Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8.11.2016 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia "Salvăm Câmpia de Vest" a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), S.C. A. S.R.L., S.C. B. and C. şi S.C. D. S.R.L., obligarea pârâtei de ordin I la declasificarea Acordului petrolier pentru explorare - dezvoltare - exploatare în perimetrul EX - 6 Curtici, încheiat între pârâta ANRM, în calitate de concedent, şi S.C. B. And C. împreună cu S.C. D. S.R.L., în calitate de concesionari, acord aprobat prin H.G. nr. 1185/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 838 din 12.12.2012, cu excepţia valorii lucrărilor cuprinse în programul minim de lucrări.
2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 10 din 16 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia "Salvăm Câmpia de Vest", în contradictoriu cu pârâţii ANRM, S.C. A. S.R.L., S.C. B. And C. şi S.C. D. S.R.L., ca lipsită de interes.
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Asociaţia "Salvăm Câmpia de Vest", invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, constatându-se că are interes în promovarea prezentei acţiuni, precum şi calitate procesuală activă în cauză, iar pârâta D. S.R.L. are calitate procesuală pasivă, să se caseze hotărârea recurată şi să se trimită cauza primei instanţe.
Prin cererea de recurs a formulat o cerere de sesizare a CJUE pentru a se pronunţa cu titlu preliminar asupra a trei întrebări şi a solicitat suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea CJUE.
În motivarea recursului a arătat că prima instanţă a încălcat regulile de procedură instituite de art. 32-37 C. proc. civ., raportate la disp. art. 21 şi 52 din Constituţie şi art. 8 alin. (1) şi (1)1 din Legea nr. 554/2004, apreciind în mod greşit că reclamanta nu are interes în promovarea acţiunii şi nici calitate procesuală activă. A susţinut că prin acţiune urmăreşte ocrotirea, în principal, a drepturilor şi intereselor sale legitime şi, în subsidiar, a interesului public.
Din disp. art. 30 alin. (1) şi (2), art. 2 pct. 2, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 238/2004 rezultă că Acordul petrolier pentru perimetrul EX 6 - Curtici este un contract administrativ, un act de gestiune şi nu un act de autoritate, având o dublă natură, atât contractuală, cât şi reglementară, iar reclamanta are dreptul legal să cunoască conţinutul acestui acord, în temeiul: art. 31 din Constituţie, art. 1 din Legea nr. 544/2001, art. 2 alin. (1), (3), (33) din Legea nr. 182/2002, art. 1-9 din Convenţia semnată la E. la 25.06.1998 privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, ratificată de România prin Legea nr. 86/2000, art. 6 şi 9 din Directiva 2001/42/CE, art. 1-2 din Directiva 2003/35/CE, art. 10 din CEDO şi art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Cum acest acord a fost clasificat "secret de serviciu" cu încălcarea prevederilor legale, iar această clasificare o privează pe reclamantă de dreptul de a avea acces la informaţie, are dreptul şi, deci, interesul de a solicita în justiţie declasificarea acestuia, astfel cum rezultă din dispoziţiile legale sus menţionate, întrucât accesul liber şi neîngrădit al oricărei persoane la orice informaţii de interes public constituie un principiu de bază al relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice.
Recurenta a precizat că unul dintre motivele principale ale acţiunii îl reprezintă faptul că acest acord constituie un plan/program în sensul Directivei 2001/42/CE şi al H.G. nr. 1076/2004, iar clasificarea totală a lui a fost realizată cu încălcarea art. 6 şi 9 din respectiva Directivă.
Cu privire la interesul propriu în promovarea acţiunii a arătat că este reclamantă în dosarul nr. x/2017, ce are ca obiect anularea acordului petrolier în discuţie şi a H.G. nr. 1185/2012, prin care a fost aprobat, dosar în care motivele de nelegalitate a acordului au fost formulate în mod speculativ atât timp cât este clasificat. Are interesul de a-i cunoaşte conţinutul concret pentru a putea formula critici concrete de nelegalitate sau pentru a-şi retrage acţiunea dacă va constata că nu are nicio critică de legalitate la adresa acestuia.
