Drept administrativ reglementat prin legi speciale. Cariera magistraților (acte emise de CSM). Anulare Rezoluţie de clasare emisă de Inspecţia Judiciară.
Legea nr. 303/2004, art. Art. 99 lit. s) şi t) şi art. 991
Aplicarea în timp a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 317/2004, în raport de modificarea legislativă operată prin Legea nr. 234/2018.
Admisibilitatea recursului declarat în temeiul art. 47 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, introdus prin pct. 47 al Legii nr. 234/2018.
Aplicarea în cauză a normelor procedurale prevăzute de legea în vigoare la data înregistrării pe rolul instanţei de contencios administrativ a contestaţiei formulate împotriva rezoluţiei de clasare, iar nu a celei în vigoare la data depunerii sesizării la Inspecţia Judiciară.
Inexistenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, motivarea ordonanţei emisă de prim-procuror, aparent contrară raţionamentului juridic, reprezentând, în cauză, o eroare de tehnoredactare.
Inexistenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, din perspectiva neîndeplinirii condiţiei exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
ÎCCJ, SCAF - Decizia nr. 220 din 19 ianuarie 2022
- Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 ianuarie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei din data de 12.12.2018, emisă de pârâtă în dosarul nr. xxxx/IJ/1379/DIP/2018 și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 188 din 22 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A , în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 188 din 22 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A , întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, reclamantul susține că instanţa a aplicat greşit dispozițiile art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, care se referă la grava neglijenţă, considerând că pentru existenţa gravei neglijenţe forma de vinovăţie ar fi intenţia, deşi art. 991 alin. (2) din aceeaşi lege prevede în mod expres că forma de vinovăţie este culpa.
Arată recurentul-reclamant că, în considerente, prima instanță a reținut în mod greșit că latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 este intenția pentru ambele teze, atât reaua-credință, cât și neglijența. Această analiză este corectă, în opinia recurentului, doar în ceea ce privește reaua-credință. Când analizează „grava neglijență”, instanța de fond face trimitere la pct. 8 din Decizia nr. 130/2017 a ÎCCJ – Completul de 5 judecători, în care se reține că încălcarea normelor se poate produce și din culpă, dar, cu toate acestea, examinează în continuare fapta doar sub forma de vinovăție a intenției, fără a analiza și dacă fapta a fost săvârșită din culpă.
Susține recurentul-reclamant că dispozițiile art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 stabilesc clar că există „gravă neglijență” atunci când procurorul nesocotește din culpă normele de drept material ori procesual, iar în cadrul acestei analize, trebuie avut în vedere că un prim procuror se presupune că este mai bine pregătit decât procurorii din subordine, că are o mai mare capacitate de a înțelege rezultatul faptelor sale și o mai mare posibilitate de a le prevedea.
Așadar, consideră recurentul-reclamant că se impune rejudecarea cauzei, întrucât prima instanță a analizat fapta doar prin prisma formei de vinovăție a intenției, fără a analiza „grava neglijență” prin prisma formei de vinovăție a culpei.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat excepția inadmisibilității recursului, solicitând respingerea căii de atac, ca inadmisibilă.
5. Soluția instanței de recurs
5.1. Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, Înalta Curte urmează a o respinge, ca neîntemeiată.
Motivând această excepție, intimata-pârâtă consideră că, deşi acţiunea a fost înregistrată la data de 25.01.2019, după modificarea Legii nr. 317/2004 prin Legea nr. 234/08.10.2018, care a introdus posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunțate în materie de Curtea de Apel București, totuşi, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, litigiul este guvernat de legea în vigoare la data formulării sesizării adresate Inspecţiei Judiciare, respectiv 01.08.2018, dată la care legea prevedea că hotărârea Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ și fiscal este irevocabilă.
Totodată, intimata-pârâtă invocă soluţia de principiu adoptată la data de 13.02.2017 de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că rezoluţia de clasare poate fi contestată în faţa instanţei de contencios administrativ fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, precum şi soluţia de principiu din data de 09.10.2017, a aceleiași secţii, prin care s-a stabilit că soluţia pronunţată de prima instanţă este definitivă, iar recursul este inadmisibil.
