Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Hotărârile primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 2665 din 9 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis acţiunea formulată de către reclamanţii A. şi B. împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti; a obligat pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 1.357.901,12 RON reprezentând indemnizaţie cuvenită potrivit Decretului-Lege nr. 118/1990, calculată pentru perioada decembrie 1991 - octombrie 2016, actualizată cu indicele de inflaţie, şi la plata sumei de 264.821,32 RON reprezentând dobândă legală, pentru acelaşi debit; a obligat pârâta la plata către reclamantul B. a sumei de 1.363.149,66 RON reprezentând indemnizaţie cuvenită potrivit Decretului-lege nr. 118/1990, calculată pentru perioada iunie 1991 - octombrie 2016, actualizată cu indicele de inflaţie, şi la plata sumei de 264.826,75 RON reprezentând dobândă legală, pentru acelaşi debit.
Prin sentinţa civilă nr. 3916 din 27 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale: (i) a admis cererea completatoare formulată de reclamanţii A. şi B. împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 2665 din 9 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, cu următoarele menţiuni: obligă pârâta la plata către fiecare reclamant a dobânzii legale calculate pentru debitul acordat prin hotărâre, actualizată cu rata inflaţiei, calculată în continuare, de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, până la momentul plăţii efective; (ii) a admis cererea completatoare formulată de expertul C. şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 2665 din 9 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, cu următoarele menţiuni: admite, în parte, cererea domnului expert şi dispune majorarea onorariului de expert de la suma de 1.000 de RON, la suma de 2.546 de RON; obligă pârâta la plata către expert a sumei de 1.546 de RON, reprezentând diferenţa cu care a fost majorat onorariul de expert.
2. Apelul şi hotărârea dată în apel
Împotriva sentinţei civile nr. 2665 din 9 mai 2019 şi sentinţei civile nr. 3916 din 27 iunie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, au formulat apel reclamanţii A. şi B. (decedat), prin moştenitori A. şi D. şi pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti
Prin decizia nr. 1606 din 22 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale: (i) în complet iniţial învestit: a respins apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. (decedat), prin moştenitori A. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 2665 din 9 mai 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat; (ii) în complet de divergenţă: a admis apelurile formulate de apelanta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2665 din 9 mai 2019 şi sentinţei civile nr. 3916 din 27 iunie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu apelanţii-reclamanţi A. şi B. (decedat), prin moştenitori A. şi D.; a schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 2665 din 9 mai 2019 şi sentinţa civilă nr. 3916 din 27 iunie 2019, în sensul că: a admis, în parte, cererea de chemare în judecată; a obligat pârâta să plătească reclamantului A. indemnizaţia lunară aferentă perioadei 1 iulie 2012 - octombrie 2016, pentru calitatea de strămutat recunoscută pentru perioada 10 octombrie 1954 - decembrie 1989, potrivit Decretului-lege nr. 118/1990, indemnizaţie actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală, calculată de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii lunare şi până la plata efectivă; a obligat pârâta să plătească reclamantului B., prin moştenitori, indemnizaţia lunară aferentă perioadei 1 iulie 2012 - octombrie 2016, pentru calitatea de strămutat recunoscută pentru perioada 10 octombrie 1954 - decembrie 1989, potrivit Decretului-Lege nr. 118/1990, indemnizaţie actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală, calculată de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii lunare şi până la plata efectivă; a respins, în rest, pretenţiile, ca neîntemeiate; a păstrat dispoziţiile sentinţei civile nr. 3916 din 27 iunie 2019 referitoare la majorarea şi plata onorariului de expert; a respins cererea apelantului-reclamant A. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.
3. Cererea de revizuire şi hotărârea dată în revizuire
Împotriva deciziei nr. 1606 din 22 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin cererea de revizuire, revizuentul A. a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 2804 din 13 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi a sentinţei civile nr. 5810 din 18 septembrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte indemnizaţia cuvenită potrivit art. 4 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, pentru perioada decembrie 1991 - octombrie 2016.
În şedinţa publică din 23 iunie 2021, instanţa de revizuire a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii cererii de revizuire, în temeiul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A reţinut că decizia civilă nr. 1606 din 22 martie 2021, atacată cu revizuire, a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, în soluţionarea unui apel îndreptat împotriva unei hotărâri date într-un litigiu ce are ca obiect contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale, a fost definitivă încă de la pronunţare, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., prin raportare la art. 155 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, constatând că cererea de revizuire a fost promovată cu încălcarea termenului prevăzut de lege şi că a intervenit decăderea revizuentului din exerciţiul dreptului, potrivit art. 185 C. proc. civ., instanţa de revizuire, în temeiul art. 513 C. proc. civ., prin decizia nr. 1633 din 23 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1606 din 22 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.
4. Recursul declarat împotriva hotărârii date în revizuire
Împotriva deciziei menţionate la pct. I.3, a declarat recurs revizuentul A., depus prin intermediul poştei electronice, la 29 septembrie 2021 şi înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2021.