Din cauza clasificării acordului, instanţele din dosarul nr. x/2017 nu pot da efect principiului publicităţii procesului civil şi a probelor ce se administrează direct şi nemijlocit de instanţa de judecată, nu pot utiliza acest document şi nu pot face referire la el în hotărâre decât generic, aspect ce conduce la încălcarea art. 425 C. proc. civ., sens în care invocă şi jurisprudenţa CEDO - hotărârea pronunţată în cauza Albina contra României, precum şi încălcarea dreptului său de acces la justiţie.
Recurenta a susţinut că cel de-al doilea interes propriu în promovarea acţiunii îl reprezintă faptul că urmăreşte apărarea drepturilor şi intereselor private ale membrilor săi, toţi fiind locuitori în perimetrul EX 6 - Curtici. La momentul înfiinţării reclamantei, majoritatea membrilor săi au fost primari ai localităţilor din acest perimetru, iar alţii sunt proprietari de terenuri agricole în perimetrul respectiv, chemaţi în judecată de intimata A. S.R.L. pentru a-i permite accesul pe terenuri în vederea desfăşurării operaţiunii petroliere de prospectare seismică 3D.
În prezent, patru membri ai asociaţiei ocupă funcţia de primar al unor localităţi din perimetrul petrolier şi, potrivit art. 61 alin. (2), art. 63 alin. (3) lit. a) şi c), art. 65 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 215/2001, au ca atribuţii de serviciu protecţia mediului comunităţii locale şi informarea acesteia în problemele de mediu, atribuţii pe care nu le pot îndeplini cât timp acordul este clasificat.
Recurenta a prezentat situaţia litigiilor aflate pe rolul instanţelor, în care unii membri ai asociaţiei au fost chemaţi în judecată de intimata A. S.R.L. şi a susţinut că aceştia au dreptul şi interesul de a cunoaşte conţinutul acordului. De asemenea, a invocat disp. art. 7 din Statutul asociaţiei, care reglementează scopul acesteia, precum şi art. 9 din Statut, care stabileşte activităţile desfăşurate de asociaţie pentru atingerea obiectivelor sale şi a susţinut că atât timp cât acordul este clasificat, nu îşi poate îndeplini obiectivele statutare, neputând iniţia dezbateri publice privind acesta sau proceduri judiciare concrete, toate informaţiile privind acest acord fiind simple speculaţii provenite din informaţii indirecte.
A mai arătat în cererea de recurs că urmăreşte prin prezenta acţiune şi apărarea unui interes legitim public, invocând în acest sens concluziile avocatului general al CJUE în cauza C-664/15 Protect Natur şi susţinând, în esenţă, că declasificarea acordului, în măsura constatării legalităţii cererii, apără interesele private ale membrilor comunităţii asupra cărora acordul produce efecte, toată populaţia care locuieşte sau deţine terenuri în proprietate în perimetrul EX 6 - Curtici şi nu numai, toată lumea interesată putând să ia cunoştinţă de conţinutul lui.
Din dispoziţiile art. 3.1.1.-3.1.2. din cele 6 acorduri petroliere declasificate, despre care crede recurenta că sunt identice cu cel în discuţie, rezultă că s-a concesionat terenul în vederea explorării, dezvoltării şi exploatării tuturor resurselor petroliere ce se vor identifica în acest perimetru, atât convenţionale, cât şi neconvenţionale.
Recurenta a apreciat că nu sunt incidente în cauză disp. art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, întrucât a dovedit vătămarea unui interes public pe domeniul de interes prevăzut în statutul său.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a susţinut că hotărârea încalcă flagrant principiul aplicării cu prioritate a dreptului Uniunii Europene, consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţie, raportat la efectul obligatoriu pe care art. 288 TFUE îl atribuie unei directive, principiul cooperării loiale prevăzut de art. 4 alin. (3) din TUE, art. 19 alin. (1) din TUE, art. 1-9 din din Convenţia semnată la E. la 25.06.1998, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi jurisprudenţa constantă a CJUE.