Înalta Curte constată că, în speţă, nu este întrunită ipoteza prezentată în cele două soluţii de principiu invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, care au în vedere acţiuni aflate pe rolul instanţei de contencios administrativ în anul 2017 şi anterior acestui an, pe când, acţiunea de faţă a fost introdusă la instanţă la data de 25.01.2019.
Prin Legea nr.234/2018 au fost modificate dispoziţiile Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin introducerea art. 451, care permite contestarea rezoluţiei inspectorului şef prin care au fost respinse plângerea şi Rezoluţia de clasare, în termen de 15 zile de la comunicare, la Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ și fiscal, iar soluţia instanţei de fond poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Aceste modificări legislative au intrat în vigoare la 11.10.2018, iar sesizarea reclamantei a fost adresată Inspecţiei Judiciare la data de 01.08.2018, însă potrivit art. 24 din Codul de procedură civilă, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Procedura derulată în faţa Inspecţiei Judiciare este o procedură administrativă şi nu reprezintă reperul în privinţa legii de procedură aplicabile, respectiv căii de atac ce poate fi exercitată împotriva unei hotărâri judecătoreşti, aceasta fiind cea prevăzută de lege la data formulării acţiunii în instanţă.
În concluzie, prezentul litigiu este supus dispozițiilor Legii nr. 317/2004 în vigoare la data de 25.01.2019, data depunerii acțiunii, din perspectiva căii de atac ce poate fi exercitată împotriva sentinței de fond, aceasta fiind, conform art. 451 din actul normativ, recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Ca atare, recursul declarat de reclamantul A este admisibil, calea de atac fiind prevăzută de lege, iar excepția invocată de pârâtă este neîntemeiată.
5.2. Analizând recursul declarat de reclamantul A, prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat.
Criticile recurentului-reclamant vizează latura subiectivă a abaterii disciplinare care face obiectul sesizării Inspecției Judiciare și care, în opinia recurentului, a fost greșit analizată de instanța de fond doar din perspectiva intenției, iar nu și a culpei magistratului împotriva căruia s-a făcut sesizarea.
Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că prima instanță nu a analizat abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 exclusiv sub aspectul formei de vinovăție a intenției.
Textul de lege face trimitere la exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, reaua-credință fiind în mod evident o expresie a intenției, iar grava neglijență este definită de art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 ca reprezentând situația în care judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual. Or, aceste din urmă prevederi legale sunt reținute de instanța de fond în penultima pagină a sentinței (par. 4), ulterior fiind explicitate și condițiile în care se poate constata grava neglijență, în paragraful nr. 9 al aceleiași pagini, în sensul că încălcarea prevederilor legale trebuie să fie gravă (încălcare evidentă a îndatoririlor profesionale elementare şi producerea unor consecinţe importante), nescuzabilă (lipsa unei justificări pentru încălcarea acestor norme legale) şi neîndoielnică (normele încălcate să nu suscite interpretări).
Totodată, din penultimul paragraf al motivării, rezultă concluzia instanței de fond în sensul că: „...nu se poate considera că prim procurorul a încălcat cu știință dispoziţiile art.339 alin.l şi art.286 alin.2 din Codul de procedură penală ori conduita profesională a acestuia este nescuzabilă...”. Din folosirea sintagmei „cu știință” din prima parte a textului rezultă că instanța de fond a avut în vedere și a examinat săvârșirea faptei cu rea-credință, iar prin folosirea sintagmei „ori conduita profesională a acestuia este nescuzabilă”, se confirmă examinarea și sub aspectul gravei neglijențe care, conform art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, trebuie să fie nescuzabilă.
Este adevărat că motivarea instanței de fond se subsumează, majoritar, analizării indiciilor de exercitare a funcției cu rea-credință, dar nu se poate susține că fapta ce a făcut obiectul sesizării nu a fost analizată și sub aspectul culpei.
5.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, va respinge recursul declarat de reclamantul A. , ca nefondat.