrisul intitulat "balanţă de verificare la data de 30.04.2014" ia poziţia 76.

"4. Disponibilităţi băneşti în valoare de 273.811,75 RON aflate în conturile bancare şi în casierie"

Toate disponibilităţile băneşti ale societăţii H. au fost indicate în înscrisurile depuse odată cu formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei: sumele înregistrate în contul 512 au fost evidenţiate în înscrisul intitulat "balanţă de verificare la data de 30.04.2014" la poziţiile 101 - 113;sumele înregistrate în contul 531 au fost evidenţiate în înscrisul intitulat "balanţă de verificare la data de 30.04.2014" la poziţiile 121 - 126; sume/e înregistrate în contul 542 au fost evidenţiate în înscrisul intitulat "balanţă de verificare ia data de 30.04.2014"la poziţia 127.

"5. Creanţe sub forma cheltuielilor în avans în valoare de 1.639.390,88 RON"

Toate aceste creanţe au fost indicate în înscrisurile depuse odată cu formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.

- sumele înregistrate în contul 471.01 au fost evidenţiate în înscrisul intitulat "balanţă de verificare la data de 30.04.2014" ia poziţia 97.

- sumele înregistrate în conturile 471.22 "arbitraj şi observare meciuri" şi 471.24 "RR. asigurare meciuri", valabile ia data de 22.10.2014 nu figurează în înscrisul intitulat "balanţă de verificare la data de 30.04.2014" depus odată cu cererea de deschidere a procedurii insolvenţei întrucât ia momentul deschierii procedurii insolvenţei nu erau făcute aceste cheltuieli în avans.

Conducerea administrativă a H. a predat către administratorul judiciar toate documentele relevante, inclusiv acte contabile din care să rezulte situaţia patrimonială a debitoarei. Astfel, prin procesul-verbal de predare primire încheiat în data de 13.06.2014. domnului D. i-au fost predate următoarele acte: Act constitutiv H.; Dosar insolvenţă - cerere deschidere procedura insolvenţei. Balanţa de verificare la 30.04.2014r balanţa analitică mijloace fixe 30.04.2014, (cu alte cuvinte chiar documentele la care s-a referit anterior în expunerea de motive) lista conturi bancare, situaţie datorii 30.04.2014, listă plăţi şi compensări în perioada ianuarie- aprilie 2014, listă cu transferurile patrimoniale efectuate în 2014, lista activităţilor curente, contul de profit şi pierdere, registru casa (RON, lire Turcia GBP, Dinari, USD, EURO), extras de cont Y. perioada 27.05.2014; Dosar nr. 36 - Comisia de recurs FRF;Dosar nr. 37 - Comisia de recurs FRF; Dosar 40 - Comisia de recurs FRF.

Ulterior, în data de 16.06.2014 s-a încheiat un nou proces-verbal de predare-primire prin care lui D. i-au fost predate de către Preşedintele Consiliului de Administraţie următoarele documente: situaţiile financiare la 31.12.2011, însoţite de notele explicative, balanţă; situaţiile financiare la 31.12.2012, însoţite de notele explicative, balanţă şi raportul de audit;situaţiile financiare la 31.12.2013, însoţite de notele explicative, balanţă şi raportul de audit;lista furnizorilor indispensabili.

Apărarea a susţinut că toate persoanele implicate în activitatea societăţii H. au depus toate actele necesare la dosarul cauzei, transmiţându-le totodată şi administratorului judiciar. În aceste condiţii, inculpatul A. a considerat că este necesar a se reţine faptul că nu avea cum să fie complice la pretinsa ascundere a acestor informaţii sau să fi cunoscut o atare pretinsă ascundere din moment ce toate aceste documente au fost legal comunicate către organele în drept şi totodată au devenit publice. Mai mult, toate aceste informaţii raportat la conţinutul acestora erau disponibile ANAF - DGRFPB spre studiul direct, urmare a raportărilor financiare existente la organul în cauză şi depuse anterior în mod legal de către societatea H. Or, cu atât mai mult în raport inclusiv de creditorul bugetar construcţia este cu atât mai nereală. În mod evident, o informaţie devenită publică (chiar cu mult anterior momentului înregistrării declaraţiilor şi raportărilor financiare la ANAF - DGRFPB), nu poate fi considerată ca fiind "informaţie ascunsă" la a cărei ascundere subsemnatul să fi participat în calitate de pretins complice. Indicarea în raportul privind cauzele insolvenţei de către administratorul judiciar a celor 5 categorii de active la a căror ascundere inculpatul este acuzat că ar fi participat sau pe a căror pretinsă ascundere ar fi cunoscut-o, ulterior votând Planul de reorganizare.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar este obligat să depună la dosarul cauzei, în termen de 40 de zile de la momentul desemnării sale, un raport în care să indice cauzele şi împrejurările ce au determinat apariţia stării de insolvenţă. În aplicarea acestei prevederi legale, administratorul judiciar al societăţii H. a depus la dosar şi a publicat în Buletinul Procedurilor de insolvenţă nr. 14107/30.06.2014 raportul cauzal în cadrul căruia (la pagina 6) sunt prezentate toate elementele de activ la a căror ascundere inculpatul este acuzat că ar fi participat sau a căror ascundere ar fi cunoscut-o şi acceptat-o în mod implicit.

Conform celor indicate inclusiv în planul de reorganizare destinatarii acestui plan au fost judecătorul sindic şi creditorii înscrişi în Tabelul definitiv de creanţe, inclusiv cele două categorii care sunt reprezentate de entităţile titulare ale plângerilor prealabile.

Prin planul de reorganizare s-a stabilit faptul că, prin raportare la împrejurarea că drepturile de creanţă înscrise în tabelul definitiv de creanţe împotriva debitorului urmează să fie achitate prin plan într-un cuantum cel puţin egal cu cel care ar fi achitat în caz de faliment, acest plan nu menţionează alte despăgubiri (pagina 5 parag. 5 din Plan). Prin această menţiune din planul de reorganizare s-a indicat în mod expres faptul că este posibilă diminuarea creanţelor debitorilor până la valoarea ce ar fi obţinută în caz de faliment.

Apărarea a menţionat că planul de reorganizare este un act de procedură specific procedurii insolvenţei care trebuie să fie analizat şi tratat ca un tot (şi nu pe fascicole sau pe fâşii informaţionale) şi în conformitate cu principiile clasice ale procedurii de insolvenţă.

Conţinutul planului de reorganizare nu poate fi defalcat întrucât Legea nr. 85/2006 nu conţine prevederi care să impună anumite condiţii de formă, cum ar fi de pildă inserarea anumitor capitole, într-o anumită succesiune, cu un anumit conţinut, respectiv nu impune, spre exemplu, ca activele debitoarei să fie expuse într-un anumit capitol. Prin urmare, pentru a stabili dacă planul conţine sau nu activele de a căror pretinsă ascundere sunt acuzat este necesară verificare în tot a planului, iar nu, astfel cum se face prin actele de urmărire penală, prin referire exclusiv la una dintre secţiunile acestuia.

S-a arătat că planul de reorganizare (astfel cum a fost construit de specialiştii contractaţi de către societatea debitoare) conţine toate cele cinci categorii de active pe a căror ascundere este acuzat că ar fi săvârşit-o sau pe a căror pretinsă ascundere ar fi cunoscut-o.

Astfel, apărarea a susţinut că nu poate fi reţinută fapta de a participa sub formă de complice la infracţiunea de bancrută frauduloasă (de a ascunde activele societăţii H., ulterior de a vota planul de reorganizare cunoscând că au fost ascunse pretinse active), în măsura în care fapta de bancrută frauduloasă nu există. La momente temporale diferite elementele de activ au fost aduse expres prin diferite acte la cunoştinţa tuturor participanţilor la procedura insolvenţei, inclusiv la cunoştinţa entităţilor titulare ale pretinselor plângeri prealabile.

S-a arătat că inculpatul A. a fost acuzat că ar fi participat la săvârşirea unei pretinse fapte penale concretizată într-un prejudiciu în cuantum de 3.885.545 RON (principal) şi accesorii în cuantum de 1.085.886 RON, pentru ca ulterior societatea la care era acţionar majoritar să achite către aceeaşi parte civilă suma de 30.867.065 RON cu titlu de taxe şi impozite (o sumă de 10 ori mai mare).

