Şedinţa publică din data de 4 mai 2022
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 16 februarie 2021 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEŞTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEŞ, CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII a solicitat recunoaşterea şi plata drepturilor salariale cu includerea unui spor la salariu de bază de 25% corespunzător nivelului maxim de secretizare (SSID) pe care îl deţine în exercitarea funcţiei cu acces la informaţii clasificate, în condiţiile legii; plata diferenţelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 157/2020 pentru completarea Anexei VI la Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, anume 30.07.2020 şi până la recunoaşterea drepturilor de către pârâţi sau apariţia unei modificări legislative, precum şi pe viitor, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală corespunzătoare, calculată la data exigibilităţii sumelor până la data plăţii efective a drepturilor solicitate; asigurarea sumelor de bani necesare pentru plata diferenţelor de drepturi salariale solicitate anterior, sume care să fie actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală corespunzătoare, calculată la data exigibilităţii sumelor până la data plăţii efective a drepturilor solicitate.
În motivare, reclamantul a arătat în esenţă că, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti începând cu 15.03.2018 şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, are acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat şi utilizează astfel de informaţii, deţinând şi aviz în acest sens, anume avizul nr. x/19.05.2017, şi că sfera de aplicare a art. 151 alin. (1) din Anexa VI Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Legea-cadru nr. 153/2017 ar trebui extinsă şi la categoria profesională care este reglementată de dispoziţiile aceleiaşi legi sub aspectul salarizării, în speţă personalul aparţinând familiei ocupaţionale de funcţii publice Justiţie, mai exact la categoria profesională a magistraţilor-procurori, având în vedere că prin natura muncii lor au acces şi manipulează acelaşi tip de informaţii.
În dovedire au fost depuse înscrisuri, iar în drept au fost invocate art. 6 din Legea nr. 153/2017, art. 151 alin. (1) din Anexa VI Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Legea-cadru nr. 153/2017, introdus prin Legea nr. 157/2020, art. 116 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 304/2004, HCSM secţia pentru Procurori nr. 947/2019, Hotărârea Plenului CSM nr. 140/2014, Legea nr. 182/2020 privind protecţia informaţiilor clasificate, Decizia ICCJ-RIL nr. 46/2008 şi nr. 2/2014, art. 6, 14, 20 şi 41 din Constituţia României, Decizii CCR.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, iar pe fond au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.
La termenul din 8 decembrie 2021, reprezentantul pârâţilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a depus în şedinţa publică copie de pe cartea de identitate a reclamantului, aşa cum i s-a pus în vedere la termenul anterior, şi, faţă de domiciliul acestuia invocă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei în soluţionarea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 4847 din 8 decembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Asupra excepţiei necompetenţei sale teritoriale, Tribunalul Argeş a reţinut, în esenţă, incidenţa art. 269 alin. (2) Codul muncii care prevede că acţiunile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) (conflicte de muncă) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar, în speţă, reclamantul este domiciliat în Bucureşti.
S-a mai arătat că în ceea ce priveşte conflictele individuale de muncă, art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, astfel cum a fost modificat de pct. 3 al art. XXI din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013, stabileşte că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, iar art. 216, că dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.
Aşa fiind, în ceea ce priveşte procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, Legea nr. 62/2011 privind dialogul social reprezintă norma specială în raport cu C. proc. civ. cu care se completează în caz de vid legislativ, în timp ce, în ceea ce priveşte toate celelalte aspecte, aplicabile sunt dispoziţiile Codului muncii care reprezintă norma specială în raport cu prevederile Legii dialogului social, iar art. 269 alin. (2) Codul muncii prevede că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) (conflicte de muncă) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 28 ianuarie 2022 sub număr de dosar x/2021
Din interpretarea sistematică a art. 269 Codul muncii şi a art. 210 din Legea nr. 62/2011, s-a reţinut că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia).
S-a mai arătat că potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Tribunalului Bucureşti a constatat că reclamantul are reşedinţa în Piteşti, jud. Argeş, iar locul de muncă al acestuia este la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, aflat în circumscripţia Tribunalului Argeş.
S-a apreciat că reclamantul, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunal Argeş, a învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acestuia, neputându-se pune ulterior în discuţie o altă competenţă teritorială prin luarea în considerare a unui alt criteriu de stabilire a competenţei, care nu este de ordine publică.
Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 1901 din 8 martie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Se constată că, prin acţiunea promovată, reclamantul A. a solicitat instanţei recunoaşterea şi plata drepturilor salariale cu includerea unui spor la salariu de bază de 25% corespunzător nivelului maxim de secretizare (SSID) pe care îl deţine în exercitarea funcţiei cu acces la informaţii clasificate, în condiţiile legii; plata diferenţelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 157/2020 pentru completarea Anexei VI la Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, anume 30.07.2020 şi până la recunoaşterea drepturilor de către pârâţi sau apariţia unei modificări legislative, precum şi pe viitor, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală corespunzătoare, calculată la data exigibilităţii sumelor până la data plăţii efective a drepturilor solicitate; asigurarea sumelor de bani necesare pentru plata diferenţelor de drepturi salariale solicitate anterior, sume care să fie actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală corespunzătoare, calculată la data exigibilităţii sumelor până la data plăţii efective a drepturilor solicitate.
Aşa fiind, prezentul litigiu are ca obiect un conflict individual de muncă (art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social) şi, prin urmare, se aplică dispoziţiile speciale referitoare la conflictele de muncă.
Art. 269 Codul muncii stipulează în alin. (1) că:
"Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii", iar conform alin. (2):
"Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa".
Pe de altă parte, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social:
"Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
Art. 216 din acelaşi act normativ stipulează că:
"Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".
Conform art. 116 C. proc. civ.:
"Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".
Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilesc o competenţă teritorială complexă, al cărui mecanism juridic de determinare cuprinde două elemente: o competenţă alternativă a instanţelor (tribunalelor) în cazul conflictelor individuale de muncă având ca reclamant salariatul, dar această competenţă este în acelaşi timp, şi exclusivă, în sensul că reclamantul are alegerea numai între două instanţe competente (ori de la domiciliul său, ori de la locul de muncă).
În speţă, reclamantul A. este prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, iar acesta a ales să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă (potrivit art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011), la tribunalul de la locul său de muncă, respectiv la Tribunalului Argeş.
Or, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Argeş, reclamantul a învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia. Prin urmare, Tribunalul Argeş nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea pârâţilor sau a oricărei alte părţi, declinarea competenţei.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantul A. în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2022.