Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin decizia nr. 1393 din 9 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 188 din 2 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca fiind tardivă.
În cauză, Înalta Curte a reţinut că cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv pe existenţa hotărârilor potrivnice pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarele nr. x/2016 şi nr. y/2016
În raport de temeiul de drept invocat, termenul de formulare a cererii de revizuire, în speţă, s-a calculat potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Hotărârile considerate potrivnice de către revizuentul A. erau decizia nr. 3648 din 27 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 şi decizia nr. 188 din 2 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.
Înalta Curte a constatat că ultima hotărâre rămasă definitivă este decizia nr. 188 din 2 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, astfel încât termenul de introducere a cererii de revizuire s-a calculat de la data de 2 februarie 2021, dată la care această hotărâre a dobândit caracter definitiv, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din C. proc. civ.
Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., termenul de o lună, care a început să curgă de la data de 2 februarie 2021, s-a împlinit pe data de 2 martie 2021. Cererea de revizuire a fost transmisă la instanţă prin poşta electronică la data de 9 august 2021, fiind astfel formulată cu depăşirea termenului procedural.
Cum în cauză revizuentul nu a formulat cerere de repunere în termen şi nici nu a invocat vreo împrejurare care să-l fi pus în imposibilitatea absolută de a exercita calea extraordinară de atac, Înalta Curte a admis excepţia tardivităţii şi a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., ca fiind tardivă.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei anterior menţionate, recurentul A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2022.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut nelegalitatea deciziei prin care a fost respinsă cererea de revizuire ca tardivă. Totodată, solicită repunerea în termenul de formulare a cererii de revizuire.
Potrivit prevederilor art. 180 - 184 din C. proc. civ. consideră că în dosarul nr. x/2016, instanţa de recurs avea obligaţia de a comunica motivarea deciziei nr. 188/2021 înăuntrul termenului procedural prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pentru a putea formula cererea de revizuire înăuntrul termenului de o lună.
Arată că în termen de o lună de la comunicarea deciziei nr. 188/2021 a înregistrat cererea de revizuire.
Nerespectarea termenului reglementat de art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., aduce atingere dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, relative la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi drepturilor garantate de art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Precizează că decizia nr. 1393 din 09 martie 2022 recurată în acest dosar, i-a fost comunicată la data de 02 aprilie 2022 în cutia poştală fără a fi fost avizat şi fără să fi semnat de primire.
Pentru toate motivele invocate în cererea de recurs, recurentul solicită admiterea recursului.
De asemenea, recurentul A. a depus la dosar note scrise prin care reiterează susţinerile din cererea de recurs.
Recurentul mai arată că termenul de transmitere a hotărârilor trebuie să fie corelat cu termenul de formulare a căilor excepţionale de atac şi având în vedere faptul că nu a fost prezent la termenul de judecată din 02 februarie 2021.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Se constată că motivele ce vizează modalitatea de calcul a termenului de declarare a revizuirii pentru contradictorialitate de hotărâri, criticile ce au în vedere norme de procedură civilă, sunt încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. referitor la situaţia în care prin hotărârea pronunţată instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Contrar celor susţinute de către autorul recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă este conformă dispoziţiilor procedurale incidente.
Cu privire la critica privind greşita respingere a cererii de revizuire ca tardiv formulată, Înalta Curte reţine că recurentul a criticat soluţia instanţei, susţinând că instanţa de revizuire ar fi trebuit să îi comunice hotărârea în termenul de o lună prevăzut pentru promovarea căilor extraordinare de atac.
Aceste susţineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În cauză, cererea de revizuire are ca obiect anularea deciziei civile nr. 188 din 2 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri, faţă de decizia civilă nr. 3648 din 27 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Ultima hotărâre judecătorească, a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire este decizia nr. 188 din 2 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, care a rămas definitivă la data pronunţării, astfel cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
În consecinţă, data pronunţării deciziei nr. 188 din 2 februarie 2021 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.
În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 2 februarie 2021 şi s-a împlinit la 2 martie 2021, care a fost o zi lucrătoare.
Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 9 august 2021, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentei din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască şi considerentele hotărârii, invocând art. 511 alin. (4) C. proc. civ.
Raportat la prevederile exprese ale art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care leagă momentul curgerii termenului de revizuire de data rămânerii definitive a ultimei hotărârii care, în speţă, este reprezentat de data pronunţării acestei hotărâri, sunt nerelevante motivele de recurs prin care se susţine că cererea a fost formulată în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.
De asemenea, motivele invocate de recurent nu dovedesc că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, cu atât mai mult cu cât nu s-a formulat cerere de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, ci aceasta a fost formulată prin cererea de recurs.
În legătură cu acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut în Decizia nr. 366/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., menţinând jurisprudenţa sa anterioară, că revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.
Prin aceeaşi decizie se reţine că art. 461 alin. (2) C. proc. civ. reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, însă se apreciază că într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea.
În ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea Constituţională a observat că acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioare deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.
În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Curtea Constituţională a mai reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunţării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al revizuentului şi nici dreptul său la un proces echitabil (par. 20 - 25).
Totodată, Înalta Curte reţine că respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulate nu încalcă dreptul recurentului de acces la justiţie, consacrat de CEDO şi Constituţia României, în acest sens instanţa reţinând că în cauza Botten împotriva Norvegiei, CEDO a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiţie, de întreaga procedură internă şi de rolul cuvenit instanţelor în ordinea juridică internă, urmând să se ţină seama de natura situaţiei de drept intern, de competenţa instanţelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse şi prezentate în faţa instanţei şi, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluţioneze.
Admisibilitatea unei cereri de revizuire presupune îndeplinirea anumitor condiţii, printre care şi cea referitoare la promovarea căii de atac în termenul legal, iar constatarea instanţei, privind neîntrunirea unei asemenea condiţii, nu poate constitui temei al încălcării dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de vreme ce partea a beneficiat de toate garanţiile procesuale conferite de lege.
În consecinţă, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1393 din 9 martie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2022.
Procesat de GGC - LM