În opinia apărării, în construcţia oricărei conduite infracţionale tip, o atare ipoteză nu are niciun fel de susţinere.

Apelanţii intimaţi inculpaţi D. şi G., prin apărător ales, au precizat că motivele de apel sunt comune, întrucât răspunderea penală a inculpatei persoană juridică G. este legată de faptele reţinute în sarcina inculpatului D., în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. pen.

Aşadar, apărarea a arătat că prima instanţă a concluzionat că elementul material al laturii obiective constă în ascunderea, prin planul de reorganizare, a unor active deţinute de debitoarea S.C. H. în frauda creditorilor, iar conform actului de sesizare a instanţei, acuzaţia a reţinut că ascunderea s-a făcut prin omisiunea de evidenţiere în planul de reorganizare (pagina 32) a tuturor activelor societăţii şi că au fost evidenţiate doar activele constând în bunuri imobiliare şi bunuri mobile, în valoare de 3.779.700 RON, omiţându-se evidenţierea activelor constând în imobilizări necorporale, imobilizări financiare, stocuri, creanţe, disponibilităţi băneşti şi cheltuieli în avans. Ulterior, prima instanţă a procedat la analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale (raportul de constatare tehnico - ştiinţifică din data de 06.09.2016, întocmit de specialistul antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti), raport care a fost exclus pentru motivul că nu se coroborează cu alte probe şi pentru că nu fusese întocmit de un practician în insolvenţă, aşa cum impune art. 39 din O.U.G. nr. 86/2006, precum şi a celor administrate în cursul judecăţii, respectiv raportul de expertiză întocmit de expertul MM. şi raportul de expertiză întocmit de expertul LL., care au ajuns la aceleaşi concluzii în legătură cu valoarea netă contabilă şi valoarea de piaţă a activelor, precum şi cu privire la faptul că în ipoteza falimentului, prin valorificarea tuturor activelor existente în patrimoniul S.C. H., la data de 22.10.2014, creditorilor garantaţi şi salariaţilor li s-ar fi distribuit suma totală de 1.535.124 RON, iar creditorilor bugetari, chirografari şi subordonaţi nu li s-ar fi distribuit nicio sumă.

Apărarea a arătat că din declaraţiile date de către martorii CC., II., EE., AA., precum şi declaraţiile date de către inculpata C., inculpatul D., rezultă că au fost respectate procedurile instituite de Legea nr. 85/2006, mai ales cu privire la conţinutul planului de reorganizare; că nu au fost invocate motive de nelegalitate ale acestuia şi că singurul motiv pentru care Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în calitate de creditor, s-a opus planului de reorganizare, a fost acela că, prin plan, creanţa ANAF era diminuată în proporţie foarte mare ori procentul de îndestulare a fost redus (martorul CC. şi martorul II., ambii funcţionari de rang înalt în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice şi în cadrul Direcţiei Venituri Buget Local Sector 2).

Apărarea a precizat că prima instanţă, în urma analizei coroborate a probelor administrate în cursul judecăţii la instanţa de fond, a concluzionat că planul de reorganizare a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond impuse de Legea nr. 85/2006; că în ipoteza falimentului, operează valoarea de lichidare sau de vânzare forţată, iar prin planul de reorganizare nu s-a realizat fraudarea creditorilor bugetari, întrucât în varianta cea mai favorabilă lor, valoarea despăgubirilor care le-au fost oferite prin planul de reorganizare a fost mai mare, în comparaţie cu valoarea estimativă pe care ar fi putut să o primească prin distribuire în caz de faliment; că planul de reorganizare a fost confirmat de către judecătorul sindic, care a verificat condiţiile de legalitate ale acestuia şi, în fine, că toate activele societăţii, menţionate de ambii experţi, au fost prezentate de către S.C. H. S.A, în cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă şi în anexele acesteia (Anexele 2 şi 3), situaţia activelor reieşind din ultima balanţă de verificare, încheiată pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii, respectiv balanţa încheiată la 30.04.2014.

Apărarea a arătat că deşi a ajuns la concluziile de mai sus, instanţa de fond a analizat din perspectivă penală doar fapta de "omisiune a menţionării" în secţiunea privind evaluarea activului societăţii, a planului de reorganizare a tuturor activelor, apreciind-o ca nefiind prevăzută de legea penală, întrucât nu reprezintă o ascundere potrivit art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., în condiţiile în care activele se regăsesc în alte secţiuni ale planului de reorganizare şi în actele contabile care emana de la societatea debitoare.

Acestea fiind consacrările care prezintă importanţă pentru cauză, astfel cum rezultă ele din conţinutul hotărârii atacate, consacrări bazate pe o analiză riguroasă şi coroborată a materialului probator, apărarea susţine că există o contradicţie dintre fapte şi concluzia la care a ajuns instanţa cu privire la ipoteza de achitare prevăzută de art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Astfel, apărarea a susţinut că instanţa fondului a ajuns la concluzia că nu au existat acte de ascundere a activului ori a unei părţi din activul societăţii comerciale S.C. H., în condiţiile în care activele se regăsesc în planul de reorganizare şi în actele contabile care emană de la societatea debitoare şi au fost prezentate în cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă şi în anexele acesteia, active înscrise în ultima balanţă de verificare, încheiată pentru luna precedentă datei de înregistrare a cererii de deschidere a procedurii.

În aceste condiţii, apărarea a solicitat Înaltei Curţi să constate că faptele reţinute în sarcina inculpatului B. nu există, întrucât acesta nu a săvârşit operaţiuni de ascundere a activului societăţii debitoare şi dacă este aşa, nu există nici faptele reţinute în sarcina inculpaţilor D. şi G., - indiferent cum au fost descrise în actul de sesizare a instanţei, pentru motivul că cei doi inculpaţi nu puteau să fie complici la săvârşirea unei fapte care s-a dovedit că nu a existat, apărarea făcând referire expresă la actele de ascundere a activului societăţii debitoare, singurele care pot constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

Având în vedere că în cauza au fost exercitate acţiuni civile de către părţile civile, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, Municipiul Bucureşti Sector 2 - Direcţia Venituri Buget Local Sector 2, Administraţia Fondului pentru Mediu şi Institutul Naţional de Medicină Sportivă, acţiuni civile lăsate nesoluţionate de către instanţa fondului şi luând în considerare noul temei de achitare, în cazul în care apelul inculpaţilor va fi admis în acest sens, apărarea a solicitat ca în cauză să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 397 C. proc. pen., în sensul respingerii acţiunilor civile exercitate de părţile civile ca neîntemeiate, întrucât una din condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale şi anume existenţa faptului ilicit cauzator de prejudiciu nu este îndeplinită.

Apărarea a mai solicitat ca Înalta Curte să dispună ridicarea măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale, respectiv măsura asigurătorie a popririi, astfel cum sunt ele arătate în ordonanţa; 950/P/2016 din 24.02.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin ordonanţele nr. 950/P/2016 din data de 29.03.2017 şi nr. 950/P/2016 din data de 16.05.2017 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Apelanta intimată inculpată E. (fostă F.) a solicitat în motivele de apel, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi rejudecând, să se dispună achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există).

Apelanta intimată inculpată a susţinut că, deşi prima instanţă a constatat faptul că nu se poate vorbi de o ascundere, din perspectiva art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., aspect ce conduce implicit la concluzia că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor prin actul de sesizare nu există, în mod eronat a concluzionat că "faptele reţinute în sarcina inculpaţilor prin actul de sesizare nu sunt prevăzute de legea penală", reţinând ca temei al achitării art. 16. alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Or, teza din cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. ce vizează aspectul că fapta nu este prevăzută de legea penală se interpretează, conform doctrinei de specialitate, în sensul că: fapta nu a fost niciodată incriminată; fapta nu era incriminată la data când a fost săvârşită; fapta este dezincriminată ca efect al succesiunii în timp a legilor penale; fapta constată în producerea unui ilicit, dar nu de natură penală.

