Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la 2.04.2019 pe rolul Curţii de Apel, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei de clasare din 21.12.2018, înregistrată sub nr. lucrare 7981/II/1966/DIP/2018 şi a Rezoluţiei Inspectorului şef din 1.03.2019, înregistrată sub nr. lucrare C19-535 şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.
2. Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 472 din 20 septembrie 2019, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară şi, pe cale de consecinţă a desfiinţat Rezoluţia nr. C19-535 din 1.03.2019 şi Rezoluţia nr. 7981/II/1966/DIP/2018 din 21.12.2018 şi a trimis dosarul la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor.
3. Calea de atac a recursului
Împotriva sentinţei nr. 472 din 20 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Inspectia Judiciară solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulată reclamantul A., ca neîntemeiată.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat şi urmează a-l admite, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Prima instanţă a apreciat că prin rezoluţia nr. x/2018 prin care s-a dispus clasarea sesizărilor potrivit art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, nu a fost analizată abaterea prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 respectiv "motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat".
În al doilea rând, cu privire la abaterea prevăzută la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, prima instanţă a reţinut că pârâta a analizat doar aspectul referitor la neobţinerea avizului CSM privind percheziţia imobiliară la imobilul cu destinaţia de locuinţă, situat în Alba Iulia, bd. x.
Instanţa de recurs reţine prevederile art. 45 din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora, "(1) Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori.
(3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare."
Din analiza acestor texte legale rezultă ca inspectorul care efectuează verificarea nu este legat de încadrarea juridică indicată de către petent iar analiza se centrează pe faptele sesizate în conţinutul plângerii şi nu pe conţinutul abaterilor disciplinare învederate în cuprinsul sesizării.
În urma verificărilor prealabile efectuate, inspectorul are atribuţia de a analiza existenţa sau inexistenţa indiciilor privind săvârşirea unei abateri disciplinare, referitor la faptele care constituie obiectul sesizării, nefiind nicio obligaţie în sarcina inspectorului de a efectua o anumită încadrare juridică astfel cum a fost indicată de petent.
Conform prevederilor art. 97 din Legea nr. 303/2004, "(1) Orice persoana poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac."
În acest context legal, se reţine că verificarea efectuată de către inspectorul judiciar nu poate antama soluţia dispusă de procuror, soluţie care poate fi supusă verificării în urma exercitării căilor de atac legale, tocmai pentru a nu se suprapune un eventual control judiciar asupra actelor emise în cursul procesului penal sau a cercetării penale cu atribuţiile ce revin Inspecţiei judiciare în materie disciplinară, instituţie care nu poate aprecia asupra legalităţii procedurii desfăşurate de procuror sau a soluţiei pe care a dispus-o.
Verificând rezoluţia de clasare, se constată că aceasta cuprinde prezentarea situaţiei de fapt şi argumentele avute în vedere şi au stat la baza soluţiei adoptate, raportat la prevederile legale incidente.
Instanţa de recurs nu este de acord cu aspectele învederate de judecătorul fondului şi apreciază că nu există o obligaţie în sarcina inspectorului judiciar de a efectua un control amănunţit asupra modului în care s-a desfăşurat procedura cercetărilor penale, respectiv asupra măsurilor dispuse de procurorul cercetat în cadrul dosarului penal nr. x/2007 al D.I.I.C.O.T. - Structura Iaşi în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilului în care s-a desfăşurat percheziţia.
Inspecţia judiciară nu are atribuţii de control judiciar asupra legalităţii măsurilor dispuse în sensul de a efectua verificări cu privire la temeinicia şi legalitatea activităţii judiciare şi de efectua analiza asupra modalităţii în care a fost aplicat dreptul procesual penal sau dreptul substanţial în cadrul desfăşurării activităţii concrete de urmărire penală.
În acest context, pentru a se dispune anularea unui act litigios, este necesară identificarea unei încălcări a normelor legale care să fie aptă de a conduce la aplicarea sancţiunii nulităţii or, în cazul de faţă, nu se identifică o astfel de încălcare de către emitentul rezoluţiei de clasare contestate care a efectuat verificările necesare, cu respectarea cadrului legal şi a atribuţiilor ce îi revin, tocmai pentru a nu exista o imixtiune în activitatea procurorului care a efectuat actele de cercetare penală.
Instanţa de recurs nu apreciază că inspectorul judiciar ar fi avut obligaţia de a solicita alte informaţii, respectiv informaţii cu privire la imobilul în care a fost efectuată percheziţia sau audierea şedinţei din Camera de Consiliu de la termenul din data de 29.10.2018 de la Curtea de Apel Iaşi, analiza probelor aflate deja la dosarul inspecţiei fiind o chestiune de apreciere şi nu de legalitate.
În acest sens, dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 317/2004 prevăd că " (3) Actele, documentele sau orice alte informaţii solicitate de Inspecţia Judiciară ori care sunt necesare pentru desfăşurarea cercetării disciplinare se transmit direct Inspecţiei Judiciare.(4) Inspectorii judiciari pot solicita, în condiţiile legii, inclusiv conducătorilor instanţelor sau parchetelor, orice informaţii, date, documente sau pot face orice verificări pe care le consideră necesare în vederea efectuării cercetării disciplinare ori a exercitării celorlalte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente."
Deci, textul se referă la acele informaţii pe care inspectorul le consideră necesare în vederea efectuării cercetării disciplinare, nefiind un text legal care să impună inspectorului judiciar modul în care înţelege să desfăşoare activitatea de verificare, astfel că nu se poate imputa faptul că nu au fost solicitate anumite probe.
Lecturând şi dispoziţiile art. 20 şi următoarele din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul Inspectorului-şef al Inspecţiei judiciare nr. 136/11.12.2018, rezultă că nu există reglementată legal obligaţia inspectorului judiciar de a solicita anumite probe şi de a le da o anumită conotaţie iar interpretarea gramaticală a textului conduce la concluzia că este vorba despre o activitate de apreciere care nu impune un anumit rezultat.
În consecinţă, nu se poate impune inspectorului judiciar să desfăşoare o anumită activitate sau să i se impună efectuarea unei anumite activităţi relativ la cercetările de inspecţie sau să urmeze o anumită modalitate de efectuare a cercetării activităţii procurorului vizat.
Faţă de aceste aspecte reţinute, contrar celor învederate de către judecătorul fondului, instanţa de control judiciar apreciază că nu există niciun motiv de nulitate a rezoluţiei de clasare şi nicio o încălcare a normelor legale de către emitenţii actelor contestate, activitatea de cercetare fiind circumscrisă limitelor de competenţă conferite de Legea nr. 317/2004 şi de Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie.
Practic, instanţa de fond, prin considerentele sentinţei atacate, impune inspectorului judiciar materialul probator ce ar trebui administrat, fapt ce excedează limitelor competenţelor verificării rezoluţiei de clasare de către judecător şi, în plus, echivalează cu o imixtiune în activitatea de cercetare penală desfăşurată de către procurorul de caz care depăşeşte competenţa Inspecţiei judiciare de a verifica încălcarea unor norme de drept material sau procesual.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, se va respinge acţiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâta Inspectia Judiciară împotriva sentinţei civile nr. 472 din 20 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată.
Respinge acţiunea formulată reclamantul A., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.