Şedinţa publică din data de 16 martie 2022
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 6 noiembrie 2015 sub numărul x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură - Centrul Judeţean Ilfov, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea art. II din H.G. nr. 4/2011 şi a art. II din H.G. nr. 237/2011, prin care s-a modificat H.G. nr. 839/2010 privind aprobarea normelor metodologice de acordare a ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării şi protecţiei porcinelor şi obligarea pârâtei APIA - CJ Ilfov la plata sumei 1.020.734,98 RON, reprezentând diferenţa de ajutor de stat cuvenit societăţii pentru anul 2012, în conformitate cu schema de ajutor de stat reglementată prin H.G. nr. 839/2010, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin decizia civilă nr. 4997 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile, excepţia tardivităţii formulării acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei APIA - Centrul Judeţean Ilfov, ca neîntemeiate. Totodată, instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul accesoriu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în interesul pârâtului Guvernul României.
3. Cererea de recurs exercitată împotriva deciziei civile nr. 4997 din 18 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare greşită a normelor de drept material şi procedural, inclusiv a prevederilor art. 107-109 din TFUE, art. 40 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1698/2005, Capitolul IV.C.2.b paragraful 51 din Liniile directoare comunitare pentru sectorul agricol şi forestier publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C319 din data de 27.12.2015 şi art. 27 alin. (9) din Regulamentul nr. 1974/2006.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Prin decizia civilă nr. 3787 din data de 18 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 4997 din 18 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
5. Cererea de revizuire exercitată împotriva deciziei nr. 3787 din data de 18 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal
Prin cererea înregistrată la data de 9 decembrie 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a promovat revizuire împotriva deciziei nr. 3787 din data de 18 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, solicitând admiterea cererii, retractarea deciziei civile atacate şi, în rejudecarea recursului, admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, revizuenta a susţinut că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a căii de atac formulate, hotărârea atacată fiind pronunţată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţie.
În speţă, revizuenta a apreciat că decizia Înaltei Curţi, atacată prin cererea de revizuire, contravine atât art. 107-109 TFUE, Regulamentului nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 108 TFUE şi Regulamentului nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului 659/1999 (în vigoare la data adoptării schemei de ajutor din speţă), cât şi unei serii de decizii pronunţate de CJUE în interpretarea şi aplicarea sus indicatelor prevederi ale dreptului unional.
În esenţă, revizuenta a arătat că niciuna dintre prevederile legislaţiei comunitare aplicabile nu face vreo referire la scutirea de obligaţia notificării a modificărilor "de procedură", cu atât mai mult cu cât modificarea procedurii de acordare a schemei de ajutor de stat pentru bunăstarea animalelor, operată prin H.G. nr. 4/2011 şi H.G. nr. 237/2011, a avut ca efect concret extinderea sferei beneficiarilor schemei de ajutor. Or, în opinia revizuentei, o astfel de modificare reprezintă o situaţie analizată de CJUE în mai multe cauze, aceasta statuând că reprezintă o modificare substanţială a ajutorului de stat şi că este necesară notificarea Comisiei Europene.
Totodată, revizuenta a subliniat că ansamblul modificărilor prin care s-a redus cuantumul ajutorului de stat (de la acoperirea integrală a pierderilor de venituri şi a cheltuielilor suplimentare, la acoperirea unei cote din acestea, calculată anual în funcţie de numărul total de solicitanţi) se încadra în noţiunea de reducere a intensităţii ajutorului de stat, modificare care nu putea fi apreciată ca fiind scutită de obligaţia de notificare, întrucât art. 4 alin. (2) din Regulamentul 794/2004 menţionează expres o astfel de modificare printre cele care se notifică Comisiei Europene prin intermediul formularului de notificare simplificat prevăzut la anexa II.
De asemenea, în opinia revizuentei, cerinţa asumării de către beneficiari a angajamentului voluntar privind aplicarea măsurilor superioare pentru o perioadă de cel puţin 5 ani era o condiţie obligatorie în materia ajutorului de stat pentru bunăstarea animalelor, impusă prin art. 40 alin. (3) din Regulamentul 1698/2005 şi menţionată ca atare în cuprinsul deciziei de aprobare a ajutorului de stat N 341/2010 - punctele 20 şi 22, fiind, prin urmare, un element esenţial pe care Comisia s-a întemeiat în evaluarea conformităţii schemei de ajutor cu dreptul comunitar.