Apărarea a susţinut că acuzarea are în vedere o interpretare total eronată a mecanismelor procedurii insolvenţei, ce se fundamentează şi se limitează la reguli şi valori strict contabile, fără să aibă în vedere particularităţile pe care dispoziţiile legale obligatorii în procedura insolvenţei şi practica în domeniu le conferă unei astfel de proceduri. S-a menţionat că, în urma administrării unui amplu probatoriu, instanţa de fond a ajuns la concluzia că Planul de reorganizare al H. a fost întocmit cu respectarea condiţiilor de formă şi fond impuse de Legea nr. 85/2006, iar prin acesta nu s-a realizat fraudarea creditorilor bugetari, din moment ce, valoarea despăgubirilor stabilite în planul de reorganizare a fost mai mare decât valoarea estimativă pe care ar fi putut să o primească prin distribuire în caz de faliment (zero, conform ultimului raport de expertiză întocmit în cauză).

Art. 16 afin. (1) lit. a) din C. proc. pen. trebuie interpretat atât în sensul că fapta nu există în materialitatea sa (nu s-a comis niciun act de conduită umană exterioară care să fi produs vreo modificare în realitatea obiectivă), cât şi în sensul că fapta nu întruneşte elementele constitutive sub aspectul laturii obiective a infracţiunii. De asemenea, s-a arătat că dispoziţiile art. 25 din C. proc. pen. nu mai prevăd soluţia acordării de despăgubiri în ipoteza pronunţării unei hotărâri de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Apărarea a susţinut că probatoriul administrat în cauză reliefează inexistenţa acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii prev. de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., nici urmarea imediată şi, implicit, nici legătura de cauzalitate, deci nu sunt realizate condiţiile privitoare la actul de conduită cerut de lege pentru existenţa infracţiunii. Prin urmare, lipsind în totalitatea elementelor sale, latura obiectivă a infracţiunii reglementate de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., fapta nu există, impunându-se pronunţarea unei soluţii de achitare prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi nu prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Apelanta parte civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică în motivele scrise de apel a susţinut că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală faţă de achitarea inculpaţilor B., sub aspectul infracţiunii de bancrută frauduloasă, A., sub aspectul complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, C., sub aspectul complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, D., sub aspectul complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, E. (fostă F.), sub aspectul complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, G., sub aspectul complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă.

ANAF a arătat că, în mod corect s-a reţinut în Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti că în cauză sunt: întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, respectiv ascunderea unei părţi din averea debitorului în frauda creditorilor.

A învederat faptul că acţiunea care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii în cauză constă în ascunderea prin planul de reorganizare, a unor active deţinute de debitoarea S.C. H., în frauda creditorilor. În acest a arătat că în planul de reorganizare nu au fost cuprinse active cu o valoare contabila neta de 18.498.402,05 RON.

Astfel, stabilirea activelor aflate în patrimoniul S.C. H. la o valoare mult mai mică, propusă prin planul de reorganizare de către administratorul special, avocat B., a determinat reducerea creanţelor bugetare de la 100% la 5,93%, astfel încât acestea au fost reduse de la 24.442,264 RON (din care creanţe fiscale gestionate de ANAF în cuantum de 22,006.490 RON, conform tabelului definitiv al creditorilor S.C. H.) la 1.450.000 RON.

În acest mod, prin ascunderea activelor aflate în patrimoniul societăţii, a rezultat o reducere, în mod fraudulos, a creanţelor bugetare cu suma de 22.991.264 RON, dat fiind că, pe lângă activele menţionate în planul de reorganizare, mai existau şi alte active.

Planul de reorganizare al S.C. H. a fost aprobat de Adunarea Creditorilor în şedinţa din data de 17.11.2014, cu sprijinul direct al numitului A., atât în calitate de asociat al S.C. H. cât şi de creditor al acestei societăţi, dar şi cu sprijinul indirect, prin intermediul societăţilor creditoare pe care le controla. Aşadar, administratorul special, prin ascunderea unei părţi din activele societăţii, a stabilit o valoare mult mai mică a acestora, comparativ cu valoarea reală, în scopul de a frauda bugetul de stat, respectiv pentru a nu plăţi creanţele bugetare în cuantum de 24.442.264 RON.

Faţă de împrejurarea că, administratorul special a propus prin planul de reorganizare reducerea creanţelor bugetare de la 100% la 5.93% (rezultând o reducere a creanţelor bugetare, în mod fraudulos, cu suma de 22.992.264 RON), coroborat cu faptul că în planul de reorganizare nu au fost cuprinse active cu o valoare contabilă netă de 18.498.402,05 RON, astfel cum rezultă din raportul de constatare întocmit în cauză, ANAF a considerat că sunt întrunite elementele infracţiunii de bancrută frauduloasă, infracţiune care sancţionează ascunderea unei părţi din activele societăţii debitoare, cu scopul de a frauda creditorii acesteia.

În consecinţă, ANAF a solicitat admiterea apelului şi admiterea acţiunii civile, în sensul obligării inculpaţilor în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 22.006.490 RON, reprezentând creanţa cu care ANAF s-a înscris în tabelul definitiv al creditorilor S.C. H.

Apelanta parte civilă Institutul Naţional de Medicină Sportivă prin motivele scrise a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi rejudecarea în fond a cauzei, în sensul condamnării inculpaţilor pentru infracţiunea pentru care au fost trimişi în judecată, şi obligarea acestora, în solidar, la plata către Institutul Naţional de Medicină Sportivă a sumei de 658 RON, cu care s-au constituit parte civilă în procesul penal.

Apelanta parte civilă a apreciat ca nelegală soluţia primei instanţe, care a achitat inculpaţii pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, considerând că fapta săvârşită de aceştia nu este prevăzută de legea penală şi, în consecinţă, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă a acesteia, conform art. 25 alin. (5) C. proc. pen.

Apelanta parte civilă a susţinut că din probele administrate în faza de urmărire penală, iar apoi în cursul judecăţii, rezultă că inculpaţii au săvârşit infracţiunea de bancrută frauduloasă, respectiv de complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prin planul de reorganizare a debitoarei S.C. H., aceştia, cu intenţie directă, ascunzând o parte din activele societăţii debitoare, în valoare contabilă de 16.863.011,58 RON şi stabilind astfel o valoare mai mică a activelor în comparaţie cu valoarea reală, de numai 3.779.730 RON.

Ca urmare a acestei omisiuni intenţionate s-a ajuns la fraudarea statului şi a creditorilor, printre care şi Institutul Naţional de Medicină Sportivă, în sensul că prin planul de reorganizare menţionat, creanţele existente au fost reduse de la 100% la 5,93%. Consecinţa directă a infracţiunilor săvârşite de inculpaţi a fost pentru Institutul Naţional de Medicină Sportivă prejudicierea cu suma de 658 RON, întrucât creanţa sa a fost redusă de la suma de 700 RON la suma de 42 RON.

S-a menţionat că Institutul Naţional de Medicină Sportivă s-a înscris în termenul legal la masa credală a debitoarei S.C. H. cu o creanţă în cuantum de 700 RON, rezultând din facturile fiscale seria x nr. x/24.02.2014, în valoare de 350 RON, şi seria x nr. x/05.03.2014 în valoare de 350 RON, reprezentând contravaloare circuit medical pentru sportivii clubului H., facturi acceptate la plată de către debitoare, dar neachitate de către aceasta.

Apelanta parte responsabilă civilmente H. nu a depus motive de apel în scris.

Curtea de Apel Bucureşti a transmis la dosarul cauzei apelul declarat de expertul LL. împotriva încheierii din 30 iulie 2020 .

Expertul a solicitat evaluarea onorariului pentru munca depusă în efectuarea raportului de expertiză judiciară în dosarul nr. x/2017, ataşând Decontul (Devizul) definitiv de cheltuieli şi procesele-verbale ale întâlnirilor cu cei opt experţi consilieri ai părţilor.

Expertul a precizat că a prezentat în Decontul de cheltuieli, pentru fiecare cheltuială în parte, documentele şi activităţile desfăşurate în timpul efectuării expertizei contabile judiciare şi a desfăşurat activitatea şi în timpul stării de urgenţă, cât şi al stării de alertă, dovada fiind documentele depuse la dosar.

Fiind vorba de o activitate de peste şase luni de zile, pentru elaborarea şi lămurirea obiectivelor din dosarul cauzei, expertul a solicitat reanalizarea activităţii desfăşurate, ţinând cont de volumul de munca depus şi să se dispună plata în consecinţă faţă de Decontul (Devizul de cheltuieli), depus de 61.000 RON. Expertul a invocat şi dispoziţiile art. 223 C. proc. civ.

