Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin încheierea din 15 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 242 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de A. împotriva sentinţei nr. 158 din 28 august 2017 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, până la obţinerea autorizaţiei de acces pentru documente clasificate de către apărătorii recurentului-reclamant.
Pentru a pronunţa soluţia de mai sus, Înalta Curte a constatat că dosarul nr. x/2016 se află pe rolul instanţei de o perioadă îndelungată de timp şi persistă acelaşi motiv de amânare, respectiv obţinerea autorizaţiei de acces pentru documente clasificate, nivelul de informaţii strict secret, de către apărătorii recurentului-reclamant, doamna avocat B. şi domnul avocat C.
Faţă de cele mai sus-menţionate, Înalta Curte a apreciat că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina recurentului-reclamant, prin neîndeplinirea obligaţiei stabilite de către instanţă în sarcina acestuia, astfel încât a făcut aplicarea, în cauză, a dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ.
2. Cererea de recurs
Împotriva încheierii menţionate la punctul 1 de mai sus, a declarat recurs A., solicitând:
(i) în principal, admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare către instanţa de fond, în temeiul art. 497 C. proc. civ.
(ii) în subsidiar, admiterea recursului, casarea încheierii de şedinţă din 15 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 şi rejudecarea litigiului în fond, cu consecinţa modificării în tot a încheierii de şedinţă mai sus-menţionate, în temeiul art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi fiscal;
(iii) fixarea unui termen de judecată şi citarea părţilor, în vederea continuării judecăţii;
(iv) obligarea intimatului-pârât Serviciul Român de Informaţii la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 414 alin. (2) C. proc. civ., fiind invocate motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.
3. Întâmpinarea
Intimata Serviciul Român de Informaţii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului, în temeiul prevederilor art. 414 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate în susţinerea motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele arătate în continuare.
În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea, în condiţiile legii, a respectivei căi de atac. Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală, şi să respingă orice cale de atac neconformă acestora.
În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei, pronunţate în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru împiedicarea desfăşurării normale a procesului din vina recurentului-reclamant, prin neîndeplinirea obligaţiei stabilite de către instanţa de judecată în sarcina acestuia.
Potrivit art. 414 alin. (1) din C. proc. civ.:
"(1) Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."
Rezultă, din dispoziţiile legale citate, că încheierea recurată în cauză, fiind pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi, este o hotărâre definitivă, care nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., de art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau de alte dispoziţii legale speciale.
Aşa cum reiese din dispoziţiile art. 43 şi art. 47 lit. C) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 21.09.2004, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, completurile de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt formaţiuni de judecată, neavând calitatea de instanţă superioară în raport cu secţiile Înaltei Curţi.
În ceea ce priveşte competenţa completurilor de 5 judecători în materie civilă, art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispune în sensul următor:
"Art. 24. - (1) Completele de 5 judecători [...] soluţionează cauzele în materie disciplinară potrivit legii şi alte cauze date în competenţa lor prin lege.
(2) Completurile de 5 judecători soluţionează şi recursurile împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate de un alt complet de 5 judecători."
Prin urmare, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, căruia i s-a adresat recurentul, nu reprezintă, în accepţiunea legii, o instanţă ierarhic superioară formaţiunilor de judecată constituite la nivelul Secţiilor cu atribuţii jurisdicţionale în materia căilor extraordinare de atac, competenţa sa de efectuare a controlului de legalitate fiind limitată la cazuri strict şi expres prevăzute de lege.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. (7) din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor. Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 15 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2022.
Procesat de GGC - LM