În conformitate cu Liniile directoare comunitare pentru sectorul agricol şi forestier 2007-2013, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 319 din data de 27.12.2006, capitolul IV.C.2.b., asumarea angajamentului menţionat reprezenta o condiţie obligatorie impusă de legislaţia europeană, iar eliminarea sa nu putea fi apreciată în niciun caz ca o modificare pur formală sau administrativă, scutită de obligaţia de notificare.
În lumina celor de mai sus, revizuenta a apreciat că, întrucât ansamblul modificărilor aduse schemei de ajutor de stat nu putea fi calificat drept minor sau anodin, pentru a se încadra în excepţia reglementată de art. 4 alin. (1) din Regulamentul 794/2004, instanţa de recurs a interpretat şi aplicat găsit dreptul comunitar în materia ajutorului de stat, cu încălcarea art. 108 alin. (3) TFUE, ale art. 1 şi 2 din Regulamentul nr. 659/1999 şi ale art. 2 şi 4 din Regulamentul nr. 794/2004 cât şi a regulilor stabilite prin jurisprudenţa CJUE, constând în hotărârile pronunţate în cauza C-585/17, în cauza T-394/08, în cauza T-297/02, în cauzele conexate T-254/00, T-270/00 şi T-277/00, în cauza T-151/11, cauza C-590/14 P 4650), cauza C 111/10, cauza C-121/10, cauza T-527/13, cauza C-138/09, cauza C-630/11 şi C-633/11, cauzele C- 91/83 şi C- 127/83.
6. Apărările formulate în cauză
6.1. Intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivitării formulării cererii de revizuire, iar în subsidiar, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă a acesteia, formulând şi apărări pe fondul cauzei, prin care a susţinut caracterul modificărilor aduse prin actele administrative atacate, drept modificări de procedură ale schemei de ajutor ce nu erau supuse obligaţiei de notificare către Comisia Europenă.
6.2. În cauză a depus întâmpinare şi intimata Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Ilfov, prin care a invocat, la rându-i, excepţia tardivităţii revizuirii, precum şi inadmisibilitatea acesteia, dar şi considerente pe fondul cauzei, prin care a învederat că implementarea ajutorului de stat pentru angajamentele asumate în favoarea bunăstării animalelor s-a realizat cu respectarea prevederilor Liniilor directoare comunitare pentru sectorul agricol şi forestier 2007-2013, ale Regulamentului CE nr. 1698/2005 şi Regulamentului nr. 1974/2006.
7. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare formulat, revizuenta A. S.R.L. a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii revizuirii, precum şi a apărărilor privind inadmisibilitatea cererii de revizuire, iar din perspectiva fondului cauzei, prin invocarea unor aspecte similare celor din cererea de revizuire, a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimaţi, apreciind susţinerile acestora neîntemeiate.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu privire la cererea de revizuire
Înalta Curte constată că prezenta cale de atac extraordinară este întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, care reglementează un caz de revizuire specific materiei contenciosului administrativ, constând în încălcarea, prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, a priorităţii dreptului comunitar, principiu prevăzut de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Totodată, Înalta Curte reţine că, deşi acest caz de revizuire este reglementat de legea specială, procedura de soluţionare a cererii este cea stabilită de C. proc. civ., ceea ce presupune examinarea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., a condiţiilor de admisibilitate a revizuirii, prin prisma cerinţelor prevăzute de art. 21 din Legea nr. 554/2004.
Din această perspectivă, se constată a fi incidente prevederile paragrafelor 72, 73 şi 84 din Decizia nr. 45/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-au stabilit o serie de linii directoare pe care le va urma instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, în analiza admisibilităţii căii de atac:
72. În lumina considerentelor precedente este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat.
73. Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea.