La data de 22 iulie 2022, expertul a transmis un email la dosarul cauzei prin care a menţionat că pentru efectuarea unei expertize în procedura insolvenţei, a efectuat şi depus expertiza judiciară în acest dosar, a răspuns întrebărilor adresate de prima instanţă şi de reprezentantul Ministerului Public, a colaborat cu expertul judiciar desemnat de instanţă, dl. MM.

Expertul a mai precizat că după depunerea Raportului de expertiză judiciară, şi în perioada ianuarie - iulie 2021 a procedat la elaborarea şi lămurirea obiectivelor din dosarul cauzei, cat şi a acelor ridicate de dl. expert numit MM.

Prin urmare, a solicitat să se evalueze activitatea desfăşurată, de peste şase luni de zile, cu opt experţi judiciari, consilieri ai părţilor de profesii variate (economişti, jurişti, ingineri, evaluatori, practicieni în insolvenţă), ţinând cont de volumul de muncă depus şi să se dispună plata în consecinţă faţă de Decontul (Devizul de cheltuieli), depus de 67.000 RON. La această sumă 67.000 RON - având în vedere presiunea exercitată asupra expertului şi stresul cauzat în toată perioada desfăşurării lucrărilor expertizei judiciare, a solicitat o majorare de de 5% (3.350 RON), total 70.350 RON.

SS. S.A., prin lichidator judiciar TT., în motivele scrise depuse la dosarul cauzei (filele a arătat că, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SS. S.A., numit în dosarul nr. x/2012 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civila (dosar strămutat de la Tribunalul Timiş), în baza Legii nr. 85/2006, prin sentinţa civilă nr. 290/2016 din 29.04.2016 (Anexa 1) a formulat cerere de constituire ca parte civilă (nr. 2333 din 20.08.2018 -Anexa 2) în dosarul x/2017, la Curtea de Apel Bucureşti, apreciind că a suferit o vătămare materială prin faptele pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii (bancruta frauduloasa), întrucât subscrisa era creditoare a societăţii H.

SS. S.A., prin lichidator judiciar TT. a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat şi cu privire la cererea de constituire ca parte civilă (chiar şi în sensul lăsării nesoluţionate cum s-a dispus pentru celelalte părţi civile). Partea a menţionat că a aflat de soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2017 din consultarea portalului ECRIS, luând la cunoştinţă şi de faptul că, la acea dată, dosarul a fost înaintat la Î.C.C.J. pentru soluţionarea cererilor de apel formulate de părţi, având termen la data de 27.09.2022, ora 10, completul 7 (conform extras portal-Anexa 4).

Prin urmare, SS. S.A., prin lichidator judiciar TT. a susţinut că, având în vedere faptul că nu i-a fost comunicată hotărârea/minuta dispusă pe fond în data de 20.04.2022 (sentinţa penala nr. 69/F din dosarul x/2017 a Curţii de Apel Bucureşti), conform art. 411 C. proc. pen., a solicitat repunerea în termenul legal de promovare a apelului. A solicitat ca, având în vedere că instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la cererea sa de constituire ca parte civilă, se se admită apelul şi să fie soluţionată cererea în temeiul art. 20 C. proc. pen.

Cu privire la interesul în soluţionarea apelului şi a cererii de repunere în termen, a arătat că debitoarea SS. S.A. este înscrisă în tabelul de creanţe al H. (în dosarul nr. x/2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civila) cu suma de 5.418.600 RON, sub condiţie suspensiva, până la soluţionarea definitiva a acţiunii civile în procesul penal în favoarea părţii vătămate (Anexa 5), conform art. 102 alin. (8) din Legea nr. 85/2014. Astfel, creanţa SS. S.A., în cuantumul arătat, a fost admisă la masa credală a H. sub condiţie suspensivă până la soluţionarea definitiva a acţiunii civile în dosarul penal nr. x/2017, numai pentru că s-a făcut dovada constituirii ca parte civilă în acest dosar. A mai arătat faptul că, în cadrul procedurii de insolvenţă a debitoarei H. a fost aprobat şi confirmat planul de reorganizare propus (sentinţa nr. 5901/22.11.2021), iar în programul de plăţi aferente planului de reorganizare sunt prevăzute plăţi şi către creditorii chirografari, în procent de 100% din sumele înscrise. (Plan reorganizare H. - Anexa 6).

Pe cale de consecinţă, a susţinut că, în raport de soluţia dată în dosarul penal nr. x/2017, va depinde consolidarea creanţei SS. la masa credală a H. (conform prevederilor art. 102 alin. (5) Dreptul de vot şi dreptul la distribuţie ale titularilor creanţelor sub condiţie suspensivă la data deschiderii procedurii, inclusiv ale titularilor creanţelor a căror valorificare este condiţionată de executarea în prealabil a debitorului principal, se nasc numai după îndeplinirea condiţiei respective) şi posibilitatea de recuperare efectivă a creanţei din procedura de reorganizare ce se derulează în dosarul nr. x/2021 (Sentinţa nr. 5901/22.11.2021 -Anexa 7).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cercetarea judecătorească în apel desfăşurându-se pe parcursul a trei termene de judecată.

Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel

Învestită în temeiul dispoziţiilor art. 420 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte la primul termen de judecată în apel de la data de 14 iunie 2022, a amânat cauza pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de motivele de apel depuse şi pentru pregătirea cererilor de probatorii.

La termenul de judecată din data de 27 septembrie 2022, Înalta Curte a încuviinţat proba testimonială constând în audierea martorului DD., cerere formulată de apelanta intimată inculpată C.. A respins proba cu înscrisuri formulată de apelanta intimată inculpată E. (fostă F.), constând în emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a prorogat discutarea subzistenţei temeiurilor care au determinat instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor apelantului intimat inculpat B.

La termenul de judecată din data de 08 noiembrie 2022, Înalta Curte a procedat la audierea martorului DD., declaraţia acestuia aflându-se la dosarul cauzei .

Martorul DD. a declarat următoarele:

În legătură cu situaţia de fapt din prezenta cauză cunosc faptul că a fost depus un plan de reorganizare în anul 2014. Am fost avocat în această cauză, am reprezentat debitoarea H.. Pe perioada urmăririi penale am fost sub un control judiciar. În faza urmăririi penale şi a controlului judiciar am declarat tot ceea ce am ştiut şi am avut şi am convingerea că planul este onest, tratamentul fiind corect şi echitabil, creditorii nefiind fraudaţi. Există o prevedere specială în legea insolvenţei, probabil art. 95 alin. (5) lit. d) care menţionează că prin plan trebuie să se asigure o despăgubire creditorilor echivalent cu tratamentul în caz de faliment.

Am avut convingerea aceasta pentru că ştiam că există o finanţare de patru milioane de RON, echivalentul a un milion de euro la acel moment, că nu era trecut în programul de plăţi creanţele curente, fiind un tratament adecvat.

O cunosc pe doamna C. Am convingerea că dumneaei că a avut cunoştinţă despre activ ele din planul de reorganizare şi că nu le-a ascuns. Îmi aduc bine aminte că erau menţionate activele în cel puţin trei patru locuri în planul de reorganizare.

La întrebarea apărătorului inculpatei C. să precizeze care sunt împrejurările şi momentul la care unele dintre documentele referitoare la activele patrimoniale ale S.C. H., care au fost aduse în vedere la întocmirea planului de reorganizare au ajuns la locuinţa lui C., martorul a răspuns: În ianuarie 2017 C. a avut o intervenţie chirurgicală semnificativă. Am fost la ea la spital şi ştiam că urma să aibă o perioadă lungă de repaus. Eram coleg cu C., în sensul că eu aveam o participaţie în E. şi pe probleme juridice importante mă consultam cu aceasta şi cu cei care erau în întreaga echipă. La sfârşitul lunii ianuarie 2017 am primit o adresă de la parchet în sensul că trebuie să comunicăm o serie de documente şi relaţii. Am întrebat colegii din E. cine a intrat/lucrat în dosar. Pentru a răspunde corect am spus că, dacă a lucrat doar colega mea C. pentru a da informaţii corecte şi complete în timp, să trimită bibliorafturile la domiciliul acesteia. Am spus acest lucru colegelor de birou de la E.. Ştiam şi de la ei şi ştiam şi eu că doamna C. lucrase în dosar. Eu am întrebat doar dacă a lucrat singură şi cum mi s-a răspuns că aceasta a lucrat singură, am luat decizia să fie trimise bibliorafturile prin şofer la dânsa acasă, ca să poată să ataşeze documentele din adresa parchetului. Noi primeam lunar astfel de adrese. Fiind după spitalizare C. era acasă la acel moment, unde a stat mai mult de o lună.

