Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia ce formează obiectul recursului
Prin decizia nr. 689 din 17 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a anulat ca tardiv formulată cererea de revizuire declarată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1177 din 17 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Brăila.
În speţă, s-a reţinut că cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 22 ianuarie 2022 solicitându-se revizuirea deciziei nr. 1177 din 17 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, fiind astfel depăşit termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv de la data de 17 decembrie 2021.
Având în vedere aceste aspecte, s-a reţinut că ultima zi de declarare în termen a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport cu data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, era 17 ianuarie 2022, aşa încât s-a constatat că aceasta fost făcută cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Aşadar, instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale stabilite prin lege ori de instanţă reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.
Or, când legea procesuală stabileşte un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit dispoziţiilor art. 185 C. proc. civ.
În raport cu aceste considerente, formularea cererii de revizuire la data de 22 ianuarie 2022, peste termenul de o lună instituit de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a atras sancţiunea anulării, potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din acelaşi cod.
În consecinţă, Înalta Curte a constatat că revizuentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a exercita dreptul procesual în termenul stabilit de lege, astfel încât, în raport cu dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a admis excepţia tardivităţii şi a anulat cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1177 din 17 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
2. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii menţionate la pct. 1, a declarat recurs recurentul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2022.
Prin memoriul de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului şi rejudecarea cererii de revizuire.
Consideră că instanţa de revizuire a admis în mod greşit excepţia tardivităţii deoarece decizia nr. 1177 din 17 decembrie 2021 a Curţii de Apel Galaţi i-a fost comunicată la data de 07 ianuarie 2022 iar instanţa trebuia să calculeze termenul de promovare a căii de atac de la această dată.
Mai mult, arată că art. 511 din C. proc. civ. nu prevede că termenul de o lună pentru promovarea cererii de revizuire este calculat de la pronunţarea hotărârii.
Face referire la menţiunile de pe ultima pagină a deciziei atacate cu revizuire unde este consemnat că lucrarea a fost tehnoredactată la 28 decembrie 2021. În aceste condiţii, recurentul consideră că termenul de o lună trebuie să fie calculat cel mai devreme de la data de 28 decembrie 2021, atunci când a fost redactată decizia.
Însă, ţinând cont de dispoziţiile art. 184 din C. proc. civ., recurentul apreciază că termenul de o lună se calculează de la data comunicării actului, respectiv de la 07 ianuarie 2022, pentru că cererea de revizuire nu se putea face pe supoziţii, fără a cunoaşte considerentele hotărârii atacate.
Pe cale de consecinţă, solicită admiterea cererii de recurs, să se constate că cererea de revizuire este formulată în termen şi că termenul de o lună trebuie sa curgă de la data comunicării, conform art. 184 din C. proc. civ. ori de la data redactării deciziei.
3. Apărările părţilor
La data de 5 iulie 2022, intimata Casa Judeţeană de Pensii Brăila a depus întâmpinare prin care arată că în mod corect instanţa de revizuire a anulat cererea de revizuire ca fiind tardiv formulată şi pe cale de consecinţă, solicită respingerea recursului ca nefondat.
La data de 25 iulie 2022, recurentul A. a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susţinerile din cererea de recurs.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că recurentul nu şi-a întemeiat în drept criticile formulate, dar a susţinut că este greşită soluţia de respingere ca tardivă a cererii de revizuire.
Ca urmare, Înalta Curte constată că analiza recursului urmează a fi făcută din prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât este criticată modalitatea de calcul a termenului de declarare al revizuirii pentru contradictorialitate de hotărâri, aşadar criticile au în vedere norme de procedură civilă.
Cu privire la critica privind greşita respingere a cererii de revizuire ca tardiv formulată, Înalta Curte reţine următoarele:
În esenţă, recurentul susţine că termenul de o lună pentru a promova cererea de revizuire curge de la data comunicării hotărârii iar art. 511 din C. proc. civ. nu prevede că acest termen curge de la data pronunţării hotărârii.
Aceste susţineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurenta revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În cauză, cererea de revizuire are ca obiect anularea deciziei civile nr. 1177 din 17 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri, faţă de decizia civilă nr. 646 din 25 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2018.
Ultima hotărâre judecătorească, a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire este decizia nr. 1177 din 17 decembrie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, care a rămas definitivă la data pronunţării, astfel cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
În consecinţă, data pronunţării deciziei nr. 1177 din 17 decembrie 2021 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.
În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 17 decembrie 2021 şi s-a împlinit la 17 ianuarie 2022, care a fost o zi lucrătoare.
Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 22 ianuarie 2022 (conform ştampilei poştale de pe plicul aflat la dosarul nr. x/2022), cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
De altfel, Înalta Curte arată că sancţiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reţine că recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască şi considerentele hotărârii, invocând art. 511 alin. (4) C. proc. civ.
De asemenea, motivele invocate de recurent nu dovedesc că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, cu atât mai mult cu cât nu s-a formulat cerere de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire.
În legătură cu acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut în Decizia nr. 366/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., menţinând jurisprudenţa sa anterioară, că revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.
Prin aceeaşi decizie se reţine că art. 461 alin. (2) C. proc. civ. reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, însă se apreciază că într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea.
În ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea Constituţională a observat că acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioare deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.
În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Curtea Constituţională a mai reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunţării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al revizuentului şi nici dreptul său la un proces echitabil (par. 20 - 25).
Totodată, Înalta Curte reţine că respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulate nu încalcă dreptul recurentului de acces la justiţie, consacrat de CEDO şi Constituţia României, în acest sens instanţa reţinând că în cauza Botten împotriva Norvegiei, CEDO a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiţie, de întreaga procedură internă şi de rolul cuvenit instanţelor în ordinea juridică internă, urmând să se ţină seama de natura situaţiei de drept intern, de competenţa instanţelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse şi prezentate în faţa instanţei şi, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluţioneze.
Admisibilitatea unei cereri de revizuire presupune îndeplinirea anumitor condiţii, printre care şi cea referitoare la promovarea căii de atac în termenul legal, iar constatarea instanţei, privind neîntrunirea unei asemenea condiţii, nu poate constitui temei al încălcării dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de vreme ce partea a beneficiat de toate garanţiile procesuale conferite de lege.
În consecinţă, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 689 din 17 martie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2022.
Procesat de GGC - LM