Prin memoriul de recurs, recurentul invocă dispoziţiile art. 483 şi următoarele din C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurentul-revizuent critică, în esenţă, hotărârea atacată pentru nelegala admitere a excepţiei tardivităţii declarării revizuirii, ca urmare a depunerii cererii cu depăşirea termenului de o lună de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea celor de mai sus, recurentul arată că data rămânerii definitive a ultimei hotărâri judecătoreşti, avute în vedere de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ar fi momentul la care aceasta a fost comunicată părţii, invocând lipsa accesului la internet şi lipsa accesului la grefa Curţii de Apel Bucureşti, generată de situaţia pandemică, care l-au împiedicat pe revizuent să afle soluţia pronunţată în cauză.
5. Apărările părţilor
La 16 decembrie 2021, intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare, prin intermediul poştei electronice, prin care formulează apărări cu privire la cererea de revizuire, solicitând: respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire promovate de revizuentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1606 din 22 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017; menţinerea, în totalitate, a deciziei civile nr. 1606 din 22 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca temeinică şi legală.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate, intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a arătat că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale deoarece dispoziţiile legale invocate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
La data de 18 ianuarie 2021, recurentul, prin avocat, a formulat răspuns la întâmpinare, prin care reiterează susţinerile din cererea de recurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Înalta Curte constată că motivele ce vizează modalitatea de calcul a termenului de declarare a revizuirii pentru contradictorialitate de hotărâri, aşadar criticile au în vedere norme de procedură civilă, sunt încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. referitor la situaţia în care prin hotărârea pronunţată instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Contrar celor susţinute de către autorul recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă este conformă dispoziţiilor procedurale incidente.
Cu privire la critica privind greşita respingere a cererii de revizuire ca tardiv formulată, Înalta Curte reţine următoarele:
În esenţă, recurentul a criticat soluţia instanţei, susţinând că raportat la prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., data la care hotărârea rămâne definitivă este cea la care aceasta este comunicată părţilor.
Aceste susţineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurenta revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În cauză, cererea de revizuire are ca obiect anularea deciziei civile nr. 1606 din 22 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri. Potrivit revizuenţilor această decizie încălcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2804 din 13 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a sentinţei civile nr. 5810 din 18 septembrie 2015 a Tribunalului Bucureşti - secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte constată că ultima hotărâre judecătorească a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire este decizia nr. 1606 din 22 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, care a rămas definitivă la data pronunţării, astfel cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
În consecinţă, data pronunţării deciziei nr. 1606 din 22 martie 2021 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.
În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 22 martie 2021 şi s-a împlinit la 22 aprilie 2021, care a fost o zi lucrătoare.
Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 13 mai 2021 (conform ştampilei poştale de pe plicul aflat la dosarul de revizuire nr. x, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
De altfel, Înalta Curte arată că sancţiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reţine că recurentul-revizuent nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că ar fi avut nevoie să cunoască şi considerentele hotărârii, invocând art. 511 alin. (4) C. proc. civ.
Raportat la prevederile exprese ale art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care leagă momentul curgerii termenului de revizuire de data rămânerii definitive a ultimei hotărâri care, în speţă, este reprezentat de data pronunţării acestei hotărâri, sunt nerelevante motivele de recurs prin care se susţine că cererea a fost formulată în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.
De asemenea, motivele invocate de recurent nu dovedesc că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, cu atât mai mult cu cât nu s-a formulat cerere de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire.
În legătură cu acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut în Decizia nr. 366/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., menţinând jurisprudenţa sa anterioară, că revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.
Prin aceeaşi decizie se reţine că art. 461 alin. (2) C. proc. civ. reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, însă se apreciază că într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea.
În ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea Constituţională a observat că acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioare deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.
În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Curtea Constituţională a mai reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Curtea a constatat că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate, astfel că stabilirea momentului pronunţării ca început al termenului de introducere a revizuirii nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al revizuentului şi nici dreptul său la un proces echitabil (par. 20 - 25).
Înalta Curte reţine că respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulate nu încalcă dreptul recurentului de acces la justiţie, consacrat de CEDO şi Constituţia României, în acest sens instanţa reţinând că în cauza Botten împotriva Norvegiei, CEDO a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiţie, de întreaga procedură internă şi de rolul cuvenit instanţelor în ordinea juridică internă, urmând să se ţină seama de natura situaţiei de drept intern, de competenţa instanţelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse şi prezentate în faţa instanţei şi, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să o soluţioneze.
Admisibilitatea unei cereri de revizuire presupune îndeplinirea anumitor condiţii, printre care şi cea referitoare la promovarea căii de atac în termenul legal, iar constatarea instanţei, privind neîntrunirea unei asemenea condiţii, nu poate constitui temei al încălcării dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de vreme ce partea a beneficiat de toate garanţiile procesuale conferite de lege.
În consecinţă, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1633 din 23 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2022.
Procesat de GGC - LM