La întrebarea formulată de apărătorul inculpatei E. să precizeze dacă aceste aspecte privind răspunsul la adresa parchetului şi faptul că se află documentele pentru a fi pregătite la domiciliul doamnei C. le-a comunicat organului de urmărire penală, martorul a răspuns: Nu am fost întrebat la organul de urmărire penală cu privire la acest aspect. Pe data de 08.02.2017 am comunicat procurorului că vom răspunde şi am trimis documentele la colega mea pentru a ne încadra în termen. I-am spus procurorului că documentele erau deja la C.. Cred că am făcut acest lucru verbal. Nu ştiu dacă s-a consemnat atunci la parchet acest lucru. În prima declaraţie am spus procurorului că am acţionat în cauză în calitate de avocat şi mă prevalez de dispoziţiile legii avocaturii. Abia ulterior am dat declaraţii complete.

La termenul de judecată din data de 08.11.2022, constatând încheiată cercetarea judecătorească în apel, Înalta Curte a acordat cuvântul părţilor în dezbaterea apelurilor.

Dezbaterile părţilor şi ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate, pe larg, în încheierea din data de 08 noiembrie 2022.

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Criticile formulate prin apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, LL., persoana vătămată SS. S.A. prin lichidator judiciar TT., inculpaţii D., C., A., B., G. S.P.R.L. şi E. (fostă F.), de părţile civile Institutul Naţional de Medicină Sportivă şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică, precum şi de partea responsabilă civilmente H. împotriva sentinţei penale nr. 69/F din 20 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017 vizează probleme de drept procesual penal şi de drept penal special.

Cu excepţia criticilor formulate de expertul LL. a căror examinare nu depinde de existenţa plângerii prealabile şi nici de existenţa faptei, ordinea de soluţionare a problemelor dezbătute la termenul de la 08 noiembrie 2022 este determinată de influenţa pe care pronunţarea instanţei de apel asupra chestiunilor supuse judecăţii o are asupra soluţiei din decizia penală. Astfel, chestiunile care ţin de termenul de declarare a căii de atac vor influenţa stabilirea calităţii de apelant faţă de SS. şi deci posibilitatea legală ca pretenţiile sale să fie examinate în prezentul apel, chestiunile care ţin de termenul de formulare a plângerii prealabile de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică vor influenţa existenţa unui cadru legal în care să fie examinate, deopotrivă, acţiunea penală şi acţiunea civilă faţă de toate părţile civile şi toţi inculpaţii, chestiunile care ţin de existenţa faptei prevăzute de legea penală vor influenţa modul de soluţionare a acţiunii civile alăturate acţiunii penale în acest proces, dar şi necesitatea examinării sau dimpotrivă lipsa de interes pentru examinarea elementelor din conţinutul infracţiunii de bancrută frauduloasă. În consecinţă, există un interes procesual de examinare a mai multor motive de apel (chestiunilor care ţin de calitatea subiectului activ al infracţiunii de bancrută frauduloasă, de urmarea imediată din conţinutul constitutiv care determină calificarea ca infracţiune de pericol sau de rezultat a infracţiunii de bancrută frauduloasă, ori de influenţa hotărârii pronunţate în materie de insolvenţă asupra conţinutului infracţiunii de bancrută frauduloasă şi implicit modul în care se soluţionează pretenţiile părţilor civile, persoanei vătămate ori poziţia procesuală a părţii responsabile civilmente) doar dacă se constată că apelanţii au declarat calea de atac în termenul prevăzut de lege, că plângerea prealabilă a fost declarată în termenul prevăzut de lege şi că fapta există. Dacă apelul nu a fost declarat în termenul prevăzut de lege sau dacă nu operează o repunere în termenul de apel, criticile formulate de SS. S.A. prin lichidator judiciar TT. nu vor putea fi examinate, dacă plângerea prealabilă nu a fost declarată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică în termenul prevăzut de lege, nu pot fi soluţionate nici acţiunea penală şi nici o acţiunea civilă în procesul penal, iar dacă fapta nu există, acţiunea penală nu permite examinarea altor elemente de ilicit. Doar dacă fapta există şi are caracter penal, pot fi examinate dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale (susţinute de Ministerul Public în subsidiar).

Faţă de cele ce preced, motivele de apel vor fi examinate în următoarea ordine, şi doar dacă soluţia asupra primelor motive de apel nu determină lipsa de relevanţă juridică în prezentul proces a ultimelor motive de apel (cu excepţia criticilor formulate de expertul LL.):

a) Termenul de declarare a căii de atac formulate de către persoana vătămată SS. S.A. prin lichidator judiciar TT.;

b) Termenul de formulare a plângerii prealabile de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică;

c) Existenţa faptei şi influenţa asupra acţiunii civile alăturate acţiunii penale;

d) Calitatea subiectului activ al infracţiunii de bancrută frauduloasă, urmarea imediată din conţinutul constitutiv care determină calificarea ca infracţiune de pericol sau de rezultat a infracţiunii de bancrută frauduloasă, influenţa hotărârii pronunţate în materie de insolvenţă asupra conţinutului infracţiunii de bancrută frauduloasă şi temeinicia pretenţiilor care au fost solicitate prin acţiunea civilă;

e) Prescripţia răspunderii penale şi influenţa asupra acţiunii civile alăturate acţiunii penale;

f) Examinarea criticilor formulate de expertul LL.

a) O primă chestiunea asupra căreia urmează să se pronunţe instanţa de apel are în vedere stabilirea cadrului procesual în care urmează să fie analizate apelurile, respectiv, dacă vor fi examinate sau nu criticile formulate în apelul declarat de SS. S.A. prin lichidator judiciar TT.. în raport de termenul de declarare a apelului.

Privitor la cererea de repunere în termenul de apel formulată de SS., care, a susţinut că, în speţă, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 411 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia, se constată că rezolvarea cererii decurge din calificarea apelului ca fiind declarat în condiţiile art. 410 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 411 alin. (1) C. proc. pen. ori în condiţiile art. 410 alin. (3) C. proc. pen.

Instanţa apreciază că SS. S.A. prin lichidator judiciar TT. face parte dintre persoanele menţionate de art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel că apelul său este declarat în termenul prevăzut de lege.

Sediul materiei termenului de declarare a apelului se regăseşte în art. 410 - art. 411 C. proc. pen.

Art. 410 C. proc. pen.

Termenul de declarare a apelului

(1) Pentru procuror, persoana vătămată şi părţi, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, şi curge de la data comunicării hotărârii, în cazurile prevăzute la art. 406 alin. (1), sau, după caz, de la data comunicării copiei minutei, în celelalte cazuri.

(2) În cazul prevăzut la art. 409 alin. (1) lit. e), apelul poate fi exercitat de îndată după pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare şi indemnizaţiilor şi cel mai târziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza sau, după caz, în termen de 10 zile de la comunicarea sentinţei prin care a fost aplicată amenda judiciară sau prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare sau indemnizaţiilor.

(3) Pentru persoanele prevăzute la art. 409 alin. (1) lit. f), termenul de apel este de 10 zile şi curge de la data la care acestea au aflat despre actul sau măsura care a provocat vătămarea.

Art. 411 C. proc. pen.

Repunerea în termen

(1) Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia. (...)

Textele de lege care reglementează termenul de declarare a căii de atac stabilesc regula declarării apelului (într-un interval de 10 zile de la data comunicării hotărârii), precum şi excepţia, care permite, de asemenea, examinarea apelului declarat după acest termen, dacă apelul a fost declarat într-un interval de 10 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat declararea apelului în termenul iniţial de 10 zile de la comunicarea hotărârii ori (pentru anumite categorii de subiecţi procesuali, respectiv orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, în ceea ce priveşte dispoziţiile care au provocat asemenea vătămare), un termen de 10 zile de la data la care au aflat despre actul sau măsura care a provocat vătămarea.