Recurenta a făcut trimitere la: expunerea de motive a Directivei 2001/42/CE, art. 1-3, art. 6, art. 9 alin. (1) lit. a) din directivă, anexele I şi II ale directivei, considerentele Convenţiei de la E., art. 1, art. 2 pct. 4 şi 5, art. 7, art. 9 din Convenţie susţinând că CJUE s-a pronunţat în sensul că un act administrativ individual, inclusiv refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri adresate unei autorităţi în vederea apărării unui drept conferit justiţiabililor de dreptul Uniunii poate fi atacat în justiţie în temeiul principiului cooperării loiale şi a principiului efectivităţii. În situaţia specială a actelor administrative legate de mediu, nu este permisă privarea unei organizaţii de protecţie a mediului de dreptul de a ataca în justiţie aceste acte atunci când acest drept este necesar pentru promovarea obiectivelor obligatorii ale legislaţiei Uniunii în domeniul mediului.
De asemenea, recurenta a invocat o vastă jurisprudenţă a CJUE în materie, în raport cu care a susţinut că soluţia primei instanţe afectează în mod grav dreptul la o cale de atac efectivă în faţa unei instanţe judecătoreşti şi încalcă în mod evident prevederile anterior menţionate. Dacă s-ar menţine soluţia instanţei de fond ar însemna că nicio asociaţie de protecţie a mediului nu ar avea calitate procesuală activă în a solicita instanţei declasificarea unui plan sau program, astfel cum este definit de Directiva 2001/42/CE. Aceasta ar duce la încălcarea de către România a obligaţiilor ce îi revin în baza dreptului Uniunii Europene dacă printr-un act administrativ cu caracter individual rămas definitiv se produc efecte contrare dreptului Uniunii Europene, iar aceste efecte nu pot fi oprite prin intermediul unui mijloc procedural de anulare, revizuire sau de reformare.
Soluţia primei instanţe încalcă art. 8 şi art. 10 din CEDO, iar din secretomania intimaţilor, care refuză aducerea la cunoştinţa publicului a acestui acord petrolier, se poate desprinde concluzia că autorităţile statului au acelaşi comportament ca cel avut în relaţia cu folosirea cianurii şi a altor substanţe toxice de societatea F. S.A. Baia Mare în procesul tehnologic de extragere a aurului şi care a atras condamnarea României la CEDO în cauza Tătar contra României din 27.01.2009.
O altă critică adusă sentinţei recurate vizează încălcarea regulilor de procedură instituite de art. 36 C. proc. civ., raportate la art. 161 din Legea nr. 554/2004, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D. S.R.L..
Sub acest aspect, recurenta a invocat disp. art. 15 din Legea nr. 182/2002 precizând că transferarea acordului petrolier de concesionarii iniţiali către pârâta A. S.R.L. nu înseamnă că declasificarea acordului nu ar putea leza interesele concesionarilor iniţiali, acesta fiind motivul pentru care a chemat în judecată şi titularii iniţiali ai acordului. Nu poate fi reţinut argumentul instanţei că această pârâtă, nemaifiind titulara acordului, nu se poate pretinde vătămată în drepturile ce decurg din calitatea de parte a acordului, atât timp cât reclamanta nu a invocat faţă de aceasta vreo obligaţie actuală, ci a solicitat declasificarea acordului care, dacă va fi admisă, va face ca el să fie declasificat de la data intrării în vigoare, deci şi pentru perioada în care unul dintre titulari era D. S.R.L..
A mai susţinut că prima instanţă, în mod nelegal, cu încălcarea art. 267 TFUE, nu s-a pronunţat asupra solicitării reclamantei de a formula întrebări preliminare CJUE, deşi acestea vizau soluţia de pe care instanţa o avea de dat excepţiilor.
4. Apărările intimaţilor
4.1. Intimata pârâtă ANRM a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4.2. Intimatele pârâte A. S.R.L. şi B. and C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4.3. Intimata pârâtă ANRM a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de pârâtele A. S.R.L. şi B. and C. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Răspunsul la întâmpinare
Recurenta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinările depuse de pârâţi prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele prezentate în cererea de recurs.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Cu titlu prealabil, se reţine că cererea de sesizare a CJUE în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare a fost respinsă la termenul din 4.11.2020, pentru considerentele cuprinse în încheierea de şedinţă de la acel termen.
