Şedinţa publică din data de 17 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019 la data de 03.07.2019, reclamanţii A., B., C. şi D. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezentat prin procurorul general, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
1. anularea ordinelor Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru fiecare dintre reclamanţi, astfel:
- A., ordinul nr. 1036 din 12 aprilie2019, a cărei contestaţie a fost respinsă la data de 17 mai 2019;
- B., ordinul nr. 875 din 5 aprilie 2019, a cărei contestaţie a fost respinsă la data de 17 mai 2019;
- C., ordinul nr. 896 din 5 aprilie 2019, a cărei contestaţie a fost respinsă la data de 17 mai 2019;
- D., ordinul nr. 1246 din 25 aprilie 2019, a cărei contestaţie a fost respinsă la data de 03 iunie 2019;
prin care, conform ordinului nr. 897/2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a recalculat indemnizaţia de încadrare brută lunară cuvenită prin raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 9 aprilie 2015-30 noiembrie 2015; la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON pentru perioadele 1 decembrie 2015-31 iulie 2016, 1 august 2016-30 septembrie 2016 şi 1 octombrie 2016-31 decembrie 2017;
2. obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită noi ordine de salarizare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017, prin care să se acorde o valoare de referinţă sectorială majorată cu 8,5%, conform Ordonanţei Guvernului nr. 13/2008, astfel:
• pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015 majorarea de 8,5% a valorii de referinţă sectorială prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008, în loc de 4% cum s-a dispus prin ordinele sus menţionate, rezultând o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON;
• pentru perioada 1.12.2015 - 31.12.2017 majorarea de 8,5% a valorii de referinţă sectorială, la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, rezultând o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON;
• începând cu data de 1.01.2018 şi în continuare, majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 să se aplice faţă de nivelul acordat în luna decembrie 2017 recalculat prin acordarea valorii de referinţă sectorială de 484,18 RON;
3. obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale menţionată anterior şi venitul efectiv plătit;
4. obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească dobânda legală şi rata inflaţiei la sumele datorate până la data plăţii efective;
5. obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 957 din 12 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Au fost anulate, în parte, ordinele nr. 1036/12.04.2019, nr. 875/05.04.2019, nr. 896/05.04.2019 şi nr. 1246/25.04.2019.
A fost obligat pârâtul să emită noi ordine prin care să calculeze drepturile salariale ale reclamanţilor:
- cu utilizarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015;
- cu utilizarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017;
- începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare, majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 se aplică faţă de nivelul acordat în luna decembrie 2017 recalculat cu utilizarea unei valori de referinţă sectorială de 484,18.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a diferenţelor de drepturi salariale dintre cele efectiv plătite şi cele calculate conform prezentei hotărâri, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 03.07.2016 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă ca prescrisă, admiterea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă ca rămasă fără obiect, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Recurentul a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 03.07.2016, faţă de faptul că acţiunea a fost înregistrată la instanţă la 03.07.2019 şi prin aceasta se solicită plata drepturilor începând cu 09.05.2015.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect, a arătat că a fost emis Ordinul nr. 3206/2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit căruia valoarea de referinţă sectorială acordată în perioada 01.12.2016-31.12.2017 este de 484,18 RON, iar începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din acelaşi ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
A mai arătat recurentul că în mod greşit a acordat instanţa de fond valoarea de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007, întrucât reclamanţii nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică.
4. Apărările intimaţilor
Intimaţii-reclamanţi au depus note scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Cu privire la invocarea excepţiei prescripţiei prin memoriul de recurs, Înalta Curte reţine că, în viziunea Noului C. civ., prescripţia este o problemă de ordine privată, care poate fi valorifică de partea în favoarea căreia curge până la un anumit moment procesual. Astfel, potrivit art. 2513 C. civ., prescripţia poate fi opusă numai în prima instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.
Având în vedere că recurentul nu a invocat excepţia prescripţiei în faţa primei instanţe, Înalta Curte, prin raportare la prevederile art. 185 din C. proc. civ., va reţine că operează decăderea recurentei din posibilitatea de a o invoca direct în recurs, împrejurare în raport de care instanţa de recurs nu se va pronunţa asupra acesteia.
Având în vedere susţinerile părţilor şi probele administrate la dosar, Înalta Curte reţine că prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 897/22.05.2018 s-a stabilit modul de calcul al indemnizaţiilor reclamanţilor pentru perioada 09.04.2015 - 31.12.2017 şi în continuare.
Potrivit actului administrativ în discuţie - Ordinul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 897/22.05.2018, începând cu data de 09.04.2015, categoriile de personal din care fac parte şi reclamanţii beneficiază de indemnizaţii de încadrare, stabilite în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, stabilindu-se că plata drepturilor salariale rezultate prin aplicarea valorilor de referinţă sectoriale amintite se va realiza în continuare în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar pentru perioadele anterioare plata drepturilor salariale urma a se face după asigurarea fondurilor necesare de către ordonatorul principal de credite.
Mai mult, prin Ordinul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 3206/29.11.2019 s-a dispus că, în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.
În consecinţă, dată fiind emiterea de către pârâtul Ministerul Public - Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Ordinelor nr. 897/2018 şi nr. 3206/2019, prin care s-a stabilit o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON începând cu data de 09.04.2015 şi de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015, Înalta Curte reţine că, în prezent, acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect.
De asemenea, prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, precum şi plata dobânzilor şi a actualizării cu rata inflaţiei.
Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., reţinând că unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de părţi şi cauză, obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă a reclamanţilor, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 957 din 12 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 957 din 12 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 17 februarie 2022.