84. Revine însă instanţei de judecată obligaţia să verifice admisibilitatea revizuirii, raportat la cazul concret dedus judecăţii, orientându-se după reperele menţionate mai sus şi, dacă este cazul, fără să se limiteze la ele, stabilind dacă dispoziţiile de drept european erau sau nu în vigoare la data faptelor relevante în cauză, dacă ele au făcut sau nu obiectul analizei instanţei de judecată ori dacă prin cererea de revizuire se urmăreşte schimbarea cauzei juridice a cererii sub aspectul faptelor relevante pe care s-au întemeiat motivele de nelegalitate.
Aceste considerente sunt similare celor reţinute de CJUE în hotărârea pronunţată la 16 martie 2006, în cauza C - 23/2004 - Rosmarie Kapferer c. Schlank & Schick Gmb H, prin care s-a arătat că:
"dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să reia în discuţie fondul litigiului şi să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri".
În consecinţă, Înalta Curte constată că, în analiza admisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, trebuie avute în vedere, pe de-o parte, hotărârile pronunţate de CJUE sau dispoziţiile de drept unional pe care revizuenta apreciază că le-a încălcat hotărârea atacată, iar, pe de altă parte, împrejurarea dacă dreptul Uniunii a fost analizat de instanţa de recurs, respectiv dacă problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional a primit o dezlegare în faza procesuală anterioară.
În raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, din motivele prezentate în susţinerea căii de atac, ce privesc doar chestiunea necesităţii sau lipsei de necesitate a parcurgerii unei proceduri de notificare a Comisiei Europene în privinţa modificărilor aduse H.G. nr. 839/2010 prin H.G. nr. 4/2011 şi H.G. nr. 237/2011, rezultând, cu claritate, că revizuenta urmăreşte să repună în discuţie analiza pe care instanţa de recurs a făcut-o, din perspectiva dreptului unional, cu privire la natura unor astfel de modificări.
Observând inclusiv limitele cadrului procesual stabilit din această perspectivă (a neparcurgerii procedurii notificării ajutorului de stat) prin memoriul de recurs, Înalta Curte apreciază că, deşi prin cererea de revizuire a fost criticată hotărârea atacată pentru o pretinsă ignorare a prevederilor Regulamentului nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 108 TFUE şi Regulamentului nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului 659/1999, precum şi a hotărârilor interpretative date de CJUE în cauzele evocate prin cererea de revizuire, în fapt critica revizuentei priveşte concluzia la care a ajuns instanţa de recurs în privinţa calificării modificărilor aduse prin cele două acte administrative ca fiind, din perspectiva dreptului unional, modificări de natură pur formală sau administrativă, ce nu pot afecta evaluarea compatibilităţii măsurii de ajutor cu piaţa comună.
Din motivele prezentate în susţinerea căii de atac rezultă, cu claritate, că revizuenta urmăreşte să repună în discuţie analiza pe care instanţa de recurs a făcut-o cu privire la un astfel de aspect, apreciind că modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor dreptului unional s-a realizat într-o manieră necorespunzătoare.
Or, aceste motive de revizuire corespund unor critici de nelegalitate care pot fi formulate doar în calea de atac a recursului, revizuenta urmărind să obţină, pe calea revizuirii, exercitarea unui control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti definitive.
Din considerentele deciziei atacate cu revizuire rezultă că instanţa de recurs a făcut o analiză coroborată a dispoziţiilor H.G. nr. 4/2011 şi H.G. nr. 237/2011 cu cele ale art. 108 alin. (3) din TFUE, reţinând că, în raport şi de prevederile normelor substanţiale trasate prin Regulamentul CE nr. 1698/2005 şi Regulamentul nr. 1974/2006, dar şi conform Liniilor directoare comunitare pentru sectorul agricol şi forestier 2007-2013, modificările aduse H.G. nr. 839/2010 prin cele două acte administrative cu caracter normativ atacate nu intră în categoria celor supuse obligaţiei de notificare a Comisiei Europene, instanţa plasându-le expres în categoria celor de natură pur formală sau administrativă (aspecte ce vizează, în mod implicit, prevederile art. 4 alin. (1) din Regulamentul nr. 794/2004). Utilizarea termenului de "modificări de procedură", sau faptul că, în cuprinsul deciziei atacate cu revizuire, instanţa nu a făcut o trimitere expresă la prevederile Regulamentului nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 108 TFUE sau la cele ale Regulamentului nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului 659/1999, ori la hotărârile interpretative ale CJUE evocate de revizuentă, nu echivalează cu o netratare, din perspectiva dreptului unional, a chestiunilor de drept reglementate sau dezlegate prin acestea, câtă vreme, din conţinutul concret al deciziei atacate cu revizuire rezultă că sus indicatele prevederi ale dreptului unional au fost avute în vedere de instanţa de recurs.