Analizând sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, apărările din întâmpinări şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
În anul 2009, ANRM a lansat runda a X-a a licitaţiei pentru a concesiona 30 de perimetre de explorare - dezvoltare - exploatare de petrol şi gaze pe tot teritoriul României. Licitaţia pentru perimetrul EX-6 Curtici a fost câştigată de companiile B. and C. împreună cu D. S.R.L, iar prin H.G. nr. 1185/2012 s-a aprobat Acordul petrolier pentru explorare - dezvoltare - exploatare în perimetrul EX-6 Curtici, încheiat între ANRM, în calitate de concedent, şi cele două societăţi câştigătoare, în calitate de concesionari. Ulterior, concesionarii transferă integral drepturile şi obligaţiile asumate către pârâta A. S.R.L., transfer aprobat de ANRM prin Ordinul nr. 434/21.12.2012.
Conform art. 1 din H.G. nr. 1185/2012, conţinutul acordului petrolier este clasificat potrivit art. 15 lit. e) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, acordul petrolier constituind informaţie clasificată, categoria "secret de serviciu".
Prin adresa nr. x/30.08.2016, ANRM a refuzat declasificarea acestui acord cu motivarea că doar titularul acordului petrolier poate solicita declasificarea acestuia.
Instanţa a respins ca lipsită de interes acţiunea prin care s-a contestat refuzul pretins nejustificat de declasificare a acordului reţinând, în esenţă, faptul că prin raportare la scopul şi obiectivele asociaţiei, astfel cum sunt menţionate în statutul acesteia, reclamanta poate fi încadrată în categoria "organismelor sociale interesate", definite de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, dar simpla invocare a necesităţii protejării unui interes public nu este suficientă pentru justificarea interesului formulării acţiunii, întrucât art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004 face referire în mod expres la dovedirea interesului legitim privat, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. p) din lege. Reclamanta, ca persoană juridică de drept privat - organism social interesat, justifică interesul în formularea acţiunii numai în măsura în care face dovada că prin actul administrativ atipic emis de Agenţie i s-a încălcat un drept sau interes legitim privat.
Reclamanta se prevalează de dreptul său constituţional la accesul liber la informaţiile de interes public, ce este blocat câtă vreme acordul petrolier este clasificat drept "secret de serviciu".
Din această perspectivă, instanţa a făcut referire la prevederile H.G. nr. 585/2002 privind Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi la faptul că acordul petrolier în discuţie a fost clasificat drept "secret de serviciu", cu luarea în considerare a faptului că informaţiile sunt confidenţiale, în conformitate cu art. 4 alin. (4) din Legea petrolului, cuprinzând informaţii a căror divulgare este de natură să determine prejudicierea unei persoane juridice de drept public sau privat, urmând astfel ca, în analiza cererii de declasificare, să se analizeze în ce măsură interesul reclamantei nu vine în contradicţie cu interesul titularilor acordului petrolier şi cu dreptul acestora la păstrarea confidenţialităţii informaţiilor cuprinse în acest act, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) şi art. 10 alin. (3) din Legea petrolului, acest din urmă text de lege stabilind că pentru accesul la date şi informaţii care fac obiectul unor acorduri petroliere aflate în derulare este necesară şi aprobarea titularului acestor acorduri.
Reclamanta nu a dovedit interesul legitim vătămat prin respingerea cererii de declasificare, întrucât nu este suficientă în acest sens invocarea exclusiv a încălcării principiului accesului liber la informaţiile de interes public, câtă vreme Legea nr. 544/2001 îngrădeşte acest acces în materia informaţiilor clasificate drept "secret de serviciu", iar reclamanta nu a dovedit în ce măsură o atare clasificare a acordului petrolier este de natură a-i aduce o atingere unui drept sau interes legitim privat, atingere ce ar trebuie înlăturată prin declasificarea actului.
Curtea a constatat că, potrivit art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005, invocat de reclamantă, autoritatea competentă pentru protecţia mediului, împreună cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, după caz, asigură informarea, participarea publicului la deciziile privind activităţi specifice şi accesul la justiţie, în conformitate cu prevederile Convenţiei semnate la E. la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr. 86/2000, stabilind totodată necesitatea informării şi consultării publicului, precum şi participarea acestuia la elaborarea unor planuri şi programe specifice în legătură cu mediul, conform dispoziţiilor cuprinse la alin. (2), (3) şi 4, fiind recunoscut accesul la justiţie atât al publicului, cât şi al organismelor neguvernamentale, care promovează protecţia mediului.
