Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin încheierea din 24 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de A. în interesul Executorului Judecătoresc B., reţinând că, deşi este vorba despre o cerere accesorie, petentul trebuie să justifice un interes propriu în participarea la judecarea litigiului, condiţie care nu este îndeplinită în prezenta cauză .
2. Cererea de recurs
Împotriva încheierii menţionate la punctul 1 de mai sus, a declarat recurs A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii pronunţate la 10.02.2022 în dosarul nr. x/2015, şi trimiterea spre legala judecare a cererii.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum era în vigoare în anul 2015.
Prin recursul formulat, recurentul critică încheierea atacată pentru următoarele motive: (i) încheierea este dată cu neluarea în seamă a obligaţiei instanţei de judecată de a stabili, în sarcina intervenientului, taxa judiciară de timbru datorată, în vederea efectuării plăţii, astfel încât judecarea cererii s-a făcut fără ca aceasta din urmă să fie legal timbrată; (ii) comunicarea citaţiei către recurentul-intervenient s-a făcut prin corespondenţă electronică, la adresa de poştă electronică de la care acesta a depus cererea de intervenţie, dar pe care nu a indicat-o ca fiind cea la care solicită comunicarea actelor; (iii) intervenientul nu a solicitat judecarea cererii în lipsa părţilor şi, cu toate acestea, cererea a fost judecată extraprocedural; (iv) intervenientul a indicat, prin cererea de intervenţie accesorie, ca toate comunicările către acesta să fie efectuate la adresa de domiciliu din Canada, până la momentul la care va veni în ţară şi îşi va angaja avocat pentru susţinerea cererii, dar instanţa nu l-a citat în mod legal şi nu i-a pus în vedere obligaţia alegerii de domiciliu sau de reprezentant în România.
Intimaţii nu au depus întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate în susţinerea motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele arătate în continuare.
În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea, în condiţiile legii, a respectivei căi de atac. Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală, şi să respingă orice cale de atac neconformă acestora.
În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei încheieri de respingere ca inadmisibilă a unei cereri de intervenţie accesorie formulată în interesul uneia dintre părţile din dosar, pentru neîndeplinirea condiţiei interesului propriu în participarea la judecarea litigiului, în persoana intervenientului.
Potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului principal nr. x/2015, respectiv 9 februarie 2015, "Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel. Dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanţei competente să soluţioneze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului. Întâmpinarea nu este obligatorie. Apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare. Judecarea cererii principale se suspendă până la soluţionarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie".
Rezultă, din dispoziţiile legale citate, că încheierea recurată în cauză, nefiind dată în primă instanţă, ar fi supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară.
Încheierea recurată este, însă, pronunţată de instanţa supremă, respectiv de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind o hotărâre definitivă, care nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, prevăzute de art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în forma aplicabilă înainte de modificarea intervenită prin Legea nr. 310/2018.
Aşa cum reiese din dispoziţiile art. 43 şi art. 47 lit. C) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 21.09.2004, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, completurile de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt formaţiuni de judecată, neavând calitatea de instanţă superioară în raport cu secţiile Înaltei Curţi.
În ceea ce priveşte competenţa completurilor de 5 judecători în materie civilă, art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispune în sensul următor:
"Art. 24. - (1) Completele de 5 judecători [...] soluţionează cauzele în materie disciplinară potrivit legii şi alte cauze date în competenţa lor prin lege.
(2) Completurile de 5 judecători soluţionează şi recursurile împotriva hotărârilor de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate de un alt complet de 5 judecători."
În aceste condiţii, hotărârea atacată nu este susceptibilă de recurs în condiţiile art. 64 alin. (4) şi art. 483 alin. (1) C. proc. civ., art. 24 din Legea nr. 304/2004 ori ale altor dispoziţii legale.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor. Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
În considerarea argumentelor expuse, potrivit cărora partea nu are deschisă calea de atac exercitată, este întemeiată excepţia peremptorie a inadmisibilităţii recursului, invocată de instanţă din oficiu, în raport cu orice alte excepţii şi apărări, care nu se mai impun a fi analizate.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 24 martie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 24 martie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2022.
Procesat de GGC - LM