În acest context, faptul că revizuenta apreciază ca nefiind incidentă situaţia de excepţie sus indicată, ci procedura generală de notificare reglementată art. 1 şi 2 din Regulamentul nr. 659/1999, precum şi prevederile art. 2, art. 4 alin. (2) şi anexa I din Regulamentul nr. 794/2004, raportat la art. 108 alin. (3) TFUE, reprezintă o evidentă critică de nelegalitate a hotărârii atacate.
De asemenea, parte din hotărârile interpretative evocate de revizuentă (pronunţate în cauzele C-585/17, T-394/08, T-297/02, T-254/00, T-270/00, T-277/00, C-585/17 etc.) dezleagă chestiunea necesităţii notificării Comisiei Europene, plecând de la o premisă prestabilită (reţinută a priori), respectiv cea a unor modificări a criteriilor de aplicare a schemei de ajutor, în sensul extinderii schemei de ajutor la beneficiari noi sau în temeiul unei baze juridice substanţial noi. Or, în cauza de faţă chestiunea dezlegată de instanţa de recurs a vizat elementul prealabil, instanţa apreciind că nu s-a produs o modificare a condiţiilor de acordare a ajutorului de stat din perspectiva criteriilor minime de eligibilitate a beneficiarilor, ci doar o modificare a procedurii pe care solicitanţii aveau obligaţia să o urmeze.
Totodată, instanţa învestită cu soluţionarea revizuirii observă că limitele trasate prin memoriul de recurs depus în dosarul nr. x/2015 au vizat, din perspectiva chestiunii neîndeplinirii procedurii de notificare, doar modificările prin care revizuenta a apreciat că ar fi operat o eliminare a cerinţei angajamentului multianual pentru perioada 2010-2015 şi o eliminare a cerinţei de verificare a încadrării în buget, înainte de aprobarea cererilor. Or astfel de elemente sunt diferite de cele ce intră în sfera interpretativă a hotărârilor CJUE pronunţate în cauzele invocate de revizuentă (inclusiv cele din cauzele T-151/11, C-590/14, C 111/10, C-121/10, T-527/13, C-138/09, C-630/11 şi C-633/11). Pe cale de consecinţă, hotărârile CJUE evocate de revizuentă nu vizează chestiuni interpretative care să fie incidente în raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii în cauza soluţionată prin hotărârea definitivă atacată cu revizuire, privite inclusiv prin prisma cadrului procesual trasat prin memoriu de recurs.
Aşadar, prin hotărârea atacată, Înalta Curte a dezlegat problematica referitoare la aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, iar prin cererea de revizuire nu se invocă niciun element de noutate din perspectiva relevantă cauzei. Împrejurarea că instanţa de recurs a ajuns la o concluzie diferită de cea pe care o susţine revizuenta, nu poate constitui temei al unui motiv de revizuire, ci al unui motiv de recurs, subsumat cazului de casare referitor la greşita aplicare a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).
În concluzie, în acord cu cele reţinute în cuprinsul paragrafelor nr. 72 şi 73 din Decizia nr. 45/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior citate, Înalta Curte apreciază că este inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., în raport de motivele invocate în susţinerea acesteia, care tind la reformarea hotărârii atacate, constituind un veritabil "recurs la recurs", aspect ce contravine naturii juridice a revizuirii, care reprezintă o cale de atac de retractare, iar nu de reformare.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de societatea A. S.R.L, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3787 din data de 18 iunie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2022.