Curtea a reţinut însă că legitimarea procesuală activă conferită de art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2005, de care se prevalează reclamanta, vizează exclusiv litigiile care au ca obiect protecţia mediului, or, în speţă nu ne aflăm într-un asemenea litigiu care este generat exclusiv de încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 sau ale Legii nr. 86/2000, vizând acte administrative ale autorităţilor pentru protecţia mediului, iar nu cereri precum cea de faţă, care vizează prevederile Legii nr. 182/2002, coroborate cu cele din Legea nr. 238/2004.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile menţionate în cererea de recurs, faţă de următoarele considerente:
Recurenta a susţinut, cu privire la interesul propriu în promovarea acţiunii, că este reclamantă în dosarul nr. x/2017, ce are ca obiect anularea acordului petrolier în discuţie şi a H.G. nr. 1185/2012 prin care a fost aprobat, dosar în care motivele de nelegalitate a acordului au fost formulate în mod speculativ atât timp cât este clasificat. Din cauza clasificării acestuia, instanţele din dosarul nr. x/2017 nu pot da efect principiului publicităţii procesului civil şi a probelor ce se administrează direct şi nemijlocit de instanţa de judecată, nu pot utiliza acest document şi nu pot face referire la el în hotărâre decât generic, aspect ce conduce la încălcarea art. 425 C. proc. civ.
În privinţa acestor susţineri, instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, în dosarul sus menţionat, prin sentinţa nr. 337/14.11.2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile, iar prin Decizia nr. 4855/1.10.2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - SCAF a admis recursul reclamantei, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Faptul că acordul a cărui anulare se solicită este clasificat "secret de serviciu" nu înseamnă că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii prin care se solicită anularea acestuia nu poate utiliza documentul respectiv, aşa cum apreciază recurenta, întrucât înscrisurile cu caracter clasificat, indiferent că este vorba despre "secrete de stat" sau "secrete de serviciu", sunt depuse la Compartimentul Informaţii Clasificate al instanţei pe rolul căreia se află litigiul respectiv, iar judecătorii care au de soluţionat o cauză în care este necesară analizarea unui înscris clasificat, fie că el formează obiectul cererii de chemare în judecată, fie că este depus în probaţiune, pot consulta respectivul înscris cu respectarea condiţiilor legale de acces la acest tip de informaţii. Aceasta înseamnă că judecătorii au cunoştinţă de conţinutul documentului clasificat, îl au în vedere la soluţionarea cauzei, iar împrejurarea că nu este posibilă menţionarea în considerentele sentinţei a conţinutului respectivului document nu echivalează cu nemotivarea sentinţei, cu nerespectarea disp. art. 425 C. proc. civ., cum în mod eronat susţine recurenta.
În ceea ce priveşte respectarea dreptului reclamantei la apărare în dosarul nr. x/2017, se reţine că acesta poate fi asigurat prin angajarea unui avocat care deţine certificat G., certificat ce permite acestuia să consulte înscrisul clasificat "secret de serviciu", să ia cunoştinţă de conţinutul lui şi în raport cu acesta să formuleze cererile pe care le apreciază utile în susţinerea demersului procesual iniţiat de reclamantă.
Recurenta a menţionat că cel de-al doilea interes propriu în promovarea acţiunii îl reprezintă faptul că urmăreşte apărarea drepturilor şi intereselor private ale membrilor săi, toţi fiind locuitori în perimetrul EX 6 - Curtici. La momentul înfiinţării reclamantei, majoritatea membrilor săi au fost primari ai localităţilor din acest perimetru, iar alţii sunt proprietari de terenuri agricole în perimetrul respectiv, chemaţi în judecată de intimata A. S.R.L. pentru a-i permite accesul pe terenuri în vederea desfăşurării operaţiunii petroliere de prospectare seismică 3D. În prezent, patru membri ai asociaţiei ocupă funcţia de primar al unor localităţi din perimetrul petrolier şi, potrivit art. 61 alin. (2), art. 63 alin. (3) lit. a) şi c), art. 65 alin. (5) lit. h) din Legea 215/2001, au ca atribuţii de serviciu protecţia mediului comunităţii locale şi informarea acesteia în problemele de mediu, atribuţii pe care nu le pot îndeplini cât timp acordul este clasificat.