Momentul de la care începe să curgă termenul de declarare a apelului este deci condiţionat de calitatea procesuală a persoanei care formulează respectivele critici, astfel că, prin textele de lege citate mai sus, C. proc. pen. permite examinarea apelului şi atunci când cel îndreptăţit să declare apel nu poate să o facă în termenul prevăzut, împiedicat fiind de anumite împrejurări, şi chiar pentru acele persoane ale căror interese legitime au fost vătămate nemijlocit într-o măsură sau printr-un act al instanţei, enumerate de art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dar care nu figurează ca subiecţi în raportul procesual principal.

SS. S.A. prin lichidator judiciar TT., critică faptul că, deşi creditoare a persoanei juridice ale cărei active se susţine prin acuzaţie că au fost ascunse, nu a obţinut satisfacţia recunoaşterii drepturilor sale prin acţiunea civilă soluţionată de instanţa de fond.

Nu doar luarea unei măsuri de către o instanţă prejudiciază o persoană juridică, ci şi absenţa luării unei măsuri. Părţile civile citate de instanţa de fond la cercetarea judecătorească au fost ANAF - Direcţia generală juridică, Primăria Sectorului 2 Bucureşti-Direcţia venituri buget local Sector 2 Bucureşti, Institutul Naţional de Medicină Sportivă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, Administraţia Fondului pentru Mediu. După cum se observă, SS. S.A. prin lichidator judiciar TT. nu a fost citată în calitate de parte vătămată ori de parte civilă, astfel că nu i-a fost comunicată hotărârea instanţei de fond, împotriva căreia a declarat apel.

SS. S.A. prin lichidator judiciar TT. nu a făcut parte din cadrul procesual iniţial, nefiind introdusă de instanţă în procedura desfăşurată la fond, iar curtea de apel nu s-a pronunţat asupra acestei cereri. Absenţa unei măsuri în dispozitivul hotărârii faţă de un subiect care susţine că face parte din raportul juridic dedus judecăţii şi invocă o creanţă proprie cu influenţă asupra conţinutului infracţiunii de bancrută frauduloasă poate prejudicia acea persoană juridică, astfel încât sunt incidente condiţiile din art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Atunci când declară apel un subiect procesual care invocă drepturi decurgând din raportul juridic dedus judecăţii, care însă nu a fost indicat în actul de sesizare ca parte vătămată şi nu a fost citat la judecarea cauzei în faţa instanţei de fond şi nu i-a fost comunicată hotărârea instanţei de fond (după cum s-a precizat în cele ce preced), invocând soluţionarea greşită a acţiunii civile de către instanţa de fond, apelul acestui subiect este considerat în termen, în condiţiile art. 410 alin. (3) C. proc. pen., şi art. 409 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Conform dispoziţiilor din C. pen. referitoare la plângerea prealabilă [Art. 157 alin. (2) C. pen. (2) Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai de către una dintre ele. ], în ipoteza în care motivul de apel referitor la termenul de introducere a plângerii prealabile este nefondat, soluţia criticilor invocate de SS. S.A. prin lichidator judiciar TT. depinde de modul de rezolvare a acţiunii penale: dacă soluţia în acţiunea penală conduce la rezolvarea acţiunii civile, omisiunea citării la cercetarea judecătorească determină admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare, iar dacă soluţia în acţiunea penală nu conduce la rezolvarea acţiunii civile, nu există un interes procesual actual al respectivului subiect procesual (dacă fapta nu există, caracterul fondat al pretenţiilor sale nu poate fi examinat într-o acţiune civilă alăturată acţiunii penale în prezentul proces), iar apelul său este respins.

b) În continuare instanţa va examina cu prioritate motivul de apel constând în lipsa plângerii prealabile, aşa cum s-a precizat în cele ce preced, având în vedere că aprecierea ca întemeiată a acestei critici lipseşte de relevanţă juridică examinarea altor motive de apel (în absenţa plângerii prealabile, nu poate fi exercitată şi pe cale de consecinţă nici examinată plângerea prealabilă).

Plângerea prealabilă este reglementată, în ceea ce priveşte aspectele relevante pentru cauza de faţă, de C. proc. pen., respectiv art. 288 C. proc. pen. (modurile de sesizare) şi art. 296 C. proc. pen. (termenul de introducere a plângerii prealabile).

Art. 288 C. proc. pen.

Modurile de sesizare

(...) (2) Când, potrivit legii, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, la sesizarea formulată de persoana prevăzută de lege ori cu autorizarea organului prevăzut de lege, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare în lipsa acestora.

Art. 296. C. proc. pen.

Termenul de introducere a plângerii prealabile

(1) Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei.

Având în vedere dispoziţiile din C. pen. referitoare la solidaritatea activă şi pasivă decurgând din formularea plângerii prealabile, este suficientă formularea unei singure plângeri prealabile în termenul prevăzut de lege pentru a permite examinarea acţiuni penale faţă de toţi inculpaţii şi toate persoanele vătămate[Art. 157 alin. (2). şi alin. (3) C. pen.((2) Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai de către una dintre ele. (3) Fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la săvârşirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire la una dintre acestea. ].

Va fi examinată formularea plângerii prealabile de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică, iar analiza momentului de la care curge termenul de trei luni depinde de conţinutul infracţiunii de bancrută frauduloasă, care, în esenţă, constă în ascunderea unor acte/fapte. În consecinţă, momentul de la care o persoană a aflat că un fapt juridic a fost ascuns faţă de ea este cel al aducerii la cunoştinţă a faptului prejudiciabil de către Ministerul Public.

Potrivit art. 296 alin. (1) C. proc. pen., plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei, astfel că în ceea ce priveşte chestiunea lipsei plângerii prealabile, instanţa constată că modul de stabilire a momentului de la care începe să curgă termenul de trei luni prevăzut de art. 296 alin. (1) C. proc. pen., depinde de conţinutul infracţiunii de bancrută frauduloasă. Noţiunea de săvârşirea faptei a fost interpretată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2/2020 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, stabilindu-se că termenul de 3 luni prevăzut în conţinutul art. 296 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., poate să curgă din trei momente diferite, după cum urmează: a) din momentul consumării infracţiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoaşterii faptei; b) din momentul cunoaşterii săvârşirii faptei, care se poate situa între momentul consumării faptei până la momentul epuizării; c) din momentul epuizării infracţiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoaşterea săvârşirii faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale".

Pentru a stabili astfel, instanţa a apreciat că reglementarea instituţiei plângerii prealabile în codul în vigoare [art. 296 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.] a preluat, în esenţă, conţinutul dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. pen. de la 1968, cu modificări în ceea ce priveşte stabilirea unui termen mai lung de introducere a plângerii prealabile (de 3 luni în loc de 2 luni), că acest termen curge din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul legal au cunoscut săvârşirea faptei în loc "de la momentul în care persoana vătămată sau persoana îndreptăţită au cunoscut cine este făptuitorul", fără vreo distincţie cu privire la termenul de introducere a plângerii prealabile, în raport cu formele săvârşirii infracţiunii (continue sau continuate) şi a reţinut că, sunt aplicabile, mutatis mutandis, dispoziţiile Deciziei nr. 10 din 18.02.2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15.12.2008, prin care s-a dat o interpretare unitară a art. 284 alin. (1) C. proc. pen. de la 1968.

Prin decizia menţionată, s-a stabilit că termenul de două luni prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. pen. 1968 poate să curgă: fie din momentul consumării infracţiunii, dacă acest moment este identic cu cel al cunoaşterii făptuitorului; fie din momentul cunoaşterii făptuitorului, moment care se poate situa după momentul consumării infracţiunii, până la cel al epuizării; fie din momentul epuizării infracţiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoaşterea făptuitorului, în care caz nu trebuie depăşit termenul de prescripţie a răspunderii penale, aceleaşi precizări fiind aplicabile şi în reglementarea actuală, cu precizarea că termenul este de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul legal au cunoscut săvârşirea faptei. Prin urmare, termenul de 3 luni de introducere a plângerii din actuala reglementare curge, fără nicio diferenţiere, din momentul cunoaşterii faptei de către persoana vătămată sau reprezentantul său legal.