Înalta Curte reţine că susţinerea privind imposibilitatea exercitării de către membrii asociaţiei, care deţin funcţia de primar, a atribuţiilor ce le revin potrivit Legii 215/2001, sub aspectul protecţiei mediului şi informării comunităţii locale în problemele de mediu, este o susţinere invocată pentru prima dată în cererea de recurs, ea nefiind supusă analizei primei instanţe.
Astfel, în dosarul de fond reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a combătut excepţia lipsei de interes ce fusese invocată în cauză, cu următoarele argumente: a invocat disp. art. 8 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), o), p), r) şi s) din Legea nr. 554/2004; a făcut referire la scopul asociaţiei prevăzut de art. 7 din Statut, la activităţile pe care le desfăşoară pentru atingerea obiectivelor, potrivit art. 9 din Statut; a invocat Legea nr. 86/2000, art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2005 susţinând că este un organism social interesat în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a precizat că o parte din membrii asociaţiei sunt pârâţi în dosarele în care A. S.R.L. solicită a i se permite accesul pe terenurile acestora pentru o perioadă de 90 de zile pentru a efectua operaţiuni petroliere de prospectare 3D.
Se constată aşadar că reclamanta nu a făcut nicio referire la deţinerea de către unii membri a funcţiei de primar şi la imposibilitatea exercitării atribuţiilor, astfel încât această susţinere nu poate fi examinată de instanţa de control judiciar. Aceasta întrucât nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, deci nu a făcut obiectul analizei acestei instanţe, ci a fost invocată direct în calea de atac a recursului. Or, în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate motive noi, care nu au fost supuse dezbaterilor în faţa instanţei de fond, neputând face astfel obiectul căii de atac formulate, având în vedere disp. art. 478, raportat la art. 494 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte împrejurarea că unii dintre membrii asociaţiei sunt chemaţi în judecată de A. S.R.L. pentru a i se permite accesul pe terenurile proprietatea lor, instanţa de recurs constată că respectivii membri au posibilitatea să solicite ei înşişi declasificarea acordului petrolier în discuţie şi, în cazul în care este exprimat de către autoritate un refuz, iar membrii asociaţiei apreciază că refuzul de declasificare este unul nejustificat, se pot adresa în nume propriu instanţei de contencios administrativ pentru a se stabili dacă sunt incidente disp. art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În măsura în care aceşti membri, care au calitatea de pârâţi, nu obţin declasificarea acordului, pot beneficia de apărarea asigurată de avocaţi care deţin certificat G., în baza căruia pot lua cunoştinţă de conţinutul actului clasificat "secret de serviciu". Prin urmare, aprecierea recurentei că aceste persoane au dreptul şi interesul de a cunoaşte conţinutul acordului nu justifică interesul asociaţiei în promovarea prezentei acţiuni.
S-a invocat, de asemenea, faptul că această clasificare a acordului o privează pe reclamantă de dreptul legal şi constituţional de a avea acces la informaţie, consacrat de art. 31 din Constituţie şi de Legea nr. 544/2001, apreciind că are dreptul şi, deci, interesul de a solicita în justiţie declasificarea acestuia, întrucât accesul liber şi neîngrădit al oricărei persoane la orice informaţii de interes public constituie un principiu de bază al relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice.
Sub acest aspect, în mod corect a reţinut prima instanţă că, deşi Legea nr. 544/2001 nu solicită dovedirea interesului în formularea unei cereri de acces la informaţiile de interes public, întrucât într-un asemenea caz interesul se prezumă şi nu este necesar a fi dovedit, prezentul litigiu nu este generat de încălcarea dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 544/2001, ci reprezintă un litigiu generat de refuzul ANRM de declasificare a unui acord petrolier, refuz întemeiat pe prevederile Legii nr. 182/2002.
Într-adevăr, temeiul juridic al acţiunii de faţă nu este reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 544/2001, ci de prevederile legii contenciosului administrativ, ceea ce impune reclamantei să dovedească dreptul sau interesul legitim vătămat prin atitudinea autorităţii pârâte, în conformitate cu disp, art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) din această lege. Simpla invocare a dreptului de acces la informaţii de interes public nu este suficientă pentru dovedirea interesului de a sesiza instanţa de contencios administrativ cu acţiunea prin care se reclamă refuzul de declasificare a acordului petrolier.
Recurenta a invocat totodată şi art. 7 din Statutul asociaţiei, care reglementează scopul acesteia, precum şi art. 9 din Statut, care stabileşte activităţile desfăşurate de asociaţie pentru atingerea obiectivelor sale şi a susţinut că atât timp cât acordul este clasificat, nu îşi poate îndeplini obiectivele statutare, neputând iniţia dezbateri publice privind acesta sau proceduri judiciare concrete.
Înalta Curte reţine că potrivit Statutului depus la dosar, recurenta are drept scop menţinerea şi construirea unui mediu natural, sănătos şi curat, ocrotirea naturii, prevenirea şi împiedicarea prin toate mijloacele legale a poluării solului, apei şi aerului (art. 7), iar pentru realizarea acestui scop asociaţia şi-a propus îndeplinirea obiectivelor cuprinse la art. 8, printre care şi promovarea unor politici favorabile mediului şi sprijinirea societăţii civile în activităţi de protecţia mediului, derulând activităţile enumerate la art. 9 din Statut pentru atingerea acestor obiective, printre care şi cele prevăzute la lit. k), legate de iniţierea unor proceduri judiciare de protecţia mediului şi de combaterea poluării sau intervenirea unor asemenea proceduri în condiţiile legii.
În raport cu aceste prevederi din Statut, în mod corect a apreciat instanţa de fond că reclamanta poate fi încadrată în categoria "organismelor sociale interesate", definite de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii şi altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de cetăţeni sau după caz buna funcţionare a serviciilor publice administrative", rezultând din statutul său că obiectul de activitate îl reprezintă protecţia dreptului la un mediu sănătos al membrilor săi, dar simpla calitate de "organism guvernamental interesat" nu este suficientă pentru a dovedi îndeplinirea condiţiei interesului în promovarea acţiunii.
Mai mult, simpla invocare a necesitaţii protejării unui interes public nu este suficientă pentru justificarea interesului formulării acţiunii de faţă, întrucât art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004 stabileşte că "Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat".
Prin Decizia nr. 8/2020 dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Î.C.C.J. a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) şi s) şi art. 8 alin1 (1^2)şi (1^2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, că: În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociaţiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele asociaţiei, potrivit statutului.
Conform pct. 72 din decizie, "Cum organismele sociale sunt persoane juridice de drept privat, rezultă că dreptul acestora de a-şi întemeia cererile în contencios administrativ prin care invocă vătămarea unui interes public este condiţionat de existenţa unui interes legitim privat, iar între acesta şi interesul legitim public invocat există o strânsă legătură, în sensul că cel de pe urmă decurge logic din cel dintâi. (...).
76. Vorbind despre organisme sociale interesate, legiuitorul nu pare a avea în vedere un interes exclusiv public, utilizarea unui adjectiv fiind făcută în scopul indicării unei însuşiri proprii a substantivului însoţit, astfel încât, dacă organismul social este unul interesat, interesul nu poate fi altul decât al său însuşi. (...).
89. Or, teleologic vorbind, o astfel de interpretare (acordarea în favoarea organismelor sociale a unor prerogative mai largi decât cele atribuite Ministerului Public) nu a fost avută în vedere de legiuitor, singura concluzie ce se poate desprinde fiind aceea că organismele sociale sunt îndreptăţite să invoce vătămarea unui interes legitim public atât împotriva actelor administrative normative, cât şi împotriva actelor administrative individuale, însă în graniţele legale specifice contenciosului subiectiv."
Prin prisma disp. art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004 şi a celor statuate prin decizia în interesul legii sus menţionate, se reţine că recurenta nu justifică un interes în promovarea prezentei acţiuni prin care solicită obligarea pârâtei ANRM la declasificarea acordului petrolier.
Recurenta a făcut trimitere la o vastă jurisprudenţă a CJUE în materie, în raport cu care a susţinut că soluţia primei instanţe afectează în mod grav dreptul la o cale de atac efectivă în faţa unei instanţe judecătoreşti şi încalcă în mod evident prevederile invocate în cererea de recurs.