Atunci când o infracţiune are ca act de conduită incriminat tocmai ascunderea unor fapte juridice faţă de partea vătămată, nu se poate imputa părţii vătămate că nu şi-a dat seama de situaţia juridică reală şi deci că nu a formulat plângerea prealabilă la data ascunderii faptului juridic, ci doar atunci când acesta i s-a adus la cunoştinţă de către Ministerul Public. În acord cu cele stabilite de instanţa de fond, instanţa de apel consideră plângerea prealabilă formulată în termenul prevăzut de lege deoarece ascunderea activelor a fost adusă la cunoştinţa persoanelor vătămate de către Ministerul Public, iar cunoaşterea faptei a avut loc la acel moment. S-a reţinut, prin actul de sesizare, că la data de 18.08.2016, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a înregistrat dosarul nr. x/2016, având ca obiect comiterea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., de către avocatul B., în calitate de administrator special al S.C. H., şi a infracţiunilor de bancrută simplă, prevăzute de art. 240 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., şi complicitate la bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., de către A., iar la data de 12.09.2016, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat plângere prealabilă împotriva numitului B., administrator special al S.C. H., sub aspectul comiterii infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 241 alin. (1) C. pen., precum şi împotriva numitului A., asociat majoritar al S.C. H., sub aspectul comiterii complicităţii la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 raportat la art. 241 alin. (1) C. pen. Persoanele vătămate Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 au aflat despre săvârşirea faptelor la datele la care li s-au comunicat adresele mai sus menţionate, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, astfel că plângerile prealabile au fost formulate în termenul de 3 luni, prevăzut de lege.

În consecinţă plângerea prealabilă este formulată în termen, iar motivul de apel este nefondat.

c) O a treia critică ce urmează să fie examinată este cea legată de existenţa faptei. Constatarea inexistenţei faptei lipseşte de relevanţă juridică examinarea elementelor de tipicitate ori excepţia autorităţii de lucru judecat, ori chestiunile care ţin de lipsa calităţii de subiect activ al infracţiunii.

C. pen. incriminează bancruta frauduloasă după cum urmează:

Art. 241 C. pen.

Bancruta frauduloasa

(1) Fapta persoanei care, în frauda creditorilor:

a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia;

b) înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară sume nedatorate;

c) înstrăinează, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Acuzaţia din prezenta cauză are în vedere modalitatea de ascundere a activului averii debitorului în frauda creditorilor. În acord cu instanţa de fond, în apel se constată că nu există o ascundere a activelor, atunci când acestea sunt enumerate corect şi complet în planul de reorganizare şi în actele contabile care provin de la societatea debitoare, chiar dacă nu în secţiunea privind evaluarea activului societăţii. Menţiunile contradictorii din planul de reorganizare (de exemplu cele din secţiunea 4, Starea societăţii la data propunerii planului, punctul 4.1, Evaluarea activului companiei, şi cele de la punctul 3.6, Analiza evoluţiei patrimoniului societăţii şi a principalilor indicatori financiari, acestea din urmă fiind însă concordante cu Analiza ratelor de gestiune şi Analiza riscului de faliment) nu pot fi considerate omisiuni ale activului averii, atât timp cât datele reale erau indicate de către debitor.

Curtea de apel a constatat că activele societăţii, (menţionate de ambii experţi în expertizele dispuse în dosar), au fost prezentate de către S.C. H. în cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă şi în anexele acesteia, anexa 2 şi 3, situaţia activelor reieşind din ultima balanţă de verificare încheiată pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii, respectiv balanţa încheiată la data de 30.04.2014. Curtea de apel a mai constatat deşi la fila x din planul de reorganizare, secţiunea 4 "Starea societăţii la data propunerii planului" la punctul 4.1, Evaluarea activului companiei", se arată că activele societăţii constau în bunuri imobiliare, respectiv teren şi clădiri, precum şi în bunuri mobile de natura utilajelor şi echipamentelor specifice şi a mijloacelor de transport, în valoare totală de piaţă de 3.779.700 RON, la pagina 16 din planul de reorganizare, la punctul 3.6 "Analiza evoluţiei patrimoniului societăţii şi a principalilor indicatori financiari|" se menţionează, în bilanţul simplificat, că activele societăţii cuprind active imobilizate şi active circulante din care stocuri, creanţe, disponibilităţi băneşti şi cheltuieli în avans, în valoare totală de 28.502.144 RON, în luna iunie 2014 . (...) La fila x din planul de reorganizare, la punctul 1.1, Analiza ratelor de structură ale activului" este prezentată structura activului ca fiind compusă din imobilizări necorporale, imobilizări corporale, imobilizări financiare, active imobilizate, stocuri, creanţe, disponibilităţi băneşti, active circulante şi cheltuieli în avans, în luna iunie 2014, iar, la fila x, la secţiunea 3 "Analiza echilibrului financiar", este menţionat activul net contabil la data de 30.06.2014 ca fiind compus din active imobilizate şi active circulante. La analiza ratelor de gestiune s-a avut în vedere activul total în valoare de 28.502.144 RON, aferent lunii iunie 2014, iar la analiza riscului de faliment, acelaşi activ. Prin urmare, în opinia Curţii de apel, nu se poate vorbi de o "ascundere", în sensul cerut de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

Constatarea instanţei de fond privind absenţa ascunderii activului decurge din probe ştiinţifice, respectiv din cele două expertize administrate în dosar şi anume expertiza redactată de expertul LL. (dosar nr. x/2017, volumul III, filele x, obiectivul 1 şi obiectivul 2) şi expertiza redactată de expertul MM. (dosar nr. x/2017, volumul IV, filele x, obiectiv 1.2.1).

Concluziile obiectivului nr. 2 din expertiza redactată de expertul LL. (dosar nr. x/2017, volumul III, fila x sunt în sensul că toate elementele de activ sunt reflectate în Raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia stării de insolvenţă, întocmit de către administratorul judiciar, şi toate elementele de activ au fost prezentate de către debitoarea H. în planul de reorganizare datat 22.10.2014, prin administratorul special. Concluziile din expertiza redactată de expertul MM. (dosar nr. x/2017, volumul VI, filele x, obiectiv 1.2.1, stabilesc acelaşi cuantum al activelor ca cel din expertiza redactată de LL., astfel că cele două concluzii sunt concordante şi necontestate de alte probe ştiinţifice. Nici audierea expertului LL. la termenul de la 11.06.2020, (dosar nr. x/2017, volumul V, fila x) şi nici notele scrise depuse de acesta (dosar nr. x/2017, volumul V, filele x) nu aduc elemente suplimentare de natură să nege concluziile anterioare sau să creeze elemente de contradicţie cu argumentele prezentate în raportul de expertiză.

Instanţa de apel apreciază că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt, iar probatoriul administrat în apel nu a modificat cele reţinute de instanţa de fond. În raport de situaţia de fapt reţinută de curtea de apel, respectiv de lipsa unei ascunderi în sensul art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen., soluţia este cea prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi nu cea de la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. Concluzia lipsei unei ascunderi în sensul legii penale decurge din prezenţa datelor contestate în conţinutul planului şi documentele contabile aferente. Ceea ce lipseşte din conţinutul acuzaţiei care stă la baza acţiunii penale este chiar fapta prevăzută de legea penală, fiind constatat opusul acesteia respectiv prezenţa datelor, ceea ce atrage soluţia de la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Noţiunea de inexistenţă a faptei, în accepţiunea art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., are în vedere atât situaţia în care fapta nu există în materialitatea ei (respectiv, nu s-a săvârşit o acţiune sau inacţiune care să producă modificări fizice în realitatea obiectivă), cât şi ipoteza în care, chiar dacă există o activitate faptică, aceasta nu are nicio legătură cu conduita prevăzută ca element material al infracţiunii. Textul legal se referă la inexistenţa acelei fapte pe care, în norma de incriminare o descrie verbum regens (în acest sens, Tratat de drept procesual penal, UU., Ediţia a 4 a, Ed. Hamangiu, 2020, fila x). În acest mod este interpretată noţiunea fapta nu există, din cuprinsul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., şi în jurisprudenţă (încheierile nr. 71 din 14.02.2017 şi nr. 530 din 02.10.2018 ale ICCJ, secţia Penală, prin care s-au soluţionat plângerile formulate împotriva actelor procurorului, conform art. 340 C. proc. pen.).