Această critică este nefondată, întrucât recurenta are asigurat accesul liber la justiţie în ceea ce priveşte contestarea acordului petrolier şi a actului administrativ prin care a fost aprobat, existând pe rolul instanţei, aşa cum s-a arătat, un litigiu având acest obiect, litigiu în cadrul căruia cunoaşterea acordului clasificat "secret de serviciu" este asigurată judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzei, dar şi avocatului recurentei, deţinător al unui certificat G., în cazul în care recurenta va apela la reprezentarea sa de către un asemenea avocat, în aceste condiţii beneficiind de o cale de atac efectivă în faţa unei instanţe judecătoreşti, cu toate garanţiile procesuale pe care legea i le recunoaşte.
A precizat recurenta că CJUE s-a pronunţat în sensul că un act administrativ individual, inclusiv refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri adresate unei autorităţi în vederea apărării unui drept conferit justiţiabililor de dreptul Uniunii, poate fi atacat în justiţie în temeiul principiilor cooperării loiale şi efectivităţii.
Sub acest aspect, instanţa de control judiciar reţine că prin soluţia recurată nu este negat acest drept de sesizare a instanţei, dar el poate fi exercitat numai în măsura îndeplinirii cumulative a condiţiilor de exerciţiu a acţiunii civile, reprezentate de existenţa capacităţii procesuale şi a calităţii procesuale, de formularea unei pretenţii şi de justificarea unui interes.
S-a mai invocat în cererea de recurs nelegalitatea sentinţei prin prisma încălcării disp. art. 8 şi 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Înalta Curte constată că art. 8 din această Convenţie reglementează dreptul la respectarea vieţii private şi de familie având, în principal, ca obiect de reglementare, protecţia individului împotriva ingerinţelor arbitrare din partea autorităţilor publice, iar recurenta, care este o asociaţie, nu a precizat în ce constă încălcarea acestui drept de către prima instanţă prin respingerea, ca lipsită de interes, a acţiunii pe care a promovat-o.
Art. 10 din Convenţie consacră libertatea de exprimare, stabilind la alin. (1) că "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. (...)".
Atunci când invocă încălcarea acestui drept, recurenta are în vedere libertatea de a primi informaţii, dar această libertate este o componentă a dreptului la libertatea de exprimare, rezultând în mod clar din modul de redactare a art. 10 că dreptul de a primi şi comunica informaţii intră în domeniul său de aplicare. Or, prezentul litigiu nu vizează libertatea de exprimare a recurentei, ci supune cenzurii instanţei de contencios administrativ refuzul ANRM de a declasifica un acord petrolier, nefiind incidente prevederile art. 10 din Convenţie.
Susţinerea referitoare la pretinsa nelegalitate a clasificării acordului petrolier, care, în opinia recurentei, s-a făcut cu încălcarea art. 6 şi 9 din Directiva 2001/42/CE nu poate fi examinată de Înalta Curte, din moment ce prima instanţă nu a procedat la soluţionarea pe fond a litigiului, nu a analizat dacă refuzul de declasificare este justificat sau nu, ci a soluţionat cauza în temeiul unei excepţii procesuale, cea a lipsei de interes.
Referitor la critica vizând greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D. S.R.L., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea acesteia în condiţiile constatării ca nefondate a criticilor privind admiterea excepţiei lipsei de interes.
Ultima critică invocată de recurentă are în vedere nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii de sesizare a CJUE, critică nefondată, în mod corect prima instanţă analizând, cu prioritate, dacă reclamanta justifică un interes în promovarea acţiunii, din moment ce potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. reglementează interesul ca fiind o condiţie de exercitare a acţiunii civile.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
În temeiul disp. art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. a sumei de 7.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial redus, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că onorariul solicitat, rezultat din înscrisurile depuse la dosar, este disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, care a constat în formularea unei întâmpinări şi prezentarea la cele două termene de judecată acordate pentru soluţionarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Asociaţia "Salvăm Câmpia de Vest" împotriva sentinţei civile nr. 10 din 16 ianuarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă Asociaţia "Salvăm Câmpia de Vest" la plata către intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. a sumei de 7.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 17 februarie 2021.