Conform art. 396 alin. (7) C. proc. pen., dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 C. proc. pen., şi se constată, ca urmare a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanţa de judecată pronunţă achitarea. Faţă de cele ce preced, în cazul infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. a) teza finală, lipsa ascunderii activelor conduce la soluţia prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. Soluţia acţiunii penale prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. conduce la şi respingerea pretenţiilor civile ca nefondate, conform art. 397 alin(1) C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, a apelurilor formulate de SS. S.A. prin lichidator judiciar TT., de părţile civile Institutul Naţional de Medicină Sportivă şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică.

Absenţa faptei lipseşte de utilitate juridică analiza altor critici care ţin de conţinutul infracţiunii şi deci au ca situaţie premisă o faptă care există, respectiv criticile care ţin de prescripţia răspunderii penale care au ca situaţie premisă existenţa infracţiunii.

În ceea ce priveşte apelul declarat de expertul LL., instanţa constată că instanţa de apel a transmis la dosarul cauzei apelul declarat de expertul LL. împotriva încheierii din 30 iulie 2020 prin care, în baza art. 181 alin. (1) C. proc. pen., s-a încuviinţat proba cu o nouă expertiză în procedura insolvenţei, solicitată de procuror şi s-au stabilit obiectivele expertizei în procedura insolvenţei.

De asemenea, s-a stabilit onorariul provizoriu al expertului MM. în cuantum de 3.500 RON, sumă care s-a dispus a se avansa din fondurile Curţii de Apel Bucureşti.

S-a admis, în parte, cererea de majorare a onorariului formulată de expertul LL. şi s-a majorat onorariul acordat, în cuantum de 3.000 RON, stabilit prin încheierea din data de 24.06.2019, cu suma de 5.000 RON, cuantumul total al onorariului fiind de 8.000 RON, sumă care s-a dispus a se avansa din fondurile Curţii de Apel Bucureşti.

Expertul a depus un deviz (dosar nr. x/2017, volumul V, filele x) din care rezultă că suma solicitată este în cuantum de 61.000 RON. Instanţa de fond a apreciat în raport de gradul de complexitate a expertizei, de cheltuielile provocate de activităţile desfăşurate că un onorariu de 8000 RON este corespunzător.

Explicaţiile date de instanţa de fond pentru acordarea onorariului, în cuantum de 8.000 RON şi nu de 61.000 RON sunt corecte: unele dintre cheltuielile solicitate conform devizului se suprapun parţial (de exemplu, cheltuielile de la pct. 2 din Deviz şi cheltuielile de la pct. 7 din Deviz, precum şi cheltuielile de la punctul 4 din Deviz şi cheltuielile de la punctul 8 din Deviz), durata discuţiilor cu experţii parte a fost de cinci ore (conform procesului-verbal din dosarul nr. x/2017, volumul III, fila x), deşi conform devizului apare un număr mai mare de ore alocat acestei activităţi, numărul total de zile lucrate pentru această expertiză, în perioada 11.07.2019 - 28.10.2019, conform devizului, este de 66 zile lucrătoare a câte 8 ore pe zi (530 de ore alocate expertizei), dintr-un total de 76 de zile lucrătoare, sau aproximativ 6 ore pe zi în fiecare dintre cele 76 de zile lucrătoare, în timp ce pentru unele dintre zilele respective au fost depuse explicit menţiuni cu un număr mai mic de ore (vezi exemplul anterior privind întâlnirea cu experţii parte). În concluzie, analizând sumele menţionate în deviz şi comparându-le cu sumele acordate expertului MM. pentru o expertiză similară, instanţa constată că onorariul acordat reflectă cheltuielile efectuate şi nu se impune majorarea acestora.

Faţă de cele ce preced, instanţa constată fondate criticile formulate de Ministerul Public [ale cărui critici orale au vizat schimbarea temeiului soluţiei de achitare în sensul reţinerii art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.] şi inculpaţii D., C., A., B., G. S.P.R.L. şi E. (fostă F.), precum şi de partea responsabilă civilmente H. împotriva sentinţei penale nr. 69/F din 20 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017

În consecinţă, va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpaţi D., C., A., B., G. S.P.R.L. şi E. (fostă F.) şi de partea responsabilă civilmente H. împotriva sentinţei penale nr. 69/F din 20 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017, şi rejudecând:

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită inculpatul B. pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită inculpatul A. pentru complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită inculpata C. pentru complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită inculpatul D. pentru complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită inculpata E. (fostă F.) pentru complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită inculpata G. pentru complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

II. Va respinge, ca nefondate acţiunile civile formulate de părţile civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sediul în Bucureşti, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 8B, Municipiul Bucureşti Sector 2 - Direcţia Venituri Buget Local Sector 2, cu sediul în Bucureşti, Administraţia Fondului pentru Mediu, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, sector 6 şi Institutul Naţional de Medicină Sportivă, cu sediul în Bucureşti.

Conform art. 397 alin. (4) C. proc. pen., va ridica măsura asigurătorie a popririi luată prin ordonanţa nr. 950/P/2016 din data de 24.02.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind pe inculpaţii B., A., C., D., G. şi E. (fostă F.), astfel cum a fost modificată prin ordonanţa nr. 950/P/2016 din data de 29.03.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe inculpata C. şi prin ordonanţele nr. 950/P/2016 din data de 29.03.2017 şi nr. 950/P/2016 din data de 16.05.2017 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe inculpata G.

Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpaţi D., C., A., B., G. S.P.R.L. şi E. (fostă F.) şi de partea responsabilă civilmente H. vor rămâne în sarcina statului.

Va menţine celelalte dispoziţii ale instanţei de fond referitoare la cheltuielile judiciare şi la faptul că persoana vătămată Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

III. Va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de SS. S.A. prin lichidator judiciar TT., de părţile civile Institutul Naţional de Medicină Sportivă şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică împotriva sentinţei penale nr. 69/F din 20 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017, ca nefondate.

IV. Va respinge apelul declarat de expertul LL. împotriva încheierii din 30 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Va obliga părţile civile Institutul Naţional de Medicină Sportivă şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică, persoana vătămată SS. S.A. şi expertul LL. la plata sumei de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpaţii D., C., A., B., G. S.P.R.L. şi E. (fostă F.) şi de partea responsabilă civilmente H. împotriva sentinţei penale nr. 69/F din 20 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită inculpatul B. pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită inculpatul A. pentru complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită inculpata C. pentru complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită inculpatul D. pentru complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită inculpata E. (fostă F.) pentru complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită inculpata G. pentru complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. a) C. pen.

II. Respinge, ca nefondate acţiunile civile formulate de părţile civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sediul în Bucureşti, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Şos. Bucureşti - Ploieşti nr. 8B, Municipiul Bucureşti Sector 2 - Direcţia Venituri Buget Local Sector 2, cu sediul în Bucureşti, Administraţia Fondului pentru Mediu, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, sector 6 şi Institutul Naţional de Medicină Sportivă, cu sediul în Bucureşti.

Conform art. 397 alin. (4) C. proc. pen. ridică măsura asigurătorie a popririi luată prin ordonanţa nr. 950/P/2016 din data de 24.02.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind pe inculpaţii B., A., C., D., G. şi E. (fostă F.), astfel cum a fost modificată prin ordonanţa nr. 950/P/2016 din data de 29.03.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe inculpata C. şi prin ordonanţele nr. 950/P/2016 din data de 29.03.2017 şi nr. 950/P/2016 din data de 16.05.2017 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe inculpata G.

Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpaţii D., C., A., B., G. S.P.R.L. şi E. (fostă F.) şi de partea responsabilă civilmente H. rămân în sarcina statului.

Menţine celelalte dispoziţii ale instanţei de fond referitoare la cheltuielile judiciare şi la faptul că persoana vătămată Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

III. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de SS. S.A. prin lichidator judiciar TT., de părţile civile Institutul Naţional de Medicină Sportivă şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică împotriva sentinţei penale nr. 69/F din 20 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017, ca nefondate.

IV. Respinge apelul declarat de expertul LL. împotriva încheierii din 30 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Obligă părţile civile Institutul Naţional de Medicină Sportivă şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică, persoana vătămată SS. S.A. şi expertul LL. la plata sumei de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2022.

Procesat de GGC - LM